Betia: cauza care inlatura caracterul penal al faptei

BETIA

Definitie. Betia este o stare psiho-fizica in care se gaseste o persoana, datorita efectelor pe care le au asupra organismului sau si asupra facultatilor sale mintale anumite substante excitante sau narcotice, consumate de acea persoana ori introduse in corpul sau.

Formele betiei

Dupa substanta folosita:

- betie alcoolica sau intoxicatie etilica;

- betie rece, produsa prin consumul de stupefiante.

Dupa atitudinea persoanei fata de provocarea starii de betie:

- betia accidentala (fortuita), provocata independent de vointa persoanei in cauza;

- betia voluntara, care poate la randul ei sa fie simpl 343b13d a, cand este produsa fara ca persoana sa aiba intentia de a se imbata si preordinata, cand si-a provocat anume starea de betie, in vederea savarsirii unei infractiuni. Betia voluntara mai poate fi ocazionala, cand o persoana consuma intamplator bauturi alcoolice, sau cronica, atunci cand apare ca o stare permanenta, o obisnuinta.

Dupa gradul de intoxicatie:

- betie completa, cand se ajunge la cvasiparalizarea completa a energiei fizice si a facultatilor psihice;

- betie incompleta, cand procesul de intoxicare se afla in faze incipiente, determinand numai o slabire a capacitatii de autocontrol si autodirijare a actelor de conduita.

Betia - cauza care inlatura caracterul penal al faptei

Definitie (art.49 alin.1 C.pen.). Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca, in momentul savarsirii acesteia, faptuitorul se gasea, datorita unei imprejurari independente de vointa sa, in stare de betie completa, produsa de alcool sau de alte substante. Ca atare, dintre formele de betie mentionate, constituie cauza care inlatura caracterul penal al faptei numai betia fortuita (accidentala) completa.

Conditiile starii de betie

- faptuitorul sa se fi gasit in momentul sau, eventual, in tot timpul savarsirii faptei in stare de betie produsa de alcool sau de alte substante. Starea de betie, ceruta ca si conditie pentru operarea cauzei care inlatura caracterul penal al faptei, trebuie deosebita de starea de iresponsabilitate provenita din starea de betie ce a imbracat forme psihopatice, in aceasta ultima ipoteza, caracterul penal al faptei fiind inlaturat datorita iresponsabilitatii;

- starea de betie sa fi fost accidentala, adica provocata fortuit, independent de vointa faptuitorului;

- starea de betie sa fie completa, respectiv persoana sa nu-si mai dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori de urmarile si de pericolul social al acestora sau sa nu poata fi stapana pe ele. Betia completa nu trebuie confundata cu betia comatoasa (care presupune o absenta totala psihica a faptuitorului, in cazul betiei complete subiectul pastrand un anumit control asupra faptelor sale);

- fapta savarsita in stare de betie fortuita completa sa fie prevazuta de legea penala.

MINORITATEA

Definitie (art.50 C.pen.). Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor, care la data comiterii ei nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal. Minorul nu raspunde penal, daca datorita starii de dezvoltare organica si psihica este lipsit de capacitatea de a intelege si de a-si manifesta vointa potrivit legii penale, fiind lipsit de discernamant.

Conditiile minoritatii

- sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala;

- fapta sa fie savarsita de un minor care nu indeplineste conditiile legale pentru a raspunde penal, adica nu a indeplinit varsta de 14 ani. Minorii cu varsta cuprinsa intre 14-16 ani raspund penal numai daca se dovedeste ca au savarsit fapta cu discernamant (lipsa discernamantului trebuind sa fie dovedita cu ajutorul unei expertize medicolegale psihiatrice si al unei anchete sociale), iar minorii peste 16 ani raspund penal, considerandu-se ca au actionat cu discernamant;

- minoritatea faptuitorului trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei. Daca minorul a savarsit, in timpul cat nu raspundea penal, o parte din actele succesive componente ale unei infractiuni continue, continuate, ori de obicei, pe care le repeta sau le prelungeste si dupa ce a devenit raspunzator potrivit legii penale, va fi tras la raspundere penala numai pentru activitatea infractionala savarsita in perioada cat a devenit responsabil pentru faptele sale. In cazul

infractiunilor progresive, cand fapta a fost savarsita in perioada cand nu raspundea penal, iar urmarile progresive s-au realizat in perioada cand a devenit raspunzator, el nu va raspunde penal.

Efectele minoritatii

- fapta nu constituie infractiune, iar minorul nu poate raspunde penal; minoritatea produce efecte in personam,

- minoritatea nu exclude raspunderea civila a persoanelor care, la data savarsirii faptei, il aveau pe minor in supraveghere.

Eroarea de fapt

Definitie (art.51. C.pen.). Eroarea de fapt consta in necunoasterea sau cunoasterea gresita de catre faptuitor a existentei unei stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei ori o circumstanta agravanta in legatura cu aceasta. Eroarea de fapt reprezinta in esenta o reprezentare gresita a realitatii, adica necunoasterea

acesteia ori cunoasterea ei gresita. Intr-o atare situatie, faptuitorul, desi are capacitate psihica, in momentul savarsirii faptei are o reprezentare gresita a realitatii, necunoscand anumite stari, situatii sau imprejurari existente la momentul respectiv, ori cunoscandu-le gresit sau deformat, existand o discordanta intre realitatea obiectiva si imaginea proiectata asupra realitatii de acea persoana. Dispozitiile art.51 isi gasesc aplicare in cazul faptelor savarsite cu intentie,

aplicandu-se insa si faptelor savarsite din culpa pe care legea le pedepseste, dar numai daca necunoasterea starii, situatiei sau imprejurarii respective nu este ea insasi rezultatul culpei faptuitorului, datorandu-se unor imprejurari necunoscute ori conditiilor concrete in care a actionat, faptuitorul neavand posibilitatea sa evite eroarea in care s-a aflat.

Conditii ale erorii de fapt

- faptuitorul sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala;

- faptuitorul sa nu fi cunoscut sau sa fi cunoscut gresit existenta vre-unei stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei respective sau o circumstanta agravanta. Indoiala faptuitorului cu privire la existenta unei anumite stari, situatii sau imprejurari nu constituie eroare de fapt;

- eroarea de fapt trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei, in acel moment faptuitorul sa nu fi cunoscut sau sa fi cunoscut gresit existenta unei stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei sau o circumstanta agravanta in legatura cu aceasta.

Efectele erorii de fapt

- daca eroarea priveste o imprejurare, situatie ori stare de care depinde caracterul penal al faptei, fapta nu constituie infractiune si inlatura ras-punderea penala;

- daca eroarea priveste o circumstanta agravanta, fapta ramane infrac-tiune, inlaturandu-se raspunderea pentru forma agravanta a infractiunii si ramanand raspunderea pentru forma simpla a acesteia.

Eroarea de drept

Potrivit art.51 alin. ultim C.pen., necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal al faptei, indiferent daca necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale este consecinta conduitei proprii sau a altei persoane. Atunci cand necunoasterea sau cunoasterea gresita se refera la o lege extrapenala, respectiva eroare de drept inlatura caracterul penal al faptei, fiind asimilata erorii de fapt.