StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Solutii reale pentru planuri de succes
MARKETING

Marketingul reprezinta "stiinta si arta de a convinge clientii sa cumpere" Philip Kotler definea marketingul ca "un proces social si managerial prin care indivizi sau grupuri de indivizi obtin ceea ce le este necesar si doresc prin crearea, oferirea si schimbul de produse si servicii avand o anumita valoare". Simplist, marketingul reprezinta "arta si stiinta de a vinde".

StiuCum Home » MARKETING » marketing strategii concurentiale
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Sistemul preturilor de echilibru pe termen scurt



SISTEMUL PRETURILOR DE ECHILIBRU PE TERMEN SCURT

Din moment ce concurenta perfecta presupune preturi date, prima intrebare care se pune este daca exista un sistem de preturi pentru care suma ofertei agentilor economici este egala cu suma cererii lor. Un asemenea sistem de preturi caracterizeaza echilibrul concurential.




Conditiile de echilibru si formarea pretului de echilibru pe termen scurt

Echilibrul defineste situatia unei economii in care propor­tiile cantitatilor globale permit ajustarea armonioasa a fluxurilor, stabilitatea preturilor si functionarea satisfacatoare a aparatului economic. De remarcat faptul ca echilibrul nu reprezinta egalitatea matematica dintre mai multe marimi. Multitudinea de factori care se manifesta face ca echilibrul sa reprezinte o stare spre care economia tinde, o stare ideala.

O economie se afla in stare de echilibru daca:

– fiecare firma isi desfasoara activitatea in cele mai  bune conditii sub aspectul cererii si costurilor, adica acolo unde obtine profitul maxim si toate intreprinderile realizeaza nivelul optim de productie;

– cantitatea totala dintr-un bun ce urmeaza sa fie vanduta la pretul  pietei este egala cu cantitatea pe care consumatorii doresc sa o cumpere la preturile pietei cu veniturile lor disponibile.

Pretul reprezinta cantitatea de moneda ceruta sau oferita pentru achizitionarea unei unitati dintr-un bun economic. El este o forma de masurare economica. La intrebarea „ce masoara pretul?”, principalele scoli economice au formulat explicatii cunoscute sub denumirea de teorii ale pretului. Scoala clasica a formulat teoria obiectiva a valorii, in conformitate cu care pretul are drept substanta valoarea economica a bunurilor, valoare determinata de consumul de factori de productie si remuneratiile cuvenite posesorilor acestora. Scoala neoclasica a formulat teoria subiectiva a valorii dupa care pretul este determinat de utilitatea marginala si raritatea bunului respectiv. Pretul unui bun este cu atat mai mare cu cat are o utilitate marginala mai mare si este mai rar in raport cu nevoia si cererea solvabila.

Daca la scoala clasica pretul este determinat de conditiile productiei, de modul in care se obtine bunul economic prin combinarea factorilor de productie, la scoala neoclasica pretul este determinat de conditiile pietei, de modul in care este perceputa raritatea si utilitatea marginala.

Scoala de la Cambridge a elaborat teoria contemporana a valorii economice si a pretului. Se considera ca scoala clasica si scoala neoclasica au formulat doua teorii ce nu sunt opuse, ci doar ofera explicatii partiale, incomplete, cu privire la valoare si pret. Daca prima exprima interesele producatorului legate de costul factorilor de productie consumati, a doua este centrata pe consumator si exprima interesul acestuia de a-si satisface trebuinta. Alfred Marshall considera ca valoarea si pretul sunt determinate atat de consumul de factori de productie, cat si de utilitate, iar legatura dintre acestea ia forma raportului dintre cerere si oferta.

Intrucat pe o piata cu concurenta perfecta producatorul individual sau consumatorul individual nu p 939e44j oate influenta pretul, nivelul acestuia rezulta din confruntarea cererii globale cu oferta globala.

Cererea pentru bunul j facuta de consumatorul i depinde de pretul bunului j, de pretul altor bunuri complementare si substitui­bile, de venitul consumatorului si de alti factori. Daca se considera ca fiind variabil pretul bunului j, cererea facuta de cumparatorul i, se exprima prin relatia:

Di = Di (p),

iar cererea totala considerata ca suma a cantitatilor solicitate de totalitatea consumatorilor individuali la un anumit pret este:

Di(p) = D(p)

Curba cererii totale se obtine prin insumarea pe “orizontala” a curbelor de cerere individuala. Daca pretul p este dat si consumatorii m si n au cererile Dm si Dn, cererea totala este D = Dm + Dn, iar constructia functiei de cerere totala pentru toate nivelurile de preturi se face fara dificultati.

Functia de oferta totala se obtine printr-un rationament asemanator. Fiecare ofertant decide asupra nivelului de productie astfel incat sa existe egalitate intre pret si costul marginal. Pentru fiecare producator exista o functie de oferta:

Si = Si (p),

iar pentru ofertanti, functia ofertei totale este:

Si = Si (p).

In situatia de concurenta perfecta, pentru curbe normale de cerere si oferta exista posibilitatea de echilibru daca avem un pret pozitiv la care pot sa aiba loc tranzactii. Aceasta inseamna existenta unui punct in care oferta echilibreaza cererea, un punct de intersectie al curbelor ofertei si cererii totale.

O situatie deosebita apare in cazul bunurilor care de partea cererii sau ofertei prezinta o particularitate: curba cererii sau curba ofertei au o forma anormala si care determina existenta mai multor puncte de echilibru. In figura 6.3 se prezinta o curba normala de cerere (panta negativa), in timp ce curba ofertei este anormala, prezinta o intoarcere cand pretul depaseste un anumit nivel (p1). Exista doua puncte de intersectie a curbelor cererii si ofertei Eq si Eq, adica doua combinatii prin care oferta echilibreaza cererea.

Formarea pretului de echilibru este diferita dupa modul in care se manifesta oferta si cererea, pe perioada scurta sau perioada lunga. Prin termen scurt se intelege o perioada in limitele careia firma nu-si modifica capacitatea de productie. Limita minima a perioadei scurte este perioada ultrascurta sau momentul.


La un moment dat, oferta este o marime constanta in cazul produselor perisabile, pentru care nu exista posibilitate de stocare. In acest caz preturile sunt sensibile la cerere. O crestere a cererii determina o sporire sensibila a pretului instantaneu, iar o reducere a cererii determina miscarea pretului in acelasi sens. Situatia de mai sus se manifesta si in cazul unei oferte de bunuri unicat (opere de arta, constructii hidrotehnice, tuneluri etc.) Oferta fixa nu poate influenta pretul. Nivelul pretului pentru asemenea bunuri se modifica numai ca urmare a unor salturi pe care poate sa le realizeze cererea.

Nu numai oferta, dar si cererea poate avea un caracter constant la un moment dat. Este cazul bunurilor de o importanta deosebita pentru consumator si care nu pot fi stocate (energie electrica, caldura).

Pe termen scurt, oferta si cererea sunt marimi variabile in anumite limite. Perioada scurta este suficient de mare pentru a permite adaptarea ofertei la cerere si invers, adaptare realizata in limitele capacitatii de productie disponibile.


Plecand de la momentul in care pretul ridicat actioneaza asupra pietei, producatorii sunt vizati sa foloseasca mai bine capacitatile de productie. Aceasta inseamna ca ei vor incepe in scurt timp sa aduca o cantitate mai mare de bunuri. Oferta sporita la acelasi nivel al cererii determina o scadere a pretului. Acelasi efect se obtine prin scaderea cererii la un nivel dat al ofertei.



Rezulta ca pe termen scurt nivelul preturilor este modificat atat de variatia cererii, cat si de a ofertei. El tinde spre pretul de echilibru, iar nivelul  acestuia rezulta din confruntarea cererii globale cu oferta globala. Preturile pentru care cantitatea de bunuri oferite spre vanzare este egala cu cea solicitata spre cumparare poarta denumirea de preturi de echilibru. In figura 6.5. este prezentat procesul de echilibrare a pietei. Curba ofertei S este ascendenta si arata ca se ofera mai mult daca preturile cresc, iar curba cererii D este orientata in jos si indica cresterea cantitatii solicitate pe masura ce preturile se micsoreaza.

Cele doua curbe se intersecteaza in punctul Eq unde pretul de echilibru p0 corespunde cantitatii Q0. Cantitatea Q0 este in acelasi timp cantitatea ceruta de cumparatori si cantitatea ofertei la pretul rezultat din tranzactia bilaterala a bunului pe piata. La pretul p0 se realizeaza egalitatea:

D(p) = S(p).

Fig. 6.6. Influenta pe termen scurt a ofertei (a) si a cererii (b) asupra preturilor

Abaterea pretului de piata fata de pretul de echilibru gene­reaza fie exces de oferta (surplus temporar de bunuri pe piata), fie exces de cerere (penurie), ceea ce obliga fortele pietei sa determine deplasarea pretului spre nivelul sau de echilibru (fig. 6.7).

In cazul in care pretul de piata este p1, mai mare decat p0, echilibrul pietei este compromis intrucat producatorii sunt interesati sa sporeasca productia pana la nivelul Q1. La acest pret insa cererea este numai Q2. Ca urmare, se creeaza un exces de oferta    (Q1 – Q2 = ∆Q). Aceasta face sa apara diferite probleme pentru producatori (imobilizare de resurse in stocuri nevandute, cheltuieli cu pastrarea si conservarea stocurilor, dobanzi la credite etc.) care sunt nevoiti fie sa reduca pretul pana la un nivel la care stocul este absorbit, fie reduce productia la nivelul cererii. Excesul de oferta exercita presiuni asupra pretului p1 si a cantitatii Q1, facandu-le sa se apropie de nivelul de echilibru.

La un pret de piata p2, producatorii reduc cantitatea ofertei la Q3, in schimb cumparatorii, datorita pretului redus, sunt interesati sa achizitioneze o cantitate sporita Q4. Intre cantitatea ofertei si cererea manifestata pe piata, apare un surplus, exces de cerere (Q4 – Q3 = ∆Q) care epuizeaza stocurile si instaureaza penuria. Eliminarea acesteia se realizeaza pe masura ce pretul urca spre p0, iar producatorii maresc cantitatea ofertei de la Q3 la Q0. In felul acesta se restabileste echilibrul dintre cerere si oferta.


Pretul de echilibru se impune firmei, iar oferta acesteia este reprezentata de acel volum de productie pentru care costul marginal este egal cu pretul.  Firma nu va produce mai mult daca costul de productie al unei unitati suplimentare depaseste pretul de vanzare, care este pretul de echilibru al pietei.

Determinarea pretului de echilibru pe piata in regimul concurentei perfecte poate fi prezentata si cu ajutorul unui model matematic simplu. Acest model implica doua functii si o conditie de echilibru: functia cererii globale, a ofertei globale, egalitatea cererii globale si a ofertei globale.

Daca notam functia cererii cu Qd, iar pretul cu p, atunci se poate scrie ca Qd = f(p), adica cererea este o functie de pret. Admitem ca functia respectiva este liniara:

Qd = -ap + b, unde a < 0 si b > 0.

Faptul ca “a” este negativ, a < 0, arata ca functia cererii este descrescatoare. Consideram a = -15 si b = 300, atunci functia cererii globale devine:

Qd = -15p + 300.

Notam oferta cu QS  si relatia intre QS  si p va fi QS = g(p). Daca si in acest caz se presupune a fi relatie liniara intre oferta si pret vom avea:

QS = c . p – d unde c > 0.

Faptul ca “c” este pozitiv arata ca functia ofertei este crescatoare. Daca c = 25 si d = -100, functia ofertei va fi:

QS = 25 p – 100.

Pe piata echilibrul devine un fapt daca pretul este atat de ridicat, incat oferta este egala cu cererea. Aceasta se exprima  prin conditia de echilibru.

QD = QS.

In acest stadiu, modelul situatiei de piata este complet si constituit din trei relatii:

QD = -15 p + 300

QS = 25 p – 100

QD = QS.

Prin rezolvarea modelului se poate determina pretul de echilibru :

-15 p + 300 = 25 p – 100

– 40 p = - 400

+  = 400/40 = 10.

Daca pretul de echilibru este egal cu 10, atunci cantitatea care formeaza obiectul cererii si ofertei:

QD = Qs = 150.

Modelul matematic poate fi reprezentat si grafic, conform cu  fig. 6.8.

Intersectia curbelor cererii si ofertei determina punctul de echilibru Eq, ce exprima faptul ca o cantitate de 150 se vinde cu pretul de 10 care este pretul pietei.

Daca pretul initial de piata, p, este superior sau inferior pretului de echilibru p0, oferta nu corespunde cu cererea. Are loc fie un exces de oferta (p > p0), fie un exces de cerere ( p < p0). In aceasta situatie, concurenta face fie sa urce pretul si sa sporeasca cantitatea ofertei, fie sa scada pretul si cantitatea produsa. Pretul rationalizeaza cererea si regleaza oferta.




Stabilitatea echilibrului pietei

Echilibrul pietei a fost studiat pentru situatia in care s-a considerat ca pozitiile in plan ale curbelor de oferta si cerere sunt date. In realitate, curba ofertei se poate deplasa ca urmare a modificarilor in functia de productie, iar curba cererii datorita schimbarilor in curba utilitatii. Ambele curbe pot fi afectate de modificari in nivelul restrictiilor (resurse disponibile, preturi) care actioneaza asupra fiecarui agent economic individual.

Stabilitatea statica

Studiul stabilitatii echilibrului este abordat mai intai intr-un cadru static, care face abstractie de timpul desfasurarii actiunii. Se pot pune in evidenta mai multe tipuri “pure” de perturbatii:

a) – cresterea sau scaderea cererii, in cazul in care curba ofertei este fixa;

b) – cresterea sau scaderea ofertei, fara o deplasare a curbei cererii;

c) – modificarea in acelasi timp a cererii si a ofertei.

In functie de caz, se apreciaza cresterea sau scaderea ofertei (sau a cererii) la nivelul initial al pretului de echilibru. Deplasarea uneia dintre curbe schimba punctul de echilibru al pietei. Daca perturbarea este urmata de o revenire la starea de echilibru se poate vorbi de echilibru stabil. Restabilirea nu inseamna revenirea la starea initiala de echilibru al pietei.

Cazul cel mai simplu este cel in care cererea creste, iar oferta ramane fixa (fig. 6.9). Echilibrul global este stabilit in punctul A in care se intersecteaza cererea globala (D) cu oferta globala (S). Deplasarea spre dreapta a curbei cererii, din D in D’, pune in evidenta un nou punct de echilibru, A’. Exista stabilitate daca la finele unei perioade, a carei marime nu este precizata intrucat suntem intr-un sistem static, nivelul tranzactiilor si pretul la care se afecteaza, ele corespund cu coordonatele punctului A’.

Restabilirea echilibrului se poate realiza prin doua modalitati:

a) Modalitatea walrasiana, care presupune ajustarea reali­zata prin intermediul preturilor. Se determina cererea neta E(p) cu diferenta intre cerere si oferta la acelasi pret E(p) = D(p) – S(p). Daca cererea neta este pozitiva, E(p) > 0, se manifesta tendinta de crestere a pretului care va duce la o noua situatie de echilibru, realizandu-se o stabilitate in sens walrasian. Echilibrul este stabil atunci cand o crestere a pretului anuleaza cererea neta sau cand reducerea pretului elimina oferta neta.

Fig. 6.9. Cresterea cererii

b) Modalitatea marshalliana presupune o ajustare realizata prin cantitate. In acest caz se determina pretul de cerere neta PE, care este definit ca diferenta intre pretul de cerere (PD), adica pretul la care este ceruta o anumita cantitate si pretul de oferta, adica pretul la care este oferita cantitatea respectiva. pE = pD – pS. Daca pretul de cerere neta este pozitiv, pE > 0, producatorii tind sa sporeasca productia (oferta) si pe piata se restabileste echilibrul. In sens marshallian, piata isi restabileste echilibrul prin modificarea marimii cererii sau ofertei, ceea ce inseamna anularea pretului excedentar al cererii sau al ofertei, dupa caz.

Atunci cand cererea si oferta au forme “normale”, modali­tatea de ajustare nu are importanta: echilibrul este stabil. Daca una din curbe este anormala, echilibrul nu este in mod necesar stabil, ele se caracterizeaza prin instabilitate completa.

Modificarea cererii poate fi in concordanta cu oferta sau dimpotriva. Sa ne imaginam modificarea  treptata a cererii in sus si in jos, fata de situatia initiala si sa observam in ce relatie se afla oferta, modificata si ea in sus sau in jos, atunci cand se pune conditia de a pastra nivelul constant al pretului de echilibru. Pretul se pastreaza constant in toate cele trei situatii, pentru ca este concordanta intre cerere si oferta. Odata cu cresterea sau scaderea cererii in aceleasi proportii si in acelasi sens se modifica cores­punzator si oferta, realizandu-se starea de echilibru (fig. 6.10).

Fig. 6.10. Echilibrul pietei in cazul modificarii concomitente

a cererii si ofertei.

Rezulta ca, pentru a pastra starea de echilibru a pietei, in conditiile unui pret relativ constant, cand cererea pentru un produs oarecare scade, trebuie redusa in mod corespunzator si oferta. Altfel, produsul nu se vinde, ramane in stoc, cheltuielile facute cu factorii de productie utilizati raman nerecuperate. Cand cererea creste, mentinerea starii de echilibru implica sporirea corespunza­toare a cantitatii ofertei de la Q0 la Q2.

Datorita caracterului limitat al unor factori de productie sau a unui spor mai mare de productie, sunt cazuri cand unei modificari a cererii la anumite produse i se poate aduce o modificare a ofertei, dar nu de aceeasi proportie cu cererea. Daca in noua situatie se pastreaza pretul constant, atunci produsul este fie insuficient in raport cu cererea si lipseste de pe piata, fie depaseste cererea, nu poate fi vandut in intregime. Numai modificarea pretului in functie de noul raport cerere-oferta creeaza o situatie de echilibru. Daca nu se pune conditia  mentinerii constante a pretului, oferta si cererea nu se mai modifica proportional.

In functie de variatia raportului dintre cerere si oferta, se modifica si pretul de echilibru fata de perioada anterioara. Daca pretul de echilibru este p0, se observa ca la o crestere a cererii la D1 printr-o sporire mai mica a ofertei, S1, are loc formarea unui pret de echilibru p1 mai mare. Pretul p2 este determinat de o scadere a cererii careia i-a corespuns oferta diminuata intr-o proportie mai mare (fig. 6.11).

Fig. 6.11. Echilibrul pietei in situatia modificarii in intensitate diferita a cererii si ofertei.

In conditiile in care pretul de echilibru este determinat in prealabil de piata si cunoscut, consumatorii si producatorii pot sta­bili ce cantitate va fi achizitionata, respectiv, va reprezenta oferta.

Echilibrul dinamic cu ajustarea intarziata a ofertei

In conditii statice, admitand ca preturile celorlalte bunuri sunt fixe, cererea consumatorilor poate fi reprezentata de o functie QD =    = F(p), iar oferta este o functie QS = f(p), unde p este pretul curent al bunului. Problema statica determina un pret si o situatie de echilibru, ambele bine definite.

Abordarea dinamica trebuie sa determine variatia pretului in functie de timp si traiectoria unui echilibru mobil. Se considera ca cererea pietei in momentul curent t depinde de pretul p(t) si  de variatia crescatoare sau descrescatoare a preturilor. Deci, cererea depinde de p(t) si derivata lui, p’(t), adica:

QD = F[p(t) , p’(t)].

Daca exista un decalaj constant al productiei egal cu θ ani, atunci oferta pentru bunul X depinde de pretul si de variatia pretului nu in momentul curent t, ci in perioada anterioara (t – θ). Oferta actuala a fost stabilita cu θ ani inainte, la inceputul procesului de productie, si era supusa pretului valabil in acel moment:

QS = f[p(t – θ), p’(t – θ)].

Conditia generala a echilibrului dinamic este acum:

F[p(t), p’(t)] = f[p(t – ­θ), p’(t – θ),

iar in cazul in care functiile cererii si ofertei sunt liniare, se poate scrie:

ap(t) – b = αp(t – θ) - β

sau

.

Daca se cunoaste evolutia preturilor in cursul perioadei initiale intre t = 0 si t – θ, atunci putem deduce din ecuatia de mai sus pretul p(t) in orice moment urmator t. Masurand toate preturile pornind de la nivelul de echilibru al pretului , pretul curent este un multiplu constant al pretului de acum θ ani, cu factorul negativ α/a.



Se pot deosebi trei situatii:

a) daca a si α sunt egale in valoare absoluta, atunci variatia pretului in intervalul (θ, 2θ) completeaza oscilatia din intervalul (0, θ), pretul fiind in momentul t = 2θ acelasi ca in momentul t = θ. Ciclul de preturi se repeta la perioade succesive de 2θ ani.

Fig. 6.12. Miscarea ciclica a preturilor la intervale de timp egale.

b) Daca a > α in valoarea absoluta, raportul negativ α/a este in valoare absoluta mai mic decat unitatea. Pretul oscileaza si parcurge in un ciclu complet, dar amplitudinea oscilatiei descreste in timp, se amortizeaza treptat.

Pentru a vedea procesul de amortizare treptata a oscilatiei pretului si instalarea echilibrului in situatii dinamice, in continua evolutie, in literatura economica se descrie “panza de paianjen dina­mica” determinata de o situatie economica de exceptie (fig. 6.13).

Se considera o productie concurentiala (de exemplu, pro­ductia agricola unde fenomenul este mai vizibil decat in alte domenii) care este pusa in vanzare in conditii obisnuite. Produca­torii, luand in considerare pretul la zi p pe care il apreciaza avantajos pentru ei, se preocupa de largirea productiei Q pe care o pun in vanzare in perioadele urmatoare. Acest pret ridicat opereaza asupra curbei ofertei Q, dar aceasta functioneaza cu un decalaj in timp: asociaza unui pret al perioadei curente p1 la o productie Q1 a perioadei urmatoare. Decalajul reprezinta timpul necesar pentru producerea bunurilor care formeaza obiectul ofertei.

Daca pretul pietei se plaseaza la intersectia curbelor cererii D si ofertei S ne gasim in prezenta unui caz de echilibru invariabil, static. In mod constant, producatorii instalati pe curba lor de oferta S vor produce o cantitate corespunzatoare la Eq si cantitatea ceruta pe piata la pretul p este egala cu cea pe care in mod voluntar producatorii o ofera. Deci, nu se constata nici o diferenta intre cazul in care Q dintr-o perioada este determinanta de pretul aceleiasi perioade si cazul in care Q dintr-o perioada este determinata de p dintr-o perioada anterioara.


Daca admitem insa ca, dintr-un motiv oarecare, cantitatea ofertei scade din Q la Q1 urcand pe curba cererii din Eq in E1, cumparatorii platesc pentru aceasta cantitate mai redusa un pret mai ridicat, p1. Dar echilibrul nu a fost atins. De fapt, ce cantitate  de bunuri vor fi produse in perioada urmatoare pe baza lui p1 care este mai mare decat p?

Producatorii pe curba lor de oferta se vor ridica in sus si la dreapta si vor produce o cantitate corespunzatoare punctului F1 plasat la nivelul lui p1. Or, este de observat ca noua cantitate Q2 va fi excedentara cantitatii de echilibru. Pentru ce pret se vinde aceasta cantitate pe piata concurentiala? Pentru a vedea care este acest pret, coboram din punctul F1, pana la curba cererii in punctul E2 si constatam  ca pretul va trebui va trebui sa scada pana la p2.

In acest stadiu, nu am atins o stare  de echilibru. La pretul scazut p2 producatorii decid sa reduca productia in perioada urmatoare si in acest scop deplaseaza in jos si spre stanga curba ofertei S pana la punctul F2. Pentru a vedea care este pretul corespunzator acestei cantitati, urcam pe curba cererii la punctul E3, care ne indica pretul corespunzator p3. Si in continuare vom avea o miscare alternativa. In situatia initiala, Q este scazuta, iar p este ridicat. Dar un “p” ridicat face sa creasca Q in perioadele urmatoare, ceea ce determina pentru aceasta perioada un pret scazut.  Rezulta ca, in decursul unor  perioade succesive, pretul pietei oscileaza deasupra sau sub pretul de echilibru trasand pe diagrama o panza de paianjen.

In final, miscarile oscilatorii se atenueaza progresiv si sfarsesc prin a inceta, firul se infasoara in interior pana in Eq. Sistemul este atunci in punctul sau de echilibru in care se poate mentine atata timp cat forte exogene nu vor declansa o noua serie de oscilatii cu amploare descrescatoare. Echilibrul este stabil.

c) Daca a < α in valoare absoluta, exista un caz analog cu cel precedent, cu deosebirea ca amplitudinea oscilatiilor creste in timp (fig. 6.14).

In situatia in care curba ofertei are o inclinare mai orizontala, sistemul panzei de paianjen reflecta oscilatii explozive si este divergent spre exterior. Daca cele doua curbe, S si D au aceeasi inclinare, atunci “panza de paianjen” este perfect simetrica, iar sistemul oscileaza indefinit in jurul situatiei de echilibru fara ca miscarile sa-si modifice amploarea. Avem de-a face in acest caz cu oscilatii persistente si  echilibrul este instabil.

Nu este obligatoriu ca  cererea  si oferta sa fie reprezentate prin linii drepte  pentru reprezentarea oscilatiilor intr-un sistem de „panza de paianjen”. Daca consideram oferta in punctul de echilibru ca fiind mai elastica decat cererea, o slaba perturbatie va avea ca efect faptul ca sistemul trebuie sa suporte o serie de oscilatii de amploare crescanda.


In viata economica reala, nici o situatie exploziva in raportul cerere-oferta, pret-cantitate, nu se agraveaza la infinit si aceasta intrucat curba liniilor ofertei si cererii readuce in final sistemul in interiorul “compartimentului de stabilitate” reprezentat de patrulaterul ABCH. Sistemul oscileaza indefinit in acest cadru. Amploarea oscilatiilor este determinata de curbele cererii si ofertei.

Modelele de echilibru dinamic cu ajustarea intarziata aduc o anumita lumina asupra fenomenelor economice ciclice potrivit caro­ra sistemul intreprinderii libere ar putea suferi ample fluctuatii de cantitate si pret, daca nu ar fi  atenuate prin punerea in miscare a unor politici anticiclice si prin mecanismele echilibrante ale pietei.







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2018 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre marketing strategii concurentiale









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics