 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
MANAGEMENT
Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar. |
| StiuCum
Home » management
» managementul financiar
» Teorii recente in finante
|
|
Teoria semnalului si politica de indatorare |
|
| Elaborarea modelelor, privind politica de indatorare si teoria semnalului, revine la ipotezele de baza privind piata perfecta fara costuri fiscale si de tranzactie a capitalurilor, dar introduce asimetria si imperfectiunea informatiei. Pentru simplificare, se porneste de la un orizont de timp de o perioada si de la doua grupe de intreprinderi: performante de tip "A" si cu un cash - flow "a" si neperformante de tip "B" si un cash -flow "b". deci a > b. Se presupune, in continuare, ca fluxurile de trezorerie "a" si "b" sunt certe sau echilente cu fluxurile certe si ca toti agentii sunt neutrii vis-a-vis de risc. fn aceste conditii, loarea initiala a intreprinderii "A" si a celei "B" nu este altce decat actualizarea cash-flow-urilor, la rata dobanzii fara risc (renilitatea activelor certe). Informatia fiind imperfecta, agentii nu cunosc care intreprinderi sunt performante de tip "A" si care sunt neperformante de tip "B". Singura informatie disponibila si pertinenta este proportia "p" a intreprinderilor de tip "A" fata de total. Asadar toate intreprinderile vor avea aceeasi loare initiala, determinate de fluxurile certe "a" si "b", de proportia "p", de complementarul ei "1-p" si de rata dobanzii fara risc "Rf". La aceasta concluzie ajunge Modigliani & Miller (1958, 1961), in celebra lor teza a neutralitatii structurii financiare (a politicii de indatorare) asupra lorii intreprinderii. Concluzia este construita pe ipoteza implicita de incertitudine perfecta, in care operatorii cunosc aderata distributie a probabilitatilor de cash-flow-uri viitoare2. Teza neutralitatii rezista deci si-n aceste conditii de asimetrie si imperfectiune a informatiei. fn primul rand intreprinderile performante nu au nici un motiv sa semnalizeze succesele lor, dimpotri vor sa prezerveze secretul reusitei lor. fn al doilea rand, intreprinderile neperformante apar ca atare numai in viziunea grupului intern al conducerii acesteia (insiders, in terminologia anglo-saxona). Operatorii din afara intreprinderii (outsiders) sunt incapabili sa distinga intreprinderile "B" de cele "A", fn consecinta, "insider"-ii rai pot folosi semnale false (risc de "hazard normal") pentru a pacali "outsider"-ii neavizati (respectiv, sa transmita ca au aceeasi structura financiara ca si intreprinderile "A"). Starea de incertitudine se mentine si intreprinderile vor avea aceeasi loare anticipata (in momentul t = 0). fn sfarsit, in al treilea rand, chiar daca intreprinderile "B" sunt sincere (declarand aderata lor structura a capitalurilor), vor fi operatori care vor cumpara actiuni B (mai ieftine) din fonduri proprii si imprumutate, in aceeasi structura ca si intreprinderea "A". Acestia vor realiza un efect de levier, respectiv un profit de arbitraj egal cu diferenta intre loarea intreprinderii "A" (intrucat au aceeasi structura a capitalurilor) si loarea intreprinderii "B". Ca urmare a operatiunilor de arbitraj, loarea celor doua intreprinderi se egaliza ( arbitrajul intre detinerea actiunilor intreprinderii indatorate si a celei neindatorate, in modulul viitor privind finantarea investitiilor). In consecinta, asimetria de informatie nu rezol de la sine semnalizarea corecta a situatiei intreprinderii. Este motivul pentru care se impune acel sistem de incitatii, pentru semnalizarea corecta de catre "insiders" a situatiei intreprinderii, admitand, prin ipoteza, ca acestia pot identifica, fara eroare, tipul de intreprindere de care apartin. Se mai admite inca o ipoteza, respectiv aceea ca managerii nu pot cumpara actiuni ale propriei intreprinderi, altfel ar putea profita de situatia lor privilegiata privind informatia detinuta, fn aceste conditii, ei au tot interesul de a emite semnale corecte, caci vor fi cointeresati in consecinta (prin indemnitatea M). Vor emite, deci, semnalul nivelului real al indatorarii. Sa presupunem, in continuare, ca DAT este un nivel critic al indatorarii, respectiv cel pe care o intreprindere neperformanta (B) nu-l poate suporta fara a cadea in faliment, deci DAT > b. Pentru o intreprindere A, acelasi nivel critic DAT este nivelul de indatorare la care "outsiders" ar cataloga-o ca fiind de tip "B". Cum cointeresarea M este o functie liniara de loarea intreprinderii la inceputul si la sfarsitul perioadei, managerii (insiders) vor fi incitati sa transmita semnale corecte. S. Ross a largit modelul pentru cazul mai multor intreprinderi si cu fluxuri de trezorerie aleatoare. Concluzia este ca nivelul datoriilor contractate de manageri, pentru finantarea proiectelor lor de investitii, este un semnal pertinent pentru ca "outsiders"-ii sa distinga corect intreprinderile performante de cele in dificultate. Pentru ca acest semnal sa fie transmis corect, este necesar ca sistemul de cointeresare M sa incurajeze managerii care transmit semnale aderate si sa-si descurajeze pe cei care ar transmite semnale false. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
