StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Informatia - te scoate din incurcaturi
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Traficul de influenta : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Traficul de influenta



TRAFICUL DE INFLUENTA



Continutul legal

Infractiunea de trafic de influenta a fost inclusa in capitolul Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul intrucat chiar daca activitatea infractionala, nu este in mod nemijlocit legata de activitatea de serviciu, isi rasfrange negativ efectele asupra acesteia, creand suspiciuni ca functionarii publici sau functionarii sunt coruptibili sau pot fi influentati in „exercitarea atributiilor lor de serviciu”[1], arunca o lumina defavorabila asupra organizatiilor de interes public sau a altor persoane juridice si aduce atingere activitatii acestora.



Infractiunea de trafic de influenta este prevazuta in „art 257 C.pen” . si consta in primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar, pentru al determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu. 121b19b

Conform art. 8 din Legea nr. 78/2000, situatia permisa existentei infractiunii de trafic de influenta a fost extinsa si cu privire la societatile comerciale, companiile si societatile nationale, regiile autonome si orice agenti economici.

Prin Legea nr. 78/2000 a fost introdusa o modalitate speciala de majorare a pedepsei: astfel, conform art. 7 alin. (3) daca infractiunea a fost savarsita de o persoana care potrivit legii, are atributii de constatare sau sanctionare a contraventiilor, ori de constatare, urmarire sau judecare a infractiunilor, precum si de un functionar cu atributii de control, maximul pedepsei se majoreaza cu 2 ani.

De asemenea, conform art. 9 din Legea nr. 78/2000, daca infractiunea de trafic de influenta a fost savarsita in interesul unei organizatii, asociatii sau grupari criminale, ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenta schimburile sau investitiile internationale, maximul pedepsei prevazut in art 257 C.pen. se majoreaza cu 5 ani.


Subiectii infractiunii

a) Subiect activ al acestei infractiuni poate fi orice persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar public (sau functionar) aceste aspecte nefiind conditii ale subiectului actiunii, ci mijloace prin care se savarseste infractiunea.

Subiectul activ poate fi chiar un functionar, dar intr-o asemenea ipoteza, acesta apare ca un simplu tert in raport cu functionarul vizat de a indeplini actul de serviciu.

Daca fapta este savarsita de un functionar, iar acesta are si el atributii in legatura cu actul pe care urmeaza sa-l indeplineasca functionarul de a carui favoare se prevaleaza, exista un concurs de infractiuni intre luarea de mita, art. 254 C. pen. si traficul de influenta, art 257 C. pen., cu conditia ca faptuitorul sa fi asigurat persoana ca va beneficia si de serviciile care intra in competenta sa.

De cele mai multe ori se prevaleaza de influenta asupra unui functionar public (sau functionar) cunostintele, prietenii, rudele sau orice alte persoane care in anumite cazuri nici macar nu-l cunosc personal pe functionarul public sau daca il cunosc nu au nici un fel de relatie cu acesta. Fata de aceste doua aspecte mentionate, in practica judiciara exista controverse, in sensul ca unii autori pledeaza pentru retinerea infractiunii de trafic de influenta, iar altii pentru „inselaciune”[3].

Tot astfel, s-a decis ca fapta unei persoane care indeplinind functia de instructor la o scoala de soferi amatori, a primit de la o alta persoana pe care o pregatise pentru examenul de conducere o suma de bani spre a o preda altui inculpat care urma sa-i faciliteze prin cunostintele sale reusita la acel examen, constituie complicitate la infractiunea de „trafic de influenta”

Exista si situatii cand initiativa de a savarsi traficul de influenta apartine cumparatorului de influenta, in acest caz, pozitia acestuia din urma nefiind cu nimic mai prejos sau lipsita de importanta fata de a celui care da mita[5].

Combatand aceasta teza, profesorul Vintila Dongoroz. arata ca instigarea consta in urmatoarea situatie care implica trei momente: A determina pe B pentru a comite un delict, sa-i zicem C. In traficul de influenta, avem insa cu totul alta situatie, in care termenul al treilea lipseste. Intr-adevar, A trafica cu B si acesta se ofera a-i realiza o afacere care oricat de veroasa ar fi nu constituie insa un delict; A isi face afacerile asa cum intelege, insa ordinea de drept este vatamata de atitudinea lui B care isi pune influenta in serviciul unor astfel de afaceri. Ca urmare, legiuitorul a socotit ca e bine sa pedepseasca aceasta atitudine si a creat traficul de influenta. Asadar, traficul de influenta nu constituie termenul C din situatia privitoare la instigare, si unde nu este instigare, nu poate fi nici instigator.

Participatia la aceasta infractiune este posibila in toate formele: coautorat, instigare si complicitate. In unele cazuri, subiectul activ, dupa ce pretinde bani sau alte foloase in scopurile aratate in art. 257 C.pen., foloseste o alta persoana, un intermediar pentru a primi bani sau foloasele prin acesta. Astfel persoana care a ajutat autorul, in intelegere cu acesta la primirea folosului, are calitatea de complice la infractiunea de trafic de influenta.

In situatia in care cel care a conceput infractiunea si l-a determinat pe autor sa o comita este chiar intermediarul, atunci el va cumula atat calitatea de instigator, cat si cea de complice, fiind in final pedepsit doar pentru „instigare la trafic de influenta”[6].

b. Subiect pasiv este in primul rand un organ sau o institutie de stat, o unitate din cele la care se refera art 145 C.pen. sau orice alta persoana juridica in al carui serviciu se gaseste functionarul public pentru a carei influentare subiectul activ primeste sau pretinde bani sau alte foloase. In secundar, subiect pasiv este chiar functionarul public (sau functionarul) a carui imagine este denaturata prin savarsirea faptei de catre traficantul de influenta. Consideram ca in anumite cazuri subiect pasiv este si persoana de la care s-au primit banii sau alte foloase, cand conform art 257 alin. (2) C.pen., pentru banii sau foloasele au fost supuse confiscarii speciale, nemaifiind posibila restituirea lor. In legatura cu cele aratate anterior mentionam ca in anumite conditii, acea persoana careia i se pretind bani sau alte foloase poate fi „subiect pasiv al unei infractiuni de inselaciune” .



Conform art.258 C.pen., dispozitiile art.246-250 C.pen., privitoare la functionarii publici se aplica si celorlalti functionari. In sensul textului de lege mentionat, sunt avute in vedere orice organizatii care desfasoara o activitate utila din punct de vedere social si care functioneaza potrivit legii. Oficiul consular functioneaza legal si desfasoara activitate socialmente utila, fiind in serviciul cetatenilor statului trimitator, ca si al celor ai statului de resedinta si are printre atributii „acordarea de vize” .

In cazul in care infractiunea de trafic de influenta s-a savarsit in participatie, instanta este obligata ca in situatia in care bunurile sau valorile date nu se mai gasesc, sa stabileasca, in mod concret, ce anume bani, valori sau orice alte bunuri au revenit fiecarui participant si sa-l oblige pe fiecare separat la plata echivalentului in bani a acelor bunuri si valori de care a profitat.


Sanctiuni

Tentativa infractiunii nu se pedepseste. In literatura de specialitate s-a aratat ca simpla pretindere a unui folos sau simpla acceptare a promisiunii unui folos sau a unui dar, care constituie un inceput de punere in executare a hotararii infractionale este suficienta pentru consumarea infractiunii.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care faptuitorul pretinde, primeste bani sau alte foloase ori accepta promisiunea unor foloase sau daruri. Cu alte cuvinte, infractiunea se consuma in momentul in care faptuitorul isi vinde influenta, reala sau imaginara, indiferent daca ulterior, intervine sau nu pe langa functionar, iar daca intervine, indiferent daca reuseste sau nu sa-l influenteze in sensul dorit.

Pedeapsa principala este inchisoarea de la 2 la 10 ani. Poate fi aplicata si pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi., daca pedeapsa pronuntata de instanta este mai mare de 2 ani.

Conform art. 257 alin.(2) C.pen. este posibila si masura de siguranta a confiscarii speciale a banilor, valorilor, sau a oricaror alte bunuri primite de subiectul activ al infractiunii. Daca toate aceste foloase nu sunt gasite, „condamnatul este obligat la plata contravalorii lor in bani.”

Banii sau bunurile vor fi confiscate indiferent ca se gasesc la infractor sau la alta persoana, careia acesta i le-a dat.




Gheoghe Nistoreanu si colab, op. cit.,  pg.430.

Codul general al Romanie, op. cit., pg. 374.

Gheoghe Nistoreanu si colab, op. cit.,  pg.432.

Vasile Dobrinoiu si colab, op. cit.,  pg.540.

Gheoghe Nistoreanu si colab, op. cit.,   pg.432.


Gheoghe Nistoreanu si colab, op. cit.,  pg.432.

Idem, op. cit.,  pg.433.

Vasile Dobrinoiu si colab, op. cit.,  pg.541.

Gheoghe Nistoreanu si colab, op. cit., pg.372.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact