StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
economie ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Marxismul - a doua tendinta din gindirea economica

Componente definitorif ale economiei politice marxiste



K. Marx a trait intr-o perioada istorica in care economia moderna de piata a fost brazdata de multiple forme de crize si, in raport cu \"modelul\" liberal-clasic al functionarii ei, s-au manifestat multe anomalii, printre care unele excese ale indi\\ ialismului care frizau anarhia, inegalitati economice si sociale care subminau silitatea si tensiunile generate de concurenta de pe piata interna si piata internationala care au degenrat in aderate razboaie.
Aplicind noua paradigma pe care a creat-o, nu la probleme izolate din economia epocii sale, ci la mecanismul de ansamblu al acesteia, privit pe termen lung, K. Marx si-a propus sa descopere \"legile miscarii\" acesteia pe termen lung si destinul ei, pentru ca apoi sa traga o serie de concluzii practice, inclus


iv politice, in sprijinul emanciparii tuturor categoriilor sociale dezatajate, in primul rind, in favoarea proletariatului industrial, pe care-l considera capabil sa contribuie la reorganizarea societatii pe baze rationale si echilibrate.
Privite in strinsa conexiune, noua paradigma creata de Marx si performantele teoretice obtinute cu ajutorul ei in analiza economiei moderne de piata sint impresionante prin bogatia materialului faptic cercetat si rigoarea demonstratiilor, sint categoric superioare nivelului atins de cele doua megatendinte care l-au precedat (liberalismul clasic si socialismul utopic) si pe care, in unele privinte, le continua, desi nici marxismul nu este lipsit de lacune, erori si neclaritati, asa cum vom semnala in continuare.
K. Marx a largit considerabil obiectul de studiu al economiei politice, in atie cu predecesorii sai, corelind problematica economiei moderne de piata cu antecedentele ei in timp si spatiu (productia simpla de marfuri si diverse forme de economie naturala) si cu ipoteza unei posibile inlocuiri a acesteia cu o economie comunitara sau colectivista.
Preocupindu-se de mai buna structurare si ierarhizarea corecta a componentelor acestui obiect, K. Marx a considerat ca economia politica este, prin excelenta, o stiinta sociala, ca in aceasta calitate ea poate gasi cheia raspunsurilor corecte la gravele probleme cu care se confrunta daca aseaza in centrul cercetarii macroeconomia si relatiile dintre agentii care o compun. in consecinta, el si-a propus sa explice misterul acestor relatii (fetisismul marfurilor si al banilor, precum si al altor categorii economice), urmarind metamorfozele pe care le parcurg lucrurile si relatiile sociale pe care le mascheaza ele de-a lungul celor patru sfere ale economiei: productia, repartitia, schimbul sau circulatia si consumul.
Proiectul ambitios de cercetare prezentat de K. Marx a ramas, din pacate, neterminat. El a reusit sa definitiveze si sa publice numai partea din manuscrisele elaborate care se refera la prima sfera economica mentionata si anume productia, sub forma volumului I al \"Capitalului\". Restul manuscriselor au fost pregatite pentru tipar de colaboratorii sau urmasii lui (F. Engels si K. Kautsky), iar partea referitoare la mondoanaliza (piata mondiala) a fost abia schitata.Intr-o prezentare sumara, ca cea de fata, a viziunii originale a lui K. Marx despre economia moderna de piata si sarcinile economiei politice ca stiinta este necesar sa avem in vedere cel putin cinci aspecte:
- conceptia lui K. Marx despre sistemul categoriilor economiei de piata si legile obiective care guverneaza miscarea acesteia;
- trecerea lui K. Marx de la- microanaliza la macroanaliza, respectiv teoria reproductiei simple si largite a capitalului, precum si a ciclitatii economice;
- conceptia lui K. Marx despre concurenta de pe piata mondiala si despre caracterul neechilent al schimburilor economice dintre economiile nationale inegal dezvoltate;
- viziunea lui K. Marx despre perspectivele economiei moderne de piata,
respectiv ipoteza ineviilitatii inlocuirii capitalismului, subminat de contradictii interne, cu socialismul;
- analiza facuta de K. Marx unor secvente reprezentative din istoria moderna a gindirii economice: de la mercantilist] si primii liberali clasici la virfurile acestui curent (Fiziocratii, A. Smith si D. Ricardo) si vulgarizatorii lor.
4.1. Conceptia lui K. Marx despre sistemul categoriilor economiei de piata si legile obiective care guverneaza miscarea acesteia. La prima vedere, economia de piata (mai veche sau mai noua) apare ca o imensa ingramadire de marfuri, ceea ce 1-a determinat pe K. Marx sa considere ca intelegerea anatomiei (structurii) si fiziologiei (mecanismului de functionare ale) economiei de piata este conditionata de analiza marfii ca celula de baza a acestei economii.
Functionarea economiei de piata presupune miscarea bunurilor materiale si a serviciilor (marfurilor), dar in spatele lucrurilor stau producatorii acestora, in spatele raportului dintre marfuri, respectiv dintre marfuri si bani, stau relatiile dintre agentii economici, implicati in producerea si circulatia lor, ceea ce-l determina pe Marx sa considere ca obiectul propriu-zis al stiintei economice il constituie tocmai aceste relatii sociale dintre agentii economici denumite relatii de productie, care nu sint eterne, ci se modifica in decursul istoriei.
Relatiile dintre bunuri (marfuri, bani), care apar in prim-, si relatiile sociale dintre agentii economici, care stau in spatele si la temelia lor, pot fi privite din unghiuri foarte diferite, primind din partea obsertorilor (inclusiv oamenii de stiinta) denumiri diferite, cunoscute sub genericul de categorii economice (marfa, loare, bani, capital, salariu, profit, renta funciara etc).In viziunea lui K. Marx, categoriile economice nu sint eterne, ci sint produse istorice si trecatoare, ca si relatiile sociale pe care le reflecta sau le exprima pe teoretic. \"Aceiasi oameni care silesc raporturile sociale conform productivitatii lor materiale, produc si principiile, ideile, categoriile, conform raporturilor lor sociale\", arata Marx in lucrarea \"Mizeria filozofiei\" (1847), explicind ca \"aceste raporturi sociale determinate sint si ele produse de oameni, ca si pinza, inul etc. Raporturile sociale sint strins legate de fortele productive. Dobindind noi forte productive, oamenii isi schimba modul lor de productie si, schimbind modul de productie, felul lor de a-si cistiga existenta, ei schimba toate raporturile lor sociale. Moara de mina da societatea cu stapinul feudal; moara de foc societatea cu capitalistul industrial\". Mai pe scurt, deci, \"Categoriile economice nu sint decit expresiile teoretice, abstractiunile raporturilor sociale ale productiei\", conchide K. Marx6.
Reteaua categoriilor economice s-a imbogatit considerabil in decursul timpului, pe masura dezvoltarii economiei de piata si a progresului realizat de economisti in cunoasterea ei. Contributia teoretica a lui K. Marx consta atit in identificarea de noi categorii economice (pret de productie, capital constant, capital riabil, compozitia organica a capitalului etc), cit mai ales in explicarea naturii lor derite din relatiile de productie si a caracterului lor istoric, precum si a legaturilor complexe dintre categoriile economice care redau aspectele de suprafata ale relatiilor economice, (pret, profit, dobinda etc.) si cele care redau aspectele esentiale ale acestora (loare, plusloare, etc).
Din multitudinea de categorii economice analizate in opera lui K. Marx, deosebit de importante pentru intelegerea originalitatii gindirii lui economice sint mai ales sase categorii, si anume: marfa, loarea, banii, pretul, capitalul si plusloarea.
Analiza istorica a relatiilor de interdependenta dintre agentii economiei de piata, precum si a metamorfozelor pe care le cunosc in timp categoriile economice i-au permis lui K. Marx sa semnaleze anumite elemente constante ale acestor relatii, care se repeta in mod necesar, independent de vointa agentilor economici, constituind reguli obiective de functionare a economiei de piata pe care el le-a denumit legi economice obiective, ca de ex.: legea lorii, legea acumularii de capital, legea pluslorii etc.
Ansamblul coerent al ideilor si demonstratiilor istorice si logice ale lui K. Marx in legatura cu aceste categorii economice si legile economice obiective a imbracat forma unor teorii economice expuse in lucrarile sale, dintre care retinem trei mai importante:
- teoria lorii ca raport social si particularitatile actiunii legii lorii in timp si spatiu;
- teoria capitalului ca raport social istoriceste determinat, structura si rolul acestuia in functionarea economiei moderne de piata pe termen scurt si pe termen lung;
- teoria pluslorii si formele concrete pe care le imbraca aceasta in sfera repartitiei, veniturile care revin acelor agenti economici care nu sint si producatorii nemijlociti (profit, dobinda, renta funciara).
Teoria lorii bazata pe munca si actiunea legii lorii. Marfa, banii si pretul sint categorii economice cu o existenta milenara, cunoscute din antichitate. Teoria lorii bazata pe factorul obiectiv munca este o descoperire a liberalismului economic clasic
(W. Petty, A. Smith, D. Ricardo etc), precedata de unele intuitii mult mai vechi (de ex.: tunisianul Ibn Khaidun, secolul XIV). Contributia lui K. Marx a constat, in linii mari, in dezluirea radacinilor sociale si a dimensiunilor istorice ale categoriilor economice marfa, loare, bani, pret, precum si a particularitatilor actiunii legii lorii in decursul istoriei si in diferite ramuri ale economiei nationale, ca si pe piata mondiala.
Ca celula a economiei de piata, marfa este definita de K. Marx drept unitate contradictorie a lorii de intrebuintare (ce decurge din proprietatile ei fizice) si a lorii ei (ce decurge din raporturile sociale dintre agentii economici), care constituie cele doua proprietati, indisolubil legate intre ele, ale oricarei marfi. Cele doua proprietati ale marfii sint diferit perceptibile: prima, pe calea simturilor, iar a doua, numai pe calea ratiunii, a gindirii teoretice. Din aceasta cauza, categoriile economiei de piata apar, la prima vedere, greu de inteles, misterioase, mai ales datorita banilor care se interpun in miscarea marfurilor, caracteristica denumita de K. Marx fetisismul marfurilor si al productiei de marfuri. Corelarea raporturilor dintre lucruri (loare de schimb si pret) cu relatiile dintre agentii economici care au produs si minuiesc aceste lucruri duce la risipirea misterului, la defetisizarea categoriilor economice ale economiei de piata, ca urmare a intelegerii corecte a regulilor dupa care are loc schimbul de marfuri si circulatia banilor, respectiv actiunea legii lorii.
Gama marfurilor care circula pe piata s-a imbogatit in decursul timpului, printre altele, prin aparitia banilor, considerati de K. Marx o marfa speciala care indeplineste rolul social de a fi echilent general pentru toate celelalte marfuri (sau oglinda a lorii lor), iar mai recent, in economia moderna de piata, prin faptul ca devine marfa insasi forta de munca a producatorilor liberi care nu dispun insa de mijloace proprii de munca.
Nivelul si miscarea (oscilatia) preturilor pe piata au continuat sa fie obiectul unor aprinse controverse teoretice si pe timpul lui K. Marx. in esenta, K. Marx a fost de acord cu raspunsul dat de liberalii clasici din gindirea economica celor trei intrebari elementare legale de pret ca expresie a lorii marfurilor, respectiv izvorul sau substanta lorii (munca omeneasca), marimea ei (cantitatea de munca cheltuita) si masura acesteia (timpul de munca), aducindu-le insa unele precizari subtile si deschizind noi perspective in investigarea acestei probleme prin accentul pus pe natura sociala si caracterul istoric al acestora.
Cu acest prilej, K. Marx a introdus in stiinta economica notiunile de timp de munca socialmente necesar, munca vie (sau directa) si munca trecuta (sau indirecta) cheltuita pentru producerea marfii, pret de productie etc, s-a ocupat de legile diferite ale circulatiei banilor in functie de natura lor diferita (bani metalici cu loare intrinseca si bani de hirtie cu putere de reprezentare si cumparare in raport invers-proportional cu cantitatea lor) etc.In functie de modificarile care intervin in structura economiei de piata in decursul timpului, in tari diferite sau in ramuri diferite in cadrul aceleiasi tari, precum si pe piata mondiala, K. Marx a analizat particularitatile actiunii legii lorii in timp si spatiu, tinind seama de factorii care iau deciziile economice (producatorii directi sau alte persoane, respectiv detinatorii capitalului), de unele piedici in calea acestor decizii (monopolul proprietatii prite asupra pamintului care este limitat, potentialul economic inegal al partenerilor de pe piata mondiala) etc. Pe aceasta baza, K. Marx a ajuns la concluzia ca, in capitalism, preturile marfurilor nu oscileaza direct in jurul lorii determinata de timpul de munca socialmente necesar pentru producerea lor, ci in jurul formei transformate a acesteia (pret de productie), care consta din adaugarea profitului mijlociu la cheltuielile de productie (capitalul consumat). Aceasta face ca, in procesul reglarii spontane a economiei de piata, pe baza semnalelor oferite intreprinzatorilor de miscarea preturilor, intreprinderile cu o inzestrare superioara sa-si vinda marfurile in conditii mai antajoase, iar cele cu inzestrare slaba sa piarda o parte din loarea adaugata.
Timp de peste un secol, aceasta problema a stirnit cele mai vehemente atacuri din partea ginditorilor liberali si a unor eterodocsi, care considera ca problema transformarii lorii in pret de productie ar fi o doda a abandonarii teoriei lorii bazate pe munca de catre K. Marx, respectiv ca, intre voi. I si voi. III ale \"Capitalului\" lui K. Marx ar exista o contradictie care pune sub semnul intrebarii intregul edificiu teoretic al economiei politice marxiste. Pe acest temei, W. Sombart vorbea, in finalul secolului XIX despre \"sfirsitul sistemului economic al lui Marx\", iar mai recent o serie de reprezentanti ai gindirii economice conventionale din Occident ii reproseaza lui Marx erori de calcul matematic in demonstrarea procesului de transformare a lorii in pret de productie (P. A. Samuelson, W. D. Nordhaus, G. Abraham-Frois etc.)In ciuda acestor critici, unii dintre acesti autori recunosc prezenta unor elemente si procedee de investigatie labile in opera lui K. Marx, precizind ca demersul teoretic intreprins de el nu trebuie respins in totalitatea lui7.
Teoria lui K. Marx despre capital si rolul lui in economia moderna de piata. Rolul esential al capitalului ca o componenta majora a avutiei natiunilor si ca factor dinamic pentru sporirea acesteia a fost analizat pe larg inainte de Marx de catre reprezentantii liberalismului economic clasic, indeosebi A. Smith si D. Ricardo. care l-au abordat mai ales sub aspect tehnic.
K. Marx aprofundeaza analiza istorica si natura sociala a capitalului, punind in discutie noi aspecte ale acestei categorii economice cheie a economiei moderne de piata si dezluind noi relatii intre capital si celelalte categorii economice si legi din aceasta economie.
Definind notiunea de capital, K. Marx arata ca el nu consta numai intr-o suma de bani sau intr-o cantitate de bunuri materiale, de regula, masini, unelte si materii prime, ci mai ales intr-o relatie de productie, intr-un raport determinat intre doua clase sociale care au roluri diferite in desfasurarea activitatii economice: capitalistii, care detin comanda si iau deciziile in ce priveste orientarea activitatii economice, si muncitorii salariati, care sint factori de executie in baza contractului de angajare incheiat si in schimbul salariului primit.
Prin originea si natura lui, capitalul este, dupa parearea lui K. Marx, loare acumulata, fiind folosit ca instrument de exercitare a puterii economice, inclusiv ca mijloc de exploatare a muncitorilor salariati, adica de insusire de munca straina fara a da ce in schimb.
Ocupindu-se de geneza capitalului ca loare ce aduce un spor de loare, K. Marx face distinctie intre acumularea primiti si acumularea moderna a capitalului. Acumularea primit a capitalului a avut loc la inceputurile economiei moderne de piata cu ajutorul unor metode extra-economice, inclusiv folosirea voiolentei, constind in despartirea brutala a producatorilor directi de mijloacele lor de productie si formarea a doua clase sociale cu interese diametral opuse: burghezia, detinatoare a capitalului, proprietara mijloacelor de productie si detinatoarea puterii de decizie in economie si proletariatul, adica muncitorii salariati care nu aveau alta proprietate decit capacitatea lor de munca si care erau subordonati capitalului si capitalistilor. Acumularea capitalista consta in sporirea treptata a volumului capitalului pe calea concentrarii lui (transformarea unei parti din cistigul anual in capital suplimentar) si centralizarii lui (reunirea capitalurilor mici, eventual inghitirea prin concurenta a intreprinderilor mici de catre intreprinderi mai puternice).
K. Marx a insistat asupra rolului de comanda exercitat de capital si detinatorii lui in economia moderna de piata in sensul ca prezenta Iui influenteaza puternic toate deciziile economice, incepind cu folosirea resurselor, continuind cu organizarea si desfasurarea productiei si terminind cu repartitia venitului national intre diferite categorii de agenti economici.
Ocupindu-se de structura capitalului, K. Marx 1-a clasificat dupa mai multe criterii: dupa rolul indeplinit in procesul de productie (capital constant si capital rabil), dupa modul cum circula diferitele lui componente (capital fix si capital circulant), precum si dupa forma in care se prezinta in tranzactiile de pe piata (capital real si capital fictiv). Cu acest prilej, el introduce in limbajul stiintific categoria economica de compozitie organica a capitalului, adica raportul dintre loarea capitalului constant (c) si loarea capitalului riabil (v) in masura in care oglindeste raportul tehnic dintre mijloacele materiale de productie si numarul muncitorilor utilizati. Marx a folosit aceasta categorie economica in elaborarea unui model de functionare a economiei moderne de piata pentru a explica interactiunea dintre mecanismul formarii preturilor si mecanismul repartitiei venitului national, respectiv procesul de ansamblu al reproductiei capitalului social.
Teoria pluslorii si a formelor ei concrete in procesul repartitiei venitului national. Ideea ca muncitorii primesc sub forma de salariu o loare mai mica decit loarea pe care o creaza ei in procesul de productie, deci ca veniturile celor bogati (capitalistii: bancheri, industriasi, arendasi si proprietari de pamint) izvorasc din laorea nou creata de muncitorii salariati, a fost dezvoltata cu mult inaintea lui K. Marx de catre multe generatii de economisti liberali clasici.
Notiunea de surplus de loare, peste ceea ce primeau muncitorii sub forma de salariu este prezenta, sub denumiri diferite (renta, profit, supraloare, plusloare etc.) la numerosi economisti dinaintea si din timpul lui K. Marx.
Adoptind termenul de plusloare pentru diferenta dintre ceea ce creaza muncitorii (loarea noua) si ceea ce primesc ei in schimb de la patroni (salariul), K. Marx a asezat aceasta categorie economica in centrul sistemului categorial al economiei de piata, considerind ca preocuparea capitalistilor de a obtine cit mai multa plusloare reprezinta insusi scopul activitatii lor si principalul lor stimulent.
Semnalind si criticind unele ambiguitati, confuzii, contradictii si erori de rationament in lucrarile economistilor liberali premergatori in legatura cu analiza profitului, izvorite din dubla semnificatie atribuita notiunii de munca (activitatea creatoare de loare si marfa care se vinde si deci are ea insasi loare), K. Marx a adus multe inotii in ce priveste explicarea naturii si genezei pluslorii, respectiv procesului de producere si insusire, deci repartitia pluslorii intre diferitele categorii de agenti economici care nu erau si producatori directi.
Punctul de piecare al acestei explicatii 1-a constituit distinctia facuta de K. Marx intre munca (activitatea creatoare prestata de muncitori sub comanda capitalului) si forta de munca (capacitatea fizica si intelectuala a muncitorului de a presta munca). Precizind ca ceea ce vinde (sau inchiriaza) muncitorul capitalistului este forta sa de munca si nu munca, K. Marx analizeaza particularitatile marfii forta de munca, faptul ca prin utilizarea ei aceasta este capabila sa creeze lori mai mari decit propria ei loare, ca deci, capitalistul, platind forta de munca la loarea ei, are posibilitate sa intre in posesia unui surplus de loare fara sa dea nimic in schimb, dar si fara sa incalce legile schimbului de marfuri, mai precis legea lorii bazata pe munca.In aceste conditii, K. Marx a definit salariul ca pretul fortei de munca si a considerat ca legea pluslorii este legea generala absoluta a economiei capitaliste, respectiv a economiei moderne de piata. Legat de analiza raportului dintre salariu si plusloare, K. Marx imparte ziua de munca in doua parti distincte: timpul de munca necesar, in care muncitorul creaza o loare noua egala cu loarea fortei sale de munca, si timpul de munca suplimentar in care muncitorul presteaza supramunca din care rezulta plusloarea.In volumul 1 al \"Capitalului\", K. Marx a analizat pe larg caile de sporire a pluslorii, referindu-se la plusloarea absoluta (obtinuta prin prelungirea timpului de munca suplimentar) si plusloarea relati (obtinuta prin schimbarea proportiei dintre timpul de munca necesar si timpul de munca suplimentar, in favoarea celui din urma).In volumul 111 al \"Capitalului\", K. Marx a analizat transformarea pe care o sufera unele categorii economice esentiale in practica, la suprafata lucrurilor, datorita rolului de comanda al capitalului in procesul decizional din economia moderna de piata. Aceasta transformare apare ca rezultat al interdependentelor multiple dintre ramurile economiei nationale si nivelurile la care se iau deciziile, realizate in procesul concurentei dintre agentii economici, respectiv al oscilatiei permanente a preturilor si al migratiunii capitalurilor dintr-o ramura in alta in functie de perspectivele profitului din fiecare ramura.
Dupa ce a analizat in mod separat, in volumele 1 si 11 ale \"Capitalului\", probleme specifi


ce ale celor patru sfere ale economiei - productia, repartitia, circulatia marfurilor si a capitalului si consumul -, in volumul III al aceleiasi lucrari, K. Marx examineaza procesul de ansamblu al productiei capitaliste, respectiv rezultatele interdependentelor dintre cele patru sfere economice si schimbarile economice care decurg din rolul de comanda al capitalului atit la nivel microeconomic cit si la nivel macroeconomic. Drept urmare, au loc unele redistribuiri si transformarea lorii in pret de productie, a pluslorii in profit, respectiv formarea unei rate medii generale a profitului, precum si repartizarea pluslorii totale intre toate categoriile de agenti economici care nu erau producatori directi, dupa criteriul potentialului lor economic: marimea capitalului lor (ponderea in capitalul social) si importanta proprietatii funciare. Pe aceasta baza, K. Marx a analizat veniturile pe care le incasau diferite categorii de agenti economici care nu erau producatori directi, respectiv: profitul intreprinzatorilor din industrie, agricultura, comert si servicii, dobinda bancilor si renta funciara a proprietarilor de pamint si a formulat legea tendintei de scadere a ratei profitului in legatura cu cresterea compozitiei organice a capitalului, ca urmare a introducerii progresului tehnic in productie, sub presiunea concurentei, respectiv a preocuparii de sporire a renilitatii intreprinderilor.
Teoria macroeconomica si problema ciclicitatii economice in opera lui
K. Marx. Viziunea dialectica a lui K. Marx despre economia moderna de piata, respectiv analiza sistemica, structurala si dinamica a acesteia l-au condus spre concluzia ca mecanismul ei de functionare si rezultatele ei pot fi corect intelese si explicate numai daca problemele economice sint examinate la scara macroeconomica si in timp, in perspecti repetarii, reluarii proceselor economice din fiecare sfera si a modificarilor calitative care intervin in relatiile lor reciproce, in interdependentele care au loc intre acestea.In aceasta situatie, partea cea mai loroasa a teoriei economice marxiste, recunoscuta si apreciata chiar si de unii reprezentanti ai gindirii economice conventionale din tarile occidentale, o constituie teoria reproductiei capitalului social si celebrele scheme ale reproductei simple si largite, precum si conceptia sa despre ciclicitatea economiei moderne de piata, respectiv crizele economice periodice.
Investigatiile lui K. Marx in aceasta problema economico-sociala deosebit de complexa si de importana nu au pornit de pe un teren gol. Exista o traditie stiintifica destul de importanta, chiar daca era incompleta, referindu-se numai la anumite aspecte ale procesului de ansamblu al economiei. Este vorba de \"Tabloul economic\" al lui Fr. Quesnay (1758), de importanta acumularii de capital si rolul masinilor in dezvoltarea economica analizate de A. Smith (1776) si D. Ricardo (1817), analiza greta insa de iluziile teoriei \"miinii invizibile\" si ale \"dogmei lui Smith\"; este vorba, in sfirsit, de problema contradictiilor din economia moderna de piata, semnalata inca de socialistii utopici si de Sismondi, ca si de alti ginditori mic-burghezi.
Comparativ cu aceasta traditie in teoria macroenconomica, Marx elaboreaza o teorie mult mai coerenta si profunda referitoare la reproductia capitalului social si un model al corelatiilor necesare intre sectoarele economiei nationale pentru ca economia sa functioneze in mod echilibrat.
Printre contributiile originale ale lui K. Marx la analiza acestei problematici amintim: dubla analiza facuta de el structurii produsului social total si venitului national, din punct de vedere material (mijloace de productie si bunuri de consum) si loric (capital constant, capital riabil si plusloare); impartirea productiei din societate in doua sectoare (productia mijloacelor de productie si productia bunurilor de consum); deducerea conditiei pentru realizarea produsului social din modelul elaborat, atit in cadrul reproductiei simple (I (v+p) = II c), cit si in cadrul reproductiei largite (I (v+p) > II c); analiza unor cauze structurale (proprietatea prita si riscurile pe care le comporta ea) si functionale (sistemul repartitiei venitului national propriu economiei moderne de piata, caracterizat prin puternice inegalitati) care impiedica respectarea acestor conditii si genereaza dereglari (crize) in desfasurarea reproductiei sociale; analiza principalelor contradictii din economia moderna de piata care stau la originea crizelor economice, precum si a mecanismului de declansare, desfasurare si depasire a crizelor economice, respectiv fazele ciclui economic (avintul economic, criza, depresiunea si inviorarea) si consecintele lor sociale (diferentierea producatorilor, accentuarea mizeriei unor paturi sociale dezantajate, complicarea luptei de concurenta pentru supravietuire si renilizare etc). Chiar daca partea din lucrarile lui K. Marx referitoare la dinamica macroeconomica (mecanismul reproductiei largite) nu a fost terminata si finisata de el, specialistii sint, in general, de acord ca aceasta prezinta importanta stintifica cel putin sub doua aspecte. in primul rind, pentru ca reprezinta o interesanta imbinare de analiza cantitati (modelarea economico-matematica a reproductei sociale largite) si calitati (investigarea antajelor dar si a limitelor care decurg atit din deciziile individuale ale agentilor economici, mai ales intreprinzatorii, stimulati de perspecti sporirii profitului, cit si din structurile sociale in cadrul carora se desfasoara activitatea economica in capitalism). in legatura cu aceasta, atrag atentia mai ales rolul important atribuit de K. Marx progresului tehnico-stiintific in reproductia largita, analiza contradictiilor care insotesc acest proces (intre caracterul organizat al fiecarei unitati economice si anarhia de ansamblu, intre tendinta de sporire nelimitata a productiei determinata de renilizarea superioara a intreprinderilor si caracterul limitat al consumului determinat de sistemul repartitiei venitului national inerent economiei mondiale de piata) si consecintele acestora pe termen lung (ciclicitatea economiei si periodicitatea crizelor economice). Remarcind contributia substantiala a marxismului la analiza dinamicii macroeconomice, economistul nord-american E.D. Domar arata, in lucrarea sa \"Eseuri in teoria cresterii economice\" (1957) ca \"Dintre numeroasele scoli de economisti, marxistii s-au apropiat cel mai mult de elaborarea unei teorii substantiale a cresterii economice\"8. in al doilea rind, aceasta teorie prezinta o importanta deosebita deoarece, asa cum remarca J.A. Schumpeter, \"teoria lui Marx este evolutionista intr-un sens in care nici o alta teorie economica nu a fost astfel; ea incearca sa descopere mecanismul care, prin simpla lui functionare si fara ajutorul vreunui factor extern, transforma o stare data a societatii in alta stare\"9, cu alte cuvinte, explica transformarea, dezvoltarea, dinamica societatii prin modificarea relatiilor care exista intre componentele sistemului economic al societatii respective.
Elemente de analiza a pietei mondiale in opera lui K. Marx. in viziunea lui K. Marx despre lucrarea sa fundamentala referitoare la economia moderna de piata (capitalismul), problemele pietei mondiale urmau sa constituie o incununare si o incheiere a demersului teoretic despre geneza, mecanismul de functionare si perspectivele acestui mod de productie si a formatiunilor social-economice in structura carora putea sa fie el prezent.
Din pacate, aceasta parte a lucrarii nu a fost elaborata ca o componenta de sine statatoare si nu a fost terminata. Unele idei ale viziunii lui K. Marx despre natura concurentei pe piata mondiala si particularitatile schimbului (circulatiei) de marfuri intre tari diferite ca potential si structura economica pot fi identificate din aprecierile lui razlete referitoare la aceasta problematica, risipite pe intreg parcursul celor patru volume ale lucrarii sale fundamentale \"Capitalul\", ca si din alte lucrari de tinerete sau din manuscrise publicate mult mai tirziu. Aceste fragmente disparate au dat nastere unor interpretari diferite din partea urmasilor sai si unor interminabile controverse care s-au amplificat neincetat in perioada postbelica.
La temelia mondoanalizci schitata de K. Marx stau cite idei esentiale, printre care ideea ca:
- tendinta implacabila a tarilor mai dezvoltate spre expansiune externa este determinata de contradictiile care insotesc functionarea economiei moderne de piata la scara nationala;
- politica economica externa a diferitelor tari este conditionata de starea interna a fiecarei economii nationale, ca si de conjunctura internationala extrem de schimbatoare;
- datorita structurii eterogene a economiei mondiale, desfasurarea schimburilor economice pe piata mondiala are unele particularitati, ativ cu schimburile de pe pietele nationale, ceea ce face ca principiile microanalizei sa fie insuficiente pentru explicarea acestor procese economice mai complexe.In lumina acestor idei, K. Marx a criticat viziunea optimista a liberalismului economic clasic despre infaptuirea antajului reciproc si realizarea armoniei de interese dintre participantii la schimburile economice pe piata mondiala, considerind ca antagonismele dintre partenerii inegal dezvoltati izbucnesc cu si mai mare putere la acest nivel deosebit de complex.
Ignorata sau respinsa de catie reprezentantii stiintei economice conventionale din tarile occidentale, aceasta parte a gindirii economice marxiste a fost minutios cercetata de catre ginditorii eterodocsi (de ex. Joan Robinson) si mai ales de catre ginditoiu radicali (Samir Amin, A. Emmanuel si A. Gunder-Frank) si, evident, de catre rinditorii neo-marxisti (P. Baran, P. Sweezy, Ch. Bettelheim, Chr. Palloix, P. Boccara ?h. Herzog etc).
Aceste investigatii au subliniat mai ales doua contributii substantiale ale lui K. Marx la analiza economiei mondiale si a pietei mondiale si anume: teoria schimbului neechilent intre tarile inegal dezvoltate din cadrul economiei mondiale moderne si analiza rezultatelor practice ale celor doua forme alternative de politica economica externa din epoca moderna - liberul schimb si protectionismul.
Teoria schimbului neechilent dintre tari inegal dezvoltate din punct de vedere economic are ca punct de plecare conceptia lui K. Marx despre particularitatile actiunii legii lorii pe piata mondiala, care decurge din marile deosebiri intre tari in ce priveste nivelul productivitatii muncii nationale si, implicit, loarea nationala a marfurilor schimbate pe piata mondiala. Ca urmare a acestor deosebiri, tarile mai putin dezvoltate, cu o productivitate scazuta a muncii nationale, de regula, tari cu profil preponderent agrar, pierdeau in schimburile internationale, nu-si puteau recupera intreaga munca cheltuita, in timp ce tarile dezvoltate, cu profil preponderent industrial, cistigau. deoarece dadeau marfuri pentru care au cheltuit mai putina munca in schimbul marfurilor din tarile agrare, pentru care s-a cheltuit mai multa munca. Pe scurt, rezultatul consta in exploatarea tarilor agrare de catre tarile industrializate pe calea comertului lor exterior. Elementele tehnice mai subtile ale acestei teorii vor fi reluate in modulul IX consacrat teoriilor despre relatiile economice internationale (. . 277). Analiza ati a celor doua tipuri de politica economica externa practicate de diferite state in decursul secolului XIX 1-a condus pe K. Marx la concluzia ca atit liberul schimb cit si protectionismul favorizau diferite categorii de intreprinzatori si aveau prea putina importanta pentru masele populare in calitatea lor de consumatori. Criticind liberul schimb, K. Marx spunea intr-un discurs din anul 1848 ca "Toate fenomenele distructive pe care le provoaca libera concurenta inauntrul unei tari se repeta in proportii uriase pe piata mondiala Ni se spune, bunaoara, ca liber-schimbismul ar da nastere unei diviziuni internationale a muncii si in felul acesta fiecarei tari i-ar reveni o productie in concordanta cu antajele ei materiale"10. Contestind aceasta idee liberala despre diviziunea internationala a muncii, K. Marx explica fenomenul respectiv prin presiunile pe care le exercita ramurile si tarile mai puternice din punct de vedere economic asupra pietei mondiale si implicit, asupra unor economii nationale. "Sa nu pierdem din vedere inca un fapt - continua K. Marx -, anume ca, asa cum totul a devenit monopol, exista si in prezent unele ramuri ale industriei care le domina pe toate celelalte, conferind popoarelor, care se indeletnicesc in special cu ele, suprematie pe piata mondiala. Astfel - concretizeaza autorul -, in comertul international, bumbacul prezinta, din punct de vedere comercial, mai multa importanta decit toate celelalte materii prime care servesc la confectionarea de imbracaminte luate la un loc"11. Criticind protectionismul si semnalind interdependenta dintre acesta si liberul schimb, K. Marx scria ca "sistemul mal protectionist nu este decit un mijloc de a crea marea industrie a unei tari, adica de a o face sa depinda de piata mondiala; iar din clipa cind depinzi de piata mondiala, depinzi mai mult sau mai putin de liberul schimb. in afara de aceasta, sistemul mal protectionist contribuie la dezvoltarea liberei concurente inauntrul unei tari"'2. 4.4. Conceptia lui K. Marx despre perspectivele economiei moderne de piata. Analiza unor forme de disfunctionalitate a economiei moderne de piata, generate de contradictiile care o insoteau, 1-a condus pe K. Marx spre ipoteza ineviilitatii inlocuirii ei cu o forma superioara de organizare economico-sociala, la temelia careia sa stea proprietatea colecti sau comuna asupra mijloacelor de productie. Ipoteza trecerii de la capitalism la socialism a fost formulata cu mult inainte de K. Marx (secolele XVI-XVII1), iar strategia si tactica infaptuirii ei au fost puternic controversate atit inainte cit si in timpul vietii lui K. Marx, precum si ulterior. K. Marx a aderat la aceasta ipoteza de sorginte democratica si cu o puternica incarcatura umanista, deoarece aceasta era in concordanta cu crezul sau politic si anume preocuparea pentru gasirea cailor de emancipare a majoritatii populatiei de multiplele forme de alienare impuse de structurile si mecanismul de functionare ale economiei de piata. Motirea subiecti a acestei optiuni social-politice a lui K. Marx in favoarea socialismului a fost generoasa, decugind deci din preocuparea lui de a gasi o solutie pentru imbunatatirea conditiilor de viata si de munca ale celor multi. Motirea stiintifica a acestei optiuni a lasat insa foarte mult de dorit, atit in sensul ca aceasta parte a gindirii lui nu a fost elaborata in mod sistematic si a ramas neterminata, cit si in sensul ca mijloacele preconizate pentru atingerea obiectivului mentionat nu au fost suficient explicitate si au fost infirmate de practica sociala ulterioara, dind nastere unor vehemente critici si contestari la adresa socialismului si comunismului, in general, inclusiv la adresa marxismului. Printre slabiciunile evidente ale ipotezei lui K. Marx referitoare la destinul capitalismului mentionam subaprecierea capacitatii de adaptare a proprietatii prite la noile sfidari ale practicii sociale, preluarea grabnica a unor deziderate generale din literatura socialista si comunista premergatoare, privind faurirea unei societati mai bune si mai drepte (desi era constient de multe din carentele pricipial-metodologice ale predecesorilor sai), insuficienta clarificare a caii de urmat si a metodelor de folosit pentru atingerea obiectivului formulat (problemele revolutiei socialiste, ale dictaturii proletariatului si ale formelor de tranzitie de la capitalism la socialism si apoi la comunism in diferite tari), caracterul mult prea general al propunerilor practice facute etc. Din punct de vedere practic, mai ales politic, K. Marx a subapreciat capacitatea de adaptare si inventivitatea organizatorica (manageriala) a intreprinzatorilor capitalisti, ca si tensiunile si sciziunile existente in sinul miscarii muncitoresti internationale, simplificind in mod nepermis complexitatea deosebita a prefacerilor de mare anvergura pe care le presupunea inlocuirea economiei de piata cu o forma de organizare bazata pe structuri diametral opuse - incepind cu proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si terminind cu formele colective de infaptuire a repartitiei si circulatiei produsului social si venitului national, respectiv sporirea considerabila a rolului statului socialist in ificarea intregii activitati sociale, in primul rind a economiei. O doda a caracterului insuficient de elaborat al ipotezei trecerii de la capitalism la socialism o constituie afirmatia nerealista a fondatorului marxismului cu privire la inlaturarea productiei si circulatiei de marfuri in conditiile socialismului, fara a arata care ar fi fost mecanismul concret de infaptuire a legaturii dintre sferele economiei nationale si agentii economici, in absenta actelor de vinzare si cumparare mijlocite de bani. Ulterior, in procesul unor experiente practice de trecere de la capitalism la socialism s-au manifestat grave abateri de la ipoteza marxismului originar care au culminat cu abuzuri voluntariste impotri democratiei si au degenerat in dogmatism pe teoretic si totalitarism in politica si economie, indeosebi in perioada dominata de I.V.Stalin. Costurile sociale imense care au insotit aceste experimente au indepartat opinia publica de socialism si, in parte, de marxism, pregatind terenul pentru revenirea la normal, adica la economia de piata libera si descentralizata, bazata pe libera initiati a agentilor economici si pe limitarea rolului statului in domeniul economic. Secvente reprezentative din istoria moderna a gindirii economice in opera lui K. Marx. Critica economiei politice a fost considerata de catre K. Marx premisa eliberarii lui si a altor economisti moderni de unele iluzii, neclaritati si inconsecvente care au insotit liberalismul clasic, deci o conditie a progresului in gindirea economica. Acest demers istorico-teoretic, complicat si riscant, impunea o sta documentare in literatura de specialitate anterioara, precum si o minutioasa analiza ati a diferitelor scoli de gindire economica si a operei celor mai reprezentative personalitati din scolile si curentele de gindire economica examinate. Rodul acestor migaloase investigatii l-au constituit desele referiri istoriografice ale lui K. Marx la predecesorii si contemporanii sai, atit in continut, cit si in notele de subsol ale lucrarilor sale economice. Expresia cea mai convingatoare a eruditiei indiscuile a lui K. Marx in domeniul gindirii economice o constituie lucrarea sa "Teorii asupra pluslorii" care reprezinta cel de-al IV-lea volum al "Capitalului", insumind peste 1000 de ini tiparite. Aceasta reprezinta cea mai prestigioasa istorie critica a stiintei economice moderne, publicata in secolul XIX. Fara a pretinde o tratare exhausit a problematicii economice in viziunea predecesorilor sai din epoca moderna si a unora dintre contemporanii sai, lucrarea istoriografica a lui K. Marx pune accentul pe istoricul analizei citor categorii economice cheie ale economiei moderne de piata si anume: pe de o parte, categoria economica loare, ca temelie a oscilatiei preturilor si a unor transformari care intervin in mecanismul de ansamblu al formarii lor, iar pe de alta parte, categoria economica plusloare si formele concrete pe care le imbraca aceasta in sfera repartitiei (profitul, dobinda si renta funciara), precum si relatia dintre acestea si salariul muncitorilor. Dupa unele referiri sumare la mercantilisti, in legatura cu problemele circulatiei monetare si ale politicii economice monetare si externe, K. Marx se ocupa pe larg de contributiile economistilor liberali care au infaptuit tranzitia de la mercantilism la cunoasterea stiintifica a economiei moderne de piata (W. Petty, J. Locke, D. Hume, P. de Boisguillebert, B. Franklin), pentru ca apoi sa analizeze amanuntit contributia teoretica a fiziocratilor, a lui A. Smith si D. Ricardo, atit in probleme de microanaliza, cit si in probleme de macroanaliza si mondoanaliza. Cu acest prilej, K. Marx a analizat si unele polemici purtate de autorii mentionati, ca si unele critici indreptate impotri lor de autori minori (epigonii lor) sau adversarii lor (indeosebi socialistii "ricardieni"). Pe linga insemnatatea istorica a acestei parti a operei lui K. Marx, ea prezinta importanta metodologica si teoretica deoarece contine loroase consideratiuni privind criteriile de apreciere riguroasa a contributiei diferitilor ginditori la faurirea si dezvoltarea stiintei economice, precum si aprofundarea propriilor sale idei cu privire la categoriile economice analizate, ativ cu cele expuse in primele trei volume ale "Capitalului". J.A. Schumpeter arata in monumentala sa lucrare "Istoria analizei economice" (1954) ca "Nimeni nu intelege pe Marx si opera lui daca nu se acorda importanta cuvenita eruditiei condensate in aceasta - rodul unei munci fara ragaz, care a inceput cu preocupari filosofice si sociologice in anii tineretii, iar apoi, pe masura ce trecea timpul s-a concentrat tot mai mult asupra stiintei economice, pina cind aproape toate orele lui de munca au fost monopolizate de aceasta"13. Dupa aprecierea aceluiasi autor, doda acestei eruditii o constituie, in primul rind, lucrarea lui K. Marx "Teorii asupra pluslorii".



Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact