StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » psihologie judiciara
Trimite articolul prin email Teorii ale fenomenului si comportamentului infractional : Psihologie judiciara Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Teorii ale fenomenului si comportamentului infractional



TEORII ALE FENOMENULUI SI COMPORTAMENTULUI INFRACTIONAL


CONSIDERATII GENERALE





Prevenirea si combaterea fenomenului infractional a preocupat si preocupa omenirea. Aceasta preocupare este pe deplin justificata daca se are in vedere faptul ca prin fenomenul infractional se aduce o atingere grava intereselor umane de maxima generalitate si importanta, se pun in pericol valorile fundamentale afectandu-i astfel buna sa functionalitate.

Orice societate apreciaza comportamentul membrilor sai din punctul de vedere al conformarii acestora la normele morale si la cele juridice. Nerespectarea acestor norme atrage dupa sine masuri coercitive sau punitive. Datorita acestui fapt, fenomenul infractional capata caracteristicele unei probleme sociale de importanta majora pentru intreaga societate, ale carui consecinte si moduri de solutionare se resimt la toate nivelurile ei.

Cei implicati in studierea fenomenului infractional sunt interesati in primul rand de explicarea cauzala a acestuia, de evidentierea factorilor determinanti, deoarece conceptiile si teoriile elaborate au un puternic rol reglator asupra diferitelor componente ale sistemului legal si asupra tipurilor de activitati corectionale si profilactice.

In incercarile de conturare a unor teorii, tipologii se lovesc de marea variabilitate a manifestarilor comportamentale implicate in conturarea unor infractiuni. Ca urmare a unor asemenea demersuri, au aparut de-a lungul timpului o serie de teorii care trateaza in maniere particulare comportamentul infractional.

Problemele pe care incearca sa le solutioneze aceste teorii sunt cat se poate de firesti, astfel: - “De ce unele persoane comit acte infractionale, iar altele nu? Exista anumite cauze ori anumiti factori care determina un comportament infractional? Unde trebuie cautati acei factori?

Pentru a raspunde la aceste intrebari, comportamentul a fost in general privit ca un raspuns al personalitatii fata de o situatie determinata. In aceste conditii, etiologia comportamentului infractional se poate situa in personalitatea infractorului, in situatia preinfractionala sau in imbinarea celor doua  (Gassin, 1990).

O alta categorie de intrebari ar fi: -“De ce nu toti infractorii comit aceleasi infractiuni? Exista factori care favorizeaza un anumit gen de infractiuni? Exista diferentieri intre infractori? Pentru a raspunde la aceste intrebari au fost elaborate diferite clasificari ale factorilor si au fost realizate diverse tipologii ale infractorului.

In contextul unei amplificari a cercetarii stiintifice in toate domeniile, caracterul uman si social al infractiunii nu mai putea fi ignorat, cercetarea fenomenului si a comportamentului infractional devenind inevitabila.

In functie de factorii considerati a fi determinanti in explicarea fenomenului si a comportamentului infractional, am selectat acele teorii care sunt reprezentative pentru domeniul psihologiei judiciare.

In aceasta selectie am plecat de la premisa ca fenomenul si comportamentul infractional au un element comun, acesta fiind factorul psihologic. De acest factor nu se poate face abstractie atata vreme cat orice act infractional este rezultatul actiunii umane rasfrante prin prisma propriei personalitati. Avand in vedere numarul mare de teorii din acest domeniu, precizam ca orice incercare de sistematizare va fi inevitabil incompleta.

Aceste teorii pot fi grupate in trei categorii: psiho-biologice, psiho-sociale si psiho-morale (Cioclei, 1996).

TEORIILE  PSIHO-BIOLOGICE


Teoriile psiho-biologice sustin, in esenta, ca anumite anomalii sau disfunctii psihofiziologice constituie factorii determinanti ai comportamentului infractional. Acestea considera ca infractiunea ca fenomen individual are o baza psiho-biologica organica sau functionala.

TEORIA ANORMALITATILOR BIOLOGICE

Reprezentantul acestei teorii este medicul militar italian Cesare Lombroso (1835-1909) care a intreprins studii de antropologie criminala bazate pe tehnica masurarii diferitelor parti ale corpului omenesc, avand ca subiecti personal militar si detinuti ai inchisorilor din Sicilia, elaborand in acest sens lucrarea sa fundamentala “Omul criminal” (1876), care in scurt timp il face celebru. Studiind 383 cranii de criminali decedati si 5.907 cranii ale unor delincventi in viata, autorul a concluzionat existenta unui tip criminal individualizat prin anumite stigmate sau semne particulare, degenerative, care poate fi intalnit la anumite categorii de infractori (Lombroso, 1895).

Pentru Lombroso (1891), comportamentul criminal constituie un “fenomen natural” care este determinat ereditar. Criminalii innascuti sunt caracterizati printr-o serie de stigmate fizice, precum: sinusurile frontale foarte pronuntate, pometii si maxilarele voluminoase, orbitele mari si departate, asimetria fetei si a deschiderilor nazale, urechi foarte mari sau foarte mici, frunte retrasa si ingusta, barbie lunga sau ingusta etc.

Astfel, el a ajuns la aprecierea ca omul cu inclinatii spre viol se caracterizeaza prin lungimea urechilor, craniul turtit, ochii oblici si foarte apropiati, nasul turtit, lungimea excesiva a barbiei; hotul se distinge printr-o remarcabila mobilitate a fetei si a mainilor, prin ochii sai mici, ingrijorati si in permanenta miscare, prin sprancenele sale dese si lasate pe ochi, prin nasul turtit, barba rara, fruntea tesita si miscatoare; ucigasul se evidentiaza prin volumul mai mic al craniului, lungimea maxilarelor, pometii obrazului proeminenti.

La originea cercetarilor lombrosiene a stat descoperirea la craniul unui criminal, in zona occipitala medie, a unei adancituri (foseta) accentuate, trasatura ce se regasea la unele cranii primitive. Aceasta descoperire i-a sugerat lui Lombroso ipoteza atavismului (adica oprirea in dezvoltare pe lantul filogenetic). Urmarind ideea atavismului, Lombroso a studiat organismele inferioare, omul salbatic si copilul - in care vedea un “mic primitiv”. El a cercetat si unele anomalii ale creierului, ale scheletului si ale unor organe interne (inima, ficat).

Extinzand cercetarile la criminalii in viata, Lombroso ii studiaza atat din punct de vedere anatomic cat si fiziologic. O constatare interesanta pe care o face este in legatura cu lipsa durerii (analgezia) care il apropie pe criminal de omul salbatic. Lombroso a efectuat nu numai studii anatomo-fiziologice, dar s-a ocupat si de unele aspecte socio-culturale: tatuaj, argou, alcoolism, credinta si practica religioasa, literatura criminalilor etc.

A doua faza a studiilor lombrosiene se refera la unele malformatii morfo-functionale de natura degenerativa, cercetarile axandu-se in special asupra componentelor psihice.

Bazandu-se pe propriile studii, dar si pe cercetarile unor psihiatri din epoca, Lombroso (1895) stabileste existenta unor anomalii intre “nebunul moral“ si “criminalul innascut”, mai cu seama sub aspectul simtului moral.



Examinarea “criminalului nebun” scoate si ea la iveala existenta acelorasi stigmate ca in cazul “omului criminal”, stigmate ce sunt explicate de aceasta data pe baza  degenerescentei.

Intr-o ultima etapa, Lombroso (1895) se concentreaza asupra studierii epilepsiei pe care o considera alaturi de atavism, un factor cheie in etiologia criminala. Mai mult, el vede in epilepsie o punte de legatura intre omul criminal, criminalul nebun si nebunul moral considerand epilepsia atat “una din psihozele cele mai atavistice”, cat si “nucleul tuturor degenerescentelor”.

In teoria lombrosiana criminalitatea reprezinta o anormalitate biologica bazata pe atavism organic si psihic si pe o patologie epileptica (Cioclei,1996).

Eroarea centrala a studiilor initiate de Lombroso a constat in faptul ca cei mai multi dintre subiectii sai erau sicilieni, ce reprezentau un tip fizic distinct. Acestia au comis mai multe crime decat populatia generala, nu datorita tipologiei fizice, ci datorita faptului ca ei proveneau dintr-un mediu cultural orientat mai mult in directia comiterii unor acte criminale.

Teoria lombrosiana cu privire la etiologia crimei nu poate constitui o explicatie cu caracter general valabil. “Omul criminal”, in sensul de universal valabil, nu exista. Insusi Lombroso excludea aceasta idee.

Cercetarile lombrosiene au constituit punctul de plecare al unor numeroase investigatii cu caracter stiintific legate de fenomenul criminal. Analiza minutioasa a trasaturilor criminalului face din Lombroso un precursor al biotipologiei. Opera sa contine constatari deosebit de utile si actuale inca, cum ar fi cele referitoare la infractorii bolnavi mintal.

Precizam ca, opera lui Lombroso fiind deosebit de vasta si complexa, o analiza si o interpretare exhaustiva a acesteia este foarte dificila.


TEORIA BIO-TIPOLOGICA

Aceasta teorie cuprinde mai multe variante ce au ca element comun sustinerea ideii potirivit careia exista o corelatie intre activitatea criminala si biotip.

Psihiatrul german Ernest Kretschmer (1888-1964), mergand in cercetare pe linia corelarii elementelor de ordin biologic cu cele psihice, a creat un sistem caracterologic complet. Principala lucrare a lui Kretschmer in acest domeniu a fost “Structura corpului si caracterul”. Acesta considera ca, in functie de constitutia corporala, se pot distinge patru tipuri fizice, fiecare tip avand o predispozitie spre comiterea unor infractiuni specifice:

Tipul picnic - constitutie orizontala; scund, cu extremitati scurte; sistem osteo-muscular plapand; fata rotunda, craniul rotund, putin ridicat, voluminos; calvitie; cavitatea toracica si abdominala dezvoltata; strat de grasime la suprafata trunchiului; adeseori inteligent si expansiv, ce poate deveni autor de escrocherii si fraude.

Tipul  astenic - constitutie verticala; sistem osteo-muscular firav; slab, craniul mic, chipul prelung, fruntea inclinata inapoi, nasul alungit, maxilarul inferior scurt; forta fizica scazuta; dotat divers din punct de vedere intelectual; interiorizat; de regula adaptarea sociala este precara, criminalitate precoce si o tendinta spre recidiva; ar comite mai ales falsuri, furturi si abuzuri de incredere.

Tipul atletic - sistem osteo-muscular puternic, trunchi piramidal cu baza mare in sus, aspect fizic placut, oscileaza intre sentimentalism si brutalitate, ar avea o raspandire relativ ridicata in randul infractorilor de aproape toate varstele, ar comite preponderent asasinate, talharii cu folosirea armelor, incendii si ar fi predispusi la recidiva indiferent de varsta.

Tipul displastic - diferite malformatii corporale, deficiente ale caracterelor sexuale, slab dezvoltat psihic si morfologic; din punct de vedere psiho-medical, regasim in aceasta categorie debili mintal si schizofreni; displasticii comit de regula delicte sexuale, dar nu numai, opereaza intr-un mod neasteptat, isi incep cariera infractionala dupa varsta de 18 ani si sunt expusi recidivei.

Pe baza experientei clinice, Kretschmer a asociat anumite portrete psihologice tipurilor somatice (Ceausu, 1978). Astfel, persoanele cu o constitutie picnica prezinta un grupaj de trasaturi psihice cum ar fi: vioiciune, mobilitate, optimism, uneori spontaneitate in gesturi si vorbire, sociabilitate, dar si o anumita superficialitate in relatiile sociale, inclinatie catre concesii si compromisuri, spirit practic etc. Acest grupaj de trasaturi formeaza un profil temperamental denumit de Kretschmer ciclotimic.

La persoanele cu constitutie fizica de tip astenic intalnim: inclinatie spre abstractizare, interiorizare, sensibilitate pentru forma exterioara a relatiilor dintre oameni, meticulozitate dusa uneori pana la pedanterie, un simt acut al onoarei, manifestari de ambitie ascunzand adesea un complex de inferioritate etc. Acest profil temperamental a fost denumit schizotimic.

Tipul atletic - intermediar intre tipurile extreme mentionate, prezinta ca trasaturi psihice: inclinatie spre activitati care presupun un volum mare de miscari si un mare consum de energie (ramuri sportive, activitati desfasurate pe spatii mari cu schimbari rapide de situatie etc.), incredere in sine, autoapreciere realista.

Wiliam H. Sheldon stabileste o corelatie intre anumite caracteristici fizice si caracteristicile temperamentale, intre tipul fizic si comportament. Dupa gradul de dezvoltare al celor trei foite embrionare, distinge trei tipuri fizice:

Tipul endomorf (viscerotonic) - dezvoltare corporala predominant interna: rotund, gras; reactii incete, uniformitate in activitatea emotionala; fire extravertita; comunicare usoara si rapida; sociofilie; iubire de ceremonii; placere de confort fizic; placerea relaxarii in repaus si miscare.

Tipul mezomorf (somatotonic) - dezvoltare corporala echilibrata, atletic, puternic, musculos, viguros; placere pentru miscare, interes pentru sport; trasaturi pline de energie, cautarea riscului; maniera directa, deschisa, chiar putin dura, curaj si combativitate; agresivitate competitiva; voce neretinuta, fara intonatii; maturitate in prezentare.



Tipul ectomorf (cerebrotonic) - dezvoltare corporala predominant externa; corp lung, slab; muschi slab dezvoltati; pozitie si miscare retinute; ermetism, inhibitie,insingurare; activism mintal; sociofobie; evitarea zgomotului; prezentare infantila.

Dupa raportul torace-membre si functionalitate endocrina, N.Pende distinge tipul brevilin (scund ), tipul mediu (normal) si tipul longilin (inalt).

Dupa raportul torace-membre, G.Viola distinge tot trei tipuri fizice: brachitip (macrosplanchnic), torace mai dezvoltat decat membrele, scund; mediotip (normosplanchnic) si longitip (microsplanchnic), membre mai dezvoltate decat toracele, inalt.

Fizicul singur nu poate explica in mod adecvat comportamentul infractional, insa poate favoriza anumite tipuri de infractiuni.


TEORIA GENETICA


Dezvoltarea tehnicilor moderne de cercetare in domeniul genetic a permis investigarea unor zone noi in domeniul biologiei.

Studiul microscopic al cromozomilor a permis relevarea cariotipului, respectiv formula cromozomilor in cadrul celulei. Cercetarile in acest domeniu consemneaza existenta unor aberatii cromozomiale la subiectii care au mai mult de un cromozom X sau Y in cariotipul lor. Pornind de la aceste realitati unii autori (Brodski, 1973 & Sheley, 1985) sustin ca anomalia genetica, cum ar fi un extracromozom, poate conduce la retardare mintala si la un comportament antisocial si criminal.

La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX se desfasoara ample studii in inchisori din Anglia, S.U.A. si Australia, pe barbati detinuti in vederea evidentierii unei anomalii cromozomiale, considerata drept posibila cauza a comportamentului criminal.

Cariotipul uman are 46 de cromozomi dispusi in 23 de perechi, din care 22 de perechi sunt obisnuiti sau autozomi, iar o pereche este alcatuita din cromozomi sexuali; pentru femeie ambii sunt cromozomi X, iar pentru barbat unul este X si celalalt Y.

Sexul genetic este conditionat de prezenta sau absenta unui cromozom particular notat cu litera Y: astfel formula feminina normala este 46 X.X., iar formula masculina este 46 X.Y. In urma fertilizarii ovulului, zigotul primeste un cromozom X de la mama, iar de la tata, fie un cromozom X, fie unul de tip Y. Uneori in timpul diviziunii pot apare unele anomalii cantitative sau calitative, unele abateri de la cariotipul normal.

Prima anomalie o reprezinta existenta suplimentara a unui cromozom de tipul X, avand formula XXY, anomalie denumita sindromul Klinefelter. Persoanele ce prezinta aceasta anomalie au o aparenta masculina, sunt inalti si slabi, au o pilozitate pubiana de tip feminin, barba rara sau absenta. S-a stabilit ca frecventa acestei anomalii printre criminali este de 5 pana la 10 ori mai mare decat in randul populatiei generale.

Infractiunile comise de aceste persoane sunt diverse: furt, agresiune, tentativa de omor etc., dar se poate observa o tendinta spre “tematica” sexuala: homosexualitate, pedofilie, exhibitionism etc.

Din punct de vedere psihologic, aceste persoane se evidentiaza prin: pasivitate, timiditate, tendinte spre ipohondrie si depresie; deseori prezinta tulburari mintale.

A doua anomalie este reprezentata de sindromul XYY, unde apare un cromozom Y in exces. Persoanele din aceasta categorie prezinta, in plan morfologic, putine particularitati: aparenta masculina, inaltime peste medie, Q.I. sub medie, anomalii in configuratia urechilor, calvitie, miopie, dar aceste trasaturi nu sunt constante.

Frecventa acestui cariotip printre criminali este, dupa unele estimari, de circa 10 ori mai mare decat in randul populatiei generale.

Unii autori (Court Brown, Lise Moor, W.H.Price, P.B.Whatmore etc.) tind sa considere cauza a comportamentului criminal valoarea scazuta a Q.I. ce caracterizeaza pe cei cu anomalii cromozomice.

Aceste anomalii cromozomice constituie o predispozitie, dar nu o conditie obligatorie la comiterea unei infractiuni. Explicatiile bazate pe formula cromozomiala nu pot fi generalizate.

TEORIA INADAPTARII BIO-PSIHICE


Aceasta teorie a fost formulata de criminlogul suedez Olof Kinberg (1959) in lucrarea sa “Problemele fundamentale ale criminologiei”. Olof Kinberg a fost unul dintre continuatorii scolii lombrosiene. El reia ideea unei antropologii criminale, ce cauta sa deceleze caracterele fundamentale ale delincventului intr-un complex bio-psihic.

Pentru Kinberg, omul este o fiinta nu doar biologica, ci una psihologica si sociala, caracterizata prin “plasticitate”, adica prin facultatea de a-si modifica reactia nu numai in functie de influentele fizice si chimice, dar si in functie de factorii psihologici si sociali. Daca “plasticitatea” nu se coreleaza cu influentele mediului se creeaza o stare de inadaptare intre organism si mediu. Inadaptarea poate avea surse si forme diverse.

Aceste forme diverse de inadaptare conduc la o inadaptare sociala si implicit la infractiune. In opinia lui Kinberg persoana reactioneaza in general in functie de propria structura bio-psihica. Astfel, pentru a stabili cauzele crimei, este necesara analiza structurii bio-psihice a persoanei implicate in cauza.

Exista doua elemente ce trebuie avute in vedere la analiza structurii bio-psihice: nucleul constitutional si functia morala.

Nucleul constitutional reprezinta suma tendintelor reactionale ale persoanei, cuprinzand patru trasaturi psihologice fundamentale:

a).capacitatea - respectiv nivelul maxim pe care poate sa-l atinga inteligenta unei persoane sub influenta unor conditii optime de mediu;

b).validitatea - respectiv cantitatea de energie de care dispune persoana;



c).stabilitatea - respectiv facultatea subiectului de a dobandi comportamente ferme, fixata prin obiceiuri durabile, in asa fel incat sa poata face aceleasi lucruri in acelasi fel, economisind forta;

d).soliditatea - trasatura ce se refera la coeziunea interna a personalitatii, in opozitie cu disociabilitatea.

La nivelul personalitatii, aceste trasaturi se regasesc in cantitate variabila: fie excedentara, fie medie, fie deficitara. In cazurile extreme, vom avea urmatoarele perechi diametral opuse:

supercapabil - inteligent, spiritual, adaptabil;

subcapabil - stupid, marginit, inert;

supervalid - atent, expansiv, intreprinzator, calm, sigur, tenace, responsabil;

subvalid - precaut, anxios, teama de actiune si de raspundere;

superstabil - rece afectiv, abil, abstract, elegant, asiduitate ideatica;

substabil - afectiv, interesat de lucruri concrete, asiduitate practica;               

supersolid - lent, ferm, obiectiv circumspect;

subsolid - schimbator, subiectiv, neserios, uneori mincinos.

Functia morala reprezinta, in opinia lui Kinberg, modalitatea si profunzimea asimilarii valorilor morale ce compun atmosfera morala unde subiectul a trait ori traieste.

Ca fenomen psihologic, functia morala este compusa din elemente emotionale si cognitive. Daca se ia in considerare calitatea acestor elemente se pot distinge patru categorii de subiecti:

subiecti a caror functie morala se reduce la unele cunostinte ale evaluarilor morale general acceptate, dar carora le lipseste elementul emotional aproape complet (imbecilii, debilii mintal etc.);

subiecti care nu numai ca poseda cunostinte despre regulile morale dar sunt capabili sa reactioneze emotional la stimuli adecvati (oameni asa-zis normali );

subiecti ale caror functii morale au suferit modificari in urma unor leziuni patologice ale tesuturilor cerebrale (traumatisme, encefalite etc.); fiind afectate elementele emotionale, la aceasta categorie, se intalnesc frecvent fapte antisociale;

subiecti care cunosc regulile morale, raspund emotional la stimuli, insa, au o perceptie deformata a sensului real al actului; sunt in eroare cu privire la semnificatia morala a acestuia.

Din combinatia ce rezulta intre un anumit tip de nucleu constitutional si o anumita configuratie a functiei morale, rezulta persoane inadaptate care, la anumiti stimuli, vor reactiona in contradictie cu legea penala.

TEORIA CONSTITUTIEI CRIMINALE


Reprezentantul acestei teorii este criminologul italian Benigno di Tullio (1951) profesor la Universitatea din Roma, a carui lucrare “Tratat de antropologie criminala” a fost publicata prima oara in anul 1945.

Prin constitutie criminala autorul intelege o stare de predispozitie specifica spre crima, altfel spus capacitatea care exista in anumiti indivizi de a comite acte criminale, in general grave, in urma unor instigari exterioare ce raman sub pragul ce opereaza asupra generalitatii oamenilor.

Pentru di Tullio, studiul crimei nu poate fi exclusiv biologic ori exclusiv sociologic, ci intotdeauna biosociologic. Rezulta ca personalitatea nu poate fi corect apreciata decat dupa criterii biopsihosociologice.

Pornind de la aceste premise, autorul incearca sa determine factorii ce conduc la formarea unei personalitati criminale.

Un prim factor important este ereditatea; cu toata influenta sa puternica, aceasta nu trebuie considerata ca o determinare absoluta.

Predispozitia spre crima poate avea ca sursa si unele disfunctionalitati cerebrale, hormonale etc.

Varsta si crizele biologice pe care le antreneaza sunt de asemenea importante: pubertatea, cu modificarile ei specifice de ordin psihofiziologic, precum si procesele involutive ale imbatranirii pot conduce la tulburari de comportament si chiar la crima.

Se poate afirma, spune autorul, ca predispozitiile spre crima sunt expresia unui ansamblu de conditii organice si psihice ereditare, congenitale sau dobandite care, diminuand rezistenta individuala la instigari criminogene, permite individului, cu mai multa probabilitate, sa devina un criminal.

Di Tullio nu ignora factorii sociali sau fizici, exteriori individului, care nu pot avea o influenta reala decat in masura in care intalnesc o constitutie criminala preexistenta ori contribuie la formarea unei astfel de personalitati.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact