StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Dezincriminarea infractiunilor de insulta si calomnie. neconstitutionalitate : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Dezincriminarea infractiunilor de insulta si calomnie. neconstitutionalitate



Dezincriminarea infractiunilor de insulta si calomnie. Neconstitutionalitate

Dispozifiile art. I pet. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Parted I, nr. 601 din 12 iulie 2006, an urmatorul cuprins ,,Articolele 205, 206, 207 si 236' se abroga'.

Avand in vedere importanfa deosebita a valorilor ocrotite prin dispozifiile art. 205, 206 si 207 C. pen., Ciirtea Constitutionals constata ca abrogarea acestor texte de lege si dezincriminarea, pe aceasta cale, a infracftunilor de insulta si calomnie contravin prevederilor art. I alin. (3) din Constitufia Romaniei.



Prin abrogarea dispozifiilor legate menfionate s-a creat un inadmisibil vid de reglementare, contrar dispozifiei consfitufionale care garanteaza demnitatea omului ca valoare suprema. in absenfa ocrotirii juridice prevazute de art. 205, 206 si 207 C. pen., demnitatea, onoarea si reputafia persoanelor nu mai beneficiaza de nicio alta forma de ocrotire juridica reala si adecvata. Curtea constata ca abrogarea art. 205, 206 si 207 C. pen. contravine si dispo­zifiilor art. 30 alin. (8) din Constitute, in cazurile in care infracfiunile de insulta si calomnie sunt savdrsite prin presa.

(C.C., Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007') cu nota critica de Florin Streteanu

ABSTRACT. The Decriminalization of Insult and Libel. Unconstitutionality. in the

case given, the Constitutional Court was faced with an unconstitutionality plea regarding the provisions of art. I point 56 of Law no. 278/2006 amending the Penal Code and other laws. in essence, this text is responsible for repealing, among others, art. 205 and art. 206 of the Penal Code, concerning the offences of insult and libel.

Through Decision nr. 61/2007, the Constitutional Court has ascertained the unconstitutionality of art. I point 56, asserting that the decriminalization of insult and libel is contrary to the fundamental values stipulated in the Romanian Constitution and that it creates an unacceptable vacuum of regulation, violating the constitutional guarantees placed on human dignity. in motivation, the Court observes that, in the case insult or libel are committed in the press, the abrogation of art. 205 and art. 206 of the Penal Code is contrary to the constitutional provisions of art. 21 regarding the free access to justice, art. 16 regarding equality of rights, and art. 30 para. 8 (re 353i87d garding the necessity to establish the offences pertaining to the press through laws)

In his analysis, the author starts by showing that the measure of decriminalization of insult and libel has been an unfortunate initiative of the legislator, contrasting to the majority of European legislations. However, he observes that the provisions of Law no. 278 represent a simple penal policy option on the part of the law-maker, not being ab initio blameworthy of unconstitutionality. The author argues that there is a single hypothesis in which the Constitutional Court can intervene in order to criminalize a certain act- the situation in which, given a constitutional obligation of criminalization, the legislator repeals that specific text of incrimination, not replacing it with a new one, or putting an administrative liability in place fin the Romanian legal system, such would be the case of the crime of high treason, committed by the President, if the legislator repeals it, without replacing it).

As such, the study criticizes the Constitutional Court's decision to equalize two distinct notions: the mentioning of a social value in a constitutional text and the obligation to protect this value through penal means. The constitutional texts entail the effective guarantee of the rights stipulated therein, but not necessarily through penal means- they will only intervene when the protection offered by other branches of law is proven to be inefficient or unavailable.

The author then investigates the motivation brought forward by the Court. He shows that the simple fact that human dignity is enshrined in art. 1 para. 3 of the Constitution is not sufficient to generate on its own an implicit mandate to legislate in penal matters; the protection of the criminal law only regards the acts that represent a grave infringement upon this value. in the case of other infringements upon the same value, the protection offered through extra-penal means is sufficient. As to the assertion of the Court regarding the vacuum of regulation, the study contends that the Romanian current legislation contains enough provisions applicable to the matter, and also capable of offering the protection requested by the Constitution to the respective social values. The author enumerates the provisions of the Civil Code referring to the patrimonial liability for damages, and the provisions of Decree no. 31/1954 referring to the protection of a person's non-patrimonial rights.

In what regards the alleged infringement upon the right of free access to justice, the author shows that art. 21 of the Constitution does not stipulate a right of access to a criminal jurisdiction for any infringements upon a right or a legitimate interest, but a right to address a court in order to activate effective means of protection for that right. This is perfectly possible through access to civil remedies. in the same context, the author criticizes the rationale of the Court according to which the claim of unconstitutionality could be analyzed on the field of art. 16 of the Constitution, referring to the equality of rights between persons that have been violated in rights other than those pertaining to honor and reputation, and persons that have been violated in these precise rights. He argues that the non-penal remedies suffice, and, in addition, there are numerous other constitutional rights that lack penal protection (referring to the respect of private life, access to public information etc.), without art. 16 ever being considered to have been transgressed.

The last argument invoked by the constitutional instance is discarded by the author, who maintains that the provisions of art. 30 para. 8 of the Constitution cannot stipulate the duty of the legislator to preserve the discussed incriminations. Far from obliging the legislator to bring in the penal sphere any infringement of social values done through the press, the constitutional text confers him the mandate to select which are the values that enjoy a penal protection against violations perpetrated through the press.

The study concludes that the Constitutional Court has censored a penal policy option of the Parliament, stepping again outside its attributions as conferred by the Constitution.

CURTEA,

examinand Incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvemului si Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procuromlui, dispozitiile legale criticate, raportate la preve-derile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, refine urmatoarele:


Referitor la competenta sa, Curtea retine ca art. 146 lit. d) din Constitutie nu excepteaza de la controlul de constitutionalitate dispozitiile legale de abrogare si ca, in cazul constatarii neconstitutionalitatii lor, acestea isi inceteaza efectele juridice in conditiile prevazute de art. 147 alin. (1) din Constitutie, iar prevederile legale care au format obiectui abrogarii continua sa produca efecte. De altfel, Curtea Constitutionala s-a pronuntat in acelasi sens prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca aceasta este intemeiata si urmeaza sa fie admisa, pentru considerentele ce se vor expune in cele ce urmeaza.


Obiectui juridic al infractiunilor de insulta si calomnie, prevazute de art. 205 si, respectiv, art. 206 C. pen., 11 constituie demnitatea persoanei, reputatia si onoarea acesteia. Subiectui activ al infractiunilor analizate este necircumstantiat, iar savarsirea lor se poate produce direct, prin viu grai, prin texte publicate in presa scrisa sau prin mijioacele de comunicare audiovizuale. Indiferent de modul in care sunt comise si de calitatea persoanelor care Ie comit - simpli cetateni, oameni politici, ziaristi etc. - faptele care formeaza continutui acestor infractiuni lezeaza grav personalitatea umana, demnitatea, onoarea si reputatia celor astfel agresati. Daca asemenea fapte nu ar fi descurajate prin mijioacele dreptului penal, ele ar conduce la reactia de facto a celor ofensati si la conflicte permanente, de natura sa faca imposibila convietuirea sociala, care presupune respect fata de fiecare membru al colectivitatii si pretuirea in justa masura a reputatiei fiecaruia. De aceea, valorile mentionate, ocrotite de Codul penal, au statut constitutional, denmitatea omului fiind consacrata prin art. 1 alin. (3) din Constitutia Romaniei ca una dintre valorile supreme. Astfel, textui citat din Legea fundamentals prevede ca ..Romania este stat de drept, democratic fi social, in care demnitatea omului, drepturile fi libertafile cetafenilor, libera dezvoltare a personalitdfii umane, dreptatea fi pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritui traditiilor democratice ale poporului roman fi idealurilor Revolufiei din decembrie 1989 fi sunt garantate '.



Avand in vedere importanta deosebita a valorilor ocrotite prin dispozitiile art. 205, 206 si 207 C. pen., Curtea Constitutionala constata ca abrogarea acestor texte de lege si dezincriminarea, pe aceasta cale, a infractiunilor de insulta si calomnie contravin prevederilor art. 1 alin. (3) din Constitutia Romaniei.

In acelasi sens, Curtea retine ca, asa cum corect se arata in motivarea exceptiei ridicate in dosarul Tribunalului Sibiu - Sectia penala, prin abrogarea dispozitiilor legale mentionate s-a creat un inadmisibil vid de reglementare, contrar dispozitiei constitutionale care garanteaza demnitatea omului ca valoare suprema. in absenta ocrotirii juridice prevazute de art. 205, 206 si 207 C. pen., demnitatea, onoarea si reputatia persoanelor nu mai beneficiaza de nicio alta forma de ocrotire juridica reala si adecvata.

In dezacord cu opinia exprimata in cauza de Judecatoria Targu Jiu, Curtea Constitutionala nu poate retine existenta unei ocrotiri juridice reale prin posibilitatea recunoscuta de instantele judecatoresti persoanelor vatamate prin infractiunile

mentionate, de a obtine daune morale in cadrul procesului civil, deoarece o asemenea forma de ocrotire juridica nu este reglementatS explicit, ci este instituita pe cale jurisprudentiala. Pe de alta parte, recurgerea la procesul civil, intemeiata, prin analogic, pe dispozitiile art. 998 C. civ. - care reglementeaza raspunderea patrimo-niala pentru prejudiciile produse prin fapte ilicite - nu constituie o protectie juridical adecvata in cazul analizat deoarece dezonoarea este prin natura sa ireparabila, iar demnitatea umana nu poate fi evaluata in bani si nici compensata prin foloase materiale.

Din aceasta perspective, Curtea constata ca abrogarea art. 205, 206 si 207 C. pen. incalcS si principiul liberului acces la justice, consacrat prin art. 21 din Constitute, dreptui la un proces echitabil si dreptui la un recurs efectiv, prevazute in art. 6 si, respectiv, art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si principiul egalitatii in drepturi prevazut de art. 16 din Constitutie.

Curtea Constitutionals retine ca liberul acces la justice nu inseamna numai posibilitatea de a te adresa instantelor judecatoresti, ci si de a beneficia de mijioace adecvate ocrotirii dreptului incalcat, corespunzator gravitatii si periculozitatii sociale a vatamarii ce s-a produs. in acelasi sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in mod constant in jurisprudenta sa, de exemplu in cauzele Aydin contra Turciei din 1997, Conka impotriva Belgiei din 2002, ca efectui esential al dispozitiei cuprinse in art. 13 din Conventie consta in a impune existenta unui recurs intern ce abiliteaza instanta nationals sa ofere o „ reparafie adecvata ', recursul trebuind sa fie „ efectiv' atat in cadrul reglementarilor legale, cat si in practica de aplicare a acestora.

Or, inlaturarea mijioacelor penale de ocrotire a demnitatii, ca valoare suprema in statui de drept, determina incalcarea caracterului efectiv al accesului la justitie in aceasta materie. in plus, Curtea constata ca, prin efectui abrogarii analizate, spre deosebire de persoanele ale caror drepturi - altele decat dreptui la onoare si la o buna reputatie - au fost incalcate si care se pot adresa instantelor judecatoresti pentru apararea drepturilor lor, victimele infractiunilor de insulta si calomnie nu au nicio posibilitate reala si adecvata de a beneficia pe cale judiciara de apararea demnitatii lor - valoare suprema, garantata de Legea fundamentala.

Curtea nu-si poate insusi nici opinia comunicata de Judecatoria Timisoara in sensul ca abrogarea art. 205, 206 si 207 din Codul penal reprezinta o optiune a legiuitorului in cadrul masurilor de politica penala si ca, in consecinta, exceptia este neintemeiata. Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentals, respectarea Constitufiei este obligatorie, de unde rezulta ca Parlamentui nu-si poate exercita competenta de incriminare si de dezincriminare a unor fapte antisociale, decat cu respectarea nonnelor si principiilor consacrate prin Constitutie. De exemplu, Parlamentui nu ar putea defini si stabili ca infractiuni, fara ca prin aceasta sa incaice Constitutia, fapte in continutui carora ar intra elemente de discriminare dintre cele prevazute de art. 4 alin. (2) din Legea fundamentala. Tot astfel, Parlamentui nu poate proceda la eliminarea protectiei juridice penale a valorilor cu statut constitutional, cum sunt dreptui la viata, libertatea individuals, dreptui de proprietate sau, ca in cazul analizat, demnitatea omului. Libertatea de reglementare pe care o are Parlamentui in aceste cazuri se exercita prin reglementarea conditiilor de tragere la raspundere penala pentru, faptele antisociale care aduc atingere valorilor prevazute si garantate de Constitute.

Curtea constata ca abrogarea art. 205, 206 si 207 C. pen. contravine si dispo-zitiilor art. 30 alin. (8) din Constitute, in cazurile in care infractiunile de insulta si calomnie sunt savarsite prin presa. Textui constitutional mentionat prevede ca ,,delictele de presa se stabilesc prin lege'. in absent oricarei distinct, rezulta ca delictele de presa se pot stabili prin lege specials - de exemplu, printr-o lege a presei, cum se mtampla in Franca - sau prin legea penala comuna, care este in cazul de fata Codul penal. Astfel, dimensiunea constitutionals a delictelor de presa impune ca acestea sa nu poata fi eliminate din legislate, ci, asa cum s-a aratat, supuse unui regim sanctionator la libera alegere a legiuitorului.

Examinand constitutionalitatea abrogarii art. 205, 206 si 207 din Codul penal prin dispozifiile art. I pet. 56 din Legea nr. 278/2006, Curtea Constitutionals are in vedere si prevederile privind libertatea de exprimare, cuprinse in art. 30 din Constitutia Romaniei, art. 10 parag. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si art. 19 parag. 3 din Pactui international cu privire la drepturile civile si politice.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Constitutia Romaniei, ,,Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinfelor si libertatea creafiilor de oricefel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijioace de comunicare in public, sunt inviolabile '.

Acelasi articol al Constitute! prevede insa in alin. (6) ca ,,Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viafa particulars a personnel si nici dreptui lapropria imagine'.

Limitele libertatii de exprimare, prevazute in art. 30 alin. (6) din Constitutia Romaniei, concorda intru totui cu notiunea de libertate, care nu este si nu poate fi mteleasa ca un drept absolut. Conceptiile juridico-filozofice promovate de societatile democratice admit ca libertatea unei persoane se termina acolo unde Tncepe libertatea altei persoane. in acest sens, art. 57 din Constitute prevede expres obligafia cetafenilor romani, cetafenilor straini si apatrizilor de a-si exercita drepturile constitufionale cu buna-credinfa, fara sa incaice drepturile si Ubertafile celorlalfi.

limitare identica este, de asemenea, prevazuta in art. 10 parag. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in conformitate cu care „ Exercitarea acestor libertafi ce comporta mdatoriri si responsabilitafi poate fi supusa unor formalitafi, condifii, restrangeri sau sancfiuni prevazute de lege, care constitute masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru () protectia reputiei sau a drepturilor altora ()', precum si in art. 19 paragraful 3 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice care stabileste ca exerctiul libertafi de exprimare comporta indatoriri speciale si responsabilitati speciale si ca aceasta poate fi supusa anumitor restrictii care trebuie sa fie expres prevazute de lege, tinand seama de drepturile sau reputatia altora.

Din dispozitiile normative citate rezulta ca nu exista nicio incompatibilitate intre principiul libertatii de exprimare si incriminarea insultei si calomniei, care sa impuna dezincriminarea acestor infracfiuni.



In sfarsit, Curtea constata ca incriminari asemanatoare celei cuprinse in textele din Codul penal referitoare la infractiunile contra demnitatii, abrogate prin dispozitiile supuse controlului de constitutionalitate, unele chiar mai severe, se intalnesc si in legislatiile altor tari europene, precum: Franta, Germania, Italia, Elvetia, Portugalia, Spania, Grecia, Finlanda, Cehia, Slovenia, Ungaria si altele.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (1) si (4) din Constitute, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. a), d), al art. 29 si al art. 31 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,


CURTEA CONSTITUTIONALA

in numele legii


DECIDE:

Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca dispozitiile art. I pet. 56 din Legea nr.278/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 si 207 din Codul penal, sunt neconstitutionale.

Definitiva si general obligatorie.

NOTA

1. Abrogarea, prin dispozitiile Legii nr. 278/2006, a articolelor care incriminau insulta si calonmia a reprezentat, in opinia noastra, o optiune nefericita a legiuitorului. Asa cum arata si Curtea Constitutionals in motivarea deciziei sale, texte de incriminare similare se regasesc in marea majoritate a legislator europene. Cu titlu exemplificativ, vom mentiona doar art. 185 C. pen. german, art. 208 C.pen. spaniol, art. 594 C. pen. Italian, art. R621-2 C. pen. francez, Cap. 5 sectiunea 3 C. pen. suedez etc.

in plus, este incontestabil ca posibilitatea aplicarii pedepselor privative de libertate - la inceput pentru ambele infractiuni, iar mai tarziu doar pentru calomnie -a condus uneori la solutii excesive, sanctionate chiar prin hotarari ale CEDO. Nu credem, insa, ca excesele si erorile in aplicarea unui text legal pot sa constituie un temei pentru abrogarea acestuia, ci eventual pentru modificarea sa, in sensul ameliorarii incriminarii. Dealtfel, practica judiciara a ultimilor ani a cunoscut solutii la fel de putin rationale si in materia altor infractiuni, asa cum s-a intamplat in cazul aplicarii unor pedepse de 3, 4 sau chiar 5 ani de inchisoare pentru fapte de fart ce prezentau un pericol social neinsemnat (sustragerea a doua gaini etc.). Dar nu s-a pus niciodata problema dezincrimmarii furtului pe acest motiv.

2. Dispozitile analizate din Legea nr. 278/2006 reprezinta insa o simpla optiune de politica penala a legiuitorului, care poate fi criticata sau sustinuta, dar care trebuie sa ramana considerata ca atare. in niciun caz nu credem ca se poate analiza aceasta problema pe terenul constitutionalitatii, asa cum, din pacate, a facut Curtea Constitutionala in decizia redata in randurile precedente.

Aceasta decizie se inscrie insa pe linia unei jurisprudence recente, prin care Curtea Constitutionala are tending de a-si depasi rolul de ,,legiuitor negativ', dand instructiuni legiuitorului cu privire la faptele pe care acesta ar trebui sa le incrimineze. Asa cum s-a aratat insa in doctrina, exista o singura ipoteza in care Curtea Constitutionala poate interveni pentru a incrimina o anumita fapta. Este vorba de situatia in care, existdnd obligafia constitufionala de incriminare, legiuitorul abroga incriminarea respectiva, fara a inlocui cu altceva vechea reglementare, sau stabilind in locul acesteia o raspundere administrativa. In dreptui nostru a fost identificata o singura astfel de ipoteza, in cazul infractiunii de inalta tradare, comisa de Presedinte. Daca o asemenea incriminare ar exista, iar legiuitorul ar abroga-o fara a o inlocui, Curtea Constitutionals ar putea, in baza principiului constitutional al legalitatii incriminarii si pedepsei, sa constate neconstitutionalitatea legii de dezincri-minare, interventia Curtii avand ca efect reincriminarea faptei. in acest caz, decizia pronuntata nu incaica principiul potrivit caruia competenta stabilirii faptelor care constituie infractiuni revine legiuitorului, caci Curtea nu face o alegere ce tine de politica penala, ci se limiteaza la garantarea respectarii obligatiei constitutionale explicite de incriminare.

3. Curtea Constitutionala nu a abordat, insa, nici in trecut si nici cu aceasta ocazie, problema existentei unui asemenea mandat constitutional de legiferare in materie penala, limitandu-se la a constata ca prin dispozitiile constitutionale se garanteaza protectia anumitor valori. A pune insa semnul egalitatii intre mentionarea unei valori sociale intr-un text constitutional si obligatia de protectie a acesteia prin mijioace penale constituie o grava eroare. Este adevarat ca, in general, consacrarea constitu-tionala a anumitor drepturi si libertati fundamentale nu implica doar obligatia legiuitorului de a se abtine de la adoptarea unor legi care sa aduca atingere acestor drepturi, ci si obligatia de a legifera anumite masuri de protectie a lor. Aceasta nu inseamna insa ca textele respective din Constitutie ar obliga intotdeauna la protectia prin mijioace penale a drepturilor prevazute, ele instituind doar obligatia garantarii lor efective. De aceea, numai in situatia in care mijioacele de protectie oferite de alte ramuri de drept se dovedesc inaplicabile sau ineficace, legiuitorul trebuie sa recurga, ca ultima ratio, la mijioacele penale.

Curtea Constitutionala nu s-a raportat insa niciun moment la aceste principii general acceptate atunci cand a statuat ca Parlamentui nu poate proceda la eliminarea protecfiei juridice penale a valorilor cu statut constitutional, cum sunt dreptui la viafa, libertatea individuala, dreptui de proprietate sau, ca in cazul analizat, demnitatea omului. Libertatea de reglementare pe care o are Parlamentui in aceste cazuri se exercita prin reglementarea condifiilor de tragere la raspundere penala pentru faptele antisociale care aduc atingere valorilor prevazute fi garantate de Constitute.

In realitate, nici celelalte valori la care Curtea face referire nu se bucura de o protectie penala absoluta, dreptui penal intervenind doar pentru a asigura o reactie fata de cele mai grave atingeri aduse acestora. Asa de pilda, daca ne raportam la dreptui de proprietate, vom constata ca majoritatea faptelor susceptibile a-i aduce atingere nu sunt sanctionate atunci cand au fost comise din culpa. Mai mult, dintre variatele modalitati intentionate prin care poate fi afectat patrimoniul unei persoane, legiuitorul a ales sa le sanctioneze penal doar pe acelea care releva o periculozitate sporita. Asa se face ca, desi orice neexecutare a unei obligatii contractuale pecuniare afecteaza patrimoniul creditorului, majoritatea acestor acte raman in afara domeniului de incidenta a dreptului penal. La fel se pune problema si in privinta demnitatii persoanei. Insulta sau calomnia nu constituie singurele modalitati in care poate fi afectata denmitatea unei persoane, iar legiuitorul penal este indreptatit sa aleaga modalitatile carora intelege sa Ie dea relevant penala. Spre exemplu, tot in consi-derarea principiului demnitatii umane, atat conventiile Internationale cat si legislatia noastra intema prevad ca, in materia traficului de persoane, consimtamantui persoanei traficate nu produce efecte. Iata asadar ca exista si alte fapte, incriminate de aceasta data, care aduc atingere aceleiasi valori - demnitatea umana.

4. sa vedem insa cum motiveaza Curtea admiterea exceptiilor de neconstitutio-nalitate a textelor in discutie. Urmarind succesiunea argumentelor invocate de catre Curte, surprinde faptui ca primul dintre acestea, departe de a se raporta la un text constitutional, este o simpla presupunere cu privire la ce s-ar putea intampla, in plan social, in absenta incriminarilor inlaturate prin Legea nr. 278/2006. Astfel, arata instanta ca ,,daca asemenea fapte nu ar fi descurajate prin mijioacele dreptului penal, ele ar conduce la reacfia de facto a celor ofensafi si la conflicts permanente, de natura sa faca imposibila conviefuirea sociala, care presupune respect fafa de fiecare membru al colectivitafii si prefuirea in justa masura a reputafiei fiecaruia'. Prevenirea unor conflicte sociale este un argument ce merita a fi invocat intr-o dezbatere privind oportunitatea respectivei dezincriminari, dar ne este greu sa admitem ca isi are locul intr-o analiza a constitutionalitatii acesteia.



Motivarea continua, aratandu-se ca ,,de aceea, valorile menfionate, ocrotite de Codul penal, au statut constitutional, demnitatea omului fiind consacrata prin art. 1 alin. (3) din Constitufia Romdniei ca una dintre valorile supreme'.

Nu poate fi pusa la indoiala importanta acestor valori intr-o societate demo-cratica, dar, asa cum aratam, mentionarea lor in Constitutie, chiar cu calificarea de valori supreme, nu este suficienta, prin ea insasi, sa genereze un mandat implicit de legiferare in materie penala. in baza principiului minimei interventii, chiar atunci cand suntem in prezenta unei valori constitutionale, protectia oferita de dreptui penal nu va privi orice act susceptibil de a-i aduce atingere, ci doar actiunile ce constitute un atentat grav la aceasta valoare.

Asadar, in cazul valorilor sociale de relevanta constitutionals dreptui penal trebuie sa selecteze, pentru a Ie aduce in sfera sa de incidents, doar acele actiuni sau inactiuni prin care se lezeaza grav respectiva valoare. in cazul altor atingeri aduse aceleiasi valori, protectia oferita de mijioacele extrapenale este suficienta.

5. Care este insa situatia mijioacelor extrapenale de protecte utilizabile in materia atingerilor aduse onoarei, demnitafii sau reputatiei unei persoane? Potrivit Curtii, nu se poate refine existenfa unei ocrotiri juridice reale prin posibilitatea recunoscuta de instanfele judecdtoresti persoanelor vatamate prin infracfiunile menfionate. de a obtine daune morale in cadrul procesului civil, deoarece o asemenea forma de ocrotire juridica nu este reglementata explicit, ci este instituita pe cale jurisprudenfiala. Pe de alta parte, recurgerea la procesul civil, mtemeiata, prin analogic, pe dispozifiile art. 998 C. civ. — care reglementeaza raspunderea patrimoniala pentru prejudiciile produse prin fapte ilicite - nu constitute o protectie juridica adecvata in cazul analizat deoarece dezonoarea este prin natura sa ireparabila, far demnitatea umana nu poate fl evaluata in bani 51 nici compensata prin foloase materiale.

In primul rand repararea in bani a prejudiciilor suferite de victimele acestor fapte nu are la baza nicio analogic, ci pur si simplu se face aplicarea textului general in materia raspunderii civile delictuale. Dealtfel, chiar si instance penale, solutionand latura civila a cauzei in cazul infractiunilor de insulta sau calomnie, faceau aplicarea aceluiasi text legal, fara a se. pune in vreun moment problema analogiei. Nici nu ar fi de conceput existenta in legea civila a unor texte distincte referitoare la repararea prejudiciului cauzat prin fiecare infractiune sau grupa de infractuni (violare de domiciliu, insulta, violente intentionate, violente din culpa, infractiuni la viata sexuala, amenintare etc.). De aceea, ne este greu sa intelegem ce a avut in vedere instanta constitutionala atunci cand s-a referit la nereglementarea explicita a ocrotirii civile a drepturilor in cauza.

Avand in vedere aceste prerogative, aparfinand exclusiv legiuitorului, aprecierea ca in prezent nil se impune apararea prin mijioace de drept penal a demnitafii. reputafiei si a dreptului persoanei la propria imagine si in consecinfa, dezincriminarea faptelor de insulta si de calomnie nu contravine niciunei norme constitufionale, constituind doar o problema de oportunitate si de justificare practica.

Mai mult, respectiva afirmatie ar putea fi suspectata chiar de ignoranta, de catre un comentator malitios, in conditiile in care, alaturi de reglementarea data de art. 998 C. civ., legislatia noastra confine si prevederi explicite in privinta protejarii drepturilor nepatrimoniale ale persoanei. Astfel, potrivit art. 54 dm Decretui nr. 31/1954, ,persoana care a suferit o atingere in dreptui sail la onoare, la reputafie, () sou in orice alt drept personal nepatrimonial, va putea cere instanfei judecatoresti incetarea savdrsirii faptei care aduce atingerea drepturilor mai sus ardtate. Totodatd, eel care a suferit o asemenea atingere va putea cere ca instanta judecatoreascd sa oblige pe autorul faptei sdvdrsite fara drept, sa publice, pe socoteala acestuia, in condifiile stabilite de instanfa, hotardrea pronunfatd ori sa indeplineascd alte fapte destinate sa restabileascd dreptui atins'. Asadar, in pofida afirmatiei transante a Curtii privind crearea unui vid de reglementare in urma abrogarii textelor referitoare la insulta si calomnie, legislatia romana continea suficiente prevederi aplicabile acestei materii, de natura a oferi protectia ceruta de Constitute respectivelor valori sociale.

6. De asemenea, Curtea considera ca abrogarea textelor din Codul penal referi­toare la insultS si calomnie contravine, in egala masura, dispozitiilor art. 21 din Constitutie care garanteaza accesul liber la justice, prevederilor art. 6 si 13 din Conv. E.D.O. si art. 16 din Constitute.

Cu referire la art. 13 din Conventie, decizia subliniaza bine-cunoscutui principiu din jurisprudent Curtii, potrivit caruia efectui esenfial al dispozifiei cuprinse in art. 13 din Convenfie consta in a impune existenfa unui recurs intern ce abiliteaza instanfa nafionala sa ofere o ,,reparafie adecvata', recursul trebuindsdfie ,,efectiv' atdt in cadrul reglementarilor legate, cat si in practica de aplicare a acestora.

Ne vedem obligati a evidentia insa faptul ca nu trebuie pus semnul egalitatii intre efectivitatea recursului si natura penala a acestuia. Dealtfel, in cazul mcalcarii unor drepturi de natura celor in discutie, normele penale nu sunt de natura sa asigure prin ele insele o reparatie adecvata si efectiva, aceasta realizandu-se in realitate prin mijioacele civile de protectie (despagubiri, masuri reparatorii fara caracter patri­monial etc.). De aceea, exigentele decurgand din prevederile art. 13 sunt pe deplin satisfacute de remediile garantate de Codul civil si de Decretul nr. 31/1954. Aceleasi argumente pot fi retinute pentru a inlatura si sustinerea potrivit careia in absent unor mijioace de protectie penala este incalcat accesul liber la justice. Articolul 21 nu consacra un drept de acces la o jurisdictie penala pentru orice atingeri aduse unui drept sau interes legitim, ci dreptui de a se adresa unei instante in vederea activarii unor mijioace eficace de protectie a dreptului incalcat, ceea ce este pe deplin realizat prin accesul la remediile de natura civila.

Nu in ultimul rand, subliniem ca e greu de acceptat rationamentui Curtii, potrivit caruia exceptia de neconstitutionalitate s-ar putea analiza pe terenul art. 16, care consacra egalitatea in drepturi. Potrivit Curtii, prin efectui abrogarii analizate, spre deosebire de persoanele ale caror drepturi - altele decdt dreptui la onoare si la o buna reputafie - au fost incalcate si care se pot adresa instanfelor judecatoresti pentru apararea drepturilor lor, victimele infracfiunilor de insulta si calomnie nu au nicio posibilitate reald si adecvata de a beneficia pe cale judiciara de apararea demnitdfii lor - valoare suprema, garantata de Legea fundamentala. Chiar o sumara trecere in revista a catalogului drepturilor fundamentale recunoscute de Constitutie evideitiaza-lipsa de fundament a acestei asertiuni. Ne putem astfel intreba, spre exemplu, care este protectia penala oferita dreptului la respectui vietii private [art. 26 alin. (1)], dreptului de acces la informatiile de interes public [art. 31 alin. (1)] sau dreptului la judecarea cauzei intr-un termen rezonabil [art. 21 alin. (3)] Din nou, ideea existentei unui mandat implicit de legiferare in materie penala decurgand din simpla consacrare constitutionals a unui drept in Constitutie isi dovedeste neviabilitatea.

7. in fine, Curtea a apreciat ca, prin abrogarea dispozitiilor art. 205 si 206 C. pen., ar fi fost incalcate si prevederile art. 30 alin. (8) din Constitute, potrivit caruia ,,delictele de presa se stabilesc prin lege'. in opinia noastra, nu se poate stabili, pe baza textului citat obligatia legiuitorului de a mentine incriminarile in discutie. Asa cum s-a subliniat in doctrina, art. 30 alin. (8) din Constitutie stabileste formele si subiectele raspunderii pentru exercitarea abuziva a libertatii de exprimare, lasand insa, in cazul raspunderii penale, reglementarea detaliilor in sarcina legii speciale. Asadar, departe de a obliga legiuitorul sa aduca in sfera dreptului penal orice lezare a unor valori sociale comisa prin intermediul presei, textui constitutional ii confera acestuia mandatui de a selecta care sunt valorile pe care Ie protejeaza prin mijioace penale impotriva atingerilor ce le-ar putea fi aduse prin intermediul presei.

Asadar, in pofida numarului mare de texte din legea fundamentala prin raportare la care s-a incercat motivarea deciziei, Curtea Constitutionala nu a facut altceva, in opinia noastra, decat sa cenzureze pe teren constitutional o optiune de politica penala a Parlamentului, depasindu-si astfel, din nou, prerogativele conferite de Constitutie.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact