StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Urmarirea penala, prima faza a procesului penal : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Urmarirea penala, prima faza a procesului penal



Urmarirea penala, prima faza a procesului penal




Dispozitii generale, notiune, importanta





La realizarea procesului penal, de aplicare a legii penale celor care au savarsit infractiuni, contribuie instantele judecatoresti, Ministerul Public, organele de cercetare penala, cu participarea a 959c24j ctiva a invinuitului sau inculpatului, a partii vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente, precum si a aparatorilor acestora.

Activitatea de descoperire a infractiunilor, de identificare si prindere a infractorilor, de stabilire prin probe a vinovatiei acestora, ca activitate prealabila judecatii, este necesara pentru combaterea ferma si prompta a infractiunilor si condamnarea tuturor celor care au incalcat legea penala, finalitate care constituie in acelasi timp si un mijloc eficient de prevenire a savarsirii de noi infractiuni.

In literatura de specialitate, numerosi autori au subliniat importanta urmaririi penale ca faza distincta a procesului penal. Astfel, in unele opinii se arata, pe buna dreptate, ca necesitatea de a contracara activitatea infractionala a condus la infiintarea unor organe specializate care sa realizeze anumite activitati specifice intr-o faza care sa premearga desfasurarii judecatii[1]. Existenta fazei de urmarire penala este justificata si de faptul ca, in epoca moderna, se savarsesc infractiuni prin folosirea unor procedee si tehnici noi tot mai perfectionate, uneori criminalitatea capatand caracter organizat  ; toate acestea au impus o preocupare sporita din partea statului pentru combaterea fenomenului infractional.

Multe opinii in doctrina atrag atentia asupra importantei urmaririi penale ca activitate prealabila judecatii in sensul evitarii inculparii si trimiterii in judecata fara temeiuri foarte serioase a unui numar mare de persoane asupra carora ar plana initial o banuiala si care ar fi tarate pe banca acuzarii si aduse in fata unor proceduri judiciare publice in situatii echivoce sau insuficient elucidate.

In mod intentionat s-a aratat ca urmarirea penala constituie o activitate necesara sub aspectul ocrotirii celor nevinovati impotriva unor constrangeri nejustificate ; aflarea adevarului cu privire la fapta si la faptuitori ca sarcina a organelor de urmarire penala, impiedica tragerea la raspundere penala a celor nevinovati, asigura respectul drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Potrivit legii, urmarirea penala se infatiseaza ca o faza obligatorie in marea majoritate a cauzelor penale. Sunt, insa, situatii in care procesul penal are forme atipice, in sensul ca lipseste urmarirea penala. Astfel, in conditiile prevazute in art. 2781 alin. 8 lit. c[3], judecatorul poate admite, prin incheiere, plangerea formulata de persoana vatamata si are posibilitatea de a retine cauza spre judecare, cand apreciaza ca probele existente la dosar sunt suficiente. In aceste conditii, daca actul procesual atacat este o rezolutie de neincepere a urmaririi penale, prin admiterea plangerii se declanseaza un process penal in forma atipica, faza de urmarire penala lipsind. De asemenea, urmarirea penala lipseste in cazul extinderii actiunii penale la acte materiale noi sau a procesului penal, la fapte sau persoane noi, cand, pentru simplificarea activitatii procesuale, s-a renuntat la efectuarea urmaririi penale.



Obiectul, scopul si sarcinile urmaririi penale



Potrivit art. 200[4], urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.

Din contextul legii penale se desprinde ideea ca activitatea de urmarire penala este concentrata in jurul realizarii a doua scopuri principale. Unul care vizeaza lamurirea cauzei penale sub toate aspectele sale, iar al doilea care se refera la posibilitatea aducerii infractorului in fata justitiei penale.

Lamurirea cauzei penale din punct de vedere al faptelor presupune stabilirea adevarului cu privire la toate aspectele comiterii infractiunii. In cadrul urmaririi penale exista nu numai obligatia de a strange probe care lamuresc cauza penala, dar si de a supune celui mai riguros control intreg materialul probator.

In obiectivele urmaririi penale intra si identificarea faptuitorului. Faptuitorul trebuie cunoscut, pentru a putea fi pus sub invinuire si pentru a exista posibilitatea tragerii la raspundere penala si in caz de vinovatie a aplicarii pedepsei prevazute de lege.

Desi art. 200 C. proc. pen. nu se refera expres decat la identificarea faptuitorului, este neindoielnic ca legatura intre fapte si persoane obliga organul de urmarire sa cunoasca cercul mai larg de persoane care au tangenta cu cele petrecute. Astfel este cert ca, in cadrul urmaririi penale, trebuie sa se stabileasca si cine este victima infractiunii. Identificarea persoanei vatamate are importanta nu numai in legatura cu solutionarea actiunii civile. Rezolvarea justa a laturii penale, uneori insasi identificarea infractorului, depind si de cunoasterea victimei.

In obiectul urmaririi penale se inscriu in primul rand preocupari legate de rezolvarea laturii penale, alaturi de acestea se inscrie insa si activitatea uneori foarte dificila, privind latura civila a cauzei penale. Astfel, cand este cazul, se asculta partea civila, se iau masuri de asigurare a despagubirilor civile, se dispune restituirea unor lucrari sau repunerea in situatia anterioara savarsirii infractiunii.

Pentru a realiza sarcinile impuse de obiectul urmaririi penale alaturi de administrarea probelor, organul judecatoresc poate lua masuri de constrangere cu caracter personal sau real, uneori aceste masuri avand caracter obligatoriu. Masurile de constrangere cu caracter personal sunt obligatorii in cazul in care legea prevede acest lucru.

In vederea realizarii obiectului urmaririi penale organele de cercetare penala si procurorul isi concretizeaza activitatea in acte de urmarire penala care pot fi acte procesuale sau de dispozitie si acte procedurale prin care sunt aduse la indeplinire dispozitiile cuprinse in actele procesuale. De regula, actele de dispozitie apartin procurorului, de exemplu: punerea in miscare a actiunii penale, luarea masurilor de preventie, dispozitia de a efectua perchezitia, trimiterea in judecata. Uneori insa si organele de cercetare penala pot sa-si manifeste vointa printr-un act procesual, spre exemplu: inceperea urmaririi penale, luarea masurilor asiguratorii, luarea masurii retinerii.

Actele procedurale ca acte de urmarire penala sunt realizate in general de organele de cercetare penala, spre exemplu: efectuarea perchezitiei, cercetarea la fata locului, ridicarea de obiecte si inscrisuri care trebuie sa aiba potrivit legii o anumita forma si un anumit continut.





3. Limitele urmaririi penale



Urmarirea penala trebuie bine determinata, atat in timp, cat si sub aspectul activitatii si solutiilor ce pot fi desfasurate de catre organele judecatoresti.

In timp, urmarirea penala isi are limitele fixate intre momentul inceperii urmaririi penale si momentul emiterii solutiei de catre procuror. In momentul in care organul de urmarire are date suficiente cu privire la savarsirea infractiunii si nu exista vreuna din cauzele de impiedicare a pornirii procesului penal, el porneste procesul penal. Dupa pornirea procesului penal sunt desfasurate si efectuate numeroase activitati de urmarire penala. Au loc perchezitii, ridicari de obiecte, ascultari de martori, efectuarea de expertize, reconstituiri, confruntari.



Cand organul de urmarire penala considera ca a stabilit faptele si vinovatia individului cuprinde intreg rezultatul muncii sale in concluziile de invinuire care sunt supuse confirmarii procesuale. In acest moment dispar o parte din rapoartele procesuale existente in timpul urmaririi, iar in locul lor apar noi raporturi procesuale.

Momentul final al urmaririi penale e marcat prin solutia data de procuror care poate fi trimitere in judecata sau scoatere de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale ori clasarea.

In cazul in care se constata vinovatia inculpatului, urmarirea penala ia sfarsit prin rechizitoriu de trimitere in judecata ( art. 262[5] ). In cazul in care nu se dovedeste vinovatia invinuitului se dispune prin ordonanta sau rezolutie, scoaterea de sub urmarire penala ( art. 262 raportat la art. 249 ), acte procesuale care semnifica incheierea urmaririi penale, in cazurile prevazute de lege ( art. 10 , lit. f-j ). Daca exista invinuit sau inculpat in cauza se dispune incetarea urmaririi penale, actele procesuale care marcheaza sfarsitul urmaririi penale fiind rezolutia motivata sau ordonanta ( art. 243 ).

Urmarirea penala poate primi in momentul ei final si solutia clasarii    ( art. 11 alin. 1 ), concretizata printr-o ordonanta.



4. Trasaturile urmaririi penale



In cadrul urmaririi penale sunt aplicabile toate regulile de baza ale procesului penal. Particularitatile activitatii de urmarire penala pot influenta modul specific in care unele din regulile de baza se realizeaza in aceasta faza.

In literatura de specialitate sunt mentionate ca trasaturi caracteristice ale urmaririi penale: lipsa de colegialitate a organului de urmarire penala, subordonarea ierarhica in efectuarea actelor de urmarire penala, nepublicitatea activitatilor judiciare, caracterul necontradictoriu expres al procesului penal in aceasta faza, forma preponderent scrisa a urmaririi penale. Numai ultimele patru trasaturi pot fi considerate specifice fazei de urmarire penala, deoarece lipsa de colegialitate a organului care efectueaza aceasta activitate este intalnita si in faza de judecata in unele etape ale desfasurarii acesteia.


a.      Subordonarea ierarhica in efectuarea actelor de urmarire penala


Organele de urmarire penala sunt constituite intr-un sistem organizatoric de stricta subordonare, in care dispozitiile organizatorice superioare sunt obligatorii pentru cei in subordine. Aceasta regula este valabila nu numai in domeniul activitatii administrative a acestor organe ci in intreaga activitate judiciara.

Spre deosebire de faza de judecata in care, potrivit art. 124 pct. 3 din Constitutie, judecatorii sunt independenti si se supun numai legii, ceea ce exclude orice alta subordonare in activitatea de infaptuire a justitiei, desfasurarea urmaririi penale implica respectarea principiului subordonarii ierarhice. Aceasta trasatura definitorie pentru urmarirea penala presupune supravegherea de catre procuror a activitatii de cercetare penala a politiei judiciare, pe de o parte, dar si subordonarea procurorului fata de procurorul ierarhic superior, pe de alta parte.

Astfel, in cadrul urmaririi penale si in supravegherea acesteia, procurorii conduc si controleaza activitatea de cercetare penala a organelor Politiei si a altor organe, care sunt obligate sa aduca la indeplinire dispozitiile procurorului in conditiile legii. Potrivit legii[11], dispozitiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penala. Daca acest organ are de facut obiectii, poate sesiza pe procurorul sef al unitatii sau, cand dispozitiile sunt date de acesta, pe procurorul ierarhic superior, fara a intrerupe executarea lor.

Prin prisma subordonarii ierarhice a procurorului fata de procurorul ierarhic superior, conform art. 64 si 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, procurorii din fiecare parchet sunt subordonati conducatorului acelui parchet, iar conducatorul unui parchet este subordonat conducatorului parchetului ierarhic superior din aceeasi circumscriptie.

Conform art. 64 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, republicata, dispozitiile procurorului ierarhic superior, date in scris si in conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.

Solutiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de catre procurorul ierarhic superior, cand sunt apreciate ca nelegale. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul procedurii de verificare a conduitei judecatorilor si procurorilor, masura infirmarii.

Principiul nu trebuie insa absolutizat deoarece organele de urmarire penala au si o anumita independenta in privinta rezolvarii anumitor aspecte legate de operativitatea urmaririi penale.


b.     Lipsa de publicitate a urmaririi penale



Cu putina vreme in urma acest principiu se intitula „caracterul secret al urmaririi penale” si aceasta nu in sensul ca participantii din cauza penala nu aveau cunostinta despre anumite activitati realizate de catre organele de urmarire penala[12], ci in sensul ca dosarul penal putea fi cunoscut fragmentat si nu numai de catre anumiti subiecti oficiali sau particulari, cauza penala nefiind publica asa cum prevede legea pentru faza de judecata.



Ca urmare a modificarilor legislatiei, care au intervenit dupa decembrie 1989 cu privire mai ales asupra configuratiei dreptului aparatorului, introduse prin modificarea art. 173 Cod procedura penala[13] in care se arata ca in cursul urmaririi penale aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala – s-a apreciat ca e mai potrivita denumirea de „lipsa de publicitate a urmaririi penale”.

Prin publicitate in procesul penal se intelege admiterea prezentei oricarei persoane, care nu este un participant la proces, la desfasurarea activitatii procesuale si procedurale. Sub acest aspect, activitatea de urmarire penala, desfasurandu-se in cabinetul organului de cercetare penala sau al procurorului, fara accesul publicului, se poate caracteriza activitatea de urmarire penala ca nepublica. Unele elemente de publicitate sunt totusi admise la efectuarea unor acte de cercetare penala ca, de exemplu, prezenta unor martori asistenti la efectuarea cercetarii la fata locului, la perchezitii ori existenta publicului ocazional la investigatiile facute cu ocazia unui accident de circulatie etc.; de asemenea, organul de cercetare penala poate comunica prin mass-media unele date referitoare la un dosar de urmarire penala, asigurand astfel dreptul la informatie prevazut in art. 31 din Constitutie.

Caracterul nepublic al urmaririi e aplicabil tuturor aspectelor vizate de activitatea de urmarire penala. Lipsa de publicitate a urmaririi penale contrasteaza cu publicitatea in principiu a judecatii. Judecata se desfasoara la momente si locuri dinainte stabilite si comunicate celor interesati, precum si cu chemarea obligatorie a anumitor participanti.

Efectuarea actelor de urmarire penala de indata ce sunt posibile ( cat mai repede cu putinta si nu la anumite termene ), precum si mobilitatea activitatii judiciare care se poate realiza oriunde ( nu numai la sediul organului judiciar sau alt loc dinainte stabilit si adus la cunostinta ) fac publicitatea imposibila.

De regula, in cursul urmaririi penale dosarul cauzei, la care in principiu partile sau alte persoane nu au acces, este secret. Pentru inculpat, urmarirea penala nu mai e secreta in momentul prezentarii materialului urmaririi penale. Acest moment e insa plasat dupa ce au fost efectuate toate actele de urmarire penala ( art. 250 alin. 1 C. proc. pen. ).

In consecinta, inculpatul nu mai are posibilitatea sa impiedice administrarea probelor.



c.     Caracterul necontradictoriu al urmaririi penale


Aceasta trasatura rezulta din lipsa de publicitate a urmaririi penale. Potrivit dispozitiilor legii[14] organul de urmarire penala administreaza proble fara a le supune discutiei partilor existente in cauza; pe de alta parte, existenta contradictorialitatii reclama cunoasterea de catre parti a sustinerilor pe care le au partile cu interese opuse, ceea ce nu este posibil datorita caracterului de nepublicitate al urmaririi penale.

Absenta contradictorialitatii confera urmaririi penale operativitate si mobilitate, trasaturi care lipsesc fazei de judecata, organele de urmarire penala, in tactica pe care o adopta in rezolvarea cauzelor, putand efectua actele de urmarire penala in momentul cel mai potrivit, la data si locul corespunzatoare cerintelor concrete ale dosarului penal[15].

In cursul urmaririi penale exista si elemente de contradictorialitate ( de exemplu, in momentul prezentarii materialului de urmarire penala si in procedura prelungirii arestarii inculpatului de catre instanta ), dar caracterul sporadic al acestora face ca urmarirea penala sa ramana, in principiu, lipsita de contradictorialitate.


d.     Caracterul preponderent al formei scrise


Actele procesuale ale organului care realizeaza procedura judiciara au de obicei forma scrisa.

Consemnarea actelor procesuale si procedurale in scris este o exigenta comuna tuturor fazelor procesuale, deoarece existenta formei scrise impiedica contestarea existentei actului si continutului sau. Pentru activitatea de urmarire penala aceasta forma devine preponderenta, capatand eficacitate si relevanta juridica numai actele care sunt cuprinse in dosar sub forma scrisa[16], iar pe de alta parte pe parcursul urmaririi penale partile nu pot actiona decat in scris prin cerere si memorii scrise.

Caracterul preponderent al formei scrise nu exclude existenta alaturata a numeroaselor acte orale in cursul urmaririi penale. De asemenea, forma preponderent scrisa a urmaririi penale, nu trebuie inteleasa in sensul excluderii posibilitatilor folosirii graiului viu ca mijloc de comunicare intre participantii la cauza penala.






5. Reglementarile urmaririi penale in alte coduri romanesti



Sub Codul de procedura penala din 1936, cand instructia se desfasura in fata judecatorului de instructie si a camerei de acuzare, existau mai multe elemente de contradictorialitate si de oralitate, deoarece erau cazuri cand procurorul sustinea oral invinuirea, iar inculpatul si aparatorul sau sustineau oral apararea cu privire la anumite chestiuni, asupra acestora pronuntandu-se judecatorul de instructie sau camera de acuzare. Dupa desfiintarea judecatorului de instructie si in urma noii reglementari a urmaririi penale prin Legea nr. 3/1956, s-a accentuat lipsa de publicitate si de contradictorialitate, implicit si caracterul scris al urmaririi penale, deoarece intreaga activitate era in puterea procurorului; s-au adus si unele elemente noi prin instituirea actului de prezentare a materialului de urmarire penala inculpatului, dar numai dupa ce s-a terminat cercetarea penala. Codul de procedura penala din 1968 a introdus mai multe elemente de publicitate si de contradictorialitate, prin dreptul partilor de a participa la unele acte de urmarire penala, limitativ prevazute de lege, sau prin trecerea asupra instantei a competentei de a prelungi durata arestarii preventive dupa o anumita perioada de timp, unde se realiza o anumita contradictorialitate.

Dupa 1989 s-au extins reglementarile care au introdus elemente de contradictorialitate, oralitate si publicitate in cursul urmaririi penale. Astfel, aparatorului inculpatului i s-a permis sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala; invinuirea nu i se poate aduce la cunostinta invinuitului retinut sau arestat decat in prezenta aparatorului sau; inainte de ascultare, invinuitului i se pune in vedere ca are dreptul la un aparator, care sa asiste la ascultare; impotriva luarii masurii arestarii preventive invinuitul sau inculpatul poate declara recurs, care se judeca in contradictoriu la instanta de recurs; prelungirea duratei arestarii preventive se solutioneaza numai de catre instanta de judecata, in prezenta inculpatului si a aparatorului sau, iar hotararea instantei este supusa recursului.



Exista actualmente o tendinta de a se extinde elementele de publicitate, de contradictorialitate si oralitate la efectuarea urmaririi penale, fara insa a se aseza aceasta activitate pe principiile de desfasurare a judecatii[17]. S-a admis, astfel, ca impotriva unor acte ale organului de urmarire penala, cum este ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire sau de incetare a urmaririi penale, persoana vatamata sa se poata plange instantei de judecata, unde va exista contradictorialitate, oralitate si publicitate .




Nicolae Volonciu, Drept procesual penal, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1972

A. Dincu, Criminologie, Tipografia Universitatii Bucuresti, 1984, p. 125-128

Codul de procedura penala, Editura Meteor Press, 2008

Codul de procedura penala, Editura Meteor Press, 2008

Codul de procedura penala, Editura Meteor Press, 2008

Codul de procedura penala, Editura Meteor Press, 2008

Codul de procedura penala, Editura Meteor Press, 2008

Codul de procedura penala, Editura Meteor Press, 2008

Codul de procedura penala, Editura Meteor Press, 2008

Codul de procedura penala, Editura Meteor Press, 2008

Art. 219 alin. 2 Cod procedura penala

Invinuitul cunostea unele lucrari de urmarire penala; martorii cunosteau declaratiile pe care le-au dat, precum si alte declaratii de care au luat cunostinta cu ocazia unor confruntari

Introduse prin Legea nr. 304/2004, republicata

Art. 71 alin. 2 si art. 77 Cod procedura penala

Grigore Gr. Theodoru, Lucia Moldovan, Drept procesual penal, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1979

Daca cercetarea penala este secreta si necontradictorie, forma ei nu poate fi decat scrisa ( Traian Pop, op. cit., vol. I, p. 113 )

Grigore Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal editia a 2-a, Bucuresti, Editura Hamangiu, 2008

Art. 2781 Cod procedura penala






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact