Scurt istoric al stiintei managementului

SCURT ISTORIC AL STIINTEI MANAGEMENTULUI. FUNCTIILE MANAGEMENTULUI

Preocuparile privind conducerea colectivitatii umane s-au dezvoltat pe masura cresterii complexitatii productiei sociale.

Evolutia procesului de conducere poate fi structurata in trei etape, si anume:

a. managementul empiric;

b. inceputurile managementului stiintific;

c. managementul stiintific.

a. Managementul empiric caracterizeaza perioada in care functiunile acestuia sunt exercitate de proprietarul unitatii economice, pe baza de intuitie, experienta practica si bun simt.

b. inceputurile managementului stiintific sunt marcate de aparitia conceptelor generale de conducere. in acest context apar lucrarile lui F. W. Taylor (S.U.A.) si H. Fayol (Franta).

c. Managementul stiintific este rezultatul dezvoltarii rapide a stiintei si tehnicii, a tehnologiei, telecomunicatiilor, a informaticii si teoriei sistemelor; este etapa conturarii unui ansamblu de metode, tehnici si mijloace de mana­gement.

Teoriile despre stiinta managementului au fost conturate in cadrul mai multor scoli.

1. Scoala clasica are ca reprezentanti principali pe F. W. Taylor, F. Gil-breth, H. Gantt, M. P. Follet, L. Urwik, J. Menney.

Acestia stabilesc primele principii de organizare si conducere. Astfel, Taylor introduce organizarea divizata pe functii de executie, pe de o parte si functii de conducere, de administratie.

Fayol defineste pentru prima data functiunile intreprinderii si atributele conducerii. A conduce, arata Fayol, inseamna a prevedea, a organiza, a co­manda, a coordona, a controla.

Scoala "relatiilor umane' sau comportista are ca reprezentanti pe E. Mayo, D. Mc Gregor, H. Sinion, M. Weber etc. si reconsidera factorul uman in procesul de conducere.

Conceptia relationistilor se sprijina pe ideea ca oamenii pot fi determinati sa munceasca mai productiv, daca li se satisfac anumite necesitati psihologi­ce si sociale.

Scoala cantitativa reprezentata prin specialisi ca A. Kaufman, J. Starr, P. Kornay etc. abordeaza concepte care provin in majoritate din matematica si statistica. Cel mai frecvent se utilizeaza teoria graf urilor, firelor de astep­tare, analiza combinatorie, programarea lineara, dinamica s.a. in special in abordarea functiilor de previziune si organizare ale conducerii.

Scoala sistemica constituie o sinteza a scolilor precedente si are ca re­prezentanti reputati pe J. Malese, C. Popov, P. Drucker, R. Johnson, K. Fast s.a.

Trasatura definitorie a studiilor de management realizate de aceasta scoa­la o reprezinta folosirea unui evantai cuprinzator de concepte, metode si teh­nici din numeroase stiinte ca: analiza economica, finante, sociologie, mate­matica, psihologie, statistica, drept, informatica etc.

Obiectul cercetarilor este intreprinderea ca un tot unitar, iar pe de alta parte procesele care au loc in cadrul acesteia.

intreprinderea ca sistem complex se compune din subsisteme ca: infor­mational, structura formala si informala, statuturile si rolurile, mediul incon­jurator.

Managementul ca stiinta presupune stabilirea unor principii, metode si tehnici de lucru, cu caracter general, a caror utilizare sa asigure folosirea efi­cienta a potentialului uman, material si financiar dintr-un sistem.

Specialistii americani in problemele de management vad in sistemul ac­tual de management o continuare a managementului stiintific al lui F. W. Taylor sau Fayol,

Astfel cele 14 principii ale teoriei managementului formulate de Fayol, si anume: diviziunea muncii, autoritatea conducerii, disciplina interioara, uni­tatea de conducere, unitatea de dispozitie, subordonarea intereselor indivi-

duale interesului general, recompensarea, centralizarea, ierarhia interna, or­dinea, egalitatea in drepturi si obligatii, stabilitatea personalului, initiativa din partea personalului administrativ, unitatea personalului, au valoare teo­retica si practica, in conditiile actuale, atat in conducerea unei intreprinderi mari, dar si in cadrul I.M.M.

De asemenea, metodele pentru "studiul miscarilor' elaborate de sotii Gil-breth sau tehnicile de programare tip Grantt au valoare si in managementul actual.

Stiinta managementului a inregistrat permanent noi acumulari.

in viitorul imediat, domeniul problemelor abordate pe baza stiintei mana­gementului vor cunoaste o puternica dezvoltare. Teoria sistemelor de pro­ductie va fi universala si va cuprinde sisteme integrate. Capacitatea de a pro­iecta sisteme de management cu caracteristici previzibile va spori de aseme­nea. Se va intensifica si generaliza conducerea asistata de calculator.

Managementul este un factor de baza al cresterii si dezvoltarii economi­ce, prin potentarea muncii de executie, sporirea functionalitatii unitatilor economice, integrarea la nivel superior a activitatii intreprinderii, in siste­mele din care face parte.

Peter Drucker apreciaza: "dezvoltarea economica si sociala este rezulta­tul managementului, conducerea este un accelerator, iar dezvoltarea o con­secinta'.

MANAGEMENTUL reprezinta un proces de stabilire constienta si de atingere a obiectivelor cu ajutorul a cinci functiuni manageriale de baza, uti­lizand resurse umane, financiare si materiale.

in procesul managerial se opereaza cu decizii ce au un caracter constient.

Managementul presupune o serie de etape, si anume:

stabilirea obiectivelor;

procurarea resurselor necesare atingerii obiectivelor si care sunt umane, financiare si materiale;

realizarea obiectivelor prin folosirea resurselor.

Pentru derularea acestor etape managementul exercita cele cinci functii:

1. Previziunea

Consta in ansamblul proceselor de munca prin intermediul carora se de­termina obiectivele intreprinderii si componentele sale, precum si resursele

necesare realizarii lor. Previziunea raspunde la intrebarea: "Ce trebuie si ce poate fi realizat?'

Rezultatele previziunii se obtin prin parcurgerea obligatorie a trei pasi:

a. prognoza (forecast) are ca orizont in timp o perioada de minim 10 ani si contureaza un set de date cu valoare indicativa;

b. planul (planning) este finalizarea prognozei si are ca orizont in timp, de cele mai multe ori, o perioada de un an. Dupa momentul asumarii planu­ lui in ceea ce priveste cerintele clientilor, are caracter obligatoriu, restrictiv;

c. programul (scheduling) constituie o concretizare, detaliere in timp (luna, decada, zi ora) si in spatiu pe unitati structurale ale prevederilor din plan.

Organizarea

Desemneaza ansamblul proceselor prin intermediul carora se stabilesc si se delimiteaza procesele de munca fizica si intelectuala si componentele (mis­cari, timpi, operatii, etc), precum si gruparea acestora pe posturi, functii, compartimente, potrivit unor criterii economice, tehnice, sociale, in vederea realizarii obiectivelor.

Deci aceasta functie raspunde la intrebarile: "cine si cum contribuie la realizarea obiectivelor?'

Raspunsul il constituie combinarea, imbinarea resurselor umane, materi­ale si financiare, la nivelul locurilor de munca, compartimentelor si organi­zatiei in ansamblul ei.

in cadrul organizarii se pot delimita:

organizarea de ansamblu a intreprinderii (structuri organizatorice, sistem informational);

organizarea principalelor componente ale intreprinderii.

Coordonarea

Consta in ansamblul proceselor de munca prin care se araionizeaza deci­ziile si actiunile personalului intreprinderii, in cadrul previziunilor si siste­mului organizatoric stabilite anterior. Cu alte cuvinte, coordonarea este orga­nizarea in dinamica, a carei necesitate rezulta din:

dinamismul intreprinderii si a mediului inconjurator, imposibil de reflectat in planurile initiale si sistemul organizatoric;

necesitatea "feed-bacfc', operativ, permanent.

Coordonarea se bazeaza pe comunicare, se manifesta sub doua forme:

bilaterala (un sef si un subordonat);
-multilaterala (un sef, mai multi subordonati).

Coordonarea este functia conducerii mai putin formalizata, ce depinde intr-o masura decisiva de latura umana a managerilor.

Antrenarea

Se poate defini prin ansamblul proceselor de- munca prin care se deter­mina personalul unitatii, sub aspect cantitativ si calitativ, sa-si aduca contri­butia la indeplinirea obiectivelor, pe baza factorilor care il motiveaza.

Antrenarea are un caracter operational si urmareste implicarea profunda a personalului de executie si de conducere la realizarea obiectivelor.

Functia de antrenare raspunde la intrebarea: "de ce personalul organiza­tiei participa la realizarea obiectivelor?'

Fundamentul antrenarii il constituie motivarea care consta in corelarea dintre necesitati, interese si sarcini atribuite.

Controlul

Poate fi definit ca ansamblul proceselor prin care performantele obtinute sunt comparate cu obiectivele si standardele stabilite initial, in vederea eli­minarii deficientelor constatate si integrarii abaterilor favorabile.

Aceasta functie raspunde la intrebarea: "cu ce rezultate s-a finalizat mun­ca depusa?'

Procesul de control implica patru faze:

masurarea realizarilor;

compararea realizarilor cu obiectivele si standardele initiale, evi­
dentiind abaterile;

determinarea cauzelor care au generat abateri;

efectuarea corectiilor care se impun, inclusiv masuri de eliminare a
cauzelor.

Controlul are un caracter continuu, preventiv si corectiv.

Interdependenta dintre functijle managementului

Participarea celor cinci functii ale managementului la procesul practic al unei organizatii cunoaste ponderi diferite. Sub aspect istoric, in fazele initi­ale, ponderea mare o detineau organizarea si controlul.

In managementul modern se acorda atentie deosebita coordonarii si an­trenarii.

in practica cele cinci functii se abordeaza interdependent, fiecare functie presupunand existenta si dezvoltarea celorlalte (vezi figura 1.1.).