StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Libertate financiara
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » finate publice
Trimite articolul prin email Politica financiara : Finate publice Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Politica financiara



POLITICA FINANCIARA


  1. Conceptul de politica financiara
  2. Politica financiara in domeniul cheltuielilor publice
  3. Politica financiara in domeniul resurselor publice

  1. CONCEPTUL DE POLITICA FINANCIARA

Politica poate fi definita ca fiind procesul prin care un grup de oameni cu opinii si interese initial divergente ajung la decizii colective socotite ca fiind obligatorii pentru respectivul grup si impuse ca o linie de conduita comuna.




Inainte de a prelua puterea politica si guvernamentala, fiecare formatiune politica isi stabileste un program politic si de guvernare. Programul de guvernare in perioada pre-elec 414d34e torala este elaborat in functie de doctrina politico-economica a partidului politic, de interesele economico-sociale ale categoriilor de sustinatori, de conjunctura interna si internationala.

Pentru realizarea obiectivelor de guvernare, dar si pentru aplicarea continua a politicilor statului este nevoie de finantare publica - toate politicile publice au nevoie de fonduri publice, ele actionand intotdeauna, in complementaritate, cu politica economico-financiara -, dar si de interventia statului in economie cu ajutorul parghiilor economice si al instrumentelor, institutiilor, organelor si reglementarilor financiare.

Astfel, putem afirma ca metodele si mijloacele concrete privind procurarea si dirijarea resurselor financiare, precum si instrumentele, institutiile si reglementarile financiare utilizate de stat pentru influentarea proceselor economice si a relatiilor sociale, intr-o etapa determinata, constituie componente ale politicii financiare a acestuia.

Politica financiara face parte integranta din politica generala a statului si are ca scop realizarea programelor de dezvoltare economica, promovare a progresului tehnic si stiintific, formare profesionala, recalificare si reincadrare in munca a somerilor, ocrotire a sanatatii populatiei, protectie sociala, dezvoltare a culturii, protectia mediului, aparare nationala, etc.

Principalele domenii de manifestare a politicii financiare sunt:

- domeniul cheltuielilor publice;

- domeniul resurselor financiare publice;

- domeniul cheltuielilor publice;

- domeniul asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila.


  1. POLITICA FINANCIARA IN DOMENIUL CHELTUIELILOR PUBLICE

In domeniul cheltuielilor publice politica financiara trebuie:

sa stabileasca marimea, destinatia si structura optima a cheltuielilor publice;

sa defineasca obiectivele ce trebuie atinse prin efectuarea diferitelor categorii de cheltuieli;

sa precizeze caile, metodele si instrumentele ce trebuie folosite pentru ca obiectivele stabilite sa fie realizate cu minim de efort financiar.


a) Dimensionarea cheltuielilor publice presupune stabilirea stabilirea marimii absolute (volum total exprimat in moneda nationala) si relative (ponderea in produsul intern brut) a acestora.

Volumul total al cheltuielilor publice, prevazut pentru anul de plan, comparativ cu cel realizat in anul anterior, arata tendinta de crestere a, de mentinere sau de diminuare a efortului financiar al statului. Comparatia este utila si concludenta in masura in care cheltuielile sunt exprimate in preturi constante, altfel ea este deformata de fenomenul inflationist.

Ponderea cheltuielilor publice in produsul intern brut arata cat din acest produs este preluat la fondurile publice de resurse financiare si utilizat pentru satisfacerea nevoilor sociale. El nu este influentat nici de evolutia preturilor si nici de fluctuatiile cursurilor de schimb, ceea ce permite comparatii utile pe plan intern si international.



O problema importanta a politicii financiare consta in mentinerea cheltuielilor publice in limitele resurselor ce pot fi mobilizate, in conditii normale, pe plan intern, fara sa se recurga la emisiune baneasca sau la credite externe nejustificate. Apelul la emisiune baneasca fara acoperire duce la deteriorarea puterii de cumparare a monedei, la scaderea nivelului de trai al populatiei, la alimentarea fenomenelor inflationiste, iar contractarea de credite externe pentru consum determina cresterea datoriei externe si a poverii financiar-valutare a tarii.

b) La stabilirea destinatiei cheltuielilor publice este necesar sa se porneasca de la nevoile sociale care trebuie satisfacute cu prioritate pe seama resurselor publice.

La repartizarea produsului intern brut este necesar sa se asigure un raport optim intre consum si formarea bruta de capital, intre investitii cu caracter productiv si cele cu destinatie neproductiva sau indirect productiva, intre consumul individual si cel social.

c) Avand in vedere ca resursele financiare sunt limitate, iar destinatiile lor sunt concurentiale, se impune utilizarea acestora in conditii de maxima eficienta. La angajarea cheltuielilor pentru realizarea unui obiectiv sau a unei actiuni, trebuie sa se analizeze toate solutiile posibile, in vederea alegerii variantei optime, care prezinta cel mai avantajos raport intre efortul solicitat si efectul obtenabil de pe urma acestuia.

d) pentru a obtine o eficienta cat mai inalta in utilizarea fondurilor publice, sunt necesare nu numai dimensionarea si repartizarea judicioase a acestora pe destinatii, dar si stimularea beneficiarilor prin metode de finantare si gestionare sau prin alte instrumente specifice. Acest lucru poate fi realizat prin alegerea metodei de finantare adecvate pentru fiecare categorie de obiective sau actiuni:

- autofinantare, cu completarea resurselor proprii pe seama creditului;

- autofinantare, cu completarea resurselor proprii pe seama alocatiilor bugetare;

- finantare integrala cu titlu definitiv si nerambursabil din fondurile bugetare sau extrabugetare, dupa caz.


  1. POLITICA FINANCIARA IN DOMENIUL RESURSELOR FINANCIRE PUBLICE

In domeniul resurselor financiare, politica financiara trebuie sa stabileasca:

volumul si provenienta resurselor ce pot fi mobilizate de stat;

metodele de prelevare;

obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale folosite in procesul constituirii fondurilor publice.


a) Volumul resurselor financiare este indicat de cuantumul cheltuielilor publice aferente perioadei respective. Astfel putem spune ca in momentul aprobarii cheltuielilor publice, organele de decizie determina insusi volumul resurselor financiare necesare. Insa, in practica nu exista o concordanta deplina intre cererea de resurse financiare si oferta de resurse: fie cererea de resurse este mai mare decat oferta, fie invers. Volumul resurselor financiare care pot fi mobilizate la fondurile publice depinde de nivelul de dezvoltare a economiei nationale, de eficienta activitatii desfasurate de agentii economici, de nivelul produsului intern brut, de solutiile adoptate de autoritatile publice cu privire la modul e satisfacere a nevoilor sociale si de finantare a cheltuielilor pe care le antreneaza.



b) Provenienta resurselor financiare. Pentru satisfacerea nevoilor sociale, organele de decizie folosesc, in principal, resursele interne si numai in mod subsidiar pot apela la resursele externe. Resursele financiare interne pot proveni, in proportii diferite, de la sectoarele public si privat, in functie de structura de proprietate din economie.

Organele financiare pot promova o politica financiara egala pentru toti agentii economici, indiferent de forma lor de proprietate, (la venituri egale, contributia financiara este egala pentru toti agentii economici) sau o politica financiara preferentiala (contributia este relativ mai mica pentru cei care apartin sectorului privilegiat).

In ceea ce priveste dimensionarea contributiei persoanelor fizice la formarea fondurilor financiare publice, organele de decizie pot opta pentru:

  1. o contributie egalitar repartizata pe platitori (utilizata in antichitate si in evul mediu);
  2. o contributie diferentiata, care are la baza diverse criterii: puterea contributiva a platitorilor; situatia personala a contribuabililor; capacitatea de munca; grupa socio-profesionala careia ii apartine.

c) Metodele de prelevare . Contributia la formarea fondurilor publice poate imbraca forma:

- impozitelor si taxelor stabilite in mod individual pe persoane fizice si juridice;

- impozitelor si taxelor percepute la vanzarea de bunuri sau la prestarile de servicii.

Deoarece cele doua tipuri de impozite si taxe sunt dimensionate si percepute in mod diferit si produc efecte diferite asupra platitorilor luati in mod individual, ca si asupra economiei privite in ansamblu, este necesar ca organele de decizie sa cunoasca exact caracteristicile acestora, mecanismele lor de functionare si impactul pe care il produc la introducerea fiecarui impozit nou sau la modificarea impozitelor existente.

Avand in vedere ca impozitele si taxele reprezinta nu doar metode de prelevare a resurselor financiare la fondurile publice, ci si parghii financiare de influentare a proceselor economice, ele trebuie astfel concepute incat sa contribuie la: cresterea investitiilor, crearea de noi locuri de munca, cresterea nivelului calitativ si a competitivitatii produselor etc.

O problema importanta a politicii financiare o constituie echilibrul financiar. In acest sens, organele de decizie trebuie sa-si fixeze pozitia in legatura cu eventualele neconcordante care apar intre volumul cheltuielilor publice si volumul resurselor posibile de mobilizat la acestea. Autoritatile publice trebuie sa hotarasca daca echilibrul economic va fi realizat cu ajutorul statului sau prin intermediul mecanismului pietei. In primul caz, dezechilibrul financiar apare ca un fenomen accidental, provocat de existenta altor dezechilibre (material, al fortei de munca, monetar sau valutar). In cel de-al doilea caz, dezechilibrul financiar constituie un fenomen mai mult sau mai putin normal in economia de piata sau este chiar provocat de autoritati, prin aplicarea de masuri financiare, generatoare de deficit, in vederea restabilirii echilibrului economic perturbat.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact