Cauzele care inlatura caracterul penal

CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

In sistemul noului Cod penal, Capitolul III din titlul II al gartii generale a Codului penal a fost consacrat reglementarii cauzelor care inlatura caracterul penal, art. 26 alin. 1 prevazand ca: "Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala comisa in conditiile vreuneia din cauzele prevazute de lege care inlatura caracterul penal".

In art. 26 p.2 se mai precizeaza ca "Efectul cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei nu se extinde asupra participantilor, cu exceptia cazului fortuit".

Sunt reglementate apoi urmatoarele cauze: constrangerea f 131j92b izica ( art. 27), constrangerea morala ( art. 28), cazul fortuit ( art.29), minoritatea faptuitorilor ( art.30), iresponsabilitatea ( art. 31), betia fortuita (art. 32) si eroarea de fapt (art. 33 C.pen.)

CAPITOLUL I

CONSTRANGEREA FIZICA (art. 27 din Codul penal)

SECTIUNEA 1

Notiune. Caracterizare. Sediu normativ.

Constrangerea fizica exista atunci cand o persoana este determinata, de o energie straina cu caracter irezistibil, sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.

Potrivit art.27 din noul Cod penal "Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista".

SECTIUNEA 2

CONDITIILE CONSTRANGERII FIZICE.

I. Faptuitorul sa fie supus unei constrangeri fizice venite de la o energie straina.

II Constrangerea sa fie irezistibila

III Fapta savarsita sub imperiul constrangerii sa fie prevazuta de legea penala.

SECTIUNEA 3

EFECTELE CONSTRANGERII FIZICE. CONEXITATE. STRUCTURA DESPAGUBIRI CIVILE.

Constrangerea fizica produce efecte numai fata de persoanele care au fost efectiv constranse de energia straina sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala - adica in personam.

Daca, insa, alaturi de persoana supusa constrangerii a actionat si o alta persoana dar in mod liber, deliberat sau din culpa, aceasta din urma va raspunde potrivit dispozitiilor legale incalcate si formei sale de vinovatie. Agentul constrangerii va raspunde pentru fapta savarsita de cel constrans si sub aspect penal si sub aspect civil, in calitate de autor.

Constrangerea fizica poate intra in concurs cu constrangerea morala, cu legitima aparare sau cu starea de necesitate, cu eroarea.

Bibliografie selectiva :

Gh. Daringa, Comentarii la Codul Penal adnotat, p. 349

T.S., Cod Penal, decretul nr. 2259/1996, R.R.D. nr. 4/1967, p.166

CAPITOLUL 2

CONSTRANGEREA MORALA

SECTIUNEA 1

Notiune. Caracterizare. Sediu normativ.

Constrangerea morala exista atunci cand faptuitorul este determinat pe cale psihica sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala, libertatea sa de vointa si actiune fiind complet anihilata de amenintarea la care este supus, fiind expus, el sau altul, la un pericol grav si care nu putea fi inlaturat altfel.

Intrucat in cazul faptelor savarsite sub constrangere morala lipseste libertatea de vointa si actiune ca cerinta generala de existenta a subiectului activ al infractiunii, legiuitorul penal a instituit si in cazul lor o cauza de impiedicare a constituirii infractiunii, prevazand in art. 28 ca: "nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri morale, exercitata prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a alteia si care nu putea fi inlaturat in alt mod".

SECTIUNEA 2

CONDITIILE CONSTRANGERII MORALE

I. Faptuitorul sa fie supus unei constrangeri printr-o amenintare de catre alta persoana.

II. Cel amenintat sa fie expus unui pericol grav

III.Pericolul sa nu poata fi inlaturat decat prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala

SECTIUNEA 3

EFECTELE CONSTRANGERII MORALE. CONEXITATE. STRUCTURA RASPUNDERII CIVILE.

Constrangerea morala va produce efecte de inlaturare a caracterului penal in personam deci numai cu privire la persoanele care au actionat efectiv sub imperiul constrangerii. Daca, insa, alaturi de cel constrans va actiona si un alt participant care se va afla in afara constrangerii, acesta din urma va raspunde penal.

Constrangerea morala poate intra in concurs cu constrangerea fizica, cu eroarea, culegitima aparare sau cu starea de necesitate.

In cazul savarsirii unei fapte sub efectul constrangerii morale, obligatia acoperirii unui eventual prejudiciu va cadea in sarcina agentului agresor.

Persoana supusa constrangerii morale va putea fi obligata si ea la despagubiri civile, dau numai in masura si daca a lucrat din eroare din propria sa culpa.

Bibliografie selectiva:

1.T.S., s.p.d. nr. 2052/1976, in V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriul alfabetic al practicii judiciare in materie penala pe anii 1976 - 1989, Editura stiintifica, Bucuresti, 1982, p.88.

CAPITOLUL 3

CAZUL FORTUIT

SECTIUNEA 1

Notiune. Caracterizare.

Cazul fortuit pune in valoare o cauza de impiedicare a constituirii infractiunii din lipsa absoluta de vinovatie a faptuitorului in cazul intervenirii unor imprejurari imprevizibile erga omnes, producand efecte in rem, ca si cauzele justificative.

Spre deosebire de multe alte legislatii care nu dau o reglementare expresa cazului fortuit, Codul nostru penal o prevede in art.29 potrivit caruia: " nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, al carei rezultat este consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta ".

SECTIUNEA 2

CONDITIILE CAZULUI FORTUIT

I. Rezultatul faptei sa fie si consecinta interventiei unei imprejurari accidentate si neasteptate.

II. Faptuitorul sa fie in imposibilitatea obiectiva de a prevedea interventia imprejurarii care a determinat rezultatul.

III. Fapta savarsita sa fie prevazuta de legea penala.

SECTIUNEA 3

EFECTE. CONEXITATI. SITUATIA DESPAGUBIRILOR CIVILE.

Potrivit art.26 din noul Cod penal, efectele cazului fortuit se extind si asupra participantilor, datorita imprevizibilitatii erga omnes pe care o presupune.

Chiar daca cazul fortuit presupune o imposibilitate obiectiva de formare a vinovatiei, el poate intra in concurs de succesiune (dar niciodata de suprapunere) cu acele cauze de impiedicare a constituirii infractiunii care se intemeiaza pe eliminarea culpabilitatii (deci tot a vinovatiei, dar din motive subiective).

Actionand in conditiile unei imposibilitati de a prevedea rezultatul pagubitor, deci in afara posibilitatii formarii vreunei forme de vinovatie penala, faptuitorul care a actionat in situatia cazului fortuit nu va putea fi obligat la despagubiri civile pentru prejudiciul cauzat unui tert, in aceasta materie functionand principiul ca orice patrimoniu este supus unui risc generat intr-o cauza de forta majora.

CAPITOLUL 4

IRESPONSABILITATEA

SECTIUNEA 1

Notiune. Caracterizare. Sediu normativ.

In sensul legii penale, iresponsabilitatea are intelesul unei stari de incapacitate psihica ce se poate manifesta in cazul acelor persoane care fie nu-si pot da seama de sensul faptelor pe care le savarsesc si de semnificatia consecintelor acestora, fie nu-si pot determina si dirija (autoconduce) in mod normal actiunile sau inactiunile.

Potrivit art.31 din noul Cod penal , iresponsabilitatea este reglementata astfel: "Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca faptuitorul in momentul savarsirii faptei, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea fi stapan pe ele".

SECTIUNEA 2

CONDITIILE DE EXISTENTA ALE IRESPONSABILITATII

1.Faptuitorul sa nu-si poata da seama de actiunile sau inactiunile sale, ori ca nu le poate stapani din cauza unei incapacitati psihice. Lipsa capacitatii psihice poate privi atat facultatile intelectuale, cat si facultatile volitive.

2.Starea de incapacitate psihica sa fi existat in momentul savarsirii faptei

3.Starea de incapacitate psihica sa fie datorata alienatiei mintale sau alte cauze(somn hipnotic, somnambulism)

4. Fapta savarsita in stare de iresponsabilitate sa fie prevazuta de legea penala.

SECTIUNEA 3

EFECTELE IRESPONSABILITATII. CONEXITATI. SITUATIA RASPUNDERII CIVILE.

Incapacitatea psihica din cauza iresponsabilitatii impiedica formarea caracterului penal al faptei comise si exclude, pe cale de consecinta, posibilitatea tragerii faptuitorului la raspundere penala, care in lipsa responsabilitatii nu poate deveni subiect al infractiunii.

Starea de iresponsabilitate fiind insa o cauza de neimputabilitate cu caracter strict personal, nu poate produce nici un fel de efecte cu privire la eventualii participanti la fapta (instigatori, complici).

Iresponsabilitatea, presupunand absenta discernamantului critic, nu poate intra in concurs de suprapunere cu niciuna dintre cauzele de impiedicare a constituirii infractiunii care presupun fapte savarsite cu discernamant (dar, evident, in conditii de neimputabilitate sau neculpabile).

Problema raspunderii civile se poate pune atat fata de persoana faptuitorului, cat si a persoanelor care il aveau in paza sau supraveghere pe iresponsabil.

Bibliografie selectiva:

1. T.J. Arad, d.p. 381/1969, RRD nr.12, 1969, p.181
2. In practica judiciara au fost considerati iresponsabili faptuitorii suferind de mai multe boli, maladii mentale grave: schizofrenie (T.S., s.p. 1813/1983, C.D., p.203 (orice boala care anuleaza discernamantul (T.S., s.p.d. 985/1982,RRD nr.3/1983) schizofrenia paranoica (T.S., s.p.d.10/1980 nr.8/1980) oligofrenia de gradul I (T.S., s.p.d. 1246/1977, C.D. 1977) sau debilitatea mintala si oligofrenia ori tulburarile psihice de tip maniacal ce exclud discernamantul (T.S., s.p.d. 155/1981, p.64)).

CAPITOLUL 5

BETIA FORTUITA

SECTIUNEA 1

Notiune. Caracterizare. Sediu normativ.

Intemeindu-se pe lipsa imputabilitatii, art.32 alin.1din noul Cod penal instituie in cazul betiei accidentale complete o cauza legala de impiedicarea a constituirii infractiunii prevazand ca: "nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca faptuitorul, in momentul savarsirii sale se gasea, datorita unor imprejurari independente de vointa sa, in stare de betie completa produsa de alcool sau de alte substante".

Nu in acelasi mod este reglementata starea de betie voluntara. In acest sens, art.32, alin. 2. prevede textul ca : "starea de betie voluntara completa produsa de alcool sau alte substante nu inlatura caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, dupa caz o circumstanta atenuanta sau agravanta".

Pe de alta parte betia preordinata chiar cu caracter incomplet este considerata, de cele mai multe ori, in practica judiciara, ca o circumstanta de agravare a raspunderii penale.

SECTIUNEA 2

CONDITIILE STARII DE BETIE PREVAZUTE AL ART.32 ALIN.1 COD PENAL.

- Faptuitorul sa fie aflat in momentul savarsirii faptei in stare de betie din cauza alcoolului sau a altor substante ebreiante

-Starea de betie sa fie accidentala (fortuita)

- Starea de betie accidentala sa fie completa.

- Faptuitorul sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala

SECTIUNEA 3

EFECTELE STARII DE BETIE FORTUITA. CONEXITATI. SITUATIA RASPUNDERII CIVILE.

Starea de betie avand un caracter strict personal va produce in caz de participatie efecte de impiedicare a constituirii caracterului penal numai cu privire la persoana care actionat sub imperiul ei.

Starea de betie accidentala incompleta va constitui din principiu, o circumstanta judiciara de agravare.

Din principiu savarsirea unei fapte prevazute de legea penala in stare de betie fortuita nu va atrage nici raspundere penala si nici raspundere civila.

In ipoteza, in care, starea de betie fortuita a fost cauzata printr-o constrangere fizica sau morala venita de la o alta persoana, aceasta din urma va raspunde atat penal cat si civil pentru fapta savarsita de cel indus prin constrangere in starea respectiva.

CAPITOLUL 6

MINORITATEA FAPTUITORULUI

SECTIUNEA 1

Notiune. Sediu normativ.

Potrivit art.30 din noul Cod penal: " Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor care la data comiterii acesteia nu indeplineste conditiile legale pentru a raspunde penal ".

Minoritatea penala a fost instituita drept cauza care inlatura caracterul penal nu din lipsa vinovatiei (care nici macar nu se pune in discutie) ci din cauza inaptitudinii minorului sub 14 ani de a lucra cu vinovatia, fiind prin excelenta o cauza de neimputabilitate.

SECTIUNEA 2

CONDITIILE DE INCIDENTA DIN NOUL COD PENAL.

I. Minorul sa indeplineasca conditiile legale pentru a raspunde penal.

II. Minorul sa se afle sub varsta de 14 ani in momentul savarsirii infractiunii.

III. Minorul sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.

SECTIUNEA 3

Efecte. Conexitati. Raspunderea civila.

Minoritatea sub 14 ani este o cauza cu caracter personal, ea nu-si rasfrange efectele asupra eventualilor participanti care au cooperat la savarsirea faptei cu intentie (instigatori, cu autori sau complici care au lucrat cu intentie).

In toate cazurile de concurs ce s-ar putea ivi cu alte cauze, cum ar fi de pilda betia fortuita, iresponsabilitatea sub constrangerea fizica, minoritatea, eliminand subiectul activ al infractiunii, va actiona cu prevalenta si in mod suficient.

Minoritatea sub 14 ani nu inlatura raspunderea civila a persoanelor care la data savarsirii faptei avea sub supraveghere si in ingrijire pe minori (parinti, tutori, supraveghetori, etc.) in masura in care s-ar dovedi ca din culpa lor (in vigilendo) s-a savarsit fapta.

CAPITOLUL 7

EROAREA DE FAPT

SECTIUNEA 1

Concept. Caracterizare. Sediu normativ

Indiferent de modalitatea in care intervine, eroarea isi are temeiul in inlaturarea nemijlocita a vinovatiei ca trasatura esentiala si element constitutiv al infractiunii. Evident ca eroarea nu trebuie confundata cu indoiala sau cu neglijenta.

Dispozitiile art. 33 din noul Cod penal, prevad urmatoarele: "nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala cand faptuitorul, in momentul savarsirii acesteia, nu cunoaste existenta unei stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei" - iar cele ale art.32 alin.2 ca: "Nu constituie o circumstanta agravanta imprejurarea pe care faptuitorul nu cunoaste in momentul infractiunii. Dispozitiile alin.1 si 2 se aplica si faptelor savarsite din culpa pe care legea penala le pedepseste, numai daca necunoasterea starii, situatiei sau imprejurarile respective nu este ea insasi rezultatul culpei " .

SECTIUNEA 2

EROAREA DE FAPT IN CAZUL INFRACTIUNILOR INTENTIONATE ART.33 ALIN. 1. DIN CODUL PENAL

1. Faptuitorul sa nu fi cunoscut in momentul savarsirii faptei existente unei stari, situatii sau imprejurari de care sa depinda caracterul penal al faptei.
2. Eroarea de fapt sa se fi manifestat in momentul savarsirii faptei.
3. Fapta savarsita sa fie prevazuta de legea penala

SECTIUNEA 3

EROAREA ASUPRA CIRCUMSTANTELOR DE AGRAVARE IN CAZUL INFRACTIUNII INTENTIONATE (ART.33 ALIN.2)

Potrivit art.33 alin.2 din Codul penal nu constituie o circumstanta agravanta imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o in momentul savarsirii infractiunii.

Cum dispozitia art.33 alin.2 din Codul penal, nu face nici o distinctie intre diversele circumstante de agravare, rezulta ca eroarea poate interveni in cazul tuturor circumstantelor de agravare, legale sau judiciare, generale sau speciale, obligatorii sau facultative.

SECTIUNEA 4

EROAREA IN MATERIA INFRACTIUNILOR SAVARSITE DIN CULPA (ART.33 ALIN.3 DIN CODUL PENAL)

Art.33 alin.3 din Codul penal prevede ca dispozitiile art.1 si 2 ale aceluiasi articol - care reglementeaza incidenta erorii in materia infractiunilor de intentie si a circumstantelor de agravare ale acestora - se aplica si faptelor savarsite din culpa, numai daca necunoasterea starii, situatiei sau imprejurarii respective nu este ea insasi rezultatul culpei faptuitorului.

Ca atare, cazurile de eroare vincibila nu inlatura caracterul penal al faptelor savarsite din culpa.

Exista insa si cazuri in care faptuitorul nu a avut posibilitatea reala de a evita eroarea in care s-a aflat beneficiind de prevederile art.33 al.3 din noul Cod penal, eroarea fiind invincibila.

SECTIUNEA 5

EFECTE. CONEXITATI. STRUCTURILE DESPAGUBIRII CIVILE.

In caz, de eroare comuna a tuturor participantilor ori de erori concurente numai a unor din participanti, situatia penala a acestora va fi examinata si rezolvata in raport cu criteriile generale privind determinarea intinderii si stabilirea efectelor erorii pentru fiecare caz de participare in parte.

Eroarea reprezinta cauza de impiedicare a constituirii infractiunii cu cea mai mare aptitudine sau compatibilitate de a intra in concurs cu celelalte cauze de acelasi fel, cum ar fi legitima aparare, starea de necesitate, constrangerea fizica sau morala.

Provenind de cele mai multe ori dintr-o cauza imputabila faptuitorului - eroarea de fapt nu inlatura raspunderea civila.

Eroarea invincibila va inlatura insa caracterul penal, operand in defavoarea persoanei pagubite conform teoriei riscului.

In cazul erorii provocate de o alta persoana - aceasta din urma va raspunde atat din punct de vedere penal, cat si civil cand inducerea in eroare s-a facut cu intentie, si numai civil cand inducerea in eroare s-a facut din culpa.

In situatia cand inducerea in eroare provine chiar de la persoana lezata, faptuitorul nu va raspunde civil pentru paguba cauzata, intrucat inducerea in eroare imbraca aspectul unei autolezari.

Bibliografie selectiva:

1. T.S, a.p. dec. 6285/1970, Repertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii 1969-1975, V. Papadopol si Mihai Popovici, p.153
2. George Antoniu, Eroare de fapt, "Revista de Drept Penal" anul II (1995) nr.1, p.12.

George Antoniu, Vinovatia Penala, Bucuresti, 1995, p.313.