Investitiile; multiplicatorul si acceleratorul

Investitiile; multiplicatorul si acceleratorul

In sens economic, investitiile reprezinta ansamblul cheltuielilor orientate spre achizitionarea bunurilor capital, in vederea sporirii avutiei societatii. Spre deosebire de bunurile de consum, bunurile capital nu satisfac in mod direct nevoile umane, dar contribuie la crearea de noi bunuri, fie de consum final, fie tot de investitii, si care vor genera indirect, pe termen lung, o satisfacere superioara a trebuintelor colective. Desi, in mod obisnuit, in sfera investitiilor sunt incluse si investitiile financiare (achizitionarea de titluri de valoare), acestea nu au ca rezultat sporirea capitalului si a avutiei societatii, ci doar o schimbare a dreptului de proprietate. Astfel, intr-o acceptiune larga, investitia reprezinta orice decizie de cheltuire care conduce la dobandirea unui activ (real sau financiar), in vederea obtinerii ulterior a unui flux de lichiditati.

In functie de destinatia bunurilor de capital achizitionate, se pot distinge doua mari categorii d 656i87g e investitii:

a) investitii de inlocuire (de reproductie), destinate inlocuirii bunurilor de capital fix scoase din functiune, ca urmare a deprecierii lor si care permit mentinerea stocului de capital fix. Sursa de finantare a acestora o constituie amortizarea.

b) investitii nete (de dezvoltare), destinate sporirii volumului capitalului real (tehnic), adica cresterii volumului capitalului fix si a stocurilor materiale. Aceste investitii asigura sporirea capacitatilor productive si reprezinta formarea neta de capital. Sursa de finantare a acestora este venitul economisit.

Suma invesitiilor de inlocuire (Ii) si a investitiilor nete (In) formeaza investitiile brute (Ib), care contribuie la formarea bruta de capital. Deci: Ii + In = Ib; Ib = In + A.

La nivel national, in cadrul investitiilor brute se cuprind: investitiile in capital fix, suplimentari ale stocurilor si achizitiile de cladiri pentru locuit.

In mod necesar, la nivel macroeconomic, economiile apar ca o conditie a investitiilor, astfel ca ansamblul economiilor realizate la nivel national nu reprezinta altceva decat potentiale investitii. Putem spune ca economiile si investitiile dintr-o tara sunt, de fapt, fatete diferite ale aceluiasi proces; deci, pot fi considerate doua marimi egale: I = E.

De precizat, ca aceasta egalitate dintre economii si investitii se verifica atunci cand consideram investitiile in acceptiunea larga (prezentata mai sus), adica luam in considerare si posibilitatea plasamentelor pe piata de capital a unei parti din veniturile neconsumate si economisite. In caz contrar, relatia de egalitate poate deveni o relatie de inegalitate relativa: I ≤ E.

Asadar, putem afirma ca volumul total al economiilor nu reflecta, in mod obligatoriu, intregul volum al investitiilor productive dintr-o economie nationala, acestea din urma putand fi, in realitate, mai mici (diferenta constituind-o investitiile financiare). Cu toate acestea, economiile globale raman principala sursa de finantare a investitiilor productive nationale si de aceea este nevoie de o crestere sustinuta a ratei economiilor.

In timp ce economiile exprima comportamentul colectiv al consumatorului individual, investitiile reflecta comportamentul colectiv al intreprinzatorului individual.

In mod firesc, principala motivatie a oricarui agent economic care investeste o suma de bani intr-o activitate economica este speranta ca va obtine ulterior din aceasta actiune un flux de venituri, care sa-i asigure, intr-un timp cat mai scurt, atat amortizarea investitiei, cat si realizarea de profituri suplimentare. Putem spune, deci, ca factorul determinant al oricarei investitii este venitul asteptat de catre investitor. Acestui venit, suplimentar, ii va corespunde o crestere a cheltuielilor de consum - care va impulsiona productia de bunuri si servicii -, precum si o crestere a economiilor - ce va influenta pozitiv volumul investitiilor. In afara investitorului, care se asteapta sa castige, intr-un anumit termen, exista numeroase alte subiecte economice care vor incasa un venit imediat, ca urmare a investitiei realizate. Astfel, potrivit modelului de analiza cheltuieli-venit, orice cheltuiala (in cazul nostru, de investitii) pe care o efectueaza un agent economic reprezinta pentru alt subiect economic un venit. Acest venit, la randul sau, va fi o parte cheltuit in scopuri de consum, iar o alta parte economisit. Pe masura ce venitul creste, sporul acestuia se va imparti, de asemenea, in cheltuieli pentru consum si economii, in functie de marimea inclinatiei marginale spre consum (c') si marimea inclinatiei marginale spre economii (e').

Corelatiile care se formeaza in timpul si spatiul economic intre investitii, venit, consum, economii, iarasi venit, consum s.a.m.d. au fost analizate in teoria macroeconomica sub denumirile de: principiul multiplicatorului si principiul acceleratorului.

Principiul multiplicatorului22 exprima raportul care se formeaza intre cresterea veniturilor si cresterea investitiilor, sub forma unui coeficient de amplificare (K), ce ne arata marimea cresterii veniturilor, ca urmare a cresterii cu o unitate a investitiei, astfel: K = ∆V/∆I. Acesta evidentiaza efectul de multiplicare a veniturilor pe seama investitiei, astfel ca sporirea investitiilor influenteaza de K ori cresterea veniturilor: ∆V = K ×∆I, iar K > 1. Deci, putem spune ca sporul investitiilor se cuprinde de K ori in sporul veniturilor. Multiplicatorul reflecta legatura directa dintre intrarile in sistemul economic, concretizate in investitii si iesirile acestuia, sub forma veniturilor participantilor la activitatea economica. Investitiile sunt cele care produc efectele de antrenare asupra veniturilor, prin intermediul cresterii productiei de bunuri economice.

Dupa cum stim, la nivel macroeconomic, E = I, de unde rezulta ca si ∆E =∆I, deci: ∆I =∆V −∆C. Relatia multiplicatorului devine: K = ∆V/(∆V−∆C), iar, prin impartirea cu V, rezulta: K =1/(1-∆C/∆V) ; daca tinem seama ca raportul ∆C/∆V reprezinta inclinatia marginala spre consum (c'), atunci: K = 1/(1−c'). Dar, (1 − c′) reprezinta inclinatia marginala spre economisire (e′), deci: 1 − c′ = e′, de unde rezulta ca multiplicatorul va fi: K = 1/e'. Potrivit celor doua relatii ale multiplicatorului, valoarea acestuia este cu atat mai mare cu cat inclinatia marginala spre consum este mai mare, sau, inclinatia marginala spre economii este mai mica. Pornind de la relatia  ∆V = K ×∆I, vom avea in continuare urmatoarele relatii de interdependenta: (a) ∆V= 1/(1−c') ×∆I si (b) ∆V=1/e' × ∆I.

Principiul acceleratorului exprima si masoara cresterea investitiilor, ca urmare a sporirii veniturilor. Conform acestui principiu, o sporire a cererii bunurilor de consum, in urma cresterii veniturilor, va antrena o crestere, mai mult decat proportionala, a productiei bunurilor de capital (de investitii).

Altfel spus, principiul acceleratorului exprima efectul cresterii veniturilor asupra investitiilor, sub impulsul stimulativ al sporirii cererii de consum. El evidentiaza relatia existenta intre modificarea cererii bunurilor de consum si cea a bunurilor de capital.

Logica acestui principiu se poate prezenta astfel: o crestere a venitului (∆V) genereaza o sporire a cererii bunurilor de consum (∆C); producatorii de bunuri de consum urmaresc sa-si adapteze oferta (productia) la modificarea cererii (∆Q); pentru a spori productia este necesara o investitie suplimentara in bunuri de capital (∆I), crescand cererea pentru astfel de bunuri si implicit productia acestor bunuri.

Intre cererea de produse finite - bunuri de consum - si cererea de bunuri de productie (investitii), care le creeaza, exista o relatie de accelerare, astfel ca modificarile survenite in cererea de consum tind sa determine variatii mai accentuate ale cererii de bunuri investitionale. Se poate spune ca investitiile urmeaza dinamica cererii de consum, dar intr-un ritm mai accentuat.

Acceleratorul (a) se exprima cu ajutorul relatiei urmatoare: a=∆I/∆V=I1-I0/V1-V0,  de unde rezulta ca sporul investitiilor este egal cu produsul dintre accelerator (a) si cresterea veniturilor (∆V), astfel: ∆I= a ×∆V . Daca investitia din anul de baza (I0) a fost nula, formula acceleratorului devine: a = I1/(V1-V0)=I1/∆V si a > 1.

Conform relatiilor de mai sus, acceleratorul este o marime care ne arata cu cat sporesc investitiile, in urma cresterii cu o unitate a venitului (venit, care dupa cum am precizat, sta la baza unei cresteri a cererii de consum). Astfel, daca toate capacitatile de productie sunt utilizate, o modificare a cererii de bunuri de consum genereaza o schimbare de o mai mare amplitudine a investitiei.

In concluzie, atat multiplicatorul, cat si acceleratorul reprezinta doua concepte care actioneaza combinat si interdependent. Astfel, daca multiplicatorul exprima influenta investitiilor asupra veniturilor, acceleratorul pune in evidenta influenta inversa, respectiv a veniturilor asupra investitiilor (ambele procese, la nivel macroeconomic). In ambele cazuri influenta se realizeaza, direct sau indirect, prin intermediul consumului, astfel ca dependenta productiei de consum este o realitate economica de care trebuie sa se tina seama intotdeauna.