StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil

Marturisirea - notiune si caracterul juridic al marturisirii

Marturisirea

1 Notiune si caracterul juridic al marturisirii

Recunoasterea sau marturisirea este un mijloc de dovada prin care una din parti confirma existenta sau inexistenta unor fapte sau imprejurari pe care cealalta parte se sprijina in dovedirea pretentiilor sau in apararea sa.



Asa de pilda, paratul recunoaste ca a comis fapta ilicita cauzatoare de prejudicii in dauna reclamantului; reclamantul recunoaste ca a primit o parte din suma pe care i-a imprumutat-o paratului.

Recunoasterea este o forma de informare directa cu ajutorul careia se poate ajunge la cunoasterea faptelor si imprejurarilor care au dat nastere litigiului, precum si pentru stabilirea adevaratului raport dintre parti.

Recunoasterea este un act unilateral, producandu-si efectele fara a mai fi necesara acceptul celeilalte parti. Drept urmare din momentul in care a fost exprimata ea nu mai poate fi retractata, deci este irevocabila.

De la regula irevocabilitatii exista o exceptie anume aceea ca poate fi retrasa recunoasterea facuta in eroare de fapt.

In principiu, recunoasterea este un act personal si de aceea ea nu poate fi facuta decat de titularul dreptului litigios sau de un mandatar cu procura speciala a acestuia. In ceea ce priveste pe reprezentantii legali, acestia vor putea face recunoasteri in fata instantei, dar numai pentru actele si faptele savarsite de ei in aceasta calitate.

Pentru ca o recunoastere sa poata fi imputata partii care a facut-o este necesar ca persoana sa fie capabila si constienta in momentul savarsirii ei, iar vointa ei sa nu fi fost viciata. Recunoasterea facuta de partea lipsita de discernamant( minorii, interzisii) precum si in cazul ca 444e46e nd s-ar afla intr-o anumita stare de inconstienta temporara( betie involuntara, sau hipnoza) precum si in cazul ca 444e46e nd ar fi victima unei violente( fizice sau psihice) ori a altor mijloace( promisiuni, indemnuri, inselaciune) care au drept efect alterarea vointei, nu pot avea putere doveditoare.

Practica judiciara a aratat ca o recunoastere facuta sau nu in fata judecatorului este admisa numai daca are legatura cu drepturile de care partea poate sa dispuna, daca se refera la un fapt afirmat de partea adversa, daca este libera si expresa.

Verificarea admisibilitatii marturisirii implica examinarea a doua aspecte din compunerea conditiilor ce trebuie indeplinite si anume: daca vointa a fost constienta, libera, si daca acesta declarand ca nu si-a indeplinit o anumita obligatie, nu s-a aflat in eroare de fapt.

Imprejurarile concrete in care a avut loc recunoasterea trebuie sa excluda orice suspiciune cu privire la existenta unei presiuni obiective.

Pentru ca o presiune sa duca la imposibilitatea marturisirii ea trebuie sa se concretizeze prin exercitarea unor amenintari grave, cu un rau considerabil si iminent, de natura sa determine persoana sa faca declaratii neadevarate.

Trebuie supusa verificarii eventuala eroare de fapt in care se putea afla partea cand a facut marturisire referitoare la indeplinirea unor obligatii.

Exercitandu-si dreptul la aparare partile sunt in masura sa si dispuna de acest drept. Recunoasterea de catre o parte a dreptului celeilalte parti constituie si un mijloc de proba in folosul celeilalte parti pentru dovedirea faptelor sau a imprejurarilor ce-i sunt favorabile, ori al dreptului pe care si-l apara.

Recunoasterea nu este obligatorie pentru instanta in sensul ca aceasta ar urma sa o accepte fara a mai verifica daca corespunde sau nu cu adevarul. In virtutea rolului sau activ, judecatorul are dreptul sa coroboreze recunoasterea cu celelalte mijloace de proba si numai daca acesta corespunde cu adevarul va retine faptul sau imprejurarea recunoscuta, cu toate consecintele ce decurg. In caz contrar, o va respinge si se va vedea nevoit sa-si formeze convingerea pe baza celorlalte probe.

Recunoasterea nu se poate oferi decat la imprejurari de fapt ce sunt in legatura cu drepturi de care partile pot sa dispuna. Recunoasterea unor imprejurari de fapt ce sunt in legatura cu drepturi de care partile nu pot sa dispuna sau sa tranzactioneze asupra lor nu are nici o valaoare.

Interogatoriul nu este admis in cazurile in care legea cere ca un anumit fapt juridic sa fie dovedit printr-un mijloc de dovada, cum este cazul actelor si faptelor de stare civila care pot fi dovedite doar prin certificate de stare civila.

Dupa locul unde actul recunoasterii are loc distingem: recunoasterea judiciara si recunoasterea extrajudiciara.

o       Recunoasterea sau marturisirea judiciara este recunoasterea facuta inaintea instantei de judecata care judeca procesul in care are loc actul recunoasterii. In articolul 1206 alin. 1 C. Civ. :" marturisirea judiciara se face inaintea judecatorului de insasi partea prigonitoare sau de un imputernicit special al ei spre a face marturisirea." Recunoasterea judiciara poate fi spontana , aceasta este facuta fara interventia judecatorului sau a celeilalte parti, si provocata cand se obtine prin chemarea la interogatoriu. Recunoasterea spontana se consemneaza in incheierea de sedinta, iar cea provocata in procesul verbal de interogatoriu, pe baza intrebarilor formulate de cealalta parte.

o       Recunoasterea sau marturisirea extrajudiciara este recunoasterea facuta de orice parte inafara instantei de judecata. Aceasta recunoastere poate fi facuta verbal sau sub forma scrisa. Reglementarea Codului civil in aceasta materie anume atr. 1205 precizeaza ca:" nu poate servi de dovada cand obiectul contestatiei nu poate fi dovedit prin martori." Astfel recunoasterea extrajudiciara verbala va fi admisa ca mijloc de proba numai in cazurile cand se admite si proba cu martori. Recunoasterea extrajudiciara scrisa nu este reglementata de catre Codul Civil, astfel ea ramane supusa regulilor privitoare la proba prin inscrisuri. In general inscrisurile preconstituite nu sunt alceva decat o forma de materializare a unei recunoasteri


Cu privire la faptul daca mama copilului nou nascut in timpul casatoriei poate sau nu sa fie chemata la interogatoriu pentru a recunoaste ca in epoca conceptiei copilului a avut relatii intime cu alti barbati.

Recunoasterea spontana a unei parti, consemnata in incheierea de sedinta, nu constituie proba.

extrajudiciare facuta in scopul de a produce efecte juridice.

Sunt considerate a fi recunoasteri extrajudiciare: recunoasterea facuta intro cerere adresata unei autoritati; declaratia consemnata intr-un proces verbal intocmit de un functionar al statului; si declaratiile facute in fata instantei dar in cadrul unui alt proces; cea facuta intrun testament sau scrisoare.


2 Propunerea si admisibilitatea probei marturisirii( interogatoriul).

Cand reclamantul intelege sa se serveasca in dovedirea pretentiilor sale de interogatoriul paratului, el va trebui sa propuna acest mijloc de proba prin cerere de chemare in judecata, solicitand judecatorului sa ordone infatisarea paratului in persoana.

La termenul fixat instanta de judecata, in intregul copletului sau, are dreptul de a incuviinta sau de a respinge interogatoriul paratului solicitat de catre reclamant. Paratul poate cere si el prin intampinare chemarea reclamantului la interogatoriu. Chemarea la interogatoriu poate fi dispusa si in oficiu de catre instanta in orice faza a procesului.

Cand instanta a incuviintat sau a ordonat chemarea la interogatoriu, in citatia care se trimite partii chemate trebuie sa existe o mentiune speciala:" personal la interogatoriu". Aceasta pentru ca partea sa ia la cunostinta faptul ca trebuie sa se prezinte personal la instanta. Sanctiunea neprezentarii este decaderea.

Se va putea incuviinta sau ordona proba interogatoriului numai cand este vorba de chestiuni de fapt si cu respectarea urmatoarelor conditii: ca faptele sa fie personale ale partii chemate; faptele sa fie in legatura cu pricina, putand duce la dezlegarea ei.

Pot fi chemate la interogatoriu numai partile ce se afla in litigiu precum si persoanele asimilate acestora cum ar fi: intervenientii; chematii in garantie. Nu poate fi chemat la interogatoriu procurorul atunci cand acesta a introdus actiunea.

Uneori legea ingaduie ca recunoasterea sa fie facuta si prin mandatar, cu conditia, ca procura sa fie special data pentru a recunoaste anumite fapte.

Daca partea doreste insa sa-si mentina pozitia contradictorie ea trebuie sa se prezinte personal in fata instantei. La persoanele incapabile interogatoriul se poate lua reprezentantilor legali, care insa nu vor putea fi intrebati decat despre faptele proprii savarsite de ei in aceasta calitate.

Statul si celelalte persoane juridice raspund in scris la interogatoriu ce li se va comunica. Aceasta deoarece persoanele juridice isi exercita si isi indplinesc obligatiile prin organele lor de conducere.

La termenul fixat partea care propune interogatoriu, sau instanta din oficiu, va formula intrebarile, si pe aceeasi foaie se vor trece si raspunsurile.

Partea chemata la interogatoriu va fi intrebata de catre presedinte asupra fiecarui fapt in parte. Cu incuviintarea judecatorului partea chemata la interogatoriu i se pot pune si alte intrebari de catre: procuror; partea potrivnica. Partea chemata la interogatoriu nu are voie sa citeasca raspunsurile date mai inainte si nici sa se consulte cu aparatorul sau. In cazul in care partea chemata la interogatoriudemonstreaza ca pentru a raspunde la anumite intrebari are nevoie de cercetarea unui inscris, instanta va fixa un nou termen de judecata.

Atat intrebarile cat si raspunsurile trebuie semnate pe fiecare pagina de catre judecator, de grefier si de catre parti: intrebarile se semneaza pe josul foii de partea care a propus interogatoriu, iar raspunsurile de catre partea chemata la interogatoriu dupa ce in prealabil a citit raspunsurile scrise. Cand se fac adaugiri, stersaturi sau schimbari acestea vor fi semnate in acelasi mod, sub sanctiunea de a nu putea fi luate in considerare. Daca una din parti nu poate sau nu vrea sa semneze, se va face mentiune despre acest fapt in josul paginii.

Se pot produce diferite efecte in functie de conduita pe care o are persoana chemata la interogatoriu, conduita acesteia se poate manifesta astfel:

a] partea se prezinta la interogatoriu dar tagaduieste faptele sau imprejurarile pretinse;

b] partea nu se prezinta la interogatoriu sau daca se prezinta refuza sa raspunda la intrebarile ce i se pun;

c] partea se prezinta si recunoaste cele sustinute de partea adversa.

In prima situatie descrisa anterior, anume atunci cand partea care se prezinta la interogatoriu tagaduieste faptele pretinse, partea adversa trebuie sa dovedeasca sustinerile sale prin folosirea altor mijloace de proba.

In cazul refuzului de a se prezenta sau de a raspunde la intrebari se creeaza prezumptia de recunoastere tacita. Aceasta prezumptie insa nu are un caracter absolut. Astfel atunci cand este posibila administrarea unor alte mijloace de proba, se ajunge la concluzia ca conduita aleasa este un inceput de proba care in coroborare cu probele existente pot stabili imprejurarile reale ale cauzei.

In cazul in care nu exista posibilitatea administrarii altor probe instanta poate ajunge la concluzia ca lipsa sau refuzul de a raspunde la interogatoriu, este o marturisire deplina ce va fi in avantajul cert al partii care a propus acest mijloc de proba.


3. Felurile marturisirii.

Atunci cand partea chemata la interogatoriu se prezinta si recunoaste toate pretentiile partii adverse recunoasterea poate fi: simpla; calificata; sau complexa.

Marturisirea simpla apare atunci cand partea chemata la interogatoriu recunoaste fara nici un fel de rezerva faptele ce i se imputa. Avantajul acestei recunoasteri il reprezinta faptul ca cel care face recunoasterea in cadrul primei zile de infatisare este exonerat de plata cheltuielilor de judecata.

Marturisirea calificata este recunoasterea care se realizeaza prin unele adaugiri privitoare la imprejurari anterioare sau concomitente faptului ori faptelor pretinse de catre partea adversa, care sunt facute pentru a altera sau modifica existenta sau calificarea juridica a raporturilor dintre parti.

Marturisirea complexa se realizeaza atunci cand se recunosc anumite fapte pretinse de partea adversa si, simultan, se adauga un fapt nou, posterior faptului recunoscut care are menirea de a diminua sau stinge efectele juridice ale recunoasterii. De exemplu, paratul recunoaste ca a imprumutat de la reclamant suma pretinsa, dar adauga ca a restituit-o, cumparatorul recunoaste ca a primit ceea ce a format obiectul vanzarii si adauga ca nu datoreaza pretul convenit deoarece a descoperit ca bunul are vicii care-l fac inutilizabil.

Conform art. 1206 alin. 2 C.civ., recunoasterea nu poate fi luata decat in intregime impotriva celui care a facut recunoasterea. In principiu, in legislatia noastra este consacrata regula indivizibilitatii marturisirii.

In ceea ce priveste marturisirea simpla, in aplicarea acestei reguli nu se ivesc greutati. In legatura cu ultimele doua forme ale marturisirii sunt dificultati. Se pune intrebarea daca instanta trebuie sa retina recunoasterea facuta in intregime sau poate s-o scindeze retinand numai faptul principal si sa inlature faptul adaugat. Se pune deci problema indivizibilitatii si divizibilitatii recunoasterii calificate si complexe.

In practica judiciara si doctrina anterioara anului 1948 s-a decis ca in ceea ce priveste marturisirea calificata, instanta nu poate s-o scindeze retinand numai faptul principal si sa inlature faptul adaugat, ori sa oblige partea care a facut recunoasterea sa faca dovada rezervelor sale. Recent, in literatura juridica s-a exprimat opinia potrivit careia ar trebui sa se revina la aceasta solutie, argumentandu-se ca "judecatorul nu poate scinda o marturisire calificata, deoarece partea, dand o alta calificare juridica faptului recunoscut, nu a facut practic o marturisire."

In ceea ce priveste marturisirea complexa, se facea distinctie dupa cum intre cele doua fapte exista sau nu legatura de conexitate. Marturisirea complexa era considerata ca fiind indivizibila in cazurile in care intre faptul principal si faptul posterior exista o conexitate, in sensul ca acesta din urma il presupune in mod necesar pe cel dintai, adica este urmare a celui dintai; sunt considerate astfel de cazuri atunci cand faptul posterior distinct ce se recunoaste este poate, remiterea de datorie, novatia, rezoultiunea. Martirusirea era considerata scindabila daca intre cele doua fapte nu exista legatura de conexitate, adica faptul posterior distinct este o alta obligatie intre aceleasi persoane, care o stinge pe cea dintai, cum ar fi compensatia, iertarea de datorie.

Ulterior intrarii in vigoare a Decretului 205/1950, prin care a fost abrogat art. 1200 pct. 3 C.civ. si a fost modificat art.1206 alin.2 C.civ., s-a emis teza conform careia regula indivizibilitatii


.Gabriel Boroi-"Administrarea dovezilor in Codul de procedura civila",Ed. All,Bucuresti,1994,pag.186

nu mai este obligatorie pentru judecator.

In aceasta opinie se considera ca regula indivizibilitatii isi gasea ratiunea in caracterul de proba legala deplina a marturisirii, caracter izvorat din calificarea ei ca act juridic. S-a aratat ca de vreme ce marturisirea judiciara nu mai este privita ca un act de renuntare la un drept, fiind transformata intr-o proba obisnuita, pusa alaturi de marturisirea extrajudiciara, este lasata la aprecierea judecatorului, care este "in drept sa accepte recunoasterea in total sau in parte, dupa cum ea este in intregime sau numai in parte in concordanta cu realitatea."

Se considera ca, desi in legislatia noastra s-a pastrat regula indivizibilitatii marturisirii, datorita actiunii principalelor principii ale dreptului procesual civil: descoperirea adevarului obiectiv, rolul activ al judecatorului si libera apreciere a probelor, ea si-a pierdut caracterul absolut. Regula indivizibilitatii marturisirii constituie o simpla indrumare pentru judecatori, care vor putea primi marturisirea in totalitate sau in parte, avand posibilitatea de a pune in vedere partilor sa mai administreze probe ori sa le ordone din oficiu.


Dupa cum este facuta sau nu in cursul procesului in cauza, marturisirea poate fi: judiciara si extrajudiciara.

Marturisirea este judiciara atunci cand indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

este facuta in cadrul unui proces valabil sub aspectul competentei

este facuta chiar in procesul in care este folosita ca mijloc de proba;

este facuta inaintea judecatorului( art. 1206 C.civ.).

Orice marturisire care nu indeplineste cumulativ conditiile mentionate mai sus este o marturisire extrajudiciara.


. Gratian Porumb-"Problema indivizibilitatii marturisirii", Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1966, pag. 65

Marturisirea este extrajudiciara cand are loc in afara unei judecati. De exemplu: recunoasterea facuta in fata procurorului, intr-un testament, intr-o scrisoare. Se mai considera marturisire extrajudiciara cea facuta in fata unei instante necompetente din punctul de vedere al competentei materiale, cea facuta in acelasi proces, dar cu privire la problemele straine de proces, cea facuta intr-o actiune adresata instantei.

Marturisirea extrajudiciara se poate face oral sau in scris. Marturisirea extrajudiciara orala, conform art. 1205 C.civ., nu poate fi folosita ca mijloc de proba in cazurile in care proba cu martori nu este admisa. In consecinta, acest text trebuie coroborat cu art. 1191, 1197, 1198 C.civ., in care se arata in ce conditii un act juridic poate fi dovedit cu martori.

Marturisirea extrajudiciara facuta in scris poate fi folosita in orice proces. Existenta si cuprinsul ei se dovedesc prin insusi inscrisul in care este cuprinsa, cu o putere doveditoare corespunzatoare acestuia. De exemplu, o marturisire extrajudiciara cuprinsa intr-un inscris autentic nu va putea fi combatuta in ceea ce priveste existenta si cuprinsul ei, decat in conditiile in care poate fi combatut un inscris autentic.

In principiu, ambele forme de marturisire( judiciara si extrajudiciara- orale sau scrise), exprese sau tacite, sunt lasate la aprecierea judecatorului.Cat priveste puterea doveditoare, instanta are indatorirea legala de a le examina si motiva pentru ce le ia in considerare sau le inlatura.

Tinand cont de ansamblul dispozitiilor normative in vigoare, nu poate fi vorba de o apreciere arbitrara, ci de una logic fondata, luand in considerare si celelalte probe existente in cauza respectiva.




Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact