FINANTELE PUBLICE ALE COLECTIVITATILOR LOCALE

Continutul si trasaturile finantelor colectivitatilor locale

Centralizare si descentralizare financiara. Autonomia finantelor publice locale

Organizarea finantelor publice locale

Cheltuielile colectivitatilor publice locale

Veniturile colectivitatilor publice locale

Procesul bugetar la nivelul colectivitatilor locale din Romania

In cadrul acestui capitol este abordata problematica finantelor colectivitatilor locale punandu-se in evidenta trasaturile ce diferentiaza finantele publice locale de cele guvernamentale precum si procesul de descentralizare a activitatii administrative si financiare si principiile ce guverneaza in cadrul acestui proces. Sunt prezentate diversele modele de organizare administrativ-financiara intalnite in tarile dezvoltate. Un loc aparte este rezervat prezentarii sistemului veniturilor si cheltuielilor colectivitatilor locale, in tarile cu economie de piata si in Romania, precum si a particularitatilor derularii procesului bugetar la nivelul colectivitatilor locale.

Colectivitate publica locala;

Descentralizare financiara;

Autonomie financiara;

Principiul solidaritatii;

Principiul proportionalitatii;

Principiul consultarii;

Venituri domeniale;

Venituri atribuite;

Cote defalcate;

Sume defalcate;

Cote aditionale;

Transferuri conditionate;

Transferuri neconditionate;

Subventii de functionare;

Subventii de echipament;

Criterii de repartizare;

Continutul si trasaturile finantelor colectivitatilor locale

Daca initial finantele publice au avut un caracter, prin excelenta, centralizat si au constituit apanajul exclusiv al statului, in statele contemporane, sfera finantelor publice s-a extins la nivelul colectivitatilor publice secundare (regiuni, departamente, municipii, orase, comune) si a altor organisme publice ce au personalitate juridica (stabilimente publice, societati nationale, camere de comert si industrie etc.).

Finantele publice locale, asemanator celor centrale, grupeaza ansamblul mijloacelor si procedeelor de constituire si utilizare a fondurilor banesti de interes public, insa, pe plan local, reunind finantele tuturor comunelor, oraselor si a celorlalte unitati administrativ-teritoriale si ale altor organisme publice cu personalitate juridica. In structura finantelor publice locale, componenta principala o reprezinta bugetele unitatilor administrativ-teritoriale, alaturi de acestea, in multe state constituindu-se si alte fonduri cu destinatie speciala, fonduri de rulment, fonduri de tezaur etc., care impreuna cu fondurile celorlalte organisme publice autonome, confera finantelor publice locale o alcatuire complexa, ceea ce i-a indreptatit pe unii autori sa le atribuie denumirea de 'finante infra-nationale'[1]

Cu toate ca, in general, finantele publice locale reproduc, la o alta scara, finantele guvernamentale, totusi, problematica finantelor unitatilor administrativ-teritoriale este destul de diferita de cea a finantelor publice ale statului.

Figura nr. 12.1.

Diferentele se explica prin aceea ca statul este suveran, in timp ce colectivitatile administrative sunt intotdeauna, intr-o anumita masura, subordonate. De aici decurg cateva consecinte fundamentale ce imprima finantelor locale unele caracteristici in raport cu finantele statului:[2]

a)   subordonarea politica. Colectivitatile administrative nu participa niciodata la elaborarea 'inaltei' politici: politica externa, politica economica, politica sociala. Atributul definirii acestor politici apartine statului, unitatile administrative, prin finantele lor, participand la punerea in practica a acestora. Finantele colectivitatilor locale raman subordonate politicii generale a statului si trebuie sa se supuna principalelor directii ale acesteia;

b)   controlul etatic. Colectivitatile administrative au personalitate juridica, dispun de autonomie financiara, au organisme proprii care intocmesc si executa propriul buget, distinct de cel al statului. Totusi, regimul juridic al autonomiei financiare atribuit colectivitatilor descentralizate este acela al 'libertatii supravegheate'.[3] Controlul finantelor locale este necesar pentru mentinerea politicii financiare a colectivitatilor administrative in armonie cu politica generala a statului si se manifesta in mai multe directii:

- controlul modului de intocmire a bugetului, cu asigurarea riguroasa a echilibrului acestuia;

- controlul asupra resurselor colectivitatilor administrative, in primul rand asupra celor de natura fiscala, care nu pot fi stabilite liber de aceste colectivitati;

- controlul asupra cheltuielilor colectivitatilor locale. Dincolo de faptul ca ansamblul acestor cheltuieli este limitat de necesitatea asigurarii echilibrului bugetar, se pot identifica trei categorii de cheltuieli ale colectivitatilor locale: cheltuieli obligatorii; cheltuieli interzise prin lege; cheltuieli facultative, singurele in legatura cu care colectivitatile locale au libertatea de actiune, sub rezerva de a dispune de resursele necesare finantarii acestora.

c)   ajutorul etatic care isi gaseste justificarea in solidaritatea ce trebuie sa existe intre stat si toate colectivitatile locale componente, si care imbraca forme diferite:

- o dotare globala de functionare acordata colectivitatilor locale, destinata sa finanteze, in special, serviciile de interes general;

- subventii specifice, destinate fie acoperirii cheltuielilor obligatorii, fie unor cheltuieli facultative;

- anumite dotari de compensatie primite de la 'case' speciale, constituind o forma de manifestare a solidaritatii intre diferitele colectivitati locale.

Dincolo de aceste deosebiri si similitudini dintre finantele locale si cele guvernamentale, realitatea contemporana scoate in evidenta doua aspecte esentiale ale evolutiei finantelor publice locale in ultimele decenii: cresterea in forta a finantelor locale si dependenta accentuata, in plan financiar, a colectivitatilor locale fata de stat.

Centralizare si descentralizare financiara. Autonomia finantelor publice locale

Atunci cand se pune problema organizarii serviciilor publice pe plan local, statul are de ales intre doua posibilitati:

a) sa isi asume, el insusi, responsabilitatea organizarii activitatii administrative locale, infiintand agentii, alocand resurse, elaborand proceduri. Este cazul regimurilor absolutiste si totalitare, caracterizate printr-un centralism excesiv, in care unitatilor administrativ-teritoriale li se proclama o autonomie pur formala. Organele de conducere ale acestora au, in esenta, atributii de executie si aplicare a directivelor centrale, iar bugetele lor sunt dependente de bugetul central, resursele proprii fiind nesemnificative. Un asemenea sistem prezinta avantajul organizarii unitare a activitatii administrative, dar nu tine seama de particularitatile locale si conduce, adesea, la o birocratie autoritara;

b) sa adopte solutia liberala a descentralizarii, lasand gestiunea serviciilor publice locale in grija autoritatilor locale alese (consiliile locale), care dispun de putere de decizie si de o anumita autonomie financiara. Sistemul are avantajul de a permite o mai buna adaptare a serviciilor publice la exigentele locale.

In orice regim totalitar se manifesta o anumita autonomie financiara, dupa cum este la fel de adevarat ca, in nici un sistem descentralizat autonomia financiara nu este deplina. Gradul de autonomie si prin aceasta insasi masura descentralizarii, depind de amenajarea finantelor locale, de puterea financiara de care dispun autoritatile locale, dincolo de competentele si statutul juridic ce le-a fost atribuit.

Consolidarea autonomiei locale este o preocupare universala, motiv pentru care problematica sa generala face obiectul Cartei Europene a Autonomiei Locale. Ea obliga statele semnatare sa aplice regulile de baza ce garanteaza independenta politica, administrativa si financiara a autoritatilor locale considerand ca autonima locala si descentralizarea serviciilor publice reprezinta garantia stabilitatii unei democratii functionale.

Principiile generale cuprinse in Cartea Europeana a Autonomiei Locale sunt:[4]

a) colectivitatile locale au dreptul, in cadrul politicii economice nationale, la resursele proprii adecvate de care sa poata dispune liber, in vederea exercitarii atributiilor lor;

b) resursele financiare ale colectivitatilor locale trebuie sa fie proportionale cu responsabilitatile acestora, stabilite prin Constitutie sau lege;

c) cel putin o parte din resursele financiare locale sa provina din impozite si taxe, in proportiile stabilite la nivelul autoritatilor locale, in limitele legii;

d) sistemul financiar prin care se procura resursele comunitatilor locale trebuie sa fie suficient de diversificat si dinamic, asa incat sa urmareasca evolutia reala a costurilor antrenate de exercitarea competentelor proprii;

e) protectia colectivitatilor mai slabe din punct de vedere financiar prin proceduri de ajustare si alte masuri echivalente care sa corijeze efectele repartitiei inegale a resurselor cat si sarcina financiara ce revine fiecarei colectivitati;

f) colectivitatile locale trebuie sa fie consultate, intr-o maniera adecvata, asupra modalitatilor in care le vor fi alocate resursele redistribuite;

g) subventiile acordate colectivitatilor locale nu trebuie sa fie destinate, in masura in care este posibil, finantarii unor proiecte expres specificate, pentru a nu ingradi libertatea fundamentala a autoritatilor locale de a-si stabili politici proprii in domeniul lor de competenta;

h) in scopul finantarii propriilor obiective de investitii, colectivitatile locale trebuie sa aiba acces, conform legii, la piata nationala de capital.

Cel putin unele din aceste principii (principiul autonomiei locale financiare, principiul solidaritatii, principiul proportionalitatii, principiul consultarii) se regasesc si in legislatia noastra financiar-bugetara[5].

Organizarea finantelor publice locale

Organizarea finantelor publice locale este influentata, in mod hotarator, de structura organizatorica a statului, caracterizata, la randul sau, printr-o mare diversitate de sisteme, ce s-au constituit sub influenta mai multor factori: statutul colectivitatilor locale, numarul nivelurilor de administratie publica locala; repartizarea competentelor; regimul finantelor locale.

Cu toata aceasta diversitate, in Europa pot fi identificate trei modele care au influentat organizarea administrativa a statelor de pe continentul nostru: modelul francez, modelul german si modelul britanic.

Indiferent de modelul de organizare, la fiecare nivel organizatoric al teritoriului activeaza organe de decizie (legislative) si organe administrative (de gestiune, executive) in domeniul financiar. Fiecare unitate administrativ-teritoriala dispune de un organ financiar propriu care gestioneaza finantele colectivitatii locale respective.

In Romania, organizarea teritoriala a finantelor publice urmareste organizarea teritoriului in unitati administrativ-teritoriale (judete, municipii, orase, comune). Bazele organizarii unitare a finantelor publice locale au fost puse prin Legea Administratie Publice Locale care cuprinde un capitol special dedicat administratiei finantelor publice si ale carui prevederi se bazeaza pe cele din Constitutie. Reglementarile specifice privind domeniul finantelor publice sunt cuprinse in Legea privind finantele publice , Legea privind finantele publice locale , precum si legile anuale de adoptare a bugetului de stat.

Conform reglementarilor mentionate, fiecare comuna, oras, municipiu, sector al Municipiului Bucuresti, judet, respectiv Municipiul Bucuresti, intocmeste bugetul local, in conditii de autonomie. Intre aceste bugete nu exista relatii de subordonare.

Organele financiare locale care functioneaza la nivelul fiecarei unitati administrativ-teritoriale, acopera, prin activitatea lor, intregul teritoriu al tarii si indeplinesc atributiile cu caracter financiar in toate localitatile.

Din punct de vedere juridic, organele financiare teritoriale sunt institutii ale administratiei publice, cu administratie si gestiune proprie. Sfera de actiune si intinderea atributiilor difera in raport de nivelul organizatoric, astfel:

- Directii generale ale finantelor publice, la nivel de judet si Municipiul Bucuresti;

- Administratii financiare, la nivelul municipiilor si al sectoarelor Municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor.

Cheltuielile colectivitatilor publice locale

Cresterea rapida a cheltuielilor publice locale ramane realitatea marcanta a ultimelor decenii in statele dezvoltate. Studiile de specialitate[10] releva faptul ca, in ultimele decenii, cheltuielile publice locale au inregistrat un ritm anual de crestere superior fata de ritmul de crestere a PIB si de cel al cheltuielilor generale ale statului. Dupa aprecierile lui M. Bouvier , in prezent, in statele dezvoltate cheltuielile colectivitatilor locale reprezinta, in medie, circa 50% din totalul cheltuielilor publice si, mai mult, asigura aproape ¾ din formarea bruta de capital fix al administratiilor publice.

Desigur, in raport de modul de distribuire a sarcinilor publice intre puterea centrala si cea locala, exista diferentieri de la tara la tara. Din acest punct de vedere, in tarile dezvoltate, un centralism mai accentuat se manifesta in Franta, Italia, Germania, Austria, unde cheltuielile bugetelor locale nu depaseau, in 1995, 30% din totalul cheltuielilor publice; la cealalta extrema, se situeaza Danemarca (82,4%) si Suedia (63,9%), in timp ce in Elvetia, Norvegia si SUA, cheltuielile publice locale reprezentau, in acelasi an, circa 45% din totalul bugetului general consolidat[12].

Trebuie remarcata, totodata, schimbarea de continut a cheltuielilor publice locale. Concepute in cadrul liberalismului economic, bugetele locale nu necesitau nici o masura de interventie economica, ci cuprindeau, in mod obisnuit, cheltuielile de functionare ce permiteau exercitarea competentelor administrative conferite colectivitatilor locale si, intr-o mai mica masura, cheltuieli de transfer.

In perioada moderna, noutatea a constituit-o aparitia cheltuielilor cu caracter economic, proces care a cunoscut doua etape importante. Prima etapa, corespunde perioadei interbelice, in care comunitatile locale au practicat un 'socialism municipal' menit sa atenueze, pe plan local, efectele marii crize economice si sa asigure satisfacerea unor nevoi de ordin general, ramase nesolutionate din incapacitatea sau lipsa initiativei private. Cea de-a doua etapa, postbelica, coincide cu perioada de afirmare a teoriei keynesiste, in acord cu care statul va delega, progresiv, colectivitatilor locale un numar sporit de sarcini.

Se poate afirma ca in distribuirea sarcinilor publice intre stat si colectivitatile locale, pe de o parte, si intre diferitele niveluri organizatorice ale colectivitatilor locale, pe de alta parte, persista si, in prezent, o anumita incertitudine, un vid legislativ si o instabilitate care conduce la o delimitare vaga a atributiilor, aparitia unor paralelisme sau neasumarea raspunderii in privinta numeroaselor decizii ce trebuie adoptate la diferitele paliere ale colectivitatilor locale.

Totusi, cu toata eterogenitatea sistemelor de distribuire a sarcinilor, se poate observa ca, in general, la nivelul structurilor locale cele mai agregate (regiuni, cantoane, etc.) cheltuielile bugetare vizeaza actiuni de ordin economic si social, conferind acestor bugete un caracter de interventie specializata. In structura acestor bugete, subventiile pentru echipamente si ajutoarele destinate intreprinderilor de importanta locala detin o pondere importanta.

La nivelul structurilor locale medii (departamente, districte) cele mai multe cheltuieli imbraca forma transferurilor sociale si cheltuielilor de investitii, la acest nivel asigurandu-se, de regula, gestionarea directa a unor servicii publice, precum constructia de locuinte, transporturile, echipamentele culturale, etc.

In sarcina nivelului local primar (localitati) ramane gestionarea serviciilor publice curente, precum salubritatea publica, iluminatul public, alimentarea cu apa si caldura, asigurarea ordinii publice etc. In plus, administratia localitatilor participa, alaturi de celelalte doua niveluri, la asigurarea serviciilor publice in domeniul urbanismului, transporturilor, educatiei, sanatatii, culturii, asistentei sociale etc.

In Romania, prin actul normativ care reglementeaza, in prezent, problematica finantelor publice locale[13] s-a urmarit, pe de o parte, stabilirea generica a cheltuielilor ce se finanteaza din bugetele locale iar, pe de alta parte, repartizarea acestor cheltuieli pe cele doua paliere organizatorice ale finantelor locale din Romania: bugetele proprii ale judetelor, bugetele proprii ale comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti si al municipiului Bucuresti.

Structura analitica a cheltuielilor publice locale este prezentata in anexa nr. 2 la Legea privind finantele publice locale si este aliniata la cea internationala. Grupate dupa criteriul functional, aceste cheltuieli se prezinta astfel:

Autoritati executive;

Invatamant;

Sanatate;

Cultura, religie si actiuni privind activitatea sportiva si de tineret;

Asistenta sociala, alocatii, pensii, ajutoare si indemnizatii;

Servicii, dezvoltare publica si locuinte;

Agricultura si silvicultura;

Transporturi si comunicatii;

Alte actiuni economice;

Alte actiuni;

Fond pentru garantarea imprumuturilor externe, dobanzilor si comisioanelor aferente;

Dobanzi aferente datoriei publice si alte cheltuieli;

Plati de dobanzi;

Rambursari de imprumuturi;

Fondul de rezerva bugetara;

Figura nr. 12.2.

In cadrul fiecareia dintre aceste destinatii, din punct de vedere al continutului economic, exista cheltuieli curente, de intretinere si functionare (cheltuieli materiale si cheltuieli de personal) si cheltuieli de capital (de investitii). Cheltuielile de investitii se inscriu in proiectele de buget, in baza programului de investitii al fiecarei unitati administrativ-teritoriale, care se aproba ca anexa la bugetul local de catre consiliul local, judetean si Consiliul General al municipiului Bucuresti, dupa caz, in limita competentelor prevazute de lege.

Astfel, cheltuielile privind autoritatile executive figureaza in ambele categorii de bugete, in vederea intretinerii si functionarii organelor administrative proprii.

In privinta cheltuielilor social-culturale trebuie remarcat faptul ca ele figureaza preponderent in bugetele localitatilor (municipiilor, oraselor, comunelor). Regasim, aici, in mare parte, cheltuielile ce se fac la nivel local in domeniul invatamantului (primar, gimnazial, liceal, postliceal) si sanatatii, precum si cea mai mare parte din cheltuielile privind asistenta sociala, ajutoarele si indemnizatiile; cheltuielile ce privesc cultura si religia, in schimb, sunt repartizate intre cele doua verigi bugetare, in raport de subordonarea institutiilor respective (biblioteci, muzee, institutii de spectacole, etc.).

In domeniul servicii, dezvoltare publica si locuinte, anumite cheltuieli, cum sunt cele privind alimentarile cu apa, termoficarea, canalizarea, amenajari hidrotehnice, sunt repartizate in ambele categorii de bugete, dupa cum se situeaza in intravilan sau extravilan, in timp ce alte servicii publice (intretinerea strazilor, iluminatul public, salubritatea, constructia de locuinte, etc.) raman integral in responsabilitatea primariilor, fiind cuprinse in bugetele localitatilor.

In ceea ce priveste cheltuielile cu caracter economic, cu exceptia unor cheltuieli din domeniul transporturi (drumuri si poduri, aeroporturi), care sunt finantate din bugetul judetean, celelalte cheltuieli sunt prevazute preponderent in bugetele localitatilor (transport in comun, combaterea bolilor si daunatorilor in agricultura, prevenirea si combaterea inundatiilor si ingheturilor etc.).

Cheltuielile privind datoria publica sunt prevazute in ambele categorii de bugete, in raport de organul administrativ care a contractat aceasta datorie.

Importanta pe care fiecare categorie de cheltuieli o detine in cadrul bugetelor locale, reiese din analiza structurii si dinamicii acestora in ultimii ani (tabelul nr. 12.1.).

Tabelul 12.1. Structura si dinamica cheltuielilor bugetelor locale in Romania in perioada 2000- 2005

Sursa: calculat dupa Anuarul Statistic al Romaniei, 2006

Cateva tendinte importante ies in evidenta din analiza dinamicii cheltuielilor publice locale in tara noastra in perioada de tranzitie: o crestere spectaculoasa a ponderii cheltuielilor social-culturale datorate trecerii unor atributii din domeniul sanatatii si invatamantului preuniversitar in sarcina colectivitatilor locale, acestor doua domenii revenindu-le, la finele intervalului analizat, peste 65% din totalul cheltuielilor social-culturale, efectuate pe plan local; o reducere importanta a ponderii cheltuielilor pentru actiuni economice fata de anii ´90, ce se inscrie in procesul general de retragere a statului din economie; de asemenea, o reducere a importantei cheltuielilor privind servicii, dezvoltare publica si locuinte, ceea ce lasa o importanta cerere nesatisfacuta, din lipsa de resurse; aparitia, deocamdata discreta, a cheltuielilor privind datoria publica, rambursarea de imprumuturi, plati de dobanzi si alte cheltuieli ceea ce denota ca accesul colectivitatilor locale pe piata de capital este, pana in prezent, limitat, din diverse motive.

Veniturile colectivitatilor publice locale

Veniturile bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale au evoluat si s-au diversificat treptat, din necesitatea de a acoperi cheltuielile acestor bugete, aflate intr-o continua crestere.

O posibila grupare a veniturilor colectivitatilor locale, le imparte in patru categorii: venituri proprii, venituri atribuite; transferuri si imprumuturi.

1. Veniturile proprii sunt cele care, in mod normal, ar trebui sa fie preponderente si sa asigure o autonomie veritabila colectivitatilor locale.

In structura veniturilor proprii, deosebim venituri cu caracter fiscal si venituri domeniale si de exploatare, care nu au caracter fiscal.

a) Veniturile fiscale sunt alcatuite din impozite si taxe locale si detin ponderea in cadrul veniturilor proprii. Caracteristic este faptul ca in randul veniturilor fiscale predomina clar impozitele directe in raport cu impozitele indirecte, iar, dintre impozitele directe, cele ce alimenteaza bugetele locale, sunt impozite de tip real (impozitele pe cladiri si terenuri).

Alaturi de impozite, taxele locale constituie categoria cea mai numeroasa si mai variata a veniturilor bugetelor locale. Cele mai des intalnite taxe locale, in statele moderne, sunt taxele asupra mijloacelor de transport, taxele asupra profesiilor exercitate in mod liber, taxele pentru eliberari de autorizatii, permise de conducere etc.

b) Veniturile domeniale si de exploatare. Colectivitatile locale poseda, de regula, un anumit patrimoniu, din care pot sa obtina anumite venituri care variaza in raport de marimea patrimoniului, dar si in raport de modul de exploatare si gestiune a acestuia.

Este, mai intai, vorba de produsele domeniului privat apartinand colectivitatilor teritoriale sub forma chiriilor pentru cladiri, a arenzilor pentru terenuri, taxe pentru pasunat, incasari din arendarea drepturilor de vanatoare si pescuit, venituri din exploatarea padurilor, venituri din valori mobiliare etc. si, mai rar, venituri exceptionale din vanzarea unei parti din acest patrimoniu, sumele rezultate constituindu-se, de regula, in surse de finantare a investitiilor.

Colectivitatile teritoriale pot sa aiba, de asemenea, posibilitatea de a realiza anumite venituri din domeniul public. Acestea sunt, in exclusivitate, venituri din exploatare. Este vorba de venituri din autorizari pentru ocuparea domeniului public: pentru distributia electricitatii, a gazului, pentru transportul sau stocajul subteran de hidrocarburi, pentru stationarea de taxiuri, ocuparea temporara a spatiilor stradale, taxe pentru sejururi in statiuni balneo-climaterice, taxe de afisaj si publicitate etc.

In fine, veniturilor domeniale li se adauga anumite venituri de exploatare sub forma 'taxelor pentru serviciile aduse'. Ele reprezinta pretul prestatiei de ordin economic sau social adusa de colectivitate: furnizarea de apa, servicii de salubrizare, transportul urban, unele prestatii culturale, etc.

2.Veniturile atribuite sunt reglementate, de regula, prin actele normative de aprobare a bugetului de stat sau bugetelor locale, avand aplicabilitate temporara, pentru unul sau mai multe exercitii bugetare. In functie de procedeele tehnice prin care se realizeaza ele imbraca forme diverse, si anume:

a) Atribuirea in folosul bugetelor locale a unor impozite sau taxe care sunt, de drept, venituri ale bugetului de stat se decide de catre Guvern si Ministerul Finantelor, la solicitarea unitatilor administrativ-teritoriale, in etapa de elaborare a bugetului de stat si bugetelor locale, si se autorizeaza de Parlament, prin legea de aprobare a bugetului de stat.

b) Cotele defalcate din anumite impozite cu caracter general in favoarea bugetelor locale sunt parti procentuale din anumite impozite cu raspandire teritoriala generala (cel mai adesea, impozitul pe salarii, pe cifra de afaceri, pe profit etc.) care se cesioneaza in folosul colectivitatilor locale pentru echilibrarea bugetelor acestora. Aprobarea cotelor defalcate se face numai de Parlament, fie prin legea anuala de aprobare a bugetului, fie prin legi speciale.

c) Cotele aditionale la anumite impozite cu caracter general, sunt procente care se adauga celor in temeiul carora se calculeaza cuantumul impozitului cuvenit bugetului de stat. }i in acest caz, competenta in stabilirea aditionalelor apartine Parlamentului care le reglementeaza fie prin legea bugetara anuala, fie prin legi speciale cu aplicabilitate nelimitata in timp.

3. Transferurile (sau subventiile) reprezinta sume provenite de la bugetul de stat, colectate de acesta pe cale fiscala si care, apoi, sunt distribuite colectivitatilor locale pentru a compensa insuficienta de resurse proprii a acestora.

Se intalnesc doua tipuri de transferuri (subventii):

- transferuri conditionale, destinate a finanta desfasurarea anumitor activitati sau realizarea anumitor echipamente de catre colectivitatile locale;

- transferuri neconditionale, acordate in suma globala, pe baza unor chei de repartizare care sunt, adesea, complicate si 'oculte', pe care colectivitatile locale le pot utiliza in mod liber.

Caracteristica sistemului actual al subventiilor in statele dezvoltate este de extindere a subventiilor globale (neconditionale) care ofera o deplina libertate in utilizarea resurselor. In raport de scopul pentru care sunt alocate ele se impart in doua mari categorii: subventii de functionare si subventii de echipament (investitii).

In cadrul subventiilor de functionare se practica, atat o subventie globala de functionare menita sa asigure acoperirea unei parti din cheltuielile antrenate de serviciile publice curente, cat si subventii cu afectatie speciala, care finanteaza anumite cheltuieli publice curente.

In privinta subventiilor de echipament (investitii), care traditional erau strict specializate, trebuie remarcat faptul ca au suferit si ele un accentuat proces de globalizare, in multe state dezvoltate fiind introdusa o subventie globala de echipament. Ea lasa, totusi, sa subziste si un regim de subventii specifice de echipament (pentru echipament scolar, echipament agricol, etc.), dar ponderea acestora in totalul subventiilor pentru investitii a scazut mult.

Indiferent de formele pe care le imbraca, subventiile se stabilesc anual, prin legile pentru aprobarea bugetului de stat, iar punerea lor efectiva la dispozitia colectivitatilor locale se face semestrial, trimestrial sau lunar, conform uzantelor nationale in materie.

4. Imprumuturile contractate pe piata interna sau externa, fie direct, in numele organelor administratiei publice locale, fie garantate de catre Guvern, constituie o cale extraordinara de procurare a resurselor necesare finantarii investitiilor. In ultimele decenii, importanta acestei surse de finantare a crescut, in prezent, in statele dezvoltate, pe aceasta cale asigurandu-se aproape o treime din finantarea echipamentelor colectivitatilor locale. Totodata, in aceste state, a avut loc un proces de liberalizare a conditiilor de imprumut, crescand considerabil autonomia colectivitatilor locale in materie de imprumut.

In Romania, in conditiile promovarii autonomiei colectivitatilor locale, sursele de constituire a veniturilor bugetelor locale s-au diversificat, apropiindu-se simtitor de cele practicate in tarile democratice. Principalele categorii de venituri, asa cum sunt ele reglementate de legea privind finantele publice locale sunt:

1. Veniturile proprii care, la randul lor, sunt grupate in patru categorii: venituri curente, venituri din capital, venituri cu destinatie speciala si venituri atribuite (cote defalcate).

a) Veniturile curente sunt constituite preponderent din venituri fiscale in cadrul carora cele mai importante sunt cele provenite din impozitele directe de tip real (impozite pe cladiri si terenuri detinute de persoane fizice sau juridice, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, taxa asupra mijloacelor de transport, etc.) din impozitul pe profitul agentilor economici de subordonare locala si, in mai mica masura, din impozite indirecte (impozitul pe spectacole, taxa de succesiune si de timbru, etc.).

O alta parte a veniturilor curente sunt venituri nefiscale: varsaminte din profitul net al agentilor economici de subordonare locala, varsaminte de la institutiile publice reprezentand venituri realizate de acestea din activitati specifice, precum si diverse alte venituri (venituri din concesiuni si inchirieri, venituri din valorificarea bunurilor confiscate, venituri din amenzi, imputatii, despagubiri si din alte surse).

b) Veniturile din capital sunt cele ce se obtin din valorificarea unor bunuri apartinand institutiilor publice si venituri din vanzarea de locuinte construite din fondurile statului, iar sumele procurate pe aceasta cale constituie surse de finantare a investitiilor.

c) Veniturile cu destinatie speciala sunt reprezentate de taxe speciale instituite de consiliile locale pentru functionarea unor servicii publice locale, amortizarea aferenta mijloacelor fixe apartinand serviciilor publice ce desfasoara activitati de natura economica, sume rezultate din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al unitatilor administrativ-teritoriale si alte venituri, care se utilizeaza pentru realizarea investitiilor din competenta autoritatilor administratiei publice locale.

d) Veniturile atribuite imbraca forma cotelor defalcate din impozitul pe venit incasat la bugetul de stat pe raza fiecarei unitati administrativ-teritoriale.

Modul de repartizare a impozitului pe venit intre verigile sistemului bugetar prin intermediul cotelor defalcate este urmatorul[14]:

- o cota de 47% la bugetele locale ale comunelor, oraselor si municipiilor, pe teritoriul carora isi desfasoara activitatea platitorii de impozite ;

o cota de 13% la bugetul propriu al judetului ;

- o cota de 22% intr-un cont distinct, deschis pe seama directiilor generale ale finantelor publice judetene, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraselor, municipiilor si judetului (in total, deci, 82% din impozitul pe venit este destinat sa finanteze nevoile colectivitatilor locale);

- 18% ramane mobilizat la nivelul bugetului de stat.

2) Transferurile imbraca forma sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat (din impozitul pe venit si din TVA) si transferurile cu destinatie speciala (subventii) din bugetul de stat si din alte bugete.

Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se aproba anual, prin legea bugetului de stat si au drept scop asigurarea echilibrului bugetar al colectivitatilor locale.

Aceste sume vor fi repartizate pe judete potrivit urmatoarelor criterii :

a) capacitatea financiara, determinata pe baza impozitului pe venit incasat pe locuitor, in proportie de 70% ;

b) suprafata judetului, in proportie de 30%.

Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din cota de 22% din impozitul pe venit destinate echilibrarii bugetelor locale, o cota de 27% se aloca bugetului propriu al judetului, iar diferenta se repartizeaza pentru bugetele locale ale comunelor, oraselor si municipiilor, astfel :

a) 80% din suma se repartizeaza (in doua etape) in functie de urmatoarele criterii: populatie, suprafata din intravilanul unitatii administrativ-teritoriale si capacitatea financiara a acestora ;

b) 20% din suma se repartizeaza, prin hotarare a consiliului judetean, pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala, pentru proiecte de infrastructura care necesita cofinantare locala.

Transferurile cu destinatie speciala (subventii) din bugetul de stat se aproba, de asemenea, prin legea bugetului de stat si sunt destinate finantarii proiectelor de investitii care beneficiaza de finantare externa, la a caror realizare contribuie si Guvernul Romaniei, potrivit acordurilor incheiate cu organismele financiare internationale, retehnologizarea centralelor termice si electrice de termoficare, pietruirea drumurilor comunale, alimentarii cu apa etc.

Totodata, bugetele locale primesc subventii si din alte bugete precum cele de la bugetul asigurarilor pentru somaj pentru finantarea programelor pentru ocuparea temporara a fortei de munca sau cele de la bugetele consiliilor judetene pentru finantarea centrelor de zi pentru protectia copilului.

3) Donatii si sponsorizari

4) Imprumuturile interne si externe pe care autoritatile administratiei publice locale le pot contracta sau garanta, pe termen scurt, mediu si lung, servesc doua obiective: finantarea investitiilor publice de interes local; refinantarea datoriei publice locale.

Aceste imprumuturi se aproba de catre consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, cu votul a cel putin jumatate plus unu din numarul consilierilor, putand fi garantate de catre Guvern sau negarantate.

Este prevazuta, totodata, o limita a indatorarii, totalul datoriilor anuale, neputand depasi 30% din totalul veniturilor proprii ale bugetelor locale, inclusiv cotele defalcate din impozitul pe venit.

Figura nr. 12.3.

Figura nr. 12.3.

Participarea diferitelor categorii de resurse la formarea veniturilor bugetelor locale in Romania in perioada de tranzitie este prezentata in tabelul nr. 12.2.

Tabelul 12.2. Structura si dinamica veniturilor bugetelor locale in Romania in perioada 2000 - 200

- % fata de total -

Sursa: calculat dupa Anuarul Statistic al Romaniei, 2006

O prima constatare ce poate fi facuta in baza acestor date este aceea ca, in perioada analizata, s-a pastrat un grad inalt de centralizare a veniturilor bugetelor locale, ceea ce a facut ca acestea sa nu dispuna de o autonomie financiara veritabila. Dincolo de faptul ca totalul veniturilor bugetelor locale nu a depasit in nici un an 15% din totalul veniturilor bugetului general consolidat, numai aproximativ o cincime din acestea sunt venituri proprii, diferenta fiind reprezentata de transferurile primite de la bugetul de stat, cote si sume defalcate si subventii.

In ceea ce priveste veniturile proprii, ca si in tarile dezvoltate, acestea s-au format preponderent pe seama impozitelor directe (circa ¾), fiscalitatea indirecta avand o participare nesemnificativa. Poate fi remarcata, totodata, o tendinta de crestere a veniturilor nefiscale care, la finele intervalului, ating o pondere de aproape 23% din totalul veniturilor curente.

Daca pana in 1992, transferurile de la bugetul de stat au imbracat exclusiv forma subventiilor, incepand cu 1993, alaturi de subventii au aparut sumele defalcate din impozitul pe salarii si, ulterior, cotele defalcate din impozitul pe venit, a caror pondere a crescut progresiv, depasind-o cu mult pe cea a subventiilor incepand din anul 2000.

In fine, este de remarcat ponderea nesemnificativa a veniturilor provenite din imprumuturi, ceea ce dovedeste faptul ca accesul autoritatilor publice pe piata de capital este restrans, desi aceasta este una din putinele alternative pentru depasirea penuriei de resurse necesare dezvoltarii infrastructurii locale.

Procesul bugetar la nivelul colectivitatilor locale din Romania

Bugetele locale ale comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, judetelor si respectiv municipiului Bucuresti se intocmesc in conditii de autonomie.

Sarcina intocmirii proiectului bugetului local revine primarului fiecarei unitati administrativ-teritoriale, respectiv primarului general al capitalei si presedintelui consiliului judetean pentru bugetul propriu al judetului. Proiectele bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale se elaboreaza pe baza proiectelor de buget ale administratiei proprii si ale institutiilor publice subordonate.

In vederea elaborarii proiectelor bugetelor locale, Ministerul Finantelor Publice transmite directiilor generale de finante publice, pana la data de 1 iunie a fiecarui an, o scrisoare cadru care va specifica contextul macroeconomic pe baza caruia vor fi intocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum si limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si ale transferurilor consolidabile pentru investitiile finantate din imprumuturi externe, pentru finantarea unor programe de dezvoltare sau sociale, de interes national, judetean sau local.

Directiile generale ale finantelor publice repartizeaza sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe unitati administrativ-teritoriale, pe baza criteriilor prevazute de legea finantelor publice locale.

Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete in care sunt prevazute transferuri catre bugetele locale transmit ordonatorilor principali ai bugetelor locale sumele reprezentand transferurile catre bugetele locale. Ulterior, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezinta propunerile pentru proiectele bugetelor locale la directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat pana la data de 1 iulie a fiecarui an, urmand ca acestea sa depuna proiectele bugetelor locale pe ansamblul judetului si al municipiului Bucuresti, cel mai tarziu pana la data de 15 iulie a fiecarui an.

Figura nr. 12.4.

Competenta de aprobare a bugetelor colectivitatilor locale revine consiliilor locale, consiliilor judetene si Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz. Aprobarea trebuie sa aiba loc in termen de maximum 45 de zile de la intrarea in vigoare a legii pentru aprobarea bugetului de stat pe anul respectiv.  

Pentru aprobarea bugetelor locale, sunt necesare urmatoarele etape si acte procedurale:

- transmiterea de catre Ministerul Finantelor Publice la directiile generale a finantelor publice a sumelor defalcate si a transferurilor consolidabile, asa cum au fost aprobate prin legea bugetului de stat, in termen de 5 zile de la publicarea acesteia;

Figura nr. 12.5.

- repartizarea sumelor defalcate si transferurilor consolidabile de catre Consiliile Judetene pe ordonatori principali de credite, in termen de 5 zile de la comunicare, in vederea definitivarii bugetelor locale;

- definitivarea proiectelor bugetelor locale de catre ordonatorii principali, pe baza veniturilor proprii si a sumelor repartizate, in termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat;

- publicarea proiectelor de bugete anuale, astfel ca locuitorii unitatilor administrativ-teritoriale sa aiba posibilitatea de a cunoaste prevederile de venituri si cheltuieli publice locale, avand si dreptul de a depune contestatii referitoare la aceste proceduri, in termen de 15 zile de la data publicarii acestor bugete;

- supunerea proiectelor de bugete spre deliberarea consiliilor competente in prima sedinta a acestor consilii, dupa expirarea termenului de 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestatiilor, insotite de raportul primarului sau al presedintelui consiliului judetean, precum si de contestatiile depuse impotriva datelor cuprinse in respectivele proiecte de buget;

- deliberarea asupra prevederilor de venituri si cheltuieli, cu obligatia de pronuntare asupra contestatiilor depuse, urmata de votarea bugetului, in termen de 10 zile de la data supunerii spre aprobare a bugetului.

Hotararile privind bugetul local, precum si cele prin care se stabilesc impozitele si taxele locale, se adopta cu votul majoritatii consilierilor in functie. Daca bugetul nu poate fi aprobat dupa doua lecturi consecutive, care vor avea loc la un interval de cel mult 5 zile, activitatea se va desfasura pe baza bugetului anului precedent, pana la adoptarea noului buget; sedintele in care se discuta problemele de buget sunt publice.

Pe parcursul exercitiului bugetar, aceleasi autoritati pot aproba rectificarea bugetelor locale, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a rectificarii bugetului de stat, precum si ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.

Dupa aprobarea bugetelor locale, veniturile si cheltuielile inscrise in acestea se repartizeaza pe trimestre, in functie de termenele legale de incasare a veniturilor si de perioada in care este necesara efectuarea cheltuielilor.

Organele teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice intocmesc, pe baza bugetelor locale aprobate de autoritatile locale, bugetele pe ansamblul fiecarui judet si pentru municipiul Bucuresti, cu repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor, grupate pe structurile clasificatiei bugetare. Aceste bugete pe ansamblul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti sunt, apoi, transmise Ministerului Finantelor Publice.

Executia bugetelor locale revine organelor de decizie ale fiecarei unitati administrativ-teritoriale. Raspunderea pentru executia bugetelor locale revine organelor financiare din structura administratiei publice locale, care urmaresc incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor in concordanta cu clasificatia bugetara.

Consiliile locale sau, dupa caz, consiliile judetene, aproba virarile de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare.

Pentru acoperirea eventualelor goluri temporare de casa, ce pot sa apara in timpul executiei bugetare, se pot utiliza imprumuturi fara dobanda din resursele aflate in fondul de tezaur al statului, numai dupa ce a fost utilizat fondul de rulment. Valoarea acestor imprumuturi nu poate depasi 5% din totalul veniturilor estimate a fi realizate pana la finele anului si nici fondurile ce pot fi rambursate pana la finele anului.

Pentru realizarea unor actiuni social-culturale si acoperirea unor cheltuieli economice de interes local, consiliile locale sau judetene, dupa caz, pot aproba si utiliza in intregime sumele incasate din venituri ale bugetelor locale respective peste cele aprobate, cu respectarea anumitor conditii.

Trimestrial, presedintii consiliilor judetene si primarii celorlalte unitati administrativ-teritoriale intocmesc dari de seama contabile asupra executiei bugetare, care se trimit Ministerului Finantelor Publice la termenele si in conditiile stabilite de acesta.

Executia de casa a bugetelor locale se efectueaza prin unitatile teritoriale ale trezoreriei statului, asigurandu-se: incasarea veniturilor bugetare; finantarea cheltuielilor in limita creditelor bugetare aprobate; incadrarea in echilibrul bugetar aprobat.

Pentru bugetele locale, ordonatorii principali de credite sunt presedintii consiliilor judetene si primarii celorlalte unitati administrativ-teritoriale. Conducatorii institutiilor publice finantate din bugetele locale sunt, dupa caz, ordonatori de credite secundari sau tertiari.

La sfarsitul anului bugetar, dupa incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor, are loc intocmirea documentelor care privesc incheierea exercitiului bugetar pe baza carora se elaboreaza contul de incheiere a exercitiului bugetar care se prezinta spre aprobare consiliilor judetene si, respectiv, consiliilor locale pana la data de 31 mai anul urmator.

Daca la sfarsitul anului, in urma efectuarii regularizarilor cu bugetul de stat, in limita transferurilor din acest buget, rezulta excedent la incheierea exercitiului bugetar, acesta se utilizeaza in urmatoarea ordine pentru:

1. rambursarea eventualelor imprumuturi restante si plata dobanzilor, comisioanelor si spezelor aferente acestora;

2. constituirea fondului de rulment, care poate fi utilizat, temporar, pentru acoperirea unor eventuale deficite temporare provenite din decalaje intre veniturile si cheltuielile anului curent, pentru acoperirea definitiva a eventualului deficit bugetar rezultat la finele exercitiului bugetar, dar si pentru finantarea unor investitii sau dezvoltarea unor servicii publice locale.

Pana la data de 31 mai a fiecarui an, Ministerul Finantelor prezinta Guvernului sinteza anuala a veniturilor si cheltuielilor publice locale, cu concluzii si propuneri in ceea ce priveste rolul acestora in indeplinirea sarcinilor ce revin organelor administratiei publice locale si a modului in care a fost respectata disciplina financiara.

Controlul preventiv si ulterior asupra modului de formare, de administratie si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public, precum si asupra modului de gestionare a patrimoniului public si privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale se efectueaza de Curtea de Conturi si de catre celelalte organe de stat potrivit normelor in vigoare.

1. Care din urmatoarele caracteristici diferentiaza finantele locale in raport cu finantele statului?:

a.       controlul etatic;

b.      subordonarea administrativa;

c.       subordonarea politica;

d.      ajutorul etatic;

e.       alcatuirea complexa.

Indicati varianta (variantele) de raspuns falsa (false).

2. Ce forme imbraca ajutorul etatic de care beneficiaza colectivitatile locale?:

a.       dotare globala de functionare;

b.      dotare de echipament;

c.       subventii specifice;

d.      excedent bugetar;

e.       alocatii de integrare.

3. Care din urmatoarele principii de organizare a finantelor colectivitatilor locale se regasesc si in legislatia financiar-bugetara din Romania?:

a.       principiul independentei;

b.      principiul proportionalitatii;

c.       principiul autofinantarii;

d.      principiul solidaritatii;

e.       principiul asocierii.

4. Ce aspecte esentiale se manifesta in evolutia finantelor publice locale in ultimele decenii?:

a.    cresterea autonomiei financiare;

b.    cresterea in forta a finantelor locale;

c.    cresterea competentelor in materie fiscala;

d.    garantarea calitatii serviciilor publice;

e.    dependenta accentuata, in plan financiar, fata de stat.

5. In raport de continutul lor economic, cheltuielile publice locale se grupeaza in

a.       cheltuieli pentru actiuni economice;

b.      servicii, dezvoltare publica si locuinte;

c.       cheltuieli curente;

d.      cheltuieli pentru actiuni social-culturale;

e.       cheltuieli de capital.

6. Cheltuielile social-culturale includ:

a.       cheltuielile materiale;

b.      cheltuielile pentru constructia de locuinte;

c.       cheltuielile pentru asistenta sociala;

d.      cheltuielile pentru sanatate;

e.       cheltuielile de personal.

7. Ce tendinte importante ies in evidenta din analiza dinamicii cheltuielilor publice locale in tara noastra in ultimi ani?:

a.       cresterea accentuata a cheltuielilor privind datoria publica;

b.      cresterea spectaculoasa a cheltuielilor social-culturale;

c.       reducerea cheltuielilor pentru actiuni economice;

d.      cresterea cheltuielilor pentru servicii, dezvoltare publica si locuinte;

e.       restrangerea cheltuielilor pentru invatamant si sanatate;

8. Care din urmatoarele venituri sunt venituri proprii ale colectivitatilor locale?:

a.       cotele aditionale la anumite impozite cu caracter general;

b.      subventiile de functionare;

c.       veniturile fiscale;

d.      veniturile domeniale;

e.       transferurile neconditionale.

9. In Romania, fac parte din categoria veniturilor curente apartinand colectivitatilor locale:

a.       impozitele directe de tip real;

b.      veniturile nefiscale;

c.       cotele defalcate din impozitul pe venit;

d.      sumele defalcate din TVA;

e.       donatiile si sponsorizarile.

10. In Romania, transferurile pentru echilibrarea bugetelor locale imbraca forma:

a.       sumelor defalcate din impozitul pe venit;

b.      cotelor defalcate din impozitul pe venit;

c.       subventiilor din bugetul asigurarilor pentru somaj;

d.      veniturilor cu destinatie speciala;

e.       varsamintelor de la institutiile publice.

11. In Romania, imprumuturile contractate sau garantate de autoritatile publice locale servesc urmatoarele obiective:

a.       finantarea actiunilor economice de importanta locala;

b.      finantarea actiunilor social-culturale;

c.       finantarea cheltuielilor privind asistenta sociala;

d.      refinantarea datoriei publice locale;

e.       finantarea investitiilor de interes local.

12. Legislatia noastra prevede ca limita a indatorarii, obligatia ca totalul datoriilor anuale ale colectivitatilor locale sa nu depaseasca:

a.       20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale;

b.      30% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale;

c.       30% din totalul veniturilor proprii ale bugetelor locale;

d.      30% din totalul veniturilor proprii ale bugetelor locale, inclusiv cotele defalcate din impozitul pe venit;

e.       20% din totalul veniturilor curente, inclusiv cotele defalcate din impozitul pe venit, sumele defalcate, subventiile si sumele din donatii si sponsorizari.

13. Care din urmatoarele afirmatii cu privire la structura si dinamica veniturilor bugetelor locale in Romania este adevarata?:

a.       s-a manifestat un grad inalt de descentralizare a veniturilor locale, ceea ce a sporit autonomia lor financiara;

b.      impozitele directe au asigurat circa ¾ din veniturile bugetelor locale;

c.       impozitele indirecte sunt preponderente in structura veniturilor bugetelor locale;

d.      veniturile nefiscale au manifestat o tendinta de crestere;

e.       incepand cu anul 2000 transferurile din bugetul de stat au imbracat, de regula, forma subventiilor.

14. Cui revine sarcina intocmirii proiectului bugetului local?:

a.       primarului comunei, orasului, municipiului;

b.      directorului Administratiei financiare;

c.       presedintelui consiliului judetean, pentru bugetul propriu al judetului;

d.      prefectului, pentru bugetul propriu al judetului;

e.       consiliului local, respectiv judetean.

15. Eventualul excedent al bugetelor locale rezultat la incheierea exercitiului bugetar poate fi utilizat pentru:

a.       finantarea cheltuielilor curente de functionare;

b.      finantarea cheltuielilor privind serviciile publice;

c.       rambursarea imprumuturilor curente;

d.      rambursarea imprumuturilor restante;

e.       constituirea fondului de rulment.