StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Participantii in procesul penal : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Participantii in procesul penal



PARTICIPANTII IN PROCESUL PENAL

Sectiunea I

Aspecte preliminare referitoare la participantii in procesul penal

Notiunea de participanti in procesul penal

In sens larg, notiunea de participanti se refera la toti subiectii oficiali sau particulari, care participa efectiv la activitatile ce se desfasoara in cadrul procesului penal1. Astfel, categoria participantilor se refera la: organele judiciare, partile, aparatorul si alte persoane.



In sens restrans, notiunea de participanti in procesul penal inglobeaza: organele judiciare, partile si aparatorul.

Organele care au calitatea de participanti in procesul penal sunt: instantele de judecata, procurorul si organele de cercetare penala.

Partile in procesul penal sunt: invinuitul sau inculpatul, partea vata-mata, partea civila si partea responsabila civilmente (persoane care au drepturi si obligatii ce se nasc din exercitarea actiunii penale sau civile).

Aparatorul are o pozitie speciala, intrucat, cu toate ca nu este direct interesat in cauza, se situeaza pe pozitia partii careia ii acorda asistenta juridica2.

Alte persoane3 care participa in cauza penala sunt: martorii, martorii asistenti, expertii, interpretii, agentii procedurali, grefierii etc.

In virtutea principiului oficialitatii, care guverneaza desfasurarea procesului penal, subiectii procesuali pot fi clasificati in subiecti oficiali si subiecti particulari4. Astfel, subiectii oficiali sunt: judiciari (judecatori, procurori, organe de cercetare) si extrajudiciari (persoane cu atributii de inspectie, de control, comandanti de nave si aeronave etc.).

Subiectii particulari sunt principali (partile) si secundari (toti ceilalti participanti)5.


Sectiunea a II-a

Organele judiciare

1. Aspecte preliminare

Ca subiect pasiv general si principal al oricarei infractiuni, statul este titularul dreptului de tragere la raspundere penala a infractorului. Prin punerea in miscare a actiunii penale, statul devine subiect procesual principal al procesului penal1.

Statul isi exercita drepturile sale procesuale prin reprezentantii sai calificati. Organele judiciare ale statului care participa la procesul penal sunt: instantele de judecata, Ministerul Public si organele de cercetare penala.

2. Instantele de judecata

Functia de invinuire prin care se exercita actiunea penala are ca obiect judecarea inculpatului de catre instanta de judecata, in vederea stabilirii vinovatiei sau nevinovatiei acestuia, si aplicarea sanctiunii prevazute de lege. Aceasta putere de a judeca si de a decide este numita functie jurisdictionala si este indeplinita de instantele de judecata, in cauzele

penale.2

Potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie, „justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege”. Este interzisa infiintarea de instante extraordinare.

2.1. Organizarea instantelor judecatoresti

Sistemul actual al instantelor judecatoresti cuprinde:

-    judecatorii (mai multe in fiecare judet);

-    tribunale militare (in numar de 4);

-   tribunale (existente in fiecare judet si in municipiul Bucuresti),
din care unele specializate, cum sunt: pentru minori si familie; de munca si
asigurari sociale; comerciale; administrativ-fiscale; de proprietate intelectuala;

-    Tribunalul Militar Teritorial;

-    curti de apel (in numar de 15);

-    Curtea Militara de Apel;

-    Inalta Curte de Casatie si Justitie.


Conform art. 38 din Legea nr. 304/2004, in fiecare judet functioneaza mai multe judecatorii, in localitatile mentionate in anexa legii, si cate una in fiecare sector al Municipiului Bucuresti. Circumscriptiile deservite de fiecare judecatorie sunt stabilite prin Hotarare de Guvern, la propunerea ministrului Justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Tribunalele militare sunt egale in grad cu judecatoriile. Pe teritoriul Romaniei sunt organizate si functioneaza 4 tribunale militare. Fiecare dintre acestea deservesc mai multe judete. Tribunalele militare sunt distribuite astfel pe teritoriul Romaniei: Tribunalul Militar Bucuresti; Tribunalul Militar Timisoara; Tribunalul Militar Cluj; Tribunalul Militar Iasi.

Exista un singur Tribunal Militar Teritorial, la nivelul intregii tari, si el se afla in Bucuresti. Tot in municipiul Bucuresti functioneaza si Curtea Militara de Apel, singura instanta de acest fel din tara.

Tribunalul Militar Teritorial este egal in grad cu tribunalele civile.

Tribunalele si tribunalele specializate, precum Tribunalul Militar Teritorial pot avea mai multe sectii; de asemenea, si curtile de apel.

Curtea Militara de Apel este egala in grad cu curtea de apel.

Prin Decretul nr. 203/1974, la Judecatoriile Constanta si Galati, precum si la Tribunalele Constanta si Galati, au fost infiintate sectii maritime si fluviale.

Potrivit art. 43 din Legea nr. 304/2004, instantele judecatoresti sunt conduse de catre un presedinte care exercita si atributii de administratie. La nivelul judecatoriilor, poate fi numit si un vicepresedinte, iar la nivelul tribunalelor, tribunalelor specializate si curtilor de apel, cate 1-2 vicepresedinti. Numai in Municipiul Bucuresti, presedintele curtii de apel si al tribunalului poate fi ajutat de 1-3 vicepresedinti.

Sectiile curtilor de apel si ale tribunalelor, acolo unde ele exista, sunt conduse de cate un presedinte de sectie.

In cadrul fiecarei instante judecatoresti functioneaza un colegiu de conducere care hotaraste cu privire la problemele generale de administrare a institutiei. Cel de la nivelul curtilor de apel exercita si actiunea disciplinara impotriva judecatorilor.

Adunarile generale ale judecatorilor de la fiecare instanta dezbat activitatea anuala, aleg membrii Consiliului Superior al Magistraturii, analizeaza proiecte de acte normative la solicitarea acestuia sau a ministrului justitiei, dezbat probleme de drept si formuleaza puncte de vedere cand sunt cerute de C.S.M.

Dupa gradele de jurisdictie, instantele judecatoresti se impart in: instante de fond, instante de apel si instante de recurs.


Instantele militare nu sunt instante extraordinare cu o competenta exceptionala. Ele se limiteaza la competenta personala si speciala ce le-a fost acordata prin lege.

2.2. Compunerea completelor de judecata

Prin compunerea instantei de judecata se intelege alcatuirea comple­tului de judecata cu numarul de judecatori prevazut de lege, care sa aiba capacitatea functionala de judecare a cauzei penale1.

Completele de judecata sunt constituite de catre presedintii instantelor de judecata sau presedintii sectiilor, cu avizul colegiului de conducere. In cadrul unei instante judecatoresti isi pot desfasura activitatea mai multe complete de judecata. Numarul judecatorilor care fac parte din completul de judecata este diferit, in functie de gradul instantei judecatoresti. Astfel, judecatoriile, tribunalele si curtile de apel judeca, in prima instanta, in complete de judecata alcatuite dintr-un singur judecator.

Prin art. 55 din Legea 304/2004, se arata ca, la solutionarea in prima instanta a cauzelor privind conflictele de munca si asigurari sociale, completul de judecata se constituie din 2 judecatori si 2 asistenti judiciari, care participa la deliberari cu rol consultativ, opinia lor consemnandu-se insa in hotarare.

Apelurile si recursurile se judeca de catre tribunale si curti de apel in complete formate din doi, respectiv, trei judecatori.

Legea permite alcatuirea completului de divergenta, format din 3 judecatori, cand cei doi (din apel) nu ajung la un acord cu privire la solutia ce va fi adoptata. Din completul de divergenta va face parte un judecator conform planificarii de permanenta.

La instantele militare, completele de judecata se alcatuiesc in acelasi mod, in functie de gradul jurisdictional in care se afla cauza.

Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca, in prima instanta, in complete formate din 3 judecatori ai aceleiasi sectii sau 9 judecatori (recursurile impotriva solutiilor pronuntate in prima instanta de una din cele patru sectii ale instantei). In Sectii Unite judeca: recursul in interesul legii; sesizarile privind schimbarea jurisprudentei Curtii; cazurile cand urmeaza a se sesiza Curtea Constitutionala in vederea pronuntarii asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgare.

Nerespectarea prevederilor legale cu privire la co 525e44f mpunerea comple­tului de judecata atrage sanctiunea nulitatii absolute [art. 197 alin. (2)].



3. Ministerul Public

Ministerul Public reprezinta in activitatea judiciara interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor1. Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete pe langa fiecare instanta judecatoreasca, sub autoritatea ministrului Justitiei, in conditiile legii (art. 62-63 din Legea nr. 304/2004).

3.1. Principiile activitatii Ministerului Public

a)   Principiul legalitatii. Ca o garantie a respectarii legalitatii, in art. 62 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, se arata ca parchetele sunt independente in relatiile cu celelalte instante judecatoresti, precum si cu celelalte autoritati publice si isi exercita atributiile numai in temeiul legii si pentru asigurarea respectarii acesteia. In acest sens, activitatea Ministerului Public este limitata la activitati judiciare reprezentand interesele generale ale societatii.

b)   Principiul impartialitatii. Acesta decurge din principiile legalitatii si oficialitatii procesului penal, procurorul avand obligatia sa se manifeste in acelasi mod fata de toti cei care au intrat in conflict cu legea penala.

Prin art. 7 din Legea nr. 304/2004, se consacra egalitatea in drepturi a cetatenilor, procurorul avand obligatia sa-si exercite atributiile „numai in temeiul legii” (art. 62).

Deplina impartialitate a reprezentantilor Ministerului Public asigura marile garantii procesuale derivate din drepturile fundamentale ale omului, la care se aliniaza procedura penala contemporana a tuturor statelor de drept2.

c)  Principiul controlului ierarhic. Controlul ierarhic decurge din necesitatea subordonarii ierarhice, dispozitiile organelor superioare fiind obligatorii pentru subordonati.

Desi, in solutiile dispuse, procurorul este autonom, dispozitiile procu­rorului ierarhic superior - date in scris si in conformitate cu legea - sunt obliga­torii pentru procurorii din subordine (art. 64 din Legea nr. 304/2004). Procurorii din fiecare parchet sunt subordonati conducatorului parchetului respectiv, care, la randul sau, este subordonat conducatorului parchetului ierarhic superior din aceeasi circumscriptie. Totodata, ministrul Justitiei poate cere procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau, dupa caz, procurorului general al Directiei Nationale Anticoruptie, informari asupra activitatii parchetelor si poate sa dea indrumari scrise cu privire la masurile ce trebuie luate pentru prevenirea si combaterea criminalitatii.

3.2. Organizarea si atributiile Ministerului Public 3.2.1. Organizarea Ministerului Public

Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete pe langa fiecare instanta judecatoreasca. In acest sens, au luat fiinta si functioneaza parchetele de pe langa judecatorii, tribunale, curtile de apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Pe linie militara, functioneaza parchetele militare de pe langa tribunalele militare, Tribunalul Militar Teritorial si Curtea Militara de Apel.

Referitor la structura organelor de conducere, in Legea nr. 304/2004 de organizare judiciara se arata:

-    parchetele de pe langa judecatorii, tribunale si tribunalele pentru minori si familie sunt conduse de prim-procurori ce pot fi ajutati de cate un adjunct. Ministrul Justitiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, stabileste parchetele de pe langa judecatorii la care prim-procurorii sunt ajutati de adjuncti;

-    prim-procurorii parchetelor de pe langa tribunale sunt intotdeauna ajutati de adjuncti;

-    parchetele de pe langa tribunale si curtile de apel au sectii conduse de procurori sefi;

-    parchetele de pe langa curtile de apel sunt conduse de procurori generali, ajutati de 1-2 adjuncti;

-    parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este condus de un procuror general ajutat de un prim-adjunct, un adjunct si 3 procurori consilieri.

Spre deosebire de parchetele civile, la toate parchetele militare, prim-procurorii militari sunt ajutati de adjuncti. Parchetele militare sunt independente de instantele militare, cat si in relatiile cu celelalte autoritati publice. Parchetele militare de pe langa Tribunalul Militar Teritorial si Curtea Militara de Apel au sectii de urmarire penala si judiciare conduse de procurori militari sefi.

Procurorii militari au calitatea de magistrati si fac parte din corpul magistratilor.


3.2.2. Atributiile Ministerului Public

Legea nr. 304/2004 prevede ca atributiile Ministerului Public sunt:

-    efectueaza urmarirea penala in cazurile si in conditiile prevazute de lege si participa, potrivit legii, la solutionarea conflictelor prin mijloace alternative;

-    conduce si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si a altor organe de cercetare penala. In vederea realizarii acestei atributii, procurorul conduce si controleaza activitatea de cercetare penala, dispozitiile date de el fiind obligatorii pentru organul de cercetare penala;

-    sesizeaza instantele judecatoresti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;

-    exercita actiunea civila, in cazurile prevazute de lege;

-    participa, in conditiile legii, la sedintele de judecata;

-    exercita caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in condi-tiile legii;

-    apara drepturile si interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie, ale disparutilor si ale altor persoane, in conditiile legii;

-    actioneaza pentru prevenirea si combaterea criminalitatii, sub coor­donarea ministrului Justitiei, pentru realizarea unitara a politicii penale a statului;

-    studiaza cauzele care genereaza sau favorizeaza criminalitatea, ela-boreaza si prezinta ministrului Justitiei propuneri in vederea eliminarii acestora, precum si pentru perfectionarea legislatiei in domeniu;

-    verifica respectarea legii la locurile de detinere preventiva. Odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 275/2006, dispozitia nu mai este de actualitate, intrucat judecatorul desemnat cu executarea pedepselor este indrituit sa desfasoare respectiva activitate;

- exercita orice alte atributii prevazute de lege.

3.3. Corpul magistratilor

Calitatea de magistrat o au procurorii din cadrul parchetelor, magis-tratii asistenti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si judecatorii de la toate instantele judecatoresti, civile si militare. Pentru numirea ca magistrat militar se impune ca persoana sa aiba si calitatea de militar activ. Este asimilat magistratilor, pe durata indeplinirii functiei, si intreg personalul de specialitate juridica din Ministerul Justitiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul National de Criminologie, Institutul National al Magistraturii.


Poate fi magistrat cel care indeplineste urmatoarele conditii1: a) este numai cetatean roman cu domiciliul in Romania si are capacitate de exercitiu deplina; b) este licentiat in drept; c) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal si se bucura de o buna reputatie; d) cunoaste limba romana; e) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea functiei; f) a absolvit Institutul National al Magistraturii sau a promovat concursul ori examenul de admitere in magistratura, organizat potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.



Mai pot fi numiti in magistratura, pe baza de concurs, daca inde­plinesc conditiile prevazute de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, persoanele care au indeplinit functia de judecator, procuror si care si-au incetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridica prevazut la art. 87 alin. (1), precum si avocatii, notarii, asistentii judiciari, consilierii juridici, persoanele care au indeplinit functii de specialitate juridica in aparatul Parlamentului, Administratiei Prezidentiale, Guvernului, Curtii Constitutionale, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadrele didactice din invatamantul juridic superior acreditat, cu o vechime in specialitate de cel putin 5 ani, precum si magistratii-asistenti la Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu o vechime de cel putin 5 ani care si-au incetat activitatea din motive neimputabile.2

Numirea judecatorilor, cu exceptia celor stagiari, se face prin decret al Presedintelui Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, iar judecatorii si procurorii stagiari sunt numiti de catre Consiliul Superior al Magistraturii pe baza rezultatelor obtinute la examenul de absolvire al Institutului National al Magistraturii.

Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din 19 membri alesi pe o durata de 6 ani de catre adunarile generale ale judecatorilor sau, dupa caz, ale procurorilor, fiind validati de catre Senat.

Atributiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt prevazute in art. 30 din Legea nr. 317/2004, republicata3.

Functia de magistrat este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior. Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, independenti, supunandu-se numai legii, iar procurorii si judecatorii stagiari se bucura de stabilitate. Eliberarea magistratilor din functiile pe care le detin nu poate fi facuta decat in cazurile expres prevazute de lege.


4. Organele de cercetare

4.1. Organizarea si functionarea organelor de cercetare penala

Potrivit art. 201 alin. (1), „Urmarirea penala se efectueaza de catre procurori si de catre organele de cercetare penala.”

In alin. (2) al aceluiasi articol, se precizeaza ca organele de cercetare penala sunt: organele de cercetare ale politiei judiciare; organele de cercetare speciale.

Ca organe de cercetare ale politiei judiciare functioneaza lucratori operativi nominal desemnati de ministrul Internelor si Reformei Administrative cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, sub a carui autoritate isi desfasoara activitatea1. Organele de cercetare ale politiei judiciare au o competenta generala, efectuand cercetarea penala pentru orice infractiune care nu este data, in mod obligatoriu, in competenta altor organe de cercetare penala (art. 207). Ele isi desfasoara activitatea sub conducerea, supravegherea si controlul nemijlocit al procurorului, fiind obligate sa duca la indeplinire toate dispozitiile sale.

Potrivit art. 208, organele de cercetare speciale sunt:

a)   pentru militarii din subordine, comandantii unitatilor militare, corp aparte si similare, precum si ofiterii anume desemnati de catre acestia;

b)   pentru infractiunile savarsite de militari in afara unitatilor militare, sefii comenduirilor de garnizoana, precum si ofiterii anume desemnati de catre acestia;

c)   pentru infractiunile de competenta instantelor militare, savarsite de persoanele civile in legatura cu obligatiile lor militare, comandantii centrelor militare, precum si ofiteri anume desemnati de catre acestia. La cererea comandantului centrului militar, organul de politie efectueaza unele acte de cercetare, dupa care le inainteaza acestuia;

d)   pentru infractiunile de frontiera2, ofiterii politiei de frontiera anume desemnati;

e)   pentru infractiunile contra sigurantei navigatiei pe apa si contra disciplinei si ordinii la bord, precum si pentru infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul prevazute in Codul penal, savarsite de personalul navigant al marinei civile, daca fapta a pus sau ar fi putut pune in pericol siguranta navei sau a navigatiei, capitanii porturilor.


In cazurile prevazute de art. 208 alin. (1) lit. a), b) si c), cercetarea penala se efectueaza obligatoriu de catre organele speciale acolo prevazute. Prin urmare, in situatiile reglementate de art. 208 alin. (1) lit. d) si e), ancheta o pot efectua si organele de cercetare penala ale politiei judiciare.

Referitor la subordonarea organelor de cercetare penala, in literatura de specialitate1 se face, in mod justificat, aprecierea ca, spre deosebire de Ministerul Public, unde exista o singura subordonare pe linie ierarhica a tuturor procurorilor, in cadrul organelor de cercetare penala exista o dubla subordonare: pe linie administrativa, fata de organele ierarhic superioare din Ministerul Internelor si Reformei Administrative; pe linie de cercetare penala, fata de procuror (din punct de vedere al activitatii desfasurate).

Organele de cercetare penala nu se limiteaza la organizarea activi-tatilor de urmarire penala, ci pot sa dispuna si sa realizeze si acte procesuale si procedurale, cum ar fi: dispunerea masurii preventive a retinerii invinuitului si ducerea ei la indeplinire.

Unele activitati legate de procesul penal, cum ar fi actele premer­gatoare (art. 224), se efectueaza, de regula, in cadrul subordonarii admi­nistrative, la care pot participa si lucratori operativi din Ministerul Internelor si Reformei Administrative.

Pe planul subordonarii fata de procuror, organele de cercetare penala au obligatia sa execute dispozitiile legale ale acestuia, iar organul administrativ ierarhic superior pe linie de politie nu are dreptul sa anuleze dispozitiile respective.

Statutul organelor de cercetare ale politiei judiciare este cel prevazut de Legea nr. 360/2002 privind statutul politistului2, acestia fiind functionari publici civili, inarmati, de regula, purtand uniforma.

Sectiunea a III-a

Partile in procesul penal

1. Notiune

Procesul penal nu poate avea loc fara participarea, in afara organelor judiciare mai sus analizate, si a unor persoane care au un interes in cauza (persoana vatamata, persoana pagubita, invinuitul sau inculpatul s.a.) ori nu au niciun interes personal, dar participarea lor este determinata de justa solutionare a cauzei penale (martori, experti, interpreti, specialisti s.a.). In


functie de pozitia procesuala pe care o au, persoanele participante la procesul penal dobandesc anumite drepturi, dar si obligatii corelative acestora.

Dintre subiectii procesuali participanti la desfasurarea procesului penal, un rol important il au partile, care pot fi definite ca persoane fizice sau juridice, care au drepturi si obligatii ce izvorasc in mod direct din exercitarea actiunii penale si actiunii civile in cadrul procesului penal1.

Procesul penal are doua laturi – penala si civila. Partile au calitatea procesuala specifica laturii procesului penal in care isi au localizate drepturile si obligatiile legale. Vom intalni astfel parti care au drepturi si obligatii determinate de exercitarea actiunii penale (invinuitul sau inculpatul si partea vatamata) si parti care au drepturi si obligatii determinate de exercitarea actiunii civile (partea civila si partea responsabila civilmente).

Partile in procesul penal au, de regula, interese contrare. Astfel, invinuitul sau inculpatul incearca, de cele mai multe ori, sa nege fapta savarsita sau sa recunoasca o contributie cat mai redusa la savarsirea ei, pentru a primi o sanctiune penala cat mai mica si a suporta o despagubire cat mai redusa catre partea civila, iar partea vatamata sau partea civila are inte­resul sa se stabileasca intregul adevar in cauza, pentru tragerea la raspundere penala, in mod corespunzator, a invinuitului sau inculpatului sau pentru a fi despagubita proportional cu prejudiciul suferit in urma infractiunii savarsite.

In unele cauze penale, datorita imprejurarilor in care au fost savarsite faptele penale, pot fi intalnite mai multe parti care au interese asema-natoare. Astfel, cand fapta savarsita a afectat, din punct de vedere material, mai multe persoane (incendierea unei portiuni de padure proprietatea mai multor persoane), pot exista mai multe persoane civile cu interese comune. De asemenea, cand fapta penala a fost savarsita in mod nemijlocit de catre mai multi participanti, va exista o solidaritate a coautorilor. Pentru a exista solidaritate procesuala, este necesar ca si judecarea cauzei sa aiba loc in acelasi timp pentru toate partile.

Intrucat partile, alaturi de organele judiciare, pot efectua acte pro­cesuale, ele beneficiaza de drepturile si obligatiile prevazute de lege pentru a si le putea realiza.

Pentru ca o persoana sa fie parte in procesul penal, ea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii2:

a)  partea  civila,  partea  responsabila civilmente  si  inculpatul

trebuie sa aiba, sub aspect civil, capacitate procesuala (legitimatio ad processum) atat de folosinta, cat si de exercitiu. Persoanele juridice care au


calitatea de parte civila dobandesc capacitatea de folosinta la data autentificarii actului de constituire (statut sau contract) ori de la data actului de dispozitie care o infiinteaza. Capacitatea de exercitiu se dobandeste din momentul inmatricularii lor la registrul comertului.

In privinta actiunii civile, aceasta se porneste si se exercita si din oficiu, cand persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa [art. 17 alin. (1), art. 18 alin. (2) C.proc.pen.];

b)    sa existe un interes al partii, pentru a justifica astfel participarea sa la desfasurarea procesului penal;

c)    dreptul partilor care exercita actiunea civila sa nu fie supus unui termen sau unei conditii suspensive.

2. Invinuitul

Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1), ale art. 172 alin. (1) si ale art. 224, motivand ca „garantarea dreptului de aparare nu poate fi asigurata in afara procesului penal, inainte de inceperea urmaririi penale, cand faptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau inculpat. Efectuarea de catre organul de urmarire penala a unor acte de urmarire penala, anterior inceperii urmaririi penale, in vederea strangerii datelor necesare declansarii procesului penal, nu reprezinta momentul inceperii procesului penal si se efectueaza tocmai pentru a se constata daca sunt sau nu temeiuri pentru inceperea procesului penal”.

In Codul de procedura penala actual, invinuitul este definit ca fiind „persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala, atata timp cat nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa”. Activitatea de tragere la raspundere penala pentru savarsirea unei infractiuni se poate desfasura atat fata de o persoana fizica, cat si fata de o persoana juridica.1

Aparent, invinuitul nu este parte in proces. Cu toate acestea, Codul de procedura penala de la 1936 definea notiunea de invinuit in capitolul consacrat partilor.


Etapa actelor premergatoare inceperii urmaririi penale precede nasterea raportului juridic procesual penal. Persoana fata de care se desfa-soara actele premergatoare se numeste faptuitor. Notiunea de faptuitor nu este definita de Codul de procedura penala, insa desemneaza persoana fata de care a fost formulata o plangere sau care este suspectata de incalcarea legii penale.

Actele premergatoare inceperii urmaririi penale nu au caracter obli­gatoriu, dar sunt legate de necesitatea verificarii conditiilor care stau la baza inceperii urmaririi penale.

Intrucat actele premergatoare se pot intinde pe o perioada lunga de timp si se poate astfel afecta dreptul la aparare al persoanei, se impune deter­minarea statutului faptuitorului.

Faptuitorul dobandeste calitatea de invinuit odata cu inceperea urmaririi penale, cand ia fiinta raportul de drept procesual dintre organul judiciar si persoana supusa activitatii de tragere la raspundere penala.

Invinuitul este subiect al procesului penal si consideram ca are calitatea de parte in procesul penal, desi legiuitorul – dintr-o regretabila eroare -a omis sa-l nominalizeze in cuprinsul art. 23. Intentia corpului legislativ este evidenta, recunoscand de facto calitatea de parte in procesul penal a invinuitului, din moment ce - in urma modificarilor succesive aduse Codului de procedura penala - a statuat aceleasi drepturi si obligatii ca si pentru inculpat, folosind constant expresia „invinuit sau inculpat”.

Calitatea de invinuit dainuie pana la punerea in miscare a actiunii penale, cand el se transforma in inculpat.

Singura prevedere legala care indica o oarecare certitudine legata de momentul inceperii urmaririi penale este cea din art. 228 care stipuleaza: „Organul de urmarire penala sesizat in vreunul din modurile prevazute in art. 221 dispune prin rezolutie inceperea urmaririi penale, cand din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10, cu exceptia celui de la lit. b1)”. Din continutul acestui articol trebuie sa intelegem ca aceleasi cazuri vor fi avute in vedere si pentru impiedicarea inceperii urmaririi penale.

Potrivit legislatiei actuale, calitatea de invinuit se dobandeste in momentul incheierii procesului-verbal de constatare a infractiunii de audienta sau a infractiunii flagrante ori al scrierii rezolutiei de incepere a urmaririi penale in rem.

Urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, identificarea faptuitorilor si stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea


in judecata (art. 200). Intrucat urmarirea penala se efectueaza de procuror si de organele de cercetare penala, numai acestia pot incepe urmarirea penala impotriva invinuitului.

3. Inculpatul

Desfasurarea oricarui proces penal este indisolubil legata de existenta unei persoane careia i se imputa savarsirea unei fapte penale.

Conceptul de inculpat a fost preluat din limba franceza si este de origine latina, desemnand persoana aflata in greseala.

In sectiunea „Partile in procesul penal”, in art. 23, inculpatul a fost definit ca fiind „persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala”. Rezulta ca notiunea de inculpat este definita in raport de momentul punerii in miscare a actiunii penale. Dobandirea calitatii de inculpat presupune si existenta unei premise constand intr-o incalcare a legii penale, prin comiterea unei infractiuni. Calitatea de inculpat subzista de la punerea in miscare a actiunii penale si pana la solutionarea acesteia.

Actiunea penala poate fi pusa in miscare de procuror si de instanta de judecata. In cursul urmaririi penale, actiunea penala este pusa in miscare prin ordonanta, situatie in care invinuitul devine inculpat, inainte de sesizarea instantei de judecata.

Daca urmarirea penala s-a desfasurat fara punerea in miscare a actiunii penale, dupa finalizarea cercetarilor - daca se concluzioneaza ca a fost savarsita o fapta penala si ca invinuitul este autorul acesteia - se intocmeste un rechizitoriu prin care se dispune punerea in miscare a actiunii penale, acesta dobandind calitatea procesuala de inculpat.

Atributele procurorului legate de punerea in miscare a actiunii penale nu se rezuma numai la faza de urmarire penala. Legea procesual penala reglementeaza doua situatii in care procurorul poate pune in miscare actiunea penala in cauzele aflate in curs de judecata, pentru a solutiona aspectele noi ivite, necunoscute in momentul sesizarii instantei de judecata:

a)   cand se descopera, pe parcursul judecatii, date cu privire la savar-sirea de catre inculpat a altor fapte penale. In aceasta situatie, procurorul poate cere extinderea procesului penal si, dupa admiterea cererii, poate declara ca pune in miscare actiunea penala [art. 336 lit. a)];

b)   cand se descopera, pe parcursul judecatii, date cu privire si la participarea altor persoane la savarsirea infractiunii deduse judecatii, procurorul poate solicita extinderea procesului penal cu privire la acestea (art. 337). Persoana fata de care s-a dispus extinderea procesului penal si s-a pus in miscare actiunea penala va dobandi calitatea de inculpat.


Daca procurorul nu pune in miscare actiunea penala si solicita trimi­terea cauzei pentru completarea urmaririi penale, persoana fata de care s-a extins procesul penal ramane cu calitatea de invinuit pana la momentul punerii in miscare a actiunii penale.

Extinderea din oficiu a procesului penal de catre instanta se poate realiza numai atunci cand procurorul nu participa la sedinta de judecata. Aceasta situatie este practic mult limitata, intrucat procurorul trebuie sa participe la sedintele de judecata aproape in toate cauzele penale.

O situatie aparte de punere in miscare a actiunii penale se intalneste in cazul plangerii formulate in conditiile art. 2781.

Cand fapta penala a fost savarsita de mai multi faptuitori care au capacitate penala si sunt cercetati si judecati impreuna, acestia devin coinculpati.

Coinculpatii se caracterizeaza prin urmatoarele1: toate probele privind existenta infractiunii sunt opozabile tuturor coinculpatilor; orice act efectuat de vreunul dintre coinculpati produce efecte fata de toti coinculpatii, daca se refera la fapta sau circumstantele in care s-a savarsit; caile de atac (ordinare si extraordinare) folosite de unul sau unii dintre coinculpati profita tuturor coinculpatilor, daca sunt admise; coinculpatii raspund in solidar in legatura cu prejudiciul cauzat persoanei vatamate prin savarsirea infractiunii.

4. Partea vatamata

Persoana vatamata este persoana careia i-au fost afectate drepturile si interesele legitime prin savarsirea infractiunii. Calitatea de persoana vatamata se dobandeste in mod automat, fara indeplinirea altor conditii, prin chiar savarsirea infractiunii. In functie de sfera drepturilor si intereselor legale incalcate, vatamarea poate fi de natura fizica, morala sau materiala.

In timp ce persoana vatamata este subiect al raportului juridic penal de conflict, partea vatamata este subiect al raportului juridic procesual penal.

In art. 24 se prevede ca persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala ori materiala, daca participa in procesul penal, se numeste parte vatamata.

Partea vatamata are calitatea de subiect activ in raport cu actiunea penala, intrucat sustine invinuirea ce i se aduce inculpatului si contribuie la realizarea laturii penale a procesului penal.


Partea vatamata nu poate valorifica pretentii materiale. Pentru ase­menea pretentii, persoana vatamata trebuie sa se constituie parte civila.

Conceptul de persoana vatamata nu trebuie confundat cu notiunea de victima a infractiunii. Aceasta, intrucat persoana vatamata poate fi atat persoana fizica, cat si persoana juridica, pe cand victima nu poate fi decat persoana fizica. Astfel, persoana vatamata, in cazul unor infractiuni ca „violul” (art. 197 C.pen.), „seductia” (art. 199 C.pen.), „talharia” (art. 211 C.pen.), „lipsirea de libertate in mod ilegal” (art. 189 C.pen.), nu poate fi decat persoana fizica.

Codul de procedura penala actual recunoaste calitatea de parte vatamata oricarei persoane care a suferit o vatamate materiala sau morala prin savarsirea infractiunii.

Pentru ca persoana vatamata sa poata deveni parte vatamata, ea trebuie sa indeplineasca, cumulativ, trei conditii:

a) sa aiba vocatie la dobandirea calitatii de parte vatamata. O astfel de vocatie ar avea-o1 numai persoana fizica. Se argumenteaza ca functia indeplinita de partea vatamata depaseste scopul pentru care sunt infiintate persoanele juridice. In sustinerea acestei opinii ar mai putea fi aduse, printre altele, si urmatoarele argumente: potrivit Decretului nr. 31/1954, actiunile persoanei juridice trebuie sa fie limitate la specificul activitatii acesteia. Intr-o alta opinie, vocatia la calitatea de parte vatamata o au atat persoanele fizice, cat si persoanele juridice2. Se sustine ca art. 24 alin. (1) nu distinge intre persoana fizica si cea juridica.

Apreciem ca, in conditiile actuale, este justificat interesul persoanelor juridice de a participa la activitatea procesual penala pentru a-si apara drepturile personale de grup. Chiar si in cazul unor vatamari morale aduse persoanelor juridice, prin fapte penale se creeaza un climat de neincredere, de stirbire a bunei reputatii, a prestigiului acelui agent economic si, prin aceasta, este afectat si interesul sau material. De aceea, opinam ca ar trebui reintrodusa in legislatia procesual penala reglementarea din Codul anterior la care ne-am referit.



Constituirea de parte vatamata ar urma sa se faca prin organele de conducere ale persoanei juridice prejudiciate;

b) manifestarea de vointa. Vatamarea unei persoane prin savarsirea
unei infractiuni nu duce in mod automat la dobandirea calitatii de parte


vatamata1. Persoana vatamata trebuie sa-si manifeste vointa, implicit sau explicit, pentru a fi considerata parte vatamata. S-a considerat ca manifestarea de vointa exista atunci cand persoana vatamata efectueaza acte specifice sustinerii laturii penale a procesului. Astfel de manifestari constau in introducerea de cereri la organele judiciare, solicitarea de probatorii pentru dovedirea anumitor imprejurari, solicitarea de a fi ascultate anumite

persoane2 s.a.;

c) termenul. Manifestarea de vointa trebuie sa aiba loc in termenul prevazut de lege. Acest termen este diferit, dupa cum actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate sau din oficiu. Pentru infractiunile cercetate in urma unei plangeri prealabile, termenul pentru depunerea plangerii la organul judiciar este de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul [art. 284 alin. (1)]. Pentru minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data cand persoana indreptatita a reclama pentru persoana vatamata a cunoscut cine este faptuitorul [art. 284 alin. (2)]. In cazul celorlalte infractiuni, constituirea de parte vatamata se poate face in tot cursul urmaririi penale, iar in faza de judecata la prima instanta, pana la citirea actului de sesizare (rechizitoriul).

Organele judiciare au obligatia sa incunostinteze persoana vatamata ca poate dobandi calitatea de parte vatamata [art. 76 alin. (2) si art. 320 alin. (1)].

Decesul sau renuntarea partii vatamate (cand plangerea prealabila sau impacarea nu conditioneaza exercitarea actiunii penale), ca o manifestare a principiului oficialitatii, actiunea penala va fi exercitata in continuare de catre organul judiciar.

Persoana vatamata poate fi ascultata ca martor, daca nu se constituie parte civila sau nu participa in proces ca parte vatamata (art. 82).

Se poate vorbi de o solidaritate procesuala atunci cand in aceeasi cauza penala exista mai multe parti vatamate3.

In baza efectului extensiv al apelului, in ipoteza in care o parte vatamata va declara apel impotriva hotararii judecatoresti, instanta va examina cauza prin extindere si cu privire la partile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se refera, putand hotari si in privinta lor, fara sa poata crea acestor parti o situatie mai grea (art. 373).

Solidaritatea procesuala se manifesta si in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a


persoanei vatamate. In aceste cazuri, plangerea prealabila produce efecte in rem, si nu in personam. Datorita acestui aspect, cand infractiunea savarsita a vatamat mai multe persoane si numai una dintre aceste persoane a facut plangere prealabila, aceasta este suficienta pentru a subzista raspunderea penala a faptuitorului [art. 131 alin. (3) C.pen.]. Cand fapta penala a fost savarsita in participatie, daca plangerea prealabila a fost facuta si se mentine numai cu privire la unul dintre autori, va opera raspunderea penala pentru toti autorii [art. 131 alin. (4) C.pen.].

5. Partea civila

Potrivit dispozitiilor art. 15, „persoana vatamata se poate constitui parte civila in contra invinuitului sau inculpatului si persoanei responsabile civilmente”.

Prin savarsirea unei infractiuni, se poate produce persoanei vatamate un prejudiciu material sau moral, care poate fi reparat prin intermediul unei actiuni civile.

Potrivit art. 24 alin. (2), persoana vatamata poate sa exercite actiunea civila si in procesul penal. In doctrina, partea civila a fost definita ca fiind orice persoana fizica sau juridica ce a suferit un prejudiciu material sau moral prin infractiune si ce si-a alaturat actiunea sa civila la actiunea penala in procesul penal1.

Calitatea de parte civila poate fi dobandita de catre o persoana fizica sau juridica. In principiu, se poate constitui parte civila numai persoana care a fost vatamata nemijlocit prin infractiune. Aceasta calitate se determina de legea civila si poate izvori din incalcarea unui drept sau a unui interes legitim.

Sotul victimei infractiunii se poate constitui si el parte civila, daca a suferit un prejudiciu. Instanta suprema2 a decis ca sotia victimei, incapabila de munca, are drept la despagubiri, chiar daca, temporar, pana la solutionarea cererii, s-a incadrat in munca.

Conform art. 17 alin. (1) si (3), actiunea civila se porneste si se exercita si din oficiu, cand persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.

Procurorul, cand participa la judecata, are obligatia de a sustine inte­resele civile ale persoanei vatamate lipsite de capacitate de exercitiu ori cu


capacitate de exercitiu restransa, chiar daca nu este constituita parte civila [art. 18 alin. (2)].

Cand persoana vatamata este o persoana fizica lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate restransa, pentru a se constitui parte civila, ea trebuie sa fie reprezentata sau asistata.

Persoana vatamata poate sa introduca actiune pentru repararea pagubei pricinuite prin infractiune si la instanta civila. De regula insa, persoana vatamata prefera sa-si recupereze prejudiciul prin constituirea ca parte civila in procesul penal, datorita avantajelor pe care le are prin folosirea acestei cai (celeritatea procesului penal, participarea procurorului, administrarea acelorasi probe ca si pentru actiunea penala s.a.).

Potrivit art. 15 alin. (2), constituirea ca parte civila se poate face in tot cursul urmaririi penale, precum si in fata instantei de judecata, pana la citirea actului de sesizare.

Organul judiciar are obligatia de a chema in fata sa persoana vatamata si de a o incunostinta ca se poate constitui parte civila, aducandu-i la cunostinta si termenul in care poate proceda in acest sens. Neindeplinirea acestor obligatii din partea instantei de judecata este considerata ca lipsa de rol activ si atrage nulitatea hotararii judecatoresti.

Termenul la care ne-am referit nu este instituit si pentru persoanele fizice lipsite de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa, intrucat, pentru acestea, actiunea civila exercitandu-se din oficiu, organele de urmarire penala au obligatia sa actioneze din oficiu, iar instanta sa se pronunte si ea din oficiu1.

S-a decis, in practica judiciara si in literatura de specialitate, ca persoana vatamata nu se mai poate constitui parte civila daca anterior, in cursul procesului penal, a declarat expres si neechivoc ca nu pretinde despagubiri de la inculpat. Revenirea asupra declaratiei este totusi posibila, daca se face dovada ca persoana vatamata a fost in eroare ori a fost supusa unui dol ori unei violente care a determinat-o sa dea declaratia de neconstituire ca parte civila.

In conditiile in care actiunea civila se introduce si se sustine din oficiu, renuntarea la aceasta este posibila numai sub controlul instantei judecatoresti, cu autorizarea speciala a autoritatii tutelare, a reprezen­tantului celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa. Prejudiciul cauzat partii civile trebuie sa fie cert si evaluabil in bani. In cazul in care nu s-au epuizat consecintele civile ale faptei savarsite,


instanta va stabili prejudiciul cert creat pana la pronuntarea hotararii, urmand ca prejudiciul eventual ce se va mai produce sa fie recuperat printr-o noua actiune introdusa la instanta civila.

Repararea pagubei materiale se va realiza, cand este posibil, prin restituirea catre partea civila a bunurilor ce au format obiectul infractiunii. In vederea restituirii, bunul va fi ridicat chiar si de la cumparatorul de buna-credinta1.

In cazul in care repararea prejudiciului nu se mai poate realiza in natura, partea civila va echivala in bani bunul sau bunurile sale, urmand ca instanta sa se pronunte asupra despagubirii [art. 14 alin. (3) lit. b)]. Instanta va acorda si despagubiri banesti pentru folosul de care partea civila a fost lipsita [art. 14 alin. (4)].

Daunele morale pot consta intr-o suma de bani, separata de eventua­lele daune materiale sau impreuna cu acestea. De altfel, prin art. 14 alin. (5) s-a consacrat legislativ posibilitatea tragerii la raspundere civila si pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile2.

6. Partea responsabila civilmente

Potrivit art. 998 C.civ., „Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”, iar dispozitiile art. 1000 C.civ. conchid: „Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastra”.

Raspunderea pentru fapta altuia isi gaseste aplicarea si in procesul penal.

Introducerea in procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc la cerere sau din oficiu, in cursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata, pana la citirea actului de sesizare.

Din cele prezentate mai sus, rezulta ca persoana responsabila civil-mente este persoana fizica (parinti, tutore, mandant, comitent, profesori, mestesugari s.a.) sau persoana juridica (romana sau straina) care este chemata in procesul penal sa raspunda, potrivit legii civile, alaturi de inculpat, pentru paguba materiala sau morala pricinuita de acesta prin savarsirea infractiunii.

Cand fapta prevazuta de legea penala a fost savarsita de mai multi inculpati, vor fi introduse in proces toate persoanele responsabile civilmente.


Raspunderea persoanei responsabile civilmente este o raspundere civila indirecta a unei alte persoane pentru infractiunea savarsita, cand faptuitorul, fiind insolvabil, nu a reparat prejudiciul cauzat.

Potrivit art. 1000 alin. (2) C.civ., pot fi atrase sau pot interveni din proprie initiativa, ca persoane responsabile civilmente, urmatoarele categorii de persoane:

-    parintii, pentru prejudiciile produse prin faptele penale savarsite de copiii lor minori (pana la varsta de 18 ani), care locuiesc cu dansii [art. 1000 alin. (2) C.civ.];

-    comitentii, pentru faptele penale care au produs pagube, savarsite de prepusii lor, in legatura cu sarcinile ce le-au fost incredintate [art. 1000 alin. (3) C.civ.];

-    institutorii si mestesugarii, pentru prejudiciile cauzate prin infractiuni savarsite de elevi si ucenici, in perioada in care s-au aflat sub supravegherea lor [art. 1000 alin. (4) C.civ.];

-  persoanele care indeplinesc functii de conducere, precum si orice alte persoane, in sarcina carora s-a stabilit o culpa pentru angajarea, trecerea sau mentinerea in functie a unor gestionari fara respectarea conditiilor legale privind varsta, studiile si stagiul ori cele referitoare la antecedentele penale (art. 28 si art. 30 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, consti­ tuirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor organi­ zatiilor socialiste1), daca gestionarii au produs un prejudiciu prin fapte penale;

-   persoanele in legatura cu care s-a constatat, printr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, ca au dobandit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din gestiunea sa (art. 34 din Legea nr. 22/1969);

-  persoanele care au constituit o garantie pentru gestionar (art. 10 si urm. din Legea nr. 22/1969);

In cazul persoanelor enumerate de art. 1000 C.civ., culpa este prezumata, in timp ce pentru cele mentionate in Legea nr. 22/1969, culpa sau foloasele necuvenite trebuie dovedite.

In reglementarea anterioara (Decretul nr. 221/1960), puteau fi atrasi sa raspunda civil, alaturi de inculpat, si persoanele care au profitat de pe urma savarsirii infractiunii. Apreciem ca, in mod nejustificat, a fost inlaturata aceasta forma de raspundere, de vreme ce subzista numai in masura in care trebuia sa acopere prejudiciul creat prin infractiune;

-  persoanele care au gospodarit impreuna cu inculpatul ori au
avut raporturi stranse cu acesta, daca s-a constatat ca au obtinut
foloase de pe urma infractiunii savarsite de autor
.


Apreciem ca se impune modificarea art. 24, in sensul atragerii ca parte responsabila civilmente si a celor vinovati de supravegherea necorespun-zatoare a faptuitorilor care nu raspund penal (interzisii) sau a persoanelor care, din diferite motive, nu au fost trase la raspundere penala (a lipsit autorizarea sau sesizarea organului competent, a intervenit amnistia sau prescriptia). In astfel de cazuri, ar opera numai raspunderea civila in procesul penal, pentru a se putea recupera prejudiciile cauzate.

Persoana chemata sa raspunda civil pentru infractiunea cauzatoare de prejudiciu, savarsita de alta persoana, devine persoana responsabila civil-mente. Dobandirea calitatii de persoana responsabila civilmente in procesul penal are loc pe trei cai: la cererea partii civile; din oficiu; la cererea persoanei responsabile civilmente, atunci cand aceasta considera necesar.

a)    La cererea partii civile. Persoana responsabila civilmente va fi atrasa in procesul penal la cererea persoanei care a suferit prejudiciul material sau moral. Inculpatul nu are dreptul sa ceara introducerea in procesul penal a partii responsabile civilmente.

b)    Din oficiu. Daca prejudiciul a fost cauzat unui interzis ori unei persoane cu capacitate de exercitiu restransa, iar organul de urmarire penala sau instanta de judecata apreciaza ca este necesar, introduce in proces partea responsabila civilmente.

In ambele situatii, introducerea nu poate avea loc decat pana la citirea actului de sesizare a instantei.

c)  La cererea persoanei responsabile civilmente. Interventia in proces a acestei parti poate avea loc din proprie initiativa, in cursul urmaririi penale sau in fata instantei pana la terminarea cercetarii judecatoresti. Intrucat partea responsabila civilmente are posibilitatea sa intervina in procesul penal din momentul declansarii acestuia, toate actele efectuate pana la interventia din proprie initiativa ii sunt opozabile, fara a fi refacute.

Persoana responsabila civilmente are interesul protejarii drepturilor civile apartinand inculpatului si ale sale, intrucat hotararea definitiva a instantei penale, cu privire la existenta faptei, a vinovatiei si a persoanei faptuitorului, are putere de lucru judecat in fata instantei civile.

7. Subiectii procesuali care pot inlocui partile in procesul penal

In procesul penal, partile pot fi inlocuite, in conditiile prevazute de lege, de catre alte persoane, care dobandesc calitatea de subiecti procesuali cu pozitii procesuale diferite. Acesti subiecti procesuali sunt:


7.1. Succesorii

Succesorii sunt persoanele fizice sau juridice care, in conditiile legale, succed in drepturi persoanele fizice decedate sau persoanele juridice reorganizate, desfiintate sau dizolvate (mostenitorii, organizatiile succe­soare in drepturi si lichidatorii)1.

Potrivit art. 21, actiunea civila ramane in competenta instantei penale in caz de deces al uneia din parti, introducandu-se in cauza mostenitorii acesteia.

Daca una dintre parti este o persoana juridica, in caz de reorganizare a acesteia, se introduce in cauza unitatea succesoare in drepturi, iar in caz de desfiintare sau de dizolvare, se introduc in cauza lichidatorii.

Inlocuirea prin succesori nu poate avea loc pentru activitatile pro­cesuale ce tin de latura penala a procesului, intrucat raspunderea penala este strict personala in cazul inculpatului, iar in cazul partii vatamate, dreptul de a participa in procesul penal, in latura penala, se stinge odata cu moartea sa.

Inlocuirea partilor prin succesori este posibila, intotdeauna, in privinta laturii civile.

In cazul decesului persoanei vatamate inainte de punerea in miscare a actiunii civile, succesorii pot sa porneasca ei insisi actiunea civila, iar daca moare inculpatul, succesorii acestuia vor fi introdusi in procesul penal, daca, la data decesului, a fost pusa in miscare actiunea civila in cadrul procesului penal. In caz contrar, succesorii faptuitorilor nu pot fi trasi la raspundere decat pe cale civila2, daca au acceptat succesiunea.

In cazul savarsirii infractiunii in participatie, daca unii dintre inculpati au decedat, vor fi introdusi in procesul penal succesorii, acestia avand raspundere civila.

Si in situatia decesului persoanei responsabile civilmente, pot fi introdusi in proces, pentru a raspunde civil, succesorii acesteia.

Daca sunt mai multi succesori pentru acelasi subiect procesual, acestia vor raspunde civil, in mod solidar.

Succesorii devin parti prin succesiune in procesul penal si au aceleasi prerogative si facultati procesuale ca si partile pe care le-au inlocuit, valorificand insa drepturi proprii ce decurg din calitatea lor.

Mostenitorii persoanei vatamate se pot constitui parte civila, fie in nume propriu, ca urmasi, fie pentru a exercita, in continuare, actiunea civila inceputa de defunct. Acestia pot pretinde repararea daunelor suferite de ei prin  moartea  victimei,  cuprinzand  prejudiciul  material,  daune  morale,


precum si eventualele cheltuieli de judecata si de inmormantare pe care le-au facut. Astfel, are drept la despagubiri minorul care a ramas fara ingrijiri din partea mamei decedate, victima infractiunii. Durata unor astfel de obligatii de plata se intinde pana la majoratul victimei sau pana la terminarea studiilor, fara depasirea varstei de 25 ani. S-a considerat ca, dupa implinirea varstei de 18 ani, copilul minor al victimei, dobandind capacitate de exercitiu, va putea dispune personal si in privinta dreptului sau la dezdaunare, daca se afla in continuarea studiilor. In practica actuala, se impune un nou proces, in care mostenitorul va actiona in calitate de succesor al partii vatamate.

Are dreptul la despagubiri si copilul conceput in cadrul familiei la data savarsirii infractiunii si nascut dupa moartea victimei1.

Persoanele intretinute de victima au si ele dreptul la despagubiri in limita sumelor de care sunt lipsite prin savarsirea infractiunii.

7.2. Reprezentantii

La desfasurarea procesului penal, prezenta unora dintre parti este necesara, dar nu in mod permanent, ci numai pentru anumite acte. Pentru a nu impiedica normala activitate a organelor judiciare, dar si activitatea cotidiana a partilor, legea a prevazut dreptul acestora de a fi inlocuite prin reprezentare.

Reprezentantul este persoana care indeplineste, in lipsa unei parti, dar in numele si interesul exclusiv al acesteia, activitatea procesuala necesara pentru apararea intereselor legitime ale acesteia.

Partea vatamata poate sa-si desemneze reprezentantul prin mandat special ori poate sa-si desemneze reprezentantul printr-o declaratie verbala in fata instantei de judecata, care se consemneaza intr-o incheiere de sedinta. Cand reprezentantul partii vatamate, partii civile si partii responsabile civilmente cumuleaza si calitatea de avocat, acesta are dreptul sa asiste la efectuarea actelor de urmarire penala ce reclama prezenta clientului lor si poate formula cereri si depune memorii.

Reprezentantii in procesul penal sunt de doua feluri:

a) reprezentanti legali, mentionati de dispozitiile legale. Astfel, cand persoana vatamata este un minor, reprezentantul legal va fi un parinte, tutore, curator. Persoanele juridice sunt reprezentate de persoanele desem­nate prin contractul de societate ori statut, cum ar fi: administratorul, prese-dintele consiliului de administratie, directorul, seful contabil, jurisconsultul



si alte persoane desemnate in mod expres de autoritatile competente ale organizatiei sa reprezinte unitatea respectiva in relatiile cu organele judi­ciare. Persoana vatamata printr-o fapta penala, lipsita de capacitate de exercitiu, nu participa la desfasurarea procesului penal decat prin repre-zentantii sai legali. Reprezentantii legali pot fi la randul lor reprezentati;

b) reprezentanti conventionali. Partea in proces poate incheia o conventie cu o alta persoana, prin care s-o imputerniceasca sa se prezinte in proces in numele si interesul sau, exercitandu-i drepturile procesuale si indeplinindu-i obligatiile care-i revin. Mandatul trebuie sa fie special, cu imputernicire expresa de reprezentare pentru anumite acte ale procesului sau pentru reprezentare in tot timpul procesului.



Articolul 174 stipuleaza ca, in cursul judecatii, inculpatul poate fi reprezentat.

Articolul 24 din Constitutie garanteaza neconditionat dreptul la aparare, precum si dreptul partilor de a fi asistate in tot cursul procesului de un avocat, ales sau numit din oficiu. In raport cu aceste prevederi constitutionale, incul­patul nu poate fi determinat sa se prezinte la judecarea cauzei sale prin insti­tuirea unei obligatii pe care el nu o poate indeplini, indiferent din ce motive.

Reprezentantul (legal sau conventional) nu poate exercita drepturile procesuale ale invinuitului sau inculpatului care sunt intuitu personae si nici nu poate, din proprie initiativa, sa renunte la vreunul din drepturile partilor pe care le reprezinta.

Reprezentant poate fi orice persoana cu capacitate deplina de exercitiu, indiferent daca are sau nu calitatea de avocat.

Referitor la pozitia procesuala a reprezentantilor, acestia devin subiecti procesuali, si nu parti in proces.

Reprezentantii legali si cei conventionali pot efectua aceleasi acte juridice procesuale pe care le poate efectua si partea pe care o reprezinta, daca aceasta ar fi participat la desfasurarea procesului penal.

Daca mandatul de reprezentare este incredintat unei persoane care nu are calitatea de avocat, ea nu poate presta anumite activitati, cum ar fi punerea de concluzii in sedinta de judecata. In astfel de situatii, reprezen­tantul trebuie sa fie asistat de un avocat.

Partea vatamata, partea civila - persoane fizice, lipsite de capacitate de exercitiu - vor actiona in procese penale numai prin reprezentanti legali.

7.3. Substitutii procesuali

Substitutii procesuali sunt subiectii care indeplinesc activitati procesuale, in cazurile anume prevazute de lege, in nume propriu,


pentru realizarea unui drept al altei persoane. Astfel, art. 222 alin. (5) arata ca „Plangerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate sa declare ca nu-si insuseste plangerea”. Potrivit art. 362 alin. (2), apelul poate fi declarat pentru parti, martor si orice alta persoana interesata si de catre reprezentantul legal, de catre aparator, iar pentru inculpat, si de catre sotul acestuia, iar in cazul revizuirii, aceasta „poate fi ceruta si de catre sotul si rudele apropiate ale condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia”; cererea de liberare provizorie poate fi facuta si de substitutii procesuali [sot sau rudele apropiate – art. 1606 alin. (1)].

Spre deosebire de reprezentant, care actioneaza in numele si interesul partii pe care o reprezinta, fiind obligat sa actioneze potrivit mandatului primit si fiind raspunzator de indeplinirea obligatiilor asumate, substitutul procesual actioneaza in numele sau, dar in interesul partii, avand dreptul, si nu obligatia, sa actioneze, atunci cand considera necesar1.

Persoanele pentru care actioneaza substitutii procesuali pot infirma actele procesuale efectuate de acestia (persoana pentru care s-a facut plangerea poate declara ca nu-si insuseste plangerea), organul judiciar urmand sa inceteze urmarirea penala.

Daca actioneaza mai multi substituti procesuali (sotul, fratele, copilul major, aparatorul), intocmind cu totii acte procesuale, acestea vor ramane valabile, fiind considerate ca un singur act.

8. Aparatorul in procesul penal

Aparatorul este un participant in procesul penal, fara a avea calitatea de parte, intrucat nu urmareste un interes personal, dar poate sa exercite toate drepturile partii pe care o asista sau o reprezinta. Aparatorul este deci persoana fizica ce participa la desfasurarea procesului penal pentru a acorda asistenta juridica unei parti.

In art. 24 din Constitutie, se stipuleaza ca „Dreptul la aparare este garantat” si ca „partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”, fiind prevazute si garantiile corespunzatoare pentru realizarea acestuia. Astfel, art. 23 alin. (8) din Constitutie insereaza o serie de garantii (dreptul retinutului sau arestatului de a i se aduce la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen, numai in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu).


Drepturile si garantiile constitutionale sunt completate de art. 6, art. 171-173. Astfel, art. 171 alin. (1) consacra ca „Invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de un aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aduca la cunostinta acest drept”, iar alin. (2) si (3) ale aceluiasi articol se refera la cazurile in care asistenta juridica este obligatorie.

Din continutul acestor texte de lege se desprinde concluzia ca asistenta juridica excede cadrul unui drept subiectiv prin aceea ca invinuitul sau inculpatul nu are posibilitatea de a renunta la aparator in situatiile prevazute de lege [art. 171 alin. (2) si (3)]. Pe langa cazurile de asistenta juridica obligatorie comune atat urmaririi penale, cat si judecatii, s-au prevazut cazuri suplimentare de asistenta juridica obligatorie in cursul judecatii, cand s-au savarsit infractiuni pentru care legea prevede o pedeapsa de 5 ani sau mai mare ori detentiunea pe viata. Aceste dispozitii legale se aplica indiferent de modul in care a fost sesizata instanta de judecata si indiferent daca, in cauza, se retin circumstante atenuante, care ar putea duce la scaderea pedepsei sub limita de 5 ani1.

Dispozitiile sunt aplicabile si atunci cand infractiunea sanctionata cu inchisoare mai mare de 5 ani a ramas in forma tentativei incriminate, cu toate ca se reduc limitele pedepsei [art. 21 alin. (2) C.pen.], intrucat art. 171 alin. (3) nu distinge intre forma imperfecta sau consumata a infractiunii.

Potrivit Legii nr. 51/19952, care reglementeaza, in prezent, exercitarea profesiei de avocat, aparator poate fi numit un avocat, membru al unui barou de avocati.

Asa cum reiese din art. 10 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului, magistratii au dreptul sa pledeze in cauzele lor personale, ale ascendentilor si descendentilor, precum si ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. In literatura de specialitate, au existat opinii pro si contra privind statutul de aparator al magistratilor, in situatiile enumerate de lege. Apreciem ca, in cazurile speciale mentionate, magistratul indeplineste activitatea, cu toate drepturile si prerogativele avocatului, putand indeplini orice act specific acestei profesii. Calitatile de magistrat si de avocat in cazurile respective nu sunt incompatibile, intrucat ele nu sunt exercitate concomitent. Cand exercita activitatea de aparator, in cazurile speciale enumerate de Legea nr. 303/2004, magistratului ii sunt opozabile


toate dispozitiile legale aplicabile avocatului, inclusiv cele referitoare la incompatibilitati. In aceasta situatie, magistratul nu va putea exercita apa-rarea la instantele de judecata sau la parchetele unde sotul magistratului, ruda ori afin pana la gradul al IV-lea inclusiv, indeplineste functia de magistrat.

Pentru ca avocatul sa poata deveni aparatorul inculpatului sau al unei parti in proces, este necesar sa fie numit din oficiu sau sa fie ales de catre aceasta. Calitatea de avocat este incompatibila cu: prestarea de activitati salariale in cadrul altor profesii; exercitarea nemijlocita de fapte de comert; activitati care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri; calitatea de asociat sau administrator intr-o societate comerciala, presedinte al consiliului de administratie sau membru in comitetul de directie al unei astfel de societati (art. 8 din Statutul profesiei de avocat); avocatul nu poate apara sau reprezenta parti cu interese contrare in aceeasi cauza sau cauze conexe; nu poate pleda impotriva partii care l-a consultat anterior in aceeasi cauza; nu-si poate exercita profesia daca a fost ascultat anterior ca martor in aceeasi cauza sau a fost expert ori traducator. Magistratii nu pot pune concluzii la instantele unde au functionat, iar fostii procurori sau politisti nu pot acorda asistenta juridica la organele de urmarire penala la care au functionat timp de 2 ani de la incetarea functiei (Legea nr. 51/1995).

Potrivit art. 821 din Legea nr. 280/2004, deputatul sau senatorul care, pe durata executarii mandatului de parlamentar, doreste sa exercite profesia de avocat, nu poate sa pledeze in cauzele ce se judeca de catre judecatorii sau tribunale si nici nu poate acorda asistenta juridica la parchetele de pe langa aceste instante.

8.1. Felurile asistentei juridice

Asistenta juridica este de doua feluri: facultativa si obligatorie: a) asistenta juridica facultativa. Legea procesual penala [art. 171 alin. (1)] reglementeaza dreptul invinuitului sau inculpatului de a fi asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii. Organele judiciare au obligatia sa aduca la cunostinta acest drept invinuitului sau inculpatului.

In vederea acordarii asistentei juridice, se incheie un contract intre avocat si persoana care solicita asistenta juridica, in care sunt mentionate obligatiile reciproce – plata onorariului convenit si acordarea asistentei. Pentru persoanele lipsite de posibilitatile materiale necesare angajarii unui aparator, decanul baroului poate aproba acordarea de asistenta gratuita.


Asistenta juridica facultativa presupune dreptul oricarei persoane de a-si alege singura avocatul pe care-l crede cel mai indicat sa-i apere interesele;

b) asistenta juridica obligatorie. In cazurile anume prevazute de lege [art. 171 alin. (2) si (3)], asistenta juridica este obligatorie pentru invinuit sau inculpat, atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata.

Nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la acordarea asistentei juridice se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a actelor incheiate.

Situatiile nominalizate de lege in care asistenta juridica este obligatorie sunt:

a) invinuitul sau inculpatul este minor (intre 14-18 ani).

Acordand asistenta juridica obligatorie minorului, legiuitorul a avut in vedere lipsa experientei de viata, care il impiedica sa-si organizeze si sa-si sustina in mod corespunzator apararea si sa-si valorifice drepturile legale.

Obligatia statului de a acorda asistenta juridica se mentine pentru minorul care nu a implinit 18 ani, in tot cursul fazei de urmarire penala si al judecatii1. Daca minorul avea peste 14 ani la data savarsirii infractiunii, iar pana la data inceperii urmaririi penale a devenit major, asistenta juridica nu mai este obligatorie. Cand inculpatul este minor in momentul sesizarii instantei de judecata, asistenta juridica este obligatorie, chiar daca in cursul judecatii a devenit major;

b) invinuitul sau inculpatul este internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical-educativ. O astfel de internare este asimilata cu privarea de libertate sau cu situatia restrictionarii libertatii de miscare, neavand posibilitatea de a se prezenta liber si nestingherit la chemarile organelor judiciare.

Asigurarea asistentei juridice este obligatorie numai in perioada in care invinuitul sau inculpatul se gaseste in executarea masurii educative, chiar daca a devenit major in timpul acesteia;

c) invinuitul sau inculpatul este arestat, chiar in alta cauza.

Si in acest caz, datorita situatiei in care se afla, invinuitul sau inculpatul nu-si poate organiza singur apararea. Din aceleasi considerente, asistenta juridica este obligatorie si in cazul in care invinuitul sau inculpatul este retinut ori executa o pedeapsa privativa de libertate (detentiunea pe viata sau inchisoare) in alta cauza.

Asistenta juridica este obligatorie numai pe perioada cat dureaza arestarea preventiva sau alta masura privativa de libertate (inchisoarea in alta cauza care ar putea ajunge la termen inainte de finalizarea urmaririi penale sau a judecatii).

In concluzie, ori de cate ori invinuitul sau inculpatul nu se afla in libertate pentru a-si putea organiza si exercita in conditii firesti apararea, organele judiciare au obligatia sa-i asigure asistenta juridica calificata (prin avocat);

d)   cand fata de invinuit sau inculpat s-a dispus masura de siguranta a obligarii la tratament medical ori a internarii medicale, chiar si in alta cauza. Ratiunea consta in restrictionarea libertatii de miscare a acestuia;

e)   in cursul judecatii, in prima instanta sau in caile de atac, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare ori detentia pe viata. In astfel de cauze, s-au avut in vedere gravitatea pedepsei si grija legiuitorului de a se preveni erorile judiciare, prin participarea aparatorului la judecarea cauzei.

Legiuitorul, referindu-se la pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare, a avut in vedere sanctiunea penala cuprinsa in Partea speciala a Codului penal sau in legile speciale ce cuprind sanctiuni penale, si nu la pedeapsa aplicata in mod efectiv de instanta de judecata. Consideram ca, in virtutea acelorasi ratiuni pentru care asistenta juridica este obligatorie in faza de judecata, se impune a fi obligatorie pentru invinuit si inculpat si in faza de urmarire penala.

Este justa opinia potrivit careia, daca, in cursul judecatii, instanta schimba incadrarea juridica, iar inchisoarea pentru noua infractiune este mai mica de 5 ani, asistenta juridica nu mai este obligatorie;

f)  organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca
invinuitul sau inculpatul nu si-ar putea face singur apararea.
Sunt avuti in vedere invinuitii sau inculpatii cu afectiuni psihice (senilii, inapoiatii mintali, analfabetii, dar nu debili sau alienati mintal, intrucat acestia nu pot avea responsabilitate penala).

In fiecare caz in parte, organul judiciar trebuie sa aprecieze daca invinuitul ori inculpatul se afla sau nu in situatia de a nu-si putea efectua apararea. Articolul 173 alin. (3) prevede - pentru egalitate de tratament cu invinuitul sau inculpatul - obligatia instantei de judecata, cand apreciaza ca, din anumite motive, partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente nu si-ar putea face singure apararea, sa le numeasca un aparator din oficiu. Aceste parti pot si solicita ca instanta sa le numeasca un aparator din oficiu.


Cand asistenta juridica este obligatorie, daca invinuitul sau inculpatul nu si-a ales un aparator, organul judiciar este obligat sa ia masuri pentru desemnarea unuia din oficiu [art. 171 alin. (4)].

In cazul asistentei juridice obligatorii, daca aparatorul ales nu se prezinta nejustificat la data stabilita pentru efectuarea unui act de urmarire penala sau la termenul de judecata fixat si nici nu asigura substituirea, pleaca sau refuza sa efectueze apararea, organul judiciar ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu care sa-l inlocuiasca, acordandu-i timpul necesar pentru pregatirea apararii.

In cursul judecatii, dupa inceperea dezbaterilor, cand asistenta juridica este obligatorie, daca aparatorul ales lipseste nejustificat la termenul de judecata si nu asigura substituirea - ingreunand astfel in mod voit desfasurarea si solutionarea procesului penal -, instanta ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu care sa il inlocuiasca, acordandu-i timpul necesar pentru pregatirea apararii, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu exceptia solutionarii cererilor privind arestarea preventiva [art. 171 alin. (41)].

Nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la asigurarea asistentei juridice invinuitului sau inculpatului, cand este obligatorie, se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a actelor incheiate [art. 197 alin. (2)].

8.2. Drepturile si obligatiile procesuale ale aparatorului

Potrivit art. 171 alin. (1), invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aduca la cunostinta acest drept. Fata de legislatia anterioara anului 1990, sfera drepturilor aparatorului a fost mult largita, insa diminuata in urma modificarilor aduse Codului de procedura penala prin Legea nr. 356/2006.

Aparatorul are urmatoarele drepturi, in functie de faza in care se afla procesul penal:

a) in faza de urmarire penala:

– aparatorul poate participa la efectuarea oricarui act de urmarire penala care implica audierea sau prezenta invinuitului sau inculpatului caruia ii asigura apararea si poate formula cereri si depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca acesta a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului. Incunostintarea se face prin notificare telefonica, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, incheindu-se in acest sens un proces-verbal [art. 172 alin. (1)]. Fac exceptie cazurile in care asistenta juridica este obligatorie, cand ascultarea inculpatului nu se poate efectua fara asistenta juridica


[art. 172 alin. (2)]. In aceste situatii, organul judiciar va desemna un aparator din oficiu, iar la prezentarea aparatorului ales, delegatia aparatorului din oficiu va inceta;

de a fi instiintat, de catre organul de urmarire penala, despre data si locul efectuarii respectivelor activitati de urmarire penala [art. 172 alin. (1)];

de a lua contact cu invinuitul sau inculpatul privat de libertate, asigurandu-i-se confidentialitatea convorbirilor [art. 172 alin. (4)]. Intrucat legiuitorul nu precizeaza in ce faza a procesului penal exista acest drept, credem ca el poate fi manifestat atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata, cand aparatorul, invinuitul ori inculpatul, privat de libertate, considera ca este necesara intrevederea lor pentru organizarea apararii. Acesta poate fi retinut, arestat preventiv in cauza respectiva sau in alta cauza, detinut ca urmare a unei condamnari nedefinitive ori definitive. Organele judiciare nu pot stanjeni sau controla, in mod direct sau indirect, contactul dintre avocat si clientul sau (art. 33 din Legea nr. 51/1995). Numai astfel se poate realiza o valorificare deplina a acestui drept. Dreptul aparatorului de a lua contact cu inculpatul arestat nu poate fi interzis;

posibilitatea aparatorului de a se plange impotriva masurilor si actelor de urmarire penala sau a rezolutiilor procurorului cu privire la confirmarea propunerilor organului de urmarire penala. In ipoteza plangerilor referitoare la incalcarea dispozitiilor ce privesc asistenta judiciara obligatorie a invinuitului sau inculpatului ori la contactul si confidentialitatea convorbirilor dintre acesta si aparatorul sau, procurorul competent este obligat sa le rezolve in cel mult 48 de ore. Pentru restul situatiilor, termenul de rezolvare este de 20 de zile;

b) in faza de judecata:

sa asiste pe inculpat in exercitarea drepturilor procesuale. Astfel, aparatorul poate sa studieze amanuntit dosarul cauzei si toate probele existente in el, poate formula cereri si depune memorii in legatura cu anumite acte incheiate in faza de urmarire penala, poate combate invinuirea si pretentiile civile formulate, aratand cazurile de impiedicare a punerii in executare a actiunii penale si de exercitare a acesteia. Cand cererile aparatorului nu au fost acceptate, in numele inculpatului, el poate sa foloseasca caile de atac impotriva hotararii date de instanta. Aparatorul actioneaza in numele si interesul inculpatului, in scopul respectarii drepturilor procesuale ale acestuia si pentru stabilirea adevarului in cauza.

Ca si in faza de urmarire penala - cand aparatorul poate participa la efectuarea actelor de urmarire penala alaturi de inculpat -, in faza de judecata, aparatorul participa la sedintele de judecata, chiar si la cele secrete (art. 290  alin. final),  dand  sfaturi  inculpatului  in  legatura  cu  cererile,


exceptiile, concluziile pe care le poate formula. Aparatorul, de regula, poate actiona in instanta in locul inculpatului, exercitand drepturile procesuale pe care le are acesta. El poate astfel sa puna intrebari coinculpatilor [art. 323 alin. (2)], martorilor, expertilor, sa se opuna intrebarilor si cererilor inadmisibile sau neconcludente formulate de reprezentantii parchetului sau de alte parti din proces, formuleaza cereri de recuzare, de administrare a unor probe, de revocare sau ridicare a unor masuri procesuale (arestare preventiva, sechestru s.a.), pune concluzii pe fondul cauzei1.

Aparatorul poate exercita drepturile procesuale ale inculpatului, atat in latura civila, cat si in cea penala, dar nu poate exercita drepturile personale recunoscute de lege acestuia. Astfel, aparatorul nu poate da declaratii scrise sau orale, reveni ori efectua completari in ele, in fata instantei, nu poate hotari impacarea partilor, retragerea unei cai de atac;

posibilitatea de a lua contact cu inculpatul, cand arestarea acestuia se mentine si in faza de judecata. Instanta nu poate interzice aparatorului sa ia contact cu inculpatul, dispunand daca este cazul sedinta de grefa.

In desfasurarea procesului penal, aparatorul are si drepturi procesuale proprii. Astfel, aparatorul poate ataca hotararea primei instante cu privire la onorariul de avocat care i se cuvine [art. 362 alin. (1) lit. e) si 3852].

Cand asigura asistenta juridica a celorlalte parti, art. 173 alin. (1) precizeaza ca aparatorul are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala care implica audierea sau prezenta partii careia ii asigura apararea si poate formula cereri si depune memorii.

In privinta obligatiilor aparatorului, in art. 172 a fost introdus alin. (8) prin Legea nr. 45/1993, potrivit caruia „Aparatorul ales sau desemnat din oficiu este obligat sa asigure asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului”. Aceeasi obligatie revine si aparatorului celorlalte parti.

Pentru nerespectarea acestei obligatii, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate sesiza baroul de avocati, pentru a lua masuri. Mai mult, in baza art. 198 alin. (3), lipsa nejustificata a aparatorului ales sau desemnat din oficiu fara a asigura substituirea, in conditiile legii, ori inlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apararea se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 la 5.000 lei.

Avocatul nu poate asista sau reprezenta parti cu interese contrare in aceeasi cauza si nu poate pleda impotriva partii care l-a consultat mai inainte.


Avocatul mai este dator: sa pastreze secretul profesional [art. 79 alin. (1)]; sa nu accepte calitatea de aparator cand urmeaza sa fie ascultat ca martor pentru faptele si imprejurarile pe care le-a cunoscut inainte de a fi devenit aparator [art. 79 alin. (2)]; sa asigure exercitarea calificata a dreptului la aparare, sa se manifeste cu constiinciozitate si probitate profesionala in activitatea pe care o desfasoara in fata organelor judiciare; sa se conformeze legii si adevarului, contribuind la elucidarea tuturor imprejurarilor in care a fost savarsita fapta penala, pentru aplicarea corecta a legii penale si pentru individualizarea judiciara a pedepsei.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact