StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Formele infractiunii intentionate dupa fazele de desfasurare : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Formele infractiunii intentionate dupa fazele de desfasurare



FORMELE INFRACTIUNII INTENTIONATE DUPA FAZELE DE DESFASURARE



Fazele de desfasurare a infractiunii intentionate



Consideratii introductive




Savarsirea infractiunii implica din partea acestuia o activitate ce se desfasoara in timp si spatiu.Aceasta activitate poate consta din una sau mai multe actiuni, fiecare actiune putand consta, la rindul sau, din unul sau mai multe acte. Savarsirea infractiunii poate parcurge deci mai multe momente sau faze in drumul ei spre producerea rezultatului socialmente periculos.

Fazele de desfasurare a infractiunii intentionate sunt acele etape pe care le poate parcurge activitatea infractionala din momentul conceperii sale pana in momentul producerii urmarilor socialmente periculoase.



Perioadele infractiunii intentionate


Studiul activitatii infractionale atesta existenta, in desfasurarea acesteia, a doua perioade pe care le parcurge si anume o perioada interna sau psihica, de conceptie si decizie si o perioada externa sau de executie a deciziei de a savarsi infractiunea.

a) Perioada interna sau psihica este tarmuita de doua momente: al incoltirii ideii de a savarsi o infractiune - ca moment initial si luarea hotaririi de a savarsi infractiunea - ca moment final. Intre cele doua momente se situeaza deliberarea, adica compararea, in vederea luarii deciziei, a alternativelor savarsirii sau nesavarsirii infractiunii, a avantajelor sau dezavantajelor atrase de fiecare alternativa.

In perioada interna se disting trei momente :

- al conceperii ideii de a savarsi o infractiune - motivatia acestei idei intereseaza pe criminolog si deopotriva pe judecator, acesta din urma avand de individualizat pedeapsa pentru infractiunea savarsita;

- urmatorul moment este cel al deliberarii in care persoana cantareste motivele pro si contra ideii de a savarsi o infractiune;

- al treilea moment este cel al deciziei, al hotararii de a savarsi o infractiune, moment ce finalizeaza perioada interna, subiectiva, psihica, perioada care este intalnita numai la infractiunile intentionate.

Perioada interna precede intotdeauna perioada externa, fiindca intotdeauna apare mai intai ideea de a savarsi fapta si se ia hotararea de a fi savarsita si apoi se trece la realizarea deciziei. Decizia de a savarsi fapta poate fi urmata de punerea ei in executare la un interval de timp mai mic sau mai mare, dar perioada interna exista la toate infractiunile, chiar daca intre luarea hotararii si executarea acesteia intervalul de timp este redus la dimensiunea unei clipe.

Problema existentei acestei perioade ca si in general problema fazelor desfasurarii activitatii infractionale nu se pune in cazul infractiunilor praeterintentionate sau din culpa.

Intrucat luarea hotararii de a savarsi infractiunea nu depaseste forul interior al persoanei, existand doar in constiinta acesteia, perioada nu are relevanta penala.

Asa cum s-a subliniat in doctrina penala, perioada interna poate avea uneori si o latura externa, atunci cand hotararea de a savarsi infractiunea a fost luata in comun de catre mai multe persoane. Tot in perioada interna, dar ca faza adiacenta externa, doctrina penala mai distinge si o faza oratorie in care cel care a luat hotararea de a savarsi infractiunea o face cunoscuta altor persoane. Este o manifestare exterioara a gandului infractional. Intrucat in aceasta faza nu se intreprinde nimic pentru realizarea hotararii infractionale, se apreciaza ca nu poate fi considerata infractiune si pe cale de consecinta, nu atrage raspunderea penala a celui care a luat hotararea infractionala.

Daca insa, comunicarea hotararii de a savarsi o infractiune este facuta cu scopul de a atrage si alte persoane la savarsirea infractiunii sau de a ajunge la cunostinta viitoarei victime, aceasta activitate este periculoasa si poate imbraca o forma a pluralitatii de infractori- de exemplu: complot- art.167 Cod penal, asocierea pentru savarsirea de infractiuni - art.323 Cod penal - ori o infractiune de sine statatoare cum ar f 252c21c i de exemplu amenintarea - art.193 Cod penal.

b) Perioada externa sau de executare cuprinde intreaga manifestare exterioara, respectiv toate actiunile si actele efectuate in vederea realizarii hotararii de a savarsi infractiunea. In aceasta perioada, desfasurarea activitatii infractionale parcurge drumul infractiunii, de la prima manifestare externa in executarea rezolutiei infractionale pana la producerea rezultatului socialmente periculos si pana la ultima evolutie eventuala a acestui rezultat. Prin aceste actiuni si acte se realizeaza latura obiectiva a infractiunii.

In perioada externa a activitatii infractionale se disting ca faze: faza actelor de pregatire, faza actelor de executare si faza urmarilor.

Astfel de faze sunt posibile la orice infractiune intentionata insa nu sunt obligatorii toate. De exemplu, poate lipsi faza de pregatire a infractiunii la infractiunile ce se comit cu intentie spontana.

Faza actelor pregatitoare este caracterizata prin savarsirea de acte care pregatesc comiterea actiunii ce constituie elementul material al infractiunii. Este prima faza a perioadei externe, in care se trece la executarea hotararii infractionale prin acte care pregatesc din punct de vedere material sau moral savarsirea faptei prevazute de legea penala, fara sa se treaca la executarea propriu-zisa a acesteia, care apartine fazei urmatoare.

Faza actelor de executare se caracterizeaza prin savarsirea de acte de natura sa realizeze insasi actiunea care constituie elementul material al infractiunii. In aceasta faza se trece deci de la pregatirea savarsirii faptei la savarsirea efectiva a acesteia.

Executarea hotararii de a savarsi fapta poate prezenta mai multe modalitati.

Astfel, este posibil ca executarea faptei sa fie intrerupta, in asa fel incat nu se realizeaza decat o parte din actiunea care constituie elementul material al infractiunii. De asemenea, se poate ca executarea faptei sa fie completa, adica sa se savarseasca fapta care constituie elementul material al infractiunii, dar sa nu se produca rezultatul cerut de lege pentru intregirea laturii obiective a respectivei infractiuni.

Mai este posibil si are loc in majoritatea cazurilor, savarsirea pana la capat a faptei dupa care urmeaza sa se produca rezultatul, care are loc in faza urmatoare, aceea a urmarilor sau rezultatului.

Faza urmarilor se caracterizeaza prin producerea urmarilor socialmente periculoase prevazute in latura obiectiva a infractiunii. Momentul initial al acestei faze este cel al savarsirii in intregime a faptei, urmata de producerea efectiva a urmarii imediate.

In unele cazuri, faza urmarilor poate dura mai mult, fie datorita prelungirii in timp a actiunii care duce la aparitia urmarii, fie din cauza amplificarii ulterioare a rezultatului produs.










Formele infractiunii intentionate dupa fazele

de desfasurare a activitatii ilicite




Notiunea de forme ale faptei incriminate


Perioada externa a activitatii infractionale in care se realizeaza latura obiectiva a infractiunii este susceptibila de anumite faze. Aceste faze se autonomizeaza printr-un anumit grad de realizare a hotararii infractionale si de periculozitate sociala.

Intrucat si aceste faze in care se poate afla activitatea infractionala prezinta pericol social, in literatura juridica si in legislatie s-a pus problema incriminarii si sanctionarii lor, cat si necesitatea stabilirii formelor ce le poate avea infractiunea in raport cu gradul de realizare a laturii obiective si a periculozitatii sociale.

In doctrina penala, prin forme ale infractiunii se inteleg formele pe care aceasta le poate avea in functie de fazele de desfasurare a activitatii infractionale.

In ceea ce priveste determinarea formelor infractiunii, in raport cu fazele desfasurarii activitatii infractionale, este de asemenea, unanim admis in teoria dreptului penal ca , in perioada interna, nu se pune problema existentei unei forme a infractiunii, deoarece, desi odata cu luarea deciziei de savarsire a faptei s-a realizat in intregime latura subiectiva a infractiunii, nu exista nimic din latura obiectiva a acesteia, nici un act de conduita exterioara care sa tinda spre realizarea ei.

Nici in cazul exteriorizarii intentiei celor care au decis in comun sa savarseasca infractiunea, nici in situatia fazei oratorii nu are loc o executare a rezolutiei, ci numai o exteriorizare cu scopul tocmai al luarii rezolutiei, astfel ca nu se poate vorbi de o forma a infractiunii.

Insa, in cadrul perioadei externe sau de executare a rezolutiei infractionale pot exista forme ale infractiunii in raport cu toate fazele de desfasurare a activitatii infractionale, astfel incat pot exista atatea forme ale infractiunii cate faze de modalitati ale acestora exista.

Astfel, sunt cunoscute ca forme ale infractiunii:

- forma actelor preparatorii sau de pregatire, corespunzatoare fazei de desfasurare cu aceeasi denumire;

- forma tentativei, corespunzatoare fazei actelor de executare in situatia in care executarea a fost intrerupta sau, desi a fost dusa pana la capat, a ramas totusi fara rezultat;

- forma faptului consumat, corespunzatoare fazei urmarilor in situatia in care, in urma savarsirii faptei s-a produs rezultatul in conditiile cerute de lege pentru ca aceasta sa intregeasca latura obiectiva a infractiunii - aceasta forma corespunde formei tipice in care fapta este prevazuta in textul incriminator;

- forma faptului epuizat, corespunzatoare, de asemenea, fazei urmarilor insa in ipoteza in care dupa producerea rezultatului, deci dupa momentul consumarii, datorita prelungirii in timp a faptei insasi sau agravarii ulterioare a rezultatului, acesta se amplifica in mod deosebit, determinand o alta calificare a faptei.

Intrucat infractiunea poate exista in oricare dintre aceste forme, in teoria dreptului penal infractiunile au fost clasificate dupa forma lor, in infractiuni tip, corespunzatoare formei tipice sau de baza si infractiuni derivate, corespunzatoare formelor atipice sau derivate ale infractiunii.

Infractiunile tip sunt denumite si infractiuni fapt consumat, iar infractiunile corespunzatoare faptelor atipice sunt denumite, dupa caz, infractiuni fapt preparat (corespunzatoare actelor preparatorii), infractiuni fapt tentat (corespunzatoare tentativei) si infractiuni fapt epuizat (corespunzatoare rezultatului epuizat).



Actele premergatoare (preparatorii)


In cele mai multe cazuri, faptuitorul nu trece la infaptuirea hotararii infractionale, deci nu se angajeaza in executarea propriu-zisa a actelor ce caracterizeaza elementul material al infractiunii, fara a incerca sa-i asigure succesul prin pregatirea anterioara a unor conditii si mijloace cat mai favorabile.

Pornind de la modul de manifestare a actelor de pregatire si de la valoarea lor in procesul savarsirii infractiunii, in literatura juridica acestea au fost definite ca fiind acele acte care constau in procurarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor de savarsire a infractiunii ori in crearea conditiilor favorabile in vederea comiterii acesteia.

Fiind efectuate in realizarea hotararii de a savarsi infractiunea pe care o pregatesc, actele preparatorii presupun existenta unei rezolutii infractionale si deci nu sunt posibile decat la infractiunile intentionate.

Sub raportul continutului lor, actele preparatorii sau pregatitoare pot consta din:

- acte de pregatire materiala a savarsirii faptei, cum ar fi producerea sau procurarea mijloacelor sau instrumentelor ori adaptarea lor in vederea savarsirii faptei, asigurarea mijloacelor de transport si a locului de refugiu dupa savarsirea faptei ori de depozitare a bunurilor sustrase, inlaturarea unor obstacole materiale din calea savarsirii faptei si in general in crearea de conditii materiale favorabile pentru savarsirea faptei;

- acte de pregatire morala cum ar fi culegerea de informatii asupra conditiilor in care urmeaza sa fie comisa fapta, atragerea de complici la savarsirea infractiunii, studierea locului unde urmeaza sa fie efectuata fapta ori a mijloacelor cu care urmeaza sa fie efectuata si in general, in crearea de conditii psihice sau morale favorabile savarsirii faptei.

Cand actele preparatorii sunt efectuate de o alta persoana decat cea care va executa nemijlocit infractiunea, constituie acte de complicitate, care se pedepsesc in conditiile savarsirii faptei tipice de catre autor.

Pentru ca o activitate sa fie considerata act de pregatire la savarsirea unei infractiuni, trebuie sa intruneasca cumulativ urmatoarele conditii:

a) Sa aiba o existenta obiectiva, sa se materializeze intr-o manifestare capabila sa creeze conditii favorabile executarii actiunii ilicite.



Pregatirea poate consta in procurarea de instrumente sau mijloace necesare savarsirii infractiunii ori adaptarea lor in vederea infaptuirii scopului propus, luarea de informatii cu privire la locul si timpul savarsirii faptei, luarea de masuri in vederea impiedicarii descoperirii faptei sau asigurarii folosului ce va rezulta din infractiune.

b) Activitatea de pregatire sa se efectueze cu intentie.

Cel ce realizeaza un act de pregatire actioneaza cu intentie directa, intrucat prevede si urmareste producerea rezultatului in vederea infaptuirii caruia face pregatirea necesara. Astfel, pe langa existenta obiectiva a actului respectiv, este necesar sa se dovedeasca ca aceasta s-a efectuat pentru a servi la savarsirea infractiunii proiectate. De exemplu, in situatia procurarii unei substante otravitoare sau a unui material exploziv, se impune sa se stabileasca ca faptuitorul a efectuat un asemenea act cu scopul de a ucide o persoana.

c) Activitatea efectuata sa nu faca parte din elementul material al infractiunii proiectate sau sa nu constituie un inceput de executare a acesteia.

Aceasta conditie este cea care faca sa se delimiteze actele preparatorii de tentativa. In doctrina si practica judiciara sunt uneori dificultati in constatarea acestei conditii.

Activitatea unei persoane de a procura o cheie pentru a o folosi la deschiderea unui depozit cu scopul de a sustrage anumite bunuri constituie act de pregatire. In cazul in care aceeasi persoana a patruns prin folosirea cheii in depozit, chiar daca nu a inceput actiunea de luare a bunurilor, aceasta a trecut la executarea infractiunii, intrucat efractia constituie o componenta a elementului material al infractiunii de furt calificat (art.209 al.1 lit. i Cod penal).

O prima caracteristica a actelor preparatorii este aceea ca ele pot fi delimitate in timp si spatiu. Acestea se efectueaza fie la locul savarsirii faptei, fie in alt loc, la o data mai indepartata ori apropiata fata de momentul comiterii infractiunii. Delimitarea acestora in timp si spatiu are relevanta in tragerea la raspundere penala a faptuitorului si individualizarea pedepsei.

In cazul actelor de pregatire incriminate, delimitarea in spatiu este necesara pentru stabilirea competentei teritoriale a organelor judiciare, iar delimitarea in timp, pentru aplicarea legii penale mai favorabile, daca aceasta se impune.

O alta caracteristica a actelor preparatorii consta in aceea ca ele nu pun in pericol direct valorile sociale ocrotite de legea penala. Intrucat creeaza conditii pentru executarea actiunii incriminate, prezinta un pericol potential si indepartat. Sub aspectul valorii contributive in producerea rezultatului, au valoare de conditii care favorizeaza producerea rezultatului.

Actele preparatorii pot fi realizate intr-o perioada mai indelungata sau mai scurta de timp. Intre actele de pregatire si cele de executare se poate intercala, de asemenea, un interval de timp cu o durata diferita.




Tentativa




Definitia si conditiile tentativei


In conditia progresiva a procesului infractional tentativa se incadreaza intre faza actelor pregatitoare si faza consumarii, reprezentand o incercare de a comite infractiunea numai cand ne referim la activitatea materiala, obiectiva, adica la ipoteza in care faptuitorul savarseste acte indreptate spre consumarea infractiunii, dar nu le finalizeaza prin producerea rezultatului.

Tentativa este acea forma a infractiunii care consta in punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea, executare care a fost insa intrerupta sau nu si-a produs efectul (art. 34 alin. 1 C.p.).

Caracterizandu-se printr-o executare neterminata sau prin absenta rezultatului - deci printr-o latura obiectiva incompleta - tentativa este o forma atipica (imperfecta) a infractiunii pe care subiectul si-a propus sa o savarseasca. Ea este insa o infractiune pentru ca, desi nedesavarsita din punct de vedere obiectiv, este o fapta incriminata si pedepsita de lege.

Din definitia data in Codul penal tentativei se desprinde faptul ca pentru existenta acesteia trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:

a. Sa existe intentia faptuitorului de a savarsi o infractiune determinata. Actele de punere in executare a unei infractiuni trebuie sa fie precedate de o asemenea hotarare, care presupune vointa si constiinta prevederii de a savarsi o fapta infractionala. Numai in cazurile in care se stabileste existenta intentiei de a savarsi o anumita infractiune se poate vorbi de o tentativa in conceptia Codului nostru penal.

b. Punerea in executare a hotararii infractionale. Prin "punerea in executare" a hotararii de a savarsi infractiunea se intelege efectuarea unuia sau a unor acte prin care se poate executa actiunea ce constituie elementul material al infractiunii, element exprimat prin cuvantul care indica materialitatea faptei prevazut in fiecare text incriminator din partea speciala a Codului penal.††††††††

Se considera ca s-a pus in executare hotararea de a comite o infractiune de talharie (art. 211 C.p.) in situatia in care s-au aplicat lovituri victimei in scopul luarii unui bun din posesia acesteia.

c. Actiunea de savarsire a faptei sa fie intrerupta sau sa nu-si produca efectul din motive independente de vointa faptuitorului. Daca inceperea executarii este momentul initial sau limita inferioara a tentativei, atunci intreruperea actiunii sau executarea ei pana la capat fara sa se produca rezultatul reprezinta momentul final sau limita superioara a acesteia.

Intreruperea executarii si neproducerea rezultatului chiar daca executarea a fost integral realizata trebuie sa fie datorate unor imprejurari independente de vointa faptuitorului.



Continutul tentativei


Continutul tentativei cuprinde latura obiectiva care are aceleasi componente obligatorii ca si in cazul infractiunii consumate, cu modalitati specifice si anume: a trecerii la executare, a incetarii executarii elementului material ce caracterizeaza latura obiectiva a infractiunii incercate, deci cu prag inferior si a doua cerinta ca executarea sa fi fost intrerupa, fie sa nu-si fi produs efectul, deci un prag superior, intre cele doua limite, elementul material al tentativei se realizeaza, in cazul tentatiei neterminate, prin savarsirea unui fragment din actele ce trebuiau realizate, pentru consumarea infractiunii, iar in cazul tentativei terminate sau perfecte, prin epuizarea tuturor actelor ce caracterizeaza latura obiectiva a infractiunii, dar fara efecte.

Deosebirea dintre tentativa si infractiunea consumata, in ceea ce priveste obiectul juridic, consta in aceea ca prin infractiunea consumata, de regulaa, se vatama valoarea sociala, in timp ce prin tentativa se creeaza intotdeauna un pericol direct pentru aceasta. De aceea, gradul de pericol social al tentativei este diminuat fata de cel al faptei consumate.

A.Obiectul tentativei. In cazul tentativei, obiectul juridic este identic cu al faptei consumate. De pilda, la infractiunea de omor comisa atat in forma consumati, cat si a tentativei, obiectul juridic il constituie relatiile sociale privitoare la dreptul la viata al unei persoane, ocrotite de legea penala.

Deosebirea dintre tentativa si infractiunea consumata, in ceea ce priveste obiectul juridic, consta in aceea ca prin infractiunea consumata, de regula, se vatama valoarea sociala, in timp ce prin tentativa se creeaza intotdeauna un pericol direct pentru aceasta. De aceea, gradul de pericol social al tentativei este diminuat fata de cel al faptei consumate.

In functie de infractiunea la care s-a inceput executarea, tentativa poate sa se caracterizeze si prin existenta unui obiect material asupra caruia se indreapta activitatea faptuitorului.

B.Subiectul tentativei. Este persoana fizica/juridica care a luat hotararea de a comite infractiunea si care a inceput executarea ei. Persoana trebuie sa indeplineasca conditiile generale de existenta ale subiectului infractiunii: limita de varsta, responsabilitatea si libertatea de hotarare si actiune.

Tentativa este susceptibila de a fi comisa in participatie, caz in care faptuitorii pot avea roluri diferite: autor, instigator si complice, in functie de configuratia activitatii realizate.

C. Latura obiectiva. La tentativa, latura obiectiva are aceleasi componente obligatorii ca si in cazul infractiunii consumate, adica un element material, un rezultat si un raport de cauzalitate intre activitatea fizica si urmarea produsa, insa distingem anumite particularitati, pe de o parte, in ce priveste actul de executare, iar pe de alta parte, cu privire la urmarea imediata.

Actul de executare al tentativei la orice infractiune se realizeaza numai prin actiuni, pe cand la forma consumata poate consta si intr-o inactiune. Anumite particularitati poate prezenta tentativa in cazul infractiunilor complexe, in continutul carora intra ca element sau ca circumstanta agravanta o actiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala. Chiar daca una dintre faptele incluse in continutul infractiunii complexe se realizeaza integral, iar cealalta numai partial, intreaga complexitate faptica va trebui apreciata ca tentativa la acea infractiune, si nu ca fapta consumata.†††

Urmarea imediata. Daca in cazul infractiunii consumate urmarea este bine individualizata si difera de la o infractiune la alta, contribuind la determinarea unui anumit tip de infractiune - moartea persoanei (infractiunea de omor), distrugerea unor bunuri (infractiunea de distrugere), paguba produsa prin inselaciune (infractiunea de inselaciune), in cazul tentativei urmarea consta intr-un pericol direct creat pentru obiectul infractiunii. Spre deosebire de tentativa, infractiunea consumata se caracterizeaza prin vatamarea obiectului ocrotit de lege. Tentativa, prin executarea activitatii ilicite, creeaza doar o stare de pericol, de amenintare directa a relatiilor speciale ocrotite de legea penala.

D. Latura subiectiva. Desi latura subiectiva a tentativei este aceeasi cu a infractiunii consumate, exista totusi deosebiri. In cazul formei consumate, aceasta este realizata in intregime, integral, pe cand in situatia tentativei, numai partial, datorita neproducerii rezultatului

In toate imprejurarile in care pentru intregirea laturii subiective a infractiunii se prevede cerinta esentiala a unui anumit scop sau mobil, aceasta cerinta esentiala trebuie sa fie realizata si pentru existenta laturii subiective a tentativei la acea infractiune. De pilda, va exista tentativa la infractiunea de inselaciune numai in varianta in care incercarea de a induce in eroare, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte minicinoase, s-a facut in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.

Intotdeauna la tentativa, forma de vinovatie este intentia si, mai cu seama, intentia directa, intrucat faptuitorul, prin punerea in executare a hotararii infractionale prevede si urmareste producerea rezultatului.

In literatura si practica judiciara se discuta problema daca tentativa se poate comite si cu intentie indirecta. Unii autori, avand in vedere continutul intentiei indirecte, au considerat ca tentativa este posibila numai la faptele care au la baza intentia directa, pentru ca este greu de acceptat posibilitatea acesteia in situatia intentiei indirecte.

Intr-o opinie contrara se sustine posibilitatea tentativei si in cazul intentiei indirecte. Argumentul care se invoca in fundamentarea acestei teze priveste continutul subiectiv al faptei, care se formeaza initial inainte de inceputul de executare, fie ca intentia este directa, fie ca este indirecta, si care ramane acelasi in toata desfasurarea activitatii materiale.

Fapta la baza careia a stat intentia indirecta - chiar daca nu s-a realizat integral - pastreaza aceeasi forma de vinovatie. In sustinerea compatibilitatii tentativei cu intentia indirecta s-a mai invocat si reglementarea cuprinsa in art. 34 din noul Cod penal, care defineste tentativa si care prevede ca aceasta consta in punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea, adica a intentiei; or, potrivit art 20 C.p. intentia cu care se savarseste fapta poate fi directa sau indirecta.

In ce ne priveste, apreciem ca argumentele aduse in favoarea celei din urma opinii sunt indestulatoare pentru a o considera ca fiind corecta. De altfel, practica judiciara a promovat constant acest punct de vedere.

Tentativa, fiind o forma a infractiunii, prezinta nu numai trasaturile esentiale ale infractiunii dar si un anumit continut in care sunt reflectate trasaturile caracteristice tentativei, in vreuna dintre modalitatile prevazute de lege, raportate la continutul unei anumite infractiuni.



Formele tentativei


Formele tentativei dupa gradul de realizare a executarii

Dupa gradul de realizare a executarii actului material si a cauzelor neproducerii urmarilor, tentativa se poate prezenta sub urmatoarele forme:

A.Tentativa intrerupta (neterminata). Este reglementata de art. 20 al. 1 C.pen. si consta in punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea, executare care a fost intrerupta.

In aceasta forma a tentativei, executarea incepe imediat dupa terminarea actelor pregatitoare si dureaza pana cand, prin interventia unor forte constrangatoare ale vointei subiectului sau a unor forte independente de vointa autorului, executarea este intrerupta.



Cauzele de intrerupere sunt intotdeauna supravenite in raport cu ceea ce s-a realizat pana in momentul intervenirii lor si variate ca natura si mod de manifestare.

Intreruperea executarii are loc din cauze independente de vointa faptuitorului, in sensul ca acesta este silit sa se opreasca si sa intrerupa executarea infractiunii. Nu intereseaza, din punct de vedere juridic, daca aceste imprejurari sunt in stare, in mod obiectiv, sa infranga vointa faptuitorului; este suficient ca ele sa il influenteze, sa-i creeze o stare de teama, incat sa se opreasca din executarea infractiunii.

Ca atare, infractiunea poate esua prin intreruperea executarii, fie prin intervenirea unei forte umane straine (ca in cazul in care o alta persoana loveste peste arma cu care faptuitorul incearca sa ucida victima), fie prin capacitatea de rezistenta a victimei (ca in cazul in care femeia supusa constrangerii unui barbat reuseste sa se opuna la viol), fie prin preexistenta unui obstacol (ca in cazul unei camasi antiglont privitor la tentativa de omor prin impuscare), fie prin intervenirea unor obstacole ulterioare inceperii executarii (ca in cazul situatiei cand se suplimenteaza dispozitivul de paza), cat si in genere prin intervenirea oricarei cauze de natura a intrerupe o actiune umana (accident, incident).

Tentativa intrerupta este posibila la marea majoritate a infractiunilor susceptibile de a fi comise in aceasta forma. De aceea, in practica se intalneste cel mai adesea aceasta modalitate a tentativei, mai ales la infractiunile de omor, furt, talharie, viol, inselaciune etc.

Tentativa intrerupta se caracterizeaza prin inceperea executarii activitatii infractionale, executare care a fost intrerupta in desfasurarea sa. Cauzele de intrerupere pot fi variate ca natura; pot fi independente de autor sau dependente de vointa sa iar in cazul desistarii ele opresc desfasurarea activitatii incepute. Tentativa intrerupta este posibila atat la infractiunile formale (evadarea) cat si la cele materiale (omorul).

B.Tentativa fara efect, terminata sau perfecta se caracterizeazi prin executarea integrala a actiunii, fara a se produce rezultatul specific al infractiunii puse in executare. In desfasurarea actiunii nu au intervenit piedici care sa intrerupaa executarea inceputa si nici desistarea autorului.

Aceasta modalitate a tentativei este posibila numai la infractiunile materiale.

Tentativa perfecta sau fara efect. Este alta modalitate a tentativei si consta, potrivit art.20 alin. (1) teza II C.pen., in executarea integrala a activitatii infractionale fara a se produce rezultatul specific infractiunii puse in executare.

Asadar, in aceasta situatie faptuitorul, din punct de vedere al intentiei sale, a realizat in intregime activitatea, dar urmarea nu se produce din motive exterioare lui. De observat ca tocmai acesta este elementul ce face sa se deosebeasca tentativa perfecta de cea intrerupta. Si in cazul acestei modalitati a tentativei cauzele neproducerii urmarilor pot fi de natura diferita.

In practica judiciara s-a retinut tentativa perfecta la infractiunea de omor in cazul in care faptuitorul a tras cu arma, dar nu a lovit victima sau a administrat acesteia otrava dar a fost salvata.

C.Tentativa proprie In cazul formelor tentativei dupa gradul de realizare a executarii nu se ajunge la consumarea infractiunii datorita unor cauze ce survin dupa inceputul executarii, care conduc la intreruperea actiunii sau neproducerea rezultatului. Cauzele datorita carora rezultatul nu se produce, nu privesc mijloacele de savarsire a faptei si nici prezenta obiectului la locul comiterii ei (mijloacele sunt suficiente iar obiectul se afla la locul comiterii faptei). Tentativa intrerupta sau fara efect (proprie) reprezinta modalitatile cele mai frecvente in practica judiciara.

Formele tentativei dupa cauzele datorita carora nu se poate ajunge la consumarea infractiunii

A.Tentativa improprie.

Tentativa improprie exista in cazul cand consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite, ori datorita imprejurarii ca in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla (art.20 alin.2). Se numeste tentativa improprie, pentru ca executarea nu ajunge la consumare, nu este de natura sa produca rezultatul socialmente periculos, datorita mijloacelor folosite ori erorii faptuitorului cu privire la locul obiectului. Temeiul incriminarii si sanctionarii tentativei improprii consta nu numai in existenta intentiei de a savarsi o infractiune, de a executa actiunea incriminata de lege, dar si in aceea ca nerealizarea rezultatului se datoreaza exclusiv unor cauze cu totul in afara vointei autorului. Tentativa improprie nu trebuie confundata cu tentativa absolut imposibila sau absurda, la care modul de savarsire, mijloacele folosite ori inexistenta obiectului determina imposibilitatea savarsirii faptei. Astfel, in art.20, alin. ultim C.pen. se prevede ca "nu exista tentativa atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorata modului cum a fost conceputa executarea".

Consumarea infractiunii nu este posibila in cazul tentativei relativ improprii datorita urmatoarelor imprejurari:

insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite;

lipsei obiectului in timpul executarii de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.

Tentativa improprie, constand de regula in executarea integrala a actiunii, se aseamana sub aspectul actelor efectuate, cu tentativa fara efect. Daca mijloacele ar fi fost suficiente ori total adecvate si obiectul ar fi fost prezent la locul comiterii, nu ar fi existat nici un impediment in producerea rezultatului.

B. Tentativa absolut improprie (executarea fara caracter penal).

Se caracterizeaza printr-o actiune prevazuta de legea penala, executata in realizarea unei hotarari infractionale, dar care, datorita modului absurd in care a fost conceputa executarea, nu s-a putut consuma, nu s-a produs rezultatul urmarit.

Or, in cauza, modul cum a fost conceputa executarea faptei si mijloacele folosite in acest scop faceau posibila consumarea infractiunii. In acest sens nu se poate sustine ca fapta inculpatului de a turna o cantitate de paration pe ciocolata data victimei ar constitui o tentativa absolut improprie la infractiunea de omor, datorita mirosului puternic pe care-l degaja aceasta substanta toxica si care ar fi atras atentia oricui, imediat ce ar fi incercat sa o consume.

Intr-adevar, executarea inceputa nu este lipsita in mod absolut de aptitudinea de a duce la consumarea infractiunii, pentru aceasta fiind suficienta doar o neatentie, indeosebi din partea copiilor, cu atat mai mult cu cat mirosul caracteristic s-a raspandit mai tarziu si nu in momentul cand ciocolata a fost impregnata cu paration, cand aceasta putea fi consumata fara a se fi observat ca este otravita.

Tentativa absolut improprie, absolut imposibila sau absurda constituie o activitate fara caracter penal. Ea nu are capacitatea de a produce un rezultat periculos, din urmatoarele cauze:

mijloacele folosite de faptuitor sunt inapte, improprii, nu au aptitudinea de a produce rezultatul dorit (ex., folosirea pentru a ucide, a unei substante absolut inofensive);

obiectul material inexistent (ex., descarcarea armei asupra unui cadavru);

modul absurd in care a fost conceputa executarea faptei - ex., expedierea unei substante otravitoare unei persoane avizand-o asupra efectului ei.

Tentativa absolut improprie. Art. 20 alin (3) din C.pen. prevede ca "nu exista tentativa atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii este consecinta modului cum a fost conceputa executarea". Nuantand formularea legala, literatura juridica atribuie imposibilitatea consumarii urmatoarelor trei cauze: inaptitudinea totala a mijloacelor folosite de a produce urmarea, inexistenta absoluta a obiectului infractiunii si modul absurd in care este conceputa executarea. Astfel, este o tentativa absolut improprie incercarea de a ucide o persoana cu vraji sau farmece ori dandu-i sa bea un pahar cu apa sau facand-o sa ingereze o substanta absolut inofensiva.

De precizat ca nu trebuie confundata tentativa absolut improprie cu fapta putativa. In cazul acesteia din urma se savarseste o fapta care are caracter infractional numai in mintea faptuitorului, in realitate ea neavand trasaturile unei infractiuni. Astfel, fapta aceluia care isi insuseste un bun fara sa stie ca in realitate acel bun fusese abandonat, crezand astfel ca savarseste o infractiune, desi in realitate fapta sa nu are acest caracter.



Incriminarea si sanctionarea tentativei. Conceptia codului in vigoare privind incriminarea tentativei.


Codul Penal Roman consacra conceptia incriminarii limitate a tentativei: "tentativa se pedepseste numai cand legea prevede in mod expres aceasta". Ca tehnica legislativa, se folosesc doua modalitati de incriminare:

incriminarea si pedepsirea in textul care consacra fapta;

prevederea unui articol comun, la sfarsitul unui capitol sau sectiuni care indica sanctionarea tentativei la o grupa de infractiuni sau la unele enumerate limitativ.


Infractiuni la care tentativa nu este posibila


Datorita specificului elementului material al infractiunii, tentativa nu este posibila la urmatoarele categorii de infractiuni:

a) Infractiunile omisive, la care elementul material consta intr-o inactiune, in neindeplinirea unei obligatii impuse de lege. Daca obligatia de a face ceva trebuie executata de indata, nefiind legata de un termen, neindeplinirea ei echivaleaza cu infractiunea consumata. Chiar si in cazul in care legea prevede un anumit termen in care obligatia trebuie indeplinita, infractiunea se consuma la expirarea termenului, fara sa fie vorba, pana la acel moment, despre o punere in executare a hotararii de a savarsi infractiunea. De exemplu, termenul de 2 luni pentru plata pensiei de intretinere la a carui expirare se consuma infractiunea de abandon de familie prevazuta de art.305 lit.c Cod penal.

b) Infractiunile de executie prompta, care prin modul cum sunt savarsite, nu pot avea o desfasurare in timp si spatiu. Momentul efectuarii primului act de executare coincide cu momentul consumarii infractiunii. Intra in aceasta categorie infractiunile savarsite prin cuvinte (verbis) cum sunt marturia mincinoasa prevazuta de art.260 Cod penal sau propaganda in favoarea statului totalitar prevazuta de art.166 Cod penal, savarsite oral.

De asemenea, nu este posibila tentativa la infractiunile de consumare anticipata cum este, de exemplu, luarea de mita prevazuta de art.254 Cod penal, care se poate savarsi prin simpla acceptare sau nerespingere a unei promisiuni sau oferte de mita, fapte care, de asemenea, nu pot avea o desfasurare in timp si spatiu.

c) Infractiunile de obicei care au ca element material repetarea actiunii tipice de un numar de ori, din care sa rezulte savarsirea faptei din obicei sau ca indeletnicire. Tentativa nu este posibila la aceste infractiuni deoarece actele savarsite sunt licite pana la acumularea unui numar suficient de repetari din care sa rezulte indeletnicirea. Comiterea mai multor acte care invedereaza obisnuinta face ca infractiunea sa se consume.

Datorita specificului elementului subiectiv al infractiunii, tentativa nu este posibila la urmatoarele categorii de infractiuni:



a) Infractiunile din culpa la care nu exista o rezolutie infractionala, nici reprezentarea unei desfasurari in timp si spatiu si prin urmare, nu se poate vorbi de o punere in executare a hotararii de a savarsi infractiunea. Activitatea infractionala efectuata din culpa devine periculoasa prin rezultatul sau, deci prin consumare.

S-a opinat in literatura de specialitate faptul ca nu se poate concepe tentativa nici in cazul culpei cu prevedere, deoarece faptuitorul isi reprezinta rezultatul socialmente periculos ca imposibil in cazul dat, el fiind convins ca rezultatul nu se va produce si de aceea nu se poate sustine ca trece la realizarea lui. Tentativa presupune existenta unei hotarari de a comite o infractiune, deci sunt excluse de la tentativa infractiunile savarsite din culpa. In cazul culpei din neglijenta, tentativa nu este posibila deoarece agentul are in reprezentarea sa un alt rezultat decat cel care s-a produs efectiv. Acest rezultat a fost ceva neprevazut desi previzibil pentru subiect (acesta trebuia si putea sa-l prevada).

De asemenea, este exclusa tentativa la infractiunile cu intentie depasita deoarece rezutatul mai grav se produce din culpa agentului. Rezultatul nu este prevazut de agent deci acesta nu incearca sa-l produca. Conduita agentului nu poate fi evaluata decat in raport cu infractiunea de baza.

b) Infractiunile praeterintentionate la care rezultatul mai grav este produs din culpa; desi a actionat cu intentie, faptuitorul nu a actionat in baza unei hotarari de a produce rezultatul mai grav, acesta a depasit intentia sa. De aceea, nu poate fi vorba in cazul intentiei depasite despre punerea in executare a hotararii de a produce rezultatul mai grav, infractiunile praeterintentionate nefiind susceptibile de tentativa.

Dupa cum se stie, latura subiectiva la infractiunile praeterintentionate are o structura complexa intrucat forma de vinovatie este mixta si se formeaza prin unirea intentiei cu culpa.

Daca primum delictum ramane numai o incercare, avem o tentativa la infractiunea intentionata. Cand, insa, se pune in executare hotararea de a comite fapta intentionata (primum delictum) dar urmarea specifica acesteia nu are loc, in schimb se produce un rezultat mult mai grav, dar pe care faptuitorul l-a prevazut, nu l-a acceptat sperand fara temei ca nu se va produce ori nu l-a prevazut desi putea si trebuia sa-l prevada, suntem in prezenta infractiunii praeterintentionate in forma consumata.

Potrivit art.41 alin.3 C.pen., infractiunea este complexa cand in continutul sau intra, ca element sau circumstanta agravanta, o actiune sau o inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala, ceea ce caracterizeaza infractiunea complexa fiind faptul ca ea cuprinde in continutul sau simplu sau agravat actiunea sau inactiunea caracteristica unei alte fapte prevazute de legea penala, incriminata separat.

Integrarea continutului infractiunii absorbite in infractiunea absorbanta imprima infractiunii complexe caracterul de unitate, iar interdependenta si conditionarea reciproca a componentelor sale atribuie acesteia o structura unitara si un pericol social propriu, mai ridicat decat acela al infractiunii sau infractiunilor absorbite. In conceptia legiuitorului infractiunea complexa constituie asadar o unitate legala de infractiune; fapta absorbita si cea absorbanta isi pierd individualitatea chiar daca sunt susceptibile de incadrari juridice diferite.

Actiunile sau inactiunile componente ale infractiunii complexe nu au, de regula, aceeasi insemnatate, aceeasi valoare, una dintre ele constituind actiunea principala (actiunea scop) care are, bineinteles, o importanta primordiala pentru caracterizarea infractiunii complexe, iar cealalta constituie actiunea mijloc.

In acest caz exista o evidenta neconcordanta legislativa, deoarece in mod normal ar trebui sa se retina o tentativa de viol sau talharie in forma agravata. Se observa insa ca pedeapsa aplicata conform art.21 raportat la art.185 alin.3, art.189 alin.4, art.197 alin.3, art.211 alin.3 ar fi inferioara celei prevazute de art.183, desi tentativa absoarbe aceasta din urma fapta. Spre exemplu, daca faptuitorul loveste victima pentru a inlesni savarsirea unui furt, pe care nu mai reuseste sa-l consume, iar victima decedeaza in urma agresiunii, in cazul in care se retine o tentativa de talharie in forma agravata (art.20 raportat la art.211 alin.3 C.pen.), pedeapsa ar urma sa fie stabilita, conform art.21 C.pen., intre 7 ani, 6 luni si 12 ani, 6 luni inchisoare. Se remarca insa ca aceasta pedeapsa este inferioara celei prevazute de art.183 pentru infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, fapta absorbita de tentativa de talharie agravata, care este inchisoare de la 5 la 15 ani. Situatia este identica si in cazul infractiunilor complexe prevazute de art.197 alin.3 si art.189 alin.4, fiind si mai grava in cazul faptei de la art.185 alin.3 C.pen. unde pedeapsa pentru tentativa ar reprezenta jumatate din pedeapsa pentru loviri sau vatamari cauzatoare de moarte.




Infractiunea - fapt consumat. Infractiunea - fapt epuizat



Infractiunea - fapt consumat. Notiune


Infractiunea fapt consumat reprezinta forma tipica sau perfecta a infractiunii in raport cu fazele desfasurarii activitatii infractionale. In momentul consumarii infractiunii se realizeaza finalizarea deplina a hotararii infractionale initiale si atingerea scopului urmarit de faptuitor prin desfasurarea intregii activitatii infractionale.

Spre deosebire de tentativa, care este o forma atipica a unei infractiuni, infractiunea consumata este forma tipica a acesteia, in care se realizeaza integral latura obiectiva si, deci, exista o concordanta perfecta a acesteia cu latura subiectiva formata inca in momentul hotararii infractionale.

Infractiunea se considera savarsita in forma consumata atunci cand activitatea infractionala a dus la producerea rezultatului infractional urmarit si prezinta toate conditiile cerute de lege pentru existenta infractiunii in configuratia tipica a acesteia.



Momentul consumarii infractiunii


Unele fapte incriminate de legea penala reprezinta numai actiuni; ele creeaza o stare de pericol, o stare de primejdie pentru obiectul respectiv. Acestea sunt asa-numitele infractiuni de pericol sau formale. Alte fapte incriminate prin legea penala reprezinta actiuni si au anumite rezultate, acestea sunt asa-numitele infractiuni de rezultat sau materiale.

Infractiunea se consuma in momentul in care fapta savarsita produce rezultatul tipic, adica rezultatul necesar, potrivit legii, pentru existenta infractiunii in forma tip a acesteia. Intrucat rezultatul faptei poate avea fie forma unei stari de pericol, fie forma unei vatamari materiale, forma de consumare a infractiunilor este si ea diferita, dupa cum este vorba despre infractiuni formale sau despre infractiuni materiale.

La infractiunile formale consumarea are loc atunci cand s-a efectuat in intregime actiunea ce constituie elementul material al infractiunii. In acest moment se produce si starea de pericol ce constituie rezultatul in forma specifica a acestor infractiuni.

La infractiunile materiale, pentru consumarea infractiunii nu este suficienta desfasurarea integrala a actiunii, ci este necesar sa se produca vatamatea materiale care constituie rezultatul cerut de lege pentru existenta infractiunii. In acest caz, momentul consumarii infractiunii este momentul producerii rezultatului, care este de regula acelasi cu momentul terminarii actiunii.



Importanta stabilirii momentului consumarii infractiunii


Stabilirea momentului consumarii infractiunii are o relevanta juridica deosebita din mai multe considerente.

In primul rand, faptele care ajung pana in momentul consumarii prezinta o periculozitate sociala deosebita si impotriva lor trebuie luate masuri represive adecvate.

In al doilea rand, infractiunile consumate parcurg toate fazele unei infractiuni. La aceste infractiuni se ia in considerare, din toate fazele pe care le parcurge o activitate infractionala, numai faza ultima, faza consumarii. Celelalte faze, pregatirea, tentativa, pe care le-a parcurs acea activitate se absorb in faza consumarii. Chiar daca, la un moment dat, s-a realizat numai tentativa si apoi faptuitorul reia si duce activitatea pana in faza consumarii, se va socoti tot forma infractiunii consumate.

In al treilea rand, determinarea momentului consumarii infractiunii, care inseamna stabilirea datei savarsirii infractiunii, prezinta interes practic pentru solutionarea unor probleme importante in reglementarea raporturilor de drept penal.††††††††† Astfel, prescriptia raspunderii penale incepe sa curga din momentul consumarii infractiunii si nu mai devreme. In cazul infractiunilor calificate, cum consumarea se considera terminata in momentul in care s-au produs urmari mai grave, prescriptia va incepe sa curga din acest moment.

Amnistia este legata tot de momentul consumarii infractiunii. Daca se acorda amnistie pentru infractiuni savarsite pana la o anumita data, ea va opera numai pentru infractiunile consumate pana la acea data. Aceasta inseamna ca nu vor cadea sub incidenta legii de amnistie infractiunile care se consuma dupa acea data, chiar daca au fost incepute inainte de acea data.

Aplicarea legii penale depinde, de asemenea, de momentul consumarii infractiunii. Daca o fapta a inceput sub legea veche dar se consuma sub legea noura, se va aplica legea noua.



Infractiunea - fapt epuizat. Notiune


La majoritatea infractiunilor, momentul consumarii este momentul final al producerii rezultatului socialmente periculos. Insa, uneori, la anumite infractiuni, dupa momentul consumarii faptei apar urmari noi, fie prin amplificarea rezultatului produs initial, fie prin continuarea activitatii infractionale.

Infractiunea fapt epuizat este o forma derivata, deci atipica a infractiunii. Ea se caracterizeaza prin producerea, dupa momentul consumarii faptei, a unor urmari noi, fie prin amplificarea rezultatului produs initial, fie prin continuarea activitatii infractionale, dupa ce aceasta a atins momentul consumarii. Aceste urmari posterioare momentului consumarii continua sa se produca pana la un anumit moment ulterior, numit momentul epuizarii faptului, dincolo de care nici o evolutie a rezultatului nu mai este posibila.



Categoriile de infractiuni susceptibile de forma fapt epuizat


Fiind caracteristice unei forme atipice a infractiunii, astfel de urmari ulterioare nu sunt posibile decat in cazul anumitor infractiuni, cum sunt infractiunile continue, continuate, progresive si de obicei. La toate aceste categorii de infractiuni, exista pe langa un moment al consumarii, si un moment al epuizarii faptului.

a) Infractiunea continua ca infractiune fapt epuizat. Infractiunile continue se caracterizeaza prin prelungirea in timp a insasi actiunii sau inactiunii ce constituie elementul material al infractiunii. Aceasta prelungire in timp a elementului material are loc si dupa atingerea momentului consumarii, adica dupa o oarecare durata a actiunii sau inactiunii si dupa producerea rezultatului socialmente periculos si dureaza pana cand un act contrar celui initial pune capat starii infractionale

De exemplu, infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, prevazuta de art.189 Cod penal, se consuma cand persoana este lipsita de libertate in mod ilegal si se epuizeaza cand victima a fost pusa in libertate.

b) Infractiunea continuata ca infractiune fapt epuizat. Infractiunile continuate se caracterizeaza prin savarsirea de catre aceeasi persoana, la intervale de timp diferite, insa in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, a unor actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni (art.41 al.2 Cod penal).

Infractiunea, in forma ei tipica, se consuma in momentul consumarii primei actiuni sau inactiuni, iar savarsirea celorlalte reprezinta o amplificare atat a activitatii infractionale, cat si a rezultatului initial. Amplificarea dureaza pana in momentul savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni, acesta fiind considerat momentul epuizarii faptului.

c) Infractiunea progresiva ca infractiune fapt epuizat. Infractiunile zise progresive se caracterizeaza, de asemenea, prin producerea de noi urmari, dupa ce s-a realizat continutul unei anumite infractiuni. Amplificarea progresiva a rezultatului initial poate fi atat de insemnata incat sa corespunda continutului unei infractiuni mai grave in care se absoarbe faptul initial.

De exemplu, infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte (prevazuta de art.183 Cod penal) se savarseste in urma amplificarii progresive a unei urmari initiale produsa prin loviri sau alte violente (art.180 Cod penal), prin vatamate corporala (art.181 Cod penal) sau prin vatamare corporala grava (art.182 Cod penal).

In concluzie, si in cazul infractiunilor progresive, exista pe langa momentul consumarii, moment care este marcat prin producerea rezultatului initial caracteristic unei infractiuni mai putin grave, si un moment al epuizarii care marcheaza incetarea definitiva a agravarii.

d) Infractiunea de obicei ca infractiune fapt epuizat. Infractiunile de obicei se caracterizeaza prin aceea ca elementul material se realizeaza prin savarsirea mai multor acte de acelasi fel. Infractiunea se consuma dupa ce actele s-au repetat si au dat caracterul de obisnuinta sau indeletnicire si se epuizeaza cand activitatea infractionala a incetat.

De exemplu, infractiunea de cersetorie, prevazuta de art.326 Cod penal, se consuma cand o persoana care are capacitatea de a munci apeleaza in mod repetat la mila publicului cerand ajutor material si se epuizeaza cand aceasta inceteaza activitatea infractionala.

Intrucat la categoriile de infractiuni mentionate, pe langa momentul consumarii, se distinge si momentul epuizarii, toate consecintele privind aplicarea legii penale in sanctionarea faptuitorilor - la aceste infractiuni - se raporteaza la momentul epuizarii.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact