Profitabilitate bancara - tendintele ale profitabilitatii bancare pe plan international, tendinte ale profitabilitatii bancare in romania

Profitabilitate bancara

1.1 Tendintele ale profitabilitatii bancare pe plan international

1.1.1 Introducere

Criza financiara globala a adus schimbari semnificative in ceea ce priveste cadrul de functionare al bancilor din ultimele decenii. Drept consecinta, eficienta si profitabilitatea sectorului bancar au scazut. In ultimii 15 ani bancile au cunoscut cresteri importante in ceea ce priveste performanta, cauza acestei cresteri reprezentand-o cel mai adesea cresterea activitatii de creditare.

Criza financiara, in ciuda impactului sau special asupra Europei si a Statelor Unite ale Americii, nu a dus la o schimbare critica in ceea ce priveste rolul financiar al importantelor centre financiare. Acestea au crescut substantial in ultimele decenii, sprijinind si beneficiind de dezvoltarea economiilor din jur in acelasi timp. Dupa un eveniment de o asemenea amploare si intensitate- criza financiara recenta- trebuie examinat impactul asupra structurii si perspectivelor de afaceri ale importantelor centre financiare dar si previzionarea tendintelor de dezvoltare in viitor.

In mod evident performanta centrelor financiare reprezinta o parte importanta a conditiilor de afaceri in care companiile dintr-o industrie functioneaza, cu implicatii mai largi pentru alte sectoare, ocuparea fortei de munca sau a economiei. Desi impactul final al crizei asupra centrelor financiare vor fi clar observate pe viitor, aceasta lucrare isi propune sa prezinte stadiul actual de dezvoltare al principalelor centre financiare si sa identifice principalii factori ai competitivitatii pentru anii urmatori.

1.1.2 Peisajul global al centrelor financiare de dupa criza economica

In urma crizei internationale, traditionalele centre financiare din SUA si UE au reusit sa-si pastreze o pozitie puternica si vor continua sa ofere, la nivel mondial, trei sferturi din serviciile financiare majore. Peste doua treimi din activele financiare globale raman concentrate in SUA si UE ia 414i81e r impreuna ele detin peste trei sferturi din venitul global din serviciile bancare. In ceea ce priveste piata de capital centrele dominante raman SUA, UE, Japonia, Hong Kong si Singapore, desi ponderea lor este considerabil mai mica, de la 90% in 2000, la 79%.

Privite din perspectiva competitiei, Londra, New York , Hong Kong, Singapore ocupa primele locuri, fiind urmate de alte centre financiare apartinand unor economii avansate cum ar fi Sydney, Toronto sau Frankfurt.

Nici in clasament, nici in ceea ce priveste concurenta, locurile nu s-au schimbat foarte mult in ultimii ani. Totusi o crestere continua au cunoscut centrele financiare Beijing, Seul, Shanghai, Dubai, imbunatatindu-si puternic pozitia in clasamentul la nivel mondial incepand cu anul 2007, acestea reusind sa creasca 20, 17, 13 si 4 locuri. Si mai surprinzator este faptul ca ratingul de competitivitate pentru aceste centre a crescut dramatic 42% pentru Seul, 22% pentru Beijing

Topul centrelor financiare la nivel international

Sursa: DB Research

1.2 Tendinte ale profitabilitatii bancare in Romania

Rezultatele financiare ale sectorului bancar au fost pozitive, dar modeste pe ansamblul anului 2009. In primele luni ale anului, cresterea cheltuielilor cu provizioanele specifice de risc de credit a avut un impact important asupra profitabilitatii institutiilor de credit, cele mai multe dintre acestea reusind insa sa se redreseze in semestrul al doilea, rezultatele lor financiare fiind insa departe de performantele anului precedent. Prima jumatate a anului 2010 a marcat intrarea profitabilitatii pe teritoriu negativ, datorita in special majorarii cheltuielilor cu provizioanele. Bancile au initiat masuri de control al costurilor, atat prin redimensionarea retelei de unitati, cat si prin amanarea sau reducerea programelor de investitii.

Cresterea marjelor de dobanda la lei si valuta, vanzarea de active imobilizate si achizitionarea de titluri de stat au fost printre cele mai frecvente strategii puse in practica de banci pentru imbunatatirea pe termen scurt a pozitiei lor financiare

Cresterea profitului operational aferent sistemului bancar romanesc s-a diminuat in semestrul I al anului 2009, trecand in a doua parte a anului in teritoriu negativ, sub impulsul ritmului mai redus al veniturilor comparativ cu cel al cheltuielilor43.

Evolutia in structura a indicatorului credite-depozite

pentru bancile din Romania, sursa BNR

In iunie 2010, profitul operational era cu 20,6 la suta peste cel inregistrat in aceeasi perioada a anului anterior, veniturile operationale scazand

Rezultatul financiar net agregat al anului 2009 de 815,9 milioane lei (192,6 milioane euro) era cu 82,3 la suta sub cel inregistrat in 200844, sub influenta costurilor ridicate de provizionare, in contextul amplificarii substantiale a impactului crizei globale asupra economiei nationale manifestate intre altele si prin cresterea riscului de neplata aferent clientelei nebancare. Pe de alta parte, costurile cu provizioanele au fost influentate de schimbarea majora a cadrului de reglementare45. La sfarsitul primului semestru al anului 2010, la nivelul sistemului bancar se inregistra o pierdere de 234,8 milioane lei.

Ponderea veniturilor nete din dobanzi in veniturile operationale s-a redus cu 12 puncte procentuale in martie 2009, fata de perioada similara a anului anterior, in contextul scaderii ritmului creditarii sectorului privat, respectiv al competitiei acerbe pentru depozite. Aceasta pondere a reintrat insa pe crestere, sub influenta unor reduceri mai lente ale ritmurilor veniturilor din dobanzi comparativ cu cele ale cheltuielilor cu dobanzile, ca si a evolutiilor

diferite ale unor componente ale acestora. Dobanzile aferente creditelor si-au pastrat pozitia dominanta in totalul veniturilor din dobanzi la sfarsitul anului 2009, similar anului anterior.

Evolutia profitului net, ROA si ROE

ROE si ROA au avut un trend puternic descendent in 2009 fata de 2008 (2,7 la suta55 si 0,2 la suta56, comparat cu 17 la suta, respectiv 1,6 la suta), datorita dinamicii scazute a profitului net comparativ cu cresterea activelor medii agregate si a capitalurilor proprii medii.

1.3 Indicatori de performanta

Sistemele bancare stabile sunt capabile sa ofere informatii credibile tuturor participantilor pe piata financiara, fiind preocupate si de optimizarea performantelor bancare.

Unul dintre obiectivele principale ale institutiilor de credit este optimizarea profiturilor, performanta bancii reprezentand un indiciu al stabilitatii si al increderii deponentilor, astfel ca

trebuie incurajata obtinerea unor performante cat mai mari, pentru un sistem financiar eficient si

dinamic.

Performanta poate fi definita ca fiind nivelul masurabil de stabilitate a activitatii unei

banci, caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice natura si un trend normal de

crestere al profiturilor de la o perioada de analiza la alta3.

Managementul performantelor se intersecteaza cu cel al domeniului de management

bancar, calitatea reflectandu-se in performantele bancare, legate nemijlocit de managementul

activelor si al pasivelor bancare, si care se reflecta in bilantul propriu si in contul de profit si

pierdere.

Managementul bancar urmareste indeosebi obtinerea de profit, adica o performanta

bancara superioara. In literatura de specialitate dar si in practica bancara sunt cunoscute diferite

instrumente de masurare si redare a performantei bancare, dar unul dintre cele mai eficiente il

constituie sistemul de indicatori, utilizat in acest scop.

Indicatorii de apreciere a performantelor bancare au o mare expresivitate, reflectand o

multitudine de aspecte: gradul de generare a profitului, eficienta operationala si manageriala etc.

Principalii indicatori de evaluare a performantelor unei institutii bancare si anume:

- Rata rentabilitatii economice (ROA - return on assets) se determina ca raport intre

profitul net si activul total al bancilor si exprima rentabilitatea utilizarii activelor, adica profitul

net obtinut de o unitate monetara de activ4.

- Rata rentabilitatii financiare (ROE - Return on equity) se determina ca raport intre

profitul net si capitalul propriu si ofera informatii cu privire la profitul inregistrat pe unitatea de valoare contabila a investitiei actionarilor in banca

- Rata profitului net (Profit marginal PM) se calculeaza ca raport procentual intre

profitul net si veniturile totale

Asadar, bancile isi desfasoara activitatea pe baza criteriului de profitabilitate, ca oricare societate comerciala, urmarind in mod permanent obtinerea de profit net in conditii de riscuri specifice (evolutia economica generala, restrictii impuse de banca centrala, insolvabilitatea, structura financiara a bancii), de care orice banca trebuie sa tina seama in desfasurarea activitatii sale.

Profitabilitatea este un indicator relevator al pozitiei competitive a unei banci pe piete

bancare si al calitatii managementului sau, asigurand sanatatea sistemului bancar.

Practica bancara traditionala - bazata pe constituirea de depozite si acordarea de credite -

reprezinta astazi doar o parte din activitatea specifica bancilor, fiind adesea si cel mai putin

profitabila. Sursele majore de profitabilitate ale bancilor sunt tranzactionarea pe pietele

financiare si generarea veniturilor cu ajutorul comisioanelor.

Fata de alte domenii, activitatea bancara este una particulara daca avem in vedere atat

functiile bancii cat si caracteristicile de extrema volatilitate a majoritatii produselor si serviciilor

bancare si, din aceasta cauza, in managementul bancar o legatura direct proportionala dintre

profit si risc este obligatorie.

Bancile actioneaza in conditii de incertitudine mai mult decat organizatiile nonbancare atat in domeniul resurselor care nu au o stabilitate cuantificabila cat mai ales in domeniul plasamentelor care contin un factor de risc prin natura lor.

Bancile doresc, evident, un profit cat mai mare din activitatile lor si, in egala masura,

minimizarea riscurilor, de aceea performanta bancara vizeaza mai intai de toate determinarea

soliditatii bancii, a gradului de expunere a acesteia in fata diverselor categorii de risc si mai apoi

a nivelului de eficienta al acesteia.

II) Eficienta

2.1 Conceptul de eficienta

In ceea ce priveste performantele bancare, acestea depind foarte mult de eficienta modului de utilizare a resurselor financiare , scopul urmarit fiind obtinerea unor efecte cat mai mari. Nivelul limitat insa al resurselor impune utilizarea acestora intr-un mod cat mai rational, in sensul asigurarii unor randamente maxime si a unor cheltuieli minime.

Eficienta economica este unul dintre criteriile ce stau la baza aprecierii activitatii din orice domeniu. General vorbind, aceasta este privita ca fiind un raport intre rezultatele obtinute intr-o anumita activitate economica si cheltuielile efectuate in activitatea respectiva. Aceasta eficienta presupune insa raportarea la o baza de comparatie spatio-temporala, adica analiza ei se face in comparatie cu nivelul atins in ale activitati similare.

Criteriile de eficienta economica exprima aspectele definitorii, cele mai importante in ceea ce priveste activitatea din sectorul bancar. Pornind de la sensul lingvistic al notiunii de eficienta ( a produce efectul util asteptat ) se poate spune ca eficienta economica "este atributul oricarei activitati umane de a produce efectul util dorit". Aceasta presupune obtinerea efectelor economico-sociale utile , in conditii de economisire a resurselor financiare si a unor cheltuieli rationale. In studiile de specialitate exista doua abordari ale acestei notiuni: prima se refera la performantele (rezultate dintre cele mai mari) ale unei activitati; iar ce de-a doua se refera la efectele maxime ale unei activitati in raport cu resursele alocate sau consumate. Cea din urma este insa mult mai relevanta, deoarece exprima efectul util pe unitatea de efort sau, invers, efortul depus la unitatea de efect util.

Din punct de vedere cantitativ, corelatia dintre efecte si eforturi se exprima prin indicatori de eficienta, care, de obicei, se calculeaza sub forma unui raport matematic. Exista un intreg sistem de identificatori in acest sens care au rolul de a cuantifica resursele alocate sau consumate si a tipurilor de efecte generate.

Atunci cand vorbim de eficienta, trebuie sa ne raportam si la interesele de ansamblu ale economiei nationale. Exista o serie de factori de care depinde aceasta cum ar fi nivelurile organizatorice ale economiei sau interesele care se urmaresc. La nivel bancar eficienta se masoara prin intermediul ratelor de rentabiliate(ROE, ROA si R profit) iar la nivel national se exprima prin sporul de venit national pe unitatea de efort.

Avand in vedere ca rezultatele bancare depind de un viitor incert, este absolut necesar sa se realizeze anumite cercetari in ceea ce priveste tendintele economice pentru urmatoarea perioada, pentru a se putea stabili un anumit grad de risc si pentru a se putea estima un anumit nivel de rentabilitate ceea ce, in mod indirect, duc la oferirea de catre banci a unor servicii de calitate.

Importanta obtinerii unor niveluri ridicate de calitate a fost intens discutata in literatura de specialitate din ultima vreme. Un serviciu de calitate este considert de multi ca fiind cheia pentru a asigura un avantaj competitiv, de aceea este greu de gasit azi o banca care sa nu fi dezvoltat un program de imbunatatire a calitatii serviciilor.

Cele mai dezvoltate programe de eficienta iau in considerare eficienta de operare si/sau a rentabilitatii. In ceea ce priveste corelatia eficienta-profitabilitate au fost facute cercetari substansiale in acesta problema cheie, in special pentru banci. In functie de baza economica asumata-minimzarea costurilor sau maximizarea profiturilor-au aparut modele econometrice care vizeaza calibrarea functiei cost sau profit. Aceste modele pot fi folosite pentru a a evalua daca o banca functioneaza la cei mai profitabili parametrii.

Conceptul in ceea ce priveste eficienta profitului este superior conceptului de eficienta al costurilor pentru evaluarea performantelor generale ale unei banci si totodata poate reprezenta un punct de pornire in crearea unui model de evaluare a profitabilitatii.

Exista trei neajunsuri principale in ceea ce priveste eficienta sistemului bancar (conform unor studii de specialitate) si anume :o lipsa de comparatii internationale intre banci, o lipsa de studii a eficientei scorurilor obtinute prin compararea unor metodologii diferite si o lipsa de studii care sa evidentieze corelatia dintre eficienta si profitabilitatea in sistemul bancar. Lipsa de comparatie la nivel international este mai acuta ales in Europa, in conditiile in care crearea unei piete unice a serviciilor financiare ar trebui sa duca la o concurenta crescuta in randul sistemelor bancare europene. In urma dereglementarilor din ultimii ani un amplu proces de reorganizare a avut loc in diferite industrii bancare europene. O tendinta importanta in acest proces o reprezinta consolidarea industriei bancare nationale.

Numeroase lucrari empirice au evidentiat o relatie pozitiva intre rentabilitate si concentrarea pietei in industria bancara sugerand doua posibile explicatii: una este legata de precesul competitiv iar ce de-a doua este o alternativa la un concept de echilibru. Prima implica faptul ca bancile profitabile si eficiente vor castiga cote de piata- legatura dintre profit si concentrarea pietei este falsa dar se verifica relatia intre eficienta si profitabilitate exista o relatie pozitiva. A doua explicatie solicita o relatie directa intre profitabilitate si cotele de piata, bancile putand exercita puterea lor de piata pentru a castiga mai mult profit.

2.2 Abordari privind eficienta

Exista si in ceea ce priveste masurarea eficientei si performantei bancare: structurale si nestructurale. Folosind o varietate de rapoarte financiare care surprind diverse aspecte de performanta, abordarea nestructurala compara performanta in randul bancilor. De exemplu abordarea nestructurala ar putea investiga tehnologia prin care se solicita modul in care rapoartele de performanta sunt corelate cu strategiile de investitii, cum ar fi in cazul cresterii activelor sau diversificarea produselor bancii. Abordarea structurala insa, se bazeaza mai mult pe elemente teoretice si anume pe un model bancar de optimizare

Care sunt insa factorii care au un rol determinant in ceea ce priveste eficienta bancara? Care sunt componentele cheie ale tehhnologiei bancare? Literatura de specialitate in ceea ce priveste intermedierea financiara sugereaza ca bancile comerciale au potential in ceea ce priveste rezolvarea hazardului moral si al selectiei adverse. Din informatiile obtinute de la verificarea tranzactiilor de cont si alte surse, bancile evalueaza si scriu contracte, monitorizeaza performantele contractuale si, atunci cand este nevoie, rezolva problemele care pot duce la scaderea performantei.

Capacitatea bancilor de a ameliora asimetriile informationale intre debitori si creditori si capacitatea acestora de a gestiona riscurile sunt esenta productivitatii bancare. Aceste abilitati sunt parti componente ale productivitatii bancare si influenteaza stimulentele manageriale de a produce servicii financiare prudent si eficient. Eficienta bancilor -obtinerea de informatii precise cu privire la perspectivele financiare ale clientilor sai, incheierea de contracte eficiente si punerea in aplicare a acestora- depinde in mare parte si de drepturile de proprietate si juridice in care acestea functioneaza.

Noua literatura de specialitate vede banca drept un intermediar financiar care produce intensiv servicii financiare si diversifica riscuri. Bancile sunt cele care decid in legatura cu structura capitalului lor si a valorii de risc pe care vor sa si-o asume, ele iau deciziile strategice cu privire la calitatea si structura capitalului, care afecteaza primele de risc in ceea ce priveste preturile de intrare si de iesire. Aceste decizii se refera si la modul in care ar trebui privita performanta bancii. Privita din perspectiva eficientei, in studiile de specialiate se porneste de la premiza conform careia banca alege un plan de productie care sa minimizeze costurile date sau care sa maximizeze profiturile, avand in vedere preturile intrarilor si iesirilor.

Eficienta bancara depinde de minimizarea costurilor, maximizarea profitului sau de maximizarea utilitatii manageriale.

Abordarea structurala se bazeaza pe minimizarea costurilor sau maximizarea profiturilor in cazul in care ecuatia de performanta denota o functie de cost sau de profit. Ocazional, ecuatia de performanta structurala denota o functie de productie. Astfel, estimand functia de productie putem spune daca firma este din punct de vedere tehnic eficienta, insa mult mai relevanta este eficienta economica, adica daca firma raspunde corect in alegerea preturilor de intrari si iesiri.

In ultimele cercetari economice, optimizarea se axeaza insa mai mult pe maximizarea utilitatii manageriale. In 2006 Koetter utilizeaza acest model pentru a analiza eficienta bancilor in Germania in perioada 1993-2004. El masoara eficienta asteptata cu eficienta costurilor si a profitului dovedind ca bancile au fost eficiente, adoptand strategii de investire cu risc scazut dar, in acelasi timp, asteptandu-se la un profit mai mic.

In timp ce modelul de maximizare a utilitatii manageriale da o utilitate structurala, maximizarea profitului se bazeaza pe masurari contabile ale performantei. Un model alternativ de masurare a performantei a fost dezvoltat de Hughes si Moon (2003) utilizand valoarea de piata a activelor.

Astfel unul dintre elementele care stau la baza profitabilitatii bancare il reprezinta eficienta. Trebuie insa sa se analizeze, sa se compare, sa se prelucreze corespunzator informatiile detinute si sa se aleaga modalitatea optima care sa asigure maximizarea profitului.

III) Concurenta

3.1 Abordare conceptuala

Practica mondiala demonstreaza ca o economie nu poate functiona normal in lipsa unui mediu concurential. Rolul concurentei in economie poate fi redat pornind de la functiile definitorii ale ale acesteia, fiind apreciata ca "un pilon al economiei de piata". dintre acestea putem mentiona faptul ca factorul concurentei stimuleza preocuparile intreprinderilor producatoare pentru cresterea, diversificarea, imbuntatirea structurii sortimentale si calitative a productiei, le face sa gandeasca asupra sporirii competitivitatii productiei proprii.

In tarile cu economie de piata moderna, una din principalele forte ale progresului o reprezinta concurenta, determinand astfel toti agentii economici sa obtina un nivel de rentabilitate cat mai ridicat. La nivel de stat, concurenta determina fiecare stat sa se preocupe de competitivitatea economiei nationale, prin asigurarea unor conditii de incadrare cat mai eficienta in relatiile economice internationale. Exista o serie de definitii care au fost asociate concurentei de-a lungul timpului, fiecare punand accentul pe unul sau mai multe elemente ale acestui conecept. Astfel conform abordarii neoclasice a lui A. Marshall si a lui L. Walras concurenta inseamna realizarea si mentinerea libertatii economice -abolirea reglementarilor interne in comert, schimbarea sau desfiintarea tarifelor si eroziunea puterii economice si politice a clasei nobililor. Pentru ei, concurenta era libertatea de a urzupa tirania economica si politica, lipsa de libertate ca un exercitiu in dinamica schimbarii sociale mai degraba decat o masina de alocare eficienta a resurselor si produselor.

Concurenta este principalul mecanism prin care activitatile economice sunt coordonate intr-o economie de piata. Consumatorul este principalul beneficiar al liberei concurente, acesta avand posibilitatea de a alege acei producatori care ii ofera produsele solicitate la cel mai scazut pret. Asadar concurenta este buna pentru public, deoarece ea, in acelasi timp, ii stimuleaza si ii constrange pe producatori.

Cournot a fost cel care a oferit o explicatie a concurentei pentru prima data, definind-o pornind de la definitia monopolului prin sporirea treptata de ofertanti. Competitia conduce la continua perfectionare si eficientizare a productiei. Ea determina producatorul sa elimine risipa si sa scada costurile, astfel incat sa vanda la un pret mai mic decat altii. Ii elimina pe cei ale caror costuri raman ridicate si face astfel incat sa concentreze productia in mainile acelora ale caror costuri sunt mai mici" (Clair Wilcox)

Exista doua caracteristici principale in ceea ce priveste structura pietei concurentiale. Prima se refera la cadrul conceptual in care concurenta si monopolul reprezinta forte economice aflate in opozitie; conform celei de-a doua caracteristici concurenta ar trebui sa reprezinte regula sau fenomenul de masa , iar monopolul exceptia sau fenomenul izolat.

Dupa mediul in care se desfasoara exista:

-concurenta libera, pura si perfecta-ce are loc intre mai multi agenti economici cu o distributie relativ egala in ceea ce priveste puterea lor economica pe piata

- concurenta monopolista realizata intre monopoluri si restul unitatilor existente pe piata produsului, cea realizata intre firme cu produse diferentiate, precum si concurenta intre oligopoluri.

In functie de efectele produse si de obiectivele urmarite, pot fi distinse urmatoarele tipuri de concurenta:

- concurenta prin preturi, care este cel mai frecvent intalnita in economia de piata

- concurenta in afara preturilor, care se desfasoara intre agentii economici, recurgandu-se la instrumente si metode diverse cum ar fi persuasiunea, reclamele, forma de prezentare a produsului. Astfel pot fi distinse, in functie de abordarea si localizarea in perioade de timp, patru tipuri de concurenta: clasic-concurenta pura si perfecta; neoclasic-cresterea monopolului si oligopolului; schumpeterian- impulsul inovarii in conditiile concurentei monopoliste; de restaurare a competitiei prin dereglementari si demonopolizari.

3.2 Functiile concurentei

Functiile definitoare ale concurentei sunt :

1. Diferentierea agentilor economici , in cadrul pietei, prin selectarea intreprinderilor mai competitive si cu cele mai mari sanse de supravietuire, , de cele mai putin competitive

2.     Facilitatea ajustarii autonome a cererii si a ofertei

3.     Promovarea progresului tehnico-economic prin stimularea agentilor economici in vederea perfectionarii proceselor de productie, a tehnicii si a tehnologiilor folosite.

Concurenta determina cresterea interesului pentru cercetare si a cheltuielilor destinate acestei sfere.

4.     Comprimarea profiturilor si impiedicarea realizarii profitului de monopol de catre anumiti agenti economici

5.     Reducerea preturilor de vanzare prin plasarea lor la cote reale, profiturile mai mari rezultand, in special, din cresterea vanzarilor si mai putin de pe urma pretturilor stabilite. Firmele cu activitate mai eficienta reusesc sa-si mareasca cota de piata fata de concurentii care produc marfuri cu costuri mai ridicate

6.     Imbunatatirea calitatii bunurilor si serviciilor prestate. Calitatea constituie un element important al competitiei, ea are un rol deosebit in impunerea bunurilor de piata si atragerea cumparatorilor.

7.     Stimularea creativitatii agentilor economici, a preocuparii acestora pentru eficienta, maximizarea profiturilor si, implicit, satisfacerea in mai bune conditii a nevoilor de consum. De fapt, firmele care obtin cele mai mari profituri sunt cele care satisfac cel mai bine cerintele cumparatorilor.

In economie intervin insa doua lucruri importante care duc la stimularea si dezvoltarea concurentei, transformand elementul monopolist intr-un factor concurential pozitiv pentru dezvoltare. Aceste doua elemente sunt reprezentate de comportamentul real al clientelei si de fenomenul de substitutie.

Comportamentul consumatorului. In cazul concurentei perfecte, relatiile dintre vanzator si cumparator au un caracter probabilistic, intrucat acelasi produs putea fi procurat de la oricare alt vanzator. Daca insa produsele sunt diferentiate, atunci clientii se orienteaza catre produsele care care le satisfac mai bine trebuintele si pretentiile. Astfel, fiecare vanzator are un numar relativ stabil de clienti, care manifesta interes fata de produsele si serviciile oferite.

Fenomenul de substitutie. Porneste de la ideea conform careia firma producatoare de bunuri diferentiate tine cont nu numai de comportamentul consumatorului ci si de existenta altor firme apartinand aceleiasi ramuri, care pot produce si vinde produse putin diferentiate fie la acelasi pret, fie la un pret mai scazut. Desi piata producatorului de produse diferentiate pare izolata, ea se afla totusi sub influenta altor piete de produse concurente sau strans substituibile. Producatorul deci trebuie sa tina seama si de politicile de preturi practicate de celelalte firme din ramura, si in primul rand de cele cu produse apropiate sau substituibile, avand in vedere faptul ca eventualele scaderi de preturi la produsele concurente pot duce al diminuarea cererii pentru propriile produse.

3.3 Cum se masoara concurenta

Concurenta se poate masura prin intermediul unor diferiti indicatori. Structura si tendinta unei economii exprimate prin numarulsi marimea entitatilor economice si prin legatura dintre ele reprezinta cele mai relevante elemente de care se tine seama in cadrul indicatorilor.

Indicatorul cel mai utilizat care se foloseste in masurarea concurentei este numarul agentilor economici implicati pe piata produsului. Atunci cand pe piata exista un numar foarte mare de firme ofertante si de clienti se poate spune ca exista concurenta. In acest caz puterea agentilor economici este foarte mica in raport cu piata, nivelul pretului neputand fi astfel influentat.

Un alt indicator este ce caracterizeaza gradul de concurenta este marimea intreprinderii. Atunci cand un produs este fabricat de mai multe firme, una dintre acestea devine concurenta in raport cu toate celelalte iar cu cat aceasta este mai mare , cu atat mai mica va fi aria de concurenta. In ceea ce priveste concentrarea pietei se utilizeaza un indicator care are scopul de a evidentia tendintele concurentei intre firme, aceasta concurenta fiind segmentata in arii gata identificabile numite piete ale produselor si serviciilor.

Studiile efectuate in domeniul concurentei nu au putut raspunde la multe dintre problemele legate de structura si mecanismul de functionare al pietei. Analiza concurentei nu presupune doar gravitarea in jurul problemei pretului si in a considera ca profitul este singura motivatie in functionarea mecanismului economic de piata, deoarece concurenta poate lua o multitudine de forme de comportament.

Concurenta are loc atunci cand exista libertatea de a patrunde pe o piata si cand, in acelasi timp, pe acea piata exista mai multi vanzatori alternativi. Concurenta poate avea loc intre firme mari sau firme mici, firmele rivale putand intra in competitite pe piete locale, regionale, nationale sau chiar pe piete mondiale.

Scopurile concurentei sunt:

satisfacerea cererii consumatorilor

promovarea inovatiei

alocarea eficienta a resurselor

limitarea puterii economice si astfel a celei politice

justa distributie a veniturilor

Pe o piata libera exista o stransa legatura intre pret si concurenta. In cadrul acestei piete agentii economici urmaresc, prin intermediul concurentei cu ceilalti producatori,maximizarea profitului prin minimizarea pretului si cresterea calitatii bunurilor produse. Astfel exista o relatie inversa intre concurenta si profit:atunci cand concurenta creste, profitul scade si invers.

In literatura de specialitate exista doua abordari in ceea ce priveste evaluarea concurentei: ipoteza Structura-Conduita-Performanta( SCP) si ipoteza Structura-Eficienta( ESH). Prima abordare porneste de la ideea conform careia concentratia in sistemul bancar genereza o putere de piata, care sa permita obtinerea de profituri mai mari pentru banci prin atragerea de depozite cu o dobanda redusa si acordarea de credite cu o dobanda mare. A doua abordare susttine ca relatia pozitiva intre profitabiliatate si gradul de concentrare pe piata nu este o consecinta a puterii pietei ci a eficientei firmelor cu o cota de piata mare.

In sistemul bancar concurenta este stimulata de intrari masive de capital strain, avand ca efecte cresterea calitativa a serviciilor si scaderea nivelului de preturi in beneficiul consumatorilor de servicii bancare. In plus eficienta serviciilor bancare duce la o gestionare a resurselor si a riscurilor mult mai buna, ceea ce conduce la cresterea nivelului de competitivitate. Levine mentioneaza ca bancile straine pot imbunatati calitatea si disponibilitatea serviciilor financiare de pe piata interna, prin cresterea concurentei bancare, permitandu-se astfel aplicarea unor tehnici bancare moderne. Bancile straine afecteaza insa concurenta bancara la nivel local, acestea avand un impact mai mare in momentul patrunderii pe piata financiara decat dupa ce au acaparat importante cote de piata.

BIBLIOGRAFIE

1. Iancu, Aurel , "Tratat de economie: vol 3. Piata.Concurenta.Monopol", Ed. Economica, Bucuresti, 1993

2. Belostecinic, Grigore, " Concurenta. Marketing. Competitivitate" , Ed. A.S.E.M , Chisinau, 1999

3. Staicu Florea; Stoian, Marin, " Eficienta economica a investitiilor", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995

4. Mosteanu, Tatiana; Purcarea, Theodor, "Concurenta. Ghidul afacerilor performante", Ed. Economica, Bucuresti, 1998

5. Nitu, Ion, "Principii ale profitabilitatii bancare", Ed Expert, Bucuresti, 2002

6. Van Greuning, Hennie; Brajovic Bratanovic, Sonya, " Analiza si managementul riscului bancar,evaluarea guvernantei corporatiste si a riscului bancar", Ed IRECSON, Bucuresti, 2003

7. www.bnr.ro