Rolul finantelor publice in perioada contemporana

Rolul finantelor publice in perioada contemporana

In teoria financiara nu se face intotdeauna o delimitare stricta a functiilor finantelor publice de rolul pe care acestea sunt chemate sa-l joace in viata economica si sociala. Aceasta face ca, in unele lucrari de specialitate, obiectivele de natura economica, soc 454f52e iala, politica sau administrativa care trebuie sa fie atinse prin intermediul finantelor publice, si care, in ultima instanta, constituie continutul rolului acestora, sa fie prezentate ca functii autonome (functia de mobilizare, functia de alocare, functia de redistribuire, functia de stabilizare, functia de incitare, etc.). In realitate, toate acestea sunt acoperite de cele doua functii ale finantelor prezentate anterior (functia de repartitie si cea de control).

Pentru determinarea rolului finantelor publice, inteles ca un ansamblu de obiective menite sa contribuie la dezvoltarea economico-sociala a unei tari, apare deosebit de utila o analiza a nevoilor ce se manifesta in societate, care sunt o notiune cu un continut extrem de complex[1].

In structura nevoilor deosebim, mai intai, nevoile cu caracter individual ale cetatenilor (hrana, adapost, imbracaminte, etc.), adica acele nevoi care depind de preferintele fiecaruia si sunt diferentiate in functie de varsta, sex, ocupatie, mediu social, etc. Acestea sunt satisfacute pe baza veniturilor private ale indivizilor, fiind procurate de pe piata, in conditii de concurenta.

Alaturi de aceste nevoi cu caracter individual, oamenii au numeroase nevoi sociale (colective): nevoia de aparare impotriva agresiunilor din afara tarii; nevoia de asigurare a ordinii de drept in stat; nevoia de a fi protejati impotriva fortelor oarbe ale naturii sau impotriva riscurilor sociale, etc. Satisfacerea acestor nevoi reclama existenta unor institutii care sa ofere cetatenilor utilitatile publice (sociale) de care au nevoie si pe care nu le pot procura prin intermediul pietei. Bunurile sau utilitatile publice au o serie de caracteristici care le deosebesc de cele private:

sunt servicii a caror oferta este indivizibila, in sensul ca de ele beneficiaza, in mod imediat, si in acelasi timp, toti membrii colectivitatii, fara a avea, in mod necesar, cunostinta despre acest lucru, iar uneori, chiar impotriva vointei lor;

consumul lor este individual si neconcurential, fara a avea legatura cu efortul de participare la finantarea acestora;

ele pot fi asigurate numai cu ajutorul autoritatilor publice, singurele in masura sa sesizeze, inventarieze, ierarhizeze nevoile sociale si sa organizeze institutii, servicii sau actiuni de larg interes social, care sa conduca la satisfacerea lor.

In fine, exista o a treia categorie, intermediara de nevoi, asa-zise semipublice, cum ar fi nevoia de educatie, de cultura, de asistenta medicala, etc. Avantajele satisfacerii acestor nevoi se rasfrang direct asupra celor care beneficiaza de serviciile respective, putand fi individualizate (sunt divizibile). In acelasi timp insa, de anumite avantaje indirecte (indivizibile) beneficiaza anumite colectivitati (spre exemplu, o intreprindere care utilizeaza forta de munca inalt calificata prin sistemul public de educatie), sau societatea in ansamblul sau. Din aceste motive, satisfacerea acestor nevoi se poate face fie pe cale privata, prin mecanismul pietei, fie prin preluarea lor de catre autoritatile publice a sarcinii satisfacerii lor, pe seama prelevarilor facute din veniturile tuturor membrilor societatii. Finantarea publica, partiala sau totala, se justifica prin avantajele indirecte pe care aceste activitati le ofera.

Se constata ca satisfacerea nevoilor cetatenilor nu se poate realiza, intotdeauna, pe seama bunurilor private, prin mecanismul pietei, fiind frecvente situatiile cand statul, prin intermediul finantelor publice, ofera utilitatile necesare satisfacerii lor. El finanteaza anumite institutii publice specializate pe domenii, a caror activitate nu este organizata in mod necesar pe principii de eficienta economica, ci are ca principal obiectiv maximizarea utilitatii sociale, economice, ecologice, etc., a activitatii respective.

Satisfacerea in conditii cat mai bune a nevoilor cetatenilor, prin oferirea utilitatilor publice si semipublice mentionate, constituie un obiectiv final al politicii promovate de orice guvern. Atingerea lui este indisolubil legata de resursele financiare de care statul dispune, si care la randul lor sunt dependente de nivelul de dezvoltare al economiei. Din aceste considerente, statul trebuie sa-si propuna ca obiectiv intermediar interventia in domeniul economic, prin masuri care sa asigure conditii pentru reproductia PIB.

In secolul al XIX-lea statul nu intervenea financiar in domeniul economic decat intr-un mod limitat si clar directionat. Neimplicarea sa era, pe de o parte, o chestiune de principiu, impusa de optiunile sale fundamentale (echilibru bugetar, recurgerea limitata la imprumuturi, neutralitatea monedei, etc.), iar pe de alta parte, o problema de mijloace, datorita resurselor limitate care il impiedicau pe statul liberal de a fi un agent economic eficace. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, raporturile dintre finantele publice si economie s-au schimbat in intregime. Implicarea interna a statului in economie, chiar si in statele considerate ca fiind cele mai liberale, este un fapt recunoscut. Ca intotdeauna, razboaiele si crizele au jucat in aceasta privinta un rol de accelerator. Suportul teoretic al interventiei statului in economie l-a constituit teoria elaborata de J.M. Keynes si dezvoltata ulterior de discipolii acestuia. Constatand ca deciziile de productie si de consum luate de intreprinderi si menajele individuale pot sa duca la dezechilibre, analiza keynesiana sugereaza ca statul nu trebuie sa se mai limiteze la satisfacerea prin intermediul finantelor a nevoii sociale de bunuri si servicii considerate indivizibile, ci ca, prin intermediul cheltuielilor publice, al impozitelor, imprumuturilor, etc., el trebuie sa sprijine procesul de relansare a economiei, de ocupare cat mai deplina a fortei de munca, sa lupte impotriva inflatiei si somajului.

In prezent, se apreciaza ca rolul finantelor publice se manifesta in doua directii principale: actiunea asupra structurilor economice si actiunea asupra conjuncturii economice.

Actiunea asupra structurilor economice presupune incurajarea productiei in diferite ramuri si sectoare de activitate si restrictionarea dezvoltarii altor sectoare. Un prim mijloc de actiune in acest sens sunt cheltuielile publice in ansamblu, ca modalitate de stimulare a cererii, iar in particular, cheltuielile publice pentru investitii, prin a caror directionare se poate realiza o redistribuire a resurselor financiare intre sectoare, ramuri sau subramuri ale economiei. Asupra structurilor din economie isi pun amprenta si modalitatile de procurare a resurselor financiare publice. Protectia vamala, cea mai veche forma de sprijin a statului pentru unele ramuri ale economiei nationale, facilitatile fiscale acordate pentru investitii sau pentru stimularea exportului, amortizarea accelerata a capitalului fix, sau mobilizarea prin imprumut public a resurselor financiare temporar disponibile in economie si redirijarea lor catre anumite ramuri sau sectoare din economie, sunt numai cateva dintre caile pe care statul le are la indemana pentru a directiona dezvoltarea structurilor organismului economic.

Idea de a utiliza mijloacele financiare pentru a actiona asupra conjuncturii economice este ceva mai recenta decat cea a interventiei structurale. Dupa marea criza din 1929-1933, mai intai, in SUA, si apoi in Europa, s-a manifestat preocuparea de a nu mai suporta pasiv fluctuatiile ciclului economic, elaborandu-se anumite strategii bugetare, menite a regla fluctuatiile economice. In tarile scandinave a fost elaborata o teorie a bugetelor ciclice, alaturi de multe alte preocupari ale economistilor referitoare la acest domeniu. In multe tari s-au constituit anumite fonduri pentru actiune conjuncturala, incercandu-se stabilizarea economiei printr-o fluctuare a cheltuielilor publice, in sens invers fluctuatiei ciclului economic. Prin puterea de cumparare pe care ele o distribuie, cheltuielile publice permit o relansare a consumului si implicit a intregii economii. Cel mai des utilizate in acest sens au fost cheltuielile pentru remunerarea personalului din sectorul public si cele privind alocatiile sociale, cheltuielile pentru finantarea unor lucrari publice si cheltuielile cu caracter militar. Utilizarea acestui instrument trebuie facuta insa cu prudenta, pentru a evita declansarea fenomenului inflationist (mai ales in cazul primei categorii de cheltuieli) sau risipa de resurse in scopuri neproductive (in cazul cheltuielilor militare).

De asemenea, fiscalitatea poate fi folosita ca mijloc de relansare a economiei in perioadele de depresiune. Acordarea de facilitati fiscale pentru investitii, acceptarea sistemelor accelerate de amortizare, stimularea exporturilor prin detaxarea produselor livrate in afara, sunt masuri de natura sa modifice comportamentul agentilor economici, incitandu-i sa reinvesteasca profitul, sa-si innoiasca dotarea tehnica, contribuind in acest fel la relansarea economiei. In fine, reducerea masei globale a prelevarilor fiscale permite cresterea puterii de cumparare disponibile si, prin aceasta, relansarea economiei.

Instrumentul fiscal poate servi si ca mijloc de lupta impotriva inflatiei. El a fost utilizat, adesea, pentru a inlatura puterea de cumparare excedentara si restabilirea echilibrului cerere-oferta pe piata bunurilor si serviciilor.

Pentru ca masurile enumerate sa-si dovedeasca eficacitatea si pentru a evita anumite efecte secundare adverse, este necesar ca ele sa aplice, in mod selectiv, in raport de conjunctura economica, sa promoveze o asa-zisa politica de flexibilitate fiscala. Promovarea unei astfel de politici se loveste adesea de caracterul greoi al procedurilor parlamentare, modificarile in domeniul fiscal cerand, de regula, interventia Parlamentului.

In ceea ce priveste rolul pe care finantele publice il joaca in economia tarii noastre in actuala etapa de tranzitie catre economia de piata se cuvin a fi subliniate cateva aspecte. Este mai intai de remarcat o anumita restrangere a rolului finantelor publice in activitatea economica si in asigurarea conditiilor pentru reproductia largita a PIB. Daca in perioada conducerii centralizate a economiei, aproximativ 2/3 din resursele bugetare erau destinate finantarii investitiilor, in prezent, cheltuielile bugetare cu caracter economic au fost devansate de cele social-culturale. Alocatiile de la buget vizeaza cu prioritate:

Ø      completarea resurselor proprii ale regiilor autonome apartinand statului;

Ø      realizarea unor obiective noi in ramuri de importanta strategica ale complexului economic national sau in domenii cu eficienta economica mai redusa, in care capitalul privat nu este interesat;

Ø      participarea la constituirea unor societati mixte in tara sau in strainatate;

Ø      acordarea unor subventii societatilor comerciale cu capital de stat, a caror activitate prezinta o importanta deosebita.

Prin diferite mijloace, finantele publice sunt chemate sa sprijine procesul de restructurare a economiei romanesti. Acordarea selectiva si in conditii de maxima transparenta a subventiilor de la buget, exercitarea unui control riguros asupra modului de utilizare a acestor resurse, urmarirea modului de achitare a obligatiilor fiscale, sunt masuri ce urmaresc astuparea "gaurilor negre" din economie, restrangerea activitatii in ramurile energofage sau consumatoare de materii prime deficitare, eliminarea distorsiunilor in alocarea resurselor, promovarea mecanismelor pietei concurentiale.

Renuntarea la sistemul centralizat, autoritar, de conducere a economiei si inlocuirea lui cu mecanismul conducerii economiei prin intermediul parghiilor economico-financiare, care ofera libertate agentilor economici dar si tinde sa dirijeze decizia acestor agenti in sensul dorit de guvernanti, au facut necesara reforma intregului nostru sistem fiscal. Acest proces a fost marcat de incercarea de acordare a unor facilitati fiscale si a altor avantaje pentru agentii economici, care sa le canalizeze activitatea catre anumite sectoare, sa reincurajeze reinvestirea profitului, sa faciliteze acumularea de capital. Fara a fi incununate intotdeauna de succes (a se vedea esecul unor facilitati referitoare la impozitul pe profit) si mereu cenzurate de necesitatea acoperirii cheltuielilor bugetare, aceste masuri au sporit totusi capacitatea de autofinantare a agentilor economici (in special privati), ceea ce era de altfel, absolut necesar in conditiile retragerii statului din activitatea economica.

Rolul finantelor publice nu se limiteaza doar la domeniul economic, el manifestandu-se din plin si in domeniul social. Prin intermediul finantelor se realizeaza o larga redistribuire a veniturilor intre membrii societatii, in vederea corectarii unor inegalitati existente intre indivizi si a asigurarii unor conditii demne de viata pentru toti cetatenii. Prin prelevarile de la agentii economici si persoanele ocupate in sfera productiei materiale se constituie fondurile din care se finanteaza functionarea institutiilor publice din sfera nemateriala (invatamant, sanatate, cultura si arta, asigurari si protectie sociala, etc.), care prin serviciile pe care le ofera creeaza conditii pentru reproductia largita a factorului uman.

Influente importante ale finantelor publice pot fi identificate si in domeniul politic si administrativ. Democratizarea vietii noastre economico-sociale a antrenat un proces de reorganizare si restructurare a tuturor institutiilor care compun suprastructura societatii. S-a reorganizat sistemul politic si administrativ, au fost infiintate noi institutii care sa asigure apararea drepturilor fundamentale ale cetatenilor si ordinea de drept in stat, siguranta nationala si apararea tarii. In plan financiar, aceasta a insemnat mobilizarea si utilizarea unei parti din PIB pentru inzestrarea corespunzatoare a acestor institutii si organisme publice, asigurarea logisticii necesare, incadrarea acestora cu personal corespunzator. Raporturile dintre organele administrative centrale si locale au fost reconsiderate, optandu-se pentru descentralizarea activitatilor administrative si sporirea autonomiei colectivitatilor locale.

Importanta finantelor publice in activitatea economico-sociala a cunoscut modificari de la o etapa la alta de dezvoltare, in raport de curentele ideologice cu privire la rolul si locul satului, ceea ce a antrenat o anumita amploare a procesului de redistribuire a PIB prin intermediul finantelor publice.

Concepte cheie:

• finante publice;
• relatii economice;
• relatii financiare;
• functia de repartitie;
• functia de control;
• parghii economice;
• bunuri publice;
• bunuri private;
• teorii interventioniste;
• principiul laissez-faire, laissez-passer;
• stat jandarm, stat providenta.