StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Afacerea ta are nevoie de idei noi
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » finate publice
Trimite articolul prin email Metode clasice si moderne de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor bugetare : Finate publice Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Metode clasice si moderne de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor bugetare



Metode clasice si moderne de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor bugetare


Bugetul trebuie sa reflecte, pe de o parte, necesitatile de resurse financiare ale statului si, pe de alta parte, posibilitatile de acoperire a acestora in conditii considerate normale din punct de vedere economico-financiar. Se pune, astfel, problema dimensionarii corecte a nivelului veniturilor si cheltuielilor publice. Pentru aceasta, in practica financiara se folosesc atat metode clasice, cat si metode mode 424g64e rne bazate pe analiza cost-avantaje si alte studii de eficienta.




Metodele clasice de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor bugetare sunt:

metoda automata sau a penultimei;

metoda majorarii sau a diminuarii;

metoda evaluarii directe.

Metoda automata - potrivit acesteia, se iau drept baza la intocmirea bugetului pentru anul urmator (t +1), veniturile si cheltuielile penultimului an (t -1), an al carui exercitiu a fost incheiat. Metoda este simpla, dar prezinta dezavantajul ca adesea este departe de realitate, deoarece conditiile economice, sociale si politice existente cu doi ani in urma nu se pot mentine ca atare si in anul pentru care se elaboreaza bugetul.

Metoda majorarii (diminuarii) consta in aceea ca se iau in calcul rezultatele exercitiilor bugetare pe un interval de cinci sau mai multi ani consecutivi premergatori anului pentru care se intocmeste proiectul de buget. Pe baza acestor date se determina ritmul mediu anual de crestere (sau descrestere) a veniturilor si cheltuielilor bugetare si acest ritm se aplica asupra veniturilor si cheltuielilor anului bugetar in curs. Si aceasta metoda este aproximativa, deoarece in fiecare an intervin noi factori de influenta. In plus, procedeul transpune in viitor influentele negative ale unor fenomene economico-financiare ce s-au manifestat in anii trecuti.

Metoda evaluarii directe presupune efectuarea unor calcule pentru fiecare sursa de venit si fiecare categorie de cheltuieli. In acest scop se au in vedere executia preliminata a bugetului pe anul in curs si previziunile in domeniul economic si social pentru anul urmator. Desi mai apropiata de realitate, nici aceasta metoda nu asigura o evaluare riguroasa a veniturilor si cheltuielilor bugetare.

Avand in vedere limitele metodelor clasice de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor bugetare, multe state au renuntat la unele procedee traditionale, in favoarea unor metode moderne, bazate pe analiza costuri-avantaje sau cost-eficacitate.

Metodele de tip american sunt urmatoarele:

Metoda de planificare, programare si bugetizare (P.P.B.S - Planned Programmed Budgeting System) practicata o vreme in SUA, presupune identificarea si cuantificarea obiectivelor ce urmeaza a se finanta de la buget pe termen lung, estimarea costurilor si avantajelor solutiilor propuse pentru realizarea obiectivului si determinarea marimii creditelor bugetare ce trebuie inscrise anual in buget. Studiile prospective cu orizont indepartat sunt aprofundate in cadrul unor programe pe termen mijlociu si concretizate in lucrarile specifice bugetului fiecarui an, asigurand o corelare mai judicioasa a actiunilor, deciziile avand la baza analiza cost-avantaje. Fazele metodei P.P.B.S sunt : planificarea, programarea si bugetizarea. Metoda permite identificarea “optiunilor verticale” in cadrul aceluiasi minister, tinandu-se cont de specificitatea criteriilor decizionale elaborate.

Metoda Managementului prin obiective (M.B.O- Management by objectives). Esenta metodei consta in aceea ca se pune accentul pe identificarea finalitatilor sau tintelor pentru fiecare domeniu de activitate. Fiecare gestionar de resurse publice defineste propriile obiective contribuind, astfel, la realizarea finalitatilor propuse. Metoda M.B.O. a fost conceputa in contextul unei planificari globale pe termen de cinci ani, avand drept scop identificarea optiunilor orizontale privind diferentierea  marimii creditelor bugetare pe ministere.

Alta metoda, bazata tot pe analiza costuri-avantaje, denumita Baza bugetara zero, (Z.B.B - Zero Base Budgeting) a inceput sa fie practicata in SUA dupa 1980.  Scopul metodei este de a preintampina cresterea cheltuielilor publice de la un an la altul. Aplicarea metodei presupune o multitudine de programe alternative, grupate in asa-numitele decizii-pachet. Optiunea pentru unul sau altul dintre programele propuse depinde de efectele ce pot fi obtinute la un nivel dat al cheltuielilor.

Metodele de  inspiratie franceza:

Metoda rationalizarii optiunilor bugetare, (R.C.B. - La Rationalisation des Choix Budgetaires) practicata in Franta, este conceputa sub forma unui sistem cibernetic inchis, intre componentele caruia exista o legatura de interdependenta. Metoda cuprinde patru faze, si anume: studiul, decizia, executia si controlul si se bazeaza pe folosirea tehnicilor de analiza si calcul, de previziune, organizare si gestiune.

Aplicarea metodei vizeaza urmatoarele etape:

studierea obiectivelor si a posibilitatilor de procurare a resurselor necesare;

identificarea mijloacelor de realizare a obiectivului propus, compararea solutiilor alternative, elaborarea unor programe pe termen mijlociu si determinarea costului total de realizare a programelor propuse;

luarea deciziei pe baza analizei costuri-avantaje, cost-eficienta sau a analizei multicriteriale;

realizarea programelor aprobate, ceea ce presupune intocmirea unor bugete-program si includerea lor in fiecare an in bugetul de stat;

controlul bugetar, in cadrul caruia se confrunta obiectivele urmarite cu rezultatele obtinute.

Sintetic, fluxul rationalizarii optiunilor bugetare poate fi ilustrat prin schema urmatoare:




Studiul  

Formularea problemei

Identificarea  obiectivelor si a mijloacelor de realizare a lor

Confruntarea solutiilor propuse

Elaborarea programelor alternative sau

Redefinirea  obiectivelor


Decizia

Alegerea programului care maximizeaza efectele

Elaborarea bugetului program

Includerea in bugetul anual


Executia

Aplicarea in practica a deciziei

Efectuarea cheltuielilor

Identificarea efectelor obtinute


Controlul           

Determinarea indicatorilor de gestionare a resurselor si de executie a programului

Reevaluarea optiunilor

Reajustarea programelor



Cu toate ca aceasta metoda prezinta avantajul ca, folosindu-se de modele matematice, se ajunge la o estimare a veniturilor si cheltuielilor bugetare mai apropiata de nivelul necesitatilor reale ale fiecarei perioade, totusi aplicarea ei este dificila, deoarece fenomenele economice sunt influentate de o multitudine de factori a caror actiune, in unele cazuri, nu poate fi cuantificata.

Desi metodele moderne se bazeaza pe folosirea tehnicii electronice de calcul, pe simularea unor multiple solutii alternative si pe analiza variantelor propuse, uneori deciziile nu au o fundamentare riguroasa, prevaland si in aceste situatii motivatiile politice.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact