StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » finantele intreprinderilor
Trimite articolul prin email Gestiunea imobilizarilor corporale si necorporale (active fixe ) si amortizarea lor : Finantele intreprinderilor Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Gestiunea imobilizarilor corporale si necorporale (active fixe ) si amortizarea lor



GESTIUNEA IMOBILIZARILOR CORPORALE SI NECORPORALE (ACTIVE FIXE ) SI AMORTIZAREA LOR



1. Consideratii generale privind imobilizarile corporale si necorporale si amortizarea lor






Desfasurarea activitatii unei societati comerciale, firma etc, reclama si existenta unor masini , utilaje, cladiri etc., cunoscute sub denumirea de active fixe, mijloace fixe, capitaluri mobile si imobile si imobilizari corporale si necorporale.

Prin activ fix (imobilizari corporale) se intelege obiectul singular sau complexul de obiecte cu toate dispozitivele si accesoriile lui, destinat sa indeplineasca in mod independent o functie economica.

Imobilizarile corporale din ramura turismului cuprind totalitatea bunurilor materiale (mobile si imobile) care au o durata mare de functionare si care participa la crearea si oferirea produsului turistic si la prestarea serviciilor turistice.

Imobilizarile corporale (activele fixe) sunt acea parte a aparatului de productie care se consuma si transmit valoarea asupra produselor turistice si serviciilor nu dintr-o data, ci treptat, in decursul mai multor cicluri de exploatare. Transmiterea treptata a valorii este determinata de faptul ca consumul activelor fixe , respectiv uzura fizica si morala actioneaza tot in mod treptat.

Structura imobilizarilor corporale (activelor fixe) din turism se prezinta astfel:

- cladirile unitatilor de cazare (hoteluri) si de servire a mesei;

- cladirile depozitelor pentru pastrarea marfurilor, a materialelor etc., destinate turismului;

- utilaje si instalatii specifice turismului;

- unitatile si atelierele de reparatii si intretinere;

- parcul propriu de transport turistic;

- liniile mecanice de transport montan pe cablu;

- aparatura electronica.

Din enumerarea acestor elemente structurale ale activelor fixe, rezulta ca ele difera in functie de complexitatea activitatii desfasurata, de volumul de activitate, de caracterul permanent sau sezonier de activitati turistice intreprinse etc.

Baza tehnico-materiala a turismului – are o sfera mai larga decat imobilizarile corporale care se gasesc in patrimoniul altor societati comerciale, datorita atragerii permanente sau temporare (prin inchiriere) in activitatea turismului si altor imobilizari (active fixe) cum sunt:

- instiutiile de sanatate ( policlinici, dispensare);

- institutii cultural-artistice;

- constructiile si amenajarile sportive;

- folosirea unor mijloace de transport aerian, rutier, naval, etc.

Una din particularitatile majoritatii imobilizarilor corporale din turism ca: hoteluri, utilajele din alimentatia publica etc., decat imobilizarile corporale din alte ramuri economice.

In general , imobilizarile de bunuri si valori se clasifica astfel:

a) cheltuielile de instalare (cheltuieli de instalare propriu zisa, cheltuieli de studii si cercetare etc.), cu mentiunea ca acestea nu sporesc patrimoniul societatii comerciale, dar trebuie sa fie repartizate asupra mai multor ani de gestiune;

b) imobilizarile corporale (terenuri, constructii, cladiri, utilaje si diferite materiale, investitii neterminate);

c) imobilizarile necorporale (brevete, licente, marci de fabrica, desene, etc.);

d) alte valori imobilizate (imprumuturi acordate pe un termen mai mare de un an, titluri de participare, depozite).

Imobilizarile mai pot fi clasificate in :

- imobilizari de exploatare (bunuri direct productive utilizate pe o perioada mai mare de un an);

- imobilizari in afara exploatarii (bunuri indirect productive , cum sunt: locuintele personalului, cantine, cluburi, dispensare etc.).

Din punct de vedere al deprecierii sau nedeprecierii, imobilizarile se impart in :

- imobilizari care se depreciaza (datorita uzurii fizice, dar si disparitiei caracterului de nou);

- imobilizari care nu se depreciaza (terenuri si anumite imobilizari nemateriale).

In clasificare se poate tine seama si de criteriul apartenentei, in functie de care activele pot fi:

- proprii si

- inchiriate.

Clasificarea imobilizarilor corporale si necorporale trebuie sa contribuie la o mai buna organizare a calcului amortizarii, a evidentei , analizei si controlului utilizarii eficiente a acestora.

In procesul de utilizare imobilizarile corporale (activele fixe) se uzeaza (depreciaza) fizic si moral.

Uzura fizica reprezinta baza materiala a pierderii valorii imobilizarilor corporale, fiind determinata de intrebuintare, actiunea unor factori naturali si de scurgerea timpului (invechirii). Ca efect al uzurii fizice, imobilizarile corporale trebuie sa fie supuse unui regim de intretinere si reparatii care reclama anumite cheltuieli, iar in anumite conditii de exploatare, acestea se dezmembreaza (caseaza) si se inlocuiesc cu altele cu o productivitate mai mare.

Deci, putem spune ca uzura fizica este un proces economic care are doua laturi si anume:

- o latura materiala, tehnica;

- o latura economica.

Latura materiala se refera la faptul ca utilizarea imobilizarilor corporale, durata lor de functionare, depind de uzura fizica, cat si de conditiile de exploatare pe parcursul existentei lor.

Latura economica a utilizarii lor in conditiile economiei de piata capata o insemnatate practica imediata, ceea ce inseamna recuperarea integrala a valorii lor prin sistemul de amortizare aplicat de agentul economic. Astfel si unele reglementari din tara noastra din 1990 au stabilit ca activele fixe cu durate de servici neexpirate, dar uzate fizic si moral sa poata fii casate - dupa caz – cu sau fara recuperarea valorii neamortizate, in functie de posibilitatile financiare ale agentului economic. De asemenea, activele fixe cu durate de serviciu expirate si care nu se mai pot folosi in conditii de eficienta si rentabilitate, sa fie dezmembrat (casat).

Uzura morala – are loc atunci cand activele fixe se demodeaza, se invechesc din punct de vedere tehnologic si trebuie inlocuite cu altele mai perectionate.

Uzura morala poate si trebuie luata in calculul amortizarii prin stabilirea unei durate de serviciu mai mica. De asemenea, pentru atenuarea pierderilor din valoarea imobilizarilor in active fixe provocate de uzura morala se recomanda utilizarea metodelor de amortizare accelerata.

Avand in vedere faptul ca activele fixe sunt supuse unui proces continuu de uzura si amortizare si ca ele influenteaza profitul, este necesara utilizarea lor la intreaga capacitate.

Cresterea eficientei utilizarii imobilizarilor corporale (active fixe) se poate asigura pe cale extensiva si intensiva.

Amortizarea imobilizarilor corporale poate fi privita sub urmatoarele trei aspecte:

- ca proces economic – ceea ce inseamna o detasare si transmitere de valoare asupra productiei, executarilor de lucrari si prestari de servicii;

- ca o cheltuiala care urmeaza a se include in costuri sau in cheltuielile de circulatie etc.;

- ca fond sau resursa financiara care are menirea sa asigure recuperarea valorii imobilizarilor corporale si deci sa finanteze noile investitii in imobilizari de active fixe.

Deci, rezulta ca amortizarea reprezinta expresia baneasca a uzurii fizice si morale. Aceasta nu inseamna insa ca in orice moment al existentei activului fix, uzura reala este egala cu amortizarea ca fond financiar.

Egalitatea sau lipsa de egalitate depinde in cea mai mare masura de metodele de calcul ale amortizarii activelor fixe. Valoarea de inventar va fi egala cu amortizarea constituita plus valoarea reziduala a activului fix la scoaterea lui din functiune prin dezmembrare (casare).

Amortizarea ca fond financiar al intreprinderii poate fi privita si ca o sursa de bani necesara pentru mentinerea aceluias volum de active fixe, atunci cand agentul economic a folosit resursele financiare proprii pentru noile investitii, sau pentru rambursarea in termen a creditelor pe termen mijlociu si lung cand a utilizat resurse financiare imprumutate pentru cumpararea activelor fixe.

Amortizarea ca element al costurilor se va recupera odata cu celelalte cheltuieli din vanzarea produselor sau serviciilor.

Ponderea amortizarii in costuri varaiaza de la un domeniu sau altul de activitate si chiar de la o societate comerciala, firma, la alta. In general exista o tendinta de crestere a amortizarii in costuri ca urmare a sporirii valorii activelor fixe si a inflatiei dar si ca urmare a vointei intreprinzatorului de a-si recupera cat mai repede capitalul investit in aceste imobilizari. Scocietatile comerciale, firmele sunt preocupate sa creasca profitul prin reducerea cheltuielilor cu amortizarea. Aceasta se poate realiza prin cresterea productivitatii muncii pe ora functionare a activelor fixe, reducerea activelor fixe inactive etc.



Prin procesul de amortizare se recupereaza valoarea activelor fixe, constituindu-se un fond banesc denumit „fond de amortizare”. Acest fond este destinat in special inlocuirii activelor fixe scoase din uz, cu mentiunea ca in conditiile economiei de piata poate fi folosit si pentru finantarea activelor de exploatare, deci pentru productie.

Amortizarea este si o parghie financiara prin care se urmareste:
- recuperarea valorii activelor fixe intr-o anumita perioada de timp, tinand seama atat de uzura fixa, cat si de cea morala;

- stabilirea exacta a cheltuielior cu amortizarea in costurile prestarilor de servicii sau in cheltuielile de circulatie;

- impulsionarea intreprinderilor in folosirea completa si eficienta a tuturor activelor fixe;

- stimularea intreprinderilor in intretinerea si si repararea activelor fixe;

- respectarea unor principii de fiscalitate etc.


2. Evaluarea si reevaluarea imobilizarilor corporale (active fixe), duratele de serviciu si normele de amortizare


Dupa cum s-a mai aratat, amortizarea isi poate indeplini rolul si functiile, cu conditia ca activele fixe sa fie evaluate corect, deoarece valoarea de intrare (inventar) constituie baza de calcul a amortizarii.

Supraevaluarea si subevaluarea au efecte negative asupra calculului amortizarii, costurile de productie, profitului si impozitului pe profit.

In contabilitatea societatilor comerciale, firmelor etc., activele fixe sunt inregistrate la o anumita valoare, care poate fi :

- o valoare de intrare (initiala);

- o valoare de inlocuire, reproductie sau actualizata.

Valoarea initiala (de intrare) reprezinta nivelul cheltuielilor de investitii in active fixe, inclusiv cheltuielile cu transportul, montarea si punerea lor in functionare. Ea se mai numeste si valoarea de inventar.

Valoarea de inventar este exprimata in unitati monetare ce corespund datei calendaristice la care s-au procurat activele fixe respective. Insa moneda se depreciaza in functie de gradul de inflatie la un moment dat , fenomen ce antreneaza diferentieri in privinta stabilirii valorilor de inventar a activelor fixe procurate la perioade si date diferite. Deci, activele fixe cumparate la date diferite au preturi diferite si in consecinta amortizari de marime diferita.

Valoarea de inlocuire, reproductie sau actualizata este data de totalitatea cheltuielilor de investitii ce s-a efectuat de catre o societate comerciala, firma etc., pentru inlocuirea activelor fixe uzate cu altele identice sau echivalente. Aceasta valoare se stabileste ori de cate ori este necesara reevaluarea activelor fixe.

Reevaluarea activelor fixe este necesara nu numai ca urmare a modificarilor ce au loc in nivelul preturilor de cumparare, ci si a utilizarii lor in alt regim decat in cel stabilit initial (extensiv sau intensiv).

Reevaluarea are la baza preturile existente la data la care se face aceasta operatiune financiara, avand ca scop, determinarea unei valori de inventar actualizata, ceea ce creeaza un cadru favorabil pentru analiza si controlul amortizarii, al formarii si urmaririi costurilor, rentabilitatii si resurselor financiare necesare inlocuirii activelor fixe uzate.

Reevaluarea se poate efectua in doua moduri si anume: in primul mod,valoarea de inventar se corecteaza cu un indice de preturi specific gamei de bunuri careia ii apartine activul fix respectiv, iar in al doilea mod, valoarea de inventar se corecteaza cu indicile care exprima variatiile nivelului general al preturilor pe economia nationala.

In cadrul reevaluarii se determina si valoarea ramasa neamortizata in functie de valoarea de inventar actualizata, durata de serviciu consumata si durata de serviciu ramasa de functionat, dupa urmatoarea relatie:


Vm = , in care :

Vm – valoarea ramasa neamortizata;

Dr – durata de serviciu ramasa;

Dc – durata de serviciu consumata;

Inventarierea activelor fixe si analiza acestora precede operatiunea de reevaluare, spre a se determina cat mai exact duratele cat mai pot functiona si valoarea ramasa neamortizata. Cu ocazia reevaluarii se stabilesc si noile durate de serviciu, concomitent cu duratele de serviciu ramase si cele consumate.

La noi in tara reevaluarea activelor fixe s-a facut in toate ramurile productive si de prestari de servicii, conform legilor nr.15 si 31 din 1990 privind transformarea unitatilor economice in regii autonome sau societati comerciale, pe baza unor indici de actualizare, evaluand astfel capitalul social. H.G. 945/1990 – privind inventarierea si reevaluarea mijloacelor fixe (H.G.26/1992), H.G. 500/1994, H.G. 1553/2003.

Reevaluarea a cuprins atat activele fixe cat si activele de exploatare. Operatiunea s-a incheiat la 31.XII.1990. Reevaluarea a fost continuata si in iulie 1992 pentru stabilirea valorii ramasa neamortizata a activelor fixe din patrimoniul societatilor comerciale in conditiile noilor preturi practicate in economie- in functie de gradul de inflatie- in vederea privatizarii lor.

Reevaluarea activelor fixe se poate face si cand se reorganizeaza societatile comerciale prin divizare in societati mai mici, cand se pun in vanzare o parte din activele fixe, sau cand se dizolva si are loc impartirea capitalului social intre actionarii fondatori ai societatii respective. De asemenea, reevaluarea activelor fixe se face cand o societate comerciala se asociaza cu alti agenti economici de profit, formand o noua societate comerciala pe actiuni.

Prin durata de serviciu a activelor fixe se intelege perioada de timp medie exprimata de regula in ani calendaristici, fundamentata din punct de vedere tehnic si economic, care se prevede de la data punerii lor in functiune- in stare noua pana in momentul scoaterii din functiune (prin dezmembrare,casare) datorita uzurii.

Duratele de serviciu depind de mai multi factori:

- natura activului fix din exploatare;

- conditiile de exploatare;

- progresul tehnic si eficacitatea reparatiilor capitale etc.

Duratele de serviciu se stabilesc pe categorii restranse si omogene de active fixe- conform cataloagelor tehnice, in ani de functionare.

In cazul masinilor agricole si utilajelor de constructii, duratele de serviciu se exprima atat in ani, cat si in ore de functionare.

Pentru mijloacele de transport auto, duratele de serviciu se exprima in km parcursi, iar pentru mijloacele de transport aerian in ore de zbor.

Norma de amortizare indica uzura activelor fixe pe timp de un an, sub forma unor cote procentuale care aplicate asupra valorii medii a activelor fixe se determina amortizarea.

La noi in tara – in perioada de tranzitie la economia de piata – se folosesc urmatoarele norme de amortizare:

- analitice

- unice.

Normele analitice de amortizare sunt cote proportionale, capatand urmatoarele forme:
a) proportionale in timp;

b) proportionale pe unitatea de produs;


a) pentru calcularea normelor de amortizare proportionale in timp, se utilizeaza urmatoarele formule:

Na = x 100, in care:

Sa – reprezinta suma anuala de amortizat din valoarea activului fix;

L 15/1994 privind amortizarea republicata in 1998.

Va – reprezinta valoarea de amortizat sau valoarea de inventar.


Sa = , in care:



T – durata de serviciu a activului fix.

Se utilizeaza si formula: Na = .

Normele de amortizare proportionale in timp au ca trasatura, caracterul constant pe toata perioada in care activele fixe sunt supuse amortizarii.

Prezinta dezavantajul ca nu tine seama de variabilitatea in timp a uzurii activelor fixe.


b) Metoda normelor de amortizare (proportionale) pe unitatea de produs – se aplica in cazurile in care obiectul exploatarii este limitat ca sortiment (in industria carbonifera, forestiera,saline etc.).

De exemplu, in industria miniera – amortizarea la 1000 tone de rezerva exploatabila se calculeaza raportand valoarea de inventar sau valoarea de amortizat, la rezerva exploatabila minerala utila. Dupa aceea, pentru a stabili fondul de amortizare, se inmulteste valoarea amortizarii la 1000 tone de rezerva exploatabila, cu volumul extractiei anuale de substanta minerala utila.


Se pot utiliza formulele:


A1000 t= si FA = A1000t x C, in care:

A100t – amortizarea in lei la 1000 tone de rezerva exploatabila;

Vi(Va) – valoarea de inventar sau valoarea de amortizat;

R– rezerva exploatabila in mii tone existenta la inceputul anului curent;

FA– fondul de amortizare anual ;

C- extractia anuala de minereu util.


Actualele norme de amortizare sunt unice pentru activele fixe identice, indiferent de ramura in care functioneaza si forma de proprietate, luandu-se in considerare conditiile normale de exploatare si uzura fizica si morala aferenta.

In cazul unor categorii de active fixe care functioneaza in conditii de exploatare deosebite (mediu umed, corosiv, temperaturi inalte etc.) ceea ce conduce la o uzura acclerata se prevad norme de amortizare mai mari, deci durata de serviciu mai reduse.

Norma unica de amortizare se foloseste la determinarea amortizarii, numai in cazul cand intr-o intreprindere nu sunt miscari de active fixe ( intrari+iesiri) fata de anul precedent. Aceasta norma se stabileste pe total active fixe, pe baza datelor din bilantul contabil din anul precedent. Formula de calcul este urmatoarea:

Nu =, in care,

Nu – norma unica de amortizare;

FA0 – fondul anual de amortizare din anul precedent;

TVMA0 – total valoare medie anuala a activelor fixe din anul precedent.


Pentru a calcula amortizarea mijloacelor de transport auto din patrimoniul societatilor comerciale se utilizeaza normele proportionale de amortizare pentru un parcurs de 1000 km. Folosirea unor norme de amortizare in functie de km – parcursi pana la casare, au menirea sa asigure o corelatie reala intre cheltuielile cu amortizarea, volumul prestatiilor efectuate si norma tehnica de casare a autovehiculelor.


Relatia de stabilire a acestei norme de utilizare este urmatoarea:


Na =

Np – norma de parcurs exprimata in mii km pana la casarea autovehiculului.



In tarile dezvoltate se folosesc si urmatoarele metode de amortizare a activelor fixe:

A) metoda normelor progresive;

B) metoda normelor regresive;

C) metoda normelor degresive.


A) Metoda normelor progresive se caracterizeaza prin aceea ca ele cresc pe masura ce are loc inaintarea in timp a folosirii activelor fixe, ceea ce conduce la o amortizare mai mica in primii ani de functionare si mai mare spre sfarsitul duratelor de utilizare.

Normele de amortizare progresive nu tin seama insa de scaderea productivitatii activelor fixe pe masura ce acestea se apropie de casare (dezmembrare). De aceea, aceste norme se recomanda la calcularea amortizarii aferente activelor fixe cu o durata de serviciu indelungata, de exemplu, la „cladiri”, ceea ce corespunde gradului efectiv de uzura al acestora.

Formula de calcul a normei de amortizare progresiva este urmatoarea:


Nap =x 100 , in care:

Ds – durata de serviciu a activului fix;

Dr – durata de serviciu ramasa de consumat;

(Nu) – suma numarului anilor duratei de serviciu a activului fix.


B) Metoda normelor de amortizare regresive (accelerata) se caracterizeaza prin diminuarea amortizarii activelor fixe pe masura ce acestea se aproprie de expirarea duratei de serviciu. Prin aplicarea acestei metode se obtine o amortizare mai mare la inceputul duratei de functionare si mai mica spre momentul casarii (dezmembrarii). Aceasta metoda este indicata sa se aplice activelor fixe care sunt supuse frecvent uzurii morale (masini, utilaje, instalatii etc.). Metoda normelor de amortizare regresive (accelerata a amortizarii), prezinta urmatoarele avantaje:

1. asigura concordanta dintre normele de amortizare si starea tehnica si randamentul mai mare al activelor fixe la inceputul functionarii lor;

2. asigura procurarea mai rapida a capitalului pentru reinnoirea activelor fixe uzate;

3. se micsoreaza pierderile din valoarea activelor fixe ramasa neamortizata cauzata de uzura fizica si morala.

Dezavantajul este ca micsoreaza profitul anual obtinut de societatea comerciala, firma etc., care aplica aceasta metoda si implicit impozitul pe profit, adica veniturile bugetului statului. De aceea, aceste norme de amortizare trebuie folosite combinat cu alte metode de amortizare a activelor fixe, ca de exemplu, cu metoda normelor de amortizare liniare, pentru a realiza un cost mai putin variabil de la un an la altul sau de la o perioada la alta, si un venit (pofit) relativ stabil.

Sistemul de calcul regresiv al amortizarii in functie de normele de amortizare si baza de calcul, cunoaste mai multe variante si anume:

a) sistemul regresiv cu norma de amortizare constanta;

b) sistemul regresiv cu norma de amortizare descrescatoare;

c) sistemul mixt-regresiv cu norma de amortizare constanta si proportionala in timp (liniara);

a) In sistemul regresiv cu norma de amortizare constanta, baza de calcul este valoarea ramasa neamortizata, iar in cazul normei de amortizare descrescatoare (degresiva), baza de calcul este valoarea de inventar.

Sistemul regresiv cu norma de amortizare constanta este regresiv prin baza de calcul, baza care se micsoreaza in fiecare an cu amortizarea calculata si transferata asupra costurilor in anul precedent.

In sistemul mixt-regresiv cu norma de amortizare constanta si proportionala in timp, baza de calcul o reprezinta pana la un moment dat (un numar de ani) valoarea ramasa neamortizata, iar apoi valoarea de inventar.




C) Metoda normelor degresive se foloseste mai ales in legislatia franceza. In acest sens, se utilizeaza normele de amortizare regresive descrescatoare prin utilizarea procentului de baza de la metoda proportionala liniara, marit cu un coeficient.

Procentul de amortizare astfel determinat se aplica la valoarea ramasa neamortizata.Cand suma anuala a amortismentului devine inferioara sumei amortismentului obtinuta prin metoda proportionala liniara, agentul economic are latitudinea de a reveni la amortizarea liniara. Metoda amortizarii degresive permite reconstituirea mai rapida a capitalului avansat in active fixe, chiar din al doilea an recuperandu-se 50% din investitia initiala, pe cand daca s-ar aplica metoda proportionala liniara, acest nivel se atinge in al patrulea an.

In Franta se utilizeaza patru metode de calcul a amortizarii si anume:

- metoda amortismentului constant sau liniar

- metoda amortismentului progresiv fundamentala pe ipoteza ca bunul supus amortizarii sufera o mai slaba depreciere fizica si morala in primii ani de functionare;

- metoda amortismentului exceptional in cote anuale de 25% la 50%.

In Anglia se practica, indeosebi doua sisteme de amortizare a activelor fixe:

1. metoda ratei fixe (sau liniei drepte), potrivit caruia in fiecare an se calculeaza un procent fix din valoarea initiala (inventar) a activelor fixe supuse amortizarii, pana la recuperarea valorii activului fix.

Procentul este in general de 10% pe an din valoarea de inventar.

Acest procedeu se utilizeaza si in tara noastra la calculul amortizarii sondelor de titei si gaze din industria petrolului, al caror durata de serviciu (functionare) este de 10 ani.

2. metoda micsorarii balantei, potrivit careia cota de amortizare este aceeasi, insa valoarea activului fix la care se calculeaza amortismentul se reduce in fiecare an cu valoarea amortizarii calculata in anul anterior.

In general, sistemul ratelor fixe de calcul a amortismentului este recomandat de catre Consiliul de documentare contabila in Londra.


3. Stabilirea fondului de amortizare prin metoda liniara (proportionala)


Sunt supuse amortizarii imobilizarile corporale si necorporale (activele fixe) care au o valoare de inventar mai mare de 1500 RON si o durata de serviciu mai mare de un an.

Se mai considera active fixe si deci, se amortizeaza, urmatoarele:

- investitiile puse in functiune total sau partial pentru care nu s-au intocmit documentele de inregistrare in contabilitate ca active fixe;

- investitiile efectuate la activele fixe inchiriate.

Amortizarea investitiilor efectuate la activele fixe inchiriate are doua aspecte economice:

- primul aspect se refera la faptul ca daca investitia se realizeaza de chirias, exclusiv in folosul sau, fara avizul proprietarului, cheltuielile efectuate se vor recupera de acesta, in rate lunare egale, cel mult pana la expirarea contractului de inchiriere. In acest caz, investitia respectiva nu mareste valoarea activului fix obtinut cu chirie; in eventualitatea ca se realizeaza contractul de inchiriere inaintea recuperarii integrale a investitiei, valoarea nerecuperata a investitiei executate se include in cheltuielile prestarilor de servicii sau in cheltuielile de circulatie ale anului in care a incetat valabilitatea contractului de inchiriere.

- al doilea aspect se refera la investitiile efectuate asupra activelor fixe inchiriate, cu acordul proprietarului si este in interesul ambelor parti contractante. Cheltuielile de investitii maresc valoarea activului fix inchiriat. Chiriasul va amortiza cheltuielile efectuate cu investitia, aplicand normele de amortizare valabile pentru activul fix inchiriat, urmand ca fondul de amortizare calculat sa fie retinut din chiria datorata proprietarului.

La expirarea contractului de inchiriere se restituie activul fix respectiv la noua lui valoare de inventar, pentru ca proprietarul sa poata calcula uzura corespunzatoare si sa continue procesul de amortizare.

Nu sunt supuse amortizarii urmatoarele imobilizari corporale (bunuri):

- motoarele, aparatele si unele subansambluri ale activelor fixe cumparate in scopul inlocuirii componentelor similare uzate cu ocazia reparatiilor capitale; in cazul efectuarii unor modernizari cu ocazia reparatiilor capitale, acestea maresc valoarea de inventar a respectivului activ fix si sunt supuse amortizarii.

- sculele, instrumentele si dispozitivele speciale a caror valoare se include direct in costul prestarilor de servicii sau in cheltuielile de circulatie etc.

In activitatea economica a societatilor comerciale firmelor etc., se intalnesc situatii cand unele active fixe amortizate integral continua sa functioneze. In asemenea cazuri, activele fixe nu se mai amortizeaza, functionarea lor in continuare se reflecta favorabil asupra reducerii cheltuielilor prestarilor de servicii si de circulatie si cresterii indicatorilor de eficienta economica.

Pentru calculul amortizarii se intocmeste o „situatie a amortizarii activelor fixe”. La intocmirea acestei situatii trebuie sa se tina seama de miscarea activelor fixe, adica de intrarile sau iesirile acestora (cumparari, noi investitii, casari, vanzari de active).

In cazul intrarilor de noi active fixe in cursul anului respectiv, se va calcula valoarea medie anuala a intrarilor, dupa relatia:


Vm(i) =, in care,

Vi – valoare de inventar a activelor fixe iesite din functiune;

T (ne) – timpul in luni de la data iesirii pana la sfarsitul anului curent.


In ambele formule, la determinarea timpului de functionare sau de nefunctionare pana la sfarsitul anului curent nu se va lua in calcul luna in care intra sau iese din functiune respectivul activ fix. In continuare se determina valoarea medie anuala totala a activelor fixe, dupa relatia:


VMAT = Vi – 1 – I + Vm(i) – Vm(ie)


Fondul anual de amortizare se stabileste astfel:


FA=

Cand amortizarea activelor fixe se calculeaza pe baza normei unice de amortizare, se aplica formula:


FA=

FA- fondul de amortizare anual pentru totalitatea activelor fixe din patrimoniu.


Fondul anual de amortizare se repartizeaza pe trimestre in functie de activele fixe care vor functiona in anul curent respectiv, tinand seama de intrarile si iesirile de active fixe.

In situatia amortizarii activelor fixe mai intra si calculul ratelor anuale de recuperat din valoarea activelor fixe casate (dezmembrate) inainte de amortizarea lor integrala. Acest calcul este necesar in vederea recuperarii de capital din profit, a pierderilor rezultate din neamortizarea integrala a valorii activelor fixe casate (dezmembrate) inainte de expirarea duratei de serviciu, daca intreprinzatorul doreste acest lucru.













Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre finantele intreprinderilor

Functiile sl organizarea finantelor in economia de piata
Continutul finantelor private
Modelul de piata al rentabilitatii si riscului valorilor mobiliare
Modelul de evaluare a activelor financiare (capm) si modelul de arbitraj (apt)
Teoria optiunilor: fundamentele unei optiuni
Teoria optiunilor: utilizarea si evaluarea optiunilor
Decizia de investitii in mediu cert
Intreprinderea, ca un portofoliu de investitii
Selectionarea proiectelor de investitii probabiliste cu ajutorul capm
Decizia de finantare
Politica de dividend
Influenta structurii capitalurilor asupra valorii intreprinderii
Evaluarea patrimoniala si financiara a intreprinderii
Evaluarea mixta a intreprinderii
Analiza rezultatelor intreprinderii
Tabloul de finantare
Diagnosticul financiar al rentabilitatii si al riscului intreprinderii
Necesitatile de finantare a activitatii intreprinderii
Bugetele intreprinderii
Bugetul vanzarilor
Bugetul productiei
Bugetele liniare si neliniare ale exploatarii
Previziunea trezoreriei
Determinarea necesarului de finantare a ciclului de exploatare (nfce)
Finantarea ciclului de exploatare
Costul creditelor de trezorerie si costul creditelor de scont
Teoria pietelor financiare
Politica de investitii
Politica de finantare si de dividend
Evaluarea intreprinderilor
Analiza financiara
Gestiunea financiara pe termen scurt
Gestiunea financiara pe termen lung
Planificarea financiara
Necesitatea, continutul economic sl functiile finantelor romaniei
Finantele sl activitatea financiara a intreprinderii
Sistemul financiar-bancar
Investitiile intreprinderii, finantarea sl amortizarea lor
Gestiunea activelor s! pasivelor circulante
Bugetul de venituri sl cheltuieli al intreprinderii
Veniturile, cheltuielile si profitul agentilor economici din industrie
Mecanismul financiar al romaniei
Politica financiara a firmei
Capitalurile intreprinderii
Veniturile bugetare ale romaniei din impozitele directe
Imprumuturile de stat
Bugetul de stat
Cheltuieli bugetare ale romaniei
Asigurarile sociale de stat
Asigurarile de bunuri, persoane sl raspundere civila
Atragerea economiilor banesti ale populatiei la casa de economii sl consemnatiuni
Datoria publica externa







































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare