StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Categoriile de infractiuni : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Categoriile de infractiuni



MODALITATI ALE INFRACTIUNII, REZULTAND DIN DIVERSITATEA FORMELOR DE MANIFESTARE. CATEGORIILE DE INFRACTIUNI

(UNITATEA IN DIVERSITATE)




CAPITOLUL 1

MODALITATILE SAVARSIRII INFRACTIUNII

(MODALITATILE DE STRUCTURA, NORMATIVE SI FAPTICE)




Generalitati

Desi ca entitate juridica, infractiunea este unitara, aceasta prezinta forme, structuri si modalitati extrem de variate de exprimare. Acestea pot fi:

modatitatile de structura institutionala sau tipologica;

modalitatile normative;

- modalitatile faptice, fiecare dintre acestea abordand diversitatea unitatii infrac­tiunii din alt unghi.


SECTIUNEA   1

MODALITATILE DE STRUCTURA INSTITUTIONALA SAU TIPOLOGICA


In sensul modalitatilor de structura tipologica ne referim la toate formele de ex­primare si consacrare ale infractiunii, cum ar fi, pe de o parte, noua clasificare a infractiunilor in crime si delicte, clasificarea in infractiuni comise de persoana fizica si distinct cele comise de persoana juridica, clasificarea infractiunii in forme ale unitatii naturale sau legale, cum ar fi infractiunea simpla, infractiunea continuata, infractiunea complexa, de obicei etc. si, in sfarsit, clasificarea in infractiuni tipice si atipice, rezultate din executare sau pluralitatea de infractiuni.


SECTIUNEA   2

MODALITATI NORMATIVE


In vederea incriminarii actelor de conduita ilicita in tipare sau potrivit unor modele normative de natura a acoperi varietatea si complexitatea situatiilor posibile atat in diversificarea manifestarii infractiunii in general – ca institutie penala de baza – cat si in cazuistica fiecarui continut strict specializat al unei anume infractiuni, legiuitorul foloseste diferite modalitati normative de reflectare a acestora, fie in planul reglementarii unor reguli sau institutii din partea generala (valabile pentru toate speciile de infractiuni la care se refera), fie in planul reglementarii continuturilor uno 919c28j r infractiuni.        


SECTIUNEA   3

MODALITATI FAPTICE


Spre deosebire de modalitatile normative cu relevanta atat in planul tehnicii legislative cat si in al regimului juridico-penal al unora sau mai multor infractiuni si care vizeaza modele sau tipare de cele mai multe ori formal prefigurate (cu exceptia modalitatilor neconsacrate in sfera dreptului pozitiv, dar recunoscute in doctrina), modalitatile faptice, reprezentand expresii particularizate ale variantelor normative, nu prezinta decat un interes pur judiciar, cazuistic, continutul lor concret individual servind doar la recunoasterea si identificarea conditiilor de incriminare prevazute in modalitatea normativa, deci la corecta incadrare juridica a faptei, cat si la justa individualizare a raspunderii penale a faptuitorului.






CAPITOLUL 2

CATEGORIILE DE INFRACTIUNI REZULTAND DIN MODALITATILE DE

STRUCTURA A INFRACTIUNII


SECTIUNEA   1

GENERALITATI


Infractiunea se constituie ca o entitate juridico-penala distincta, corespunzand totalitatii elementelor de ordin subiectiv si obiectiv care alcatuiesc continutul juridic al infractiunii.

Entitatea nu poate exista insa in afara unitatii sale constitutive, indiferent de di­versitatea imprejurarilor sau a aspectelor de ordin concret individual pe care le imbraca.

In acelasi timp unitatea infractiunii se manifesta prin intermediul unor structuri infractionale extrem de diversificate, infractiunea ca institutie penala regasindu-se intotdeauna prin trasaturile ei esentiale in aceasta diversitate.



SECTIUNEA   2

MODALITATILE UNITATII INFRACTIUNII


Unitatea infractiunii poate fi naturala sau legala, dupa cum fapta penala reprezinta o entitate subiectiv-obiectiva naturala sau este rezultatul unei creatii a legii penale. Fiecare din cele doua modalitati ale unitatii infractionale se exprima prin intermediul unor forme de structuri specifice si diverse.

Unitatea legala exista numai ca o creatie a legii penale si se caracterizeaza prin reunirea in continutul si structura uneia si aceleiasi infractiuni a doua sau mai multe actiuni sau inactiuni ori acte care uneori pot constitui, fiecare in parte, infractiuni de sine statatoare, dar savarsite impreuna isi pierd individualitatea proprie devenind parti strict corelate ale continutului si structurii unei unitati infractionale indepen­dente, constituite prin vointa legii.





CAPITOLUL 3



FORMELE ENTITATII (UNITATII) NATURALE A INFRACTIUNII


SECTIUNEA   1

INFRACTIUNEA SIMPLA


Infractiunea simpla este structura cea mai frecvent intalnita in legislatia penala si consta intr-o singura actiune sau inactiune realizata fie printr-un act unic fie prin mai multe acte reluate intr-o succesivitate functionala imediata asupra aceluiasi obiect ocrotit de legea penala si care nu necesita prin insasi natura ei o prelungire a elementului  material in timp.


SECTIUNEA   2

INFRACTIUNEA CONTINUA


a). Concept

In situatia in care infractiunea se caracterizeaza prin savarsirea elementului sau
material, printr-o actiune sau inactiune care se prelungeste in timp, prin insasi na­tura ei si ca o cerinta indispensabila a consumarii acelei infractiuni, ne aflam in pre­zenta infractiunii continue.

b). Modalitati

Cum pe parcursul realizarii elementului material de durata al acestei infractiuni pot apare si momente firesti de intrerupere, de pauza, dictate de specificul acti­vitatilor desfasurate, stiinta dreptului penal face distinctie intre infractiunile con­tinue permanente - care nu sufera nici un fel de intrerupere, si infractiunile con­tinue succesive - care permit astfel de intreruperi .

c). Efecte

Infractiunea continua fiind, prin insasi natura ei, o activitate penala care nece­sita o anume desfasurare in timp, principalele probleme care le indica sunt cele referitoare la formele pe care le poate imbraca in cazul desfasurarii pe etapele posibile ale lui iter criminis.


SECTIUNEA   3

INFRACTIUNEA DEVIATA


Exista infractiune deviata in doua ipoteze: prima, denumita si aberatio ictus  - cand actiunea sau inactiunea realizata de faptuitor deviaza independent de vointa acestuia, asupra altui obiect sau altei persoane decat cea vizata si a doua, denumita error in objecto sau, dupa caz, error in personam cand tot din greseala faptuitorului – care confunda lucrurile – actiunea sau inactiunea ilicita aduce atingere altul obiect material sau altei persoane vatamate decat cea vizata de infractor.

Ambele variante se intemeiaza pe eroarea faptuitorului una implicand eroarea asupra actiunii, cealalta eroarea asupra obiectului sau persoanei vatamate.





CAPITOLUL 4

FORMELE UNITATII LEGALE DE INFRACTIUNE


SECTIUNEA   1

INFRACTIUNEA CONTINUATA (SAU SUCCESIVA)


I. Notiune si caracterizare

Codul penal din 1969 defineste, prin dispozitiile art. 41 alin. 2, infractiunea continuata astfel „Infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la dife­rite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni”. Noul Cod penal (2004) are aceeasi definitie in art.55 al.2.

II. Conditiile de existenta ale infractiunii continuate

A. O pluralitate de actiuni sau inactiuni savarsite la intervale diferite de timp

B. Actiunile sau inactiunile sa prezinte fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni

C. Actiunile sau inactiunile sa fie savarsite in baza aceleiasi hotarari infractionale

D.  Actiunile sau inactiunile sa fie savarsite de aceeasi persoana

III. Data savarsirii infractiunii continuate

Datorita dificultatilor de aplicare ce s-ar putea ivi in cazul lipsei unei reglementari legale, Codul penal a prevazut prin dispozitia in­scrisa in art. 138 alin. 3, ca infractiunea continuata se considera savarsita la data comiterii ultimei actiuni sau inactiuni ce o constituie.

IV. Locul savarsirii infractiunii continuate

Infractiunea continuata se considera savarsita pe teritoriul tarii noastre atunci cand numai unul din actele componente ori toate actele ce o compun ori numai rezultatul ei s-a produs pe teritoriul tarii noastre. Tot criteriul ubicuitatii se aplica conform art. 30 alin. ultim din Codul de procedura penala si pentru stabilirea competentei teritoriale a organelor judiciare romane.

V. Cadrul infractiunii continuate

In general, orice infractiune poate fi savarsita in conditiile art. 55 al.2 din noul Codul penal, cu exceptia acelor care prin insasi specificul comportamentului antisocial pe care-l reflecta nu se pot fractiona in timp.


SECTIUNEA   2

INFRACTIUNEA COMPLEXA




I. Notiune. Caracterizare

Codul penal roman din 1969 a consacrat o definitie legala prin dispozitia inscrisa in art. 41 alin. 3, potrivit careia: „infractiunea este complexa cand in conti­nutul sau intra ca element sau ca circumstanta agravanta o actiune sau inactiune care constituie ea insasi o fapta prevazuta de legea penala”, definitie reluata si in noul Cod penal in art.55 al.3 cu modificarea expresiei de „circumstanta agravanta” ca „element circumstantial agravant”, care este mai exacta.

Infractiunea complexa invedereaza o structura aparte. De principiu, legatura pe care se intemeiaza constituirea rezultata din reunirea altor infractiuni complexe rezulta fie dintr-o relatie de tipul mijloc-scop existenta intre faptele reunite, fie de tipul premisa-consecinta (consecventional), existenta intre o anume infractiune si urmarile sale posibile.

II. Formele de infractiuni complexe

A. Infractiunea complexa ca infractiune tip este creata prin includerea sau reunirea in continutul sau, la nivelul variantei de baza, ca element constitutiv, a unei actiuni sau inactiuni ce constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.

B. Infractiunea complexa ca varianta agravanta se caracterizeaza prin aceea ca reuneste in continutul sau agravat (varianta calificata a infractiunii), o fapta care este prevazuta si ca infractiune de sine statatoare, dar care savarsita in conditiile de agravare a infractiunii de baza isi pierde autonomia proprie, constituindu-se ca agravanta legala a acesteia.

III.Modalitati

In forma sa tip, si anume a infractiunii complexe propriu-zise, infractiunea complexa se poate realiza in doua modalitati: prin reunirea in continutul de baza al infractiunii complexe a continuturilor a doua infractiuni distincte, care prin efectul si in conditiile reunirii isi pierd autonomia, sau prin absorbirea unei infractiuni de catre alta.

In ceea ce priveste infractiunea complexa cu varianta agravanta si ea prezinta doua modalitati.

IV. Alte particularitati si implicatii

Infractiunea complexa presupunand reunirea in cadrul uneia si aceleiasi unitati infractionale a continuturilor a doua sau mai multe infractiuni, va prezenta si as­pecte particulare de structura rezultate intocmai din faptul reunirii a mai multor continuturi si in temeiul a mai multor feluri de relatie.

V. Efectele juridice ale infractiunii complexe

De regula, infractiunea complexa nu necesita o prelungire in timp, nici a acti­unilor sau inactiunilor reunite si nici a consecintelor acestora, iar infractiunile reu­nite nu produc efecte separate.

Ca atare, infractiunile reunite nu pot cadea separat sub incidenta unor even­tuale acte de clementa, ca amnistia sau gratierea.

Infractiunea complexa se considera, de asemenea, consumata, numai prin realizarea integrala a elementelor materiale ce o compun, atat la nivelul infractiunii de baza, cat si a celei de continut calificat si al producerii rezultatului prevazut de lege.

VI. Sanctionarea infractiunii complexe nu atrage vreo agravare speciala (facultativa sau obligatorie) a pedepsei

Tinand insa seama de caracterul complex al acestei infractiuni, legiuitorul a inclus art. 43 din Codul penal (1969), respectiv art.56 din noul Cod, dispozitia potrivit careia daca dupa condamnarea definitiva a faptuitorului pentru o infractiune complexa, acesta este judecat si pentru alte actiuni sau inactiuni, care intra in continutul constitutiv al aceleiasi infractiuni, se stabileste o noua pedeapsa, la aplicarea careia judecatorul va tine seama de infractiunea savarsita in intregui ei si care nu poate fi mai usoara decat cea pronuntata anterior (respectandu-se astfel puterea lucrului judecat al primei hotarari atat in ceea ce priveste faptele initiale retinute, cat si pedeapsa aplicata anterior).


SECTIUNEA   3

INFRACTIUNEA DE OBICEI


I. Notiune. Caracterizare

Codul penal roman nu defineste infractiunea de obicei si in genere, nu contine prevederi cu caracter general care sa se refere la aceasta modalitate infractionala. Cu toate acestea, partea speciala a legii penale romane consacra aceasta modalitate de structura, in cazul catorva infractiuni care prin specificul constructiei lor juridice reprezinta o aplicatie si o expresie a acestei modalitati.

In criminologie si in stiinta dreptului penal, conceptul de infractiune de obicei sau de obisnuinta reprezinta acel tip de structura al comportamentului infractional care se realizeaza prin reiterarea faptei incriminate de un numar de ori, suficient de mare pentru ca din continutul acestor repetari sa rezulte caracterul de obicei, de obisnuinta sau de indeletnicire a intregii activitati ilicite.

II. Structura

Infractiunea de obicei este, deci, o infractiune unica, creata de legiuitor dintr-o pluralitate de fapte de acelasi fel, ce corespund prin trasaturile lor faptei incri­minate, dar care nu pot constitui infractiune decat daca se savarsesc intr-o succe­siune de acte repetate de asa natura incat sa denote obisnuinta faptuitorului.

III. Efecte

In ce priveste momentul consumarii, acesta va coincide cu acela al savarsirii numarului necesar de acte sau actiuni care va denota existenta obiceiului.

In cazul in care infractiunea de obicei se va savarsi si dincolo de momentul consumarii ei toate actele savarsite prin amplificarea actiunii se vor integra in con­tinutul aceleiasi infractiuni, astfel incat stabilirea datei ce intereseaza curgerea terme­nului de prescriptie a incriminarii, aplicarea legii penale in timp, intervenirea amnistiei sau gratierii etc. se va face in functie de momentul terminarii ultimei actiuni.

IV. Sanctionarea infractiunii de obicei

Infractiunea de obicei se pedepseste la fel ca si infractiunea simpla, legiuitorul roman neprevazand nici o agravanta legala pentru savarsirea ei (ca in ipoteza infractiunii continuate).

Cu toate acestea, in raport cu intinderea si continutul concret al activitatii de obicei desfasurate si, mai ales, in raport de partea de activitate realizata de infrac­tor peste momentul necesar consumarii ei, apreciind atat gravitatea reala a faptei, cat si gradul de perseverenta a faptuitorului, instanta de judecata va trebui sa asigure aplicarea unei sanctiuni, care sa reflecte o individualizare cat mai corecta si nuantata a raspunderii penale.


SECTIUNEA   4

INFRACTIUNEA DIN ACTIUNI SAU INACTIUNI REPETATE




I. Notiune

Infractiunea din actiuni sau inactiuni repetate este acea forma a unitatii legale care se caracterizeaza prin savarsirea unui numar nedeterminat de actiuni sau inactiuni, repetate in baza aceleiasi conduite subiective si aducand atingerea ace­leiasi valori, dar in conditiile antrenarii unor urmari imediate specifice. Codul penal actual nu defineste conceptul de infractiune din actiuni sau inactiuni repetate si nici nu contine incriminari de aceasta natura in partea sa speciala.

II. Structura

Prin specificul lor, infractiunile de actiuni sau inactiuni repetate nu determina numarul de repetari necesare pentru existenta infractiunii. Acest numar apare insa ca suficient din momentul aparitiei unor urmari imediate anume prevazute de lege pagube materiale, tulburari ale bunului mers al unitatii etc.

III. Efecte

Infractiunea de actiuni sau inactiuni repetate, fiind o creatie a legii, pe structura unui numar de actiuni sau inactiuni de acelasi fel prin a caror savarsire se produc urmari imediate specifice, consumarea infractiunii se va realiza numai in momentul intrunirii tuturor conditiilor prevazute de lege pentru existenta acesteia deci inclusiv a producerii rezultatului.

In functie de producerea rezultatului, care poate fi amplificat uneori si peste momentul consumativ, se va stabili si data savarsirii faptei penale in intregul ei, ca punct de plecare al aplicarii legii penale in timp, al incidentei prescriptiei sau a amnistiei ori gratierii etc.

IV. Sanctiune

Infractiunea din actiuni sau inactiuni repetate este sanctionata in mod obisnuit, ca si o infractiune simpla, amplificarea peste anumite limite a urmarii specifice putand atrage insa variante calificate.

In cazul descoperirii unor noi acte componente ale aceleasi infractiuni colective in cursul judecatii se procedeaza la extinderea actiunii penale, la judecarea infractiunii in intregul ei, fie la restituirea cauzei la procuror in vederea completarii urmaririi penale.


Bibliografie selectiva:


1. T.S., Dec. de indrumare nr. 1/1963, C. D. 1963, p. 52.

2. V.  Papadopol, Aspecte ale raporturilor dintre infractiunea continuata si formele de participare, Justitia noua' nr. S/1964

3. Petrovici, Discutii in legatura cu cerinta repetabilitatii actiunii de complicitate la infractiunea continua si de obicei, „Dreptul' nr. 10-11/1991, p. 65-69

M C. Ardeleanti (I), V. Dobrinoiu (If), Unele aspecte ale infractiunii de luare de mita in forma continuata nr: 12/1981, pp. 41 si urm.

5. Donn Ciuncan, Infractiunea de luare de mita in forma continuata, „Dreptul' nr. 4-5/'91, pp.70-73

G Antoniu,  Consideratii asupra unor institutii de drept penal; desistarea voluntara, articipare, infractiune continuata si confiscarea speciala, in RRD nr. 11/1968, p.105

T.S. , s.p.d. 214 din 1971, RRD nr. 1/1972, p. 15S, TM Bucuresti, D 2583/1973, RRD '11/1970, p. 63

8. M. Hemmert, Infractiunea continuata cu privire speciala la infractiunile in paguba avututului obstesc, s.p. 8/1963, p. 67

9. Mihai Petrovici I, Corneliu Turianu II - Discutii despre natura juridica si structura infractiunii prevazute de art 178- alin. 3 din Codul Penal, in „Dreptul' nr. 4-5/1991, pp. 55 si urm.

G. Antoniu, Unele reflexii cu privire la tentativa in cazul infractiunii complexe, RRD nr.10/1983, si Doru Pavel.

TS , s.p.d. 206/1985, RRD nr. 5/1986, p. 85, TS s.p.d. 741/1980, RRD nr. 12/1986,         p.63

Papadopol, Doru Pavel, Formele unitatii infractionale in dreptul penal roman, Casa de Editura si Presa „Sansa', Bucuresti, 1992, p. 276








Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact