 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Neoclasicismul si neoliberalismul in perioada contemporana (1918-1994)
|
|
Revigorarea neoclasicismului sl neoliberalismului in ultimele doua decenii |
|
| Pe fondul crizei stiintei economice din ultima treime a secolului XX, in primul rind, a crizei neokeynesismului si dirijismului (disparitia "consensului keynesian"), precum si in legatura cu ascensiunea monetarismului dupa 1968, s-au diversificat teoriile economice de inspiratie liberala (neoclasice si neoliberale), printre care cele mai raspindite au devenit: teoria economiei ofertei (supply-side economics), teoria asteptarilor sau anticiparilor rationale ("ratex") si "noii economisti". Teoria economiei bazata pe oferta. Ca o reactie la teoria keynesista care a pus accentul pe cererea de marfuri si la politica dirijista care a insi Principalii reprezentanti ai acestei orientari de inspiratie traditionala (neoclasica) sint: A. Laffer, J. Winniski, P. Craig Roberts si N. Ture.In esenta, teoria economiei bazata pe oferta sustine ca politica dirijista a avut un efect negatiasupra rezultatelor economice din SUA in ultimele doua decenii in sensul ca a descurajat initiativa libera a oamenilor de afaceri, a frinat investitiile si a descurajat munca, ducind astfel la scaderea productivitatii muncii.In consecinta, aceasta teorie propune abandonarea teoriei economice neokeynesiste bazata pe stimularea cererii si renuntarea la politica dirijista care presupune amestecul excesial statului in economie, indeosebi prin intermediul politicii fiscale. Continutul pozitial politicii economice preconizat de acesti ginditori il constituie stimularea investitiilor in vederea cresterii economice, folosind ca principal instrument reducerea impozitelor pe avere si venituri. Argumentul teoretic pentru a demonstra oportunitatea unei astfel de politici fiscale -opusa dirijismului - 1-a constituit asa numita "curba a lui Laffer" care sustine ca, pina la un anumit punct, veniturile fiscale ale statului cresc in marime absoluta, daca rata impozitului scade, intrucit aceasta favorizeaza investitiile si cresterea veniturilor, deci largeste aria fiscalitatii. Testarea practica a acestei curbe de catre Virginia Don Fullerton nu a confirmat insa sperantele autorului ei2\ Teoria economiei bazata pe oferta si politica de reducere substantiala a impozitelor, ca mijloc de relansare economica, au stat la baza guvernarii republicane din S.U.A. in timpul lui R. Reagan (in 1983 s-au redus impozitele cu. cea. 25%), precum si a guvernarii conservatoare din Marea Britanie in timpul doamnei M. Thatcher. Aceasta politica este practicata in continuare si in prezent. Astfel, in "Raportul economic al Presedintelui" pe anul 1982 se arata ca "Un obiectimajor al programului economic al acestei Administratii (Reagan - n.ns. SSS) il constituie reducerea rolului guvernului in probleme legate de adoptarea deciziilor si intarirea rolului economic al indivizilor, organizatiilor particulare, precum si al guvernelor locale".In ultimul deceniu a sporit numarul adeptilor teoriei economiei bazate pe oferta si ai politicii de reducere a impozitelor, lucru dovedit de presa de specialitate, ca, de exemplu, articolul lui Martin Feldstein privind "Abandonarea teoriei economice keynesiste" (1981) sau lucrarea "Economia ofertei: dezbatind probleme economice" semnata de Th. R. Swartz, F. Y. Bonello si A.F. Kosak (1983) si "Revolutia economiei bazata pe oferta: consideratiunile unui adept privind elaborarea politicii economice la Washington" (1984) semnata de P. Craig Roberts. Teoria asteptarilor sau anticiparilor rationale. Teoria asteptarilor sau anticiparilor rationale ("ratex" - rational expectations - sau "rem" - rational expectations macroeconomics") este o varianta recenta a economiei politice liberale clasice desprinsa din curentul monetarist (neoliberal) initiata de economistii nordamericani R. Lucas (Chicago) Th. Sargent (Stanford), N. Wallace (Minnesota) si R. Barro (Harvard). Respingind keynesismul si dirijismul care n-au reusit sa asigure silitatea si prosperitatea economiei pe termen lung, adeptii teoriei "ratex" considera ca deciziile trebuie luate in mod individual si ca pe baza mecanismului pietei se pot rezolva cel mai bine problemele economiei contemporane. Cele doua postulate de baza pe care este construita teoria "ratex" sint: intii, ideea ca indivizii cunosc si folosesc toate informatiile si teoriile economice pe care se intemeiaza masurile de politica economica, astfel incit ei pot sa ia decizii economice fiind pe deplin informati si capabili sa cintareasca in mod corect consecintele masurilor luate de catre stat; in al doilea rind, ei sustin flexibilitatea preturilor si a salariilor, deci capacitatea lor rapida de a se adapta la schimbari, asigurind echilibrul dintre cererea si oferta de marfuri, considerind, deci, ca toate felurile de piete (inclusipiata muncii) s-ar gasit in echilibru.In viziunea acestor economisti, somajul este in cea mai mare masura voluntar, in sensul ca somerii considera salariul real pe care l-ar obtine, daca ar lucra, prea mic pentru a-i determina sa accepte slujbele respective. Ei sustin,ca si monetaristii, ineviilitatea unei "rate naturale" a somajului. Cresterea ratei somajului, inflatia si crizele s-ar datora, dupa parerea lor, unor anticipari gresite, facute de diferite categorii de oameni, neconfirmate de desfasurarea ulterioara a evenimentelor. O alta idee sustinuta de acesti economisti consta in faptul ca, daca poate fi anticipata de agentii economici, politica macroeconomica a guvernului (de ex.: reducerea impozitelor in perioadele preelectorale), nu poate influenta volumul produsului real si nici somajul, evident, cu conditia ca oamenii sa dispuna de informatiile necesare pentru anticiparile rationale si ca preturile sa fie flexibile.In situatia in care politica economica se compune din doua parti (reguli fixe si masuri discretionare adoptate intr-o situatie sau alta), adeptii teoriei "ratex" prefera silirea de reguli fixe aplicabile permanent (monetare si fiscale), respingind masurile discretionare ale statului despre care spun ca pot numai sa creeze confuzii in rindul oamenilor, deformind comportamentul lor normal si anticiparile rationale, precum si provocind risipa de resurse. Ei recomanda ca statul sa se abtina total de la astfel de masuri care pot deruta pe agentii economici, fiind incapabile sa atenueze distorsiunile care apar in economie si in cazul gresitei perceptii a tendintelor de viitor ale acesteia. Controversele economice din ultimele doua decenii au scos la iveala numeroase divergente intre adeptii teoriei "ratex" si gindirea economica dominanta ("sinteza neoclasica") sau conventionala si chiar intre acestia si monetaristi. Gindirea conventionala a semnalat faptul ca ipoteza flexibilitatii preturilor si salariilor nu se verifica intocmai si deci ca in viata economica reala are insemnatate, cel putin pe termen scurt, politica economica discretionara a statului, iar pe de alta parte, ca oamenii obisnuiti, agentii economici priviti in masa nu fac intotdeauna anticipari rationale, ci dimpotriva, acestea pot fi adeseori gresite. Este indoielnica, de asemenea, ideea ca ciclicitatea si somajul ar avea drept singura cauza erorile de apreciere ale unor oameni. Tinind seama de unele din aceste critici, adeptii teoriei "ratex" au procedat la sinteza unor elemente mai recente de analiza si testare econometrica, inclusidin teoria conventionala, formulind unele invataminte noi. Cu acest prilej, ei au facut distinctie intre "anticiparile care privesc spre viitor" si "anticiparile care privesc spre trecut". Primele au fost denumite "rationale", iar ultimele "de adaptare". Primele se bazeaza pe informatii foarte bogate si mijloace sofisticate de prelucrare a acestora, iar modelele elaborate cu ajutorul lor contin puternice elemente de discontinuitate, chiar "salturi". Ultimele se bazeaza pe informatii mai limitate si recurg la modele ultrasimplificate ale structurii economiei nationale, ceea ce ingusteaza considerabil capacitatea lor de anticipare. "Noii economisti" din Franta. in conditiile dezvoltarii neokeynesismului si ale amplificarii dirijismului din primele doua decenii ale perioadei postbelice s-a intensificatt critica impotriva neoclasicismului si a neoliberalismului, nu numai din partea adeptilor lui J.M. Keynes, ci si din alte directii, mai ales de pe pozitii marxiste si radicale. Pe masura ce au scazut eficienta si popularitatea dirijismului, aceasta critica a devenit mai cuprinzatoare si mai violenta, fiind indreptata si impotriva "sintezei neoclasice", respectia formei pe care a imbracat-o gindirea economica occidentala conventionala ("mainstream economics"), denumita, pe scurt "Economics" ("Economica"), prin analogie cu denumirile de stiinte despre natura ("mecanica", "fizica" etc). La granita dintre anii '60 si '70 s-a constituit, indeosebi in S.U.A. si Franta, un curent radical destul de puternic, a carei critica era indreptata, in egala masura, atit impotriva gindirii economice conventionale ("economics"), cit si impotriva gindirii economice marxiste, evident pentru ratiuni si cu argumente diferite. Printre lucrarile de acest fel se numara si cele care isi exprimau dezaprobarea fata de gindirea economica occidentala conventionala, incepind chiar cu titlul lor, cum a fost cazul lucrarii lui J. Attali si M. Guillaume "Anti-economica" (Paris, 1974). Declansarea crizei economice mondiale la inceputul anilor '80 si, pe fondul ei, amplificarea crizei din gindirea economica (cea de a doua criza din secolul XX, cum apreciaza Joan Robinson) s-a manifestat si prin accentuarea controverselor metodologice, teoretice si de politica economica dintre diverse tendinte si curente de gindire economica.In acest context spiritual explozis-a amplificat si polemica dintre promotorii "economics"-ului si adversarii lor radicali ("anti-economics"-ul). Dezamagirea fata de performantele practice ale d cu participarea economistilor A. Fourtans, F. Hernandez Iglesias, F. Jenny, Chr. Morrisson, M. Riboud, P. Salin, Y. Simon, F. Seurot, A. Wolfelsperger. Lucrarea reuneste comunicarile facute de autorii citati la colocviul organizat in anul 1975 pentru a declansa un dialog cu publicul si cu specialistii de alte orientari referitor la starea stiintei economice si perspectivele ei de viitor. Ideea de baza a acestor autori consta in faptul ca stiinta economica traditionala, conventionala, deci "economica" ("economics"-ul) nu este depasita cum sugereaza criticii radicali, ci este "insuficent cunoscuta si subutilizata" de catre practicieni. in plus,multe din criticile formulate de adeptii "anti-economics"-ului sint fara obiect deoarece in ultimele doua decenii economia conventionala (neoclasica) a inregistrat progrese prin depasirea problematicii traditionale si elaborarea unor probleme aflate la granita dintre economie, politica, sociologie, psihologie, etc. J.J. Rosa si F. Aftalion apreciaza ca "economica" ("economics"-ul) a inregistrat progrese remarcabile privind "analiza in conditii de incertitudine, piata muncii, informatia imperfecta, costurile tranzactiilor, fenomenele care tin de organizare, discriminarea sociala, capitalul uman si zeci de alte probleme de prima importanta"27. Contradictia dintre perceptia publicului si a unor specialisti asupra starii stiintei economice traditionale si realizarile efective ale acesteia se explica, dupa aceeasi apreciere, atit prin atentia excesiva acordata de macroanaliza keynesista problemelor cresterii economice, ignorind sau subapreciind numeroase alte probleme economice presante, cit si prin larga raspindire a formalizarii matematice care a favorizat speculatiile abstracte in dauna verificarii empirice a ipotezelor formulate, precum si cercetarea fundamentala in dauna cercetarilor aplicative din economie.In aceasta situatie se impune un efort de innoire teoretica a stiintei economice, prin asimilarea analizei monetariste si luarea in studiu a rezultatelor globale ale comportametului agentilor economici individuali, precum si scurtarea distantei, inca mari, intre innoirile teoretice si adoptarea de politici economice corespunzatoare.In studiul intitulat "Continutul ideologic al stiintei economice", A. Wolfelsperger denunta superficialitatea unor critici adresate "economics"-ului, bazate pe neintelegerea relatiei dintre stiinta si ideologie, precizind ca pot fi date multe definitii notiunii de ideologie si ca, in masura in care stiinta economica are preocupari de filosofie politica si sociala, precum si implicatii normative, este firesc ca ea sa aiba un caracter ideologic. Dar, continua autorul "nu trebuie sa i se reproseze stiintei economice ceea ce tine de ideologia (eventual inconstienta) a economistilor care prefera sa prezinte concurenta monopolista ca pe un fel de exceptie aproape neglijabila in raport cu regula"28. Tocmai datorita elementelor ei ideologice, "plasticitatea stiintei economice este de asa natura incit se poate face din ea la fel de bine un mijloc de intarire a statu-quo-Iui, cit si o arma in slujba contestarii"29.In concluzie, autorul admite ca exista puncte comune si deosebiri intre "ideologia liberala" si "stiinta economica", dar "in timp ce ideologia liberala deduce, din propozitiunile implicite care se refera la realitatea in care se concretizeaza aceasta viziune, concluzii normative cu privire la organizarea dezirabila a societatii, stiinta economica deduce din acestea (propozitiile referitoare la realitate - n.ns.-SSS) teoreme pozitive cu privire la functionarea reala a societatii"30.In studiul intitulat "Critica antieconomiei" ("anti-economics"-ului - n.ns. -SSS), F. Aftalion pleaca de la definitia stiintei economice ("stiinta optiunilor") si considera ca respectivii critici urmaresc discreditarea stiintei economice, reprosindu-i ca nu este destul de politica, recunoaste ca aceasta are anumite limite si lacune legate, in special, de practica modelarii economice care presupune concilierea a doua exigente contradictorii: pe de o parte, simplificarea modelelor (prin reducerea numarului de variabile incluse in model), iar pe de alta parte, retinerea variabilelor definitorii pentru problema studiata.In acord cu viziunea neoclasicilor contemporani (de ex.: americanii H.G. Johnson, R.B. Mc. Kenzie si G. Tullock), F. Aftalion considera ca "economica" se preocupa de natura optiunilor alternative (alocarea resurselor rare in scopuri concurente), ca aceasta constituie "un proces mental" si nu studiul unor probleme concrete. "Ea nu se limiteaza la un sector separat al activitatii umane, ci se refera la toate problemele de alegere care privesc atit individul izolat, cit si gruparile organizate pe care le formeaza el", arata F.Aftalion, adaugind ca "la baza rationamentului economic se gaseste individul, iar firma sau societatea in ansamblul sau nu reprezinta decit insumarea acestor indivizi. Nu exista deci categorii sociale care sa raspunda unor legi care sint altceva decit ansamblul de legi care se aplica individului". in sfirsit, el impartaseste ideea ca "analiza comportamentului individului presupune o comportare rationala. Prin aceasta se intelege faptul ca individul are preferinte pe care stie sa le exprime si, in consecinta, el va alege solutiile care ii vor imbunatati situatia (bunastarea - n.ns.SSS). De fiecare data aceasta alegere se va face ind costurile (care pot sa fie costuri ale sansei: beneficii la care se renunta) cu avantajele diferitelor optiuni posibile"31.In studiul "Piata si alocarea resurselor. O contributie la teoria drepturilor de proprietate", Y. Simon aduce o serie de nuantari interesante conceptiei neoclasice despre autoreglarea economiei de piata prin intermediul mecanismului preturilor, subliniind strinsa legatura dintre natura proprietatii (privata sau publica) si modalitatile de alocare a resurselor (piata sau ul). El recunoaste ca alocarea resurselor prin intermediul pietei nu este perfecta, dar precizeaza ca este totusi superioara situatiei din tarile cu ificare centralizata. Printre argumentele invocate in acest sens, economistul francez se refera la faptul ca in ultimele doua decenii chiar si tarile socialiste au facut apel in masura crescinda la rolul pietei pentru alocarea resurselor "redescoperind aceasta functie a pietei". Totodata, autorul citat considera ca alocarea resurselor prin intermediul pietei isi pierde eficacitatea in doua situatii: cind costurile tranzactiei sint ridicate si cind dreptul de proprietate nu este perfect delimitat si apar externalitati. Deosebit de interesanta este analiza pe care o face acest autor formelor de atenuare a drepturilor de proprietate si limitele ei, semnalind deosebirile care pot sa apara in performantele diferitelor categorii de firme, precum si rolul externalitatilor (costuri si beneficii care rezulta din fenomenele de interdependenta economica si sociala). Pe baza analizelor intreprinse, Y. Simon ajunge la concluzia generala ca "piata conduce spre o alocare optima a resurselor. in realitate - precizeaza autorul -, proprietatea privata este atenuata si, in consecinta, alocarea concreta a resurselor prin piata se departeaza de schema ideala initiala. Aceasta constatare nu implica insa ca aceasta alocare A«defectuoasaA» a resurselor ar constitui un rau. lia poate sa fie utila sau necesara. Progresul social si reformele politice constituie cauze intrutotul legitime pentru a o justifica. Important este insa ca intotdeauna sa se e costurile economice cu avantajele nemonetare ale acestor A«cazuri de risipaA», stiind ca exista o constringere absoluta: toti agentii nu pot sa cheltuiasca in mod durabil si simultan mai mult decit resursele de care dispun"32. Relevanta pentru minutiozitatea analizei si pentru sobrietatea expunerii concluziilor ei este si ideea aceluiasi autor potrivit careia "Teoria drepturilor de proprietate nu demonstreaza in mod definitica alocarea resurselor care rezulta dintr-o piata imperfecta este mai putin rea (proasta) decit cea pe care o presupune un proces de ificare, dar ea (teoria drepturilor de proprietate -n.ns. SSS) aduce totusi anumite elemente in sprijinul acestei teze". |
|
|
Politica de confidentialitate
|
