StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Individualizarea pedepselor : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Individualizarea pedepselor



Individualizarea pedepselor

Sectiunea I

Aspecte generale

Notiune si cadru



Notiune. Savarsirea infractiunii si stabilirea raspunderii penale pen­tru aceasta au drept consecinta inevitabila aplicarea sanctiunilor de drept penal prevazute de lege, pentru restabilirea ordinii de drept, pentru constrangerea si reeducarea infractorului.

Operatiunea prin care pedeapsa este adaptata nevoilor de aparare sociala, in raport cu gravitatea abstracta sau concreta a infractiunii cat si cu periculozi­tatea infractorului, pentru a asigura indeplinirea functiilor si scopurilor acesteia, poarta denumirea de individualizare a pedepsei.

Cadru. Institutiei individualizarii pedepsei ii este consacrat Capi­tolul V intitulat Individualizarea pedepselor, din Titlul III al partii generale a Codului penal (art. 72–89). La aceste dispozitii se mai adauga cele privind indi­vidualizarea pedepselor in cazul starilor de agravare (concursul de infractiuni, recidiva, infractiunea continuata), ori de atenuare (tentativa, minoritate) si care sunt prevazute in cadrul reglementarilor institutiilor respective. Se cuvine men­tionat ca dispozitiile privind individualizarea pedepselor sunt deopotriva apli­cabile si celorlalte sanctiuni de drept penal: masuri educative si masuri de sigu­ranta, atat in faza de aplicare cat si in faza de executare a acestora afara de ca­zul cand prevederi speciale in legatura cu acestea deroga de la cadrul comun spre ex.: efectele circumstantelor atenuante in cazul aplicarii pedepsei nu sunt aceleasi in cazul luarii masurilor educative)

Forme si modalitati de individualizare

Criterii de clasificare. Individualizarea pedepselor, operatiune complexa, se realizeaza in diferite faze, de diferite organe, dupa diferite criterii.

In doctrina penala se face distinctia intre individualizarea ce se realizeaza in faza de elaborare a legii si prevederii limitelor pedepselor, in faza de apli­care a pedepsei si cea in faza de executare a pedepsei. Corespunzator acestor faze sunt cunoscute urmatoarele trei forme de individualizare: legala, judiciara sau judecatoreasca si administrativa.

Individualizarea legala a pedepselor se realizeaza de catre legiuitor in faza de elaborare a legii si constituie totodata o materializare a principiilor legalitatii si individualizarii pedepselor. Individualizarea facuta de legiuitor se materializeaza in:

a) prevederea cadrului general al pedepselor, a naturii si limitelor generale ale fiecarei pedepse in concordanta cu principiile stabilirii sanctiunilor penale;

b) prevederea pedepsei pentru fiecare infractiune in functie de gradul de pericol social generic al acesteia, determinat la randul sau de importanta valorii sociale ocrotite, de vatamarea la care este supusa aceasta valoare, de pericu­lozitatea generic evaluata a faptuitorului etc.;

c) prevederea cadrului si a mijloacelor legale in care se vor realiza cele­lalte forme de individualizare, judiciara si administrativa, prin aratarea efecte­lor ce le au starile si circumstantele de atenuare sau de agravare asupra limitelor speciale ale pedepsei.

Individualizarea judiciara sau judecatoreasca a pedepsei o reali­zeaza instanta de judecata si se materializeaza prin aplicarea pedepsei concrete infractorului pentru fapta comisa, in functie de gradul concret de pericol social al faptei, de periculozitatea infractorului, de imprejurarile concrete atenuante ori agravante in care s‑a savarsit infractiunea sau care caracterizeaza persoana infractorului.

Individualizarea judiciara a pedepsei se inscrie in coordonatele individu­alizarii legale.

Spre deosebire de individualizarea legala care realizeaza numai prevenirea generala, individualizarea judiciara realizeaza atat prevenirea generala cat si prevenirea speciala prin constrangerea si reeducarea pe care pedeapsa concreta o are asupra infractorului.

Individualizarea administrativa. Este denumita astfel dupa organe­le administrative care o realizeaza in faza de executare a pedepsei inchisorii. Individualizarea administrativa a pedepsei inchisorii se realizeaza in cadrul oferit de individualizarea legala si cea judiciara, in functie de gravitatea pedepsei aplicate, de starea de recidiva, de conduita condamnatului la locul de detinere s.a.

Individualizarea administrativa nu se rezuma doar la regimul de executare ci priveste si durata executarii efective a pedepsei care poate fi modificata la propunerea organelor administrative prin acordarea gratierii ori a liberarii con­ditionate.

Cadrul de reglementare a individuali 232d36c zarii administrative a pedepsei este prevazut in Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, modificata prin Legea nr. 8/1973. Dispozitiile de principiu, dezvoltate apoi in legea de execu­tare a pedepselor, se gasesc in codul penal unde sunt prevazute: scopul pedepsei (art. 52 al. 2), regimul general de executare a pedepsei (art. 56), regimul de detinere (art. 57), regimul de munca (art. 58) si unde sunt prevazute institutii care apartin deopotriva individualizarii judiciare ca si individualizarii adminis­trative cum este liberarea conditionata (art. 59–61) ori executarea pedepsei, intr‑o inchisoare militara (art. 62).

Sectiunea a II‑a

Individualizarea judiciara a pedepselor

Notiune si criterii generale de individualizare

Notiune. Individualizarea judiciara a pedepsei, asa cum s‑a aratat mai sus, este individualizarea realizata de instanta de judecata si consta in sta­bilirea si aplicarea pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savarsita in functie de gradul de pericol social concret al faptei, de periculo­zitatea infracto­rului, de imprejurarile concrete in care s‑a comis infrac­tiunea.

Adaptarea pedepsei concrete realizata de instanta judecatoreasca are loc cu respectarea criteriilor de individualizare legala, intre limitele speciale de pedeapsa prevazute de lege pentru infractiunea comisa, limite a caror depasire este posibila in functie de starile si circumstantele de agravare sau de atenuare si al caror efect este prevazut de lege.

Fata de individualizarea legala care oricat ar incerca legiuitorul sa o reali­zeze ramane, tot la un cadru general, individualizarea judecatoreasca este cea care se realizeaza la cazul concret si ocupa un loc important in individualizare, iar prin pedeapsa aplicata infractorului se restabileste ordinea incalcata, se rea­lizeaza constrangerea si reeducarea infractorului.

Criterii generale de individualizare in cazul persoanei fizice. In stabilirea si aplicarea pedepsei instanta de judecata se conduce dupa criteriile generale si obligatorii prevazute de in art. 72 C.p. Astfel instanta va tine seama de:

a) Dispozitiile partii generale a codului penal incidente in cauza de­dusa judecatii, dispozitii ce pot privi de ex.: aplicarea in spatiu si in timp a legii penale, forma consumata ori de tentativa in care s‑a realizat infractiunea, con­tributia adusa la savarsirea infractiunii (autor sau participant), conditiile raspunderii penale s.a.

b) Limitele de pedeapsa fixate in partea speciala care reprezinta de regula cadrul in care se va stabili pedeapsa pentru infractiunea comisa.

c) Gradul de pericol social al faptei savarsite reiesit din modul si mijloacele de savarsire a faptei in functie de importanta valorii sociale vatamate si de urmarile produse sau care s‑ar fi putut produce s.a.

d) Persoana infractorului. Adaptarea pedepsei pentru a asigura con­strangerea acestuia. Aceasta presupune ca instanta de judecata are in vedere dezvoltarea psiho‑fizica a infractorului pregatirea profesionala, conditiile de viata, atitudinea in societate, in familie, la locul de munca, atitudinea avuta dupa savarsirea infractiunii fata de victima infractiunii, in fata organelor de ur­marire penala etc.

e) Imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea pena­la. Aceste imprejurari la care se refera legiuitorul prin dispozitiile art. 72 C.p., sunt acele stari, situatii, imprejurari, date ale realitatii ce nu sunt cuprinse in continutul agravant al infractiunii si care prin legatura lor accidentala cu fapta savarsita ori cu faptuitorul influenteaza gradul de pericol social al faptei sau de periculozitate al infractorului si determina o atenuare ori o agravare a pedepsei concrete.

Sub denumirea de imprejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala sunt cuprinse atat starile cat si circumstantele de atenuare sau agravare ale pedepsei.

Criterii generale de individualizare in cazul persoanei juridice. Conform art. 72 alin. 3 C.p. la stabilirea si aplicarea pedepselor pentru persoana juridica se tine seama de dispozitiile partii generale a prezentului cod, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala pentru persoana fizica, de gravitatea faptei savarsite si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

Este de observat ca in cazul persoanei juridice suntem in prezenta acelorasi criterii generale de individualizare ca si in cazul persoanei fizice mai putin criteriul referitor la persoana infractorului.

Stari si circumstante in cadrul individualizarii pedepsei

Notiuni. In realizarea oricarei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire in cadrul individualizarii judiciare, un rol important il au starile, situatiile sau imprejurarile anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infractiunii si care reliefeaza un grad mai ridicat ori mai scazut de pericol social al faptei ori de periculozitate a infractorului.

In stiinta dreptului penal, aceste stari, situatii sau imprejurari, sunt denu­mite cauze, care agraveaza sau atenueaza raspunderea penala si pentru o buna cunoastere, sunt clasificate dupa diferite criterii.

Stari si circumstante. In cadrul cauzelor de agravare ori de atenu­are a pedepsei se face distinctie intre stari si circumstante.

Starile sunt anumite entitati, fapte, situatii, cu semnificatie in ce priveste gradul de pericol social al faptei si de periculozitate a faptuitorului, care sunt reglementate in partea generala a Codului penal ca institutii distincte cu efectele lor de atenuare ori de agravare a pedepsei. Sunt considerate stari de agravare: starea de recidiva, infractiunea continuata, concursul de infractiuni; iar stari de atenuare: tentativa si minoritatea faptuitorului.

Circumstantele sunt situatii, insusiri, calitati, alte date ale realitatii exterioare continutului infractiunii ce se refera la fapta si ambianta ei, ori de la faptuitor si biografia acestuia.

Impartirea in stari si circumstante a cauzelor de agravare si de atenuare a pedepsei este importanta sub raportul efectelor ce le produc asupra pedepsei in cazul unui concurs de stari si a unui concurs de circumstante. Starile de agravare ori de atenuare isi produc efecte fiecare in parte asupra pedepsei, ac­tionand succesiv, iar concursul de circumstante nu are acelasi efect, provocand doar o singura atenuare ori agravare, oricate astfel de circumstante ar fi.

Cauze generale si cauze speciale. Dupa intinderea efectelor se disting:

a) cauze generale;

b) cauze speciale.

a) Cauzele generale au influenta pentru toate infractiunile si sunt pre­vazute in partea generala a codului penal.

Sunt considerate cauze generale atat starile (concursul de infractiuni, reci­diva, infractiunea continuata, tentativa, minoritatea) cat si circumstantele pre­vazute in partea generala a codului penal (atenuante – art. 73 C.p. si agravante – art. 75 C.p.).

b) Cauzele speciale sunt determinate astfel pentru ca au influenta nu­mai cu privire la o anumita infractiune si sunt prevazute in partea speciala a codului penal. Sunt considerate cauze speciale de agravare, spre exemplu: nu­marul victimelor, calitatea victimei, calitatea infractorului de: functionar, mili­tar s.a.; iar cauze speciale de atenuare: inlesnirea arestarii participantilor la unele infractiuni retragerea marturiei mincinoase, cu indeplinirea conditiilor prevazute de lege s.a.

Aceasta impartire in cauze generale si speciale prezinta importanta pentru rezolvarea situatiilor in care aceeasi imprejurare este prevazuta si ca o cauza generala si ca o cauza speciala, caz in care va putea fi valorificata o singura data, dandu‑i eficienta numai cauzei speciale (dupa regula ca specialul deroga de la general).

Circumstante legale si circumstante judiciare. Dupa modul de stabilire a circumstantelor si dupa efectul pe care il au asupra pedepsei ce ur­meaza sa fie stabilita de instanta se disting:

a) circumstante legale;

b) circumstante judiciare.

a) Circumstantele legale sunt cele aratate de legiuitor si al caror caracter univoc, agravant ori atenuant este obligatoriu pentru instanta judecatoreasca ori de cate ori astfel de circumstante exista in realitate. Sunt astfel circumstante legale atenuante cele prevazute in art. 73 C.p. si circumstante agravante legale cele prevazute in art. 75 C.p.

b) Circumstantele judiciare sunt acele imprejurari caracterizate ca atenuante ori agravante de instanta judecatoreasca care apreciaza semnificatia juridico-penala a acestora in context cu fapta savarsita si cu faptuitorul. Retine­rea unor astfel de imprejurari ca circumstante atenuante ori agravante este la­sata la aprecierea instantei judecatoresti dar odata retinute, ele obliga instanta judecatoreasca sa le dea efectul agravant sau atenuant, dupa caz.

Circumstante reale si circumstante personale. Dupa criteriul legaturii cu fapta ori cu faptuitorul circumstantele se impart in:

a) circumstante reale;

b) circumstante personale.

a) Circumstantele reale sunt legate de fapta si influenteaza gradul de pericol social al acesteia.

b) Circumstantele personale sunt legate de persoana infractorului si il caracterizeaza sub raportul periculozitatii.

Impartirea in circumstante reale si personale este importanta in stabilirea pedepsei pentru participantii la infractiune fiind stabilita regula prin dispozitiile art. 28 C.p., potrivit cu care circumstantele privitoare la persoana unui partici­pant nu se rasfrang asupra celorlalti, in timp ce circumstantele privitoare la fapta se rasfrang asupra participantilor dar numai in masura in care acestia le‑au cunoscut sau le‑au prevazut.

Circumstante cunoscute si circumstante necunoscute. Dupa cum imprejurarile erau cunoscute ori necunoscute infractorului se disting:

a) circumstante cunoscute infractorului;

b) circumstante necunoscute infractorului.

Impartirea aceasta prezinta importanta pentru aplicarea corecta a unor dispozitii din legea penala cu privire la circumstantele agravante. Astfel potrivit art. 51 al. 2 C.p., nu constituie circumstanta agravanta imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut‑o in momentul savarsirii infractiunii, iar potrivit dispozitiilor art. 28 al. 2 C.p., circumstantele reale se rasfrang asupra partici­pantilor numai in masura in care acestia le‑au cunoscut sau le‑au prevazut.

Circumstantele atenuante produc aceleasi efecte indiferent de imprejurarea ca au fost cunoscute ori necunoscute de catre infractor.

Circumstante anterioare, concomitente ori subsecvente infracti­unii. In literatura juridica se mai clasifica circumstantele dupa situarea lor in timp fata de momentul savarsirii infractiunii si pot fi: anterioare, concomitente si subsecvente infractiunii. Aceasta impartite are importanta in individualiza­rea pedepselor.

Circumstante atenuante

Notiune. Sub denumirea de circumstante atenuante sunt desemnate starile, situatiile, imprejurarile, calitatile, intamplarile ori alte date ale realitatii anterioare, concomitente sau subsecvente savarsirii unei infractiuni, ce au legatura cu fapta infractionala ori cu faptuitorul si care releva un pericol social mai scazut al faptei ori o periculozitate mai redusa a infractorului.

Circumstantele atenuante sunt exterioare continutului infractiunii si au caracter intamplator (accidental) in sensul ca nu insotesc orice fapta infractio­nala si nu privesc pe orice infractor.

Cadru. Desi in codul penal nu sunt referiri exprese cu privire la im­partirea circumstantelor atenuante in circumstante legale si circumstante judici­are, aceasta impartire este implicit consacrata prin modul in care sunt regle­mentate.

In adevar, redactarea distincta a circumstantelor care constituie circum­stante atenuante (art. 73 C.p.) si a celor care pot constitui (art. 74 C.p.), circum­stante atenuante, reflecta deosebirea pe care insusi legiuitorul o face intre acestea; cele prevazute la art. 73 C.p. fiind circumstante atenuante legale, iar cele prevazute la art. 74 C.p. circumstante atenuante judiciare.

Circumstantele atenuante legale. Prin dispozitiile art. 73 C.p. au fost prevazute trei circumstante atenuante legale:

a) depasirea limitelor legitimei aparari;

b) depasirea limitelor starii de necesitate;

c) provocarea.

a) Depasirea limitelor legitimei aparari (art. 73 lit. a. partea I). Aceasta circumstanta atenuanta legala cunoscuta in doctrina penala ca „exces scuzabil” se deosebeste de excesul justificat asimilat legitimei aparari prevazut la art. 44 al. 3 C.p. si care priveste depasirea limitelor unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s‑a produs atacul, datorat tulburarii sau temerii in care s‑a aflat cel ce face apararea.

In cazul excesului scuzabil, circumstanta atenuanta legala, depasirea limitelor legitimei aparari nu se datoreaza tulburarii sau temerii in care se afla cel ce face apararea, iar fapta este infractiune, dar este considerata savarsita in circumstanta atenuanta.

Pentru existenta circumstantei atenuante se cer indeplinite conditiile ca faptuitorul sa se fi aflat, la inceput, in legitima aparare, sa fi depasit limitele unei aparari legitime, iar aceasta depasire sa nu se intemeieze pe tulburarea sau temerea acestuia.

Depasirea limitelor legitimei aparari este o circumstanta personala care nu se rasfrange asupra participantilor.

b) Depasirea limitelor starii de necesitate (art. 73 lit. a, partea a II‑a). Conditiile de existenta a acestei circumstante atenuante legale se desprind din dispozitiile art. 45 al. 3 C.p. si presupun ca faptuitorul, in momentul savarsirii faptei, necesare pentru a salva de la un pericol iminent una din valorile sociale aratate in art. 45 al. 2 C.p., si‑a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat acelea care s‑ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat.

Daca faptuitorul in momentul savarsirii faptei nu si‑a dat seama ca prin fapta sa pricinuieste astfel de urmari atunci fapta este savarsita in stare de nece­sitate si nu are caracter penal.

In literatura juridica se subliniaza necesitatea verificarii conditiilor de existenta a circumstantelor atenuante, a disproportiei vadite intre urma­rile pro­duse si care s‑ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat, in functie de care se stabileste si masura in care pedeapsa urmeaza a fi redusa.

Depasirea limitelor starii de necesitate este o circumstanta personala.

c) Provocarea. Potrivit dispozitiilor art. 73 lit. b C.p., circum­stanta atenuanta a provocarii exista cand infractiunea s‑a savarsit sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr‑o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava.

Conditiile de existenta ale provocarii privesc:

1. Existenta unei anumite activitati de provocare din partea persoanei vatamate. Asemenea acte de provocare pot fi realizate prin: violenta fizica (loviri, vatamari) ori violenta psihica (amenintare); printr‑o atingere grava a demnitatii persoanei ce se poate realiza de exemplu prin insulta; prin alte acti­uni ilicite grave ca de exemplu surprinderea victimei in flagrant delict de adul­ter (cand victima este sotia sau sotul adulterin al faptuitorului ori partenerul acestora).

2. Actul provocator al victimei sa determine o puternica tulburare sau emotie infractorului o surescitare nervoasa care ii rapeste acestuia posibilitatea de control asupra actiunilor sale.

3. Sub stapanirea puternicei tulburari sau emotii infractorul sa fi savarsit infractiunea. Starea de surescitare, de incordare nervoasa sa existe in momentul savarsirii infractiunii, chiar daca actul provocator a fost comis mai inainte de catre persoana vatamata.

Este admisa, pe buna dreptate, in practica, conceptia potrivit careia starea de tulburare a infractorului poate sa existe, chiar daca acesta nu a fost prezent la locul actului de provocare, dar a luat cunostinta des­pre aceasta imediat ori a constatat imediat urmarile actului de violenta comis si care s‑a indreptat chiar impotriva altei persoane, spre ex.: puternica tulburare a infractorului se poate produce si atunci cand aceasta observa copilul sau plin de sange care a fost victima unei agresiuni imediat anterioare. In doctrina corect se apreciaza ca victima agresiunii poate fi si alta persoana nu numai ruda cu infractorul.

4. Infractiunea sa se indrepte impotriva provocatorului. Daca din eroare infractorul riposteaza impotriva altei persoane pe care o confunda cu provocato­rul, va exista de asemenea scuza provocarii.

Indeplinirea cumulativa a conditiilor provocarii, obliga instanta de jude­cata sa retina aceasta circumstanta si sa‑i dea efectul cuvenit.

Circumstantele atenuante judiciare. Prin dispozitiile art. 74 C.p. care prevad ce imprejurari pot constitui circumstante atenuante, sunt enumerate exemplificativ circumstantele atenuante judiciare.

a) Conduita buna a infractorului inainte de savarsirea faptei (art. 74 lit. a C.p.). Aceasta circumstanta priveste asadar atitudinea si comportarea corecta a infractorului in familie, societate, la locul de munca, inainte de savar­sirea infractiunii. Conduita buna a infractorului priveste si lipsa antecedentelor penale.

O astfel de circumstanta atenuanta nu are relevanta in prezenta cauzelor de agravare si care ar reliefa un grad de pericol social ridicat al faptei prin ur­marile ei ori de periculozitate sporita a infractorului prin modul si mijloacele folosite in savarsirea infractiunii.

b) Staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul in­fractiunii sau a repara paguba pricinuita (art. 74 al. 1 lit. b C.p.). Conduita infractorului dupa comiterea faptei prin care isi manifesta cainta activa pentru fapta comisa, cainta materializata prin repararea pagubei pricinuite, inlaturarea urmarilor infractiunii si care reliefeaza o periculozitate mai scazuta a acestuia, ce reclama un tratament penal atenuant. Cainta activa se mai deduce din com­portamentul infractorului ulterior comiterii infrac­tiunii de a da ingrijiri medi­cale victimei, de restituire a bunurilor sustrase etc.

In doctrina penala se apreciaza corect ca o astfel de circumstanta este de retinut si in cazul desistarii si impiedicarii producerii rezultatului daca pana in acest moment s‑a realizat continutul unei alte infractiuni.

c) Atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii rezultand din prezentarea sa in fata autoritatii, comportarea sincera in cursul proce­sului, inlesnirea descoperirii ori arestarii participantilor (art. 74 al. 1 lit. c C.p.). O astfel de atitudine a infractorului reflecta un grad de periculozitate sca­zuta al acestuia si faptul ca reeducarea lui se poate realiza si printr‑o pedeapsa mai usoara.

Prin dispozitiile art. 74 al. 2 C.p. s‑a prevazut ca imprejurarile enumerate, ce pot constitui circumstante atenuante, din alineatul precedent, au caracter exemplificativ ceea ce presupune sa instanta poate retine ca circumstante atenuante, si alte imprejurari care atenueaza gradul de pericol social al faptei si de periculozitate a infractorului.

In stiinta dreptului penal se apreciaza, intemeiat, ca pot fi socotite circum­stante atenuante judiciare: starea de betie accidentala incompleta a faptuitorului, despre care in lege nu se mentioneaza nimic; starea de betie voluntara comple­ta (art. 49 al. 2 C.p.) in care s‑a aflat infractorul in comiterea infracti­unii.

Efectele circumstantelor atenuante. Efectele circumstantelor atenuante sunt determinate prin dispozitiile art. 76 C.p. si sunt aceleasi indife­rent daca sunt legale ori judecatoresti.

Circumstantele atenuante constatate au ca efect atenuarea obligatorie a pedepsei, atenuare ce poate consta intr‑o reducere, ori o schimbare a pedepselor prevazute de lege pentru infractiunea comisa.

Efectele circumstantelor atenuante asupra pedepselor principale in cazul persoanei fizice. Potrivit dispozitiilor art. 76 C.p., in cazul circumstantelor atenuante pedeapsa principala se reduce ori se schimba. Reducerea ori schimbarea are loc in functie de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita raportata la mini­mul special al acesteia, potrivit dispozitiilor art. 76 al. 1 C.p. astfel:

a) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special, dar nu mai jos de trei ani;

b) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special dar nu mai jos de un an;

c) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;

d) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboara sub acest minim, pana la minimul general;

e) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboara sub acest minim, pana la minimul general, sau se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 250 lei, iar cand minimul special este sub 3 luni, se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 200 lei;

f) cand pedeapsa prevazuta de lege este amenda, aceasta se coboara sub minimul ei special, putand fi redusa pana la 150 lei in cazul cand mini­mul special este de 500 lei sau mai mare, ori pana la minimul general, cand minimul special este sub 500 lei.

In aceste situatii, cand ca efect al circumstantelor atenuante pedeapsa se coboara obligatoriu sub minimul special, are loc o schimbare a limitelor speciale de pedeapsa pentru infractiunea comisa, in sensul ca maximul special va fi infe­rior minimului special, prevazut de lege pentru infractiunea comisa, chiar si cu o zi, iar minimul special devine minimul pana la care pedeapsa poate fi cobo­rata.

Efectele circumstantelor atenuante nu sunt aceleasi, in cazul infrac­tiunilor grave, ci mai restranse. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 76 al. 2 C.p. in cazul in­fractiunilor contra sigurantei statului, al infractiunilor contra pacii si omenirii, al infractiunii de omor, al infractiunilor savarsite cu intentie care au avut ca ur­mare moartea unei persoane, sau al infractiunilor prin care s‑au produs con­secinte deosebit de grave, daca se constata ca exista circumstante atenuante, pedeapsa inchisorii poate fi redusa cel mult pana la o treime din minimul spe­cial.

Constatarea si retinerea in favoarea infractorului a mai multor circum­stante atenuante nu are ca efect o pluralitate de atenuari, dar poate influenta masura pana la care se poate reduce pedeapsa.

Pedeapsa cu detentiunea pe viata prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, in prezenta circumstantelor atenuante, se inlocuieste cu inchisoarea intre 10 si 25 de ani (art. 77 C.p.).

Efectele circumstantelor atenuante asupra pedepselor principale in cazul persoanei juridice. Conform art. 76 alin. 4 C.p.:

„In cazul in care exista circumstante atenuante, amenda pentru persoana juridica se reduce dupa cum urmeaza:

a) cand minimul special al amenzii este de 10.000 lei sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim dar nu mai mult de o patrime.

b) cand minimul special al amenzii este de 5.000 lei sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim dar nu mai mult de o treime.”

Si in cazul persoanei juridice (la fel ca in cazul persoanei fizice) are loc o schimbare a limitelor speciale de pedeapsa pentru infractiunea comisa, in sensul ca maximul special va fi infe­rior minimului special, prevazut de lege pentru infractiunea comisa, iar minimul special devine minimul pana la care pedeapsa poate fi cobo­rata.

Efectele circumstantelor atenuante asupra pedepselor comple­mentare in cazul persoanei fizice. Circumstantele atenuante produc efecte si asupra pedepsei comple­mentare a interzicerii unor drepturi, in sensul ca aceasta poate fi inlatu­rata (art. 76 al. 3 C.p.).



Inlaturarea pedepselor complementare ca efect al circum­stantelor atenuante se pune numai in legatura cu cazurile in care aplicarea acestora este obligatorie, nu si in cazurile in care aplicarea este facultativa, cand neaplicarea pedepselor complementare se poate datora si altor cauze decat circumstantelor atenuante.

§ 4. Circumstantele agravante

Notiune. Circumstantele agravante constau in stari, situatii, impreju­rari, calitati, alte date ale realitatii, exterioare continutului infractiunii, ante­rioare, concomitente sau subsecvente savarsirii infractiunii ce au legatura cu fapta infractionala ori cu infractorul si care reflecta un grad de peri­col social mai ridicat al faptei ori o periculozitate mai mare a infractorului.

Ca si circumstantele atenuante, circumstantele agravante au un caracter accidental

Cadru. Circumstantele agravante si efectele lor isi gasesc regle­mentarea in dispozitiile art. 75 si art. 78 C.p.

Ca si in cazul circumstantelor atenuante, in codul penal nu sunt referiri exprese cu privire la impartirea circumstantelor agravante legale si judiciare, dar din reglementarea prevazuta de lege o astfel de impartire se desprinde im­plicit. Astfel, prin expresia urmatoarele imprejurari constituie circumstante agra­vante folosita in art. 75 al. 1 si in dispozitiile prevazute la lit. a – f C.p., sunt desemnate limitativ circumstantele agravante legale, iar prin al. 2 al ace­luiasi articol, care lasa instantei judecatoresti facultatea de a retine ca circum­stante agravante si alte imprejurari care imprima faptei un caracter grav, sunt desemnate circumstantele agravante judiciare.

I. Circumstantele agravante legale Potrivit dispozitiilor art. 75 al. 1 C.p. constituie circumstante agravante urmatoarele imprejurari:

1) Savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane impreuna (art. 75 al. 1 lit. a C.p.). Participarea mai multor persoane la savarsirea faptei im­prima acesteia un caracter grav deoarece sporeste indrazneala faptuitorilor, prin cooperarea acestora se asigura consumarea infractiunii, stergerea urmelor in­fractiunii, scade rezistenta victimei in apararea valorilor sociale etc.

Circumstanta agravanta este realizata indiferent daca toate trei persoanele sunt prezente ori nu la locul faptei, indiferent de contributia acestora la savar­sirea infractiunii si indiferent daca toti raspund penal.

Aceasta circumstanta agravanta nu se aplica daca in continutul agravant al infractiunii intra ca element circumstantial, savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane impreuna; imprejurare care se valorifica o singura data ca ele­ment circumstantial. Astfel de situatii intalnim, de exemplu, in cazul furtului calificat comis de doua sau mai multe persoane impreuna (art. 209 al. 1 lit. a C.p.) sau al violului calificat la art. 197 al. 2 lit. b C.p.).

Circumstanta agravanta a participarii mai multor persoane la savarsirea infractiunii este o circumstanta reala care se rasfrange asupra participantilor in masura in care au cunoscut‑o ori au prevazut‑o fiind necesara dovedirea cu­noasterii ori prevederii de catre fiecare participant.

2) Savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asu­pra membrilor familiei sau prin metode ori mijloace care prezinta pericol public (art. 75 al. 1 lit. b C.p.). Au fost grupate in aceeasi dispozitie trei im­prejurari distincte care constituie circumstante agravante.

a. Savarsirea infractiunii prin acte de cruzime, presupun o ferocitate din partea infractorului, o salbaticie in comiterea infractiunii, urmarind provocarea de suferinte mari victimei in cazul infractiunii de vatamare corporala grava. Cruzimea, s‑a aratat corect in stiinta dreptului penal poate fi manifestata si fata de animale in cazul infractiunii de distrugere.

Savarsirea infractiunii prin cruzimi este prevazuta si ca element circum­stantial al omorului deosebit de grav (art. 176 al. 1 lit. a C.p.) situatie in care se va valorifica decat ca element circumstantial.

b. Savarsirea infractiunii prin violente asupra membrilor familiei. Aceasta imprejurare de agravare a fost introdusa in dispozitia din art. 75 al. 1 lit. b C.p. prin Legea nr. 197 din 15 noiembrie 2000, ca modalitate a circum­stantei agravante, alaturi de savarsirea infractiunii prin acte de cruzime sau mijloace care prezinta pericol public.

Legiuitorul a instituit, asadar, ca o circumstanta agravanta generala savar­sirea de catre un membru al familiei a unor infractiuni de violenta asupra unor alti membri ai familiei. Imprejurarea de agravare pe care o analizam are in ve­dere infractiuni de violenta savarsite in familie si in care atat subiectul activ, cat si subiectul pasiv sunt membri ai aceleiasi familii. Intelesul expresiei de „mem­bru de familie” este cel prevazut prin dispozitiile art. 1491 introdus in Codul penal prin aceeasi lege modificatoare, adica Legea nr. 197/2000, care preci­zeaza ca este membru de familie „sotul sau ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste si gospodareste impreuna cu faptuitorul”.

Agravanta se aplica in cazul oricarei infractiuni de violenta savarsite asu­pra unui membru de familie, cu exceptia celor in continutul carora este preva­zuta ca element circumstantial de agravare a infractiunii (art. 180 al. 1 si al. 21; art. 181 al. 11 C.p.). Agravanta generala este aplicabila in cazul infractiunilor de vatamare corporala grava (art. 182 C.p.), sau de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte.

c. Savarsirea faptei prin metode ori mijloace care prezinta pericol public. Metodele ori mijloacele care prezinta pericol public sunt cele prin care se pune in primejdie viata mai multor persoane (de ex.: prin otravirea apei ori a ali­mentelor ce sunt servite mai multor persoane ori distrugerea bunurilor se reali­zeaza prin incendiere, prin provocare de explozii etc.).

Folosirea unor astfel de metode si mijloace reliefeaza o periculozitate sporita a infractorului.

Cand o astfel de imprejurare este prevazuta si ca element circumstantial al unei infractiuni calificate nu se valorifica decat ca element circum­stantial.

Imprejurarea prevazuta la art. 75 al. 1 lit. b C.p. este o circumstanta agra­vanta reala si deci se va rasfrange asupra participantilor numai in masura in care acestia au cunoscut‑o sau au prevazut‑o.

3) Savarsirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor (art. 75 al. 1 lit. c C.p.). Atragerea pe cale infractionala a minorului reprezinta o imprejurare agravanta pentru major care s‑a folosit de lipsa lui de experienta.

Retinerea acestei circumstante agravante este determinata de cunoas­terea de catre major a situatiei ca la comiterea infractiunii coopereaza cu un minor.

Eroarea cu privire la varsta minorului, pe care il credea major, inlatura aceasta agravanta.

Si aceasta agravanta este o circumstanta reala si se rasfrange asupra tu­turor participantilor majori care au cunoscut imprejurarea ca la savarsirea in­fractiunii participa si un minor.

Pentru existenta acestei agravante nu are relevanta daca minorul raspunde ori nu raspunde penal datorita lipsei varstei ceruta de lege (sub 14 ani), ori dato­rita lipsei discernamantului (intre 14 si 16 ani), ori datorita altor cauze care inlatura caracterul penal al faptei, sau raspunderea penala.

4) Savarsirea infractiunii pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA (art. 75 alin. 1 lit. c1 C.p.) . Unele dintre aceste cazuri sunt prevazute fie in continutul varianta tip (de baza) a infractiunii, fie printre elementele circumstantiale agravante in continutul calificat al diferitelor infractiuni. Aceasta circumstanta agravanta avand caracter general se va retine numai in masura in care aceasta nu este prevazuta in continutul infractiunii savarsite (fie varianta de baza, fie varianta agravanta).

5) Savarsirea infractiunii din motive josnice (art. 75 al. 1 lit. d C.p.). In doctrina penala, „motivele josnice” sunt considerate acele porniri interioare contrare moralei ca: razbunarea, setea de imbogatire pe cai ilicite s.a. Aceasta circumstanta este personala si nu se rasfrange asupra participantilor.

6) Savarsirea infractiunii in stare de betie anume provocata in ve­derea comiterii faptei (art. 75 al. 1 lit. e C.p.). Betia preordinata sau premedi­tata cum mai este denumita in stiinta dreptului penal este o circumstanta agra­vanta care reflecta o periculozitate mai mare a faptuitorului care se pregateste pentru savarsirea infractiunii provocandu‑si aceasta stare pentru a avea mai mult curaj in savarsirea faptei ori pentru a o invoca in instanta ca imprejurare atenuanta. Betia preordinata reprezinta o premeditare a savarsirii infractiunii. Cand premeditatea este retinuta ca element circumstantial al infractiunii califi­cate se va retine doar aceasta nu si betia preordinata.

Betia preordinata este o circumstanta personala care se poate converti, ca si premeditarea, in circumstanta reala, avand efectele unei astfel de circum­stante.

7) Savarsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate (art. 75 al. 1 lit. f C.p.). Periculozitatea in­fractorului este mai mare atunci cand el savarseste infractiunea profitand de starea de tulburare produsa de o calamitate (cutremur, inundatii, surpare de teren, incendiu de proportii etc.) cand oamenii se afla in suferinta, sunt preocu­pati de salvarea vietii lor si mai putin de paza bunurilor.

Savarsirea infractiunii profitand de situatia prilejuita de o calamitate este prevazuta si ca element circumstantial al furtului calificat (art. 209 al. 1 lit. f C.p.) caz in care se va valorifica doar ca element circumstantial.

II. Circumstantele agravante judiciare. Spre deosebire de circum­stantele atenuante judiciare care erau prezentate exemplificativ in Codul penal, circumstantele agravante judiciare sunt constatate de instanta judecatoreasca care are facultatea sa aprecieze ca unele imprejurari anterioare, concomitente ori subsecvente savarsirii infractiunii, imprima faptei un caracter grav (art. 75 al. 2 C.p.).

Sunt considerate astfel, in doctrina penala, ca fiind circumstante agra­vante judiciare: imprejurarea ca infractorul se gasea in stare de betie in mo­mentul savarsirii infractiunii de purtare abuziva ori imprejurarea ca in timpul efectuarii serviciului de paza infractorul, sustrage bunuri ori comite o talharie, etc.

Instanta poate retine ca circumstante agravante imprejurari ce privesc modul de savarsire a infractiunii, mijloacele folosite.

Efectele circumstantelor agravante in cazul persoanei fizice. Prin dispozitiile art. 78 al. 1 C.p. s‑a consacrat principiul agravarii facultative a pedepsei in cazul constatarii circumstantelor agravante atat legale cat si judecatoresti.

In prezenta circumstantelor agravante se aplica o pedeapsa catre maximul special, iar daca aceasta este neindestulatoare, in cazul pedepsei inchisorii se poate aplica un spor de pana la 5 ani, care nu poate depasi o treime din acest maxim, iar in cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult jumatate din maximul special. Si in astfel de cazuri nu se evidentiaza sporul, pedeapsa apli­candu­‑se dintr‑o data.

Efectele circumstantelor agravante in cazul persoanei juridice. Conform art. 78 alin. 2 C.p. in cazul in care exista circumstante agravante, persoanei juridice i se aplica amenda care poate fi sporita pana la maximul special, prevazut in art. 711 alin. 2 sau 3 C.p., iar daca acest maxim nu este indestulator se poate adauga un spor de pana la o patrime din acel maxim.

§ 5. Concursul intre cauzele de agravare si de atenuare a pedepsei

Notiuni si caracterizare. Preocuparea legiuitorului de a stabili cadrul legal de aplicare a pedepsei se manifesta nu numai prin prevederea efectelor ce le au asupra pedepsei, cauzele de atenuare ori cauzele de agravare ci si atunci cand in aceeasi cauza sunt concurente cauze de atenuare si de agravare.

Prin dispozitiile art. 80 al. 1 C.p. s‑a prevazut ordinea in care li se da efi­cienta cauzelor de agravare si de atenuare cand acestea sunt concurente in aceeasi cauza. Astfel, mai intai se va da eficienta circumstantelor de agravare, apoi circumstantelor de atenuare, dupa care se va da eficienta starii de recidiva, daca este incidenta in cauza respectiva.

Circumstantele care vin in concurs cu privire la aceeasi fapta si acelasi faptuitor la care face referire art. 80 al. 1 C.p. sunt generale, adica exterioare continutului agravant ori atenuant al infractiunii. Cand astfel de circumstante sunt prevazute si in continutul agravat ori atenuat al infrac­tiunii, reflectand gradul de pericol social al faptei si de periculozitate al infractorului, vor avea eficienta determinata prin norma de incriminare si nu vor intra in concurs cu eventualele circumstante atenuante ori agravante incidente in aceeasi cauza.

Ordinea de aplicare a circumstantelor stabilita prin dispozitiile art. 80 al. 1 C.p. pune in evidenta faptul ca individualizarea pedepsei se realizeaza mai intai in functie de gradul de pericol social concret al faptei si de periculozitate a faptuitorului in functie de circumstantele legate de fapta si de faptuitor si numai dupa aceea se da eficienta starii de recidiva, imprejurarea independenta de fapta care se judeca, dar care desigur influen­teaza, prin intermediul infractorului, gradul de pericol social al faptei.

Circumstante agravante si atenuante. Intrucat efectele circum­stantelor agravante si atenuante sunt contrare, s‑a prevazut in art. 80 al. 2 C.p. ca, in caz de concurs intre acestea, coborarea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie, lasand la aprecierea instantei stabilirea duratei sau cuan­tumului pedepsei in cadrul limitelor speciale prevazute de lege. Precizarea este necesara deoarece ca efect al circumstantelor atenuante reducerea pedepsei sub minimul special era obligatorie, iar o astfel de solutie anihila efectele circum­stantelor agravante.

Coborarea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie, a decis corect instanta noastra suprema, nici cand in concurs se afla circumstante atenuante cu starea de recidiva. Tot astfel, s‑a apreciat corect in doctrina penala, coborarea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie in caz de concurs intre cir­cumstantele atenuante si starile de agravare (concursul de infractiuni, pluralitate intermediara, infractiunea continuata), pentru aceleasi ratiuni care au determinat prevederile din art. 80 al. 2 C.p.).

Limitele agravarii pedepsei in cazul persoanei fizice. Daca intr‑o cauza sunt aplicabile con­comitent dispozitiile privitoare la circumstantele agravante, starea de recidiva si concursul de infractiuni, pedeapsa nu poate depasi 25 de ani, daca maximul special pentru fiecare infractiune este de 10 ani sau mai mic si 30 de ani, daca maximul special pentru cel putin una din infractiuni este mai mare de 10 ani (art. 80 al. 3 C.p.).

Cand intr‑o cauza sunt aplicabile succesiv cauze de agravare si cauze de atenuare, instanta nu trebuie sa fixeze cate o pedeapsa concreta ca efect al fie­carei stari, luata in considerare succesiv, ci sa stabileasca o pedeapsa care sa reflecte luarea in considerare atat a starilor si circumstantelor agravante cat si a celor atenuante, pe care le‑a constatat si retinut in cauza respectiva.

Limitele agravarii pedepsei in cazul persoanei juridice. Conform art. 80 alin. 4 C.p. in cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstante agravante, recidiva si concurs de infractiuni, pedeapsa amenzii pentru persoana juridica poate fi sporita pana la maximul general

Sectiunea a III‑a

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARA A EXECUTARII

PEDEPSELOR

Aspecte generale

Precizari. Instanta de judecata sesizata cu judecarea inculpatului pentru savarsirea unei infractiuni, tinand seama de criteriile generale de indi­vidualizare a pedepselor prevazute in art. 72 C.p. cat si de starile si circum­stantele in care a fost comisa fapta, va stabili si aplica pedeapsa ce urmeaza sa fie executata de condamnat.

Pedeapsa aplicata de instanta de judecata urmeaza sa fie executata, potrivit naturii sale: inchisoarea intr‑un loc de detinere, iar amenda prin plata sumei de bani in contul statului la o unitate CEC ori o unitate bancara.

Instanta de judecata se poate opri, deci in acest moment al aplicarii pedep­sei, daca apreciaza ca scopurile si functiile pedepsei vor fi realizate prin regi­mul de executare potrivit naturii pedepsei principale aplicate.

Prin lege insa, s‑a prevazut posibilitatea pentru instanta de judecata de a se ocupa si de modul in care urmeaza sa fie executata pedeapsa, deci sa indivi­dualizeze executarea pedepsei. In adevar, instanta de judecata, poate dispune, motivat, ca pedeapsa sa se execute in alt mod decat cel care este propriu naturii acesteia, prin executarea inchisorii la locul de munca ori intr‑o inchisoare militara sau se poate chiar dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei ori suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.

Sunt socotite masuri de individualizare judiciara a executarii pedepselor si liberarea conditionata ca si inlocuirea pedepsei amenzii cu inchisoarea, masuri ce intervin dupa executarea in parte a pedepsei inchisorii si respectiv daca plata amenzii nu se face cu rea credinta.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei

Notiune si caracterizare. Suspendarea conditionata a executarii pedepsei este o masura de individualizare a executarii pedepsei. Ea se dispune de instanta de judecata prin hotararea de condamnare si consta in suspendarea pe o anumita durata si in anumite conditii a executarii pedepsei pronuntate.

Prin dispunerea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, instanta de judecata apreciaza ca reeducarea infractorului poate avea loc si fara executarea pedepsei prin stimularea eforturilor de autoeducare ale acestuia, dovedita prin buna conduita in termenul de incercare. Prin dispunerea acestei masuri, se evita, totodata, neajunsurile pe care le atrage dupa sine privatiunea de libertate prin izolarea condamnatului de familie si se evita, de asemenea, contagiunea crimi­nala care exista in locurile de detinere. Merita mentionata si evitarea cheltuie­lilor pe care le presupune executarea pedepsei intr‑un penitenciar.

Conditii de acordare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei. Suspendarea conditionata a executarii pedepsei se poate dispune de instanta de judecata daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege (art. 81 C.p.) cu privire la: pedeapsa aplicata, cu privire la per­soana infractorului, aprecierea instantei ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia[1].

a) Conditiile cu privire la pedeapsa aplicata. Potrivit dispozitiilor art. 81 al. 1 C.p. suspendarea conditionata a executarii pedepsei se poate dispune daca pedeapsa aplicata pentru infractiunea savarsita este inchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda.

Cand infractorul a comis mai multe infractiuni in concurs, suspendarea conditionata a executarii pedepsei se va putea dispune numai daca pedeapsa aplicata pentru concurs este inchisoarea de cel mult 2 ani, iar infractiunile con­curente nu fac parte din cele aratate mai sus. Daca pentru concursul de infracti­uni s‑a aplicat amenda ca pedeapsa rezultanta, atunci limitele amenzii nu intere­seaza, adica se poate dispune suspendarea conditio­nata a executarii indiferent de cuantumul amenzii aplicate.

Consideram ca este indeplinita conditia ce o analizam si atunci cand pedeapsa rezultanta este inchisoarea de cel mult 2 ani la care s‑a adaugat amenda ce fusese stabilita pentru o infractiune concurenta.

b) Conditii cu privire la infractor. O conditie ce se degaja din dispo­zitiile art. 81 al. 1 lit. b C.p. priveste pe infractor care pentru a putea fi condam­nat cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, trebuie sa nu mai fi fost anterior condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni. Daca infractorul a mai fost anterior condamnat la pedeapsa amenzii, ori la pedeapsa inchisorii de cel mult 6 luni astfel de condamnari nu se iau in considerare si deci i se poate suspenda conditionat executarea pedepsei. Daca infractorul a mai fost anterior condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, dar aceasta face parte din cazurile prevazute de art. 38 C.p. o astfel de condamnare nu constituie un impediment pentru aplicarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei. In adevar, potrivit dispozitiilor art. 81 al. 1 lit. b teza a II‑a C.p., in cazul cand condamnarea anterioara intra in vreunul dintre cazurile pre­vazute in art. 38 C.p., aceasta nu este luata in seama si infractorului poate sa i se aplice o condamnare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. O con­damnare la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni pronuntata anterior si care nu intra in vreunul dintre cazurile prevazute in art. 38 C.p., exclude posi­bilitatea suspendarii executarii pedepsei.

c) Convingerea instantei ca scopul pedepsei poate fi atins fara executarea acesteia. Este o conditie legala prevazuta expres in art. 81 lit. c C.p. Convingerea instantei ca scopul pedepsei, reeducarea infractorului se poate atinge si fara executarea pedepsei, se formeaza din aprecierea de ansamblu a faptei savarsite, a imprejurarilor in care ea s‑a savarsit, a personalitatii infracto­rului. In formarea convingerii, instanta are in vedere intreaga conduita a condamnatului inainte de savarsirea faptei, dupa savarsirea faptei, in timpul judecatii etc. Desigur ca formarea convingerii instantei ca infractorul se poate reeduca si fara executarea pedepsei, nu poate avea loc in alte coordonate decat cele privind gravitatea pedepsei aplicate si a conditiilor prevazute expres in art. 81 lit. a si b C.p., dar implica cu necesitate luarea in considerare si a altor as­pecte ce privesc personalitatea infractorului.

Indeplinirea conditiilor prevazute de art. 81 lit. a si b C.p., nu creeaza pentru condamnat „un drept” la suspendarea conditionata a executarii pedepsei ci doar o „vocatie” a acestuia, deoarece cea de a treia conditie prevazuta la art. 81 lit. c, lasa la aprecierea instantei o astfel de masura de individualizare a executarii pedepsei.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei poate fi acordata si in ca­zul in care pedeapsa este gratiata, s‑a decis in practica judiciara.

Solutia se intemeiaza pe dispozitiile art. 120 al. 2 C.p., care prevad ca gratierea are efecte si asupra pedepselor a caror executare este suspendata con­ditionat, avandu‑se in vedere, totodata, ca efectele suspendarii conditionate sunt mai intinse decat cele ale gratierii, din care cauza condamnatul are interes sa beneficieze de suspendarea executarii.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei se dispune la cererea con­damnatului sau din oficiu si numai motivat (art. 81 al. ultim C.p.).

Omisiunea instantei de a motiva suspendarea, s‑a decis in practica judici­ara, nu constituie motiv de netemeinicie a hotararii, daca din actele dosarului rezulta conditiile prevazute de art. 81 C.p.

Termenul de incercare. Termenul de incercare al suspendarii con­ditionate a executarii pedepsei, reprezinta durata de timp in care condamnatul probeaza ca s‑a reeducat, ca scopul pedepsei s‑a atins si fara executarea acesteia. Acest termen de incercare este compus din durata pedepsei inchisorii la care se adauga un termen fix de 2 ani, iar daca pedeapsa este amenda, ter­menul de incercare este de un an (art. 82 C.p.).

In cazul suspendarii conditionate a executarii pedepsei aplicate minorului, termenul de incercare se compune din durata inchisorii, la care se adauga un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanta (art. 110 al. 1 C.p.). Daca pedeapsa aplicata minorului este amenda, termenul de incercare este de 6 luni.

Dupa cum lesne se poate observa cel mai lung termen de incercare ar fi de 5 ani cand pedeapsa suspendata conditionat este inchisoarea de 3 ani, iar terme­nul de incercare cel mai scurt este de un an cand suspendarea condi­tionata a executarii pedepsei priveste pedeapsa amenzii (art. 82 al. 3 C.p.) pentru con­damnatul major.

Pentru condamnatul minor, cel mai scurt termen de incercare este de 6 luni cand executarea pedepsei suspendata conditionat este amenda (art. 110 al. 1 C.p.).

Deducerea arestarii preventive din durata pedepsei aplicata de instanta judecatoreasca nu impieteaza asupra termenului de incercare care va fi format din durata pedepsei aplicata de instanta la care se va adauga termenul fix de 2 ani.

Efectele suspendarii conditionate a executarii pedepsei. Acorda­rea suspendarii conditionate a executarii pedepsei produce doua feluri de efecte: imediate care sunt si provizorii si ulterioare care sunt si definitive.

Efecte imediate. Pedeapsa aplicata nu se executa ca urmare a sus­pendarii executarii ei, iar daca fusese arestat preventiv condamnatul este pus indata in libertate.

Pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii se suspenda si executarea pedepselor accesorii (art. 71 alin. 4 C.p.). Astfel pedepsele accesorii au soarta pedepsei principale.

Aplicarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei nu are ca efect suspendarea executarii masurilor de siguranta care au fost luate si nici a obliga­tiilor civile ale condamnatului.

Pe timpul termenului de incercare condamnatul este tinut sa aiba o buna comportare, in sensul de a nu mai savarsi alte infractiuni, sa‑si achite obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare.

In cazul condamnatului minor, odata cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, se poate dispune incredintarea supravegherii minorului unei persoane sau institutii din cele aratate in art. 103, careia ii revin obligatiile prevazute de acelasi articol. Aceasta masura nu poate dura decat pana la im­plinirea varstei de 18 ani (art. 110 al. 2 C.p.).

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu are ca efect nein­scri­erea in cazierul judiciar a respectivei condamnari.

Efectele definitive ale suspendarii conditionate a executarii pedep­sei se produc la implinirea termenului de incercare si constau in: incetarea obli­gatiei de executare a pedepsei si in reabilitarea de drept a condamnatului. Aceste efecte se produc, potrivit dispozitiilor art. 86 C.p., daca in termenul de incercare nu a intervenit o cauza de revocare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei pentru savarsirea unei noi infractiuni sau pentru neplata cu rea‑credinta a obligatiilor civile stabilite prin hotararea de condamnare.

Revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei. Daca in termenul de incercare condamnatul nu respecta obligatiile ce‑i revin de a nu mai savarsi infractiuni, de a‑si indeplini obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare, suspendarea conditionata a executarii pedepsei se revoca.

Revocarea este obligatorie potrivit dispozitiilor art. 83 C.p. cand in termenul de incercare condamnatul savarseste o noua infractiune pentru care s‑a pronuntat o hotarare de condamnare definitiva chiar dupa expirarea acestui ter­men.

Pentru a se dispune revocarea suspendarii conditionate a pedepsei trebuie indeplinite conditiile:

a) condamnatul sa savarseasca in termenul de incercare o noua infrac­ti­une;

b) infractiunea sa fie savarsita cu intentie;

c) infractiunea sa fie descoperita in termenul de incercare, conditia fiind indeplinita chiar daca faptuitorul este descoperit si dupa implinirea termenului de incercare;

d) pentru infractiunea savarsita in termenul de incercare sa se pronunte o condamnare definitiva, indiferent de natura ori durata pedepsei aplicate, chiar si dupa implinirea termenului de incercare.

Revocare este obligatorie si in cazul in care pana la expirarea termenului de incercare condamnatul nu a indeplinit obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare. Revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei pentru neinde­plinirea obligatiilor civile, nu va putea fi dispusa in cazul in care condamnatul dovedeste ca nu a avut putinta sa‑si indeplineasca acele obligatii (art. 84 C.p.).

Revocand suspendarea conditionata a executarii pedepsei, instanta de judecata dispune executarea atat a pedepsei ce fusese suspendata conditionat cat si a pedepsei pronuntate pentru noua infractiune care nu se contopesc (art. 83 al. 1 C.p.).

Revocarea este facultativa daca noua infractiune savarsita si descoperita in termenul de incercare este savarsita din culpa, caz in care, in­stanta are posibilitatea sa aplice si pentru aceasta condamnare suspendarea con­ditionata a executarii pedepsei (art. 83 al. 2 C.p.). Intr‑o astfel de situatie terme­nele de incercare vor curge paralel pentru pedepsele a caror executare s‑a sus­pendat conditionat, iar savarsirea unei noi infractiuni cu intentie si descoperirea ei in termenul de incercare al primei condamnari cu suspendarea conditionata a executarii, va conduce la revocarea suspendarii atat pentru prima condamnare cat si pentru cea de a doua, iar pedepsele nu se vor contopi, ci se vor executa toate.

Desi prin savarsirea noii infractiuni in termenul de incercare al suspen­darii conditionate a executarii pedepsei, se poate crea, cu indeplinirea condi­tiilor prevazute de art. 37 si 38 C.p. o stare de recidiva postcondamnatorie, in lege (art. 83 al. ultim C.p.) s‑a prevazut ca la stabilirea pedepsei pentru noua infrac­tiune, instanta nu mai aplica sporul prevazut pentru recidiva.

Sistemul de sanctionare prevazut de lege, pentru situatia savarsirii unei noi infractiuni in termenul de incercare al suspendarii conditionate, anume, al executarii tuturor pedepselor este suficient pentru constrangerea si reeducarea infractorului si reprezinta totodata, un maximum de sanctiune la care numai ex­ceptional s‑ar putea ajunge prin sanctionarea recidivei dupa condamnare.

Starea de recidiva postcondamnatorie, ce eventual a luat nastere, va fi retinuta in hotararea de condamnare intrucat de aceasta stare sunt legate alte consecinte juridice.

Anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei. Anula­rea se datoreaza unor cauze preexistente acordarii suspendarii conditionate a executarii pedepsei si care daca ar fi fost cunoscute de instanta de judecata, ar fi impiedicat acordarea suspendarii.

Anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei se dispune potrivit dispozitiilor art. 85 C.p. daca se descopera in termenul de incercare, ca mai inainte de ramanerea definitiva a hotararii de condamnare cu suspendarea conditionata executarii pedepsei, condamnatul mai savarsise o infractiune pen­tru care s‑a aplicat pedeapsa inchisorii, chiar dupa expirarea termenului de incercare.

Anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei se dispune daca sunt indeplinite conditiile:

a) condamnatul a savarsit o infractiune mai inainte de ramanerea defini­tiva a hotararii de condamnare cu suspendarea conditionata a executarii pedep­sei;

b) pentru infractiunea savarsita s‑a aplicat pedeapsa inchisorii, fiind inde­plinita aceasta conditie si atunci cand pedeapsa pentru infractiunea ce atrage anularea, se pronunta dupa implinirea termenului de incercare;

c) infractiunea ce atrage anularea sa fie descoperita mai inainte de impli­nirea termenului de incercare (art. 85 al. 2 C.p.).

Anuland suspendarea conditionata a executarii pedepsei, instanta judeca­toreasca face aplicarea dupa caz a dispozitiilor privind sanctionarea concursului de infractiuni, ori a starii de recidiva, sau a pluralitatii intermediare.

Cand sunt indeplinite conditiile concursului de infractiuni si pedeapsa rezultanta este de cel mult 2 ani instanta poate dispune suspendarea condi­tionata a executarii pedepsei, caz in care termenul de incercare se calculeaza de la data ramanerii definitive a hotararii prin care anterior s‑a pronuntat suspen­darea conditionata a executarii pedepsei (art. 85 al. 3 C.p.).

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei in cazuri spe­ciale. Suspendarea conditionata a executarii pedepsei ca modalitate de indivi­dualizare a pedepsei se poate dispune de instanta de judecata, chiar daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 81 C.p., in anumite cazuri prevazute in partea generala ori speciala a codului penal.



In partea speciala a Codului penal ca modalitate de individu­alizare a pedepsei pentru infractiunea de abandon de familie (art. 305 C.p.) s‑a prevazut posibilitatea suspendarii conditionate a executarii pedepsei chiar daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 81 C.p., daca inculpatul in cursul judecatii isi indeplineste obligatiile legale de intretinere. Revocarea suspendarii in acest caz, se va dispune numai daca in termenul de incercare condamnatul savarseste din nou infractiunea de abandon de familie (art. 305 al. ultim C.p.). Ratiunea unor astfel de dispozitii trebuie observata in scopul urmarit prin in­criminarea abandonului de familie, in ocrotirea eficienta a valorilor sociale – relatiile de familie.

In partea generala a Codului penal suspendarea conditionata a executarii pedepsei se mai dispune potrivit art. 869 al. 4 C.p. chiar daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 81 C.p. si in cazul in care condamnatul la pedeapsa inchisorii cu executarea la locul de munca nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacitatii de munca, iar o astfel de incapacitate nu si‑a provocat‑o condamnatul.

Pentru revocarea suspendarii sunt incidente, de data aceasta, dispo­zitiile comune prevazute la art. 83 C.p.

§ 3. Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere

Notiune si caracterizare. Suspendarea executarii pedepsei sub su­praveghere este o masura de individualizare judiciara a pedepsei inchisorii. Dupa cum reiese si din denumire, suspendarea executarii pedepsei sub suprave­ghere este o forma de suspendare conditionata a executarii inchisorii in care condamnatul pe durata termenului de incercare este supus unor masuri de su­praveghere si de respectare a unor obligatii pe care le stabileste instanta de judecata in conformitate cu legea.

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere se deosebeste de sus­pendarea conditionata a executarii pedepsei prin conditiile in care se poate dis­pune precum si prin obligatiile ce revin condamnatului pe durata termenului de incercare.

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere a fost introdusa in codul penal roman prin Legea nr. 104 din 1 octombrie 1992, in sectiunea III1 (art. 86–866) si este de inspiratie franceza.

Conditiile de aplicare a suspendarii executarii pedepsei sub su­praveghere. Pentru aplicarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere tre­buiesc indeplinite cumulativ conditiile prevazute in dispozitiile art. 861 C.p. ce privesc: pedeapsa aplicata, persoana condamnatului si aprecierea instantei ca pronuntarea condamnarii constituie un avertisment pentru condamnat care se va indrepta si fara executarea efectiva a pedepsei.

a) Conditii cu privire la pedeapsa aplicata. Conform art. 861 al. 1 lit. a C.p. suspendarea executarii pedep­sei sub supraveghere se poate dispune daca pedeapsa aplicata de instanta este inchisoarea de cel mult 4 ani.

Cand pedeapsa inchisorii aplicata este rezultanta unui concurs de infracti­uni, suspendarea executarii sub supraveghere se poate dispune numai daca aceasta nu depaseste 3 ani si sunt intrunite conditiile prevazute in art. 861 al. 1 lit. b si c C.p. Con­sideram ca este indeplinita aceasta conditie cand pedeapsa aplicata pentru con­cursul de infractiuni este inchisoarea ce nu depaseste 3 ani la care s‑a adaugat amenda stabilita pentru o infractiune concurenta.

b) Conditii cu privire la infractor. Masura suspendarii executarii sub supraveghere se poate aplica potrivit art. 861 al. 1 lit. b C.p., numai daca in­fractorul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, afara de cazurile cand condamnarea intra in vreunul dintre cazurile preva­zute in art. 38 C.p. Deci masura se poate lua atat fata de infractorul care nu a fost anterior condamnat cat si fata de infractorul care anterior a mai fost con­damnat la o pedeapsa cu inchisoarea de cel mult 1 an. Cand infractorul a mai fost anterior condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, dar acea con­damnare intra in vreunul din cazurile prevazute de art. 38 C.p., atunci si unui astfel de condamnat i se poate aplica suspendarea executarii pedepsei sub su­praveghere.

c) Aprecierea instantei ca pronuntarea condamnarii constituie un avertisment pentru condamnat. Aceasta conditie este prevazuta in dispozitiile art. 861 lit. c C.p. unde sunt inserate si coordonatele in care se apreciaza, ca pronuntarea condamnarii constituie un avertisment pentru condamnat care si chiar fara executarea pedepsei, nu va mai savarsi infractiuni, coordonate ce privesc persoana condamnatului, comportamentul acestuia dupa comiterea fap­tei. Aprecierea instantei se formeaza si pe alte elemente ce privesc persoana condamnatului decat cele prevazute la art. 861 al. 1 lit. b C.p. si cu deosebire pe comportamentul condamnatului dupa comiterea faptei, comportament din care sa rezulte preocuparea acestuia pentru impiedicarea amplificarii rezultatului la infractiunile la care este posibil, ajutorul dat imediat victimei, repararea preju­diciului cauzat prin infractiunea comisa etc.

Intrucat aplicarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere este lasata la aprecierea instantei de judecata consideram, sub acest aspect, ca prin indeplinirea conditiilor prevazute de lege nu se creeaza un drept pentru con­damnat, ci doar o vocatie a acestuia la aceasta masura de individualizare judici­ara a pedepsei.

Termenul de incercare. Suspendarea executarii pedepsei sub su­praveghere se dispune pe un termen de incercare care este compus din durata pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp, stabilit de instanta intre 2 si 5 ani.

Prin stabilirea termenului concret de incercare instanta realizeaza indi­vidualizarea masurii suspendarii executarii sub supraveghere.

Termenul de incercare, teoretic, cel mai lung ar fi de 9 ani in cazul in care instanta ar adauga la pedeapsa de 4 ani aplicata de instanta, intervalul de 5 ani; iar termenul de incercare cel mai scurt, tot teoretic, ar fi de 2 ani si 15 zile, situatie la care s‑ar ajunge cand pedeapsa aplicata ar fi de 15 zile la care se adauga 2 ani ce reprezinta minimul din intervalul de timp ce poate fi stabilit de instanta.

Termenul de incercare se socoteste de la data cand hotararea prin care s‑a pronuntat suspendarea conditionata a executarii pedepsei a ramas definitiva (art. 862 al. 2 raportat la art. 82 al. 3 C.p.).

Masurile de supraveghere. Masurile de supraveghere care se iau fata de condamnat pe durata termenului de incercare sunt menite sa asigure un control permanent asupra conduitei acestuia, pentru a‑l determina la o conduita licita, asigurarea realizarii scopului masurii de individualizare a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.

Pe durata termenului de incercare, potrivit dispozitiilor art. 863 al. 1 C.p., condamnatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:

a) sa se prezinte, la datele fixate, la judecatorul desemnat cu suprave­gherea lui sau la Serviciul de probatiune [Prin dispozitiile art. 79 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probatiune[2], Serviciul de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor a fost redenumit Serviciu de probatiune].

Spre deosebire de suspendarea conditionata a executarii pedepsei, unde condamnatul are pe parcursul termenului de incercare doar obligatiile de a nu mai savarsi o noua infractiune si de a-si executa obligatiile civile stabilite de in­stanta de judecata, in cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. Pe langa aceste obligatii condamnatul trebuie sa se supuna unor masuri de su­praveghere si sa respecte una sau unele dintre obligatiile impuse de instanta de judecata (art. 863 alin. 1 si 3 C.p.).

Potrivit art. 863 C.p. supravegherea respectarii masurilor si obligatiilor impuse de instanta de judecata pe parcursul termenului de incercare se va face de catre un judecator desemnat cu supravegherea sau de alte persoane stabilite de instanta.

Dispozitiile din codul penal trebuie corelate cu cele din Ordonanta Gu­vernului nr. 92/2000[3] privind organizarea si functionarea serviciilor de reinte­grare sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor nepri­vative de libertate (numit mai apoi Serviciu de protectie a victimelor si de re­integrare sociala a infractorilor, iar in prezent Serviciu de probatiune). Astfel potrivit art. 11 alin. 1 lit. a si b din O.G. 92/2000 acest serviciu are urmatoarele atributii: a) supravegheaza respectarea de catre persoana condamnata a masurilor preva­zute la art. 863 alin. 1 lit. a)–b) din Codul penal; b) supravegheaza respectarea obligatiilor impuse condamnatului de catre instanta, prevazute in art. 863 alin. 3 lit. a)–f) din Codul penal;

b) sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau lo­cuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;

c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

Datele prevazute la lit. b), c) si d) se comunica judecatorului sau serviciului stabilit la lit. a). Din redactarea dispozitiilor art. 863 alin. 1 C.p. rezulta ca indeplinirea masurilor de supraveghere este cumulativa.

Obligatiile condamnatului. Pe durata termenului de incercare, pe langa masurile de supraveghere care se iau fata de condamnat potrivit art. 863 al. 3 C.p., instanta poate sa impuna acestuia respectarea uneia sau a mai multora din urmatoarele obligatii.

a) sa desfasoare o activitate sau sa urmeze un curs de invatamant ori de calificare;

b) sa nu schimbe domiciliul sau resedinta avuta ori sa nu depaseasca limita teritoriala stabilita, decat in conditiile fixate de instanta;

c) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;

d) sa nu intre in legatura cu anumite persoane;

e) sa nu conduca nici un vehicul sau anumite vehicule;

f) sa se supuna masurilor de control, tratament sau ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii.

Din obligatiile ce pot fi impuse condamnatului, aratate mai sus, instanta alege una sau mai multe pe care le considera necesare pentru a asigura corijarea condamnatului.

Supravegherea executarii obligatiilor stabilite de instanta se face de aceleasi organe care asigura aducerea la indeplinire a masurilor de suprave­ghere prevazute la art. 863 al. 1 lit. a C.p., respectiv judecatorul desemnat cu supravegherea condamnatului sau Serviciul de probatiune.

Efectele suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.

Efecte provizorii. Efectul imediat sau provizoriu al suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere il constituie suspendarea executarii pedepsei inchisorii, pe termenul de incercare. Pe durata suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere se suspenda si executarea pedepselor accesorii (art. 71 alin. 4 C.p.). Astfel pedepsele accesorii au soarta pedepsei principale.

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere nu atrage suspendarea executarii masurilor de siguranta si a obligatiilor civile prevazute in hotararea de condamnare (art. 861 al. 3 raportat la art. 81 al. 4 C.p.).

Efecte definitive. Efectele definitive se produc la implinirea termenului de incercare daca cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune pe durata ter­menului de incercare si nici nu s‑a pronuntat revocarea suspendarii executarii pedepsei, cand este reabilitat de drept.

Revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.

a) Revocarea suspendarii pedepsei sub supraveghere se dispune obligatoriu daca in termenul de incercare condamnatul savarseste din nou o infractiune cu intentie, pentru care s‑a pronuntat o condamnare definitiva chiar dupa expirarea acestui termen. Asadar pentru a se putea revoca suspendarea executarii pedep­sei sub supraveghere este necesar ca infractiunea sa se savarseasca in termenul de incercare si sa fie descoperita in acest termen, doar condamnarea pentru aceasta infractiune savarsita din nou poate fi pronuntata si dupa expirarea ter­menului de incercare.

Revocarea suspendarii pedepsei nu are loc insa daca infractiunea savarsita ulterior a fost descoperita dupa expirarea termenului de incercare (art. 864 al. 1 raportat la art. 83 al. 2 C.p.).

Revocarea este obligatorie si in cazul in care condamnatul nu si‑a indepli­nit pana la expirarea termenului de incercare obligatiile civile stabilite prin ho­tararea de condamnare. Revocarea nu are loc, in astfel de cazuri daca condam­natul dovedeste ca nu a avut putinta de a indeplini acele obligatii (art. 864 alin. 1 raportat a art. 84 C.p.).

Daca cel condamnat nu indeplineste cu rea-credinta masurile de supraveghere prevazute de lege ori obligatiile stabilite de instanta, aceasta revoca suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere dispunand executarea in intregime a pedepsei (art. 864 al. 2 C.p.).

Instanta care pronunta condamnarea inculpatului pentru infractiunea savarsita cu intentie in termenul de incercare, va revoca suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si va dispune atat executarea in intregime a acesteia cat si a pedepsei aplicate pentru noua infractiune care nu se contopesc (art. 864 al. 1 raportat la art. 83 al. 1 C.p.).

Starea de recidiva postcondamnatorie, daca sunt indeplinite si celelalte conditii prevazute de art. 37 lit. a si 38 C.p., trebuie retinuta chiar daca trata­mentul penal nu va fi cel de la recidiva (art. 39 C.p.) ci cel prevazut de art. 864 al. 1 raportat la art. 83 al. 1 C.p.

b) In cazul in care infractiunea savarsita in termenul de incercare este comisa din culpa, revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere nu mai este obligatorie ci facultativa, instanta avand posibilitatea sa dispuna si pentru pedeapsa stabilita pentru infractiunea din culpa, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere daca s‑a stabilit o pedeapsa cu inchisoarea ori suspendarea conditionata a executarii pedepsei, daca pedeapsa a fost stabilita la amenda.

Solutia de mai sus se desprinde din economia dispozitiilor ce privesc cele doua masuri de individualizare judiciara a pedepsei – suspendarea conditionata a executarii pedepsei cand pedeapsa aplicata a fost la amenda si suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, care nu poate fi dispusa pentru o pedeapsa cu amenda.

Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.

Anularea se dispune pentru cauze preexistente aplicarii suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere care daca ar fi fost cunoscute de instanta de judecata ar fi impiedicat acordarea acesteia.

Cazurile de anulare ale suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere sunt aceleasi ca si pentru anularea suspendarii conditionate a executarii pedep­sei (art. 865 al. 1 raportat la art. 85 al. 1 si 2 C.p.).

Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere se dispune daca sunt indeplinite conditiile: a) condamnatul a savarsit o infractiune mai inainte de ramanerea definitiva a hotararii prin care s‑a aplicat suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere; b) infractiunea ce atrage anularea sa fie descoperita mai inainte de implinirea termenului de incercare; c) pentru infrac­tiunea savarsita s‑a aplicat pedeapsa inchisorii, fiind indeplinita aceasta conditie si atunci cand pedeapsa pentru infractiunea ce atrage anularea, se pronunta dupa implinirea termenului de incercare.

Anuland suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, instanta de judecata face aplicarea, dupa caz a dispozitiilor privind sanctionarea concursu­lui de infractiuni, ori a starii de recidiva sau a pluralitatii intermediare.

Daca pedeapsa rezultata, in urma contopirii, nu depaseste 3 ani, instanta poate aplica pentru aceasta suspendarea executarii sub supraveghere iar terme­nul de incercare, in acest caz, se calculeaza de la data ramanerii definitive a hotararii prin care s‑a pronuntat anterior suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.

Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere nu are loc daca descoperirea infractiunii a avut loc dupa implinirea termenului de incer­care si nici daca pedeapsa pentru infractiunea savarsita anterior a fost stabilita la amenda.

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere in cazuri speciale. Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere se poate dispune de instanta chiar daca nu sunt indeplinite criteriile prevazute in art. 861 C.p., in cazul condamnatului care executa pedeapsa inchisorii la locul de munca si care si‑a pierdut total capacitatea de munca.

In adevar, potrivit dispozitiilor art. 869 al. 4 C.p., instanta de judecata con­statand pierderea totala a capacitatii de munca a condamnatului ce executa pedeapsa inchisorii la locul de munca, dispune revocarea masurii si tinand seama de imprejurarile care au determinat incapacitatea de munca si de crite­riile generale de individualizare a pedepsei, ia masura suspendarii conditionate a executarii pedepsei sau dupa caz, a suspendarii executarii pedepsei sub supra­veghere.

§ 4. Executarea pedepsei la locul de munca

Notiune. Executarea pedepsei la locul de munca este o masura de individualizare judiciara a executarii pedepsei inchisorii, care nu depaseste o anumita durata, in libertate, prin munca, in unitatea unde lucreaza condamnatul ori in alta unitate, cu anumite restrangeri de drepturi si unele penalitati de ordin pecuniar, daca in­stanta apreciaza ca sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei sa fie atins fara privare de libertate.

Natura juridica. Ca si suspendarea conditionata a executarii pedepsei ori suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, executarea pedepsei la locul de  munca reprezinta o masura de individualizare a pedepsei dar spre deosebire de cele de mai sus unde executarea pedepsei este suspendata, in cazul acesteia executarea pedepsei inchisorii are loc, dar nu prin privare de libertate, intr‑un loc de deti­nere, ci in libertate prin prestarea unei munci in cadrul unei unitati unde este angajat.

Avand natura juridica, continut si semnificatie functionala apropiate, sus­pendarea conditionata a executarii pedepsei, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si executarea pedepsei la locul de munca nu pot fi aplicate concomitent, toate trei si nici chiar doua, s‑a decis in practica judiciara si sustinut unanim in doctrina penala.

Cadrul de reglementare. In prezent cadrul de reglementare al executarii pedepsei la locul de munca il constituie dispozitiile art. 867–8611 C.p. La aceste dispozitii se mai adauga dispozitiile din Codul de procedura penala si cele din Legea privind executarea pedepselor.

Conditii in care se poate dispune executarea pedepsei la locul de munca. Executarea pedepsei la locul de munca se poate dispune de catre in­stanta de judecata daca sunt indeplinite conditiile privitoare la:

a) pedeapsa aplicata ;

b) persoana condamnatului;

c) acordul scris al unitatii in care urmeaza condamnatul sa presteze munca;

d) aprecierea instantei ca sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei sa fie atins fara privare de libertate.

Pedeapsa aplicata. Pedeapsa inchisorii de cel mult 5 ani poate fi executata la locul de munca daca aceasta a fost pronuntata pentru o singura infractiune.

In caz de concurs de infractiuni pentru a se putea dispune executarea pedepse la locul de munca pedeapsa rezultanta trebuie sa nu depaseasca 3 ani inchisoare.

Persoana condamnatului. Pentru a avea vocatie la aceasta masura de individualizare a pedepsei este necesar ca cel condamnat sa nu mai fi fost anterior condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an afara de cazul cand condamnarea anterioara intra in vreunul din cazurile prevazute de art. 38 C.p. Deci au vocatie la aceasta masura de individualizare a executarii pedepsei, dupa conditia pe care o analizam, infractorii primari, infractorii cu antecedente pe­nale, chiar si recidivistii a caror condamnare anterioara este de cel mult 1 an.

Pot beneficia de aceasta masura si condamnatii minori care au implinit varsta de 16 ani la data aplicarii pedepsei (varsta de 16 ani este admisa in prin­cipiu potrivit legislatiei muncii, pentru prestarea unei munci in cadrul unei uni­tati).

O alta conditie ce priveste persoana condamnatului si care se deduce din intreaga reglementare, are in vedere capacitatea de munca a acestuia.

Varsta de pensionare a condamnatului nu constituie o piedica in aplicarea masurii s‑a sustinut intemeiat in doctrina penala si decis in practica judiciara.

Acordul unitatii. O alta conditie pentru a putea fi dispusa executa­rea pedepsei la locul de munca, priveste acordul scris al unitatii in care urmea­za condamnatul sa presteze munca.

Deci unitatea in care lucreaza condamnatul la data condamnarii, ori alta unitate care il primeste la munca pe acesta trebuie sa‑si dea acordul scris ca pedeapsa inchisorii sa poata fi pronuntata cu executarea la locul de munca.

Aprecierea instantei. In sfarsit, o alta conditie priveste aprecierea instantei ca sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei sa fie atins fara privare de libertate. Aceasta conditie completeaza pe celelalte, iar examinarea ei nu poate fi desprinsa de realizarea celorlalte.

Convingerea instantei ca realizarea scopului pedepsei prin executarea la locul de munca al acestuia se formeaza si pe alte elemente ce privesc: gravitatea faptei, imprejurarile in care a fost comisa fapta, conduita profesionala si gene­rala a faptuitorului, posibilitatile acestuia de reeducare.

Locul de munca. Executarea pedepsei poate avea loc, fie in unitatea in care condamnatul era angajat la data pronuntarii hotararii, fie in alta unitate, in toate cazurile insa, cu acordul scris al unitatii, asa cum s‑a precizat mai sus.

Modul de executare a pedepsei inchisorii la locul de munca. Executarea pedepsei la locul de munca trebuie sa asigure realizarea scopurilor si functiilor pedepsei inchisorii, desigur in conditii schimbate, fara privarea condamnatului de libertate. Continutul represiv al pedepsei inchisorii este asigurat de obligatiile si interdictiile instituite, pentru condamnat, pe toata pe­rioada executarii acesteia la locul de munca astfel:

A. Condamnatul executa pedeapsa la locul de munca pe baza mandatului de executare a pedepsei. In cazul in care pedeapsa se executa in aceeasi unitate unde era angajat condamnatul, contractul de munca se suspenda pana la execu­tarea pedepsei, dupa care isi reia cursul.

B. Condamnatul este obligat pe timpul executarii pedepsei sa indeplineas­ca toate indatoririle ce‑i revin la locul de munca si are aceleasi drepturi ca ori­care salariat, dar cu anumite restrangeri ce decurg din caracterul coercitiv al pedepsei si anume:

a) Din totalul veniturilor cuvenite potrivit legii pentru munca prestata, cu exceptia sporurilor acordate pentru activitatea desfasurata in locuri de munca cu conditii vatamatoare sau periculoase, se retine o cota de 15%–40% stabilita in raport de cuantumul veniturilor si indatoririlor condamnatului pentru intretine­rea altor persoane, care se varsa la bugetul statului.

In lege s‑a prevazut ca aceste cote se reduc la jumatate in cazul in care condamnatul este minor.

De o reducere a cotei cu 5% beneficiaza si condamnatul care are, potrivit legii, persoane in intretinere, astfel ca acestea devin de 15%; 20%; 30% si 35%.

Sporurile acordate pentru activitatea desfasurata in locuri de munca cu conditii vatamatoare sau periculoase se cuvin in intregime condamnatului si nu intra in veniturile acestuia din care se retin cotele prezentate mai sus.

b) Drepturile de asigurari sociale se stabilesc in procentele legale aplicate la venitul net cuvenit condamnatului, dupa retinerea cotei prevazute de lege. De lege ferenda, consideram ca procentele de retinere, trebuie modificate avand in vedere procesul inflationist.

c) O alta limitare la drepturilor condamnatului priveste aspectul ca durata executarii pedepsei la locul de munca nu se considera vechime in munca.

d) Pe timpul executarii pedepsei nu se poate schimba locul de munca la cererea condamnatului de catre conducerea unitatii decat prin hotararea instan­tei de judecata.

e) Pe timpul executarii pedepsei, condamnatul nu poate fi promovat.

f) Condamnatul nu poate ocupa functii de conducere, iar in raport cu fapta savarsita nu poate ocupa functii care implica exercitiul autoritatii de stat, functii instructiv-educative ori de gestiune.

Pe durata pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales (art.868 alin. 2 C.p.).

C. Tot ca o limitare a drepturilor condamnatului, in lege (art. 868 al. 3 C.p.) se prevede posibilitatea pentru instanta de a dispune ca, in timpul executarii pedepsei, condamnatul sa respecte una sau mai multe din obligatiile prevazute in art. 863 C.p. instituite pentru condamnatul cu suspendarea execu­tarii sub supraveghere, adica:

a) sa desfasoare o activitate sau sa urmeze un curs de invatamant ori de calificare;

b) sa nu schimbe serviciul sau resedinta avuta ori sa nu depaseasca limita teritoriala stabilita, decat in conditiile fixate de instanta;

c) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;

d) sa nu intre in legatura cu anumite persoane;

e) sa nu conduca nici un vehicul sau anumite vehicule;

f) sa se supuna masurilor de control tratament sau ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii.

Supravegherea respectarii acestor obligatii se va face de aceleasi persoane ca si la masura suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere (judecatorul desemnat cu supravegherea sau Serviciul de probatiune).

Revocarea executarii pedepsei la locul de munca. Este o sancti­une care intervine pentru nerespectarea de catre condamnatul cu executarea pedepsei la locul de munca a conditiilor prevazute de lege, in timpul executarii pedepsei.

Revocarea masurii are drept consecinta executarea pedepsei ori a restului de pedeapsa intr‑un loc de detinere.

Revocarea este de 2 feluri: obligatorie si facultativa.

Revocarea obligatorie. a) Revocarea masurii este obligatorie cand condamnatul savarseste din nou o infractiune intentionata, dupa ramanerea de­finitiva a hotararii prin care s‑a dispus ca pedeapsa sa se execute la locul de munca, mai inainte de inceperea executarii pedepsei, ori in timpul execu­tarii acesteia.

In urma revocarii masurii pedeapsa se va stabili si aplica pentru pluralita­tea de infractiuni care s‑a creat, potrivit dispozitiilor art. 39 al. 1 si 2 C.p. daca sunt indeplinite conditiile stari de recidiva postcondamnatorie ori dupa caz, potrivit dispozitiilor art. 40 C.p. pentru pluralitatea intermediara de infractiuni. Pedeapsa rezultanta urmeaza sa fie executata intr‑un loc de detinere.

b) Revocarea masurii este tot obligatorie cand in timpul executarii pedepsei, condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacitatii de munca. In acest caz instanta tinand seama de imprejurarile care au determi­nat incapacitatea de munca si de dispozitiile art. 72 C.p. dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei ori suspendarea executarii sub supraveghere chiar daca nu sunt intrunite conditiile prevazute in art. 81 si 861 C.p.;

Revocarea facultativa. Revocarea executarii pedepsei la locul de munca este facultativa in cazurile in care:

a) condamnatul se sustrage de la prestarea activitatii in cadrul unitatii, fie prin neprezentarea in termen de 5 zile la unitatea unde va executa pedeapsa (art. 305 din Legea nr. 23/1969 – dispozitii inca in vigoare doar cu privire la executarea pedepsei la locul de munca), fie prin neindeplinirea in mod corespunzator a in­datoririlor ce‑i revin la locul de munca (absente, indisciplina in munca, produse de calitate necorespunzatoare etc.);

b) Condamnatul nu respecta masurile de supravghere sau obligatiile stabilite prin hotararea de con­damnare;

c) Condamnatul, inainte de inceperea executarii pedepsei ori in timpul executarii pedepsei la locul de munca, savarseste o infractiune din culpa.

Revocarea masurii este lasata la aprecierea instantei de judecata care va decide avand in vedere realizarea scopurilor pedepsei.

In caz de revocare, pedeapsa urmeaza a fi executata intr‑un loc de detine­re.



Pentru cazul prevazut mai sus la pct. c) instanta poate dispune si pentru infractiunea savarsita din culpa ca executarea pedepsei sa fie la locul de munca. In acest caz, revocarea numai are loc si pedeapsa se aplica potrivit regulilor pentru concursul de infractiuni (art. 869 al. 2 C.p.).

Anularea executarii pedepsei la locul de munca. Este sanctiunea ce intervine pentru o cauza anterioara ramanerii definitive a hotararii de con­damnare cu executarea la locul de munca si are in vedere nerespectarea condi­tiilor cerute de lege pentru luarea masurii.

Potrivit dispozitiilor art. 8610 C.p., anularea executarii pedepsei la locul de munca se poate dispune daca cel condamnat mai savarsise o infractiune pana la ramanerea definitiva a hotararii si aceasta se descopera mai inainte ca pedeapsa sa fi fost executata ori considerata ca executata.

Anularea se pronunta de catre instanta numai daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 867 C.p., adica pentru a se pronunta executarea pedepsei la locul de munca si pentru pedeapsa rezultanta din contopirea pedep­sei stabilita pentru infractiunea descoperita ulterior cu pedeapsa pentru care deja se dispusese executarea la locul de munca.

Anularea se dispune si in cazul in care hotararea de condamnare pentru in­fractiunea descoperita ulterior se pronunta dupa ce pedeapsa a fost executata la locul de munca sau considerata ca executata.

Cand se dispune anularea executarii pedepsei la locul de munca pedeapsa rezultanta se va stabili dupa caz, potrivit regulilor de la concursul de infractiuni sau recidiva, iar pedeapsa rezultanta se va executa intr‑un loc de detinere.

Incetarea executarii pedepsei la locul de munca. Pentru stimu­larea condamnatilor ce executa pedeapsa la locul de munca, care dau dovezi temeinice de indreptare, sunt staruitori in munca, disciplinati si care au executat o anumita parte din pedeapsa, in lege (art. 8611 C.p.) s‑a prevazut posibilitatea incetarii executarii pedepsei la locul de munca.

Institutia incetarii executarii pedepsei la locul de munca apare deci ca o masura de individualizare a executarii pedepsei, asemanatoare cu liberarea con­ditionata.

Pentru a se putea dispune incetarea executarii pedepsei la locul de munca trebuie indeplinite conditiile:

a) condamnatul sa fi executat doua treimi din pedeapsa;

b) in toata perioada executarii pedepsei condamnatul sa dea dovezi teme­inice de indreptare, sa fi avut o conduita buna, sa fi fost disciplinat si staruitor in munca;

c) conducerea organizatiei in care condamnatul presteaza munca sa ceara instantei de judecata incetarea executarii pedepsei la locul de munca, cererea o poate introduce si condamnatul.

Daca in urma verificarii conditiilor cerute de lege pentru incetarea masurii, instanta constata indeplinirea lor si admite cererea de incetare, de la ramanerea definitiva a hotararii de incetare, condamnatul se afla intr‑o situatie asemanatoare liberatului conditionat, fiind scutit de executarea in continuare a pedepsei. Pedeapsa, potrivit dispozitiilor art. 8611 al. 2 C.p. se considera executata daca in intervalul de timp de la incetarea executarii pedepsei la locul de munca si pana la implinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune.

Daca in timpul incetarii executarii pedepsei prin munca, condamnatul savarseste din nou o infractiune instanta de judecata poate revoca incetarea masurii, ori poate sa o mentina. Noua infractiune savarsita poate da nastere unei stari de recidiva postcondamnatorie daca sunt indeplinite si celelalte conditii prevazute de art. 37 si 38 C.p.

Daca instanta dispune revocarea incetarii, atunci pedeapsa stabilita pentru noua infractiune se va contopi cu restul de pedeapsa neexecutata, putandu‑se aplica un spor de pana la 5 ani, iar pedeapsa rezultanta se va executa intr‑un loc de detinere, conform art. 61 C.p. care se aplica in mod corespunzator (art. 8611 al. 2 C.p.).

Revocarea incetarii pedepsei la locul de munca este obligatorie in cazul savarsirii infractiunilor grave prevazute de art. 61 al. 2 C.p. care este incident potrivit art. 8611 al. 2 C.p. Revocarea incetarii masurii este obligatorie asadar, cand noua infractiune savarsita este: o infractiune contra sigurantei statului, o infractiune contra pacii si omenirii, o infractiune de omor, o infractiune savar­sita cu intentie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infractiune prin care s‑au produs consecinte deosebit de grave (art. 61 al. 2 C.p.).

Cand instanta nu revoca incetarea masurii, infractiunea savarsita din nou, desi ar putea da nastere unei recidive postcondamnatorii daca sunt indeplinite si celelalte conditii, nu va atrage regimul de sanctionare al acesteia, ci regimul obisnuit, propriu prevazut la art. 867 C.p.

Pedeapsa astfel stabilita va putea fi executata potrivit naturii sale, iar daca este inchisoarea chiar prin executarea pedepsei la locul de munca[4].

§ 5. Calculul pedepselor

Notiune. Strans legata de individualizarea pedepselor este institutia calculului pedepselor, a determinarii duratei acestora. In codul penal (art. 552 si art. 87–89) au fost inscrise dispozitii care dau raspuns problemelor ce se pun in legatura cu: calcularea pedepsei pe unitati de timp (ani, luni, zile), calculul pedepsei in caz de comutare sau inlocuire, deducerea retinerii si arestarii pre­ventive din durata pedepsei pronuntate, deducerea privatiunii de libertate executata in afara tarii.

Calculul pedepsei in caz de comutare sau inlocuire. Prin dispo­zitiile art. 552 C.p. s‑a prevazut ca, in cazul comutarii sau inlocuirii pedepsei detentiunii pe viata cu pedeapsa inchisorii, perioada de detentiune executata se considera ca parte executata din pedeapsa inchisorii.

Durata executarii pedepsei inchisorii. Potrivit art. 87 C.p., durata executarii inchisorii se socoteste din ziua in care condamnatul incepe sa execute pedeapsa si pana in ziua in care inceteaza sa o execute. Sunt incluse in durata executarii atat ziua in care incepe sa fie executata pedeapsa inchisorii cat si ziua in care executarea inceteaza (art. 87 al.  2 C.p.).

Luna si anul se socotesc implinite cu o zi inainte de ziua corespunzatoare datei de la care au inceput sa curga (art. 154 C.p.). In durata executarii pedepsei intra atat timpul cat condamnatul a executat efectiv pedeapsa, cat si timpul in care s‑a aflat in spital, cu exceptia cazului in care condamnatul si‑a provocat in mod voit boala si aceasta imprejurare se constata in timpul executarii pedepsei (art. 87 al. 3 C.p.). Deci, cand condamnatul si-a provocat voit boala pentru a se sustrage de la executarea pedepsei, timpul de spitalizare nu se considera in du­rata executarii pedepsei si aceasta se va prelungi cu durata spitalizarii.

Computarea retinerii si arestarii preventive. Prin dispozitiile art. 88 C.p. s‑au dat rezolvari situatiilor in care condamnatul a fost arestat preventiv pentru infractiunea ce a atras condamnarea ori pentru alta infractiune concu­renta. Astfel timpul retinerii si al arestarii preventive se scade din durata pedep­sei inchisorii pronuntate pentru infractiunea comisa. Scaderea se face si atunci cand condamnatul a fost urmarit sau judecat, in acelasi timp ori in mod separat, pentru mai multe infractiuni concurente, chiar daca a fost scos de sub urmarire, s‑a incetat urmarirea penala sau a fost achitat ori a incetat procesul penal pentru fapta care a determinat retinerea sau arestarea preventiva (art. 88 al. 1 C.p.).

Computarea retinerii si arestarii preventive are loc si in cazul condamnarii inculpatului la amenda, prin inlaturarea, in total ori in parte, a executarii acesteia (art. 88 al. 2 C.p.).

Computarea privatiunii de libertate executata in afara tarii. Prin dispozitiile art. 89 C.p. s-a prevazut ca privatiunea de libertate suferita in strainatate, pentru infractiunile savarsite, care se judeca si dupa legea penala romana conform principiilor personalitatii (art. 4 C.p.), realitatii (art. 5 C.p.) sau universalitatii (art. 6 C.p.) se scade din durata pedepsei aplicate pentru aceeasi infractiune de instantele romane. Solutia adoptata de legiuitorul roman inlatura posibilitatea ca infractorul sa suporte doua sanctiuni privative de libertate pen­tru aceeasi fapta.

§ 6. Liberarea conditionata

Notiune. Liberarea conditionata este o institutie complementara regimului executarii pedepsei inchisorii, un mijloc de individualizare adminis­trativa a pedepsei, ce consta in punerea in libertate a condamnatului din locul de detinere mai inainte de executarea in intregime a pedepsei, sub conditia ca pana la implinirea duratei acesteia sa nu mai savarseasca infractiuni.

Liberarea conditionata constituie un mijloc de stimulare a condamna­tilor in timpul executarii pedepsei inchisorii la staruinta in munca si disciplina, la grabnica lor indreptare.

Liberarea conditionata isi gaseste reglementarea in Codul penal (art. 551, 59, 591, 60 si 61), in Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal si in Codul de procedura penala.

Instanta de judecata acorda liberarea conditionata daca sunt inde­plinite mai multe conditii:

O prima conditie priveste executarea unei parti din pedeapsa, ca o garantie ca scopul si functiile acesteia au fost atinse, condamnatul s‑a reeducat si numai este necesara executarea in intregime a pedepsei.

Partea din pedeapsa ce trebuie executata difera dupa durata pedepsei apli­cate si care se executa, dupa forma de vinovatie cu care a fost savarsita infracti­unea, dupa varsta condamnatului si dupa folosirea acestuia la munca.

a) Dupa durata pedepsei ce se executa – partea din pedeapsa ce trebuie executata este de cel putin doua treimi in cazul in care pedeapsa nu depaseste 10 ani si de cel putin trei patrimi in cazul pedepsei mai mari de 10 ani (art. 59 al. 1 C.p.).

b) Cand condamnarea a fost pronuntata pentru o infractiune savarsita din culpa, durata pedepsei ce trebuie executata este de cel putin jumatate din durata pedepsei in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani si cel putin doua treimi, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani (art. 591 al. 1 C.p.).

In cazul in care pedeapsa ce se executa este rezultata din concursul intre infractiuni savarsite din culpa si infractiuni intentionate, fractiunea ce trebuie executata se calculeaza potrivit dispozitiilor art. 59 C.p. adica in raport cu pedepsele ce se executa pentru infractiunile intentionate.

c) Dupa varsta condamnatului, care daca a depasit 60 ani barbatul si 55 ani femeia, precum si condamnatul minor cand ajunge la varsta de 18 ani, partea din pedeapsa ce se cere a fi executata este de o treime in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani, sau a unei jumatati, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani (art. 60 al. 2 C.p.) daca pedeapsa a fost aplicata pentru infractiuni intentio­nate, iar cand condamnarea a fost pronuntata pentru savarsirea unei infractiuni din culpa, fractiunile de pedeapsa ce trebuie executate sunt de o patrime in ca­zul pedepsei inchisorii care nu depaseste 10 ani si o treime in cazul pedepsei inchisorii mai mari de 10 ani (art. 60 al. 3 C.p.).

Calcularea fractiunilor. In functie de folosirea la munca a con­damnatului si pentru a‑l stimula pe acesta la o munca de calitate, cu un randa­ment ridicat, in legea penala s‑a prevazut ca in calculul fractiunii din pedeapsa sa intre si durata considerata ca executata potrivit legii, pe baza muncii depuse.

Intrucat prin luarea in considerare a duratei pedepsei considerata ca executata pe baza muncii prestate in cadrul fractiunii de pedeapsa necesara liberarii conditionate, durata pedepsei executate efectiv se scurteaza, legiui­torul a prevazut in astfel de situatii, ca sa fie executata efectiv o parte din pedeapsa. Astfel, este necesara executarea efectiva a jumatate din durata pedepsei, cand aceasta nu depaseste 10 ani si a cel putin doua treimi cand pedeapsa este mai mare de 10 ani daca pedeapsa a fost aplicata pentru o infractiune intentionata (art. 59 al. 2 C.p.). Cand condamnarea este pronuntata pentru vreuna dintre in­fractiunile din culpa, este necesara executarea efectiva a cel putin o treime din durata pedepsei cand aceasta nu depaseste 10 ani si a cel putin jumatate cand pedeapsa este mai mare de 10 ani (art. 591 al. 2. C.p.).

Liberarea conditionata poate fi acordata si condamnatilor care nu au fost folositi la munca ori nu mai sunt folositi la munca, dupa executarea fractiunilor de pedeapsa prevazute de art. 59 C.p. cu indeplinirea, desigur, si a celorlalte conditii.

In cazul in care condamnatul executa pedepse cu inchisoarea care nu se contopesc fractiunile de pedeapsa se calculeaza potrivit distinctiilor de mai sus, in raport cu totalul pedepselor ce se executa si de vinovatia cu care s‑au savarsit infractiunile ce au atras condamnarile.

Fractiunea de pedeapsa prevazuta pentru liberarea conditionata a condam­natului se calculeaza in raport de pedeapsa ce o executa acesta, iar daca pedeapsa a fost redusa ca urmare a unei gratieri partiale, ori ca urmare a inci­dentei unei legi mai favorabile, in raport de aceasta pedeapsa astfel redusa.

2) Staruinta in munca si disciplina condamnatului. Aceasta condi­tie presupune ca in timpul executarii fractiunii de pedeapsa condamnatul a fost staruitor in munca in sensul de a manifesta initiativa si grija in indeplinirea unei munci de calitate, cu respectarea deplina a disciplinei muncii si a normelor in­terne de la locul de detinere.

3) Dovezile temeinice de indreptare care se desprind din buna com­portare a condamnatului in orice imprejurare, din indeplinirea constiin­cioasa a oricaror indatoriri, din respectul fata de administratia locului de detentie si atentia fata de ceilalti condamnati.

Dovezile temeinice de indreptare se desprind din alte imprejurari decat cele legate de desfasurarea muncii si privesc indreptarea sub aspect moral a condamnatului.

Staruinta in munca si disciplina ca si dovezile temeinice de indepartare, ce reflecta o buna comportare a condamnatului in timpul executarii pedep­sei, tre­buie sa rezulte din procesul verbal al comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, prezidata de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate care functioneaza in fiecare penitenciar.

Cand comisia considera ca nu sunt indeplinite conditiile pentru a fi propusa liberarea conditionata, fixeaza un termen pentru reexami­narea situatiei condamnatului, care nu poate fi mai mare de 1 an. Intr‑o astfel de situatie condamnatul se poate adresa direct instantei de judecata, cu cerere de liberare conditionata, iar cererea lui este insotita obligatoriu, de procesul-verbal al comisiei.

Acordarea liberarii conditionate este atributul de exclusiv al instantei de judecata care verifica indeplinirea conditiilor cerute de lege pentru aceasta.

Indeplinirea conditiilor legale de catre condamnat pentru liberarea condi­tionata nu creeaza pentru aceasta un drept, ci doar o vocatie, fiind lasata la aprecierea instantei, care trebuie sa‑si formeze convingerea ca reeducarea con­damnatului se realizeaza si fara executarea restului de pedeapsa in peniten­ciar.

Daca instanta judecatoreasca constata ca sunt indeplinite conditiile legale si deci executarea restului de pedeapsa, in penitenciar nu mai este necesara, dispune acordarea liberarii conditionate.

Efectele liberarii conditionate. Dupa momentul in care se produc efectele liberarii conditionate pot fi: efecte imediate si efecte definitive.

Efectele imediate. Primul efect al liberarii conditionate consta in punerea in libertate a condamnatului fara restrictii de drepturi in sensul ca acesta nu are obligatii de a se prezenta periodic la anumite organe, de a locui intr‑o anumita localitate, de a fi supus vreunei institutii speciale.

In timpul liberarii conditionate condamnatul este considerat in timpul executarii pedepsei pana la expirarea acesteia si deci pedepsele accesorii se executa. Daca fata de condamnat s‑a luat si masura de siguranta a interzicerii de a se afla in anumite localitati aceasta incepe sa se execute din momentul liberarii conditionate si sub acest aspect masura de siguranta are o intindere in timp mai mare decat cea pentru care a fost luata.

Condamnatul liberat conditionat trebuie sa aiba o conduita buna, in sensul de a nu savarsi din nou infractiuni pana la expirarea duratei pedepsei.

Efectele definitive. Daca pana in momentul expirarii pedepsei con­damnatul nu a savarsit o noua infractiune, liberarea devine definitiva si pedeapsa se considera executata.

Daca in calculul fractiunii de pedeapsa executata a intrat si durata consi­derata ca executata pe baza muncii prestate, atunci pedeapsa inchisorii s‑a redus cu aceasta perioada. De la indeplinirea duratei pedepsei se executa, daca a fost aplicata, pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, si tot de la aceasta data curge termenul de reabilitare, corespunzator duratei pedepsei apli­cata de instanta.

Revocarea liberarii conditionate. Daca in timpul liberarii condi­tionate condamnatul a savarsit o noua infractiune, atunci instanta de judecata, tinand seama de gravitatea acesteia poate mentine ori revoca liberarea condi­tionata.

Din economia dispozitiilor art. 61 C.p., rezulta ca revocarea liberarii con­­ditionate in cazul savarsirii unei noi infractiuni este facultativa in principiu, obligatorie este pentru instanta pronuntarea de mentinere ori de revocare a acesteia.

Revocarea facultativa a liberarii conditionate. Criteriile pe care le are in vedere instanta de judecata pentru a decide mentinerea ori revocarea libe­rarii conditionate in cazul savarsirii unei noi infractiuni privesc si incidenta unor institutii de drept penal. Sub acest aspect consideram ca este posibila mentinerea liberarii conditionate daca pedeapsa pentru noua infractiune este amenda, ori inchisoarea, dar care este gratiata conditionat ori inchisoarea care este suspendata conditionat, cand deci, executarea pedepsei pentru noua infractiune nu vine in contradictie cu mentinerea liberarii conditionate.

Liberarea conditionata poate fi mentinuta chiar daca pedeapsa pronuntata pentru noua infractiune este inchisoarea ce urmeaza sa se execute intr‑un loc de detentie, daca judecarea noii infractiuni a avut loc dupa implinirea duratei pedepsei, ori hotararea de condamnare a ramas definitiva cu cateva zile mai inainte de implinirea duratei pedepsei.

Revocarea liberarii conditionate nu va mai fi dispusa, de asemenea in ca­zul amnistierii infractiunii pentru care condamnatul se afla in liberare condi­tionata.

Revocarea obligatorie a liberarii conditionate. Consideram ca mentinerea liberarii conditionate nu este posibila, daca pentru noua infractiune s‑a aplicat pedeapsa cu inchisoarea ce urmeaza sa fie executata intr‑un loc de detinere deoarece nu este posibil sa coexiste doua moduri de executare a pedep­sei inchisorii in libertate si in detentie.

In adevar, nu pot coexista mentinerea liberarii conditionate si executarea pedepsei inchisorii intr‑un loc de detentie pentru noua infractiune pentru ca, daca executarea pedepsei inchisorii intr‑un loc de detentie este motivata pe ne­cesitatea reeducarii infractorului prin acest mod de executare a pedepsei, mentinerea liberarii conditionate se poate baza pe o motivare contrara.

Revocarea este obligatorie, cand in timpul liberarii conditionate, con­damnatul a savarsit o infractiune contra sigurantei statului, o infractiune contra pacii si omenirii, o infractiune de omor, o infractiune savarsita cu intentie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infractiune prin care s‑au produs consecinte deosebit de grave (art. 61 al. 2 C.p.).

In cazul revocarii liberarii conditionate, pedeapsa stabilita pentru noua in­fractiune se contopeste cu restul de pedeapsa ce a mai ramas de executat, la care poate adauga un spor de pana la 5 ani, fara a depasi totalul pedepselor su­puse contopirii.

Restul de pedeapsa neexecutat care se contopeste cu pedeapsa stabilita pentru noua infractiune, reprezinta diferenta dintre pedeapsa aplicata de instanta si pedeapsa efectiv executata pana in momentul liberarii conditio­nate, deci cand se revoca liberarea conditionata, durata pedepsei considerata ca executata pe baza muncii prestate nu se ia in considerare.

In practica judiciara s‑a decis in mod constant ca instanta de judecata care dispune revocarea liberarii conditionate trebuie sa determine restul de pedeapsa care mai era de executat si care se va contopi cu pedeapsa pronuntata pentru noua infractiune.

Daca in timpul liberarii conditionate, condamnatul savarseste mai multe infractiuni si se dispune revocarea, pedeapsa urmeaza a se stabili, dand efi­cienta regulilor de la concursul de infractiuni, apoi pedeapsa rezultata se va contopi cu restul ramas neexecutat din pedeapsa anterioara.

Savarsirea unei noi infractiuni in timpul liberarii conditionate da nas­tere unei stari de recidiva postcondamnatorii, daca sunt indeplinite si celelalte con­ditii prevazute de lege, dar aplicarea pedepsei nu se va face dupa dispozitiile art. 39 C.p., ci dupa dispozitiile speciale prevazute in art. 61 C.p.

Starea de recidiva postcondamnatorie va exista daca sunt indeplinite con­ditiile prevazute de art. 37 si 38 C.p., indiferent de revocarea ori menti­nerea liberarii conditionate si trebuie retinuta (aceasta stare de recidiva) in hotararea de condamnare pentru noua infractiune pentru ca in legatura cu aceasta sunt in­cidente alte institutii de drept penal.

§ 7. Liberarea conditionata in cazul detentiunii pe viata

Posibilitatea liberarii conditionate. Aceleasi ratiuni care au condus la instituirea liberarii conditionate din executarea pedepsei inchisorii se regas­esc si in cazul liberarii conditionate din executarea detentiunii pe viata.

In adevar, prin dispozitiile art. 551 C.p. a fost prevazuta posibilitatea libe­rarii conditionate a celui condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata dupa executarea efectiva a 20 de ani detentiune, daca este staruitor in munca si disci­plinat si da dovezi temeinice de indreptare tinandu‑se seama si de antecedentele sale penale.

Prin dispozitiile art. 551 al. 2 C.p. s‑a prevazut posibilitatea liberarii con­ditionate a condamnatilor la pedeapsa detentiunii pe viata dupa executarea efectiva a 15 ani de detentiune pentru condamnatii barbati care au trecut de var­sta de 60 ani, iar pentru condamnatele femei care au trecut de varsta de 55 ani, cu indeplinirea si a celorlalte conditii prevazute in al. 1 al art. 551 C.p.

Prin aceste prevederi s‑au urmarit stimularea condamnatilor la receptivi­tate in respectarea regimului de executare a pedepsei, oferirea unei raze de speranta ca din pedeapsa detentiunii pe viata se poate obtine liberarea condi­tionata.

Efecte. Efectul imediat al liberarii conditionate, in general, este lasa­rea in libertate a condamnatului sub conditia ca pana la implinirea duratei pedepsei sa nu mai savarseasca infractiuni. Cum detentiunea este pe viata, ar insemna ca lasarea in libertate a condamnatului este sub conditia ca pana la sfarsitul vietii acestuia sa nu mai savarseasca infractiuni, dar o astfel de solutie nu s‑a dorit si prin lege (art. 551 al. 3 C.p.) s‑a prevazut un termen de 10 ani in care condamnatul sa se afle in liberare conditionata. Dupa implinirea aces­tuia liberarea devine definitiva si pedeapsa se considera executata.

Daca in timpul liberarii conditionate din executarea pedepsei detentiunii pe viata, condamnatul savarseste din nou o infractiune, sunt aplicabile tot dispozitiile art. 61 C.p. privind revocarea liberarii conditionate, adica revocarea poate fi facultativa sau obligatorie.

Revocarea obligatorie a liberarii conditionate. Potrivit dispo­zitiilor art. 61 al. 2 C.p., in cazul cand infractiunea savarsita este o in­­frac­tiune contra sigurantei statului, o infractiune contra pacii si omenirii, o infractiune de omor, o infractiune savarsita cu intentie care a avut ca urmare moartea unei per­soane sau o infractiune prin care s‑au produs consecinte deosebit de grave, revocarea liberarii conditionate este obligatorie.

Cand revocarea este obligatorie, precum si in celelalte cazuri, in care revocarea, desi este facultativa, a fost dispusa de instanta, condamnatul va executa pedeapsa detentiunii pe viata.

Revocarea facultativa. In cazurile in care revocarea liberarii condi­tionate nu este obligatorie instanta poate sa mentina liberarea conditio­nata si sa aplice o pedeapsa la amenda a carei executare nu vine in contradictie cu mentinerea liberarii conditionate a condamnatului. Mentinerea liberarii condi­tionate a condamnatului, este posibila si atunci cand infractiunea a fost savarsita foarte aproape de implinirea celor 10 ani ori descoperirea si judecarea acestei infractiuni a avut loc dupa implinirea celor 10 ani. Mentinerea liberarii condi­tionate din executarea pedepsei detentiunii pe viata, nu inlatura executarea pedepsei pronuntata pentru infractiunea savarsita in timpul liberarii conditio­nate.

§ 8. Executarea pedepsei intr‑o inchisoare militara

Notiune si caracterizare. Asa cum arata si denumirea, institutia executarii pedepsei intr‑o inchisoare militara este o modalitate speciala de executare a pedepsei inchisorii de cel mult doi ani, aplicata militarilor in ter­men, ori celor care au devenit militari in termen dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

Executarea pedepsei intr‑o inchisoare militara este o institutie specifica dreptului penal si confera prin modul cum este reglementata posibilitatea ree­ducarii condamnatilor militari in termen prin aplicarea unui regim special de munca, de disciplina si instructie si cu pastrarea calitatii de militar in termen.

Executarea pedepsei intr‑o inchisoare militara se dispune in mod obligator de catre instanta de judecata pentru infractiunile la care este prevazuta execu­tarea pedepsei in acest mod. (de ex.: absenta nejustificata art. 331 C.p. si in mod facultativ pentru celelalte infractiuni, daca sunt indeplinite si celelalte conditii prevazute de lege).

In timpul executarii pedepsei, in inchisoarea militara condamnatul nu‑si pierde calitatea de militar in termen, dar este lipsit de unele drepturi pe care le au militarii in termen (de ex.: durata executarii pedepsei nu se considera stagiu militar si deci nu va intra in calcul la stabilirea vechimii in munca con­damnatul nu are dreptul la alocatia de stat pentru copii).

Conditii in care se poate dispune. Executarea pedepsei intr‑o inchisoare militara poate fi dispusa de instanta de judecata daca sunt indeplinite conditiile:

a) O prima conditie ce se degaja din dispozitiile art. 62 al. 1 C.p. priveste calitatea de militar in termen a condamnatului, la data savarsirii faptei, la data judecarii ori sa o dobandeasca dupa ramanerea definitiva a hotararii de con­damnare.

b) O a doua conditie priveste durata pedepsei inchisorii aplicate care nu tre­buie sa depaseasca 2 ani. Nu are relevanta natura infractiunii care a atras con­damnarea si nici daca pedeapsa este aplicata pentru o singura infractiune sau pentru un concurs de infractiuni.

c) Cea de a treia conditie are in vedere hotararea instantei de judecata ca executarea pedepsei sa se faca intr‑o inchisoare militara.

Instanta de judecata este tinuta, asa cum s‑a aratat mai sus, sa dispuna executarea pedepsei intr‑o inchisoare militara numai atunci cand in lege se prevede aceasta modalitate de executare, in celelalte cazuri, instanta are dreptul de a decide daca persoana condamnatului si imprejurarile in care s‑a savarsit fapta justifica dispunerea acestei modalitati de executare a pedepsei.

Efecte. Efectele executarii pedepsei intr‑o inchisoare militara sunt diferite in functie de situatiile ce se pot ivi.

In regimul de executare a pedepsei intr‑o inchisoare militara sunt preva­zute stimulente pentru grabnica reeducare a condamnatilor militari in termen. Astfel, daca militarul condamnat a executat jumatate din durata pedepsei si a dat dovezi temeinice de indreptare, restul pedepsei se reduce cu o treime, iar daca s‑a evidentiat in mod deosebit, reducerea poate fi si mai mare putand cu­prinde chiar tot restul pedepsei (art. 62 al. 2 C.p.).

Daca militarul condamnat devine inapt serviciului militar in timpul executarii pedepsei el va fi liberat conditionat, chiar daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute pentru liberarea conditionata, deoarece aceasta este o libe­rare conditionata speciala. Este si aceasta un aspect al umanismului in execu­tarea sanctiunilor de drept penal.

Un alt efect al executarii pedepsei, intr‑o inchisoare militara il constituie interventia reabilitarii de drept la terminarea executarii pedepsei, indiferent daca aceasta a fost integral executata ori numai in parte, ca urmare a reducerii in conditiile art. 62 al. 2 C.p. ca si atunci cand pedeapsa a fost gratiata total sau in rest (art. 62 al. 1 C.p.).

Savarsirea din nou a unei infractiuni. Daca in timpul executarii pedepsei intr‑o inchisoare militara militarul condamnat savarseste din nou o in­fractiune, instanta care il judeca pentru aceasta infractiune va revoca executarea pedepsei intr‑o inchisoare militara si va contopi pedeapsa aplicata pentru noua infractiune cu restul de pedeapsa neexecutata, facand dupa caz aplicarea dispo­zitiilor art. 39 al. 1 si 2 C.p., daca sunt indeplinite conditiile recidivei post con­damnatorii, ori a art. 40 C.p. pentru pluralitatea intermediara.

Pedeapsa rezultanta urmeaza a fi executata intr‑un loc de detinere (art. 62 al. 4 C.p.).





Vezi: Cristian Mitrache, Consideratii privind conditiile de acordare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, Analele Universitatii Bucuresti, Drept, 1998, p. 105 si urm.

publicata in M. Of. nr. 407 din 10 mai 2006.

Ordonanta Guvernului nr. 92/2000 a fost publicata in M. Of. nr. 423 din 1 septembrie 2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 129/2002, publicata in M. Of. nr. 190 din 20 martie 2002.

In acest sens vezi: dispozitiile art. 865 C.p. cu privire la aceeasi problema in materia liberarii conditionate; C. Mitrache, Unele consideratii teoretice si practice privind liberarea conditionata, in Analele Universitatii din Bucuresti, Dreptul, 1982, p. 86–87; In sens contrar, D. Pavel, Comentariu in Codul penal al Romaniei, comentat si adnotat, vol. II, p. speciala, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, p. 619, care considera ca pedeapsa inchisorii stabilita pentru noua infractiune se executa intr‑un loc de detinere.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact