Capitolul I. Consideratii generale

Organizarea Curtii Internationale de Justitie

Cu ocazia desfasurarii Congresului bienal de drept international public, in martie 1995 la New York, Hans Corell, Secretar general adjunct pentru problemejuridice al ONU arata ca dreptul international public trebuie sa devina un limbaj al relatiilor internationale actuale. In aceasta deschidere, putem aprecia ca activitatea CIJ este unul dintre cele mai putin contestate si contestabile modele de referinta atat pentru breasla juristilor cat si pentru destinatarii directi ai normelor de drept international, Statele.

Curtea Internationala de Justitie este un organism judiciar a carui independenta si autonomie sunt stipulate si garantate in si, prin prevederile Cartei Natiunilor Unite si ale Statutului CIJ.

Competenta Jurisdictia Curtii este sau poate fi deschisa oricarui stat al lumii. Atat Carta Natiunilor Unite cat si Statutul stipuleaza ca numai Statele se bucura de calitate procesuala activa la CIJ.

Statele membre ale CIJ au deschisa jurisdictia Curtii de jure. Statele care nu sunt membre cu drepturi depline in ONU dar care adera la Statutul CIJ, au deschisa jurisdictia Curtii. In ceea ce priveste statele care nu sunt membre ale ONU si nici nu sunt parti la Statutul CIJ, ele pot avea calitatea de parti in fata Curtii in temeiul unei Rezolutii cu caracter general a Consiliului de Securitate din 15 octombrie 1946, sub conditiile de a accepta jurisdictia Curtii potrivit prevederilor Cartei, Statutului si Regulamentului, de a se supune deciziilor acesteia si de a-si asuma obligatia de a duce la indeplinire obligatiile care le-ar reveni in urma pronuntarii Curtii in aceleasi conditii ca si membrii ONU.

Competenta materiala a Curtii este determinata, de la caz la caz, in functie de continutul si natura diverselor litigii cu privire la care partile convin sa le supuna solutionarii instantei. Asadar,

Capitolul III. Regulile materiale si regulile procedurale

3.1. Apele interioare, baile istorice, golfurile

Conventia privind dreptul marii din 1982 consacra un spatiu restrans acestei prime zone a apelor marii, poate si din cauza unei recunoasteri traditionale, codificata deja in dreptul de la Geneva. Practica statelor si chiar elemente din opinio juris sunt abundente inca inainte de codificarea unor reguli generale. Trei hotarari pronuntate de CIJ au dezbatut, pe larg, in epoci diferite, chestiuni legate de apele interioare, baile istorice si golfurile unor state care si-au reglementat disputele prin Curtea: Afacerea pescariilor anglo­norvegiene, 1951; Afacerea Golfului Maine, 1984 si Delimitarea frontierei terestre insulare si maritime' dintre Honduras si EI Salvador, 1992.

Principiul esential este asimilarea completa a apelor interioare teritoriului teresttu al statului, ceea ce este confirmat de art.l, & 1 din Conventia de la Geneva privind marea teritoriala, care precizeaza ca aceste ape sunt supuse suveranitatii de stat. Pentru acest motiv ele sunt deseori denumite cu expresia 'teritorii maritime' sau 'mare nationala'.

In ceea ce priveste temeiul principial al titlurilor statelor asupra intinderilor de ape, putem invoca Hotararea Curtii de arbitraj in Afacerea Canalului Beagle ' exista un principiu general de drept in virtutea caruia, in absenta unei dispoz 555f53f itii exprese in sens contrar, o atribuire de teritoriu trebuie ipso facto sa antreneze atribuirea apelor dependente de teritoriul atribuit[7]. Aceasta consacrare este calificata drept 'cea mai solemna recunoastere a teoriei ,proximitatii' sau ,contiguitatii': soarta apelor adiacente tarmurilor urmeaza soarta teritoriului terestru'.

3.1.1. Hotararea CIJ pronuntata la 18 decembrie 1951 in Afacerea pescariilor anglo-norvegiene stipuleaza ca prin 'ape istorice se intelege, de obicei, ape care sunt tratate ca ape interioare dar care

cunoscute7. Instanta a fost mai mult preocupata de diferenta fundamentala dintre zonele terestre cu care avea de a face si aceasta zona maritima. Delimitarea realizata intre Nicaragua si Honduras in 1900, citata in Hotararea C1J privind cererea de interventie a statului Nicaraguei, care era, in mod substantial, o aplicatie a metodei echidistantei, nu dadea nici o cheie care ar fi fost, oricum, inspirata de aplicarea principiului 'uti possidetis juris' apelor. Este clar: Comisia Mixta responsabila cu delimitarea si-a intemeiat activitatea pe titlurile referitoare la frontiera din secolele al XVII lea si al XVIII lea, luand cu titlu de axioma ca 'apartinea fiecarui stat partea din Golful sau Baia Fonseca adiacenta tarmurilor sale'. O succesiune comuna a celor trei state la zonele maritime pare sa fie, in aceste conditii, logica continuare a insusi principiului uti possidetis juris.

Fiind baie istorica, linia de inchidere normala din punct de vedere geografic pentru apele Golfului Fonseca ar putea fi linia de la Punta Ampala Ia Punta Cosiguina. La aceasta s-au facut frecvent referiri in argumentarile Partilor si in cele ale statului intervenient iar din punct de vedere geografic este, in mod evident, limita exterioara a Golfului. S-a luat in considerare de catre Parti si eventualitatea ca aceasta linie sa fie si linie de baza. EI Salvador a definit-o ca fiind o simpla linie care descrie limita oceanului din Golful Fonseca.

Aceasta pare sa fi fost linia de inchidere recunoscuta de catre cele trei state riverane in practica, find si linia de inchidere la care face referire Hotararea din 1917.

In ceea ce priveste statutul juridic al apelor in interiorul liniei de inchidere a Golfului, altele decat stramtorile de 3 mm, Hotararea din 1917 nu are diiicultati In a face referiri la ele ca fiind 'teritoriale', prin aceasta intelegand nu mare teritoriala ci ape care nu erau internationale ci care erau revendicate pe temeiuri istorice atat statele de coasta cat si statele de pavilion sunt subiectele jurisdictiei obligatorii sau arbitrajului in ceea ce priveste navigatia, circulatia aeriana si drepturile inrudite. Aceasta include un sistem rapid de ordonare a eliberarii pe garantie a navelor arestate de catre autoritatile statelor de coasta. Iata cum se 'poate raspunde pasnic si efectiv, revendicarilor excesive ale statelor de coasta sau interpretarilor diversificate ale acestora.

Daca in ceea ce priveste metodele de delimitare ale zonelor marii, eforturile juristilor din Comisia de Drept International a ONU au fost consacrate rapid de consensul politic al statelor si recunoscute prin intrarea in vigoare a asa-numitului 'drept al marii de la Geneva', in ceea ce priveste latimea marii teritoriale consensul, atat cel politic cat si cel juridic, s-au realizat intr-un intetval mare de timp, reflexul modern al variatiilor acesteia de la limita strategica a 'bataii tunului' (3 mm) in secolele anterioare la revendicarile lacome ale statelor sud-americane (200 mm) care beneficiaza de litoraluri lungi. Astfel, Conventia privind marea teritoriala adoptata in 1958 nu a precizat latimea maxima admisa de dreptul international pentru zona marii teritoriale, consensul juridic asupra acestei chestiuni esuand si in cadrul celei de a II a Conferinta a ONU de codificare a dreptului marii din 1970. Abia in Conventia din 1982 este stipulata limita maxima de 12 mm pe care statele o pot stabili prin acorduri inter se si prin legi interne de aplicare a acestora pentru marea teritoriala.

3.2. l. Afacerea pescariilor anglo-norvegiene 1951

In aceasta afacere CIJ a sustinut legalitatea sistemului norvegian care alesese un numar de puncte de-a lungul tarmului, nu neaparat pe linia refluxului, si le unise prin linii drepte, cea mai lunga dintre ele tiind de 44 mm.

In cazul Norvegiei, metoda liniilor de baza drepte a fost justificata prin caracterul foarte crestat al tarmurilor. Singura limitare principiului discretionar al actiunii statului de coasta, care a fost subliniata de Curte si incorporata ulterior, pe motiv cutumiar, in Conventia de la Geneva din 1958, este aceea ca constiinciozitate sa ajunga la o solutie echitabila.

In Opinia individuala a Judecatorului Schwebel¹⁸ sunt aduse trei critici principale Hotararii Curtii:

Instanta a introdus elemente ale justitiei distributive in dreptul intei-national al delimitarilor maritime, 'aruncand peste bord experienta Jurisprudentiala si dreptul cutumiar recunoscut in materie'. Argumentul sau este divizarea zonei in functie de bancurile de peste.

Judecatorul Schwebel arata ca nici in cadrul Conferintei de la Geneva si nici in timpul lucrarilor Comisiei de Drept International nu s-a sustinut ca diferenta dintre lungimile litoralurilor care se itlla fata in fata reprezinta o circumstanta speciala.

Prin rationamentul Curtii, intemeiat esential pe zona de suprapunere a revendicarilor si nu pe zona potentiala de suprapunere a revendicarilor, a fost favorizata pozitia maximalista a Danemarcei si risca, prin linia deschisa in precedentul judiciar, sa favorizeze revendicari lipsite de moderatie: 'linia de delimitare statuata de Curte da impresia recompensarii revendicarii maximaliste a Danemarcei si penalizarii moderatiei cu care a actionat Norvegia'. In concluzie Schwebel apreciaza ca ceea ce a mai ramas din dreptul international al delimitarilor maritime este 'o problema care te lasa perplex'

· In Opinia sa individuala judecatorul Shahabuddeeni9 pornind de la constatarea ca, in speta, echidistanta se impune ca o regula de drept, ea nu trebuie sa fie restransa in temeiul exceptional al circumstantelor speciale: 'in drept, exceptia isi conserva caracterul sau accesoriu de garantare a bunei functionari a regulei'.

Mai mult, Shahabuddeen respinge suprapunerea regulei conventionale a echidistantei-circumstantelor speciale celei cutumiare a principiilor echitabile-circumstantelor pertinente, aratand ca prima are un camp mai restrans (in acelasi sens s-a pronuntat si Schwebel). ca regulile din Conventie 'reflecta exigentele dreptului cutumiar' coroborat cu precizarea ca 'lucrarile celei de a treia Conferinte a ONU privind dreptul marii au participat la dezvoltarea dreptului international general', Curtea a statuat expres ca '(Conventia din 1982) se straduieste sa formuleze principiile in vigoare, intr-o anumita masura la aparitia lor, ale dreptului modern al marii'. La aceasta adug si remarca Judecatorului Aj ibola: ' chiar daca nu este inca in- vigoare, Conventia reflecta totusi dreptul international cutumiar'. Sintetic, remarc recunoasterea valorii cutumiare (traditionale sau moderne) a normelor conventionale din noului drept al marii, cu consecinta extinderii opozabilitatii lor si fata de statele reticente in exprimarea consimtamantului de a deveni parti la Conventia din 1982²¹.

Asa cum foarte rar se intampla, Curtea a considerat drept precedent o sentinta a unui tribunal arbitral franco-britanic, pronuntata in 1977, care aseza art.6 din Conventia de la Geneva in perspectiva dreptului cutumiar. ' Iata de ce Curtea a apreciat ca este dificil de gasit o diferenta apreciabila intre afectele art.6 din Conventia de la Geneva si efectele regulei cutumiare care solicita, in mod identic, o delimitare intemeiata pe principii echitabile. Curtea a manifestat, pentru prima data, tendinta de a unifica corpusul juridic care reglementeaza delimitarile maritime, 'garantia continuitatii dreptului modern al marii care traverseaza regimuri conventionale'.

Dincolo de toate aceste aspecte dar in perspectiva teleologica, ambele Parti implicate s-au declarat satisfacute de Hotararea Curtii.

Ca o concluzie finala a rolului Curtii in acest demers jurisprudential, sub beneficiul de inventar al aspectelor proceduralecontroversate, il citez pe Emmanuel Decaux care multe state, desi reticente la inceput, si-au intins zonele de pescuit exclusiv la 200 mm24. In 1977 si CEE si-a proclamat aceasta zona in Marea Nordului fata de URSS.

In plan jurisdictional, trimiterile la conceptul in formare al zee au devenit din ce in ce mai frecvente, marcand adaptarea jurisprudentei la aceasta opinio juris deosebit de insistenta a statelor.

3.5.3. In Delimitarea platoului continental dintre Tunisia si Libia, Hotararea CIJ din 24 februarie 1982, a calificat zee ca 'facand parte din dreptul international modern' ²⁵.

3.5.4. In Hotararea pronuntata la 12 octombrie 1984 in Afacerea delimitarii frontierei maritime in regiunea Golfului Maine CIJ a aratat ca regula continuta in art.74, din Conventie de la Montego Bay este 'in conformitate, in prezent, cu dreptul international general in materie'.²⁶

Dupa revendicarile quasiuniforme ale statelor consacrate in ultimele doua decenii si consfintirea continutului acestei notiuni de catre Curtea, codificarea universala zee prin Conventia de la Montego Bay a aparut ca o consecinta fireasca. Totusi, statele industrializate au folosit recunoasterea conventionala a zee drept moneda de schimb contra unor concesii acordate de statele in dezvoltare: acceptarea de catre acestea din urma a unei extinderi limitata de zonele aflate sub jurisdictia statului riveran (marea teritoriala si zona contigua), trecand, prin cumul de la 12 la 24 mm, acceptarea dreptului de liber pasaj in tranzit prin stramtorile si apele arhipelagice s.a.

Referitor la regimul juridic al zee, Curtea precizeaza expres ca acesta nu este dedus nici din suveranitatea teritoriala nici, mai putin explicit, din continuitate sau contiguitate cu teritoriul dar are un fundament exclusiv functional si se descompune in drepturi si titluri de jurisdictie in favoarea statului de coasta si in drepturi si libertati pentru celelalte state. Trebuie precizat ca drepturile statului de coasta asupra zonei sale economice exclusive sunt de o mare amploare chiar daca aceasta nu este o 'zona de suveranitate'. Aceasta este confirmata implicit de articolul 59.

In ciuda similitidinilor dintre regimurile juridice ale platoului continental si zee, suprapunerea a doua linii care delimiteaza cele doua zone quasiparalele pare putin probabil sa fie regula generala. Totusi, solutia retinuta in Afacerea privind delimitarea Golfului Maine era a unei linii unice pentru delimitarea platoului continental si a zonei de pescuit dintre SUA si Canada. Valoarea acestui precedent, ca si a celui din Afacerea privind delimitarea frontierei maritime intre Guineea si Guineea Bissau (Sentinta arbitrala din 14 febr.l985), este limitata de vreme ce Tribunalul si Curtea erau 'tinute' prin compromis si atitudinea partilor (contrar celei care a rezultat in urma Hotararii din 1984 unde, in anumite cazuri, trasarea unei linii unice poate fi imposibila).

3.5.5. Similitudinile dintre conceptele juridice de platou continental si zee au fost evidentiate expressis verbis de CIJ. Spre exemplu, referindu-se la resursele solului si subsolului, instanta a indicat ca acestea sunt supuse unui regim aplicabil platoului continental (Hotararea CIJ din 3 iunie 1985 in Afacerea Platoului continental dintre Libia si Malta²⁷. Aceasta norma cutumiara se regaseste in art.56, & 4 din Conventia de la Montego Bay. De altfel, esentialul dispozitiilor partii a Va, referitoare la zee, reglementeaza problemele de pescuit.

3.5.6. In Afacerea delimitarii terestre, maritime si insulare intre E1 Salvador si Honduras din 1992, Judecatorul Oda a facut pcecizari, anterioare intrarii in vigoare a Conventiei din 1982, referitoare la regimul juridic al drepturilor statelor dezavantajate geografic, reglementare interferenta cu regimul juridic al zee: 'Acest nou concept al ' dreptului la peste' in zona economica exclusiva al statului invecinat a fost introdus in noul regim al marilor pentru a compensa stateledezavantajate geografic care ar putea

REGULILE PROCEDURALE

3.7. Jurisdicda Curtii si competenta iudecatorilor internationali Este un loc comun utilizarea modalitatilor recunoscute de declansare a procesului judiciar: fie prin compromis incheiat intre Partile la un diferend prin care se recunoaste competenta unei anumite instante judiciare in reglementarea unui anumit diferend, fie prin clauza compromisorie care prevede ca o instanta judiciara este sesizata de comun acord sau unilateral cu privire la un anumit diferend interstatal.

Primii 45 de ani de functionare efectiva a CIJ au consacrat compromisul si clauza compromisorie prin care partile sesizeaza de comun acord. Abia in 1993, cu ocazia pronuntarii I~otararii privind delimitarea maritima in regiunea situata intre Groenlanda si Jan Mayen, Curtea s-a aflat, in premiera, in situatia de a statua cu privire la un diferend care ii fusese adus pe rol prin solicitarea unilaterala a Danemarcei: 'Afacerea curenta de delimitare este, in istoria Curtii, premiera in sensul ca face obiectul unei cereri unilaterale'.

Elementul din AfaceYea Jan Mayen care a adus cele mai mari pagube evolutiei dreptului maritim frontalier si practicii statelor a fost efortul Norvegiei de a arata ca CIJ ar trebui sa statueze prudent si nu sa delimiteze frontiera dintre Jan Mayen si Groenlanda. Apelul se baza pe faptul ca afacerea fusese adusa unilateral de catre Danemarca in jurisdictia obligatorie a Curtii si nu in temeiul unui acord mutual in vigoare. Norvegia a argumentat ca delimitarea frontaliera este atat de dificila, atat de tehnica si atat de incarcata de pericol incat Curtea ar trebui doar sa statueze principiile pe baza carora trebuie sa se bazeze delimitarea. Ar trebui sa evite delimitarea frontierei insesi in absenta unei intelegeri reciproce in vigoare intre statele de coasta in vederea supunerii disputei curente Curtii. Norvegia a argumentat si ca dreptul aplicabil frontierei maritime internationale solicita statelor numai stabilirea frontierelor maritime prin acord si nu in conformitate cu vreo regula sau principiu specifice. jurisdictia Curtii.

25 martie 1948 - Hotararea CIJ ( 15 voturi pentru, 1 contra) rezolva chestiunile procedurale privind jurisdictia Curtii si admsibilitatea cererii formulate de Marea Britanie,prin respingerea obiectiilor ridicate de Albania. Curtea arata, inter alia, ca o comunicare din 2 iulie 1947, adresata ei de catre guvernul din Albania, stabileste acceptarea voluntara a jurisdictiei CIJ de catre Albania: 'prin supunerea diferendului unei solicitari, guvernul Marii Britanii a acordat guvernului Albaniei posibilitatea de a accepta jurisdictia Curtii. Aceasta acceptare fusese data prin scrisoarea guvernului albanez din 2 iulie 1947.' Hotararea cuprinde un element important legat de forum prorogatum: desi la data trimiterii scrisorii Albania nu era inca stat membru al ONU nu aduce atingere drepturilor cuprinse in acest document oficial. 7 dintre judecatori au declarat, in opinia individuala formulata, ca hotararea CIJ ar fi trebuit sa sesizeze expres ca recomandarea Consiliului de Securitate poate fi considerata ca temei suficient pentru jurisdictia Curtii. Hotararea precizeaza si ca, in principiu, consimtamantul partilor de a exercita jurisdictia nu poate fi supus anumitor conditii de forma.

4 aprilie 1949 - Hotararea CIJ, in temeiul administrarii probelor (opinia de specialitate cu privire la anumite circumstante, a unut comitet format din ofiteri activi, aproba cu martori s.a.) stipuleaza ca : Albania era responsabila, in temeiul dreptului international, pentru exploziile care awsesera loc in apele albaneze si pentru pagubele si pierderile de vieti omenesti consecutive. Curtea nu accepta ideea ca Albania insasi ar fi amplasat minele sau ar fi incuviintat vreo operatie de amplasare a minelor desfasurata de Flota iugoslava la cererea Albaniei. Pe de alta parte, se arata ca minele nu ar fi putut fi amplasate fara stiinta guvernului albanez; cu aceasta ocazie, se indica in particular faptul ca un control exclusiv exercitat de un stat in interiorul frontierelor poate face imposibila furnizarea directa a dovezilor sau faptelor antrenand responsabilitatea sa intemationala. Statul victima trebuie, in acest caz, sa permita o recurgere libera la dovedirea faptelor sau circumstantelor evidente; aceasta deductie indirecta trebuie privita

baza drepte, unind anumite puncte avansate ale tarmului si deviind, in consecinta, de la contururile acestuia, pentru a-si asigura zone de pescuit mai intinse.

18 decembrie 1951 - hotararea CIJ stabileste, in contradictoriu cu formularile Marii Britanii, ca nici metoda si nici liniile de baza actuale prevazute in decretul din 1935 nu sunt contrare dreptului international deoarece abaterea de la directia generala a tarmului nu este de o maniera notabila. Mai mult, CIJ a luat in considerare si faptul ca sistemul norvegian de delimitare beneficiase de acordul tacit al Marii Britanii care nu ridicase obiectii timp de 60 de ani.

Afacerea delimitarii platoului continental dintre Jamahiria Araba Libiana si Malta

Iulie 1982 - Printr-un acord special, Libia si Malta supun atentiei CIJ un diferend inter cu privire la delimitarea platourilor continentale corespunzatoare. Statele au solocitat curtii nu numai sa precizeze regulule si principiile aplicabile unei asemenea delimitari, ci si sa arate metoda practica de aplicare a acestor principii si reguli in delimitarea in cauza.

Octombrie 1982 - Italia formuleaza o cerere prin care pretinde ca anumite portiuni din platoul continentalitalian faceau parte din zonele disputate in diferendul dintre Libia si Malta.

21 martie 1984 - Curtea refuza, cu 11 voturi contra 5, Italiei pretentiile de a interveni in litigiu. Principala motivatie a CIJ era aceea ca, in ciuda argumentelor invocate de Italia, obiectul real al cererii acesteia nu era prezervarea ci mai degraba adjudecarea unor pretinse drepturi ale Italiei, cu alte cuvinte, decizia unui diferend existent intre Italia si principalele parti referitor la extinderea platoului continental italian. Curtea a stabilit ca o asemenea cerere de interventie nu era admisibila in temeiul art.62 din Statutul CIJI deoarece, in acest caz, nu exista nici o legatura jurisdictionala intre intervenient si partile principale. Judecata unor drepturi fara legatura jurisdictionala in procedura interventiei ar constitui o exceptie de la principiile fundamentale (reciprocitatea, egalitatea probabil justificat, al unei asemenea abordari, nu a fost rezolvat.

Un alt rezultat nesatisfacator al hotararii este acela ca o cerere de interventie care, in final, a fost respinsa, a avut acelasi efect de a lamuri Curtea ca si in situatia in care Italia ar i fost acceptata ca intervenient. Aceasta pozitie a potentialului-intervenient, aceeasi sau chiar mai buna cu situatia in care interventia ar fi fost permisa, este inconsistenta cu motivul pentru care procedura interventiei a fost initial conceputa.

2) Desenarea liniei de delimitare este criticabila : rezultatul delimitarii CIJ pare greu de justificat. Asa cum se subliniaza in unele dintre opiniile dizidente formulate de judecatori din completul Curtii, modificarea catre nord a liniei mediane dintre Malta si Libia ca si ipotetica incorporare, a Maltei in Italia necesitau temeiuri juridice. Curtea nu a explicat de ce portiunea de platou continental maltez nu a putut fi definita de linia mediana care deja atribuise Maltei o portiune relativ mica datorita faptului ca lungimile celor doua coaste erau atat de diferite incat jumatatea superioara a triunghiului format de tarmuri ar fi constituit, intr-un fel, o ajustare naturala a delimitarii bazata pe linia mediana. Desi anterior cutea declarase3° ca delimitarea nu este sinonima cu refasonarea naturii sau cu exercitarea unei justitii distributive hotararea din 3 iunie 1985 nu urmeaza aceleasi principii fundamentale.

Se pare ca statele au acceptat ca delimitarea in conformitate cu noul drept al marii inseamna gasirea unui compromis acceptabil decat o decizie intemeiata pe lege. Curtea are, astfel, sarcina delicata de a nu impiedica promptitudinea statelor in acceptarea jurisdictiei bazata intr-o mare masura pe libertatea de optiune, prin aceasta deplasandu-se dincolo de sfera judiciara de adjudecare. Probabil Curtea ar trebui sa se abtina de la lamuriri suplimentare regulilor si principiilor pertinente intr-un anumit caz si sa lase partilor desenarea liniei finale de delimitare printr-un compromis care sa fie

acceptat prin respectarea circumstantelor date ³¹ functie de interesele care sunt cel mai mult prezente in pozitiile luate de catre state. Intr-o situatie ar fi un banc de peste de importanta curenta, in altul ar i hidrocarburi in apropiere si in altul, mediul inconjurator. Pentru fiecare dintre situatii, impartirea va trebui modelata. La sfarsit dreptul si, prin acesta, hotararea Curtii, va aparea ca nefiind intemeiat pe un principiu. Dar hotararile Curtii trebuie sa fie bazate pe legitimitatea si autoritatea normelor de drept de aplicare generala, cu consecinta ca instanta isi poate exercita autoritatea, atrage respectul comunitatii internationale si induce ascultare hotararilor sale. Un proces de luare a deciziei intemeiat in mod esential pe interesele ad-hoc ale statelor, chiar validat de catre CIJ, va beneficia de minima legitimitate. Statele pot cadea de acord intre ele sa-si delimiteze frontierele pe baza intereselor curente. Curtea, oricum, va forta/impinge statele sa-i accepte delimitarile sale numai daca ele sunt intemeiate pe reguli mai principiale care sa-1 acorde legitimitate hotararilor. Doar in cadrul procesului politic si nu prin jurisdictia Curtii sunt stabilizate si rezolvate conflictele pe temeiul intereselor curente ale statelor. Aceasta atitudine poate incetini evolutia unui drept stabil. Resursa naturala, mediul si alte preocupari similare pot fi cel mai bine adresate pe fondul lor in lumina, dar separate de, delimitarea frontaliera.

3.4.2. In Hotararea pe fond din 24 febr.l982 si cea privind revizuirea din 1985 (a doua etapa a rolului CIJ), Curtea a intarit, in primul rand, importanta notiunii de ' adiacenta'.¹¹

In al doilea rand, in Hotararea pe fond din 1982, Curtea a inserat cateva elemente interesante care au i-au construit argumentatia juridica: in primul rand, Curtea a consfintit noua tendinta consacrata la acel moment prin sesiunile UNCLO¹² de respingere a aplicarii principiului prelungirii naturale a platoului continental (invocat de parti) deoarece ne aflam in prezenta unui singur platou continental comun celor doua state litigante. Prevederile cu caracter de lege ferenda la acel moment, se

Chiar si pentru statele care sunt parti la Conventie, Hotararea Curtii limiteaza considerabil caracterul sau constrangator: desi Conventia din 1958 era in vigoare intre Canada si SUA, Camera CIJ, care trebuia sa traseze o ' frontiera' maritima unica, a facut sa prevaleze principiul liniei mediane asupra principiului echidistantei. In plus, multe decizii fac din regula 'echidistantei circumstantelor speciale' o 'simpla expresie a unei norme generale potrivit careia limita trebuie sa fie determinata dupa principii echitabile.

3.4.4. Consolidarea celei de-a 2a etape

Una dintre caracteristicile importante celei de a doua etape este conturarea unui trend inaugurat inca din timpul activitatii CPJI referitor la statele care, fara a fi direct implicate intr-o disputa aflata pe rolul Curtii, pot formula cereri de interventie daca demonstreaza ca reglementarea fondului diferendului printr-o hotarare a Curtii le poate afecta drepturile contemporane sau viitoare. Dintre afacerile care au inclus astfel de cereri de interventie, cu precizarea ca nu toate s-au finalizat cu acceptul Curtii in ceea ce priveste solicitarea de a interveni in proces, mentionam:

in 1981, in Afacerea privind delimitarea platoului continental dintre Libia si Tunisia - solicitarea Maltei;

in 1983, in Afacerea privind delimitarea platoului continental dintre Libia si Malta - solicitarea Italiei;

in 1984, declaratia de interventie a El Salvadorului in Afacerea privind activitatile militare si paramilitare in si impotriva statului Nicaragua;

in 1989, in Afacerea privind delimitarea frontaliera terestra, maritima si insulara dintre El Salvador si Honduras ­solicitarea statului Nicaragua.

In Afacerea privind delimitarea Platoului continental dintre Libia si Malta, Hotararea pronuntata la 3 iunie 1985, Curtea si-a coordonat jurisprudenta in urma modificarilor aduse de cea de a III a Conferinta ONU privind dreptul marii in ceea ce priveste definitia intinderii platoului continental. Si in acest caz Curtea a procedat in etape in vederea desenarii liniei de delimitare.

Capitolul IV. Concluzii si analize de spete

Afacerea Canalului Corfu

Marea Britanie versus Albania

Acest caz a marcat inceputul activitatii jurisdictionale a CIJ in disputele interstatale. Incidentul a provocat trei hotarari ale CIJ.

15 mai 1946 - in urma exploziei unor mine in apele teritoriale albaneze, 2 nave britanice au suferit pagube la trecerea prin canalul Corfulg' (care fusese curatat in noiembrie 1944). Printr-un schimb de note diplomatice, guvernul britanic revendica dreptul de pasaj prin stramtori fara obligatia anuntarii sau permisiunii de catre statul riveran in timp ce gtzvernul albanez si-a exprimat opinia ca pasajul unei nave straine trebuie sa fie anuntat in avans si trebuie sa aiba permisiune din partea autoritatilor albaneze.

22 octombrie 1946 - Pentru a testa atitudinea Albaniei, un escadron format din doua cuirasate si doua distrugatoare a parasit portul Corfu, indreptandu-se catre nord. In stramtoarea Corfu, cele doua distrugatoare au lovit mine, fiind avariate. Mai mult, echipajele au inregistrat morti si raniti.

13 noiembrie 1946 - Flota britanica a desfasurat unilateral operatii de curatare a Canalului Corfu de mine, in ciuda protestelor puternice din partea Albaniei.

9 aprilie 1947 - prin rezolutia Consiliului de Securitate cazul este adus in atentia ONU iar statele parti 'trebuie sa supuna imediat disputa CIJ in concordanta cu prevederile Statutului acesteia'. Aceasta rezolutie a fost acceptata de ambele parti.

22 mai 1947 - Marea Britanie sesizeaza CIJ in legatura cu diferendul aparut, acuzand Albania ca ar fi pus sau permis unui stat tert sa amplaseze mine dupa operatiunile de curatare desfasurate de Fortele Navale Aliate. Printr-o scrisoare adresata Curtii, Albania protesteaza vehement impotriva cererii Marii Britanii si exprima opinia ca aceasta nu este in concordanta cu Statutul Curtii si ca partile ar fi trebuit sa ajunga la o intelegere in privinta supunerii disputei lor Curtii. In aceeasi scrisoare, Albania arata ca era, cu toate acestea, pregatita sa apara in fata Curtii. In prima parte a procedurilor, Albani a ridicat obiectii preliminare privind

CONCLUZII

Forta realizarii jurisdictionale a dreptului marii a cunoscut o evolutie fara precedent in celelalte domenii ale dreptului international public. Rolul necontestat si influenta covarsitoare ale jurisprudentei Curtii Internationale de Justitie de la Haga in aceasta materie dar si interesele in crestere ale statelor in privinta reglementarii si recunoasterii tuturor revendicarilor maritime in temeiul noului drept al marii, demonstrate in prezenta lucrare, pun intr-o perspectiva total noua pentru dreptul international rolul reglementarii jurisdictionale a diferendelor: daca, in mod traditional, jurisdictiile internationale au, fata de tiparele dreptului intern, un rol limitat si secundar in ansamblul ordinii publice internationale, in noul drept al marii pozitia Curtii Internationale de Justitie de la Haga, sustinuta si de atitudinea favorabila a statelor, chiar litigante, este aceea de garant al aplicarii normelor juridice. Intr-o viziune puternic centralizatoare, fara a putea fi calificata in sens constitutional ca una dintre puterile care asigura ordinea de drept in lume, pentru domeniul special si important al dreptului marii, CIJ s-a impus, indeosebi in ultimele doua decenii de activitate jurisdictionala, ca templul necontestat al a irmarii, interpretarii, recunoasterii, dezvoltarii si sistematizarii dreptului marii. Mai mult, in ciuda limitelor si inconsecventelor dar luand in calcul trendul catre o mai sustinuta coerenta si predictibilitate ale jurisprudentei sale, atribute dinamice dar si perfectibile, Curtea a inceput opera de limpezire a unuia dintre domeniile de viitor ale dreptului marii caruia i se poate, deja, revendica un statut conceptual de stiinta distincta: dreptul international al frontierelor maritime.

Nu in ultimul rand, relatiile internationale actuale in care inca 2/3 dintre potentialele frontiere maritime ale lumii asteapta sa fie reglementate pe temeiuri necontestabile, sunt un argument strictobiectiv care sustine ideea ca acum este momentul oportun al impunerii unui model juridic tuturor statelor interesate.