StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Afacerea ta are nevoie de idei noi
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » finate publice
Trimite articolul prin email Clasificarea impozitelor - impozite directe, reale, personale - impozitul pe venit : Finate publice Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Clasificarea impozitelor - impozite directe, reale, personale - impozitul pe venit



Clasificarea impozitelor


In practica fiscala internationala intalnim o diversitate de impozite, care se deosebesc ca forma si continut. De aceea, pentru a identifica usor efectele diferitelor categorii de impozite in plan economic, financiar, social si politic este necesara gruparea acestora pe baza urmatoarelor criterii:

trasaturile de fond si de forma ale impozitelor;








obiectul asupra carora se aseaza;

scopul urmarit de stat prin instituirea lor;

frecventa perceperii lor;

institutia care le administreaza.

A. In functie de trasaturile de fond si de forma, impozitele se grupeaza in:

impozite directe;

impozite indirecte

1. Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau/si juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere si se percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regula, in cazul acestor impozite, subiectul si suportatorul impozitului sunt una si aceeasi persoana.
Pe baza criteriilor care stau la baza asezarii impozitelor directe, acestea se grupeaza in:
a) impozite reale (obiective, pe produs), care:

se stabilesc in legatura cu detinerea unor obiecte materiale (cum sunt pamantul, cladirile, magazinele etc.), facandu-se abstractie de situatia personala a subiectului impozitului;

au cunoscut o larga aplicabilitate in perioada capitalismului premonopolist, dar ele se practica si in prezent in cazul cladirilor, terenurilor ocupate de cladiri, exploatarilor agricole;

in aceasta categorie se includ:

impozitul funciar;

impozitul pe cladiri;

impozitul pe activitati industriale, comerciale si profesii libere;

impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc.

b) impozite personale (subiective), care:

se aseaza asupra veniturilor sau averii avandu-se in vedere si situatia personala a subiectului impozitului;

in aceasta categorie se includ:

impozitele pe veniturile persoanelor fizice;

impozitele pe veniturile societatilor de capital;

impozitele pe averea propriu-zisa;

impozitele pe circulatia averii;

impozitele pe sporul de avere.

2. Impozitele indirecte se percep cu ocazia vanzarii unor bunuri si al prestarii unor servicii, fiind varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti sau prestatori de servicii si suportate de catre consumatorii bunurilor si serviciilor impozabile.
In cazul acestor impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decat suportatorului acestora.
In functie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupeaza in:

taxe de consumatie;

venituri care provin de la monopolurile fiscale;

taxe vamale;

taxe de timbru si de inregistrare.

B. Avandu-se in vedere obiectul asupra carora se aseaza, impozitele se clasifica in:

impozite pe venit;

impozite pe avere;

impozite pe consum (sau pe cheltuieli).

C. In functie de scopul urmarit de stat prin introducerea lor, impozitele se grupeaza in:

1. Impozite financiare, instituite de stat in scopul realizarii de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de consumatie etc.).
2. Impozite de ordine, introduse de stat in scopul limitarii unei activitati anume sau in vederea realizarii unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor accize ridicate asupra consumului de alcool si tutun sau utilizarea unor taxe vamale antidumping in scopul limitarii importului anumitor marfuri ce au pret de dumping.

D. Dupa frecventa cu care se realizeaza (respectiv, se percep la buget), distingem:
1. Impozite permanente (ordinare), care se percep cu regularitate (de regula, anual), fiind inscrise in cadrul fiecarui buget public.
2. Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie in situatii exceptionale (cum ar fi, de pilda, in situatii de criza si razboi) si se percep o singura data, motiv pentru care ele nu sunt inscrise in bugetul public.

E. Dupa institutia care le administreaza, impozitele se grupeaza in functie de tipul statelor in care se instituie si percep, astfel:
in statele de tip federal distingem:

impozite federale;

impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federatiilor;

impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judetelor, ale municipiilor, oraselor si comunelor.

in statele de tip unitar distingem:

impozite ale administratiei centrale de stat;

impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.


1. IMPOZITE DIRECTE


1.1. Caracterizare generala


In decursul timpului, impozitele directe au evoluat o data cu dezvoltarea economiei, ele stabilindu-se pe diferite obiecte materiale, genuri de activitati, pe venituri sau pe averi.
Fiind individualizate, impozitele directe constituie cea mai veche forma de impunere. Desi s-au practicat si in oranduirile precapitaliste, o diversificare si extindere mai mari au cunoscut abia in capitalism.
In primele decenii ale secolului al XX-lea, impozitele asezate pe obiecte, materiale si genuri de activitati (adica impozitele de tip real) au fost inlocuite treptat cu impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, renta) sau pe avere (mobiliara sau imobiliara), adica cu impozite de tip personal.
Incepand cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, datorita cresterii continue a cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel incat s-a recurs si la impunerea indirecta.
Deoarece impozitele directe sunt nominative, reglementate in functie de marirea venitului sau a averii si au termene de plata stabilite si cunoscute in anticipatie, ele sunt preferabile fata de impozitele indirecte.
Impozitele directe prezinta urmatoarele avantaje:

constituie venituri sigure pentru stat, cunoscute din timp si pe care se poate baza la anumite intervale de timp;

indeplinesc obiective de justitiei fiscala, deoarece sunt exonerate veniturile necesare minimului de existenta;

se calculeaza si se percep relativ usor.

Impozitele directe prezinta si urmatoarele dezavantaje:

nu sunt agreabile platitorilor;

se apreciaza ca nu sunt productive, deoarece conducerile statelor nu ar avea interes sa devina nepopulare, prin cresterea acestor impozite;

pot genera abuzuri in ce priveste asezarea si incasarea impozitelor.

Impozitele directe pot fi reale si personale.


1.2. Impozitele reale



Impozitele reale au fost larg utilizate in perioada capitalismului ascendent.
In primele stadii de dezvoltare a capitalismului, cand pamantul reprezenta principalul mijloc de productie, in anumite tari europene a fost introdus impozitul funciar (pe pamant). Marimea acestui impozit se stabilea pe baza unor criterii ca, de exemplu:

numarul plugurilor utilizate in vederea lucrarii pamantului;

suprafata terenurilor cultivate;

calitatea terenurilor cultivate;

marimea arenzii;

pretul pamantului etc.

Utilizarea acestor criterii, in stabilirea impozitului funciar, nu permitea stabilirea reala si corecta a capacitatii de plata a proprietarului funciar, deoarece se aveau in vedere numai unii dintre factorii care influentau nivelul productiei agricole. De aceea, un pas important in stabilirea mai aproape de realitate a impozitului funciar l-a reprezentat introducerea cadastrului.
Cadastrul reprezinta atat actiunea de descriere a bunurilor funciare din fiecare localitate, cu precizarea veniturilor pe care le produc, cat si registrele in care figureaza inscrisi contribuabilii cu bunurile lor, pe baza carora se stabileau impozitele directe. Cadastrul este, de fapt, starea civila a terenurilor si a fost folosit nu numai pentru impozitul funciar, ci si pentru alte impozite denumite cadastrale.
In afara de pamant, impozitul real s-a calculat si pentru cladiri in functie de destinatia lor (locuinte, magazine, birouri etc.).
Stabilirea impozitului pe cladiriavea la baza, de asemenea, anumite criterii, cum sunt:

numarul si destinatia camerelor;

suprafata construita;

numarul usilor, ferestrelor si al cosurilor;

suprafata curtii;

marimea chiriei etc.

Utilizarea acestor criterii nu asigura o imagine clara asupra marimii obiectului impozabil, iar impunerea devenea inechitabila.
Datorita dezvoltarii manufacturilor, a fabricilor, a comertului si a altor activitati libere, numarul mestesugarilor , fabricantilor, comerciantilor si liber-profesionistilor a crescut. Pentru impunerea acestora, a fost instituit impozitul pe activitatile industriale, comerciale si profesiile libere, care avea la baza stabilirii lui, de asemenea, anumite criterii de ordin exterior, ca de exemplu:

marimea localitatii in care se desfasurau aceste activitati;

natura intreprinderii (atelier, fabrica, comert cu ridicata, comert cu amanuntul etc.);

marimea capitalului;

numarul lucratorilor;



capacitatea de productie;

forta motrice folosita etc.

Nici acest impozit nu era asezat in functie de capacitatea contributiva a platitorului si nu asigura echitate fiscala.
Dezvoltarea industriei si comertului a generat extinderea relatiilor de credit, a activitatii bancare si a comertului cu hartii de valoare. In aceste conditii a aparut o categorie de persoane care s-a ocupat cu plasarea propriilor capitaluri banesti in operatii speculative, iar pentru impunerea acestora s-a introdus impozitul pe capitaluri banesti. Acest impozit se stabilea fie pe baza sumei dobanzilor pe care debitorul le platea pentru capitalul luat cu imprumut, fie in functie de volumul dobanzilor pe care creditorul le incasa pentru capitalul acordat cu imprumut.
Si acest impozit a avut un randament fiscal scazut, deoarece atat debitorul cat si creditorul nu erau interesati sa informeze corect organele fiscale despre relatiile de credit existente intre ei, pentru a se sustrage de la obligatiile de plata.
Unele impozite de tip real se practica si in prezent intr-o serie se tari in curs de dezvoltare (in special exploatatiile agricole sunt supuse unor impozite de tip real).







1.3. Impozitele personale



In a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in primele decenii ale secolului al XX-lea, in diverse tari s-a trecut de la impozitul de tip real la cel de tip personal.
Spre deosebire de cele reale, impozitele personale privesc in mod direct persoana contribuabilului.
Inlocuirea impunerii reale cu impunerea personala se datoreaza mai multor cauze, astfel:

in primul rand, muncitorii din perioada capitalismului ascendent fiind lipsiti de proprietati funciare, cladiri sau capitaluri mobiliare nu puteau fi supusi la plata impozitelor reale; in schimb ei suportau greul impozitelor indirecte;

in al doilea rand, trecerea la impozitele personale a devenit o necesitate, deoarece impozitele indirecte erau tot mai greu de suportat de cei cu venituri mici.

Drept urmare, s-a recurs la o anumita diferentiere a sarcinii fiscale, in functie de marimea veniturilor sau a averii si de situatia personala a fiecarui platitor, ceea ce a marcat, de fapt, trecerea la sistemul impozitelor personale.
Impozitele personale se intalnesc sub forma:

impozitelor pe venit;

impozitelor pe avere.



1. Impozitul pe venit



Forma de baza a impozitelor personale, impozitele pe venit, au fost introduse in perioada cand s-a inregistrat o diferentiere suficienta a veniturilor realizate de diferite categorii sociale. Practic, introducerea acestor impozite a fost posibila cand muncitorii si functionarii realizau venituri sub forma salariilor, cand industriasii, comerciantii si bancherii realizau venituri sub forma profitului, iar proprietarii funciari sub forma rentei.
In calitate de subiecte ale impozitului pe venit apar atat persoanele fizice, cat si cele juridice care realizeaza venituri din diferite surse.


1.1. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice


La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidenta intr-un anumit stat, precum si persoanele nerezidente care realizeaza venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele exceptii prevazute de lege.
De la plata impozitului pe venit sunt scutiti, frecvent, suveranii si familiile regale, diplomatii straini acreditati in tara respectiva (cu conditia reciprocitatii), uneori militarii, institutiile publice si persoanele fizice care realizeaza venituri sub nivelul minimului neimpozabil.

Obiectul impozabil il reprezinta veniturile obtinute din industrie, agricultura, comert, banci, asigurari, profesii libere etc. de catre proprietari, intreprinzatori, mici mestesugari, muncitori, functionari, liber-profesionisti.

Venitul impozabil reprezinta suma care ramane dupa ce se efectueaza anumite scazaminte din venitul brut, cum sunt:

cheltuielile de productie;

sumele prelevate la fondul de amortizare si la cel de rezerva;

primele de asigurare platite;

dobanzile platite pentru creditele primite;

cotizatiile la asigurarile de boala, de accidente si somaj, precum si la casele de pensii;

pierderile provocate de calamitati naturale etc.

De regula, impozitul pe venit este o impunere individuala, fiind asezat pe fiecare persoana care a realizat venituri. Exista si situatii cand veniturile se obtin in comun de mai multe persoane si nu pot fi individualizate (cum ar fi de pilda impozitul agricol).
In aceste situatii, impozitul de plata se stabileste fie cu luarea in considerare a unor factori sociali (starea civila a platitorului de impozit, varsta, numarul persoanelor aflate in intretinerea sa etc.) fie fara sa se tina cont de acestia.
In practica fiscala se intalnesc doua sisteme de asezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice, si anume:

sistemul impunerii separate care presupune fie o impunere diferentiata pentru fiecare categorie de venit in functie de natura acestuia, fie instituirea mai multor impozite, care vizeaza fiecare in parte venitul obtinut dintr-o anumita sursa;

sistemul impunerii globale care presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoana fizica, indiferent de sursa de provenienta si supunerea venitului cumulat unui singur impozit.

Impunerea globala a veniturilor realizate de persoanele fizice este cea mai des intalnita, ea utilizandu-se in tari ca: SUA, Germania, Franta, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria, Romania s.a.
Pentru stabilirea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se utilizeaza cote proportionale sau progresive. Cea mai frecvent utilizata este impunerea in cote progresive pe transe de venit. Astfel, in SUA se utilizeaza doua cote de impozit, respectiv 15% pentru cei care realizeaza venituri intre 2.001-30.000 dolari si 28% pentru cei cu venituri mai mari de 30.000 dolari. In Franta, cotele de impozit variaza intre 0% (aceasta cota se aplica contribuabililor singuri, cu un venit impozabil; anual de pana la 18.140 FF) si 56,8% pentru venituri ce depasesc 246.770 FF (in cazul contribuabililor singuri) si 493.540 FF pentru contribuabilii ce detin doua parti (exemplu sot si sotie), deci dublul venitului realizat de o singura persoana.
In Germania, se practica impunerea pe baza unor cote progresive pe transe de venituri, al caror nivel variaza intre 0% (pentru veniturile de pana la 11.000 DM) si 53% (pentru un venit de peste 250.000 DM).
In Japonia nivelul progresivitatii ajunge pana la 50%, iar in Australia pana la 60%.
De regula, impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileste anual, pe baza declaratiei de impunere intocmite de subiectul impozitului. Dupa stabilirea impozitului datorat statului, acesta se inregistreaza in debitul contribuabilului in registrul de rol. De regula, incasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii, dobanzi, rente s.a. se realizeaza prin stopaj la sursa,iar impozitul asupra celorlalte venituri se incaseaza direct de la contribuabili.
In Romania, veniturile persoanelor fizice se impoziteaza global pe baza Ordonantei Guvernului nr.
Se supun impozitului pe venit urmatoarele categorii de venituri:

veniturile din salarii;

veniturile din activitati independente;

veniturile din cedarea folosintei bunurilor;

veniturile din dividende si dobanzi;

alte venituri.

Nu sunt impozabile si nu se impoziteaza urmatoarele:

ajutoarele, indemnizatiile si alte forme de sprijin cu destinatie speciala, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetele locale si din alte fonduri publice, precum si cele de aceeasi natura primite de la terte persoane, cu exceptia indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca, de maternitate si pentru concediul platit pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la 2 ani, care sunt venituri de natura salariala;

sumele incasate din asigurari de bunuri, de accidente, de risc profesional si din altele similare, primite drept compensatie pentru paguba suportata;

sumele primite drept despagubiri pentru pagubele suportate ca urmare a calamitatilor naturale, precum si pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse ca urmare a unor actiuni militare, conform legii;

sumele fixe de ingrijire pentru pensionarii care au fost incadrati in gradul I de invaliditate, precum si pensiile de orice fel;

contravaloarea cupoanelor ce reprezinta bonuri de valoare care se acorda cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispozitiilor legale in materie;

contravaloarea echipamentelor tehnice, echipamentului individual de protectie si de lucru, alimentatiei de protectie, medicamentelor si materiilor igienico-sanitare, ce se acorda potrivit legislatiei in vigoare;

sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizari sau mecenat;

alocatia individuala de hrana acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integrata de angajator si hrana acordata potrivit dispozitiilor legale;

veniturile obtinute ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile si mobile corporale din patrimoniul personal, exclusiv cele obtinute din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare si partilor sociale;

sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura celor de transport, cazare, indemnizatiei sau diurnelor acordate pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate (in tara si in strainatate), precum si cazul deplasarii (in cadrul localitatii), in interesul serviciului, inclusiv sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de mutare in interesul serviciului;

drepturile in bani si in natura primite de militarii in termen, militarii cu termen redus, studentii si elevii militari ai institutiilor de invatamant militare si civile;

bursele primite de persoanele care urmeaza orice forma de scolarizare sau perfectionare profesionala in cadru institutionalizat;

sumele sau bunurile primite cu titlu de mostenire sau donatie;

veniturile din agricultura si silvicultura.

Impozitul anual se calculeaza prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a unui barem anual de impunere, care se actualizeaza semestrial prin hotararea Guvernului, in functie de indicele de inflatie realizat pe 6 luni, comunicat de Comisia Nationala pentru Statistica.


1.2. Impozitul pe profitul persoanelor juridice


Impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinata de organizarea acestora ca societati de persoane sau ca societati de capital.
In cazul societatilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent ca in cazul impunerii veniturilor persoanelor fizice, deoarece este greu de realizat o demarcatie precisa intre averea fiecareia din persoanele asociate si patrimoniul societatii respective.
In cazul societatilor de capital se poate efectua o demarcatie precisa intre averea personala a actionarilor si patrimoniul societatii, iar actionarii raspund pentru actele si faptele societatii numai in limitele partii de capital pe care o detin.
Deoarece profitul obtinut de o societate de capital se repartizeaza atat actionarilor (sub forma de dividende) cat si la dispozitia societatii (pentru constituirea unor fonduri), putem vorbi de:

profitul societatii inainte de repartizare;

profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende;

profitul ramas la dispozitia societatii.

Aceasta repartizare a profitului permite luarea in considerare a mai multor modalitati de impunere a veniturilor realizate de societatile de capital, si anume:

o prima modalitate consta in impunerea initiala a profitului total obtinut si apoi, separat, profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende (acest sistem, considerat clasic, se practica in: SUA, Olanda, Belgia, Luxemburg, Elvetia, Suedia);

o a doua modalitate consta in aceea ca se impun numai dividendele, in timp ce partea de profit lasata la dispozitia societatii de capital este scutita de impozit;

a treia modalitate presupune numai impunerea partii din profit care ramane la dispozitia societatii de capital, dividendele repartizate actionarilor nefiind impozitate;



a patra modalitate presupune impunerea separata mai intai a dividendelor repartizate actionarilor si apoi a partii din profit ramase la dispozitia societatii de capital.

Pentru stabilirea venitului impozabil din venitul brut se scad:

cheltuielile de productie;

dobanzile platite;

prelevarile la fondul de rezerva si la alte fonduri speciale permise de lege etc.

In ceea ce priveste impozitarea propriu-zisa a profitului net obtinut de societatile de capital, practica fiscala internationala permite evidentierea urmatoarelor situatii:

diferentierea cotelor de impunere in functie de proprietarul capitalului social (intreprinderi de stat de interes national sau local, societati private, societati cu capital strain);

diferentierea cotelor de impunere in functie d enatura activitatilor din care se obtine profitul (aceasta situatie se intalneste in Franta, Germania, Ucraina, Bulgaria si Romania);

stabilirea nivelului cotelor de impunere in functie de cifra de afaceri a societatilor comerciale (in Marea Britanie);

utilizarea unor cote de impozit diferite, dupa cum impozitul este un venit al bugetului de stat (federal) sau al bugetelor locale (aceasta situatie se intalneste in Rusia, Norvegia, Portugalia, Finlanda etc.);

utilizarea unei singure cote de impunere (de exemplu in Polonia si Ungaria 40%, Australia si Belgia 39%, Danemarca 38%, Italia 36%, Spania si Olanda 35%, etc.).

In Romania, dupa decembrie 1989, sistemul de impozitare a persoanelor juridice care realizeaza profit a cunoscut o evolutie continua, in stransa legatura cu schimbarile intervenite in derularea reformei economice si sociale.
In categoria platitorilor impozitului de profit, potrivit legislatiei in vigoare, se include urmatoarele persoane juridice si fizice (contribuabili):

persoanele juridice romane pentru profitul impozabil obtinut din orice sursa, atat in Romania, cat si din strainatate; in aceasta categorie de contribuabili se cuprind:

regiile autonome, indiferent de subordonare;

societatile comerciale, indiferent de forma de proprietate si de forma juridica de organizare, inclusiv cele cu participare de capital strain sau cu capital integral strain;

societatile agricole;

organizatiile cooperatiste;

institutiile financiare si de credit;

alte persoane juridice romane.

persoanele juridice straine care desfasoara activitati printr-un sediu permanent in Romania, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent, cum ar fi: companiile, organizatiile, fundatiile, trusturile sau alte entitati similare.

persoanele juridice si fizice straine, atunci cand participa, in baza unui contract de asociere, la realizarea de activitati in scopul obtinerii de profit;

persoanele juridice si fizice romane, partenere intr-un contract de asociere care nu da nastere unei persoane juridice, pentru profitul realizat, caz in care impozitul datorat de persoana fizica se calculeaza, se retine si se varsa de catre persoana juridica;

institutiile publice, pentru veniturile extrabugetare obtinute din activitati economice in conditiile legii.

De la plata impozitului pe profit sunt exceptate:

trezoreria statului, pentru operatiunile din fondurile publice derulate prin contul general al trezoreriei;

institutiile publice, pentru fondurile publice constituite potrivit legii finantelor publice;

unitatile economice, fara personalitate juridica, ale organizatiilor de nevazatori, de invalizi si ale asociatiilor persoanelor cu handicap;

persoanele juridice fara scop lucrativ (asociatiile, fundatiile, cultele religioase, organizatiile sindicale, partidele politice s.a.), care obtin venituri din cotizatii, contributii banesti, donatii, sponsorizari, dobanzile si dividendele obtinute din plasarea disponibilitatilor rezultate din asemenea venituri si din alte venituri de aceeasi natura;

fundatiile testamentare;

cooperativele care functioneaza ca unitati protejate, special organizate, potrivit legii;

institutiile de invatamant particular acreditate, precum si cele autorizate provizoriu, potrivit legii, pentru veniturile realizate in activitatea de invatamant, cu conditia utilizarii acestora pentru baza tehnico-materiala;

asociatiile de proprietari, constituite ca persoane juridice, pentru veniturile obtinute din activitati economice, care sunt utilizate pentru imbunatatirea confortului si a eficientei cladirilor, pentru intretinerea si repararea proprietatii comune.

Impozitul pe profit se calculeaza prin aplicarea unei cote procentuale proportionale de 25%, cu unele exceptii prevazute de lege, astfel:

contribuabilii care obtin venituri din activitatea barurilor de noapte, a cluburilor de noapte si a cazinourilor platesc o cota aditionala de impozit de 25% asupra partii din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor inregistrate din aceste activitati in totalul veniturilor realizate; cota aditionala de impozit de 25% o platesc, de asemenea, persoanele fizice si juridice pentru veniturile proprii, de aceeasi natura, realizate in baza contractelor de asociere in participatiune;

in cazul Bancii Nationale a Romaniei, cota de impozit pe profit este de 80% si se aplica asupra veniturilor ramase dupa scaderea cheltuielilor deductibile si a fondului de rezerva;

se impoziteaza cu o cota de 10% orice majorare a capitalului social efectuata prin incorporarea rezervelor precum si a profiturilor, cu exceptia rezervelor legale si a diferentelor favorabile din reevaluarea patrimoniului;

contribuabilii care au realizat venituri in valuta, din export, si incasarea acestora are loc printr-un cont bancar din Romania, platesc o cota de impozit de 5% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri in totalul veniturilor realizate de contribuabil.

Profitul impozabil se determina ca diferenta intre veniturile contribuabilului si cheltuielile aferente acestor venituri realizate cu exceptia cheltuielilor nedeductibile.

Veniturile contribuabilului reprezinta sumele sau valorile incasate ori de incasat si include:

veniturile din exploatare, respectiv veniturile din vanzarea produselor, lucrarilor executate si serviciilor prestate, din productia stocata, din productia de imobilizari, din subventii de exploatare, precum si alte venituri din exploatarea curenta;

veniturile financiare, respectiv veniturile din participatii, din alte imobilizari financiare, din creante imobilizate, din titluri de plasament, din diferente de curs valutar, din dobanzi, din sconturi obtinute, creante imobilizate si alte venituri financiare;

veniturile exceptionale, incasate din operatiuni de gestiune, din operatiuni de capital (despagubiri, penalitati incasate, venituri din cedarea activelor, cote-parti de subventii pentru investitii virate la rezultatul exercitiului) si alte venituri exceptionale.

La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul numai cheltuielile care contribuie direct la realizarea veniturilor si care se regasesc in costul produselor si serviciilor.

Cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor reprezinta sumele sau valorile platite ori de platit, si includ:

cheltuielile de exploatare, respectiv cheltuielile cu materiile prime, cu materialele si marfurile, cheltuielile cu lucrarile si serviciile executate de terti, cheltuielile cu personalul, cheltuielile cu impozitele, taxele si varsamintele asimilate, alte cheltuieli de exploatare;

cheltuielile financiare, respectiv cheltuielile privind titlurile de plasament cedate, cheltuielile din diferentele de curs valutar, cheltuielile cu dobanzile, pierderile din creantele legate de participatii, alte cheltuieli financiare;

cheltuielile exceptionale, respectiv cheltuielile privind operatiunile de capital si cele privind operatiunile de gestiune.

Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt considerate deductibile daca sunt aferente realizarii profitului si in limitele prevederilor legale. Daca o cheltuiala este aferenta mai multor activitati, ea se repartizeaza pe fiecare activitate in parte proportional cu veniturile realizate de fiecare din aceste activitati.

Exista, insa, anumite cheltuieli, expres prevazute de lege, care nu sunt deductibile, cum sunt:

cheltuielile cu impozitul pe profit, inclusiv cele reprezentand diferente din anii precedenti, precum si impozitele platite in strainatate;

impozitele cu retinere la sursa, platite in numele persoanelor fizice si juridice nerezidente, pentru veniturile realizate in Romania;

amenzile, confiscarile, majorarile de intarziere si penalitatile datorate catre autoritatile romane, altele decat cele prevazute in contractele economice;

amenzile, penalitatile sau majorarile datorate catre autoritati straine sau in cadrul contractelor economice incheiate cu persoane nerezidente in Romania;

cheltuielile de protocol care depasesc limita de 1% aplicata asupra diferentei rezultate dintre totalul veniturilor si cheltuielilor aferente, inclusiv accizele, mai putin cheltuielile cu impozitul pe profit si cheltuielile de protocol inregistrate in cursul anului;

cheltuielile cu diurna care depasesc limitele legale stabilite pentru institutiile publice;

sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legala, cu exceptia celor create de banci in limita a 2% din soldul creditelor acordate si a fondului de rezerva potrivit Legii bancare nr. 58/1998, a rezervelor tehnice ale societatilor de asigurare si reasigurare create conform reglementarilor in vigoare, precum si a fondului de rezerva, in limita a 5% din profitul contabil anual, pana cand acesta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris sau varsat;

sumele pentru constituirea provizioanelor peste limitele legale;

sumele care depasesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, potrivit legii bugetare anuale;

cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsa din gestiune sau degradate si neimputabile, precum si pentru activele corporale pentru care nu au fost incheiate contracte de asigurare, taxa pe valoarea adaugata aferenta acestor cheltuieli, taxa pe valoarea adaugata aferenta bunurilor, altele decat cele din productia proprie, acordate salariatilor sub forma unor avantaje in natura, precum si taxa pe valoarea adaugata nedeductibila, aferenta cheltuielilor care depasesc limitele prevazute de lege;

cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale si necorporale ale contribuabilului, inclusiv asigurarile de viata ale personalului angajat;

orice cheltuieli facute in favoarea actionarilor sau asociatilor, inclusiv dobanzile platite in cazul contractelor civile, in situatia in care nu sunt impozitate la persoana fizica;

sumele angajate la nivelul contractului de asociere in participatiune in favoarea partenerului contractual, sub forma unor sume fixe sau cote procentuale raportate la venit, altele decat cele rezultate pe baza decontului intocmit;

cheltuielile de conducere si cheltuielile de administrare, inregistrate de un sediu permanent care apartine unei persoane fizice sau juridice straine, indiferent daca s-au efectuat in statul in care se afla sediul permanent sau in alta parte, care depasesc 10% din salariile impozabile ale sediului permanent din Romania;

cheltuielile inregistrate in contabilitate pe baza unor documente care nu indeplinesc, potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, cu modificarile ulterioare, conditiile de document justificativ;



cheltuielile de sponsorizare peste limitele prevazute de normele legale in vigoare;

cheltuielile cu dobanzile aferente imprumuturilor altele decat cele acordate de banci si de alte persoane juridice autorizate potrivit legii, care depasesc dobanzile active medii ale bancilor, comunicate de Banca Nationala a Romaniei;

cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultanta, in situatia in care nu sunt justificate de un contract scris si pentru care nu pot fi verificate prestatorii in legatura cu natura acestora;

cheltuielile determinate de diferentele nefavorabile de valoare ale titlurilor de participare inregistrate la societatea la care se detin participatiile, cu exceptia celor determinate de vanzarea-cumpararea acestora.

Impozitul pe profit se calculeaza lunar si cumulat de la inceputul anului calendaristic prin aplicarea cotelor de impozit, legal stabilite, asupra profitului impozabil.
Daca, in cursul anului, in anumite luni se inregistreaza pierderi si, ulterior, profit, pierderea se recupereaza din profitul realizat in urmatoarele luni. Daca se inregistreaza o pierdere anuala, aceasta se recupereaza din profitul obtinut in urmatorii 5 ani, iar pierderea fiscala , datorata divizarii sau fuziunii contribuabililor (persoane juridice), nu se recupereaza.
Impozitul pe profit se plateste trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul urmator, cu exceptia Bancii Nationale a Romaniei si a societatilor bancare care efectueaza plati lunar, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se calculeaza impozitul.
Contribuabilii, cu exceptia Bancii Nationale a Romaniei si societatilor bancare, au obligatia sa plateasca in contul impozitului pe profit pentru trimestrul IV, pana la data de 25 ianuarie inclusiv a anului urmator, o suma egala cu impozitul calculat si evidentiat pe lunile octombrie si noiembrie, iar pentru luna decembrie adauga o suma echivalenta cu impozitul calculat pentru luna noiembrie. Ulterior, se efectueaza regularizarea pe baza datelor din bilantul contabil, pana la termenul prevazut pentru depunerea bilantului contabil.
In cursul anului fiscal, contribuabilii sunt obligati sa depuna declaratia de impunere pana la termenul de plata al impozitului inclusiv, urmand ca dupa definitivarea impozitului pe profit, pe baza datelor din bilantul contabil anual, sa depuna declaratia de impunere pentru anul fiscal expirat pana la termenul prevazut pentru depunerea bilantului contabil.
Daca organul fiscal apreciaza ca impozitul pe profit nu a fost corect determinat, il recalculeaza si il comunica, in scris, contribuabilului. Contribuabilul este obligat sa plateasca impozitul pe profit comunicat de catre organul fiscal, prin instiintare de plata. Daca impozitul pe profit, recalculat, este considerat prea mare, sarcina probarii acestui fapt revine, exclusiv, contribuabilului.
De asemenea, organul fiscal determina impozitul pe profit si in cazul contribuabililor care fie nu au completat declaratia de impunere, fie nu au furnizat informatiile necesare pentru a determina obligatia fiscala.
Plata impozitului pe profit se face in lei. In situatiile in care incasarea veniturilor de catre beneficiarii de venit se face in valuta, plata impozitului, a eventualelor majorari de intarziere si a amenzilor se efectueaza in lei proveniti din schimbul valutar la cursul in vigoare la data platii.
Pentru neplata la termen a impozitului pe profit, contribuabilul este obligat la plata majorarilor de intarziere,pentru suma respectiva, pe perioada cuprinsa intre termenul de plata si data la care obligatia fiscala este efectuata. De asemenea, majorari, de acest fel, sunt platite si de organul fiscal pentru sumele platite in plus, ca impozite, de catre contribuabili si nerestituite in termenul legal.
Constatarea, controlul, urmarirea si incasarea impozitelor, precum si a majorarilor de intarziere aferente se efectueaza de organele fiscale din subordinea Directiilor generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat.
In afara de majorari se pot aplica si amenzi contraventionale, executarea silita, iar in cazuri de abateri grave se aplica pedepse penale.


1.5. Impozitele pe avere


In practica fiscala internationala, impozitele pe avere se prezinta sub urmatoarele forme:

impozite asupra averii propriu-zise;

impozite pe circulatia averii;

impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.


1.5.1. Impozitele asupra averii propriu-zise


Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intalnite atat ca impozite stabilite asupra averii, dar platile din veniturile obtinute de pe urma averii respective, cat si ca impozite instituite pe substanta averii.
Cele mai frecvent utilizate impozite asupra averii propriu-zise sunt:

a) impozitele pe proprietati imobiliare:

se intalnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor;

au ca baza de impunere, fie valoarea de inlocuire sau valoarea declarata de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective;

cotele de impunere sunt in general scazute.

b) impozitul asupra activului net:

are ca obiect intreaga avere mobila si imobila pe care o detine un contribuabil;

se aplica diferit, astfel:

in unele tari (de exemplu Suedia, Austria, Germania etc.) la plata acestui impozit sunt supuse atat persoanele fizice, cat si cele juridice;

in alte tari (Danemarca, Olanda) acest impozit este platit numai de persoanele fizice;

exista anumite tari (de exemplu Canada) unde impozitul este platit numai de societatile de capital.

pentru calcularea lui se folosesc fie cotele progresive (in Suedia, Danemarca, Elvetia etc.), fie cotele proportionale (in Germania, Austria, Olanda etc.).


1.5.2. Impozitele pe circulatia averii


Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta.

In aceasta categorie se includ:

impozitul pe succesiuni;

impozitul pe donatii;

impozitul pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile;

impozitul pe hartiile de valoare (actiuni, obligatiuni etc.);

impozitul pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale s.a.

Dintre impozitele pe circulatia averii, cel mai des intalnite sunt:

a) impozitul pe succesiuni:

obiectul impunerii il constituie averea primita drept mostenire de o persoana fizica;

se stabileste, fie global pentru intreaga avere lasata mostenire (ca de exemplu in SUA, Australia, Marea Britanie etc.), fie separat pentru partea de avere ce revine fiecarui mostenitor (ca de exemplu Germania, Belgia, Franta, Suedia etc.);

se calculeaza pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora se diferentiaza atat in functie de valoarea averii care face obiectul succesiunii cat si in functie de gradul de rudenie dintre decujus (persoana decedata) si mostenitorul acesteia (la aceeasi valoare a averii lasate mostenire, impozitul este cu atat mai mare, cu cat succesorul este ruda mai indepartata cu persoana decedata);

vizeaza numai circulatia bunurilor intre persoanele fizice.

b) impozitul pe donatii:

a fost introdus pentru a preveni ocolirea platii impozitului pe succesiuni, cand are loc efectuarea de donatii de avere in timpul vietii;

obiectul impozitului il constituie averea primita drept donatie de catre o persoana;

cade in sarcina persoanei care primeste donatia (care se numeste donatar) si se calculeaza pe baza unor cote progresive al caror nivel este influentat de:

valoarea averii donate;

gradul de rudenie intre donator si donatar;

momentul si scopul donatiei (uneori).

c) impozitul pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri mobile si imobile:

se utilizeaza frecvent;

cade in sarcina cumparatorilor;

se calculeaza fie pe baza unor cote proportionale, fie pe baza unor cote progresive.


1.5.3. Impozitele pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii


Impozitele pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au inregistrat unele bunuri in cursul unei perioade de timp;

In aceasta categorie se includ:

impozitul pe plusul de valoare imobiliara;

impozitul pe sporul de avere dobandit in timp de razboi

a) impozitul pe plusul de valoare imobiliara:

a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare inregistrat de anumite bunuri imobiliare (cladiri, terenuri) in perioada de la cumparare si pana la vanzare, fara ca proprietarul sa fi efectuat o cheltuiala in acest scop;

subiectul impozitului este vanzatorul bunurilor imobiliare, iar obiectul supus impunerii este diferenta intre pretul de vanzare si pretul de cumparare al bunului respectiv.

b) impozitul pe sporul de avere dobandit in timp de razboi:

obiectul impozitului il constituie averea dobandita in timpul sau ca urmare nemijlocita a razboiului;

desi se calcula in cote progresive, el n-a avut un randament ridicat, deoarece existau multiple modalitati de sustragere de la impunere si se platea in moneda depreciata de inflatie.

In ceea ce priveste impozitele pe avere in Romania, ele se intalnesc atat sub forma unor impozite pe averea propriu-zisa, cat si a impozitelor pe circulatia averii.
Dintre impozitele pe averea propriu-zisa mai importante sunt impozitele pe cladiri si terenuri.
Impozitul pe cladiri se plateste atat de persoanele fizice, cat si juridice detinatoare de cladiri. De la plata acestui impozit se acorda anumite inlesniri. Astfel, sunt scutite de plata impozitului:

cladirile care sunt considerate monumente istorice, de arhitectura si arheologie;

muzeele si casele memoriale (exceptie fac spatiile acestora care sunt folosite in alte scopuri);

cladirile care prin destinatie, constituie lacasuri de cult si apartinand cultelor recunoscute de lege;

cladirile invalizilor si veteranilor de razboi.

Pentru persoanele fizice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei anumite cote procentuale (0,2% in mediul urban si 0,1% in mediul rural) asupra valorii cladirilor.
Pentru persoanele juridice, impozitul se calculeaza prin aplicarea unei anumite cote (stabilita de consiliul local si cuprinsa intre 0,5% si 1%) asupra valorii de inventar a cladirilor, actualizate conform prevederilor legale.
Valoarea cladirilor aflate in proprietatea persoanelor fizice se stabileste pe baza criteriilor si a valorilor impozabile prevazute de lege.
Conform legii, valoarea impozabila pe m2 este diferentiata in functie de felul si destinatia cladirilor, precum si in functie de dotarile acestora (cu sau fara instalatii de apa, canalizare, electrica, incalzire).
Impozitul pe teren se percepe de la persoanele fizice care detin in proprietate anumite suprafete de tern. Se stabileste in suma fixa pe m2 de tern, insa nivelul sau este diferentiat pe categorii de localitati (municipii, orase si comune), iar in cadrul acestora pe zone.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact