Notiunea si dimensiunile delicventei. delicventa din perspectiva sociologica

Notiunea si dimensiunile delicventei. Delicventa din perspectiva sociologica

Devianta priveste transgresarea normelor sociale dominante intr-o societate si include acele conduite si comportamente care se abat de la standardele valorice si normative acceptate si recunoscute in cadrul unui anumit grup sau sistem social. Este un fenomen intalnit in toate societatile, fiind generata si conditionata de o multitudine de factori si cauze generale si particulare, obiective si subiective, sociale si individuale.

Extensia, gradul si intensitatea deviantei sociale depind de reactia publica, de apararea sociala fata de diferite abateri si incalcari, de masura in care acestea sunt considerate periculoase pentru structura si coeziunea grupurilor sociale, si de natura si forma sanctiunilor care li se aplica. Evaluarea deviantei sociale se face in functie de valorile sociale lezate si de normele sociale violate de anumiti indivizi si grupuri. (Sorin Radulescu, 1991)

Delincventa, infractionalitatea si criminalitatea sunt forme particulare ale deviantei sociale care includ comportamente si conduite cu un grad ridicat de periculozitate sociala, deoarece incalca si violeaza regulile si normele juridice penale prin care sunt aparate si protejate cele mai importante valori si relatii sociale (proprietatea, familia, viata, sanatatea, libertatea, demnitatea, statul, societatea etc.).

Spre deosebire de devianta sociala, delincventa, infractionalitatea si criminalitatea au o serie de trasaturi specifice

a) este un fenomen social, obiectiv si material, dar in acelasi timp, antisocial si deosebit de periculos, atat prin consecintele sale negative si distructive care privesc ordinea sociala si normativa, integritatea si siguranta indivizilor si grupurilor sociale, cat si prin reactia sociala pe care o provoaca si prin sanctiunile represiv-coercitive adoptate;

b) delincventa include acele acte si fapte care, violand regulile de drept cu caracter penal impun adoptarea unor sanctiuni organizate, de cele mai multe ori, represive, care sunt aplicate prin intermediul agentilor specializati ai controlului social (politie, justitie, tribunale).

Delincventa numita si devianta sociala penala este definita nu in functie de "eticheta" sau "reactia sociala" a membrilor, ci in raport cu normele juridice penale care sunt violate si care protejeaza, de fapt, cele mai importante valori si relatii sociale dintr-o societate.

c) delincventa (criminalitatea) este constituita din ansamblul actelor si faptelor antisociale care intra sub incidenta normelor penale, savarsite de diferiti indivizi intr-o anumita societate (sau dintr-o anumita tara), intr-un anumit interval de timp (de regula un an). Ea include totalitatea delictelor si crimelor savarsite, care sunt insa diferite ca natura, intensitate si gravitate (delicte contra persoanei, contra patrimoniului, contra autoritatii, contra familiei si bunelor moravuri, contra statului si institutiilor acestuia etc.).

Intrucat trasaturile generale si specifice ale delictelor si crimelor sunt evaluate in functie de legislatia penala, exista diferente sensibile de la o tara la alta si de la un sistem juridic la altul, diferente care tin de natura si forma regimului social-politic, de traditiile istorice, juridice si culturale, de moravurile si spiritualitatea fiecarei societati. Lipsa de uniformitate a diferitelor jurisdictii penale impiedica, astfel, aducerea la un numitor comun a diferitelor tipuri si forme de delicte si crime.

Delictul este primordial un fenomen social care se produce in societate avand consecinte negative si distructive, chiar daca aparent, este un fenomen juridic, reglementat prin normele dreptului penal.

Unii autori (G.Theodorson, A.Theodorson) disting urmatoarele trasaturi specifice ale delincventei pornind de la caracteristicile comune ale acestei forme particulare de devianta :

a)        violarea unei anumite legi (de regula penala, sau civila, administrativa), care interzice savarsirea anumitor acte si fapte, considerate ca periculoase pentru ordinea sociala si normativa a societatii;

b)        savarsirea unor actiuni care pericliteaza siguranta indivizilor si grupurilor sociale;

c)         manifestarea unui comportament care contravine regulilor morale si de convietuire sociala.

Delincventa include acele violari si incalcari ale normelor penale si de convietuire sociala care protejeaza ordinea publica, drepturile si libertatile individuale, viata, sanatatea si integritatea persoanei in societate.

In opinia lui Edwin H. Sutherland si Donald Cressey (1966) un comportament delincvent comporta urmatoarele caracteristici

a)     are o serie de consecinte sociale negative, pentru ca prejudiciaza interesele intregii societati;

b)     face obiectul unor interdictii sau constrangeri formulate de legea penala;

c)     prezinta o intentie antisociala deliberata, urmarind un scop destructiv;

d)     cuprinde fuzionarea intentiei cu actiunea culpabila;

e)     fapta este probata juridic si sanctionata ca atare.

In functie de aceste caracteristici, delincventa este un fenomen deosebit de complex care include aspecte si dimensiuni de natura statistica, juridica, sociologica, psihologica, prospectiva, economica si culturala

a) dimensiunea statistica, evidentiaza starea si dinamica delincventei in timp si spatiu, prin evaluarea si masurarea in procente, medii, serii de distributii si indici a diferitelor delicte si crime si corelarea acestora cu o serie de variabile si indicatori cu caracter social, ecologic, cultural, geografic (arii geografice si culturale, grupuri de populatie, zone urbane sau rurale, sisteme penale etc.);

b) dimensiunea juridica, evidentiaza tipul normelor juridice violate prin acte si fapte antisociale, periculozitatea sociala a acestora, gravitatea prejudiciilor produse, intensitatea si felul sanctiunilor adoptate, modalitatile de resocializare a persoanelor delincvente;

c) dimensiunea sociologica, centrata pe identificarea, explicarea si prevenirea sociala a delictelor si crimelor, in raport cu multiplele aspecte de inadaptare, dezorganizare si devianta existente in societate si cu formele de reactie sociala fata de diferitele delicte;

d) dimensiunea psihologica, care evidentiaza structura personalitatii individului delincvent si individului normal, motivatia si mobilurile comiterii delictului, atitudinea delincventului fata de fapta comisa (raspunderea, discernamantul etc.);

e) dimensiunea economica, sau costul crimei, evidentiaza consecintele directe si indirecte ale crimei din punct de vedere material si moral (costurile financiare acordate victimelor, martorilor, reparatiei bunurilor, politelor de asigurare etc.);

f) dimensiunea prospectiva, care evidentiaza tendintele de evolutie in viitor a delincventei si propensiunea spre delincventa a anumitor indivizi si grupuri sociale.

Evidentierea acestor dimensiuni atesta caracterul interdisciplinar al fenomenului de delincventa, dificultatile abordarii si studierii ansamblului de delicte si crime care se produc intr-o societate. Pentru revelarea diferitelor caracteristici si trasaturi ale delincventei, cele mai importante aspecte sunt sunt cele de natura juridica (legala), sociologica si psihologica.

Delincventa din perspectiva sociologica si psihologica.

Orice societate se confrunta cu aspecte de crima si infractionalitate, intrucat notiunea de delincventa este implicata in insasi ideea de societate. Intrucat nu poate exista o societate "in care indivizii sa nu se abata mai mult sau mai putin de la tipul colectiv, este inevitabil ca printre aceste abateri sa fie unele care prezinta caracter criminal". (E.Durkheim)

De altfel, E. Durkheim considera crima ca un "fenomen normal", cu conditia ca ea sa nu depaseasca anumite limite care fac imposibila functionarea societatii si convietuirea indivizilor. Fiind legata de "conditiile fundamentale ale oricarei vieti sociale", delincventa include acele abateri si incalcari ale normelor de conduita care "ofenseaza unele sentimente colective", necesitand adoptarea unor masuri de aparare sociala si de reprimare a conduitelor periculoase.

Actul delincvent, ca atare, reprezinta expresia unui sir de actiuni si conduite care contrasteaza puternic cu normele de convietuire existente in cadrul familiei, institutiilor, societatii. Desi recunoasterea si sanctionarea diferitelor delicte reprezinta o "universalitate culturala", exista diferente sensibile, din punct de vedere cultural, in definirea anumitor acte ca periculoase si in discernerea intensitatii si gravitatii acestora. Gradul pana la care un comportament antisocial sau imoral devine periculos pentru ordinea sociala depinde, in mare masura, de caracterul coercitiv sau, dimpotriva, permisiv al normelor sociale. De aceea, legea penala nu urmareste eliminarea totala a delictelor sau crimelor dintr-o societate, ci mentinerea lor la un "nivel tolerabil", orice depasire a acestui nivel putand fi interpretata ca un semn de tensiune in sistemul social respectiv, ca un avertisment al unei posibile crize a principalelor institutii sociale.

Din punct de vedere sociologic, delincventa reprezinta o problema sociala, deoarece presupune o discrepanta semnificativa intre sistemele de referinta valorice si normative ale societatii si asteptarile indivizilor. Ea implica incalcarea flagranta a modelelor si schemelor valorice si normative asteptate si dorite, o dislocare a tiparelor si relatiilor traditionale dintr-o societate (R.Merton, 1966) precum si o abatere sensibila de la ceea ce societatea defineste ca fiind moral, decent, licit si corect. Generand consecinte negative, directe sau indirecte, asupra structurii si stabilitatii grupurilor sociale, delincventa conduce la cresterea tensiunilor sociale si a nesigurantei in societate. Ca tendinta generala se considera ca, cu cat actele delincvente se acumuleaza si se agraveaza intr-o comunitate, cu atat membrii acesteia sunt supusi unor forme de alienare, stress, nesiguranta si demoralizare. In plus, o parte importanta a celor implicati in asemenea acte antisociale nu isi percep propria situatie, nu ii intereseaza opinia celorlalti si se retrag intr-o "subcultura" specifica.

Marea varietate culturala si sociala a diverselor societati, structura lor economica, politica si juridica diferita se reflecta in multiplele variatii in definirea delincventei si a legii, in sistemul sanctiunilor si chiar in formele de manifestare a atitudinilor opiniei publice fata de acest fenomen. De exemplu, nu in toate societatile omorul este considerat drept crima deliberata, existand sisteme penale in care, chiar daca el nu este justificat, este sensibil "dezincriminat" (cazul omorului in legitima aparare sau a omorului savarsit "in stare de razboi" sau de "necesitate"). In alte sisteme legislative, dimpotriva, omorul savarsit asupra unor anumite persoane este considerat o crima odioasa si sanctionat extrem de sever (omorul asupra unui parinte, unui copil, unei femei gravide, omorul comis impotriva unui preot, sef militar, conducator politic etc.).

In alte legislatii penale, evaluarea intensitatii si gravitatii actelor delincvente se face atat in functie de anumite criterii normative (ca valoarea obiectului prejudiciat, modul de comitere a delictului, mijloacele utilizate, vinovatia faptuitorului etc.), cat si de unele cu caracter social si cultural. Astfel, in multe tari se face distinctia intre furtul obiectelor de mare valoare (furt major) si cele asupra unora de mica valoare (furt minor), dar si intre furtul din patrimoniul public si cel din proprietatea privata sau intre furtul de la rude, prieteni si cel comis asupra unui strain. Incriminarea si sanctionarea unor delicte (furt, talharie, vatamare corporala etc.) se face in functie de statutul social al delincventului si victimei, de relatiile dintre acestia inainte de comiterea delictului.

Ca urmare, numerosi sociologi si criminologi, considera ca criteriul normativului penal de definire si evaluare a ansamblului de delicte si crime trebuie completat cu cele de natura sociologica, morala, culturala si psihologica, singurele in masura sa evidentieze evolutia si tendintele fenomenului de delincventa in diferite comunitati si perioade de timp. Sociologia si dreptul ofera astfel impreuna, repere teoretice si operationale mai adecvate, capabile sa puna la indemana legislatorilor si judecatorilor o serie de indicatori-standard de apreciere, definire si sanctionare a diferitelor tipuri de delicte si crime.

Criteriul normativului penal care priveste aspectul socialmente periculos al delictului si responsabilitatea, vinovatia delincventului, trebuie completat cu criteriul sociologic care vizeaza semnificatia sociala si reactia sociala a incalcarii normelor juridice si cu criteriul psihologic, care incearca sa evidentieze si sa explice rolul personalitatii individului delincvent si nondelincvent. Asa cum pentru a evalua sau judeca un delict trebuie sa il intelegi, "pentru a-l intelege trebuie sa cunosti antecedentele situatiei si valoarea tuturor factorilor determinanti ai reactiei personale". (Mira Y. Lopez, 1959)

Perspectiva psihologica a delincventei incearca sa explice in ce masura individul dispune de o capacitate intelectiva, afectiva si volitiva, capabila sa mentina un echilibru intre interesele, nevoile si aspiratiile sale si mijloacele legitime de realizare a acestora. Din aceasta perspectiva, delincventul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu deficiente de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele sistemului valorico-normativ si cultural al societatii in care traieste. Pe aceasta baza, punerea in evidenta a personalitatii delincventului, a mecanismelor interne (mobiluri, motivatii, scopuri) care declanseaza trecerea la actul delincvent ca atare.

Dimensiunea si formele delincventei

Abordarea sociologica a delincventei impune delimitarea acesteia la ansamblul actelor si faptelor antisociale savarsite in mod real si concret intr-o anumita societate, fara considerarea si includerea acelor acte si fapte care, desi sunt incriminate de normele penale, nu au fost comise in realitate. Aceasta este dificil deoarece sfera si volumul actelor delincvente nu cunosc granite perfect delimitate si masurabile statistic.

Multe dintre delicte sunt clandestine si nu sunt niciodata descoperite, dupa cum multi delincventi nu sunt descoperiti ("crime perfecte" sau cu "autori necunoscuti"). Unele delicte nu sunt semnalate organelor penale din motive de teama (razbunarea faptasului), jena (viol sau coruptie sexuala), sau datorita procedurii, destul de anevoioase si indelungate, de judecare a proceselor penale. O buna parte a delictelor sesizate politiei nu sunt inregistrate oficial, iar altele sunt considerate minore (furtul unor obiecte sau bani sub o anumita limita). Exista unele delicte (de frauda, coruptie comerciala si financiara, contrafacere de marci si patente), comise de functionari sau persoane oficiale care, fie ca nu sunt descoperite, fie ca nu sunt inregistrate si judecate.

Edwin Sutherland in lucrarea "Criminalitatea gulerelor albe" (1940) demonstra existenta unui volum mare de ilegalitate in anumite afaceri comerciale si profesiuni din societatea americana. El estima ca, costul economic al delapidarilor, fraudei asupra consumatorului, contrafacerii produselor, afacerilor politice necinstite, comise de inalti functionari depaseste probabil costul economic al delictelor obisnuite. Desi asemenea delicte nu produc suferinte si privatiuni asupra victimelor, ele sunt "delicte reale", indiferent daca sunt sau nu clasificate de instante.

Tot in sfera delictelor greu depistabile, care produc efecte indirecte si difuze se incadreaza si afacerile din tripouri, jocuri la ruleta, pariurile false, transmiterea sau "vanzarea de ponturi" privind contractarea unor produse, divulgarea secretului unor afaceri, vanzari-cumparari fictive de actiuni la bursa, "furtul pe calculator" etc.

Exista si un numar ridicat de delicte comise de minori care nu sunt inregistrate si sanctionate penal, deoarece ei nu au varsta majoratului penal sau sunt lipsiti de discernamant, desi faptele lor au produs prejudicii si consecinte negative asupra persoanelor si bunurilor.

In functie de savarsirea, descoperirea, inregistrarea si judecarea delictelor si crimelor, fenomenul delincvent are dimensiuni si aspecte diferite

- delincventa (criminalitatea) reala denumita in literatura sociologica si criminologica "cifra neagra" a criminalitatii. Ea este constituita din totalitatea actelor si faptelor antisociale cu caracter penal savarsite in realitate, indiferent daca ele au fost sau nu, descoperite si inregistrate de organele penale. Criminalitatea reala reprezinta adevarata dimensiune a ilicitului penal, dar estimarea ei este aproape imposibila, datorita impedimentelor de natura tehnico-criminalistice, operationale si statistice;

- delincventa (criminalitatea) descoperita, care include acea parte a actelor savarsite in realitate si care au fost depistate si identificate de catre organele specializate de control social. De regula, cifra delincventei descoperite este inferioara celei reale, intrucat nu toate delictele sunt descoperite si nu toti delincventii sunt identificati; de asemenea, unele delicte nu sunt reclamate, altele nu sunt inregistrate, altele sunt retractate chiar de catre victima etc.;

- delincventa (criminalitatea) judecata, reprezinta acea parte din delincventa descoperita si inregistrata de organele de politie care este judecata si sanctionata de instantele penale; volumul ei este mult diminuat, intrucat nu toate delictele descoperite ajung sa fie judecate. Astfel, unele delicte (si delincventi) sunt gratiate si amnistiate, altele nu mai sunt sanctionate datorita implinirii termenelor legale de prescriptie, iar unele nu se mai judeca datorita decesului delincventului sau sustragerii acestuia de la judecata. Uneori, legea intervine si dezincrimineaza unele delicte care au fost savarsite in mod real sau inlatura raspunderea penala a faptuitorilor pe motive de minoritate, iresponsabilitate, etc. Ca urmare, diferitele tendinte si evolutii ale delincventei judecate reprezinta fie rezultatul multiplicarii si extinderii legii penale asupra unor fapte neincriminate pana atunci, fie al cresterii eficientei activitatii organelor de justitie, de sanctionare a persoanelor care au comis acte antisociale.

Din punct de vedere sociologic, delincventa reala reprezinta adevarata dimensiune a fenomenului de criminalitate, intrucat grupeaza ansamblul abaterilor si incalcarilor penale savarsite efectiv si concret intr-o anumita comunitate sociala si intr-o anumita perioada. Chiar daca unele delicte si crime nu sunt descoperite sau nu ajung sa fie judecate si sanctionate din diferite motive (nedescoperirea, disparitia faptuitorului, amnistia, gratierea sau prescriptia delictului sau delincventului, concilierea victima-faptuitor etc.), totusi ele au fost comise in realitate, producand o serie de prejudicii valorilor si relatiilor sociale, drepturilor si asteptarilor indivizilor.

Aparand din necesitatea de a evidentia, identifica si explica dimensiunea reala a criminalitatii si delincventei si de a descifra factorii si conditiile sociale care genereaza acest fenomen antisocial, sociologia delincventei (sau a criminalitatii) studiaza ansamblul manifestarilor si actelor de delincventa savarsite in realitate in raport cu multiplele aspecte de inadaptare, dezorganizare, anomie si marginalitate existente in cadrul societatii.

Spre deosebire de dreptul penal, care se ocupa, in special, de aspectele delincventei judecate (legale) din punct de vedere al "ansamblului de legi care reglementeaza intr-o tara exercitiul represiunii prin stat", (R.Merle, A.Vitu, 1966) sociologia delincventei studiaza criminalitatea ca fenomen social, prin evidentierea si explicarea factorilor generali si particulari, obiectivi si subiectivi, sociali si individuali care genereaza acte si fapte antisociale

Ea priveste si analizeaza ansamblul acestor factori si conditii sociale, dependentele lor reciproce si raporturile lor cu alte fapte si fenomene de natura economica, morala, culturala.

Sociologia delincventei studiaza procesualitatea elementelor etiologice ale criminalitatii, procesele, fenomenele, institutiile si relatiile sociale care pot influenta, la un moment dat si intr-o anumita societate, multiplicarea faptelor deviante si antisociale

Majoritatea juristilor si criminologilor sunt de acord ca, in prezent, nu se poate cunoaste si explica intreaga complexitate a delincventei, multiplele ei determinari sociale, morale sau culturale decat apeland la o serie de notiuni si concepte sociologice si utilizand metode, tehnici si instrumente de investigatie specifice sociologiei.

Reprezentand un sprijin important pentru fundamentarea stiintifica a demersului juridic si criminologic, sociologia delincventei ofera informatii si concluzii utile politicii penale, solutii si metode de prevenire a delincventei si de recuperare sociala a persoanelor cu comportamente antisociale. Din acest punct de vedere, sociologia delincventei se afirma ca o disciplina cu functii descriptive, etiologice si predictive, care contribuie la perfectionarea mijloacelor de interventie si actiune in domeniul dreptului penal, penologiei si stiintei penitenciarelor.

Lectura

PREVENIREA SI COMBATEREA FENOMENULUI DE CORUPTIE

Amploarea si dimensiunile coruptiei

Analiza societatilor contemporane evidentiaza faptul ca, desi s-au intensificat masurile si interventiile statului, politiei si justitiei impotriva faptelor de delicventa si criminalitate, in momentul de fata se constata o recrudescenta si o intensificare a delictelor de coruptie si crima organizata, care tind sa atinga "cote" alarmante. Reprezentand o problema sociala, ale carei modalitati de manifestare, consecinte negative si moduri de solutionare intereseaza factorii institutionalizati de control social, dar si opinia publica, coruptia tinde sa devina in multe societati un fenomen deosebit de intens si periculos, fiind asociata de multe ori, cu crima organizata si generand efecte negative la nivelul organizarii si stabilitatii institutiilor, grupurilor si indivizilor .

Desi cauzele coruptiei sunt extrem de complexe si de diverse, majoritatea autorilor considera ca sursele fenomenului rezida in perpetuarea unor structuri politice, economice si normative deficitare, in accentuarea dificultatilor economice si sociale, precum si in multiplicarea tensiunilor sociale si normative dintre indivizi, grupuri si institutii sociale. In multe societati, coruptia reprezinta un adevarat "flagel" social, care submineaza puternic sistemul normativ si social, impunand agravarea sanctiunilor si pedepselor fata de indivizii implicati in acte de coruptie.

Dobandind o amploare si o intensitate deosebita in perioada de tranzitie pe care o parcurge societatea romaneasca, coruptia tinde sa devina un fenomen extrem de difuz si cvasi-generalizat in majoritatea sectoarelor si sferelor vietii sociale, economice si politice. Ea este alimentata si agravata de instalarea si manifestarea unei stari de criza institutionalizate in majoritatea sferelor de activitate sociala, vizibila in slabirea mecanismelor de control social si normativ, scaderea prestigiului si autoritatii unor institutii publice, toleranta si permisivitatea manifestate de unele institutii cu rol de prevenire si sanctionare etc. Fenomenul coruptiei in societatea romaneasca este sensibil influentat si de instalarea si mentinerea starii de anomie intr-o serie de domenii ale vietii sociale, ceea ce a determinat disfunctionalitati in activitatea de reglementare normativa, in principal, in scaderea eficientei legii, justitiei si politiei.

Coruptia reprezinta un fenomen antisocial deosebit de intens, grav si periculos intrucat favorizeaza interesele unor indivizi care detin functii publice sau au atributii publice in societate, transformindu-le in surse "secundare" de venituri, dar afectand interesele majoritatii indivizilor. Coruptia inseamna in primul rand, insusirea, deturnarea si folosirea resurselor publice in interes personal de catre anumite persoane ce exercita roluri publice, dar si obtinerea unor avantaje materiale si morale prin indeplinirea conditionata a obligatiilor unei functii publice. Ea inseamna, totodata, realizarea si desfasurarea unor afaceri si tranzactii intre diversi indivizi, prin eludarea si incalcarea normelor de moralitate si legalitate din societate, ca si prin derularea unor activitati intemeiate pe mituire, frauda, complicitate, excrocherie, abuz si trafic de putere, santaj si inselaciune.

Coruptia poate fi comparata cu un "seismograf" care masoara si evalueaza starea de legalitate si moralitate din societatea romaneasca, societate care tinde sa se polarizeze in doua directii: pe de o parte, majoritatea indivizilor care continua sa creada in virtutile legii si moralitatii, pe de alta parte cei care le ignora, utilizand tot felul de mijloace ilicite si imorale pentru realizarea intereselor lor. Pentru acest motiv, in prezent, fenomenul coruptiei tinde sa devina o forma cvasi-generalizata de delicventa in majoritatea sectoarelor si ramurilor vietii sociale, politice, economice si administrative. Afectand grav structurile si institutiile publice si private, prin implicarea si participarea - prin complicitate, constrangere sau santaj - a unor agenti economici, functionari, grupuri si indivizi, coruptia este perceputa de catre majoritatea segmentelor populatiei ca un fenomen extrem de grav si periculos, care submineaza structurile de autoritate si de putere si transgreseaza normele si principiile de dreptate si justitie sociala ce trebuie sa caracterizeze noua societate, marind astfel costurile sociale si economice ale reformei, concretizate in deprecierea continua a nivelului de trai al majoritatii indivizilor.

Coruptia nu este un fenomen nou aparut, el existand si in vechiul regim, ceea ce impune identificarea diferitelor forme de continuitate si discontinuitate ce il caracterizeaza. Elemente de continuitate vizeaza mentinerea, in continuare , a unor disfunctii institutionale si politice preluate din vechiul sistem, precum si a unor factori de "risc" ce potenteaza sau multiplica actele de coruptie in diferite sfere ale vietii economice, in domeniul comertului si prestarilor de servicii, in sfera institutiilor financiar-bancare, in domeniul administratiei locale, gospodaririi comunale, lucrarilor publice, urbanismului si amenajarii teritoriale. In acelasi timp, in conditiile tranzitiei spre economia de piata se constata aparitia si multiplicarea unor noi forme de coruptie, concretizata in deteriorarea treptata a patrimoniului public, transferuri ilegale de capital si bunuri, sustrageri organizate, bancrute frauduloase, abuzuri si neglijenta in serviciu sau in gestionarea patrimoniului public si privat, falsuri in documente contabile si financiare, trafic de influenta, scoaterea din tara a unor importante valori si bunuri economice sau apartinand patrimoniului cultural national etc.

Coruptia tinde sa devina un fenomen organizat, specializat si profesionalizat, aparand sub forma unor retele formale si informale de organizatii si indivizi, care prin diferite mijloace ajung sa corupa factorii de decizie pana la cele mai inalte nivele ale politicului, legislativului, justitiei si administratiei.

Agravata de lipsa de coerenta legislativa si de multiplicarea dificultatilor inerente trecerii la economia de piata, coruptia nu este un fenomen singular, separat sau izolat de celelalte forme de devianta si delicventa ce se manifesta in aceasta perioada de tranzitie, fiind in corelatie cu o serie de mecanisme destructive si de dereglare politica, economica si morala , aparand ca unul dintre efectele secundare perverse ale modalitatii inadecvate de realizare a reformei de catre actuala putere si devenind o sfidare la adresa intregii societati. Ea determina efecte demoralizatoare pentru marea majoritate a indivizilor, intrucat permite ascensiunea anumitor grupuri si indivizi care obtin rapid si usor profituri economice si politice, corelandu-se cu inexistenta unei protectii sociale corespunzatoare care sa estompeze costurile ridicate ale reformei. Totusi nu se poate considera ca tranzitia de la un sistem economic hipercentralizat spre o economie de piata reprezinta "ipso facto" un factor declansator de coruptie, decat si numai in masura in care sunt mentinute vechile structuri si institutii birocratice si perpetuarii unor disfunctii in sistemul politic si institutional nou creat, in conditiile accentuarii crizei de autoritate a institutiilor fundamentale ale statului.

Elaborarea unui program eficient de diminuare a coruptiei in perioada de tranzitie pe care o parcurge societatea romaneasca trebuie fundamentat, prioritar, pe identificarea, explicarea si inlaturarea treptata a cauzelor generale si particulare, sociale si individuale, obiective si subiective care genereaza sau favorizeaza acte de coruptie si comportamente coruptive, ca si prin diminuarea factorilor de "risc" ce potenteaza asemenea acte in diferite sectoare sociale, economice, politice, administrative. Avand in vedere amploarea si complexitatea fenomenului de coruptie in societatea romaneasca este imperios necesara analiza diferitelor criterii de estimare si evaluare a acestui fenomen din perspectiva juridica, criminologica si sociologica, in vederea surprinderii si identificarii formelor si dimensiunilor reale de manifestare a coruptiei la diferite nivele (macrosociale, microsociale si individuale).

Perspectiva normativa a fenomenului de coruptie

Acceptand ideea ca fenomenului de coruptie nu i se poate da o definitie universal- valabila pentru toate societatile, specialistii dreptului penal sunt de acord ca acest concept este, de cele mai multe ori, evaziv, ambiguu si reductionist. Astfel pentru majoritatea sistemelor penale, coruptia este un concept prioritar normativ, desemnand incalcarea sau transgresiunea ilegala si imorala a normelor referitoare la indatoririle functionarului public, agentilor economici sau persoanelor care efectueaza diferite operatii financiare sau bancare . In schimb, pentru alte sisteme penale, coruptia desemneaza diferitele acte sau fapte ilicite prin utilizarea abuziva si frauduloasa a puterii (politice, administrative, judecatoresti) in scopul obtinerii unor avantaje personale de catre agentii publici (functionari, judecatori, administratori, conducatori politici etc.). In general se considera drept coruptie comportamentul care deviaza sau transgreseaza obligatiile normale ale exercitarii unui rol public (de pilda functionar) sau care violeaza normele legale ce interzic exercitarea anumitor forme si tipuri de influenta (mita, traficul si abuzul de autoritate, santajul, constringerea etc.)

Spre deosebire de majoritatea legislaturilor penale, actualul nostru cod penal nu foloseste, explicit si fara echivoc, notiunea de coruptie pentru a incrimina diferitele acte si fapte care trasgreseaza normele juridice ce reglementeaza comportamentul institutiilor si organizatiilor sociale, functionarilor publici, agentilor economici si persoanelor particulare, intre care se stabilesc relatii si se desfasoara activitati la nivel economic, administrtiv, juridic sau politic. In consecinta in sfera notiunii de coruptie, inteleasa in mod strict juridic, sunt incluse patru categorii de delicte:

1). luarea de mita (denumita si coruptie pasiva);

2).darea de mita (considerata drept coruptie activa);

3). traficul de influenta;

4).primirea de foloase necuvenite.

Desi exista unele diferente in ceea ce priveste incriminarea si sanctionarea celor patru tipuri de delicte considerate ca fiind acte de coruptie, elementul comun ce le caracterizeaza il constituie utilizarea functiei publice ca sursa de venituri, de obtinere a unor avantaje materiale sau de influenta personala.

Astfel, in cazul delictului de luare de mita (coruptie pasiva), un functionar public pretinde sau primeste bani, cadouri, sau alte foloase materiale ori accepta promisiunea primirii acestora pentru a efectua sau nu un act referitor la functia sa, in timp ce in cazul primirii de foloase necuvenite, functionarul primeste aceste cadouri dupa ce a indeplinit un act specific functiei sale si fara sa fi avut in prealabil o intelegere cu beneficiarul acestuia.

Cu toate acestea, in codul nostru penal aceste actiuni ilicite, imorale si ilegale nu sunt denumite fapte de coruptie, ci delicte de serviciu sau in legatura cu serviciul, fiind comise, de regula, de anumiti functionari publici ori alti salariati sau chiar persoane private (cazul tipic al declinului de dare de mita), prin incalcarea normelor deontologiei profesionale si devierea de la indatoririle oficiale ale functiei publice. In toate aceste cazuri persoanele publice (sau private) pretind sau primesc diferite avantaje materiale ori accepta tacit sau expres, direct sau indirect, promisiunea unor avantaje materiale sau morale prin neandeplinirea sau indeplinirea conditionata ori intarzierea indeplinirii obligatiilor de serviciu ca urmare a exercitarii unor influente.

Actualul cadru legislativ nu ofera elemente suficiente pentru identificarea si prevenirea  (generala si speciala) actelor de coruptie ce se produc in societatea romaneasca. Pentru acest motiv, constatandu-se multiplicarea cazurilor de coruptie in diferite sectoare ale vietii sociale, de cele mai multe ori, la nivelul legislativului penal s-a actionat "post-delictum" prin inasprirea sistemului de sanctiuni si pedepse adoptat fata de persoanele cu comportamente coruptive. Asfel, au fost sensibil marite pedepsele aferente unor fapte de coruptie ( pentru luarea de mita comisa de functionari cu functii de control a fost marita sanctiunea privativa de libertate de la

3-10 ani la 3-12 ani, pentru trafic de influenta de la 1-5 ani la 2-7 ani etc.), stabilindu-se, totodata , ca prescriptiile penale in acest domeniu se vor aplica nu numai functionarilor, ci si altor salariati, inclusiv celor din cadrul regiilor autonome si societatilor comerciale chiar cu capital privat, precum si administratorilor si cenzorilor acestora.

Denuntand multiplicarea actelor de coruptie in unele medii politice si de afaceri americane, Sutherland considera criminalitatea economica si coruptia ca fiind apanajul sau atributul unor categorii privilegiate (denumita a " gulerelor albe"), care utilizeaza puterea sa politica si economica pentru comiterea unor afaceri ilicite, care raman insa, in cea mai mare parte nedescoperite si nesanctionate juridic.

Pentru acest motiv, sustin numerosi criminologi, penalisti si sociologi, criteriul normativului penal de definire si evaluare a ansamblului de acte si fapte considerate delicte de coruptie, trebuie completat de cel sociologic , capabil sa ofere elemente suplimentare pentru evidentierea amplorii si intensitatii fenomenului de coruptie si pentru identificarea cauzelor si conditiilor care-l genereaza ori favorizeaza. In felul acesta sociologia si dreptul penal pot oferi impreuna, repere teoretice si operationale mai adecvate surprinderii dimensiunilor reale ale fenomenului de coruptie, furnizand, totodata, factorilor legislativi o serie de indicatori standard de evaluare, definire si sanctionare a diferitelor tipuri de delicte considerate acte si fapte de coruptie.

Coruptia din perspectiva sociologica.

Dupa parerea multor sociologi, coruptia reprezinta un fenomen care, prin amploarea, intensitatea si formele lui de manifestare, masoara o adevarata stare de legalitate, moralitate si normalitate a unei societati. Datorita consecintelor negative si distructive produse asupra structurii si organizatiilor sociale si efectelor demoralizatoare la nivelul indivizilor, coruptia defineste pana la un anumit punct, starea de dezechilibru normativ si moral a acelor societati aflate in criza sau in tranzitie. Ea perturba grav desfasurarea relatiilor sociale la nivel institutional si interpersonal, determinand scaderea prestigiului si autoritatii unor institutii publice si private, precum si a unor instante specializate de control si prevenire speciala, datorita implicarii in diferite afaceri a unor persoane cu functii de decizie din domeniul politicului, legislativului, executivului, justitiei si administratiei.

Din punct de vedere sociologic, fenomenul de coruptie include ansamblul de activitati imorale, ilicite si ilegale realizate de diverse grupuri si organizatii (publice si private) si de diversi indivizi cu functii de conducere sau care exercita un rol public, in scopul obtinerii unor avantaje materiale si morale sau a unui status social superior, prin realizarea unor forme de constrangere, santaj, inselaciune, mituire, cumparare, influenta, intimidare etc. Coruptia nu inseamna numai darea si luarea de mita sau traficul de influenta, ci ea inglobeaza acea retea (formala si informala) de indivizi, grupuri si organizatii intre care exista relatii de complicitate, tainuire si acoperire reciproca in scopul satisfacerii unor interese materiale si morale, publice sau private.

Referindu-se la coruptia din societatea americana, renumitul sociolog D. Cressey, a identificat o serie de "organizatii criminale" formale si informale, alcatuite din profesionitti ai crimei si coruptiei.

Ca exemplu de organizatii informale pot fi enumerate: grupurile de vagabonzi, bandele de delicventi tineri, asociatiile de cersetori etc. In schimb structura organizatiilor formale este mai bine definita si rationala, avand o serie de caracteristici cum ar fi: specializarea profesionala (diviziunea muncii), interdependenta dintre membrii organizatiei, functionarea pe baza unor reguli, norme, practici, intelegeri si coduri si finalitatea, in sensul ca intreaga activitate este destinata realizarii unor scopuri anuntate in prealabil.

Orice organizatie criminala presupune existenta unei functii de "corupator", functie detinuta de o persoana care mituieste, cumpara, intimideata, negociaza cu organele de politie, justitie, administratie, functionari publici. Fiecare organizatie are mai multi "corupatori", ficare fiind specializat intr-un anumit domeniu (guvern, parlament, politie, justitie, primarie etc.).

Fiecarui "corupator" trebuie sa-i corespunda un "corupt", adica o persoana din domeniul public, politic, bancar, financiar, care poate fi mituita in favoarea organizatiei. De asemenea pentru bune organizare si desfasurare a activitatilor criminale exista functia de "planificator" si "executant". O organizatie criminala devine mai rationala pe masura ce-si adauga structurii sale de specialitati ocupationale si un "departament" de planificare a activitatilor criminale (planificator al strategiei), apoi un "departament" al justitiei interne (execuror), un "departament" al afacerilor publice (corupator-corupt) si un "departament" de acoperire (comert sau industrie).

Dupa opinia multor specialisti, un element important ce trebuie avut in vedere in evaluarea fenimenului de coruptie este perceptia sociala si reactia opiniei publice fata de definirea diferitelor acte si comportamente considerate ca acte de coruptie, deoarece o actiune eficienta impotriva coruptiei nu este posibila daca exista diferente sensibile intre definitia legala (juridica) a coruptiei si cea a opiniei publice.

Pentru identificarea si definirea diferitelor acte si manifestari coruptive trebuie avut in vedere faptul ca, in marea lor majoritate, ele presupun existenta, stabilirea si finctionarea (formala sau informala) a doua tipuri de relatii de complicitate, in care sunt antrenate retele de statusuri si roluri aparent diferite, dar convergente ca motivatie si finalitate:

a). reteaua sau persoana care corupe (corupator), reprezentata de un individ, grup sau organizatie care prin pozitie, rol si functie, utilizeaza o serie de mijloace imorale, ilegale si ilicite prin care influenteaza alti indivizi sau grupuri, in scopul obtinerii unor avantaje materiale si morale;

b). reteaua sau persoana care se lasa corupta (corupt), reprezentata de persoana, grupul sau organizatia care accepta sau se lasa influentata (cumparata) sau care abdica de la normele deontologiei profesionale, in scopul obtinerii unor avantaje sau pozitii sociale superioare, utilizand abuziv functia publica.

Fenomenul coruptiei include asadar, ansamblul de activitati, acte, fapte si actiuni comise de indivizi, grupuri si organizatii, intre care exista relatii si avantaje reciproce si care graviteaza in jurul a doi "poli" (corupator-corupt) si care pot imbraca diverse forme:

a). coruptia economica, in care sunt incluse actiunile ilicite si ilegale comise de diversi agenti economici, concretizate sub forma unor delicte cum ar fi: gestiunea frauduloasa, inselaciunea, abuzul de putere, frauda, excrocheria, bancruta frauduloasa, contrafacere de marfuri si produse, falsuri in acte etc.;

b). coruptia profesionala, incluzand actele si faptele ilegale si imorale comise de functionarii publici sau alti salariati, in legatura cu indeplinirea conditionata si preferantiala a atributiilor de serviciu ( luare si dare de mita, trafic de influenta, abuz de putere, abuz in serviciu etc.).

c). coruptia politica, care include acele comportamente care deviaza (moral si legal) de la indatoririle oficiale ale unui rol public (politic) sau care transgreseaza normele privind interzicerea exercitarii unor forme si tipuri de influenta ( activitati de finantare (directa sau indirecta) a campaniilor electorale, subventionarea unor grupari sau partide politice, manipularea consilierilor si functionarilor publici, promovarea pe baza criterii politice etc.)

Rolul si functiile dreptului si legislatiei in combaterea fenomenului de coruptie

Perioada de tranzitie pe care o parcurge societatea romaneasca, caracterizata prin trecerea de la un regim politic totalitar la unul pluralist si democratic, este marcata de o serie de transformari fundamentale in sistemul juridic si legislativ, concretizate, in principal, in restabilirea legalitatii, legitimitatii si justitiei sociale.

Din nefericire, tranzitia si reforma nu au fost insotite si de o legislatie adecvata, care sa reglementeze mecanismele de privatizare si de realizare a economiei libere de piata, ceea ce a facilitat aparitia si proliferarea unor operatiuni si afaceri ilicite in sfera comertului, finantelor, serviciilor, multiplicandu-se astfel posibilitatile de evaziune, frauda, mita si coruptie dintre diversi indivizi, grupuri, institutii, organizatii si agenti economici. Amplificarea actelor de coruptie nu s-a datorat insa numai lipsei unui cadru legislativ adecvat reformei si realizarii acesteia, ci si modului, adesea echivoc, ambiguu si lacunar, in care au fost formulate si interpretate o serie de legi si acte normative elaborate in aceasta perioada. Totodata s-a amplificat sfera coruptiei economice, administrative si politice, prin implicarea unor functionari publici, lideri si personalitati politice intro serie de afaceri imorale si ilicite care au atras atentia opiniei publice.

In ultima vreme, datele si informatiile furnizate de organele de politie si justitie, dar si mijloacele de informare in masa releva amplificarea delictelor economice, precum si proliferarea unor noi forme de inselaciune si excrocherie publica ( jocuri de noroc, jocuri de intajutorare tip "Caritas" etc.).

Multiplicarea actelor de coruptie in momentul de fata este consecinta modului inadecvat in care a fost proiectata reforma si tranzitia in Romania, carora li s-a imprimat de la inceput o tendinta "juridizanta". Insa realizarea reformei economice si sociale prin masuri preponderent juridice reprezinta doar conditia necesara, dar nu si suficienta pentru functionarea relatiilor si economiei de piata, pentru libera initiativa si concurenta, pentru realizarea marii si micii privatizari a domeniilor importante ale economiei, ca si pentru aparitia unei noi clase de proprietari si intreprinzatori mici si mijlocii. Desi au fost operate o serie de schimbari importante in legislatia civila, comerciala, fiscala, administrativa, vamala si penala, datorita incidentei asa-numitelor "efecte perverse", nu s-a putut realiza diminuarea costurilor economice si sociale ale reformei si tranzitiei, dimpotriva s-au adancit fenomenele de saracie, inflatie, somaj, pauperizare, specula si coruptie, fiind afectat in primul rand, nivelul de viata al multor indivizi. Pentru acest motiv, reforma si privatizarea sunt percepute negativ de catre populatie, fiind identificate cu coruptia si cu procesul de polarizare a societatii romanesti, considerandu-se ca nu exista comert sau afaceri cinstite sau intreprinzatori privati onesti si ca activitatea economica si financiara este dominata de acte ilicite si imorale.

Efectul negativ cel mai profund al coruptiei este resimtit la nivelul intregii economii, prin incetinirea ritmului reformei si cresterii costului acesteia, prin evolutia negativa a preturilor si prin deprecierea nivelului de viata al marii majoritati a populatiei. Cauza principala se datoreaza nu atat ambiguitatilor si impreciziunilor legislative (unele dintre ele fiind chiar revolute si contradictorii), cat mai ales politicii echivoce a statului fata de sectorul privat si protectiei exagerate acordate sectorului public, precum si aplicarii unor masuri economice si fiscale care, desi incearca sa protejeze proprietatea publica, deschide posibilitati de manifestare unor acte de coruptie. In consecinta, in vederea diminuarii coruptiei in domeniul economic se impun masuri ce vizeaza accelerarea procesului de reforma si privatizare, stoparea declinului economic, subventionarea sectorului particular, asigurarea stabilitatii monetare si a cursului de schimb, stoparea inflatiei etc.

Intrucat coruptia are si o importanta dimensiune politica si institutionala, permitand celor care detin functii publice si de conducere sa dobandeasca noi resurse, in acest domeniu masurile legislative trebuie sa urmareasca depolitizarea functiilor publice si administrative., limitarea imixtiunilor functionarilor publici, a oamenilor si liderilor politici sau de partid in interes propriu pentru rezolvarea problemelor personale, interzicerea finantarii campaniilor electorale, limitarea posibilitatilor de constituire a unor partide pe principii si considerente "clientelare", ca si constituirea "retelelor" formale si informale, a grupurilor de "presiune" politica etc.

In acelasi timp pentru sanctionarea actelor de coruptie si pentru descurajarea indivizilor corupti, se impun o serie de modificari in sfera normativului penal care sa asigure atat apararea sociala a organizatiilor si institutiilor publice, cat si protectia reala a indivizilor fata de acest falgel. De asemenea va trebui redefinita notiunea de coruptie, extinzandu-se, totodata, sfera ilicitului penal asupra unor acte si fapte savarsite de functionarii publici si persoane cu functii de conducere din domeniul justitiei, administratiei, politiei, parchetului, garzii financiare, corpului de control etc. In sfera coruptiei vor trebui, de asemenea incluse delictele ce constituie asa-numita crima organizata din domeniul afacerilor, transferurilor de capital, bunuri sau valori, traficul cu arme si droguri, "exporturi" de bunuri si valori ce apartin patrimoniului cultural, jocuri de noroc, contrabanda, spalarea banilor murdari, furturile si inselaciunile pe calculator etc.

Viitoarea reglementare si reforma legislativa trebuie astfel proiectata si fundamentata incat sa poata da o forma juridica schimbarilor si mutatiilor sociale, economice si politice intervenite in societatea romaneasca si sa se limiteze, pe cat posibil, extinderea actelor de devianta, frauda, inselaciune si coruptie. Acest deziderat politic si actional nu se poate realiza insa fara a se recurge la datele si informatiile furnizate de sociologie si stiinta dreptului in general, la cele ale sociologiei juridice, in special.