Functiune de cercetare-dezvoltare

Functiune de cercetare-dezvoltare

Continutul functiunii de cercetare-dezvoltare

Fiecare intreprindere trebuie sa aiba o perspectiva si o anumita siguranta in desfasurarea activitatii in viitor. Pentru aceasta trebuie realizate activitati de cercetare si dezvoltare care sa-i asigure o functionare buna in conditii de concurenta.

Functiunea de cercetare-dezvoltare se concretizeaza intr-o serie de acti­vitati desfasurate m intreprindere in vederea conceperii si introducerii pro­gresului stiintifico-tehnic.

Sistem de organizare a compartimentului de cercetare-dezvoltare

Pentru desfasurarea in conditii bune a procesului creativ, in cadrul intre­prinderii trebuie asigurat un mediu organizatoric care sa stimuleze a 636g62g cest pro­ces.

Activitatea de cercetare este foarte complexa si din aceasta cauza pentru desfasurarea ei sunt interesate si alte compartimente din cadrul intreprinderii.

Structura organizatorica a compartimentului de cercetare-dezvoltare tre­buie privita in interactiune cu structurile organizatorice ale altor comparti­mente din intreprinderea respectiva.

Fiecare intreprindere adopta o structura organizatorica tinand cont de par­ticularitatile activitatii si de factorii care influenteaza cercetarea-dezvoltarea.

Continutul activitatii de cercetare si inovare

Aspecte generale privind cercetarea stiintifica si inovarea

In masura in care fiecare intreprindere doreste sa atinga anumite obiecti­ve in vederea ameliorarii competitivitatii si pozitiei pe piata, este nonnal ca acestea sa cerceteze pentru descoperirea de noi tehnici si noi produse.

Cercetarea stiintifica si inovarea reprezinta parghii esentiale pentru ridi­carea nivelului economic al fiecarei natiuni si influenteaza hotarator adapta­rea intreprinderilor dintr-o tara la .modificarile care au loc pe plan mondial.

Cercetarea stiintifica si tehnologica reprezinta efortul social depus in ve­derea largirii limitelor cunoasterii, descoperirii de noi legi, legitati si princi­pii, precum si de procedee, mijloace, metode s.a. prin care noutatile stiintifice si tehnice se transforma in fapte de progres economico-social.

Din definitia data reiese ca cercetarea stiintifica se concretizeaza, de fapt, in doua elemente:

descoperirea de tehnici, care consta in introducerea de noi metode de productie si de noi echipamente, masini etc. Acest tip de desco­perire permite ameliorarea productivitatii factorilor de productie si reducerea costului de productie al bunurilor, paralel cu imbunatati­rea caracteristicilor lor;

descoperirea de noi produse si dezvoltarea, perfectionarea celor e-xistente. Acest tip de dezvoltare este direct legat de schimbarea ca­racteristicilor bunurilor oferite pe piata si de modificarea calitatii lor. Datorita interactiunii celor doua categorii de descoperiri este greu sa se evalueze si sa se masoare cu exactitate, separat.

Procesul inovational reprezinta un proces complex, de introducere per­
manenta a noutatilor in viata economica, de generare si implementare a noi­
lor idei, care sa se concretizeze in procese, produse, lucrari, servicii destina­
te pietei.

in cadrul acestui proces, intreprinderile pun la punct o serie de tehnici, combinate cu studiul de piata, in vederea realizarii de produse sau tehnolo­gii pentru piata.

Cercetarea stiintifica si inovarea au un rol important in economie, con­cretizat prin urmatoarele:

pe baza descoperirilor se materializeaza in practica noi idei, noi principii care duc la dezvoltare;

cercetarea stiintifica a devenit o forta nemijlocita de productie si asi­gura, astfel, progresul economic;

cercetarea stiintifica duce la cresterea competitivitatii industriei si economiei in ansamblul sau.

Categorii de activitati de cercetare si inovare

Dezvoltarea si descoperirea de tehnici si de produse comporta mai multe faze.

Dezvoltarea experimentala are ca scop utilizarea rezultatelor cercetarii aplicative. Ea este specifica unitatilor productive si se concretizeaza intr-un sistem de lucrari de natura tehnica si organizatorica, care au ca scop in final sa obtina noi tehnologii, noi produse, noi materiale etc. si sa le imbunata­teasca pe cele existente.

Dezvoltarea stiintifica consta in activitatea de exploatare a progresului obtinut de stiinta. in cazul acesteia trebuie ca intreprinderile sau organizatii­le de cercetare sa dispuna de specialisti foarte buni.

Dezvoltarea tehnologica are ca scop crearea instrumentarului material si elaborarea procedeelor legate de utilizarea acestuia.

Dezvoltarea simpla se bazeaza pe cunostintele si calificarea salariatilor, fara sa presupuna o pregatire stiintifica si tehnica deosebita.

Pentru ca aceasta sa se dezvolte, este necesara motivarea salariatilor.

Activitatile conexe nu creeaza noutati, dar ajuta, deoarece ele creeaza bunuri si servicii necesare celorlalte activitati de cercetare si inovare, con­structii de aparate si instrumente si asigura formarea cercetatorilor pe un a-numit domeniu.

Trebuie mentionat ca activitatile prezentate au efecte economice pozitive daca sunt bine ancorate in realitatea economica, sociala si politica a tarii.

Pentru a functiona corespunzator aceste activitati, se pune problema con­stituirii de mijloace pentru fiecare dintre ele, iar costul noilor tehnici si pro­duse sa fie acceptabile pentru viitorii beneficiari.

Din cele prezentate reiese ca activitatile de cercetare si inovare trebuie sa raspunda unor obiective, printre care:

sa reprezinte o forta motrice a natiunii respective;

sa asigure marirea venitului national;

sa mareasca stocul de rezerve de cercetare si de resurse materiale in tara;

sa sprijine cresterea nivelului de trai si protectia mediului;

sa duca la progres tehnic in economie;

sa perfectioneze metodele de management;

sa mareasca posibilitatea participarii tarii la cooperarea internatio­nala pe plan stiintific.

Cercetarea si inovarea reprezinta activitati complexe si din aceasta cauza trebuie analizate in legatura lor cu alte domenii de activitate din economie.

Pentru desfasurarea corespunzatoare,a activitatilor din acest domeniu, trebuie sa existe un sistem organizatoric adecvat, care sa corespunda cerin­telor economiei.

Reteaua de cercetare poate cuprinde diferite categorii de unitati

Din fig. nr. 3.8. reiese legatura activitatii de cercetare stiintifica si inova­toare cu alte domenii de activitate ale firmei si cu rezultatele obtinute de aceasta.

in aceeasi maniera se pune problema si la un nivel mai inalt (subramura, ramura:}.

Riscul in activitatea de cercetare si inovare

Cercetarea stiintifica si inovarea au o serie de particularitati care le deo­sebesc de alte activitati. Principalele particularitati sunt urmatoarele:

- apare o anumita nedeterminare (o probabilitate) in realizarea rezultate­lor finale. Aceasta probabilitate este determinata de o serie de elemente ca:

sunt situatii cand la anumite teme nu se obtin solutii;

Q uneori se lungeste timpul de solutionare sau se fac cheltuieli mai mari pentru anumite solutii (in cercetarea fundamentala atingerea unor solutii viabile are loc in proportie de 5-10%, in cerc'etarile de tip prospectiv este de 50-60%, in cercetarile aplicative este de 80-100%, in contracte experimentale 90-95%); are loc o influenta a factorului timp. Astfel, durata noutatilor este de 3-5 ani, in majoritatea domeniilor cu exceptia industriei extractive, energiei electrice, alimentare si confectiilor;

exista situatii cand se ofera solutii depasite in urma cercetarilor;

sunt situatii cand efectele obtinute sunt mai mici decat cele stabili­te initial;

. Q cheltuielile facute sunt mai mari fata de cele stabilite;

cercetarile nu au caracter repetitiv.

Avand in vedere cele aratate, reiese ca in activitatea de cercetare stiinti­fica si inovare exista anumite riscuri care trebuie luate in calcul.

in fig. nr. 3.9. sunt prezentate principalele riscuri.

Toate fonnele de risc prezentate in figura nr. 3.9. determina cheltuielile suplimentare.

Pentru a reduce riscurile trebuie actionat in principal pentru scurtarea ciclului de cercetare-productie (Cep).

Cep = DA + DE + DP + DC + Da

in care:

DA = timp de cercetare aplicativa;

DE = timpul necesar realizarii unor constructii, experiente;

DP = timpul pentru proiectare a unor linii tehnologice si pentru pre­gatirea personalului;

DC = timpul necesar pentru construirea unui nou obiectiv industrial;

Da = timpul pentru asimilarea in productie a efectelor oferite de cer­cetare.

Reducerea duratei ciclului de cercetare-productie este necesara si datori­ta faptului ca riscurile mentionate sunt determinate in principal de urmatoa­rele elemente:

existenta unui decalaj intre nivelul prezent si cel proiectat al dez­voltarii in domeniul respectiv;

existenta unui decalaj determinat de modificarile de preturi;

conditiile de productie, de difuzare a rezultatelor cercetarii si nive­lului de pregatire profesionala a partenerilor care participa la cerce­tarea respectiva.

Luarea in considerare a riscurilor inseamna, de fapt, cresterea cheltuieli­lor cu o cota care exprima probabilitatea riscului. Marimea riscului (R) se poate stabili cu relatia:

R = I(l-p),sauR = E(l-p)

in care:

p = probabilitatea de succes

q = probabilitatea de esec '

I = mijloace financiare, materiale supuse pierderii

E = efecte supuse pierderii

P + q - 1 Si q = 1 - P Trebuie ca p > q, iar valorile pentru p si q sa fie determinate tinand cont de conditiile existente in anumite domenii de activitate.

Determinarea eficientei activitatii de cercetare si inovare

Stabilirea eficientei in acest caz se face mai greu si cu precizie mai mica. Aceasta din cauza particularitatilor aratate, precum si a umiatoarelor elemente:

pot fi considerate ca eficiente nu numai descoperirile sau inventiile
care duc imediat la cresterea eficientei economice, ci si cele cu efec­
te favorabile in perspectiva;

- eficienta se calculeaza pe planul probabilitatii, si nu al certitudinii;

exista o anumita rezistenta la nou si, din aceasta cauza, punerea in practica a unei descoperiri sau inventii are un caracter aleator;

trebuie sa se imbine optimul la nivel micro cu cel la nivel macro­economic;

trebuie sa fie imbinate optimul din punct de vedere social cu cel din punct de vedere economic;

este necesara o imbinare a cerintelor actuale cu cele de perspectiva;

modul de alegere a bazei de comparatie este specific;

cercetarea si inovarea reprezinta prima veriga dintr-un lant de acti­vitati care duc la cresterea eficientei si, deci, efectul acesteia nu poate fi detenninat imediat;

cercetarea si inovarea reprezinta o succesiune de etape distincte,
care necesita un timp destul de lung.

Un rol important in cresterea eficientei economice a cercetarii si inovarii o are activitatea de selectionare a temelor de cercetare stiintifica.

Aceasta selectie se poate face prin mai multe metode, cum sunt:

metoda listelor de verificare;

metoda numerelor de index sau cifrei de merit;

metode de programare matematica.

Metoda listelor de verificare urmareste aprecierea de catre un grup de ex-;rti a avantajelor, propunerilor de cercetare, tinand cont de urmatorii factori:

posibilitati de cercetare-dezvoltare;

capacitatile de productie;

obiectivele ce trebuie atinse;

posibilitati de desfacere, cererea pe piata si competitivitatea produ­selor;

strategia stabilita in domeniul respectiv.

Pe baza aprecierilor se acorda un calificativ (insuficient, suficient, bine, iarte bine).

Metodele de programare matematica au ca scop alocarea resurselor unor mante din cadrul proiectului de cercetare-inovare, in asa fel incat sa se in-idreze in limitele privind resursele si sa obtina o maximizare a rezultatelor.

Aceste metode se pot aplica cand sunt mai multe variante posibile, iar irificarea acestora se poate face simultan, in conditiile determinarii costu-lor si investitiilor.

Efectele economice ale cercetarii stiintifice si inovarii pot fi estimate cu recizie mai mare sau mai mica.

Sunt mai multe categorii de efecte:

efectele insumabile ca acumulari suplimentare, care sunt de doua
feluri:

Q efecte care se obtin o singura data, ca, de exemplu: reducerea cheltuielilor de investitii, economii de reducere a duratei ciclu­lui de asimilare s.a.;

Q efecte care se obtin pe o perioada lunga de timp, ca, de exem­plu: profitul aferent noilor produse, reduceri de costuri, modi­ficarea preturilor de productie ca urmare a imbunatatirii cali­tatii s.a.;

efecte insumabile ca aport valutar;

de moment: evitarea importului, licentelor, brevetelor;

de durata: spor de valuta prin cresterea exportului si evitarea impor­tului de materii prime;

efecte insumabile ca spor de productie, care se concretizeaza in spo­rirea rezultatelor activitatii existente si in obtinerea de produse noi.

Eficienta economica a unei teme de cercetare-inovare se calculeaza in functie de principalele faze ale ciclului prezentat. Apar, astfel, mai multe ca­tegorii de eficienta economica.

a. Eficienta economica estimata. Aceasta se determina pentru perioada de la inscrierea temei in program si pana la incheierea cercetarii.

Pentru determinarea eficientei in acest caz se folosesc aproximari.