StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Neutralizarea in malampartem a dreptului penal si obligatiile de a incrimina : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Neutralizarea in malampartem a dreptului penal si obligatiile de a incrimina



Neutralizarea in malampartem a dreptului penal si obligatiile de a incrimina

1. Efectele in malampartem ale dreptului comunitar asupra dreptului penal intern: o privire de ansamblu


Pe urmele celor doua contributii de avangarda, doctrina penala italiana s-a interesat cu privire la problema infractiunii de fals in inscrisuri contabile (asa-zisul ,,fals bilant'), ce a facut obiectui unei decizii a Curtii de Justitie din 3 mai 2005.

Caracterul extrem de actual al dezbaterii asupra acestui punct depinde de mai multi factori, pe care Ti vom aminti pe scurt. Mai intai, cauza prezinta aspecte de o mare complexitate tehnica, deoarece implica experimentarea unei modalitati aparent inedite a efectului normelor comunitare asupra normelor de incriminare interne. Apoi, importanta chestiunilor evocate din punctui de vedere al politicii penale a contribuit in mod evident la succesul lor. Astfel, s-a pus problema identificarii unei modalitati de a elimina din sistem un ansamblu de norme, si anume, cele din art. 2621 si 2622 C. civ., pe care doctrina majoritara Ie considera ilegitime si expresia unui privilegiu personal insuportabil47, deoarece ele reconfigureaza intr-o maniera mai favo 343h71d rabila continutui infractiunii de fals in inscrisuri contabile. Consideratii de natura politics, probabil aceleasi care au condus la incredintarea deciziei catre Marea Camera, au alimentat de asemenea aceasta afacere judiciara .



Acest ansamblu de elemente, chiar fund la originea succesului de netagaduit al subiectului, a determinat acordarea unei atentii sporite caracterelor specifice ale cauzei in particular, in detrimentui semnificatiei sale in cadrul sistemului complex (si diversificat) al relatiilor intre Uniunea europeana si ordinile penale interne. Dintr-o perspectiva detasata de aspectele contingente cauzei si intinzandu-se - dintr-un punct de vedere atat retrospectiv, cat si prospectiv - pe un termen lung, in fapt chestiunea ,,falsului bilant' nu constituie un caz unic, ci mai degraba un episod - desigur foarte important - al raportului agitat pe care il intretin productia normativa de la Bmxelles si politica penala a statelor membre, mergand in afara limitelor temporale si de continut ale acestei cauze. De asemenea, daca valorificarea si, pe alocuri, amplificarea unora dintre afirmatiile regasite in scurta decizie din 3 mai 2005 pot sa fie percepute, fara indoiala, cu scopul de a sesiza chestiunile juridice pe care Ie implica, ne pare mai util a Ie relationa cu un grup restrans, dar important, de decizii ale Curtii de Justitie care prezinta afinitati cu cauza si care, eel mai adesea si aparent din intamplare, sunt tangente chiar dreptului penal material Italian.

A privi in afara particularitatilor cauzei inseamna a atenua patosul care i-a insufletit uneori pe primii comentatori, apoi a sugera o reconstructie a sistemului care sa fie, eventual, de asemenea susceptibila de a releva aspectele neconvingatoare ale interpretarii adoptate de doctrina si, in fine, a decela eventualele cai pentru aprofun-darea problemelor de drept comunitar.

Tehnic vorbind, in acest cadru, a depasi particularitatile cauzei impune explorarea acestei modalitati specifice de intersectie intre ansamblurile normative pentru care ipoteza ,,falsului bilant' nu constituie decat una dintre formele de manifestare -intr-adevar importanta, dar nu izolata. Este vorba de problema controversata a efectelor in malam partem a dreptului comunitar asupra dreptului penal intern, pe care am mentionat-o deja in introducere. Prin raportare la fenomenul clasic (de neaplicare in bonam partem), jurisprudenta analizata prezinta un aspect comun, dar si un aspect diferit. Aspectui comun consta in contrastui intre o norma comunitara de efect direct (sau eel putin de aplicare directa) si una dintre componentele dispozitiei penale interne (incriminarea sau sanctiunea, descrierea sau represiunea infractiunii). Elementui de diferenta tine, din contra, de pre- sau co-existenta unei alte norme penale, mai severe decat cea care face obiectui judecatii de antinomic, de o asemenea maniera, meat neaplicarea / anularea ultimei ar putea, eventual, sa determine o noua expansiune a primei.

Aceasta chestiune atinge indirect si problema obligatiei de a incrimina, asupra careia doctrina s-a indreptat, de asemenea, in ultimul timp: desi exista voci contrare care sustin ca legiuitorul ordinar ar fi singurul competent sa determine oportunitatea raspunsului penal, se pare ca subzista obligatii comunitare de represiune, impunand ca aceasta sa fie adecvata si putand, astfel, in mod indirect, sa impuna existenta sanctiunilor penale.

Cadrul de referinta fiind descris astfel in mod sumar, urmatorul pas este identificarea diferitelor forme concrete ale eventualelor efecte in malam partem ale dreptului comunitar asupra dreptului penal intern. Asa cum am vazut, conditia esentiala a producerii acestor efecte consta in existenta unui report de interferenta intre norme penale, dintre care una contrasteaza cu dreptui comunitar. Or, asa cum am remarcat deja, aceasta interferenta va putea sa ia doua forme diferite, dupa cum cele doua norme in chestiune sunt prezente in acelasi timp (si interferente) in sistem, sau ele sunt succesive (si de asemenea interferente) uneia alteia.

In prima ipoteza (interferenta sincronicd), vom avea doua sau mai multe norme penale, toate in vigoare in acelasi timp, punand in aplicare dreptui comunitar, dintre care doar una va fi - prin efectui regulilor concursului aparent de norme - aplicabila in cazul de speta. Aceasta ipoteza a fost supusa deja atentiei jurisprudentei, avand in vedere exemplele luate din legislatia italiana privind cazurile in care existau doua norme de incriminare dintre care una specials si alta generala; totusi, ea poate, de asemenea, sa se deduca, dar problematic, si intr-o maniera abstracta pentru moment, in cazul a doua norme dintre care una principala si cealalta subsidiara.

Un al doilea ansamblu de ipoteze priveste interferenta diacronicd intre norme, adica o succesiune a legilor penale in timp dintre care ultima, mai putin severa, pare a contrasta cu dreptui comunitar, fenomen pentru care cazul ,,falsului bilant' constituie un exemplu perfect.

Inainte de a aprofunda aceasta analiza, trebuie sa ne prevenim cititorii ca dezvoltarile noastre se limiteaza la raporturile de interferenta intre doua norme de incriminare. Nu ne vom opri asupra altor forme de manifestare a fenomenului, chiar mai complexe si, in stadiul actual, pur ipotetice, cum ar fi cele in care conflictui cu dreptui comunitar ar privi o norma intema enuntand un fapt justificativ, sau o cauza care inlatura vinovatia on raspunderea. in aceste cazuri trebuie, de asemenea, semnalat - trimitand la interventiile de dorit ale doctrinei, potrivit modelului unei jurisprudente constitutionale care ofera deja reflectii in materie (ne gandim la cauzele relative la faptele justificative introduse de legi regionale care apoi au fost declarate neconstitutionale) - ca inlaturarea eventuala a normei favorabile poate sa implice, in mod abstract, consecinte negative in privinta pozitiei individului, detenninand consti-tuirea unei infractiuni complete in toate elementele sale.

2. Interferenta ,,diacronica' si modiiicarea imediata a incriminarii in cauza Berlusconi, Adelchi  si dell' Utri

In ceea ce priveste interferenta diacronica, comportand existenta a doua sau mai multe norme penale de punere in aplicare sau de receptie a dreptului comunitar, dintre care a doua abroga sau modifica pe cea anterioara intr-un sens mai favorabil acuzatului, decizia asupra ,,falsului bilant' surprinde poate ipoteza cea mai proble-matica, constand in modificarea imediata a incriminarii. Noile art. 2621 si 2622 C. civ. - introduse de catre art. 1 din Decretui legislativ din 11 aprilie 2002, nr. 61 asupra ,,Reglementarii faptelor penale si administrative privind societatile comer-ciale', care pun in aplicare art. 11 din Legea din 3 octombrie 2001, nr. 366 asupra ,,Delegarii Guvemului pentru reforma dreptului societatilor', lege care a provocat deja rumoare in doctrina in ceea ce priveste conformitatea sa cu dreptui comunitar -stabilesc o noua reglementare in materie de informatii false asupra societatilor, comportand atat cazuri de veritabila abolitio criminis [art. 2 alin. (2), de exemplu comportamente care se situeaza sub limita pragurilor cantitative fixate de ultimele alineate ale celor doua noi articole], cat si cazuri de succesiune in sens strict [art. 2 alin. (3) - ipoteza transformarii mfractiuiui din delict in contraventie], asa cum a fost stabilit cu caracter definitiv.

Cele doua ipoteze sunt guvemate de reguli partial diferite, mai ales in ceea ce priveste efectele lor asupra autoritatii de lucru judecat; totusi, problema care risca sa apara pare a fi, in esenta, aceeasi, purtand asupra consecintelor eventuale ale unei constatari de ilegitimitate comunitara a normei posterioare (vom lasa la o parte pentru moment problema jurisdictiei competente a efectua o astfel de cenzura). in cele doua cazuri, dupa ce s-a constatat ca eliminarea din sistem si inlocuirea normelor anterioare au fost realizate prin violarea parametrilor de legitimitate europeni sau constitutional! (indirect, prin intermediul art. 117 din Constitutie), va trebui sa ne intrebam daca acestea pot sa se aplice faptelor comise in timpul cat erau in vigoare.                          



Interpretarea data de Curte in decizia din 3 mai 2005 este cunoscuta: fara a se ralia nici avizului dat de Comisie, nici concluziilor Avocatului sau general, ea considera ca ,,prima directiva cu privire la societati nu poate fi invocata ca atare impotriva acuzatilor de catre autoritatile unui stat membru in cadrul procedurilor penale ()'. Lasand la o parte aceasta concluzie (infra), decizia pune cititorul intr-o oarecare dificultate. Astfel, motivarea unei decizii istorice - departandu-se, in aparenta, de anumite precedente jurisprudentiale - si adoptata in cadrul unei cauze cu implicatii nu numai politice si mediatice, dar si teoretice, pentru care a fost ceruta interventia Marii Camere, nu numara in total decat 27 paragrafe scurte (de la 52 la 78) si, in plus, continutui acestora pare atat de sarac si, totusi, pentru anumite aspecte atat de transant, meat induce imediat cititorului un sentiment de deruta. Oricum ar fi, obscuritatea deciziei pare a permite - poate datorita unei alegeri prudente a Curtii -interpretarile cele mai diferite.

Schematic si pentru a ne limita la aspectele care ne intereseaza, rationamentul Curtii se bazeaza pe trei argumente. Primul, pe fond, consista in constatarea ca regimul sanctiunilor cerut de art. 6 din prima Directiva asupra dreptului societatilor trebuie sa priveasca nu numai omisiunea publicitatii conturilor societatii, dar si declaratiile neconforme adevarului (parag. 56 pana la 65). Anumiti autori au dedus ca, prin aceasta, Curtea de Justitie ar fi aderat, in fond, interpretarilor dezvoltate de catre organele jurisdictionale care au sesizat-o, deschizand pe de alta parte calea unui recurs constitutional.

Totusi, aceasta considerate asupra fondului nu are o prea mare importanta in ansamblul deciziei. Desi ar parea sa favorizeze in mod efectiv incompatibilitatea, ea este inlaturata in hotarare de alte argumente cu o forta superioara. intr-adevar, Curtea fondeaza respingerea conflictului evocat in trimiterea facuta in fata ei pe doua argumente, dezvoltate in treisprezece paragrafe foarte scurte, in care atentia acordata argumentului pare invers proportionala cu importanta sa pentru decizie. Este vorba, pe de o parte, de principiul aplicarii retroactive a pedepsei mai blande (parag. 66-70) si, pe de alta parte, de interdictia de a invoca prima directiva asupra dreptului societatilor ca sursa a responsabilitatii penale (parag. 70-77). Trebuie precizat, inca de pe acum, ca primul argument ne pare a fi neintemeiat si susceptibil de a fi contrazis de deciziile precedente ale Curtii, in timp ce al doilea pare incomplet, dar poate fi impartasit pe fond; in plus, succesiunea logica a acestor argumente, in ansamblul deciziei, apare ca fund relativ obscura.

incepand cu acest ultim aspect, Curtea pare a urma un rationament ,,in palnie', avand in vedere ca, dupa ce examineaza un argument, ii retrage apoi orice valoare, bazandu-se pe prioritatea logica a dezvoltarii ulterioare. Astfel, raportat la argu-mentui asupra fondului pe care 1-a adoptat, Curtea introduce argumentui asupra retroactivitatii in mitius, ,,facand abstractie de aplicabilitatea art. 62 (parag. 66), incheind prin a afirma ca observatiile pe care ea insasi le-a dezvoltat inainte sunt lipsite de interes practic. Cu privire la argumentui asupra neretroactivitatii, dupa ce 1-a analizat pe scurt, Curtea il priveaza de orice valoare afirmand ca ,,nu este cazul de a transa aceasta chestiune pentru necesitati legate de litigiu' (parag. 71). Aceasta maniera de a proceda ni se pare criticabila, indeosebi din punct de vedere logic, intelegerea sa fiind totusi utila pentru a putea evalua forta ansamblului dezvoltarilor propuse, ca si semnificatia deciziei.

In ceea ce priveste continutui insusi al motivarilor adoptate de catre Curte, putem citi in decizie, in loc de concluzie - a treia observatie, decisiva in rationamentui dezvoltat - ca, potrivit unei jurisprudente constante, nicio directiva, prin ea insasi si independent de o lege intema a unui stat membru adoptata pentru implementarea sa, nu poate avea ca efect determinarea sau agravarea raspunderii indivizilor. Prezentat in aceasta maniera, acest argument nu este inteligibil, atata timp cat este evident ca legiuitorul national nici nu a putut si nici nu a vrut sa fondeze raspunderea penala pe directiva, ci mai degraba pe forma originara a art. 2621 C. civ. intre timp abrogata . Argumentui trebuie citit (si corectat), in sensul ca nu este posibila atribuirea de efecte directe (rectius: de aplicabilitate directa), constand in posibilitatea judecatorului de fond de a nu aplica norma intema, pentru formulele generale ale directivelor asupra dreptului societatilor in materie de sanctiuni; acest sens al deciziei a fost de altfel atent interpretat si agreat de catre doctrina. 0 directiva nu va putea, astfel, sa pro-duca efecte de neutralizare a normei penale: argumentui este incomplet, asa cum am spus, dar, astfel revizuit, poate fi impartasit.

Celalalt argument, privind aplicarea retroactiva a legii penale mai blande, consa-crat de catre Curte ca principiu general al dreptului comunitar (parag. 69), este, din contra, destinat sa impiedice orice renastere a normei care exista inainte. Efectele acestei luari de pozitii din partea Curtii de la Luxemburg in cazul de speta au fost stigmatizate de o parte a doctrinei, deoarece par sa consacre in mod indirect dreptul legiuitorului ordinar de a asigura, in orice ipoteza impunitatea faptelor anterioare printr-o lege mai blanda, fara ca acest lucru sa poata fi cenzurat de catre o curte intemationala sau intema. Ne pare mai important sa constatam ca, asa cum s-a spus, acest ultim argument al Curtii pare slab in insuti fundamentui sau . Se invoca aici traditiile constitutionale comune ale statelor membre, fara sa fie examinate, totusi, principiile nationale de luat in considerare (ceea ce ar fi condus eel putin la excluderea faptului ca in sistemele de common law acest argument ar avea aceeasi importanta ca in ordinile juridice cum este cea italiana), criteriul fund dedus pe baza notiunii de better law sau a standardului maxim; nu se invoca nici art. 49 din Carta drepturilor fundamentale (preluate textual de catre proiectui Constitutiei), nici alte instrumente Internationale, mai ales art. 7 din Conv.E.D.O., ceea ce este de-a dreptui surprinzator, fund vorba de o sursa primara a drepturilor fundamentale, potrivit alin. (2) al art. 6 TUE. Aceasta ultima omisiune, de altfel, nu pare a fi facuta in mod intamplator, deoarece se sue ca aceasta norma, spre deosebire de art. 15 din Pactui inter­national asupra drepturilor politice si civile, nu consacra principiul retroactivitatii in mitius.     , . ,

In concluzie, credem ca se poate afirma ca, astfel, Curtea de Justitie pare sa justi-fice pe fond indoiala asupra compatibilitatii cu dreptui comunitar a sanctiunilor insuficiente corelative faptei de a face declaratii contabile neconforme realitatii. Totusi, natura directivei nu permite judecatorului national sa Mature proprio motu normele in conflict (ceea ce deschide eventual calea fie unei probleme de legitimitate constitutionala pe baza parametrului indirect al art. 117 din Constitutie, fie unei interventii a legiuitomlui reformand din nou delictele comerciale). Reinvierea normei precedente este, in orice eaz, exclusa, fiind fondata pe concluzia controversata a comunitarizarii principiului aplicarii retroactive a legii mai favorabile.

In fapt, este vorba de o explorare succinta a acestor aspecte, avand in vedere juris-prudenta anterioara in legatura cu (eventualele) efecte in malam partem ale dreptului comunitar asupra dreptului penal intern.

3. Interferenta ,,sincronica' si contrastui intre norma speciala si dreptul comunitar: cauza Tombesi

In jurisprudenta comunitara nu se regaseste, din cate stim not, nicio ipoteza de efecte in malam partem ale dreptului comunitar in cazul unui raport de subsidiaritate intre norme, desi aceasta ar putea sa apara, la nivel abstract, avand in vedere legislatia italiana haotica in materia protectiei intereselor financiare ale Comunitatilor europene.



Din contra, in cazul specialitdtii normelor, problema efectelor in malam partem se va ivi, in mod inevitabil, avand in vedere faptui ca norma speciala cea mai favo-rabila celui in cauza contrasteaza cu dreptui comunitar. Din punct de vedere statistic, aceasta ipoteza va fi putin frecventa, deoarece incriminarile care comporta elemente de specialitate sunt, in mod normal, supuse unui tratament penal mai sever decat eel rezervat ipotezelor generale. Cu toate acestea, Curtea de Justitie a fost chemata de mai multe ori, datorita caracterului esentialmente tehnic al normelor din primul pilon (care nu are decat o incidents indirecta asupra problemei sanctiunilor si chiar mai indireeta asupra celei a sanctiunilor penale, intr-o perspectiva de ,,subsidiaritate extrema' a dreptului penal), sa judece eventuala contrarietate cu dreptui comunitar a normelor extrapenale modificate de catre legiuitor (din nou eel Italian), cu scopul| de atestrange domeniul de incidents al incriminarilor interne. Mai special, problema efectelor in malam partem s-a ridicat in cazul in care elementui extrapenal definit de catre norma comunitara a fost incorporat intr-o incri-mmare intema, urmata apoi de catre o alta norma nationala restrangand, cu violarea dreptului comunitar, intinderea elementului nonnativ in cauza. Or, neaplicarea eventuala a normei nationale de incriminare posterioare pentru cauza de contrarietate cu dispozitiile europene avand efect direct, este susceptibila de a produce efecte defavorabile asupra proceselor in curs, unnand o schema care se aseamana cu cea care se degajeaza in cazul ,,falsului bilanf, prin efectui reiterarii incriminarii stabilite anterior de catre legiuitor. O ipoteza de acest gen a aparut in cauza Tombesi solutionata de catre Curtea de Justice in 25 iunie 19970. S-a stabilit ca ,,art. 2, subpunctui a), din regulamentui nr. 259/93, prin trimitere la art. 1, subpunctui a), din directiva 75/442, modificata, a stabilit o definite comuna a notiunii de deseuri care se aplica direct, chiar si transferurilor de deseuri in interiorul oricarui stat membru (). 0 reglementare nationals ce adopta o definite a nojiunii de deseuri care exclude substance si obiectele susceptibile de reutilizare economics nu este compatibila cu directiva 75/442, in versiunea sa originals, si cu directiva 78/319' (parag. 46 si 47). Se poate concluziona ca Decretele-lege introduse in mai multe etape incepand cu 1993, in partea in care disting intre deseuri si reziduuri si prevad un regim mai favorabil pentru ultimele, sunt contrare dreptului comunitar. Se pare, de asemenea, ca judecatorul ordinar va trebui sa excluda norma nationals care confine o definite prea restrictiva (si, din aceasta cauza in conflict cu norma comunitara) a notiunii de deseu; este ceea ce s-a produs in legislatia italianS in identificarea noilor categorii de deseuri a caror eliminare nu a fost insotita de o protectie penala eficace, in timp ce normele comunitare retineau necesitatea unei protectii adecvate in toate ipotezele.

Curtea nu se pronunta asupra problemelor relative la retroactivitatea eventuala a normei mai blande, in cazul de speta nefiind incidenta succesiunea normelor penale in timp, dar ea admite indirect ca faptele anterioare - comise doar sub imperiul normei precedente si inca in vigoare - pot fi supuse normei penale din tempus commissi delicti. in decizia sa, ea afinna ca ,,rezulta din trimiterile pentru pronun-tarea unei hotarari preliminare in interpretare ca, in epoca in care au fost comise, faptele care fac obiectui proceselor erau susceptibile de a fi sanctionate pe baza dreptului national si ca Decretele-lege care le-au sustras aplicarii sanctiunilor rezul-tand din Decretui nr. 915/82 nu au intrat in vigoare decat ulterior, in aceste conditii, nu se pune problema consecintelor care ar putea sa decurga din principiul legalitatii pedepselor pentru aplicarea regulamentului nr. 259/93' (parag. 43).

In aceasta cauza, deci, Curtea recunoaste invaliditatea - si indirect posibilitatea neaplicarii - normei posterioare relative la elementui extrapenal care contrasteaza cu regulamentui care, la randul lui, face trimitere la o directiva in ceea ce priveste defmitia deseului. Aplicarea normei generale care este mai severa, deja in vigoare la epoca comiterii faptelor, nu intalneste, astfel, obstacole, principiul legalitatii parand a fi respectat.

4. Un caz problematic: norma posterioara de interpretare autentica in cauza Niselli

Rationamentui unnat de Curte in decizia pe care a pronuntat-o in 2004 in cauza Niselli, privind din nou legislatia Italians in materie de deseuri, ca urmare, de data aceasta, a introducerii unei interpretari autentice a notiunii de deseu71, este mai complexa.

Printr-un rationament apropiat celui utilizat in dreptui Italian cu privire la Decretele-lege neconvertite 2, Avocatui general, in concluziile sale, a distins in functie de tempus commissi delicti intre normele aplicabile faptelor care fac obiectui judecatii in fata judecatorului Italian. Aplicarea dispozitiei controversate a art. 14 din Decretul-lege nr. 138/02 faptelor concomitente sau succesive era exclusa, din cauza necesitatii de a respecta principiul legalitatii si interdictia de a face sa decurga direct dintr-o directivS responsabilitatea penala (parag. 62). Din contra, legea in vigoare la momentui comiterii faptelor era considerata susceptibila de a fi aplicata faptelor anterioare: ,,Nu vedem de ce particularul ar trebui sa profite retroactiv de o apreciere modificata a legiuitorului national care ar tinde spre indeplinirea obiectivelor drep-tului comunitar care raman neschimbate' (parag. 72).

Avocatui general formula in acelasi timp obiectiuni privind principiul aplicarii retroactive a normei penale mai favorabile, recunoscand, totusi, indubitabila valoare a principiului, ca si importanta sa comunitara, intarita de catre prevederea inovatoare a art. 49 din Carta: acest rezultat a fost atins insistand asupra coerentei ordinii juridice si asupra absentei unei norme penale aplicabile, avand in vedere ca aceasta este contrara dreptului comunitar (parag. 70). incadrarea juridica propusa de catre Avocatui general este expusa in mod clar in parag. 58 al concluziilor unde putem citi: ,,Daca Decretul-lege nr. 138/02, introdus doar dupa comiterea faptelor, ramane inaplicabil, incriminarea se va baza pe dreptui national aplicabil la momentui comiterii, respectiv dispozitia generala de transpunere a directive! 75/442 (art. 6 din Decretui legislativ 22/97) din nou devenit aplicabil. Directiva ar avea ca efect doar faptui ca o dispozitie care abroga infractiunea dupa comiterea faptelor nu ar fi aplicata'.

Curtea adera in mod indirect la aceastS pozitie precizand: ,,este stabilit ca, la mo­mentui comiterii faptelor care au determinat inceperea procesului penal impotriva domnului Niselli, acestea puteau, daca era cazul, sa constituie infractiuni sanctionate penal. in aceste conditii, nu se pune problema consecintelor care ar putea decurge din principiul legalitatii pedepselor pentru aplicarea directivei 75/442', acest punct trimitand la cauza Tombesi amintita mai sus.

In ceea ce priveste aceasta ultima ipoteza, totusi, este indoielnic daca situatia de fapt prezentata in fata Curtii de Justitie in cauza Niselli poate sa fie solutionata cu referire la fenomenul neaplicarii in malam partem. Dintr-un punct de vedere formal, unele dintre conditiile acestei neaplicari - singura care ar putea determina extinderea obligatiilor individuate prin efectui normelor comunitare - lipsesc. Una dintre premi-sele activarii acestui mecanism complex de integrare normativa prezinta aspecte foarte problematice: este vorba despre conditia existentei unei pluralitati de norme succesive. in fapt, se poate sustine ca o norma adoptata de catre legiuitor pentm a fumiza o interpretare autentica a unei reguli precedente comporta o modificare a legii si ca da nastere unei succesiuni de legi penale in timp?  Se poate, in aiti termeni, afirma ca intre art. 6 din Decretui legislativ din 5 februarie 1997, nr. 22 si art. 14 din Decretul-lege din 8 iulie 2002, nr. 138 exista un fenomen de succesiune a legilor penale in timp sau eel putin de precizare normativa? Este permisa indoiala sub acest aspect, daca luam in considerare faptui ca legiuitorul a vrut doar sa explice intentio legis caracterizand incriminarea de la originea sa.



Potrivit acestei teze, nu ar trebui sa vorbim despre neaplicarea in malam partem admisa de catre sistem, ci mai degraba despre un veritabil efect direct a normei comunitare la originea obligatiilor sanctionate penal in sarcina individului. Faimoasa problema a violarii legalitatii ce deriva din aceasta incidenta a dreptului comunitar s-ar putea ridica in acest context. Mai mult, s-ar adauga aici si consideratii de culpabilitate, intrucat o persoana se increde in mod legitim in legea statului al carui cetatean este, actele comunitare neputand sa fundamenteze, in mod direct (fara medierea unei norme penale interne) niciun fel de responsabilitate penala indivi­duals. Fiind exclus orice efect al chestiunii prejudiciale in procesul penal a quo, nu ar mai ramane, in acest caz, decat calea recursului pentru violarea Tratatului cu scopul de a exclude norma din sistem si de a sanctiona statui, fara ca individul sa suporte consecintele directe ale acestei alegeri a legiuitorului.

Totusi, dincolo de locutiunile utilizate de catre legiuitorul intern, ni se pare - daca se poate spune asa — ca norma are o valoare inovatoare si nu doar declarativa , aceasta parere parand a fi impartasita si de Avocatui general care afirma ca: ,,Doar pe temeiul restrangerii intelesului notiunii de deseu din art. 14 din Decretul-lege 138/02, introdusd dupa comiterea faptelor, s-ar putea sa nu mai fie vorba despre responsa­bilitate penala' (parag. 22, n.n. - S.M.), ceea ce poate conduce la concluzia corecta ca, in speta, este vorba despre un caz de neaplicare in malam partem. Dezvoltarile noastre anterioare sunt, astfel, confirmate: neaplicarea in malam partem nu poate avea loc decat daca, in sistemul intern, subzista (in acelasi timp sau una dupa cealalta) doua sau mai multe norme penale dintre care una - cea mai favorabila -contrasteaza cu dreptui comunitar, in sensul ca responsabilitatea penala isi va gasi tot timpul fundamentui intr-un act de natura legislative

5. Cateva reactii in loc de concluzie: cazul ,,falsului bilant', continuitate sau ruptura a jurisprudentei comunitare?

A sosit momentui de a incerca un bilant, chiar daca sumar, al interpretarii dezvoltate de catre Curte. in particular, este vorba de a intelege daca decizia asupra ,,falsului bilant' reprezinta un moment de non-continuitate, de ruptura jurisprudentiala, o intoarcere si chiar, asa cum se tern anumiti autori, un pas in spate in raporturile cu dreptui penal, sau, din contra, daca poate fi reabsorbit, intr-o anumita forma, intr-o perspectiva de coerenta a sistemului, valorificand elementele de diferenta prin raport la problemele similare (dar nu identice) pe Curtea le-a avut de rezolvat.               

Un prim aspect care se degaja din acest studiu vizeaza efectele normelor comu-nitare asupra normei penale: acestea depind de tipul sursei in cauza. O norma dintr-un regulament sau dintr-o directiva suficient de detaliata poate fi direct aplicabila, norma penala intema ramanand astfel neaplicata. in dreptui italian, o valo-rificare corecta a art. 117 din Constitutie sugereaza totusi judecatorului ordinar sa se abtina de a proceda el insusi la neaplicarea normei penale interferente; acelasi articol ii permite, din contra, sa apeleze la Curtea Constitutionala, asa cum, de altfel, s-a procedat in cauza Niselli in urma deciziei Curtii de justitie din 2004. Din contra, o norma continuta intr-o directiva care nu este suficient de detaliata, cum este, in mod obisnuit, cazul celor care impun sanctionarea de o maniera adecvata (deci propor-tionala si eficace) anumite comportamente, nu pot impiedica prin ele insele aplicarea normei penale interne (neavand importanta daca este interferenta sau nu); aceasta norma va deschide totusi calea recursului pentru neindeplinirea obligatiilor (art. 226 si urmatoarele TCE) sau, din nou, cea a legitimitatii constitutionale.

Din acest punct de vedere, astfel, diversele decizii ale Curtii asupra carora ne-am indreptat atentia nu apar ca fiind in mod necesar in conflict. Prin raportare la cazul ,,falsului bilant', procedeui interpretativ din cauza Tombesi, este acelasi, desi efectele in materia aplicarii sunt in mod evident diferite. Suntem mai ales in prezenta unei norme comunitare continuta intr-un regulament si astfel direct aplicabila, conditie care, asa cum am vazut, nu exista in cauza Berlusconi, Adelchi si Dell' Utri, unde se punea problema injonctiunii penalizarilor generice continute in directive.

Trebuie totusi mentionat ca, in acest context, decizia recenta a Curtii de justitie in cauza Pupino, recunoscand existenta unei obligatii de interpretare conforma a legislatiei penale (de forma) interne prin raport la o norma din eel de-al treilea pilon (in cazul de speta o decizie-cadru, lipsita, prin definitie, de orice efect direct), impli-cand posibilitatea de a aplica pe cale de analogic normele cu privire la dobandirea anticipata a probei (incidente probatorio) in procesele penale cu ,,victime vulnerabile', este destinata sa ridice alte probleme pe care Ie vom analiza in viitor.

In ceea ce priveste cel de-al doilea aspect degajat din cauza Berlusconi, relativ la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai blande, acesta este menit sa survina stricto sensu doar in cazurile de succesiune a legilor penale in timp (interferenta diacronica). in ipotezele de interferenta sincronica, cum este cea din cauza Tombesi si probabil si cea din cauza Niselli, problema faptelor anterioare se pune, de aseme-nea, fara a putea, msa, sa implice renasterea normei generale, deci intr-o maniera mai putin ,,dramatica'. Este evident ca este mai usor de aplicat nonna in vigoare la mo-mentui comiterii faptelor, deoarece aceasta - chiar daca a fost inlocuita, la momentui judecatii, printr-o alta speciala si mai favorabila, dar contrastand cu dreptui comunitar - continua sa existe in sistem.

In final, in lumina interpretarii propuse, deciziile asupra carora ne-am indreptat atentia nu par sa exprime puncte de vedere incompatibile intre ele, desi numeroasele nedumeriri deja exprimate cu privire la cateva aspecte tratate de Curte subzista, mai ales cu privire la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile. Acest ultim aspect, de altfel, dupa cum se stie, nu are o intindere absoluta, dreptui comunitar fiind guvemat, de asemenea, si de principiul egalitatii. Curtea pare sa admita acest lucru, in mod indirect, fara ca, totusi, sa ajunga la o solutie, atunci cand afirma ca: ,,Problema care se pune este aceea de a sti daca principiul aplicarii retroactive a pedepsei mai blande se va aplica daca aceasta este contrara altor reguli de drept comunitar'.

A considera, din contra, ca aceste diferite decizii sunt in conflict ar insemna a sustine ideea unei incoerente in cadrul jurisprudentei comunitare pe care judecatorii de la Luxemburg ar fi tinuti sa o corecteze in viitor identificand, printre precedentele Curtii, acea bad law.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact