Reprezentarea in procesul penal

REPREZENTAREA IN PROCESUL PENAL

1. Notiune si caracterizare

Desfasurarea activitatilor procesuale penale presupune participarea activa in cauza a partilor care isi realizeaza drepturile si isi promoveaza interesele nemijlocit. Totusi, exista situatii cand partile nu pot fi prezente la activitatile procesual penale, dar procesul trebuie sa isi urmeze cursul. In asemenea cazuri (cand partile lipsesc), pentru a da o continuitate pozitiei acestora, legea permite ca ele sa fie reprezentate.

Rezulta deci ca reprezentantul este persoana imputernicita sa indeplineasca in cadrul procesului penal acte procesuale in numele si in interesul unei partin din proces, care nu doreste sau nu poate sa participe la activitatile procesual penale[1].

In literatura de specialitate[2] s-a facut mentiunea ca reprezentantii sunt obligati, in limitele prevazute de lege si a imputernicirii pe care o au ca mandatari sa faca tot ce este necesar pentru apararea intereselor partii pe care o inlocuiesc.

In ceea ce intereseaza obiectul principal al lucrarii noastre, reprezentarea se deosebeste atat de substituirea procesuala, cat si de succesiunea in drepturile procesuale. In acelasi timp, reprezentarea se deosebeste si de asistenta juridica oferita de aparatorul in procesul penal; in cazul asistentei juridice, aparatorul pune concluzii in prezenta partii, pe cand, in cadrul reprezentarii, partea ale carei interese sunt reprezentate este inlocuita de reprezentant.

Reprezentantii pot indeplini toate actele procesuale care stau la indemana partii cu exceptia acelora care au un caracter strict personal. De aceea, in doctrina[3] s-a precizat ca reprezentantul nu poate exercita drepturile procesuale ale invinuitului sau inculpatului prevazute "intuitu personae" si nici nu poate renunta la vreunul din drepturile acestuia fara un mandat special de renuntare. Astfel, pot fi art. 368 alin. 3, art. 369 alin. 2 si art. 385⁴ alin. 2 Cod Procedura Penala privind renuntarea sau retragerea apelului ori a recursului.

O ultima precizare trebuie facuta in legatura cu institutia reprezentarii in procesul penal si anume ca daca invinuitul sau inculpatul nu pot fi reprezentati decat in cateva situatii limitativ prevazute de lege, celelalte parti pot fi reprezentate totdeauna, pentru ele aplicandu-se atat in faza de urmarire penala cat si in cursul judecatii regulile generale de reprezentare reglementate de legea civila.

2. Tipologia reprezentantilor 535e41f

Daca intreaga doctrina este de acord ca tipologia reprezentantilor 535e41f in procesul penal ii imparte pe acestia in doua clase distincte - reprezentantii legali si reprezentantii conventionali - ne vom referi in cele ce urmeaza la o opinie distincta si singulara (dar desueta dupa cum vom arata), cum ca mai exista o categorie de reprezentanti si anume cei calificati.

Astfel, autorii in cauza[4], pornesc de la faptul ca statul, ca subiect pasiv general si principal al oricarei infractiuni, este titularul dreptului de a trage la raspundere penala pe infractori. Prin punerea in miscare a actiunii penale, statul devine subiect procesual principal al procesului penal, deci parte in acest proces (motivandu-se ca situatia este identica cu faptul ca statul este parte si in conflictul de drept penal rezultat din savarsirea infractiunii). Apoi, se precizeaza ca statul fiind parte in toate procesele penale, o mentiune speciala despre aceasta pozitie procesuala in normele Codului de Procedura Penala nu-si avea ratiune ca fiind subinteleasa. Combatem aceasta argumentare deoarece daca legea nu prevede o anumita norma, nici intrepretul nu trebuie sa adauge la lege.

Autorii afirma ca statul, fiind insa o persoana juridica, isi exercita drepturile sale procesuale, ca orice persoana juridica, prin reprezentanti, ia acesti reprezentanti ai statului sunt subiecti calificati (procurorii) si uneori anumiti substituiti procesuali speciali cu imputerniciri limitate (persoanele vatamate in cazul infractiunilor pentru care este necesara o plangere prealabila, precum si unele organe exclusiv competente sa faca sesizari in vederea punerii in miscare a actiunii penale).

Astfel, se preciza ca reprezentantii calificati, ca si substituitii procesuali speciali (cu exceptia persoanei vatamate) nu capata calitatea de parte in procesul penal, ci numai pe aceea de subiecti procesuali. Reprezentantii calificati avand atributia functionala de a pune in miscare actiunea penala si de a o exercita, desi nu sunt parti, sunt totusi subiecti ai actiunii penale. Statul ca parte si ca titular al actiunii penale, asa cum s-a mai aratat, poate dispune de aceasta actiune fie dupa comiterea infractiunii (prin amnistie, prin abrogarea incriminarii, prin nesolicitarea extradarii), fie anticipat dar sub conditie (prin prescriptie, prin retragerea plangerii prealabile sau prin impacarea partilor). Reprezentantii calificati pot dispune indirect, in cazurile admise de lege, de desfasurarea procesului penal. Acesti reprezentanti calificati, nefiind parti nu pot actiona prin reprezentanti personali, ei pot fi insa inlocuiti prin alti reprezentanti calificati. Ca mandatari ai unei parti, reprezentantii calificati nu pot indepliniti atributii incompatibile in aceeasi cauza penala.

Concluzia noastra asupra acestei opinii singulare este ca statul nefiind parte in raportul de drept procesual penal, cum este in raportul de drept penal, el nu poate fi parte nici in procesul penal, deci nu are temei o reprezentare a sa. Iar, in ceea ce priveste procurorii (acestia erau considerati a fi "reprezentantii calificati"), in privinta rolului acestora am discutat in primul capitol al lucrarii noastre, iar problema consideram ca este clarificata din punct de vedere juridic.

2.1. Reprezentantii legali

Reprezentantul legal este acea persoana desemnata de lege sa participe la proces in locul partii interesate care nu are dreptul de a sta in cauza in mod nemijlocit, ci numai interpus prin intermediul reprezentantului sau legal, de exemplu, o persoana juridica sau o persoana lipsita de capacitate de exercitiu[5].

Astfel, de exemplu, persoana vatamata lipsita de capacitate de exercitiu, poate fi reprezentata de parinte, tutore sau curator, iar persoanele juridice sunt reprezentate numai de persoanele abilitate potrivit legii sau statutului lor (director, presedinte, jurisconsult etc.).

In materia dreptului procesual penal, reprezentarea legala nu este reglementata printr-un text de principiu. Lipsa reglementarii reprezentarii legale in legislatia procesual penala se explica prin aceea ca invinuitul sau inculpatul lipsit de capacitate de exercitiu, daca este minor sub 14 ani, nu raspunde penal, si in consecinta nu poate sa apara ca subiect in procesul penal[6].

O persoana juridica sau orice unitate dintre cele prevazute in art. 145 Cod Penal nu poate sta in procesul penal in calitate de parte civila sau parte responsabila civilmente decat prin intermediul reprezentantului ei legal.

Art. 132 alin. 3 Cod Penal prevede ca pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu impacarea se face numai de reprezentantii lor legali. Codul de Procedura Penala prevede mai multe cazuri de reprezentare legala.

In anumite cazuri, poate exista chiar pentru inculpat o reprezentare legala obligatorie. Potrivit art. 134 alin. 3 Cod Procedura Penala, se  stabileste ca atunci cand inculpatul este arestat, instanta care urmeaza a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui aparator din oficiu, care il va reprezenta. In practica judiciara[7], s-a decis ca nerespectarea acestei dispozitii duce la nulitatea hotararii in conditiile art. 197 alin. 2 Cod Procedura Penala. Pe de alta parte, conform art. 140¹ alin. 3 si art. 159 alin. 4 Cod Procedura Penala, in cazul in care inculpatul se afla internat in spital si din cauza sanatatii nu poate fi adus in fata instantei sau in alte cazuri in care deplasarea sa nu este posibila, plangerea sau propunerea de prelungire a duratei arestarii preventive vor fi examinate in lipsa inculpatului, dar numai in prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii.

In ceea ce priveste forma reprezentarii legale, in cazul in care partea civila sau partea responsabila civilmente este o persoana juridica, reprezentant in procesul penal este jurisconsultul (consilierul juridic) sau o alta persoana avand o functie de conducere de rang ierarhic superior (director, presedinte), care este obligat sa participe la rezolvarea cauzei penale printr-o delegatie semnata de seful compartamentului juridic din cadrul structurii organizatorice a acelei persoane juridice.

2.2. Reprezentantii conventionali

Reprezentantul conventional este acea persoana care desfasoara activitatea in baza unui mandat sau procuri speciale[8].

Reprezentarea conventionala sau voluntara constituie tipul obisnuit de reprezentare judiciara, ea intemeindu-se pe existenta unui contract de mandat intervenit intre reprezentat, persoana care are capacitate deplina de exercitiu si este parte in proces, si reprezentant[9]. Altfel spus, reprezentarea conventionala implica un raport juridic rezultat din imputernicirea pe care o da partea si din acceptarea pe care o face reprezentantul.

De aceea, reprezentarea conventionala neavand caracter obligatoriu este lasata la aprecierea partilor care folosesc aceasta institutie atunci cand inteleg ca in absenta lor activitatea procesuala poate continua, ca si cum ele ar fi prezente, interesele celor lipsa fiind promovate si actele procesuale indeplinite de reprezentantul conventional.

In cazul reprezentarii conventionale, o parte (mandant) imputerniceste o alta persoana (mandatar) sa se prezinte in proces in numele si interesul sau, exercitandu-i drepturile procesuale si  indeplinindu-i obligatiile care-i revin. Prin mandatul judiciar sau procesual se efectueaza o reprezentare in justitie, in care mandatarul va putea face tot ceea ce ar fi putut face mandantul sau, evident in limitele mandatului. In plus, mandatul trebuie sa fie special[10], in sensul ca, in cuprinsul sau trebuie specificata imputernicirea de reprezentare in procesul la care partea intelege sa nu se prezinte. In principiu, mandatul de reprezentare poate fi incredintat oricarei persoane, insa in practica se da unui avocat, care, avand pregatire juridica, are dreptul de reprezentare, dar si de asistenta juridica. O asemenea reprezentare este considerata de unii autori[11] ca fiind o reprezentare tehnica.

Intre mandatul de reprezentare dat de parte unei persoane oarecare si mandatului dat unui aparator care are si calitatea de reprezentant exsita o diferenta in sensul ca reprezentantul avocat are dreptul si de a pleda ("jus pledandi"), in timp ce persoana particulara nu are acest drept. In realitate, reprezentarea prin aparator este o varietate a reprezentarii conventionale pentru ca reprezentant conventional poate fi orice persoana careia partea ii incredinteaza prin mandat o asemenea sarcina judiciara si evident cu atat mai mult un avocat.

In ceea ce priveste reprezentarea conventionala prin intermediul aparatorilor (avocatilor), am precizat in primul capitol al lucrarii noastre, ca pe langa asistenta judiciara, aceasta este cea de a doua modalitate de exercitarea a profesiei acestora, conform Legii nr. 51/1995, republicata. Se poate spune ca reprezentarea conventionala consta in imputernicirea unei persoane numita reprezentant de a indeplini, in cadrul procesului penal, acte procesuale pe seama unei parti care nu se poate prezenta sau nu doreste sa se prezinte in fata organelor judiciare.

Instituind principiul asistentei juridice facultative, legea a lasat posibilitatea celor interesati sa-si aleaga si aparatorul pe care-l prefera. Aparatorul poate fi numit si din oficiu. In cazul in care activitatea procesuala se desfasoara fara prezenta aparatorului, cand aceasta este obligatorie, hotararile judecatoresti pronuntate sunt lovite de nulitate absoluta. Deoarece primeaza posibilitatea alegerii aparatorului fata de numirea acestuia, legea arata ca delegatia aparatorului desemnat din oficiu inceteaza la prezenta aparatorului ales.

Avocatul participa la desfasurarea procesului penal in temeiul unui contract incheiat in forma scrisa, care dobandeste data certa in momentul inscrierii in registrul oficial de evidenta, in cazul in care este ales, sau in urma desemnarii sale de catre barou, atunci cand este numit din oficiu. In ambele cazuri, proba calitatii de aparator se face prin imputernicire avocatiala. In ipoteza in care aparatorul cumuleaza si calitatea de reprezentant, pentru exercitarea anumitor drepturi ale partilor, are nevoie, pe langa delegatia de aparator, si de un mandat special.

3. Cazuri in care intervine reprezentarea procesual penala

Daca am precizat ca in cazul partii vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente, reprezentarea poate interveni la efectuarea oricarui act procesual si in orice stadiu al procesului penal, alta este situatia in cazul invinuitului sau inculpatului - reprezentarea invinuitului sau inculpatului se poate realiza numai in acele situatii prevazute expres de lege. Restrangeri ale regulii (privind celelalte parti in procesul penal) nu apar decat in putine cazuri limitate de caracterul strict personal al activitatilor (de exemplu, audierea nemijlocita a unei parti in cadrul ascultarii ei, astfel cum este reglementata in art. 76-77 Cod Procedura Penala sau acordarea la sfarsitul dezbaterilor a beneficiului ultimului cuvant).

In faza de urmarire penala, reprezentarea invinuitului sau inculpatului este posibila numai la acele acte de urmarire penala la care legea indica expres aceasta. Astfel, conform art. 104 Cod Procedura Penala, cand invinuitul sau inculpatul se afla retinut sau arestat si nu poate fi adus la o ridicare de obiecte sau perchezitie, la activitatea respectiva el poate fi reprezentat. La fel, in cazul cercetarii la fata locului, cand invinuitul sau inculpatul este retinut sau arestat, daca nu poate fi adus la cercetare, organul de urmarire penala ii pune in vedere sa fie reprezentat si ii asigura, la cerere, reprezentarea (art. 129 Cod Procedura Penala).

Anterior modificarii Codului de Procedura Penala prin Legea nr. 281/2003, art. 174 alin. 1 prevedea faptul ca in cursul judecatii, inculpatul poate fi reprezentat, numai in urmatoarele ipoteze:

a)     la judecarea cauzei in prima instanta ori la rejudecarea ei dupa desfiintarea hotararii de apel sau dupa casare de catre instanta de recurs, numai daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta supusa judecatii este amenda sau inchisoarea de cel mult 1 an;

b)     la judecarea cauzei in caile de atac.

Dupa modificarea legislativa, textul art. 174 alin. 1 Cod Procedura Penala a devenit "In cursul judecatii invinuitul si inculpatul, precum si celelalte parti pot fi reprezentati, cu exceptia cazurilor in care prezenta invinuitului sau inculpatului este obligatorie".

Totusi, chiar si in cele doua situatii mentionate anterior, daca instanta considera necesara prezenta inculpatului la judecata poate dispune aducerea acestuia[12].

4. Pozitie procesuala

Trebuie retinut si faptul ca dreptul de a reprezenta pe una din parti confera persoanei mandatate calitatea de subiect procesual si nu de parte in proces[13]. Astfel, desi este un participant important, reprezentantul are calitatea doar de subiect al procesului penal si nu de subiect al cauzei penale, intrucat reprezentantul, aparand in locul partii vatamate (de exemplu), nu se confunda niciodata cu pozitia procesuala a celui reprezentat.

Cand la o activitate procesuala participa in locul partii reprezentantul acesteia, se aplica regimul juridic corespunzator situatiei in care ar fi fost de fata insasi persoana reprezentata. In practica judiciara[14] s-a decis ca pentru partea civila care a lipsit atat de la dezbateri cat si de la pronuntare, fiind insa reprezentata de un aparator ales, termenul de declarare a caii de atac curge de la pronuntarea sentintei, ca si cum partea ar fi fost prezenta in cursul judecatii, si nu de la data comunicarii acestei sentinte.

In ceea ce priveste pozitia procesuala a aparatorului ca reprezentant, acesta, la fel ca o persoana participara oarecare, nu are pozitia procesuala de parte, deoarece nu are drepturi si obligatii izvorate din exercitarea unei actiuni penale sau civile intr-un proces penal, ci drepturi si obligatii care isi au izvorul in contractul de asistenta juridica incheiat cu clientul si in lege. El este subiect procesual care se situeaza numai pe pozitia procesuala a partii pe care o apara fara insa a se confunda cu aceasta. Deci, se poate afirma ca aparatorul are o pozitie procesuala "sui generis", distincta atat de cea a partilor, de care se apropie numai prin natura activitatilor specifice apararii, constand in exercitarea drepturilor partilor, cat si de cea a organelor judiciare, datorita functiei procesuale proprii pe care o indeplineste in procesul penal.

In exercitarea functiei procesuale fundamentale a apararii de pe o pozitie procesuala distincta, aparatorul trebuie sa fie un colaborator al organelor judiciare pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei. Acesta este motivul pentru care asa cum corect s-a subliniat in literatura de specialitate[15], aparatorul serveste in procesul penal nu numai interesul privat al partii pe care o asista sau o reprezinta (dupa caz), ci si un interes general, interesul infaptuirii justitiei in cauzele penale.

Aparatorul trebuie sa dea dovada de o temeinica pregatire juridica de specialitate si de o vasta cultura generala. De asemenea, trebuie sa stapaneasca instrumentele logicii juridice si sa aiba talent oratoric, sa fie un bun psiholog, sa dea dovada de cinste, corectitudine, loialitate si probitate profesionala, atat in relatiile cu clientul, cat si in relatiile cu organele judiciare penale. In exercitarea drepturilor si obligatiilor ce-i revin potrivit legii si contractului civil incheiat cu clientul, aparatorul trebuie sa manifeste o inalta constiinta profesionala si sa slujeasca cu cinste si devotament interesele justitiei pentru aflarea adevarului si realizarea scopului procesului penal.

Pozitia procesuala a aparatorului se impune a fi analizata din perspectiva a doua categorii de raporturi:

raporturile aparatorului cu organele judiciare penale cu care vine in contact in indeplinirea functiei de aparare, adica atat cu organele de urmarire penala, cat si cu instantele de judecata, in functie de faza procesuala in care actioneaza;

raporturile dintre aparator si clientul sau.

Aparatorul intretine relatiil stranse cu organele judiciare penale, insa numai in masura in care acestea sunt necesare scopului apararii, pentru realizarea actului de justitie si afirmarea rolului sau educativ. Raporturile cu organele judiciare trebuie sa aiba un caracter strict profesional de colaborare in vederea realizarii scopului procesului penal, in raport de fiecare faza procesuala. In cadrul acestor raporturi, se nasc drepturi si obligatii corelative, astfel, organele judiciare sunt obligate sa garanteze realizarea dreptului la apararea al partilor si execitarea de catre aparator a drepturilor prevazute de lege pentru infaptuirea apararii[16]. Corelativ aceste obligatii, aparatorului ii revine la randul sau datoria de a apara doar interesele legitime ale partilor si de a actiona doar in limitele legii, cu mijloacele juridice prevazute de lege. Aparatorului nu ii este permis sa se serveasca de mijloace care au ca scop ascunderea sau denaturarea adevarului ori amanarea nejustificata a cauzelor penale. El are obligatia sa apere interesele legale ale partilor doar prin intermediul cunostintelor juridice de specialitate si a experientei sale in profesie.

In literatura de specialitate[17] s-a subliniat ca "bara constituie o linie de unire intre o instanta si aparator, intre care una imparte dreptatea ceruta de cealalta". Raporturile dintre aparator si organele judiciare penale nu trebuie sa se lase influentate in mod negativ de celelalte raporturi dintre aparator si parte si nici sa nu influenteze in mod negativ la celelalte raporturi (de exemplu, sa conduca la pierderea increderii partii in aparaorul sau). In contextul acestor raporturi, aparatorul este liber si independent. Organele judiciare penale nu-i pot prescrie sau limita activitatea profesionala specifica, decat atunci cand apararea ar depasi cadrul legal.

In mod inevitabil, in exercitarea functiei procesuale a apararii, aparatorul intretine raporturi stranse cu clientul sau, raporturi izvorate din contractul de asistenta juridica sau de reprezentare. Potrivit legii, acestea trebuie sa se bazeze pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate si confidentialitate. In cadrul acestor raporturi, obligatia aparatorului este de a depune toate diligentele necesare pentru realizarea serviciului avocatial pentru care a fost angajat. El este obligat sa pastreze secretul profesional si sa nu divulge informatiile incredintate in afara de acelea care aduc atingere sigurantei statului. De asemenea, aparatorul nu poate depune ca martor impotriva partii aparate fara consimtamantul acesteia. Contractul dintre avocat si client poate fi denuntat prin acordul ambelor parti; partile pot denunta unilateral contractul de asistenta juridica, in conformitate cu prevederile expres mentionate in contract. In orice caz, in ipoteza in care avocatul renunta la prestarea serviciilor de aparator pentru motive intemeiate, potrivit clauzelor contractului, are obligatia sa asigure substituirea sa de catre un alt avocat pentru a nu prejudicia clientul sau.

Avand in vedere caracterul unilateral al functiei de aparare, se poate spune ca aparatorul serveste doar partial si subiectiv legea, deoarece urmareste numai lamurirea imprejurarilor ce pledeaza in favoarea partii ale carei interese le sustine si le apara. Astfel, aparatorul inculpatului, de exemplu, trebuie sa se refere numai la aspectele favorabile acestuia, in limitele legii, si cu utilizarea mijloacelor legale. Din acest punct de vedere, aparatorul se afla intr-o situatie de relativa independenta si libertate fata de partea pe care o apara, intrucat este obligat sa sustina numai interesele legitime ale acesteia si sa utilizeze doar mijloacele prevazute de lege.