StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » sociologie juridica

Delicventi si delicventa



DELICVENTI SI DELICVENTA



Delincventii ocazionali si delincventii cronici


Unul dintre cursurile cele mai influente ale criminologiei contemporane este "Ancheta Philadelphia", realizat in perioada anilor 1960 de catre Marvin Wolfgang si colegii sai.

Rezultatul cercetarilor sale a devenit celebru: anchetand o grupare de adolescenti (toti nascuti in acelasi an) 434b15e , Wolfgang a constatat ca aproximativ unul din trei a avut cel putin un contact cu politia inainte de 18 ani si aproximativ 6% au avut cinci contacte sau mai multe cu politia - acestia din urma fiind definiti ca delincventi cronici. (Rezultate similare au fost regasite de asemenea, in alte anchete, realizate in alte epoci sau in alte orase. Putem deci estima ca aceasta ancheta ne da o ordine a amplorii delincventei ocazionale si cronice, intr-o clasa de varsta.)



Ancheta Philadelphiei a fost realizata longitudinal retrospectiv asupra datelor din dosare, in principal din cele scolare. Studiul a inceput in 1964. Pentru a putea dispune de toate dosarele a trebuit ca tinerii sa fi avut 18 ani in 1963, ceea ce insemna ca se nascusera in 1945. S-a decis deci, ca esantionul sa fie constituit din "baieti" nascuti in Philadelphia in 1945 si crescuti fara discontinuitate in acest oras intre 10 si 18 ani. Din totalitatea copiilor nascuti in Philadelphia in 1945 au fost inlaturati cei care se mutasera, chiar temporar, in afara orasului (verificarea unei prezente continue s-a facut cu ajutorul dosarelor scolare). La sfarsitul calculului, din cei 14.313 de copii nascuti in Philadelphia in 1945, 9.945 au putut fi pastrati pentru a face parte din grupare. Activitatea lor delincventa a fost masurata exclusiv pe baza datelor oficiale, si mai precis, pe baza "contactelor cu politia" (arestari). Primul rezultat al anchetei a permis o estimare a "participarii" (masurata pe baza datelor oficiale) la delincventa intr-o clasa de varsta: aproximativ o treime din membrii gruparii( 34,9%) a avut cel putin un contact cu politia in perioada adolescentei (10-17 ani). Dar, rezultatul cel mai important priveste frecventa delincventei. Autorii au putut numara de cate ori adolescentiiapareau in dosarele politie.

Astfel, Marvin Wolfgang si colegii sai au putut calcula frecventa (oficiala) a delincventei, ceea ce i-a condus la definirea urmatoarelor categorii:

1.     "non-delincventii"(nici un contact aparent cu politia intre 10-17 ani);

2.     "delincventii necronici" ( pe care-i numim "delincventi ocazionali" intre 1 si 4 contacte cu politia);

3.     "delincventii cronici" (cinci sau mai multe contacte cu politia).††

Toate aceste expresii au fost trecute intre ghilimele deoarece trebuie folosite cu precautie.

Mai intai, contactul cu politia nu e, in mod obligatoriu, consecinta unei delincvente agresive (el poate, de exemplu, sa intervina ca urmare a consumului de alcool, interzis minorilor). Se poate ca, anumite "delincvente" sa nu fi avut loc cu adevarat. Apoi, cum ancheta este fondata pe baza datelor oficiale, anumiti adolescenti care au comis acte de delincventa, dar care nu au fost prinsi, nu sunt compatibili. Atingerea cifrei de cinci contacte, cel putin, poate defini "delincventii cronici", dar este, bineinteles, intr-o anumita masura, o cifra arbitrara: autorii ar fi putut stabili limita la 4 sau la 6 sau chiar mai mult. Interpretarea rezultatelor acestei anchete depinde, deci, de definitia aleasa pentru diferite categorii de "delincventi".

Respectand cu strictete aceste nuante de judecata, putem indica acum rezultatul major al acestei anchete: un numar mic de "delincventi cronici" (6,3%) au comis de unii singuri mai mult de jumatate din infractiunile gruparii (52%). Acesti delincventi cronici reprezinta 18% din totalul "delincventilor" (membrii ai studiului care au avut cel putin un contact cu politia).

Rezumand, in ansamblul studiului, aproximativ un adolescent din trei este un "delincvent" si printre acesti delincventi aproximativ unul din cinci adolescenti este un "delincvent cronic".

Evident, ancheta nu se limiteaza la aceste rezultate privind participarea si frecventa.

Ea a avut, de asemenea, ca scop sa produca aparitia corelatiei intre contactele cu politia, pe de o parte, si variabilele sociologice clasice asupra veniturilor parintilor, a apartenentei etnice ("Alb" sau "Nu alb") si a nivelului scolar, pe de alta parte. Reusita scolara este , in medie, din ce in ce mai scazuta cand facem legatura intre "non-delincventii" si "delincventii" avand un singur contact cu politia, apoi cu "recidivistii".

Autorii constata o diferenta clara de participare in functie de venitul parintilor:

- "participarea" este de 45% la adolescentii nascuti intr-un mediu "sarac" si de 26% la adolescentii nascuti intr-un mediu "instarit";

- "delincventii cronici" provin 10% din cadrul adolescentilor nascuti in mediul "sarac" si numai 3% din adolescentii din mediul instarit. -

Diferentele etnice in materie de delicventa sunt mult mai profunde: "participarea" este de 50% la cei care nu sunt Albi (mai ales la Negri) si de 29% la Albi; "delincventele cronice " sunt de 14% la cei ce nu sunt Albi si de 3% la Albi.

Cum cei ce nu sunt albi sunt proportional mai numerosi, intre "saraci" trebuie verificat daca apartenenta etnica nu a disparut atunci cand ne-am gandit la nivelul social dat. Ori, la acelasi statut social dat, efectul generat de apartenenta etnica s-ar mentine: la Albii "saraci" participarea este de 36%, in timp ce ea este de 53% la Negri de un nivel de saracie cu aceeasi estimare. Amploarea acestor diferente provine, cel putin in parte, din utilizarea datelor oficiale pentru evaluarea delincventei.

Asa cum exista un subterfugiu institutional - politienesc pentru clasa sociala de origine, atunci nu avem dreptul sa ne indoim ca exista unul si pentru apartenenta etnica. Dar subterfugiul institutional nu pare sa poata explica totul: criminologii americani par sa admita astazi ideea ca Negrii participa mai mult la delincvente decat Albii. Aceste diferente de participare, ar aparea, de asemenea, in anchetele prin autodezvaluire, dar ele nu sunt semnificative, decat privind delincventa cea mai grava, cum ar fi atacurile si furturile prin violenta. Pentru furturi si spargeri, anchetele prin autodezvaluire nu pun in evidenta o diferenta notabila.


Delincventa in grup


Multe acte de delincventa sunt comise in grup: "cea mai mare parte a infractiunilor sunt comise mai degraba, cu altii, decat de catre persoane actionand singure"

Interogand esantioanele de delincventi juvenili, criminologii au descoperit ca aproximativ 1 din 5 are obiceiul sa actioneze numai cu complici si trei din 5 pot actiona cu sau fara complici, dupa caz. Aceste grupuri de delincventi sunt, in general, de talie mica: ele sunt compuse din 2 sau 3 indivizi care comit impreuna actul delincvent de tipul unei agresiuni, unui furt de masina, unei spargeri.



Aceste grupuri trebuie, deci sa fie distinse de "bande".

- Bandele se caracterizeaza, in principiu, printr-o ierarhie organizatorica si stabila in timp, printr-un teritoriu de instalare si se lanseaza intr-o vasta gama de activitati antisociale.

- Grupurile, in schimb, sunt asocieri putin structurate, putin ierarhizate, fluctuante, deci membrii se pot schimba dintr-un moment intr-altul, dupa placul membrilor si in functie de circumstante.

O regularitate statistica a fost evidentiata intre varsta delincventilor si faptul de a comite infractiuni in grup:

- numarul de coautori ai infractiunilor tinde sa scada odata cu inaintarea in varsta.

- Infractiunile comise de 3 delincventi devin relativ rare dupa varsta de 20 de ani, cele comise de 4 sau mai multe persoane devin rare la o varsta mult mai timpurie, de obicei in jurul varstei de 17 ani.

Astfel, cu cat delincventii inainteaza in varsta, cu atat mai putin au tendinta sa actioneze in grup.

O data cu trecerea de varsta de 18 sau 20 de ani, actele de delincventa sunt, in general, comise de indivizi care actioneaza singuri.

Cu alte cuvinte, delincventii juvenili comit, in general, infractiuni in grup, in timp ce delincventii adulti tind sa-si comita infractiunile fara complici.

In ancheta lor pe un esantion de 441 de londonezi (ancheta longitudinal prospectiva asupra datelor oficiale), Reiss si Farrington au ajuns la concluzia ca numarul mediu de complici scade, in mod regulat, odata cu inaintarea in varsta, trecand de 1,2 intre 10-13 ani si ajungand la 0,3 intre 29-32 ani.

Ei au observat, de asemenea, ca acest numar depinde de tipul infractiunii comise: este mult mai ridicat pentru spargerile si furturile comise prin violenta sau amenintare, scazut pentru furturile din rulote, mai scazut pentru furturile de masini, si atinge minimul pentru violenta (atacuri, comportamente amenintatoare, posesie de arma).

Cum interpretam relatia observata intre varsta si grupul delincvent? Apar doua posibilitati:

  1. Sunt, pe de o parte, delincventii juvenili, care ataca in grup: de aici rezulta ca cei care ataca singuri persista in delincventa la varsta adulta:
  1. Pe de alta parte, sunt delincventii care ataca in grup: in momentul adolescentei , isi manifesta modul de operare si, din ce in ce mai adesea, ataca de unii singuri cand devin adulti.

Prima posibilitate se explica prin faptul ca delincventii singuri au o sansa scazuta de a fi prinsi (caci ei nu pot fi denuntati de catre complici) si obtin castiguri mai importante (caci nu au nevoie sa imparta prazile). Cu risc mai scazut de sanctiune si castig financiar mai important, ei ar putea fi incitati la a-si prelungi "cariera" delincventa mai mult timp decat altii.

A doua posibilitate, respectiv modificarea modului de operare o data cu varsta poate fi explicata pornind de la motive similare. Cum cea mai mare parte a delincventilor juvenili comit, in acelasi timp infractiuni atat singuri cat si in grup, ei pot sa-si dea seama, gratie experientei dobandite, ca nu au interes in a actiona in grup din cauza riscului crescut de a fi prinsi si a necesitatii de a imparti prazile. Deci, treptat, ei isi vor modifica modul de operare si vor actiona din ce in ce mai des singuri (ne putem gandi, de asemenea, ca delincventii care ataca numai in grup in adolescenta vor persista in activitatea delincventa in proportii mai importante decat altii, altii, dar, in realitate, cu cat inainteaza in varsta, cu atat mai greu isi vor gasi complici). Conform anchetei lui Reiss si Farrington, a doua posibilitate ar fi cea buna: delincventii tind sa-si modifice modul de atacare o data cu varsta, practicand din ce in ce mai rar delincventa in grup si inlocuind-o cu delincventa de unul singur.

Intrebarea clasica ce se pune vizavi de grupul de delincventi este de a sti daca acest grup joaca un rol intamplator in delincventa (simplul fapt de a apartine unui grup transforma non-delincventii in delincventi) sau daca, din contra, acestia sunt adolescenti deja delincventi, care se aduna in grup pentru ca ei vor (au stiluri de viata si centre de interes comune, si pot imparti anumite obiective, cum ar fi, spre exemplu, comiterea de acte de delincventa).

Aceasta problema este dificil de dezbatut pornind numai de la datele de observatie. Teoria multifactoriala, care se bazeaza, in mod esential, pe aceste date de observatie, afirma ca cele doua relatii cauzale sunt simultan prezente.

Teoriile culturale ofera un loc important influentei cauzale a grupului.

Teoria actionista si teoria controlului social sunt in favoarea ideii ca grupurile de delincventi se constituie pornind de la indivizii care erau deja angajati in acte de delincventa mai inainte (este teoria "cei care se aseamana, se aduna").


Desfasurarea actelor tipice de delincventa.


Actele tipice de delincventa sunt foarte diferite de ceea ce gasim in ziare, in romane sau in filmele politiste. Ele nu au nimic senzational sau enigmatic. Descrierile care urmeaza provine din sinteza informatiilor obtinute in SUA prin sondajele de victimizare si prin intrevederile pe care cercetatorii le-au avut cu delincventii, referitoare la modul lor de operare.

1. Furturile




A. Furturile de masini




Exista tendinta ca masinile sa fie furate in timpul noptii, ceea ce este de inteles, noaptea fiind perioada in care hotul poate actiona cu cel mai mic risc de a fi prins. Riscul depinde mult de modelul masinii care il intereseaza pe potentialul hot. (masinile sport si cele noi prezinta un risc mult mai mare de a fi furate decat cele vechi sau banale).

Gottfredson si Hirschi descriu furtul tipic de masini astfel: "intr-o masina deschisa, parcata pe un trotuar public sau parcata cu cheile in contact intr-un parking sau lasata la vedere, intra un pusti de 16 ani sau un grup de tineri care o conduc pana ce nu mai au benzina sau pana ce acesti delincventi isi gasesc alte ocupatii". Beneficiul obtinut dintr-un asemenea furt este foarte limitat: sa poti sa te deplasezi dintr-un loc in altul, singur sau cu colegii, dupa care masina este abandonata.

Putem observa ca aceste furturi tipice se opun imaginii unui furt efectuat de catre adulti, organizati in banda, si avand drept scop alimentarea unui trafic de masini furate sau de piese detasate. Traficul cu piese detasate din masini furate nu ar trebui sa fie foarte rentabil, caci le putem procura foarte simplu si la un pret mic, si de la fier vechi.

In ceea ce priveste furturile de masini de catre retelele de traficanti avand drept scop rascumpararea, nu se pune problema sa le negam existenta, ci doar sa intelegem ca nu reprezinta decat o mica proportie din total. Dovada este ca majoritatea automobilelor furate sunt regasite (mai mult de 2/3, dar aceasta proportie tinde sa creasca pe termen lung).

B. Spargerile

Spre deosebire de furturile de masini, spargerile au loc mai ales ziua. Motivul este simplu: inainte de toate, spargatorii potentiali cauta locuinte sau locuri goale, nelocuite, pentru a putea scormoni in liniste si pentru a gasi ceea ce cauta. Multe locuinte sunt goale in timpul zilei, pentru ca locatarii sunt in diverse locuri: la munca, la cursuri, la scoala. Cea mai mare parte din spargerile reusite au loc in locuintele goale, dar sunt, fara indoiala, numeroase tentative de spargere, care sunt abandonate imediat dupa ce spargatorul potential isi da seama ca locuinta este ocupata.

Casele reprezinta un risc identic de spargere. Amplasarea unora dintre ele, face din acestea tinte neprivilegiate: prezenta unui drum discret de fuga, dificultatea de a vedea din strada sau din exterior ceea ce se intampla in interior, casa plasata la extremitatea unei alei. Asa cum au demonstrat anchetele prin interviu, toate aceste caracteristici sunt luate in seama de spargatori.

Dupa sondajele de victimizare americane, doar o spargere din trei e realizata prin efractie: spargerea geamului sau fortarea usii. Aceasta inseamna ca spargatorii vor cauta, in general, sa gaseasca o solutie simpla, o usa sau fereastra deja deschisa.

In spargerea tipica, un barbat tanar da o spargere nu departe de locuinta lui si de locurile pe care obisnuieste sa le frecventeze (spre exemplu, pe drumul care duce la scoala sau la colegii sai). El verifica, astfel, sa nu fie nimeni inauntru si incearca sa deschida usa pentru a patrunde in casa. Daca usa este inchisa, el poate abandona tentativa sau poate cauta o fereastra deschisa. Daca usa este deschisa, el intra si trece rapid in revista diferite obiecte. El cauta, in general, bani lichizi si obiecte care-l atrag si sunt usor de transportat, cum ar fi discuri, jocuri video, material hi-fi, alcool. Cum, in general, merge pe jos, nu poate transporta obiecte grele. Ar fi destul de greu sa iasa, in plina zi, de la cineva cu un frigider sau masina de spalat vase sub brat si intelegem ca nu acesta este tipul de marfa care face obiectul tipului de spargere standard. Beneficiul obtinut dintr-o astfel de spargere este mic. In afara de bani si alcool, pe care delincventul il va putea utiliza el insusi sau in compania prietenilor sai, micile obiecte pe le-a furat nu-i vor fi foarte utile. Fara exceptie, el se va debarasa de ele foarte repede, fie dandu-le colegilor, fie aruncandu-le daca-si da seama ca nu intereseaza pe nimeni.

Exista, bineinteles, spargeri mult mai spectaculoase pregatite intr-un mod profesionist, unde tinta este cunoscuta dinainte si aleasa cu grija, si unde o prada pretioasa e ridicata cu camionul. Acest tip de act va fi probabil mentionat in jurnale, dar trebuie stiut ca nu reprezinta decat o parte infima din sutele de mii de furturi efectuate in fiecare an.

De exemplu, in 2002, politia din Franta a inregistrat 191.102 de spargeri de rezidente principale sau secundare. Tinand cont de o cifra neagra de ordine de 2,4 (dupa ancheta de victimizare INSEE-IHESI din 2002), se obtine o estimare a numarului total de spargeri in jur de 450.000 pentru acel an.

Desi, la prima vedere, acest lucru ar putea parea serios, victima unei spargeri sufera adesea un pacat pecuniar mult mai important decat beneficiul spargatorului. In cazul in care spargatorul a patruns prin efractie, spargand o fereastra sau o usa, cheltuielile de reparatie reprezinta o pierdere neta pentru victima.

Daca victima are asigurare, aceste cheltuieli i-ar putea fi rambursate, dar atunci costul asigurarii nu este compensat de un castig echivalent pentru spargator. In plus, marfurile furate, presupunand ca vor fi revandute, dupa estimari, vor reprezenta a 10-a parte din pretul cu care au fost cumparate. Reaparand aceste obiecte, pentru a le inlocui, victima va trebui sa le plateasca la pretul original, astfel ca hotul nu va recupera decat cel mult a zecea parte. Din punct de vedere monetar, spargerea este, deci, foarte departe de a fi un joc cu suma nula, in care tot ce este castigat de una din parti este pierdut de cealalta. Este un joc cu suma sugestiva: victima pierde mult mai mult decat ceea ce castiga hotul. Pierderea victimei este cu atat mai importanta cu cat trebuie adaugate pierderilor pecuniare si sechelele emotional-sentimentale ale unei intimitati violate, ale unei insecuritati crescande.


2. Agresiunile

A. Atacurile inarmate

Aceste atacuri vizeaza, in general, fie o persoana singura pe strada, fie un mic comerciant. "Bracarile" bancii sau ale marilor suprafete sunt putin frecvente, caci acestea sunt institutii bine protejate de garzi si de sisteme de supraveghere video. Atacurile transportatorilor de fonduri sunt de asemenea, exceptionale. Bineinteles, aceste atacuri spectaculoase si uneori ucigase, reprezinta marile titluri ale jurnalelor. Aceasta este de inteles, dar imaginea acestor atacuri, care este altfel prezentata publicului, nu corespunde cu atacul tipic.



Atacurile contra persoanelor au loc, in general, pe inserate sau noaptea, cand autorii sunt disimilati privirilor.

Atacurile impotriva trecatorilor, pentru a le fura portofelele, sunt planificate rar dinainte. Ele tind a avea loc in apropierea locurilor frecventate de agresori sau in vecinatatea lor. In cazul tipic al acestui gen de atac, agresorii sunt mai multi (2 sau 3), ceea ce le permite sa-si impresioneze victimele, sa le faca sa-si schimbe hotararea de a se apara si de a nu li se supune. Pentru acelasi motiv ei pot folosi o arma: nu este in intentia de a rani, ci de a intimida, de a descuraja rezistenta si de a face agresiunea mai rapida si mai eficace (se poate intampla, bineinteles, ca in cazul acesta victima sa fie ranita de arma, dar asta pentru ca lucrurile nu s-au desfasurat asa cum trebuia).

Agresorii sunt, de obicei, destul de tineri: intre 16-20 ani. Dupa ce este furat sacul sau banii victimei lor, o intind alergand.

Atacurile impotriva magazinelor sunt, de asemenea, similare. In situatia tipica 1 sau 2 tineri se prezinta in fata casieriei cu o arma, pentru a-i convinge pe vanzatori de scopul lor. Ei cer sa obtina continutul casei si, odata procurat, o sterg. Castigul obtinut in urma atacului inarmat "standard" este destul de mic. Dupa anchetele de victimizare realizate in SUA, putin mai mult de jumatate din aceste atacuri le fac pe victime sa sufere o pierdere care nu depaseste 50 USD (in jur de 50 euro). In 80% din cazuri pierderile nu depasesc 250 USD.


3. Violurile

Sunt comise, in general, seara sau noaptea, mai degraba in week-end decat in cursul saptamanii. Mai mult de jumatate dintre ele sunt comise de catre necunoscuti si foarte rar la domiciliul victimei.

Cazurile violurilor familiale nu par a fi raspandite, conform statisticilor. Motivatia data de Gottfredson si Hirschi este ca un barbat nu va risca sa pericliteze o relatie de lunga durata comitand un viol. Agresorii sunt barbati tineri (intre 18-23 ani, in general) si victimele lor sunt, de asemenea, femei tinere, avand intre 16-20 ani.


Exista trei scenarii tipice ale violurilor

a. In primul caz, femeia se afla singura intr-un loc public, fiind in afara vederii potentialilor martori. Agresorul ei este un necunoscut, si el singur o surprinde si o ameninta verbal sau cu o arma.

b. In al doilea scenariu, un barbat patrunde in timpul noptii in domiciliul unei femei singure, surprinzand-o dormind inainte s-o atace.

c. In al treilea scenariu tipic, violatorul nu este un necunoscut, ci o cunostinta vaga, care se intalneste cu viitoarea victima intr-un loc izolat (apartament, masina) si profita de situatie pentru a o ataca. In acest ultim caz, victima va face plangere mai rar decat in cazurile precedente.

Beneficiul pe care violatorul il obtine prin fapta sa, nu este in mod unic si principal, satisfacerea dorintelor sexuale. Dupa anchetele psihologice efectuate asupra acestui tip de agresori, el cauta, mai degraba, sa-si umileasca sau sa-si violenteze victima. Si tot aici, dezechilibrul este mare intre beneficiul agresorului si pierderea, suferinta victimei: satisfacerea unei nevoi intense, dar trecatoare, pe de o parte, si traumatism moral (eventual psihic), durabil, de nesters, pe de alta parte.


4. Omuciderile


Probabil, in cazul omuciderii, diferenta este mare intre imaginea mediatica si realitatea tipica. Crimele care apar in mass-media sunt, adesea, afaceri misterioase, in care politia nu intervine in identificarea vinovatului sau a criminalitatii in serie. Aceste omucideri, din care se inspira in mod abundent producatorii de filme, sunt totusi destul de indepartate de afacerile obisnuite cu care se confrunta politia.

Primul caz standard este acela al uciderii de catre un agresor cunoscut victimei: "Omuciderile care implica membrii de familie sau cunostinte pot aparea drept crime pasionale, dar ele apar cu o regularitate si o predictibilitate remarcabile. Ele au loc, cel mai adesea, in week-end, noaptea, in interiorul unei locuinte sau intr-un loc public. In mod frecvent, victima, agresorul sau ambii, consuma alcool sau droguri in momentul crimei" . "Adesea, este dificil de a face distinctia dintre victima si agresor, adica sa stii cine poarta prima responsabilitate agresiunii. In plus, cand victima, cand criminalul tind sa aiba caziere judiciare.

Fapta se desfasoara, in general, in modul urmator: cei doi protagonisti se cearta dintr-o chestie minora, disputa incepe sa degenereze, sunt aruncati pumni (fie de catre viitorul ucigas, fie de catre viitoarea victima), apoi unul dintre ei, foarte enervat, va cauta o arma sau va lua un obiect dur si va da, fara sa fi vrut, o lovitura mortala.

In al doilea scenariu tipic, omuciderea apare fara sa fi fost planificata in cursul unui alt act delincvent (hotie si bracare, viol). Cand agresorul detine o arma, daca este surprins de un martor care pare sa intervina sau daca victima pare sa reziste sau sa apeleze la ajutor, acesta face uz de arma.

Pentru aceste doua tipuri de omucideri tipice, beneficiul pe care ucigasul il are in urma actului sau este infim, mai ales cand il compara cu gravitatea consecintelor sale. In cazul incaierarii care degenereaza, intre doi indivizi care se cunosc, ucigasul isi da frau maniei si-si indeplineste dorinta momentana de a-l pedepsi pe celalalt.

In cazul hotului care va ucide un martor care incearca sa se interpuna sau o victima care rezista, benficiul nu depaseste cadrul initial al furtului prevazut. Dar situatia ia atunci proportii diferite: ucigasul pleaca de la locul faptei, iar ca o consecinta fireasca,condamnarea pe care o va suferi va fi mult mai severa.

Dupa Gottfredson si Hirschi, aceste caracteristici ale omuciderilor tipice nu implica faptul ca acestea trebuie sa fie acte pur pasionale, lipsite de rationalitate. Sunt, mai degraba, acte ale caror beneficii sunt imediate, limitate la un termen de timp foarte scurt si prin care sunt neglijate efectele/consecintele pe termen indelungat.

Aceste caracteristici nu sunt specifice numai omuciderilor, ci ele sunt impartasite de catre cvasitotalitatea actelor de delincventa.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2023: Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact