StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Notiuni introductive referitoare la dreptul procesual penal : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Notiuni introductive referitoare la dreptul procesual penal



NOTIUNI INTRODUCTIVE REFERITOARE LA DREPTUL PROCESUAL PENAL

Sectiunea I

Ordinea de drept si procesul penal

Orice incalcare a legii conduce la un conflict intre vointa legiuitorului si cea a destinatarului care a avut o conduita contrara normei de incriminare.



Conflictul creeaza un raport juridic substantial1 in cadrul caruia statul isi exercita dreptul de a trage la raspundere pe cel care a incalcat legea, iar acesta din urma are obligatia sa suporte consecintele nerespectarii legii penale. Tocmai de aceea este nevoie de interventia unor organe specializate ale statului care sa solutioneze conflictul aparut intre stat si infractor.

Autoritatea judecatoreasca este cea careia ii revine dreptul de a solutiona litigiile de drept de natura penala aparute in urma manifestarilor ilicite.

Prin urmare, procesul penal apare ca fiind acea activitate reglemen­tata de lege, desfasurata de organele abilitate, cu participarea partilor si a altor persoane, in scopul constatarii in mod complet a faptelor prevazute de legea penala, astfel incat orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale.

1. Elementele definitorii ale procesului penal

Pentru a intelege cat mai bine notiunea de proces penal se impun a fi analizate principalele trasaturi ale acestuia, dupa cum urmeaza: a) procesul penal este o activitate; b) activitatea este reglementata de lege; c) activitatea se realizeaza intr-o cauza penala; d) activitatea se realizeaza de diversi subiecti procesuali.

Infractiunea constituie obiectul material al procesului penal, iar raportul juridic de drept penal reprezinta obiectul juridic al acestuia2.


La desfasurarea procesului penal participa organele judiciare, partile si alte persoane.

Organele judiciare sunt: a) in faza de urmarire penala: organele de cercetare penala; procurorul; b) in faza de judecata: instanta de judecata; procurorul.

Partile sunt: invinuitul sau inculpatul; partea vatamata; partea civila; partea responsabila civilmente.

Alte persoane sunt: martorul, expertul, interpretul, grefierul etc.

Activitatea procesuala trebuie sa se desfasoare intr-un timp cat mai aproape de momentul comiterii infractiunii (respectand astfel principiul operativitatii procesului penal) pentru a se putea constata in mod complet faptele ce constituie infractiuni1.

Constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infrac-tiuni reprezinta un prim scop al procesului penal.

Al doilea scop al activitatii procesuale isi propune ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

In sfarsit, ultimul deziderat al scopului general al procesului penal este de „educare a cetatenilor in spiritul respectarii legilor”. Atat modul de desfasurare a procesului penal, cat si pedepsele aplicate in cadrul acestuia au si valente educative, in sensul prevenirii savarsirii de noi infractiuni si reeducarii, respectiv formarea unei atitudini corecte fata de lege din partea indivizilor, ca membri ai colectivitatii umane (art. 52 C. pen.).

2. Fazele procesului penal

Activitatile din cadrul fiecarei etape a procesului penal se desfasoara intr-o anumita succesiune stabilita de lege. Astfel, la judecarea cauzei in prima instanta, in etapa dezbaterilor, potrivit art. 340, se da cuvantul in urmatoarea ordine: procurorului, partii vatamate, partii civile, partii civilmente responsabila si inculpatului.

Activitatile proprii fiecarei faze se desfasoara progresiv, fiecare pro­pulsand procesul, reprezentand un nou pas spre realizarea scopului penal.

Intre componentele fazelor exista o interdependenta (astfel, este evi­denta legatura intre activitati ca: inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale, trimiterea in judecata a inculpatului, pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive).


Totalitatea fazelor si ansamblul etapelor pe care le parcurge procesul penal constituie sistemul acestuia.

In structura tipica procesului penal se intalnesc trei faze: urmarirea penala; judecata; punerea in executare a hotararilor penale definitive.

2.1. Urmarirea penala

Identificarea autorului unei infractiuni, prinderea acestuia, descope­rirea, ridicarea si administrarea probelor in vederea trimiterii in judecata impun existenta unei faze procesuale premergatoare judecatii, aceasta etapa purtand denumirea de urmarire penala.

Activitatea de urmarire penala este efectuata de procuror, de organele de cercetare ale politiei judiciare si de organele de cercetare speciale. Procurorul are competenta de a efectua personal orice act de urmarire penala si de a coordona intreaga activitate de urmarire penala. Dar si pentru solutionarea unor cauze, procurorul poate delega organului de cercetare penala competenta sa efectueze anumite acte de urmarire penala. In aceasta faza, instanta de judecata intervine in mod exceptional numai in anumite situatii, concret determinate de lege: autorizarea perchezitiilor domiciliare, arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului, autorizarea interceptarii convorbirilor si comunicatiilor s.a.

Actele prin care este marcat momentul de inceput al urmaririi penale sunt: procesul-verbal de constatare a infractiunii de audienta, precum si a infractiunii flagrante sau rezolutia prin care se dispune inceperea urmaririi penale. Momentul final al acestei faze il constituie rechizitoriul, prin care se dispune trimiterea in judecata, si rezolutia sau ordonanta, prin care se inceteaza urmarirea penala, se scoate de sub urmarire penala sau se claseaza cauza penala.

2.2. Judecata

Este cea de-a doua faza a procesului penal in care isi desfasoara activi­tatea instantele judecatoresti, care continua ceea ce au realizat in prima faza organele de urmarire penala. Activitatea la instanta se desfasoara in conditii de publicitate (de regula), de contradictorialitate si de oralitate, astfel incat hotararea instantei sa exprime adevarul cu privire la fapta savarsita si gradul de vinovatie a faptuitorului.

Momentul de inceput al fazei de judecata este marcat de rechizitoriu, cand s-a efectuat urmarirea penala in cauza, si plangerea in fata instantei impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in

judecata. Momentul final al judecatii se realizeaza prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive.

2.3. Punerea in executare a hotararilor penale definitive

Prin aceasta se urmareste aplicarea concreta a sanctiunii prevazute in hotararea judecatoreasca si finalizarea scopului procesului penal.

In aceasta faza isi desfasoara activitatea instanta de judecata (ca si instanta de executare), procurorul, unele organe ale Ministerului Internelor si Reformei Administrative si alte organe abilitate (comandantul locului de detinere sau, dupa caz, comandantul unitatii militare, unitatile economice, sanitare, consiliile locale s.a.). Momentul de inceput al acestei faze este acela al intocmirii mandatului de executare de catre instanta si trimiterii acestuia la organul competent sa-l execute (organul de politie sau comandantul unitatii militare, dupa caz). Atunci cand pedeapsa este inchisoarea, momentul final il reprezinta primirea procesului-verbal de constatare a inceperii executarii inchisorii de catre instanta de executare. Daca pedeapsa este amenda, momentul final il va constitui depunerea la instanta de executare a recipisei de achitare a amenzii penale.

In cazul pedepsei complementare, momentul de inceput al fazei de punere in executare a hotararii penale consta in trimiterea de catre instanta de executare a unei copii de pe dispozitivul hotararii, organului competent sa puna in executare in mod efectiv pedeapsa complementara (primarii, asociatii profesionale, autoritatea tutelara s.a.), iar momentul final il reprezinta primirea raspunsului de la autoritatea respectiva de luare a masurilor corespunzatoare.

Pentru punerea in executare a masurilor de siguranta, momentul de inceput al fazei de executare este diferentiat corespunzator fiecarei masuri de siguranta dispuse (comunicarea copiei de pe dispozitiv si a copiei de pe raportul medico-legal catre directia sanitara din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat masura de internare medicala sau obligarea la tratament medical).

In niciun caz, momentul final al fazei de punere in executare a hota-rarii penale nu trebuie confundat cu momentul terminarii executarii sanc-tiunii penale.

Nu toate cauzele penale cunosc structura clasica pe cele trei faze, existand situatii cand faza de urmarire penala lipseste. Forma atipica a procesului penal este reprezentata de situatia plangerii in fata judeca-torului impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata, cand s-a dispus neinceperea urmaririi penale prin


rezolutie, iar judecatorul apreciaza ca activitatile desfasurate in etapa actelor premergatoare sunt suficiente pentru desfiintarea solutiei procurorului si solutionarea cauzei de catre instanta de judecata, prin pronuntarea unei hotarari penale de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal.

Sectiunea a II-a

Dreptul procesual penal

Cum fiecare ramura a dreptului reglementeaza un anumit domeniu al relatiilor sociale, dreptul procesual penal este alcatuit dintr-un ansamblu de norme juridice ce contin reguli procesuale si procedurale necesare bunei desfasurari a procesului penal.

Dreptul procesual penal este constituit din totalitatea normelor juridice care reglementeaza procesul penal.

Dreptul penal apare ca o suma de reguli de conduita generala, iar cele de drept procesual penal, ca reguli de conduita particulara, intrucat se adre-seaza numai acelora care participa intr-o anumita calitate la desfasurarea procesului penal1.

Normele dreptului procesual penal sunt cuprinse in Codul de proce-dura penala, in legea de organizare judiciara si in alte legi penale ce contin norme procesual penale.

Dreptul procesual penal - ca ansamblu de norme juridice -, prin obiectul sau este un drept public. Acesta abiliteaza si investeste autoritatile publice competente sa desfasoare activitati pentru tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni, prin aplicarea de sanctiuni penale.

1. Autonomia dreptului procesual penal

O lunga perioada de timp, normele de procedura penala nu erau distincte de cele ale dreptului penal.

O reglementare procesual penala completa, independenta de dreptul material, apare in secolul al XIX-lea. Codul de procedura penala francez din 1808 este considerat ca fiind o reglementare moderna, sistematizata si care a raspuns pe deplin necesitatii desfasurarii procesului penal.

Codul de procedura penala roman adoptat in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, in mare parte asemanator Codului francez, a dainuit si el pana in 1936, iar actualul Cod de procedura penala, cu unele modificari – mai mult sau mai putin inspirate - are o vechime de 38 de ani.


Apreciem si noi ca specificul raporturilor juridice total diferite, cum sunt cele de drept penal, de drept civil s.a., reclama existenta unor reguli de procedura distincte, care trebuie sa fie cuprinse in coduri diferite.

Obiectul dreptului procesual penal il constituie relatiile sociale ce iau nastere ca urmare a activitatii organizate de stat pentru tragerea la raspundere penala a celor care au savarsit infractiuni. Dreptul procesual penal reprezinta generalul, abstractul, in timp ce procesul penal reprezinta particularul, concretul.

Dreptul procesual penal este alcatuit din totalitatea dispozitiilor cu caracter legal privitoare la desfasurarea progresiva si coordonata a pro­cesului penal, in vederea restabilirii ordinii de drept incalcate.

Dreptul procesual penal cuprinde doua categorii de norme1:

a)    norme procesual penale, care: prevad actele ce se impun a fi indeplinite pentru desfasurarea procesului penal, conditiile in care vor fi realizate, organele, partile sau alte persoane participante la procesul penal; stabilesc drepturile si indatoririle acestor organe, parti si persoane; instituie garantiile pentru respectarea drepturilor sau indeplinirea indatoririlor;

b)    norme procedurale, care reglementeaza modalitatile concrete de aducere la indeplinire a masurilor si actelor procesuale. Acestea alcatuiesc continutul formal al procesului penal, fiind destinate realizarii scopului activitatii procesual penale (intocmirea unui proces-verbal, redactarea unei hotarari judecatoresti, luarea unei declaratii invinuitului sau inculpatului ori martorului s.a.).

2. Legaturile dreptului procesual penal cu alte ramuri ale dreptului

Dreptul romanesc, in ansamblul sau, constituie un sistem unitar, ceea ce denota ca intre ramurile sale exista numeroase legaturi care insa nu le afecteaza caracterul autonom.

2.1. Dreptul procesual penal si dreptul constitutional

La baza fiecarei ramuri de drept se afla normele juridice constitu-tionale care proclama principiile fundamentale ale dreptului romanesc si, deci, si pe cele ale dreptului procesual penal.

Numeroase prevederi ale Constitutiei se refera la justitie. Astfel, capitolul VI din Titlul III este consacrat autoritatii judecatoresti; capitolul II din Titlul II reglementeaza drepturile si libertatile fundamentale, aratandu-se in ce imprejurari pot fi efectuate perchezitiile si cine le ordona (numai magistratul), conditiile restrangerii libertatii persoanei; in Titlul III, capitolul VI, sunt prevazute norme care stau la baza organizarii instantelor judecatoresti; in Titlul II, capitolul I, este consfintita egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari, aratandu-se totodata ca nimeni nu este mai presus de lege.

Modificarea principiilor fundamentale constitutionale atrage, in mod inevitabil, si modificarea normelor procesuale.

2.2. Dreptul procesual penal si dreptul penal

Dreptul penal substantial nu este de aplicare imediata, el se transpune in realitatea obiectiva prin intermediul normelor dreptului procesual penal, intrucat, fara organizarea si desfasurarea unui proces, normele de drept penal sunt fara aplicare. La randul sau, dreptul procesual penal fara dreptul penal ar fi lipsit de continut, deoarece normele penale stabilesc care fapte sunt infractiuni si ce sanctiuni pot fi aplicate.



Legatura stransa dintre cele doua ramuri ale dreptului public rezulta si din faptul ca drepturile si obligatiile subiectilor din cadrul raportului penal se realizeaza numai prin intermediul raportului procesual penal. Intre dreptul procesual penal si dreptul penal exista legatura dintre continut (dreptul penal) si forma (dreptul procesual penal). Intre fapta savarsita si sanctiunea aplicata se interpune intotdeauna un proces penal. Unele institutii juridice au caracter mixt, fiind reglementate atat de normele dreptului penal, cat si de cele ale dreptului procesual penal (plangerea prealabila, regimul minorilor infractori s.a.).

2.3. Dreptul procesual penal si dreptul procesual civil

Forme ale aceleiasi activitati de judecata sunt reglementate de cele doua ramuri ale dreptului. Aceleasi instante de judecata au competenta sa solu-tioneze atat cauze penale, cat si civile, administrative, de familie, de munca s.a. Justitia se realizeaza atat prin judecarea cauzelor penale, cat si civile.

Intre cele doua ramuri de drept se constata numeroase elemente de identitate, acestea putand fi observate in insesi principiile fundamentale care stau la baza procesului penal si civil, precum si in normele juridice care privesc administrarea probelor, desfasurarea judecatii. Uneori, in procesul penal se exercita si actiunea civila, iar cand, din diferite motive, procesul penal este suspendat, partea civila poate parasi procesul penal, apeland la instanta civila pentru satisfacerea pretentiilor sale.

Unele principii ale activitatii judiciare se manifesta aproape identic in ambele procese (principiul legalitatii, aflarii adevarului, garantarea dreptului la aparare, egalitatii in drepturi a tuturor persoanelor s.a.).

Principiile de ordin organizatoric referitoare la activitatea instantelor se regasesc in ambele reglementari (independenta judecatorilor, supunerea lor numai legii, publicitatea, contradictorialitatea si oralitatea sedintelor de judecata, existenta cailor de atac ordinare, dar si a celor extraordinare).

2.4. Dreptul procesual penal si dreptul civil

Dreptul civil este titularul unor institutii juridice, cum ar fi partea civila, partea responsabila civilmente, actiunea civila s.a., care sunt folosite frecvent si in procesul penal, intrucat numeroase infractiuni produc prejudicii materiale victimelor si angajeaza raspunderea civila a faptuitorului. Despagubirea se realizeaza, de obicei, pe calea exercitarii actiunii civile in procesul penal.

2.5. Dreptul procesual penal si dreptul familiei

Legatura dintre ele se manifesta prin intermediul unor institutii cum sunt: chestiunile prealabile, luarea masurilor de ocrotire a minorilor s.a. Unele infractiuni (abandonul de familie s.a.), care aduc atingere relatiilor de familie, sunt judecate conform normelor procesual penale.

2.6. Dreptul procesual penal si dreptul administrativ

O serie de activitati judiciare din sfera procesual penala sunt infaptuite de organe administrative (inmanarea citatiilor prin intermediul serviciului postal; incheierea unor acte de constatare de catre organele inspectiei de stat si cele ale administratiei publice, executarea mandatului de aducere de catre politie, intocmirea unor acte premergatoare inceperii urmaririi penale de catre lucratorii din Ministerul Internelor si Reformei Administrative).

Pe langa litigiile penale si civile deduse justitiei, pot aparea si situatii de contencios administrativ. Astfel, Legea contenciosului administrativ nr. 554/20041 cuprinde numeroase norme procedurale privind solutionarea cauzelor in contencios administrativ.

2.7. Dreptul procesual penal si criminalistica

Metodele si mijloacele de cercetare criminalistica se aplica si in procesul penal2. Anumite activitati procesuale si procedurale se desfasoara conform regulilor de tactica si metodica criminalistica1 (cercetarea locului faptei, perchezitia, reconstituirea, ascultarea persoanelor in procesul penal s.a.).

Procedeele tehnico-stiintifice studiate la criminalistica permit identi­ficarea, relevarea, ridicarea si valorificarea urmelor infractiunilor, care devin apoi probe in procesul penal.

2.8. Dreptul procesual penal si medicina legala

Solutionarea legala a unor cauze privind viata si integritatea corporala a persoanelor ar fi dificila si, uneori, chiar imposibila fara sprijinul medicinii legale. Necesitatea acestui ajutor a fost resimtita din cele mai vechi timpuri2.

2.9. Dreptul procesual penal si psihiatria judiciara

Cunostintele specialistilor in psihiatrie sunt necesare pentru a stabili daca persoana care a savarsit infractiunea este sau nu responsabila pentru faptele sale. Ori de cate ori organul judiciar are dubii cu privire la integritatea psihica a faptuitorului si in cazul savarsirii infractiunilor intentionate ce au avut ca urmare decesul victimei, legea dispune obliga­tivitatea efectuarii de expertize psihiatrice.

Pentru ca minorul care a savarsit o infractiune si are varsta intre 14 si 16 ani sa fie tras la raspundere penala, se impune ca organul judiciar sa dovedeasca faptul ca infractiunea a fost savarsita cu discernamant, fiind necesara, in acest sens, o expertiza psihiatrica.

2.10. Dreptul procesual penal si psihologia judiciara

Studiile valoroase realizate in domeniul psihologiei umane au fost adoptate cu efecte benefice de catre organele judiciare in activitatea de ascultare si confruntare a persoanelor, de cunoastere a comportamentului uman in diverse situatii, pentru stabilirea adevarului judiciar in cauze penale.


Sectiunea a III-a

Stiinta dreptului procesual penal

Stiinta dreptului procesual penal nu se confunda cu cea a dreptului pe­nal, intrucat reprezinta un ansamblu de norme juridice menite sa contribuie la desfasurarea optima a procesului penal si la studiul institutiilor procesual penale, al evolutiei lor istorice determinate de politica statala si de realitatile economice si sociale specifice fiecarei oranduiri sociale, al raporturilor juridice procesuale.

Metodele stiintei dreptului procesual penal sunt:

a)     metoda dialectica, prin care sunt studiate institutiile procesual penale in dezvoltarea lor istorica. Sunt avute in vedere imprejurarile istorice, politice, socio-economice, care au dat nastere institutiilor respective, folosindu-se legile dialecticii;

b)     metoda logica. Normele procesual penale pot fi intelese numai analizandu-se logic rolul si importanta pe care o au in societate, de aparare a ordinii de drept si de mentinere a oranduirii sociale;

c)   metoda istorica. Institutiile procesual penale sunt studiate ca feno­mene sociale care au luat nastere in anumite conditii istorice determinate, care se modifica in raport cu schimbarile social-economice ale diferitelor perioade istorice si in functie de vointa politica a puterii de stat din epoca respectiva;

d)       metoda comparativa. Are menirea, pe de o parte, de a aprecia normele de drept procesual penal in raport cu normele juridice ale altor discipline ale dreptului, iar pe de alta parte, de a studia normele procesual penale romane in relatie directa cu cele similare din alte state, pentru a selectiona si adapta sistemului procesual roman pe cele mai democratice si mai eficiente.

Stiinta dreptului procesual penal este alcatuita din doua parti, care corespund structurii Codului de procedura penala: o parte generala si una speciala.

Partea generala studiaza regulile de baza si actiunile in procesul penal, competenta, probele si mijloacele de proba, masurile preventive si alte masuri procesuale, actele procesuale si procedurale comune, participan-tii la procesul penal.

Partea speciala studiaza modul in care se deruleaza activitatile procesual penale pe timpul procesului penal. Sunt studiate, in aceasta parte a stiintei dreptului procesual penal, urmarirea penala, judecata, punerea in executare a hotararilor penale si procedurile cu caracter special.

Dispozitiile din partea speciala vor fi imbinate intotdeauna cu reglementarile din partea generala.


Sectiunea a IV-a

Normele dreptului procesual penal

Normele juridice procesual penale au, in general, aceleasi trasaturi ca si cele apartinand celorlalte ramuri de drept. Ele reglementeaza relatiile sociale ce se stabilesc intre autoritatile statului (organele judiciare), parti si alte persoane care participa la desfasurarea procesului penal, pe de o parte, si persoana care a savarsit fapta prevazuta de legea penala, pe de alta parte. Acestea sunt norme speciale de conduita, spre deosebire de normele dreptu­lui substantial, care se adreseaza tuturor cetatenilor.

Normele de drept procesual penal indica:

-    autoritatile publice care au dreptul si, totodata, obligatia sa traga la raspundere persoanele care au savarsit infractiuni, stabilind in acelasi timp structura si atributiile acestora;

-    persoanele fizice sau juridice care pot fi antrenate in activitatea de infaptuire a justitiei, atributiile, drepturile si obligatiile procesuale ale acestora;

-    actele si mijloacele ce pot fi folosite de organele judiciare, de parti si de alte persoane in desfasurarea procesului penal;

-    sanctiunile ce pot fi aplicate in cazul incalcarii normei procesuale (nulitatea, decaderea, amenda judiciara, sanctiuni disciplinare, aducerea silita la organul judiciar, sanctiuni penale).

Structura tehnico-juridica aplicabila tuturor normelor de drept este valabila si pentru normele dreptului procesual penal, in sensul ca ar trebui sa contina ipoteza, dispozitia si sanctiunea.

Dupa gradul de precizare a ipotezei si a dispozitiei, acestea pot fi: determinate [in art. 85 alin. (9) se prevede ca atunci cand minorul nu a implinit 14 ani nu depune juramant - atat ipoteza, cat si dispozitia sunt determinate in mod clar], iar in alte situatii [art. 467 alin. (2) prevede ca „daca este cazul, organul de urmarire penala strange si alte probe”], ipoteza fiind relativ-determinata.

In norma juridica, dispozitia poate fi si ea determinata sau relativ-determinata [art. 368 alin. (1) in care se prevede ca partile pot renunta expres la calea de atac in termenul de exercitare a acesteia].

Putine norme juridice procesual penale au insa o forma tipica. Din punct de vedere formal, majoritatea lor nu exprima in context sanctiunea. Ca regula, sanctiunile se refera, in principal, la nulitatea actelor incheiate cu incalcarea prevederilor procesual penale.


1. Clasificarea normelor de drept procesual penal

a) Dupa forta juridica prin care se impun datorita sanctiunii pe care o
prevad, normele dreptului procesual penal sunt:

-          norme absolut imperative, a caror incalcare atrage intotdeauna nulitatea actelor intocmite sau decaderea din drepturi;

-          norme relative, care stipuleaza sanctiunea nulitatii actelor incheiate cu incalcarea dispozitiilor legale, dar numai daca vatamarea drepturilor persoanei nu poate fi inlaturata altfel;

-          norme dispozitive sau permisive, a caror incalcare atrage aplicarea de amenzi sau sanctiuni disciplinare;



-          norme divizate, care se prezinta, de regula, sub forma normelor de trimitere [art. 193 alin. (6), care stabileste ca restituirea cheltuielilor judi­ciare efectuate de parti in cursul procesului penal are loc potrivit legii civile];

-          norme de exceptie (suspendarea urmaririi penale in cazul imbolna-virii grave a invinuitului sau inculpatului) [Art. 239 alin. (1)].

b)  Dupa sfera de aplicabilitate, normele procesual penale sunt: generale
sau de drept comun si speciale.

Norma generala se aplica intotdeauna tuturor cauzelor penale, orice derogare sau exceptie urmand sa fie mentionata in mod expres.

Norma speciala se completeaza cu norma generala. Norma speciala deroga intotdeauna de la norma generala cand reglementeaza aceleasi relatii sociale. Normele speciale au aplicabilitate numai in anumite cazuri sau situatii cu caracter derogator (cum ar fi normele care se aplica numai in cazul urmaririi sau judecarii unor infractiuni flagrante, art. 465-479). Acestea sunt prevazute in Codul de procedura penala, dar pot fi cuprinse si in legi speciale (precum cele referitoare la descoperirea, urmarirea si judecarea infractiunilor de coruptie, prevazute de Legea nr. 78/2000).

2. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal

Notiunea de izvor de drept poate fi determinata in sens material si in sens formal.

In sens material, prin izvoare de drept intelegem conditiile materiale de existenta a societatii. Rezulta ca dreptul este determinat de baza economica, dar, apreciem noi, si de factorii politic si social.

In sens formal, izvoarele dreptului procesual penal sunt normele juridice care reglementeaza desfasurarea procesului penal, drepturile si obligatiile organelor judiciare, ale partilor si ale altor persoane chemate sa participe la realizarea procesului penal, actele ce pot fi incheiate si masurile ce pot fi luate in vederea solutionarii legale a cauzelor penale.

Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal sunt: Constitutia, Codul de procedura penala, Codul de procedura civila, Codul civil, Codul penal, Codul familiei, legile speciale, unele conventii internationale.

2.1. Constitutia

Ca izvor al tuturor ramurilor de drept, pentru dreptul procesual penal, Constitutia stabileste regulile cu caracter general, care pot si trebuie sa fie aplicate pentru infaptuirea justitiei.

In unele prevederi ale Constitutiei, sunt indicate chiar masuri concrete cu caracter procesual sau sunt asigurate: inviolabilitatea domiciliului, cores-pondentei, imunitatea parlamentarilor si a Presedintelui tarii; dreptul de a utiliza caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti; de a folosi interpret cand persoana implicata in proces nu cunoaste limba romana; se garanteaza dreptul la aparare pe tot parcursul procesului penal.

2.2. Codul de procedura penala

Este principalul izvor al dreptului procesual penal, intrucat el contine majoritatea normelor juridice care au ca scop disciplinarea si organizarea tragerii la raspundere penala a celor care au savarsit infractiuni.

Primul Cod modern de procedura penala a intrat in vigoare la 2 noiembrie 1864, in timpul domnitorului Al.I. Cuza, si s-a aplicat in Principatele Unite pana la 19 martie 1936, cand, pentru intreg teritoriul unificat al tarii, a intrat in vigoare un nou Cod de procedura penala. Acest cod, care a fost modificat in mod substantial in 1948 si in anii 1949 si 1960, a fost abrogat la 1 ianuarie 1969, cand locul sau a fost preluat de actualul Cod de procedura penala, adoptat prin Legea nr. 29/1969. Si acest Cod a fost modificat de mai multe ori, prin mai multe acte normative, dintre care amintim Decretele nr. 154/1970; nr. 335/1971; nr. 545/1972; nr. 83/1973; Legea nr. 7/1973; Decretele nr. 203/1974; nr. 235/1974; nr. 365/1976; Decretul-lege nr. 3/1989. Au mai fost aduse modificari esentiale prin Legile nr. 32/1990, nr. 104/1992, nr. 92/1992, nr. 45/1993, nr. 141/1996, nr. 142/1997, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 207/2000, Legea nr. 296/2001, Legea nr. 704/2001, Legea nr. 756/2001, Legea nr. 169/2002, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2002, Legea nr. 281/2003, Ordonantele de urgenta ale Guvernului nr. 66/2003, nr. 109/2003, nr. 55/2004, Legea nr. 356/2006 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2006.

Codul de procedura penala constituie legea generala in materie.

2.3. Codul de procedura civila

Codul de procedura civila cuprinde reguli care prezinta un mare interes pentru procesul penal (in art. 406 si urm. C.proc.civ. sunt enumerate bunurile care nu pot fi supuse sechestrului; art. 446 C.proc.pen. prevede ca dispozitiile civile dintr-o hotarare penala privitoare la despagubiri civile si la cheltuieli judiciare cuvenite partilor se executa potrivit reglementarii civile s.a.).

2.4. Codul civil

Din Codul civil, numeroase dispozitii isi gasesc aplicabilitate in solu-tionarea unor aspecte ale cauzelor penale [art. 14 prevede ca repararea pagubelor in cazul exercitarii actiunii civile in procesul penal se face potrivit legii civile, in sensul aplicabilitatii in procesul penal a dispozitiilor art. 998-999 C.civ. ce reglementeaza raspunderea delictuala; art. 24 alin. (3) mentioneaza ca persoana chemata in procesul penal sa raspunda potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului se numeste parte responsabila civilmente, consacrand astfel institutia partii responsabile civilmente din dreptul procesual penal; art. 1000 C.civ. dispune cu privire la categoriile de persoane responsabile civilmente care pot fi atra­se pentru a raspunde civil in procesul penal].

2.5. Codul penal

Codul penal cuprinde si unele norme care au un continut procedural (inlocuirea raspunderii penale - art. 90-91 C.pen.; lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor - art. 131-132 C.pen. s.a.).

2.6. Codul familiei

Potrivit dispozitiilor art. 44, chestiunile prealabile se judeca potrivit regulilor din materia careia ii apartine aceea chestiune (in cazul abandonului de familie, nerespectarea obligatiilor de intretinere fata de persoanele pentru care inculpatul are asemenea obligatii s.a.).

2.7. Legile speciale

Sunt izvoare ale dreptului procesual penal si unele legi speciale cu caracter organizatoric, dar si cele care se refera la aspecte de fond privind desfasurarea procesului penal (Legile nr. 7/1973; nr. 32/1990; nr. 104/1992; nr. 92/1992; nr. 45/1993; nr. 141/1996; nr. 281/2003; nr. 356/2006).

In statul de drept, este firesc ca numai legea sa constituie izvor de drept pentru dreptul procesual penal, fiind domeniul cel mai important si reprezentativ care isi aduce contributia la realizarea justitiei penale. Cu toate acestea, sunt acceptate ca izvoare de drept si unele decrete. Astfel, sunt izvoare ale dreptului procesual penal si decrete cu putere de lege1 care contin dispozitii procesual penale (Decretele nr. 154/1970; nr. 235/197; Decretul nr. 203/1974 – prin care au fost introduse sectiile maritime si fluviale la instantele de judecata din Constanta si Galati; Decretul-lege nr. 3/1989, prin care au fost desfiintate organele de cercetare penala speciala ale securitatii s.a.), dar si ordonante ale Guvernului (Ordonanta de urgenta nr. 207/2000, Ordonanta de urgenta nr. 58/2002, Ordonanta de urgenta nr. 66/2003, Ordonanta de urgenta nr. 60/2006).

2.8. Unele conventii internationale

Conventiile internationale la care tara noastra a aderat, care contin norme procesual penale, sunt izvoare ale dreptului procesual penal. Constituie astfel de izvoare conventiile de asistenta juridica pe care Romania le-a incheiat cu mai multe state (Bulgaria, Polonia, Austria, Tunisia, Italia, Grecia, Ungaria, Natiunile Unite; Conventia asupra privilegiilor si imunitatilor reprezentantilor Natiunilor Unite, Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente de cruzime, inumane sau degradante, adoptata la New York in 10 decembrie 1984, ratificata de Romania in 1991; Conventia penala a Consiliului Europei privind coruptia, la care Romania a aderat in 1998).

3. Interpretarea normelor juridice procesual penale

Deoarece cazurile concrete de aceeasi natura nu sunt identice, organul judiciar are facultatea de a interpreta si aplica, la situatia concreta, norma juridica ce corespunde cel mai bine.

S-a apreciat ca legiuitorul si interpretul parcurg acelasi drum, dar in sens invers2.

Interpretarea normelor de drept este diferentiata in functie de urmatoa-rele criterii:

3.1. Interpretarea legala

Este facuta chiar de catre organul care a adoptat legea. Interpretarea se realizeaza in cuprinsul actului normativ unde se afla norma juridica interpre­tata. Aceasta interpretare, numita si autentica, este obligatorie pentru subiectii carora li se adreseaza si are aceeasi forta juridica ca si norma interpretata1.

In Codul de procedura penala exista asemenea interpretari. Astfel, art. 229 ne arata ce intelegem prin invinuit, art. 23 precizeaza cine este inculpatul. Referindu-se la alte parti din procesul penal, defineste cine este partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente (art. 24).

3.2. Interpretarea judiciara

Se realizeaza de instantele de judecata in procesul aplicarii normei juridice respective, fara a avea caracter obligatoriu si pentru alt organ judiciar, chiar in cazuri asemanatoare. Cu toate acestea, in practica judiciara, participantii la procesul penal fac deseori trimiteri la solutii pronuntate de alte instante. Apreciem totusi ca instantele judecatoresti de la nivel inferior Inaltei Curti de Casatie si Justitie ar trebui sa se conformeze unor decizii pe care instanta suprema ar trebui sa le dea atunci cand constata ca se face o interpretare judiciara diferita de catre instantele judecatoresti. In felul acesta, ar putea fi evitate interpretarile eronate si chiar unele abuzuri.

3.3. Interpretarea doctrinara

Se realizeaza de catre cercetatori, specialisti in domeniul dreptului si se bazeaza pe forta argumentelor stiintifice. Interpretarea doctrinara nu este obligatorie, dar fiind bine motivata, poate conduce la noi reglementari legale sau la modificarea celor vechi ori poate influenta organele judiciare in aplicarea legii.

3.4. Interpretarea gramaticala

Presupune lamurirea continutului normelor juridice prin intelegerea exacta a termenilor folositi. Daca, din punct de vedere etimologic, cuvintele au un sens comun si, in acelasi timp, un sens stiintific, se va retine sensul stiintific.

In interpretarea gramaticala, functia conjunctiilor sau, ori, fie este aceea de a determina o alternanta (art. 494 stabileste instanta competenta sa solutioneze cererea de reabilitare judecatoreasca).


3.5. Interpretarea sistematica

Ajuta la lamurirea continutului unei norme juridice prin corelarea ei cu alte dispozitii legale din aceeasi ramura de drept sau din alte ramuri ale dreptului1. Astfel, in cazul arestarii invinuitului, se face aplicarea dis-pozitiilor art. 146, care arata conditiile necesare arestarii, printre care nu este mentionata si aceea de a se fi inceput urmarirea penala. Coreland insa preve­derile acestui text cu cele ale art. 229, se desprinde concluzia ca printre conditiile necesare arestarii invinuitului se numara si cea privind inceperea urmaririi penale2.

3.6. Interpretarea logica sau rationala

Consta in lamurirea sensului unor norme juridice cu ajutorul rationamentelor logice. Modalitatile de interpretare rationala mai frecvent folosite sunt interpretarea a fortiori, potrivit careia in mai mult se cuprinde si mai putin, si interpretarea per a contrario, conform careia o dispozitie de aplicare limitata nu se poate extinde pentru cazurile la care legea nu s-a referit, intrucat organul judiciar ar crea, el, noi norme juridice, ceea ce legal nu se poate accepta.

4. Aplicarea legii procesual penale in spatiu si timp

Aplicarea legii procesual penale se raporteaza la spatiu si timp.

4.1. Aplicarea legii procesual penale in spatiu

Codul de procedura penala nu face referire la aplicarea lui in spatiu. Intrucat in art. 1 din Cod se face referire la valorile fundamentale pe care dispozitiile sale sunt chemate sa le apere, deducem ca ele n-ar putea fi aparate intr-un alt spatiu decat cel aflat sub puterea statului roman si a organelor sale judiciare.

4.1.1. Principiul teritorialitatii legii procesual penale

Principiul teritorialitatii legii procesual penale decurge din principiul suveranitatii statului asupra intregului sau teritoriu, definit in art. 142 C.pen.


Avand in vedere prevederile art. 143 C.pen., in legatura cu expresia „infractiune savarsita pe teritoriul tarii”, unde sunt incluse si infractiunile savarsite pe nave si aeronave aflate sub pavilion roman, deducem ca legea procesual penala se va aplica si in cazul savarsirii unor infractiuni pe acestea.

In materie procesual penala, are importanta locul desfasurarii procedurii judiciare, si nu locul unde s-a savarsit fapta. Fiecare stat isi desfasoara activitatea de procedura judiciara pe teritoriul sau. In principiu, organul judiciar nu poate desfasura activitati de procedura pe teritoriul altui stat si nici alt stat in tara noastra. In toate reglementarile procesual penale se gasesc astfel de dispozitii, potrivit dictonului locus regit actum.

In domeniul procesual penal, aplicarea principiului teritorialitatii legii procesual penale, in mod exceptional, este limitat pentru interese majore determinate de colaborarea internationala pentru sanctionarea unor fapte penale.

Lupta contra infractionalitatii pe plan mondial poate crea situatia urmaririi si judecarii infractorilor in alta tara decat cea in care s-a savarsit infractiunea si, ca urmare, desfasurarea in acel loc a unor activitati, cum ar fi: ridicarea unor obiecte sau inscrisuri, ascultarea de martori sau parti, extradarea unor persoane s.a.

Exceptiile   de  la  principiul   teritorialitatii   legii   procesual  penale



romane1 sunt:

a) Comisii rogatorii internationale:

-     la solicitarea organelor romane, organul judiciar strain va indeplini acte procedurale pe teritoriul sau dupa legea acelui loc, urmand ca actul sa produca efecte juridice in procesul penal din tara noastra, in fata organelor judiciare romane;

-     la solicitarea organelor judiciare straine, organele romane, in mod similar, vor efectua activitati judiciare, actele incheiate prin comisii rogatorii fiind admise ca valabile in procesele penale din tara solicitanta.

b) Extradarea, care este de doua feluri:

-     activa – o cerere din partea unui stat de a i se preda un infractor;

-     pasiva – remiterea infractorului de catre statul solicitat; Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala2 reglementeaza procedura extradarii, daca nu se prevede altfel pe baza conventiilor internationale bilaterale. Actele care se anexeaza cererii de extradare produc efecte juridice conform legii romane, adica, in baza lor, persoana este arestata prin dispozitia judecatorului, Curtea de apel constatand indeplinirea conditiilor legale pentru extradare.

c) Recunoasterea hotararilor penale straine sau a actelor judiciare
straine.

Recunoasterea hotararii judecatoresti si a actelor juridice straine se face la sesizarea procurorului de catre instanta din raza teritoriala in care se afla condamnatul.

d) Imunitatea de jurisdictie. Prin Conventia de la Viena din 1961, ratificata de Romania in 1968, personalul diplomatic se bucura de imunitate de jurisdictie penala absoluta, in sensul ca acesta nu poate fi cercetat, retinut, arestat, chemat in instanta sau obligat sa depuna marturie (art. 31 Conventie).

Principiile imunitatii sunt extinse, in parte, si la personalul consular, prin conventii consulare bilaterale ale statului nostru1.

e) Legea penala, ca si cea procesual penala nu se aplica in cazul unor infractiuni savarsite de catre persoane apartinand unor armate straine sau aflate in trecere pe teritoriul statului nostru, precum si atunci cand acestea sunt comise pe o nava sau aeronava militara straina sau chiar civila, in anumite conditii, cum ar fi cele de reciprocitate.

4.2. Aplicarea legii procesual penale in timp

Legea procesual penala se afla in continua modificare si se impune a se cunoaste ce lege procesuala se va aplica in situatia succesiunii acestora.

Activitatea legii inseamna aplicarea ei din momentul intrarii in vigoare, de regula, de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei si pana in momentul iesirii din vigoare. Uneori, intrarea in vigoare poate avea loc mai tarziu, la data prevazuta in lege.

Sub aspectul iesirii din vigoare a legii procesual penale, se disting doua situatii: a) cand durata in timp a legii este determinata in cuprinsul ei. In acest caz, legea va iesi din vigoare prin ajungerea la termenul stabilit; b) prin abrogarea totala sau partiala; caderea legii in desuetudine sau prin incetarea imprejurarilor exceptionale pentru care a fost adoptata.

Articolul 15 alin. (2) din Constitutie arata ca legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

Legea procesual penala, in principiu, nu poate fi retroactiva si nici ultraactiva, spre deosebire de legea penala. Deci, o reglementare aflata in vigoare nu se aplica actelor procedurale indeplinite anterior si nici invers. Nu este posibil ca o lege iesita din vigoare sa se aplice in continuare.

Caracterul activ al legii nu poate fi apreciat in raport de data cand s-a savarsit infractiunea, ci in legatura cu data cand se desfasoara activitatea procesuala fata de care legea de procedura este activa. Chiar daca infractiunea a fost savarsita sub vechea lege de procedura, dar a fost desco­perita sub noua lege, intregul proces se va desfasura conform legii procesuale aflate in vigoare in timpul procesului penal. Ceea ce s-a indeplinit legal sub legea veche ramane valabil. Este posibil ca, pe par­cursul desfasurarii unui proces penal, sa apara mai multe legi procesuale succesive (legi intermediare).

Regula tempus regit actum cuprinde sub incidenta sa toate actele si lucrarile efectuate in cauza penala, indiferent daca procesul penal a fost pornit sub imperiul legii anterioare. In baza celor precizate mai sus, putem spune ca prin aplicarea legii procesual penale in timp se intelege aplicarea ei in perioada cuprinsa intre momentul intrarii in vigoare a legii si momentul iesirii ei din vigoare.

In situatiile tranzitorii, prin normele legale este reglementata trecerea de la o lege veche la cea noua si aceste reglementari pot fi cuprinse in continutul noii legi. Printre legile care au prevazut dispozitii tranzitorii pentru aplicarea lor, mentionam Legea nr. 7/1973, Legea nr. 92/1992 si Legea nr. 356/2006. Uneori, dispozitiile tranzitorii sunt cuprinse in alte acte normative, cum ar fi Legea nr. 31/1968. Dispozitiile unor altfel de acte normative nu au aplicabilitate generala - valabila pentru toate situatiile tranzitorii -, ele avand un caracter particular.

Sectiunea a V-a

Faptele si raporturile juridice procesual penale

Faptele juridice procesual penale sunt imprejurari de fapt care, potrivit legii, dau nastere, modifica sau sting raportul juridic procesual penal ori impiedica nasterea lui.

In functie de vointa oamenilor, faptele juridice sunt: a) actiuni, acestea fiind fapte dependente de vointa oamenilor si care dobandesc conotatie juridica, intrucat sunt prevazute intr-o norma de drept. Cand sunt conforme cu cerintele legale, ele se numesc actiuni licite si sunt ilicite atunci cand contravin normei juridice care le reglementeaza. Actiunile ilicite (omorul, furtul, inselaciunea s.a.) vor duce la nasterea raportului juridic procesual penal;


b) evenimente, care se produc independent de vointa oamenilor, dar si ele pot determina consecinte juridice (imbolnavirea inculpatului poate conduce la luarea masurii internarii medicale ori suspendarea procesului penal; moartea faptuitorului determina incetarea urmaririi penale sau incetarea procesului penal);

Dupa efectele pe care le produc, faptele juridice procesual penale sunt:

-    constitutive – cele care nasc raporturi juridice procesuale;

-    modificatoare - modifica raporturile juridice procesuale;

-      extinctive - cum ar fi: impacarea partilor, retragerea plangerii prealabile, decesul inculpatului dupa declansarea procesului, toate acestea ducand la incetarea procesului penal;

-      impeditive1 - sunt cauze care impiedica desfasurarea procesului penal, intervenind inainte de declansarea acestuia, spre deosebire de cele extinctive, care intervin dupa declansarea procesului.

1. Raportul juridic procesual penal

Raportul juridic procesual penal este acel raport care apare in cursul desfasurarii procesului penal si este reglementat de norme procesual penale. Raportul juridic procesual penal apare ca urmare a incalcarii normei penale de catre faptuitor si are urmatoarele elemente:

a)    subiectii raportului juridic procesual penal. Acestia sunt partici-pantii la realizarea procesului penal. Subiectul prezent in toate raporturile este statul, reprezentat de organele sale competente sa solutioneze cauzele penale. In orice raport juridic procesual penal, este prezent si faptuitorul. In raportul juridic pot aparea si alti subiecti, cum ar fi: partea vatamata, partea civila, parte responsabila civilmente s.a.;

b)    continutul raportului juridic procesual penal, in care sunt incluse drepturile si obligatiile stabilite prin normele juridice procesul al penale pentru subiectii care participa la realizarea procesului penal;

c)    obiectul raportului juridic procesual penal consta in tragerea la raspundere penala a faptuitorului de catre stat, daca se dovedeste, la finalul cercetarilor, ca a existat raportul penal material. Pentru a se constata insa existenta sau inexistenta acestui raport, statul, prin organele sale abilitate, administreaza toate probele posibile. In functie de rezultatul cercetarilor intreprinse, in final, procurorul sau instanta de judecata solutioneaza cauza penala.


Raporturile juridice procesual penale prezinta unele particularitati fata de celelalte raporturi juridice, in sensul ca:

a)  sunt de autoritate (de putere), realizand drepturile si obligatiile ce izvorasc din raportul de drept penal material. Aceste raporturi iau nastere prin manifestarea autoritatii exercitate de catre stat prin intermediul orga­nelor judiciare. Aceste drepturi sunt obligatorii pentru organele judiciare;

b)  de regula, iau nastere indiferent de acordul de vointa al partilor. Manifestarile de vointa, in majoritatea raporturilor procesuale, sunt unilaterale, venind din partea subiectului autoritar, dominant, ca o conse-cinta a aplicarii principiului oficialitatii1. Uneori, manifestarea de vointa trebuie sa vina din partea altor subiecti (a persoanei vatamate, cand punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila).

Sunt situatii cand raportul juridic de drept procesual penal se naste prin acordul de vointa al unui subiect (acordul rudei apropiate de a fi ascultata ca martor, acordul dat de persoana fata de care exista obligatia de a fi pastrat secretul profesional, pentru a se depune marturie s.a.);

c)  existenta unui subiect cu rol dominant, care conduce procesul penal (procurorul si instanta de judecata). Subiectul dominant trebuie sa fie totdeauna prezent in raporturile procesuale;

d)  drepturile organelor judiciare au si valoare de obligatii (procurorul are dreptul sa puna in miscare actiunea penala, dar, totodata, in anumite imprejurari, acest drept devine obligatie, cand conditiile legale sunt inde­plinite, adica exista fapta penala, faptuitor si ii este stabilita vinovatia).

Exista si raporturi juridice de alta natura decat procesual penala, in sensul ca nu participa subiectul dominant, caz in care nu apartin insa dreptului procesual penal.

2. Garantii procesuale

Prin garantii procesuale se inteleg acele instrumente, mijloace si institutii juridice care contribuie la rezolvarea cauzei penale cu respectarea intocmai a dispozitiilor legale. De exemplu, cetatenii apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu inteleg si nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii prin interpret (Art. 128). In reglementarea procesual penala din Romania, asigurarea interpretului se realizeaza de organele judiciare, in mod gratuit, pentru ca toti cetatenii sa aiba posibilitatea de a-si realiza drepturile procesuale.


Cele mai importante garantii procesuale sunt: a) obligatia organelor judiciare de a desfasura, din oficiu, activitati pentru ca partile sa-si cunoasca drepturile procesuale; b) obligatia organelor judiciare de a asigura exercitarea drepturilor de catre parti; c) instituirea unui control judiciar integral si eficient. Astfel, supravegherea urmaririi penale efectuata de organul de cercetare penala se face de catre procuror; verificarea probelor administrate in cursul urmaririi penale o face instanta de judecata, cu ocazia judecarii cauzei; d) consacrarea unui sistem eficace de sanctiuni, constand in desfiintarea sau refacerea actelor intocmite cu incalcarea prevederilor legale. Astfel, art. 197 prevede sanctiunea nulitatii actelor astfel intocmite, nulitate care poate fi absoluta sau relativa.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact