StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept constitutional
Trimite articolul prin email Forma puterii de stat si structura de stat Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Forma puterii de stat si structura de stat



FORMA PUTERII DE STAT SI STRUCTURA DE STAT


1.†††††††† Conceptul formei de stat

Forma de stat este un concept politico-juridic care exprima modul de constituire, organizare, conducere si exercitare a puterii prin stat. Intr-o alta formulare, forma statului exprima modul de organizare a continutului puterii, structura interna si externa a acestui continut2). Statul este o 'institutie de institutii', constituite intr-un ansamblu unic si organic articulat3).



Forma puterii de stat si structura acesteia nu se confunda cu statul. Statul contine populatia, teritoriul si puterea de stat, ca principale elemente ale acestuia.

Puterea de stat se exercita conform Constitutiei si legilor printr-o structura de autoritati publice si institutii, care constituie numai o componenta juridico-politica a Statului. Prof. I. Muraru vorbeste de institutii relative la putere, in care include autoritatile publice si institutiile publice. Prin institutii relative la putere intelegem colectivitatii umane constituite pe baza si in executarea legii, inzestrate cu mijloace materiale si financiare potrivit legii, precum si cu personalitate juridica si competente in domeniul legiferarii, organizarii, executarii si executarii in concret a legii precum si in domeniul judecatoresc.

Forma puterii de stat difera de la un stat la altul in raport de trei criterii definitorii: a) structura de Stat; b) forma de guvernamant; c) regimul politic.

a)†††††††† Structura de Stat desemneaza, scheletul autoritatilor si institutiilor publice, limitele competentei teritoriale si materiale a acestora, si intre acestea, respectiv legaturile specifice intre intreg si parte.

b)†††††††† Forma de guvernamant desemneaza modul de formare si organizare a structurilor statului (autoritati si institutii publice), caracteristicile si principiile care stau la baza raporturilor dintre acestea, in special intre organul legiuitor si organele executive, inclusiv seful statului.1)

c)†††††††† Regimul politic exprima relatia dintre puterea politica - puterea de stat si dintre acestea si individ, inclusiv mijloacele si metodele de infaptuire a puterii, de consacrare si garantare a drepturilor si libertatilor fundamentale cetatenesti.

In functie de aceste criterii putem spune ca forma puterii de stat poate fi a unui stat unitar sau stat federal, a unei monarhii sau republici, a unui stat democratic sau autoritar.

Optiunea democratica pentru oricare dintre formele puterii de stat nu poate fi decat rezultatul unui referendum popular.

Caracterul real al unei astfel de optiuni depinde de: gradul de participare la referendum, daca alegatorii sunt constienti de ce, si cum voteaza, adica nu sunt manipulati si daca referendumul este corect organizat si finalizat.


2.†††††††† Statul unitar prezinta urmat 454i84e oarele caracteristici principale:

a)-este format dintr-un ansamblu unic de organisme constitutionale prin care se exercita puterea politica la nivel central si local;

b)-populatia are o singura cetatenie.

Desi statul este unitar, teritoriul sau poate fi impartit in unitati administrativ teritoriale. Subdiviziunile administrativ-teritoriale ale statului unitar au caracter eminamente administrativ si nu constituie state in interiorul statului. Structura unitara a statului este de regula conceputa pe principiul centralizarii, ea presupunand asa cum s-a aratat deja, un ansamblu unic de institutii in care puterea de control apartine autoritatilor publice centrale asupra autoritatilor locale.

Aceasta inseamna, ca statul unitar are o singura constitutie si o legislatie uniforma, o singura organizare administrativ-teritoriala, un singur parlament, un singur sef al statului si un guvern unic, un singur sistem de organizare judecatoreasca a caror competenta se extinde pe intregul teritoriu al statului fara nici o exceptie1).

Teoretic exercitarea puterii presupune concentrarea acesteia la un centru unic de decizie, care o va transforma in decizii obligatorii pentru intreaga populatie, toate autoritatile si institutiile de pe intreg teritoriul statului, denumite si acte de putere.

Spre exemplu in monarhiile absolute puterea era exercitata pe principiile stricte de centralizare pentru ca monarhul sa controleze direct sau prin aparatul sau specializat pe functionarii administrativi si modul in care i se respecta deciziile. Centralizarea a fost reazemul absolutismului monarhic.

Intr-un stat democratic centralizat, aparatul central statal reprezinta de fapt intreaga natiune servind interesele generale ale acesteia, si nu ale unei singure persoane, respectiv monarhului.2)

Statul centralizat a fost sustinut nu numai de factorii politici si juridici, ci si de cei economici deoarece reglementarile locale impiedica relatiile economico-financiare, comerciale, necesare dezvoltarii economiei de piata. Centralizarea nu exclude insa crearea la nivel local a unui aparat functionaresc, care faciliteaza raporturile centrului cu cei administrati. In acest caz aparatul local este supus controlului ierarhic al centrului.

Practica a dovedit ca o structura statala unitara conceputa pe metodele stricte de centralizare, nu are eficienta necesara in conditiile statului modern. Astfel intr-un stat modern, nu se poate concepe ca membrii guvernului pot sa cunoasca si satisfaca interesele locale in foarte bune conditii. Ar fi o sufocare a guvernului sa i se pretinda cunoasterea si rezolvarea intereselor publice locale. Ca urmare, sunt necesare autoritatii locale care au un dublul rol:

-sunt intermediari intre guvern si populatie;

-cunosc si se ocupa si de rezolvarea intereselor publice locale, fiind responsabili in fata celor care ii aleg pe plan local.

Aceasta presupune intr-un stat unitar o anumita autonomie respectiv numai administrativa si limitata de lege.


Din punct de vedere legislativ si judecatoresc, nu se poate vorbi de vreo autonomie locala, legile fiind unice in elaborare, executare si ca fundament al judecatii.

Intr-adevar activitatea judecatoreasca se desfasoara si prin autoritati locale (tribunale judetene si judecatorii), dar judecata se face numai dupa aceleasi legi peste tot existand controlul judecatoresc pe trei trepte de jurisdictie: fond, apel si recurs, care se exercita inclusiv de autoritatea suprema judecatoreasca.

In vederea satisfacerii intereselor locale, cu respectarea legilor, se foloseste principiul desconcentrarii si descentralizarii la organizarea si functionarea statului unitar.


a)†††††††† Desconcentrarea

Desconcentrarea consta in delegarea unor atributii ale puterii centrale unor autoritati locale, numite de puterea centrala ca reprezentanti ai guvernului in teritoriu. Astfel prefectii sunt reprezentanti ai guvernului in teritoriu insarcinati sa:

-asigure respectarea legii si a actelor normative emise de Guvern, pe raza de competenta a prefecturii; deci, vizeaza realizarea intereselor nationale in teritoriu;

-exercite controlul cu privire la legalitatea actelor administrative emise de autoritatile publice locale;

-conduca serviciile publice descentralizate ale ministerelor si altele prevazute de lege, care difera de la un stat la altul.

Avantajul desconcentrarii consta, intre altele in faptul ca agentii locali desemnati de guvern cunosc mai bine realitatile politice, economice si sociale la nivel local, au resurse proprii putand sa ia astfel decizii operative si eficiente1). Prefectii se afla sub autoritatea guvernului si controlul ierarhic al acestuia. De mentionat ca, prefectii trebuie sa respecte legea. Socotim ca prin Ordonanta nr. 22/1997 a Guvernului Victor Ciorbea, se introdusese in Legea administratiei publice locale o dispozitie cel putin criticabila, ca sa nu zicem contrara principiului legalitatii, respectiv ca prefectii sunt obligati sa infaptuiasca 'Programul politic al Guvernului'. Or cand Programul politic al Guvernului contravine legii, prefectul trebuie sa respecte legea si nu programul asa cum prevedea Ordonanta sus citata. Programul politic al Guvernului nu creeaza drepturi si obligatii juridice, decat daca o initiativa legislativa a Guvernului, prin care se prevede reglementari conform programului acestuia, este transformata in lege de Parlament si promulgata de Presedinte. Or in astfel de situatie, drepturile si obligatiile juridice izvorasc din legea respectiva, nu din Programul politic al Guvernului.




b)†††††††† Descentralizarea

Principiului centralizarii i s-a adus, pe langa desconcentrare un corectiv principal descentralizarea, care consta in posibilitatea recunoscuta de puterea centrala colectivitatilor locale de a adopta in anumite domenii sau la nivel teritorial anumite sau decizii, fara a se consulta in prealabil cu centrul sau a cere aprobarea acestuia. Astfel autoritatile publice locale, respectiv primarii si consiliile locale beneficiaza de o anumita independenta fata de puterea centrala si actioneaza in mod autonom, principiu al carui temei consta in aceea ca nu sunt numite de puterea centrala ci alese de colectivitatile locale.

Descentralizarea este reglementata in asa fel incat sa nu fie in contradictie cu centralizarea si nu are legatura cu principiile statului federal. Autoritatile

descentralizate sunt autoritatile administratiei publice locale, care nu sunt subordonate la centru, fiind autonome, respectiv: Consiliile judetene, municipale, orasenesti, comunale.

Descentralizarea are la baza principiul potrivit caruia cei guvernatii isi cunosc mai bine interesele si-si gestioneaza cu mai multa eficienta resursele ce li se aloca si cele create pe plan local, prin autoritatile alese la nivelul judetului sau localitatii.

Desconcentrarea serviciilor publice ale ministerelor difera de descentralizare si este un alt principiu al Statului unitar, care inseamna ca pe plan local se infiinteaza servicii publice care sunt doar tutelate de ministere. De exemplu: Ministerul Sanatatii, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul de Interne etc. infiinteaza la nivelul judetelor servicii publice, denumite inspectorate.

Conceptul de serviciu public are doua sensuri: primul de activitate cat si al doilea de organism. Prin Serviciul public1) intelegem acea activitate desfasurata in regim de drept public, in scopul satisfacerii, continue si permanente, a intereselor generale, nationale si locale, desfasurata de o structura organizatorica special infiintata prin lege sau pe baza legii, de catre stat, judet, municipiu, oras si comuna, investita cu o anumita competenta, dotata cu mijloace materiale si banesti si incadrata cu personal de specialitate, cu regim de functionar public. Serviciile publice pot fi de trei feluri: legislativ, judecatoresc si administrativ.

Si autoritatile publice locale au servicii publice descentralizate pe care le gestioneaza, le infiinteaza in raport de interesele locale pe care le servesc, servicii prin care se realizeaza autonomia administrativa locala.


c)†††††††† Autonomia administrativa locala

Este un principiu (in consens cu descentralizarea) dupa care functioneaza numai autoritatile publice locale respectiv consiliile locale si primarii, si se caracterizeaza prin aceea ca:

-exclude autonomia legislativa si judecatoreasca;

-autonomia administrativa este stabilita si reglementata de legiuitor care este unic la nivel central; stabilirea acesteia in afara legii, vizeaza unitatea statului;

-autonomia administrativa se exercita numai in limitele legii;

-autonomia administrativa urmareste satisfacerea intereselor generale locale;

-autoritatile administratiei publice locale sunt subordonate numai legii; de exemplu primarul nu are un sef care sa-l controleze si sanctioneze disciplinar;

-controlul asupra autoritatilor administratiei publice locale, este limitat fiind numai 'de legalitate', denumit 'control de tutela'; autoritatile tutelare nu se substituie autoritatilor tutelate; acesta se exercita de prefect prin intermediul justitiei;

-presupune autonomie functionala si autonomie teritoriala (dar numai in domeniul administratiei , adica al organizarii executarii si executarea in concret a legii).

Avantajele descentralizarii sunt:

-autoritatile locale autonome administrativ, cunosc mai bine decat cele centrale, interesele colectivitatii locale, mijloacele si modalitatile de satisfacere a acestora;

-autoritatile locale sunt alese de cei care ii servesc, respectiv colectivitatea locala, pentru care probabilitatea de a se insela asupra lor este cea mai mica, putandu-i sanctiona prin nerealegere sau prin referendum;

-autoadministrarea limitata si-a dovedit eficienta;

-este un rezultat al aplicarii eficiente a principiului separatiei puterilor;

-permit valorificarea initiativei locale in raport de specificul local.

Neajunsurile descentralizarii s-au dovedit a fi:

-cele doua forme ale descentralizarii au uneori, ca rezultat, aparitia unui angrenaj birocratic cu functionare greoaie (multi functionari, formulare complicate, o specializare ingusta a functionarilor s.a.) agravata de cresterea complexitatii activitatii statale;

-descentralizarea poate fi compromisa de un personal administrativ incompetent ales sau numit pe 'plan local';

-savarsirea unor abuzuri grave de catre functionarii carora li s-au incredintat prerogative de conducere administrativa pe plan local si care nu pot fi controlati temeinic de la centru, iar formele de control cetatenesc au uneori caracter formal (daca exista) sunt coruptibile ori nu sunt eficiente; spre exemplu pentru un primar indolent, betiv, incompetent etc., nu exista un sef care pana la alegerile locale sa-l sanctioneze pentru abaterile sale, aspect ce poate influenta serios eficienta sa;

-pe de alta parte, autonomia poate fi o sursa de conflicte economice, sociale, religioase, culturale intre unitatile carora li s-a acordat autonomie sau intre cele care beneficiaza de autonomie si cele car nu au capatat autonomie;

-poate aparea tendinta unor unitati administativ-teritoriale autonome de a se desprinde de statul unitar1), tendinta ce se poate transforma intr-o sursa de conflicte, cu implicatii deosebite.


3.†††††††† Statul unitar complex

Statul unitar complex este statul care fara a pierde unitatea sa de structura, prezinta in acelasi timp, mari diversitati locale administrative, de legislatie, chiar de jurisdictie, datorita carora in interiorul sau sunt pastrate enclave istorice avand particularitati de dezvoltare politica sociala, economica si juridica. Intre autoritatea centrala si particularitatile locale se pastreaza un echilibru care asigura functionalitatea conducerii sociale. In practica sunt considerate state unitare complexe 'uniunea incorporata' si regionalismul'.

Uniunea incorporata este un stat caracterizat prin unitatea puterii centrale in interiorul careia exista o diversitate de legislatii, corespunzand unei diversitati de populatii si teritorii 'incorporate' statului. In aceasta situatie exista un singur parlament dar acesta voteaza legi deosebite pentru populatii distincte si regiuni distincte.





Astfel Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord este un stat unitar (o uniune incorporata) in care regimul legislativ nu este uniform pentru toate regiunile (Anglia, Tara Galilor, Scotia, Irlanda de Nord).

La baza formarii uniunilor incorporate se afla factorii istorici. In cazul Marii Britanii,cucerirea de teritorii si incorporarea lor de catre Coroana Statului englez nu a eliminat particularitatile populatiilor cucerite (Tara Galilor in 1536, Scotia 1707, Irlanda 1800-1921).

Dupa prabusirea sistemului colonial, unele teritorii au ramas sub autoritatea metropolei.

Statul francez de pilda, incorporeaza unele teritorii sau departamente situate 'peste mari'. Astfel, potrivit art. 74 din Constitutia Frantei, teritoriile de peste mari ale Republicii au o organizare particulara, corespunzatoare propriilor interese in ansamblul intereselor Republicii Franceze. Aceasta organizare este definita si modificata prin lege dupa consultarea adunarilor teritoriale interesate.

Regionalismul exprima o situatie geografica, politica, administrativa, lingvistica, spirituala cu radacini istorice in dezvoltarea unui stat unitar datorita careia aceasta opteaza pentru impletirea atributelor suverane ale conducerii centralizate cu atribuirea unei autonomii de regula, larga, unor colectivitati regionale1). Adeptii regionalismului au invocat incapacitatea structurilor politico-administrative centrale de a oferi solutii viabile si eficiente cererii unor forte sociale de participare la guvernare, lipsa vointei politice a autoritatilor centrale de a raspunde necesitatii de redistribuire a puterii in favoarea unitatilor administrative locale2). Adversarii regionalismului au sustinut ca acesta ameninta insasi unitatea statului si ca este un factor de dezmembrare a acestuia.

Practica a demonstrat ca regionalismul fara realismul politic al factorilor de guvernare risca sa ridice probleme nu si sa le rezolve.

Regionalismul presupune impletirea in acelasi cadru geografic, a unor interese generale cu particularitatile etnice lingvistice, traditii si interese locale care pot fi insa si multietnice.

Regionalismul devine politic, atunci cand competentele regiunii depasesc pe cele ale unei simple circumscriptii administrative care beneficiaza de autonomie locala, respectiv intr-un cadru constitutional detine puterea de a se autoguverna.

Este adevarat ca regionalismul politic poate tinde spre federalism. In Franta si Italia s-a considerat ca regionalismul incurajeaza fortele centrifuge interesate in independenta regiunilor sau federalizarea statului. Potrivit lui Charles Cadoux, Regionalismul politic presupune: atat autonomie administrativa cat si autonomie politica, exceptand autonomia legislativa judecatoreasca si militara.

Unele state au introdus in legislatia lor regionalismul politic:

-Italia prin Constitutia din anul 1947, a statuat regionalismul politic pentru Sicilia care are propriile institutii de guvernare, dar care functioneaza conform Constitutiei Italiei.

-In Belgia exista asa-zisul 'regionalism variabil' respectiv din punct de vedere teritorial 'regiunea Wallaria, regiunea flamanda si regiunea Bruxelles'; din punct de vedere lingvistic sunt patru regiuni: de limba franceza; de limba germana; bilingva si de limba neerlandeza; din punct de vedere cultural exista trei regiuni: franceza, germana si neerlandeza.

Toate cele trei categorii de regionalism: politic, lingvistic si cultural sunt prevazute in Constitutie, limitele geografice intre ele neputand sa fie modificate decat printr-o lege adoptata cu o majoritate speciala1).


4.†††††††† Statul compus

Statul compus este un stat constituit din mai multe state. Acesta este de regula o forma artificiala, rezultata din conjuncturi politico-militare care imbraca forma statului federal sau a uniunii de state.

Statul federal este o asociatie de state care decid in mod liber, in virtutea suveranitatii lor sa creeze organe comune, carora le confera numai o parte din competentele lor, indeosebi in domeniul militar, al diplomatiei sau financiar.

Uniuni de state sunt atunci cand doua sau mai multe state se grupeaza pentru a forma o noua entitate politica distincta si pentru a exercita in comun anumite activitati in special in domeniul apararii, finantelor si relatiilor internationale.

In cadrul uniunii, fiecare stat membru isi pastreaza personalitatea juridica interna si internationala, dar accepta sa incredinteze unui organ comun responsabilitatea luarii deciziilor in domeniile stabilite prin actul juridic (tratatul) ce consfinteste uniunea.

Uniunea de state este de doua feluri: uniunea personala si uniunea reala.

Statele constituite intr-o uniune personala au in comun institutia sefului Statului, fiecare pastrandu-si parlamentul si guvernul intre care nu se stabilesc raporturi rezultate din actul de unire. Exemplu: Anglia si Regatul Hanovrei (1714-1837); Tarile de Jos si Luxemburgul (1815-1890); Moldova si Tara Romaneasca (1852-1862).

In uniunea reala, legatura de asociere intre statele componente este mai puternica; uniunea este condusa de acelasi monarh, statele componente isi constituie organe comune care exercita in numele uniunii reale, suveranitatea statala in domeniul diplomatiei, apararii si finantelor.

Pentru restul prerogativelor statale, fiecare stat component actioneaza distinct unul fata de celalalt.

Exemplu de uniuni reale: Uniunea dintre Suedia si Norvegia (1815-1905); Uniunea dintre Austria si Ungaria (1869-1918); Moldova cu Tara Romaneasca (1862-1864).


5.†††††††† Confederatiile de state

Este o asociatie teoretic permanenta de state care urmareste obiective identice, indeosebi in domeniul relatiilor internationale si al apararii si sunt legate prin angajamente reciproce.

Aceasta are unul sau mai multe organe comune care exercita atributii in numele confederatiei, insa fiecare stat membru isi pastreaza suveranitatea sa interna, conform cadrului sau constitutional.

De asemenea, suveranitatea externa a fiecarui stat este exercitata in numele confederatiei de un organ comun - Adunare, Dieta - care adopta decizii in unanimitate.

Principiul unanimitatii, risca sa blocheze functionarea Confederatiei putand aparea o anumita instabilitate. In plus, dreptul de retragere din federatie, accentueaza si mai mult instabilitatea confederatiei1) Uneori confederatiile se destrama sau evolueaza catre un stat federal cum sunt S.U.A. si Elvetia.

Motivele care determina crearea uniunii de state sunt diferite: constiinta intereselor comune; dorinta de hegemonie politica a unui stat; uniunea pe principii ideologice.


6.†††††††† Statul federal

Statul federal este format din mai multe formatiuni statale care beneficiaza de autonomie in materie constitutionala, legislativa si judecatoreasca. In exterior numai statul federal are calitata de subiect de drept. Deci, Statul federal, se prezinta ca o asociere de state care se supun, pe de o parte, unei puteri centrale unice (puterea federala) si care, pe de alta parte conserva o larga autonomie constitutionala, administrativa si jurisdictionala. In S.U.A. Constitutia federala se impune tuturor constitutiilor celor 50 de state componente. Se apreciaza ca sunt doua modalitati de constituire a federatiilor: prin integrarea mai multor state si constituirea unor noi entitati statale; prin separarea unor regiuni ale statului unitar si constituirea impreuna cu teritoriul ramas, a unei federatii. Motivele statului federal sunt: apararea comuna impotriva unei amenintari externe; preocuparea de a asigura (prin integrare) o ordine sociala interna stabila, dorinta de a folosi mai eficient resursele economice, particularitatile geografice etc.



Trasaturile caracteristice ale statului federal sunt:

-Unitatea pe plan international; Statele membre ale Statului federal nu au posibilitatea de a se manifesta juridic pe plan international, deosebindu-se de confederatia de state ale carei componente sunt recunoscute pe plan international si in federatie.

-Diversitatea constitutionala si judiciara pe plan intern. Fiecare stat federal are in mod normal propriul sau sistem constitutional, institutiile sale guvernamentale, propria legislatie, sistemele sale de organizare judecatoreasca. Aceasta varietate genereaza evident o complexitate de raporturi juridice dar ea este dovada autonomiei politice recunoscuta membrilor federatiei;

-Supletea raporturilor intre federatie si statele membre, care asigura stabilitatea si mentinerea statului federal.

Organizarea competentelor in statul federal

Federalismul veritabil se bazeaza pe doua principii complementare: principiul autonomiei si principiul participarii:

Principiul autonomiei in statul federal presupune:

-autonomie in domeniul legislativ;

-autonomie in domeniul economic;

-autonomie in domeniul jurisdictional;

-autonomie in domeniul administrativ.

Totusi, autonomia in aceste domenii este limitata prin Constitutia statului federal. De asemenea, anumite atributii ale statelor membre, chiar in interior sunt executate de statul federal respectiv in domeniul: securitatii nationale, politiei, serviciilor secrete, jurisdictional etc.

In caz de conflict intre autoritatile centrale si cele locale, se apeleaza la justitia federala care le solutioneaza.

Sunt folosite de regula trei metode de impartire a competentelor intre statele membre si Statul federal astfel:

-in Constitutia Statului federal sunt prevazute expres competentele exclusiv ale acestuia;

-precizarea numai a competentelor atribuite statelor membre rezultand astfel ca toate celelalte atributii sunt conferite in principiu statului federal;

-stabilirea concomitenta prin Constitutie a sferelor de atributii repartizate exclusiv statului federal cat si cele ale statelor membre.

Principiul participarii

Este de esenta statului federal, faptul ca statele membre participa pe baze egale la elaborarea deciziilor aplicabile pe teritoriul statului federal; este vorba de o egalitate politica si juridica indiferent de intinderea lor, de bogatiile naturale si marimea numarului populatiei. De aici rezulta necesitatea creerii unor organe federale, insarcinate sa infaptuiasca interesele comune, inclusiv o constitutie federala.

In ultimii ani, evolutia federalismului se caracterizeaza printr-un regres al principiului autonomiei, cat si o alterare a principiului participarii, statele federale intarindu-si puterea fata de statele membre, deci o tendinta de centralizare(Germania, de exemplu). Cresterea puterii federale prin subventii economice acordate pe plan local,

multiplicarea si penetrarea serviciilor publice federale si altele au dus la cresterea rolului Statului federal in defavoarea statelor membre (de exemplu in Statele Unite ale Americii)..


7.†††††††† Forma de guvernamant

Asa cum am aratat, forma de guvernamant indica modul in care sunt constituite si functioneaza organele supreme si este raportata in principiu, la trasaturile definitorii ale sefului de stat si la raporturile sale cu puterea legiuitoare. Potrivit formei de guvernamant, statele se impart in doua categorii: republici si monarhii.

Republica este acea forma de guvernamant in care organul care indeplineste functia de sef al statului este ales, de regula, pentru o anumita perioada.

Republicile pot fi prezidentiale sau parlamentare. In republicile prezidentiale, presedintele este ales prin vot universal direct si secret; in republicile parlamentare, presedintele este ales de catre parlament.

Republica semi-prezidentiala se caracterizeaza in principal prin alegerea Presedintelui prin vot universal direct si prin raspundere politica a guvernului fata de parlament, de exemplu Romania.

Monarhia este acea forma de guvernamant in care organul care indeplineste atributiile de sef al statului este un monarh care ocupa tronul fie prin alocarea pe viata fie prin succesiune ereditara.

Monarhia poate fi: absoluta, adica monarhul este singurul organ suprem in stat si limitata sau constitutionala, adica atunci cand alaturi de seful statului sunt si alte organe care exercita puterea - parlamentul, guvernul si primul-ministru.

In monarhia constitutionala prerogativele monarhului sunt restranse, iar guvernul este emanatia parlamentului si detine puteri sporite (de exemplu in Anglia).

Monarhia dualista se deosebeste de cea constitutionala prin faptul ca guvernul este numit de monarh si subordonat acestuia. Puterile monarhului sunt insa limitate prin atributiile conferite parlamentului.



TEME pentru referate:

-Deosebirea dintre desconcentrare si descentralizare;

-Avantajele si dezavantajele aplicarii principiului autonomiei administrative locale;

-Deosebirea dintre controlul de legalitate si controlul de oportunitate, precum si intre controlul ierarhic si controlul de tutela administrativa;

-Despre legitimitatea puterii de stat;

-Comparatie intre autonomia administrativa a autoritatii locale intr-un stat unitar si autonomia administratiei locale intr-un stat federal.


BIBLIOGRAFIE


-Ion Muraru††††††††††††††† -Drept Constitutional si Institutii Politice, Ed. Actami, Bucuresti,

1997, p. 10-1; 28-29; 129-137

-Tudor Draganu††††††††† -Drept Constitutional si Institutii Politice, Targu Mures, 1993,

p.114-142

-Ion Deleanu†† -Drept Constitutional si Institutii Politice, Vol. I, Ed. EUROPA

NOVA, p.130-161

-Paul Negulescu††††††††† -Tratat de drept administrativ, Bucuresti, vol. I, p. 609-615

-Cristian Ionescu††††††† -Drept Constitutional si Institutii Politice, Vol. I, Ed. Lumina Lex,

Bucuresti, 1997, p. 39-87








Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022: Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact