StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie mondiala
Trimite articolul prin email Tendinte actuale in comertul international : Economie mondiala Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Tendinte actuale in comertul international



TENDINTE ACTUALE IN COMERTUL INTERNATIONAL


Evolutia schimburilor comerciale internationale





Inceputul de secol XX parea sa prefigureze un progres ireversibil pe calea schimburilor comerciale libere, prin integrarea in economia mondiala a multor natiuni din afara Occidentului. Semnarea a numeroase tratate bilaterale de comert, bazate pe clauza natiunii celei mai favorizate, au permis instituirea unui regim de liber-schimb. Barierele netarifare (contingentele, licentele de import si export, interdictiile etc.) nu erau mai deloc folosite.

Primul razboi mondial a creat conditiile unei intensificari a politicilor protectioniste: probleme economice si financiare in cazul noilor state din Europa Centrala si de Est, miscari nationaliste in Asia si America Latina, deficite publice si inflatie in majoritatea tarilor occidentale. Marea criza din anii ’30 a accentuat protectionismul agricol al tarilor industriale si protectionismul industrial al tarilor agrare; politicile deflationiste, urmate de devalorizari succesive au adancit efectele depresiunii, cu efecte dramatice asupra multor tari exportatoare de produse agricole si materii prime. Perioada de dupa primul razboi mondial este marcata de o diminuare evidenta a fluxurilor comerciale si de capital de pe piata mondiala, mai ales, ca urmare a razboaielor tarifare si a masurilor protectioniste de natura netarifara.

Interventia statului, practicata pe scara larga in anii ’20, nu aduce o relansare a comertului mondial si nici o reluare a cresterii economice, ci prelungeste stagnarea, intareste nationalismul economic, prin exacerbarea protectionismului[1]. Realitatea demonstreaza ca tocmai tarile in dezvoltare, care au liberalizat comertul exterior si schimburile valutare, au dereglementat pietele interne, au privatizat intreprinderile industriale si au stimulat afacerile prin rate moderate ale impozitelor si contributiilor sociale, s-au bucurat de o crestere economica solida si de stabilitate sociala. Rata de crestere economica a tarilor care au optat pentru deschidere spre piata mondiala a fost dubla comparativ cu cea a tarilor adepte ale protectionismului. De asemenea, gradul de inechitate sociala, proportia saraciei, coruptia si ineficienta serviciilor publice sunt mult mai mari in tarile protectioniste decat in cele integrate in economia mondiala .

Unii considera ca globalizarea si comertul liber sunt cauze ale diminuarii veniturilor reale ale angajatilor slab calificati, disolutia clasei de mijloc si cresterea somajului in tarile dezvoltate. In realitate, nu globalizarea si diminuarea competitivitatii internationale provoaca fenomene sociale negative, ci reglementarile economice, politicile sociale costisitoare si rigiditatile pietei muncii.

Cadrul institutional postbelic, intemeiat pe GATT, a fost denumit dupa formula sistemul multilateral de comercializare mondiala sau sistemul comertului mondial. In esenta, acesta are la baza conceptele de avantaj comparativ si competitie libera pe pietele internationale, concepte constitutive ale doctrinei liberului-schimb. Cu toate acestea, sistemul mondial de comercializare a functionat ca un compromis intre interesele politice ale statelor si interesele economice ale comerciantilor. Din acest melanj intre protectionism si liber-schimb, a rezultat o liberalizare graduala a fluxurilor comerciale, uneori cu sincope, in care tarile participante la schimburi, dar mai ales cele membre GATT, au aplicat bariere tarifare si netarifare.

Negocierile desfasurate in cadrul rundei Uruguay si infiintarea Organizatiei Mondiale a Comertului pareau sa dea castig de cauza tranzactiilor comerciale pretutindeni in lume, sa accelereze asa-numitul proces de globalizare comerciala[3]. In realitate, insa, au fost realizate progrese pe calea liberalizarii schimburilor comerciale, dar ponderea lor nu releva existenta pietelor libere globale. Evolutiile din ultimul timp in starea de spirit a opiniei publice, in discursul politic, in viziunea si activitatea unor organizatii internationale si chiar in dezbaterea academica nu corespund acestei tendinte de liberalizare.

Majoritatea studiilor care vizeaza economia mondiala din perioada postbelica prezinta comertul international ca fiind dominat de viziunea liberala[4]. Valoarea comertului international a crescut in perioada 1950-2000 de peste 19 ori, cu o rata medie anuala de circa 8%. Ritmul de crestere este impresionant, tinand cont de faptul ca reprezinta dublul ritmului de evolutie al PIB-ului mondial. Exceptand anii 1974-1985, in intreaga perioada comertul international a inregistrat cresteri ridicate, schimbari structurale si mutatii ale distributiei geografice. Ponderea tarilor dezvoltate a crescut de la 18% in 1960 la circa 30% in 2000.


Tabel 7 – Cresterea anuala a volumului exporturilor si productiei mondiale



Specificare






1. Exporturile mondiale de produse

Totale






Agricole






Miniere






Manufacturate






2. Productia mondiala

Totala






Agricola






Miniera






Manufacturata






3. Raportul ratelor de crestere (exporturi/productie)

Totale






Agricole






Miniere






Manufacturate






Sursa: World Trade Report 2003; Grimwade, Nigel – International Trade, Routledge, London, 2000


Se poate observa ca raportul intre cresterea exportului mondial si cea a productiei mondiale pentru perioada 1950-2001 este de aproximativ 1,6, iar pentru perioada 1991-2001 de 2,75, fapt care denota o crestere fara precedent a fluxurilor comerciale internationale.

In prezent, sub aspectul orientarii geografice, circuitul economic mondial se prezinta ca un ansamblu de curente de schimburi, dintre diferite state, grupe de tari sau zone geografice. Dintre acestea cele mai bine conturate in prezent sunt[5]:

fluxurile schimburilor reciproce dintre tarile apartinand aceleiasi grupe, comunitatii economice sau zone geografice (schimburile dintre tarile UE, NAFTA, fluxurile transatlantice, transpacifice, dintre tarile Europei centrale si de Rasarit etc.);

fluxurile de schimb dintre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare, numite fluxuri Nord-Sud;

fluxurile de schimb dintre tarile europei Centrale si de Rasarit si cele dezvoltate

fluxurile de schimb dintre tarile Europei Centrale si de Rasarit si cele in curs de dezvoltare.


Gradul de deschidere a pietelor

Pe ansamblul economiei mondiale, gradul de deschidere comerciala (masurat ca raport intre exporturi plus importuri si PIB cumulat) a crescut de la 22% in 1950, la peste 35% in 1998[6].


Tabel 8 – Ponderea comertului international in PIB (1928 – 2001)

Regiunea









Europa de Vest









Europa de Est









America de Nord









America Latina









Asia









Africa









Orientul Mijlociu









Total mondial









Sursa: World Trade Report, 2003; World Development Indicators, 2003


Sub aspectul dinamicii, deceniile postbelice au demonstrat o amplificare fara precedent a volumului fizic si valoric al comertului mondial. Dupa anul 1950, pe parcursul a patru decenii exporturile mondiale au crescut de aproape 50 de ori, depasind cifra de 3000 miliarde dolari[7].

Cele mai integrate regiuni din punct de vedere comercial sunt Europa de Vest si Asia, cu o pondere a comertului intra-regional de 67,5% si, respectiv, 49,7%. Mai mult, comertul intra-regional al Europei de Vest (in care UE reprezinta peste 95%) reprezinta peste 30% din comertul mondial cu produse. Proximitatea geografica si alti factori importanti (apropierea culturala, circumstantele istorice, complementaritatea economiilor etc.)determina orientarea preponderenta a comertului zonelor limitrofe catre regiunile nucleu: Europa de Est exporta peste 55% din produse in Europa de Vest, America Latina exporta peste 60% din produse in America de Nord etc.

Imaginea creata ar fi falsa, daca ne-am opri doar asupra acestor date. Comparandu-le, insa, cu cele din 1913, se poate constata ca nici gradul deschidere sau intensitate comerciala si nici ratele de crestere a fluxurilor comerciale nu difera semnificativ, pe regiuni sau pe intreaga economie mondiala. Este de remarcat faptul ca gradul de intensitate comerciala al economiei mondiale din 1913 a fost recuperat 121c23b abia la inceputul anilor ’90[8].


Tabel 9 – Exportul de produse al tarilor dezvoltate


Specificare

Anii








Tari dezv. occidentale








SUA








Europa de Vest








CEE – 12








Japonia








Sursa: Bairoch, P. – Globalisation. Myths and Realities. One century of external trade and foreign investment, in Boyer, Robert and Drache, Daniel (eds.) – States against Markets. The limits of globalisation, Routledge, London, 1997, p. 179


Prin urmare, globalizarea comerciala este mai putin importanta, iar datele privind cresterea schimburilor comerciale internationale nu atesta neaparat existenta unei ordini economice liberale in perioada postbelica. Desi sistemul multilateral de comert international creat prin intermediul GATT este considerat o expresie a liberalismului comercial, el nu ilustreaza decat partial acest aspect. Doar 40% din articolele sale cuprind referiri la tratamentul nediscriminatoriu al partenerilor comerciali, restul fiind stipulari pentru tratamentul diferentiat si special sau aplicarea de exceptari. Fortand nota, se poate spune ca liberul schimb a fost consacrat ca exceptie in comertul international postbelic.

Dinamica schimburilor comerciale internationale

Cronologic, principalele tendinte care au marcat dinamica comertului international sunt:

cresterea relativ inalta, de durata si progresiva a comertului mondial, pana in anul 1974; pentru exporturile mondiale ritmurile medii de crestere au fost de 6,5 ori in perioada 1950-1960 si 9,2% in 1960-1970[9];

miscarile neregulate ale ritmurilor dupa izbucnirea crizei energetice, in perioada 1975-1985; pe fondul fenomenelor de recesiune si stagnare, cresterile spectaculoase (de peste 25% in 1978-1979) alterneaza cu ritmuri scazute si chiar negative (-1,3% in 1981, -7,1% in 1982, -1,6% in 1983) ale evolutiei comertului mondial;

reluarea cresterii in ritmuri mai sustinute incepand cu anul 1986.

Pot fi sintetizate si o serie de tendinte referitoare la dinamica comertului mondial in ceea ce priveste participarea diferitelor tari si grupe de tari la dinamica comertului mondial:

dinamica accentuata a comertului international al tarilor industriale avansate, indeosebi al Japoniei si al tarilor vest-europene; mai totdeauna, comertul dintre tarile dezvoltate a reprezentat mai mult de jumatate din totalul mondial[10];

expansiunea exporturilor si importurilor tarilor bogate in petrol, mai ales in perioada “boom”-urilor petroliere;

cresterea rapida, in deceniile opt si noua, a comertului exterior al noilor tari industrializate;

perturbarea evolutiei comertului exterior al tarilor Europei Centrale si de Est, resimtita dupa 1983, si agravata dupa 1990, concretizata in ritmuri negative sau inferioare mediei mondiale;

ritmuri de crestere inferioare mediei mondiale pentru grupul tarilor cel mai putin dezvoltate pentru aproape intreaga perioada, din 1950 pana in prezent.

Se poate observa cu usurinta ca in perioada 1950-1970, valoarea comertului international a crescut in proportie de 80% pe seama sporirii cantitatilor comercializate; intre 1971 si 1980, scumpirea marfurilor a fost factorul care a contribuit cu peste 70% la cresterea volumului valoric al comertului mondial. Dupa 1981, influenta factorului cantitativ devine din nou preponderenta, ridicandu-se la un nivel de circa 85%.

Sub aspectul compozitiei, pot fi observate urmatoarele mutatii[11] survenite in structura comertului mondial pe grupe de marfuri:

- reducerea substantiala a ponderii produselor de baza in exporturile mondiale, de la 56% in 1950 la 24,4% in 1992[12]. Aceasta tendinta a fost intrerupta, pentru scurt timp, de cresterea ponderii combustibililor ca urmare a socurilor petroliere. Insa, dupa fiecare moment critic, tendinta s-a restabilit. Explicatia acestui fenomen este legata de efectele progresului tehnic asupra cererii de materii prime. Pentru produsele care incorporeaza un nivel mai inalt de tehnologie, ponderea materiilor prime in costul de productie este foarte mica, intre 1 si 3%. De asemenea, aparitia noilor materiale de substituire (superpolimerii, fibrele optice, ceramica industriala, materialele compozite etc.), cu caracteristici tehnice superioare si preturi mai scazute, a dus la scaderea cererii mondiale pentru anumite categorii de materii prime naturale.

- cresterea ponderii produselor manufacturate in exporturile mondiale, de la 43% in 1950, la 73% in 1992; aceasta tendinta a fost favorizata de: accentuarea deplasarii la scara mondiala a ramurilor industriale mari consumatoare de materii prime (siderurgie, constructii navale etc.) catre tarile abundente in factori de acest fel, de gradul inalt de internationalizare a productiei din ramurile de varf (constructii auto, aeronautica, informatica etc.) care antreneaza livrari reciproce de subansambluri pentru crearea produselor complexe si de cresterea productiei de inlocuitori sintetici si a altor materiale de substituire; este de remarcat si efectul multiplicarii schimburilor intrafirma in cazul companiilor multinationale.

- diversificarea gamei produselor ce fac obiectul comertului international si cresterea ponderii ramurilor de varf in schimburile internationale de produse manufacturate, concretizata, mai ales in cazul tarilor industriale avansate, prin ritmul rapid de reinnoire a productiei de export si cresterea ramurilor de varf in structura acesteia. Spre deosebire de produsele intensive in munca si capital, produsele din domeniile electronicii, telecomunicatiilor, industriei aero-spatiale, automatizarii, aparaturii optice etc. se caracterizeaza printr-o intensitate ridicata a cunostintelor stiintifice. Piata acestor produse tinde sa devina mai importanta decat piata produselor traditionale, progrese deosebite fiind inregistrate de tarile recent industrializate din America Latina, din Asia de Sud-Est, de tarile petroliere si de alte tari in curs de dezvoltare, mai avansate din punctul de vedere al industrializarii.

- cresterea ponderii fluxurilor comertului invizibil in ansamblul comertului international, de la 5% la inceputul secolului al XX-lea, la circa 20% in prezent. Tendinta este specifica mai ales tarilor industriale avansate, fiind explicata prin locul din ce in ce mai important pe care l-au capatat activitatile tertiare si productia de cunostinte stiintifice si tehnologii noi. Dintotdeauna, o pondere importanta in exporturile lor au avut-o transporturile, asigurarile, serviciile bancare si financiare. In ultimele decenii, o mare amploare au luat-o turismul international, prestarile externe de servicii, asistenta in constructii si arhitectura, comunicatiile, prelucrarea de date, consultanta etc. Se poate vorbi si de o integrare la nivel mondial si a pietelor de servicii. Totusi, in timp ce pe ansamblul economiei mondiale, in 2001, exporturile de bunuri reprezentau peste 18% din PIB-ul mondial si 24% din productia mondiala de bunuri, exporturile de servicii comerciale se situau doar la un nivel de 4,15% din PIB si circa 7% din productia de servicii[13]. Dimensiunea globalizarii nu este aceeasi ca si in cazul bunurilor materiale. Totusi, fluxurile comertului invizibil au capatat continuitate si stabilitate, mai ales in cadrul relatiilor reciproce dintre tarile avansate, precum si in raporturile acestora cu tarile terte. Pe primele locuri se afla: SUA, Marea Britanie, Franta si Germania, urmate de Italia, Japonia, Olanda si Belgia. Circa doua treimi din comertul international cu brevete si licente si patru cincimi din cel cu servicii in general se deruleaza intre tarile industriale avansate .

Nu poate fi negat progresul realizat in liberalizarea schimburilor comerciale prin intermediul GATT, prin diminuarea substantiala a nivelului taxelor vamale aplicate importurilor de produse manufacturate si prin restrangerea la minimum a folosirii barierelor netarifare. Totusi, sistemul negocierilor multilaterale, prin reciprocitatea care-i sta la baza – concesii acordate pentru inputuri din tarile partenere in schimbul beneficiilor obtinute pentru exporturi pe piata lor, porneste de la o premisa mercantilista ca importurile sunt negative pentru o economie, in timp ce exporturile sunt benefice. Cu alte cuvinte, o tara ar trebui sa importe cat mai putin si sa exporte cat mai mult.

Se poate spune ca, in cea mai mare parte a economiei postbelice, ordinea economica internationala liberala a coexistat cu sisteme economice interne dominate de statul providential in tarile dezvoltate si de doctrina dirijista a dezvoltarii in tarile din lumea a treia.


Comertul international – regionalizare sau globalizare?


Analiza repartitiei geografice a comertului mondial pe principalele grupe de tari pentru perioada de dupa 1950, pe parcursul a patru decenii, evidentiaza[15]:

- preponderenta tarilor avansate, care, spre sfarsitul perioadei detineau circa 70% din exporturile si importurile mondiale. Considerat pe grupe de produse, ele detineau o pondere mai mare (78,7%) la comertul cu produse manufacturate, in timp ce ponderea mai mica (49,1%) in comertul cu produse de baza, le situa pe aceeasi pozitie fruntasa.

- o pondere mica si in scadere (de la 30,8% in 1950 la 19%) pentru tarile in curs de dezvoltare. Tendintele de redresare inregistrate dupa 1972 datorate ascensiunii tarilor exportatoare de petrol a fost anihilata de reducerea pretului titeiului. De asemenea, cresterile spectaculoase ale tarilor cu industrializare rapida au fost absorbite de deteriorarea pozitiei tarilor cu nivel scazut de dezvoltare in schimburile internationale.

- o pondere redusa de circa 8-10% a tarilor din Centrul si Estul Europei, pe parcursul intregii perioade postbelice, fapt aflat in discordanta cu procentul detinut de 35% din productia industriala mondiala.

Din punct de vedere al orientarii geografice a principalelor curente de schimb, la nivelul anului 1990 reteaua comertului mondial era compusa din urmatoarele fluxuri[16]:

fluxurile schimburilor comerciale reciproce ale tarilor industriale avansate – 55%;

fluxul comercial Nord-Sud – 26%;

comertul dintre tarile Europei Centrale si de Rasarit si cele dezvoltate – 9,8%;

fluxul Sud-Sud – 5%;

fluxul schimburilor comerciale reciproce ale tarilor Europei Centrale si de Rasarit – 4,2%.

Orientarea geografica a principalelor curente de schimb si ponderea diferitelor state in comertul international atesta polarizarea acestuia in jurul tarilor industriale avansate. Acestea constituie principalul client si furnizor, atat pentru ele insele, cat si pentru tarile in curs de dezvoltare si cele ale Europei Centrale si de Rasarit.

Datele statistice prezentate de OECD demonstreaza clar ca, in ciuda ratelor mari de crestere a volumului, exista un nivel redus de deschidere a tarilor catre exterior, atat in cazul tarilor dezvoltate, cat si a celor in curs de dezvoltare. In anii ’90, exporturile si importurile tarilor OECD cu UE reprezentau circa 12% din PIB cumulat, cu 1% mai mult decat in 1980, si dublu fata de 1960. Totusi, nivelul este unul scazut, ceea ce ne poate face sa credem ca tarile dezvoltate au ramas relativ inchise, dezvoltand relatii cu precadere intre ele. Orientarea fluxurilor comerciale ale acestor tari este predominant regionala si catre partenerii dezvoltati din zona. De mentionat ca doar 4% din PIB-ul tarilor OECD reprezinta valoarea comertului cu tari din afara organizatiei.

Aceeasi tendinta se manifesta si in cazul celorlalte tari sau zone integrate economice: Uniunea Europeana, SUA si, mai ales, Japonia. Aceasta din urma importa mai putin din tarile OECD si din SUA fata de perioada anterioara, in timp ce comertul Uniunii European este orientat cu precadere catre tarile membre (peste 61%).


Tabel 10 – Structura geografica a comertului OECD (procent din PIB nominal)


Sursa / Destinatia

Sursa importurilor

Destinatia exporturilor













OECD

OECD















- UE













- SUA













- altii













Non-OECD













AsiaSE  China













OPEC













SUA

OECD













- UE













- altii













Non-OECD













AsiaSE  China













OPEC













Japonia

OECD













- UE













- SUA













- altii













Non-OECD













AsiaSE  China













OPEC













UE

OECD













- UE













- SUA













- altii













Non-OECD













AsiaSE  China















OPEC













Sursa: OECD, 1998


Asa cum releva datele din tabelul 15, cea mai mare parte a exporturilor se indreapta catre tari care, geografic, se afla in apropiere. Astfel, SUA face comert in principal cu Canada, Japonia cu Statele Unite, China si Taiwanul cu Hong-Kong-ul etc. Tarile membre ale Uniunii Europene exporta in aceeasi zona, comertul intra-comunitar crescand cu rate de 2-6% in perioada 1985-1997. Faptul este cu atat mai important, cu cat ponderea acestuia in comertul mondial a crescut de la 13,5% in 1960 la 24,5% in 1994, in timp ce comertul cu tarile extra-comunitare a scazut de la 20,5% in 1960 la 15% in 1994[17]. Sursele statistice ale UE confirma aceste evolutii, asa cum reiese din tabelul urmator:


Tabel 11 – Piete de export


Tara

Cea mai mare piata de export

(pondere in total exporturi)

SUA

Canada – 21,3%

Germania

UE - 56,4%

Japonia

SUA – 27,5%

Franta

UE – 62,6%

Marea Britanie

UE – 52,7%

Italia

UE – 55,4%

Olanda

UE – 78,1%

Canada

SUA – 82,3%

Belgia/Luxemburg

UE – 70,4%

China

Hong Kong – 21,8%

Coreea de Sud

SUA – 16,7%

Singapore

SUA – 18,4%

Taiwan

Hong Kong – 39,6%

Spania

UE – 79%

Sursa: FMI


Tabel 12 – Exporturile/Importurile UE ca pondere in total exporturi







SUA





Canada





America latina





Australia-Asia





OPEC





Noile tari industrializate





Japonia





AELS, Europa Centrala si de Est si altii





Sursa: Eurostat


Tendinta prezenta in cazul Uniunii Europene de concentrare a importurilor si exporturilor catre celelalte tari europene este confirmata si de evolutiile din cadrul celorlalte blocuri regionale, asa cum reiese din tabelul urmator:


Tabel 13 – Ponderea comertului intra-regional in comertul total




Asia de Est - 11



Europa – 32



UE – 12



UE – 15



AELS – 6



Emisfera Vestica – 34



MERCOSUR – 4

6


NAFTA – 3

36


Africa - 48

4

3

Sursa: Frankel, J. – Regional Trading Blocks in the World Economic System, Washington, DC, Institute for International Economics, 1997


Importanta relatiilor comerciale intra-comunitare este evidentiata si de datele din tabelul urmator:


Tabel 14 – Exporturile/Importurile UE ca procent din PIB

An





UE – 12





UE - 15





Sursa: Comisia Europeana


Gradul de deschidere al economiilor din Asia de Sud-Est (Coreea de Sud, Malaezia, Indonezia, Tailanda, Singapore si Hong-Kong) ajunge la o pondere de 78,4% din PIB.


Tabel 15 – Comertul tarilor OECD cu principalele regiuni

(pondere in comertul total cu marfuri)



Exporturi

Importuri

SUA

Japonia

OECD Europa

SUA

Japonia

OECD Europa

SUA



































Restul Amercii de Nord



































Japonia



































OECD Europa



































Asia si Oceania





































America Centr. si de Sud



































Sursa: Richardson, P. – Globalization and linkages: macro-structural challenges and opportunities, OECD Economic Studies, no. 28, Paris, OECD


Cele mai integrate regiuni din punct de vedere comercial sunt Europa de Vest si Asia, cu o pondere a comertului intra-regional de 67,5% si, respectiv, 49,7%. Mai mult, comertul intra-regional al Europei de Vest (in care UE reprezinta peste 95%) reprezinta peste 30% din comertul mondial cu produse. Proximitatea geografica si alti factori importanti (apropierea culturala, circumstantele istorice, complementaritatea economiilor etc.)determina orientarea preponderenta a comertului zonelor limitrofe catre regiunile nucleu: Europa de Est exporta peste 55% din produse in Europa de Vest, America Latina exporta peste 60% din produse in America de Nord etc[18].


Tabel 16 – Nivelul de regionalizare a comertului mondial


Regiunea









1. Ponderea comertului intra-regional (%)

Europa de Vest









Europa de Est









America de Nord









America latina









Asia (inclusiv Australia si N. Zeelanda)









Africa









Orientul Mijlociu









Total mondial









2. Intensitatea comertului intra-regional (a)

Europa de Vest









Europa de Est









America de Nord









America latina









Asia (inclusiv Australia si N. Zeelanda)









Africa









Orientul Mijlociu









Total mondial









3. Indicele inclinatiei de a comercializa extra-regional (b)

Europa de Vest









Europa de Est









America de Nord









America latina









Asia (inclusiv Australia si N. Zeelanda)









Africa









Orientul Mijlociu









Total mondial









Sursa: OMC (1997)


Pot fi folosite doua marimi care sa reflecte gradul de integrare la nivel regional a unei tari din punctul de vedere al comertului mondial:

1. Indicele intensitatii comertului intra-regional (Iij) se determina astfel:


Iij = Xij / Mj


Unde:

i si j – tarile regiunii;

Xij – ponderea exporturilor tarii i in tara j;

Mij – ponderea tarii j in exporturile mondiale;

Iij > 1 reflecta inclinatia tarii de a comercializa intra-regional.


2. Indicele inclinatiei de a comercializa extra-regional (Rij) se determina astfel:


Rij = ti *  Rj


Unde:

ti – exporturile tarii i / PIB;

Rj – ponderea comertului extra-regional in totalul mondial.


Pentru a evita problemele care pot apare din faptul ca este necesar a fi calculata ponderea regiunii in comertul mondial, unii autori propun detrminarea indicelui intensitatii comertului intra-regional, care ne da o masura mai exacta a orientarii geografice a fluxurilor comerciale.

Mai repede se poate vorbi de o crestere a integrarii regionale, decat de globalizare, aceasta din urma vizand mai ales tarile dezvoltate (triada – NAFTA; UE; Asia – Japonia, Australia, Noua Zeelanda, Coreea de Sud, Hong-Kong, Singapore, Taiwan). Astfel, in 2001, ponderea tarilor dezvoltate si a noilor tari industrializate din Asia in exportul mondial era de 76%, iar ponderea UE (15), NAFTA si Japoniei era de 62%. Schematic, relatiile comerciale ale triadei pot fi reprezentate ]n firgura de mai jos.

NAFTA desfasoara comert intra-regional in proportie de aproximativ 40%, exporta 17,2% din total in UE si 21% in Asia. Importa peste 17% din UE si 22% din Asia (11% din Japonia). UE – 15 exporta intra-regional 62% din total, exporta in NAFTA 10%, iar in Asia 8%. Importa 8% din NAFTA si 7% din Asia (4% din Japonia). Asia exporta intra-regional 48,7%, iar in celelalte regiuni exporta 25% in NAFTA si 16% in UE. Importurile din NAFTA se ridica la 24%, iar cele din UE la 17% din total .



Comertul in triada reprezinta 76% din total pentru NAFTA, 80% pentru UE si 90% pentru Asia dezvoltata. Daca la centrele triadei adaugam si satelitii comerciali – tari ale caror fluxuri comerciale se desfasoara in proportie de peste 60% cu triada – ponderea totala a zonelor integrate comercial se ridica la aproximativ 80% din comertul mondial.

Regionalizarea reprezinta si o provocare majora pentru regimul comercial al OMC. In ultimele decenii aceste acorduri au luat o amploare deosebita, acoperind o parte importanta din comertul mondial. Raspandirea rapida, anvergura tot mai mare si natura schimbatoare a acestor acorduri au pus problema compatibilitatii cu un regim international bazat pe liberalizarea comertului .

Principala temere este legata de faptul ca blocurile regionale tind sa creeze o discriminare impotriva nemembrilor (mai ales in cazul UE si NAFTA). De asemenea, noile reguli comerciale si vamale (reguli privitoare la origine, de exemplu) au dus la cresterea costurilor si, de aceea, la o ingreunare a comertului.

Organizatia Mondiala a Comertului ar trebui sa asigure compatibilitatea dintre acordurile regionale si comertul multilateral continuu, desi realitatea acestui inceput de nou secol arata ca principiile si regulile sale nu pot fi eficiente in combaterea tendintelor protectioniste ale acordurilor regionale. Oricum continuarea negocierilor multilaterale poate sa aduca progrese si in acest domeniu, astfel incat regionalizarea sa nu reprezinte un pericol in calea liberalizarii schimburilor comerciale la nivel global.




Hayek, Friederich A. – Drumul catre servitute, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993

Lukas, A. – WTO Report Card III. Globalization and Developing Countries, Center for Trade Policy, CATO Institute, June 20, 2000, p.21

Hill, Ch.W.L. – International Business, McGrow-Hill, 2000, p. 325

Gilpin, Robert – The Political Economy of International Relations, Princeton University Press, 1987, p. 121

Spiridon Pralea – Op. cit., p.32

Grimwade, N. – International Trade, Second Edition, Routledge London, 2001, p. 212

H. de Bernoist – Conjuncture Economique au premier semestre 1990, Journal Officiel de la Republique Francaise, Paris, 1990, p. 34, in Spiridon Pralea – Politici si reglementariin comertul international, Ed. Fundatiei Academice “Gh. Zane”, Iasi, 1999, p. 14

Isan, Vasile – Op. cit., p. 228

*** - Handbook of international Trade and Development Statistics, United Nations, 1984

Neme, Colette – Economie internationale. Fondements et politiques, Litec, 1996, p. 11-12

Spiridon Pralea – Op. cit., p. 16-18

Neme, Colette – Op. cit., Litec, 1996, p. 26

Isan, Vasile – Op. cit., p. 230-231

Spiridon Pralea – Op. cit., p. 18

Pralea, Spiridon – Op. cit., p. 18-19

Suta, Nicolae – Comert international si politici comerciale, Ed. ALL, Bucuresti, 1997, p. 50-57

Dent, C. – The European Economy. The Global Context, Routledge, London, 1997, p. 169

Isan, Vasile – Op. cit., p. 223

Isan, Vasile – Op. cit., p. 226

Gilpin, Robert – Economia mondiala in secolul XXI. Provocarea capitalismului global, Ed. Polirom, Iasi, 2004, p. 89-90






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact