 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
|
|
Modele sl teorii globale de crestere economica |
|
| Modelele macroeconomice de crestere s-au referit in majoritatea cazurilor la ipoteza unor economii inchise, facind abstractie de relatiile lor externe. Pe masura aplicarii politicilor economice intemeiate pe astfel de modele au avut loc, intre altele, doua categorii de schimbari care au scos in edenta atit unele carente ale obiectivului cresterii economice, cit si unele deficiente ale modelelor macroeconomice ca instrumente de diagnosticare a parametrilor reali ai cresterii economice pe termen lung si mai ales de solutionare a unor probleme dificile a caror amploare si impact s-au extins la scara intregului glob pamintesc. Aceste dificultati si nemultumiri s-au facut tot mai Scurt istoric al modelelor globale de crestere economica. Globalizarea unor probleme economice dificile (inflatia, stagflatia, cresterea nefireasca a cheltuielilor militare, persistenta subdezvoltarii, adincirea decalajelor economice dintre tarile lumii, poluarea mediului ambiant etc.) si progresele substantiale in cunoastere (cercetarile interdisciplinare, aplicarea metodei sistemice si a metodei structurale, preocuparile prind cooperarea internationala si justitia sociala, afirmarea drepturilor omului si ale popoarelor etc.) au scos la iveala numeroase dificiente ale cresterii economice de la mijlocul secolului XX, precum si ale modelarii si analizei acesteia la scara macroeconomica. Pentru a depasi criza cresterii economice - ca obiectiv social-politic si ca subdiziune a stiintei economice contemporane - specialistii au procedat la o tripla amplificare a investigatiilor: mai intii s-a trecut de la studiul cresterii economice in sens restrins (sporul de venit national pe locuitor) la investigarea mai cuprinzatoare a acestui domeniu, deci la cresterea economica in sensul larg al termenului (incluzind si probleme structurale si calitative, deci si aspecte socio-politice), atenuindu-se, treptat, granitele dintre "cresterea economica" si "dezvoltarea economico-sociala", tot mai multi specialisti preferind acest ultim termen mai cuprinzator; in al doilea rind, s-a trecut de la modelele macroeconomice la modele globale sau mondiale, impuse de unele probleme care depasesc granitele nationale, cum sint: penuria de resurse energetice neregenerabile, poluarea mediului ambiant, inmultirea crizelor mondiale (alimentara, energetica, financiar-valutara etc), amplificarea relatiilor internationale; in al treilea rind, a fost extins considerabil orizontul de timp in care s-au intreprins investigatiile, acordindu-se atentie sporita preziunile si scenariilor (ipotezelor) pe termen lung. Aceste schimbari au devenit deosebit de zibile mai ales in anii '70 si '80, dupa declansarea crizei energetice, in special petroliere (1971, 1973). Ele pot fi usor detectate atit in lucrarile ONU si ale organizatiilor sale specializate (UNESCO, UNCTAD, FAO, ONUD1) cit si prin inmultirea lucrarilor colective interdisciplinare elaborate pe baza unor modele globale si materializate sub forma unor predictii si scenarii ale dezvoltarii itoare. Astfel de lucrari au fost intocmite sub egida unor fundatii stiintifice nationale (ca de exemplu: fundatia suedeza Dag Hammarskjold, fundatia argentiniana Bariloche etc.) si internationale (I.F.D.A. - Fundatia internationala pentru alternativele dezvoltarii) sau de catre grupuri de cercetatori finantate de mari intreprinderi sau grupuri de intreprinderi si state cum a fost cazul "Clubului de la Roma", infiintat in 1968 sub conducerea lui Aurelio Peccei etc. Deceniul 8 al secolului nostru a fost deosebit de bogat in astfel de cercetari. Amintim in acest sens patru grupe de manifestari stiintifice si anume: - desfasurarea unor megaconferinte internationale sub egida ONU, ca de exemplu: conferintele internationale prind mediul ambiant (1972), populatia (1974), asezarile umane (1976), apa (1977), desertificarea (1977), stiinta si tehnologia in folosul dezvoltarii (1979), surse noi si regenerabile de energie (1981); la acestea se cun adaugate o serie de congrese internationale pe diferite discipline (istorie, logica si metodologie, filosofie, economie etc), ca de exemplu cel de al 16-lea Congres international de istoria stiintei tinut in 1981 la Bucuresti; - elaborarea unor modele globale de crestere economica (si dezvoltare) incepind cu modelul Forrester-Meadows (1971/1972), continuind modelul Mesaroc-Pestel (1974), modelul nord-american elaborat de H. Kahn (1976, 1979), modelul latino-american coordonat de A.O. Herrera (1976) si terminind cu modelul mondial al Natiunilor Unite coordonat de W. Leontief (1977) si MOIRA (Modelul international pentru relatiile din agricultura) coordonat de profesorul olandez H. Linnemann (1976/1978); - publicarea unor studii complexe referitoare la problematica mondiala, elaborate de colective interdisciplinare provenind din toate categoriile de tari, cum au fost, de exemplu: RIO - raportul J. Tinbergen prind restructurarea ordinii internationale (1976), intocmit la cererea "Clubului de la Roma", "Interfutures", raportul unei comisii din cadrul OCDE condusa de profesorul francez J. Lesourne (1979), and ca titlu "Cu fata spre itor" si ca subtitlu "Stapinirea probabilului si organizarea imprezibilului", raportul Scheveningen (1979), raportul comisiei independente coordonata de W. Brandt, presedintele Internationalei socialiste, publicat in doua volume sub titlul "Nord-Sud. Un program de supraetuire" (1980) si "Criza comuna Nord-Sud: cooperare pentru refacerea lumii" (1983) etc; - publicarea unor rapoarte nationale referitoare la problematica modiala si impactul ei asupra actitatii economice la scara tarii date, ca de exemplu, "Raportul global 2000. Intrind in secolul XXI" (1980), elaborat de specialisti nord-americani sub conducerea lui J.O. Barney la solicitarea presedintelui SUA. Schimbarile de mare anvergura intervenite in ultimii 20-30 de ani in cunoastere, in conceptia despre economie, in general, despre cresterea economica si modelarea ei, in special, au furnizat un bogat material pentru interesante reflectii de ordin principial-metodologic prind istoria si filosofia stiintei, valabile si pentru stiintele economice. Mentionam in acest context, trei lucrari deosebit de interesante si anume: - Legea entropiei si procesul economic (1971) semnata de economistul american de origine romana N. Georgescu-Roegen; - Logica dinamica a contradictoriului (1982), selectie de studii din opera filosofului francez de origine romana Stefan Lupascu (Stephane Lupasco); - Noua alianta. Metamorfoza stiintei (1979), semnata de savantii belgieni I. Prigogine si I. Stengers.In aceste lucrari se pledeaza pentru o stiinta moderna, care trebuie sa studieze complexitatea, pentru o noua alianta intre om, cunostintele sale si natura din care el face parte; in cuprinsul lor sint denuntate iluziile universalismului in stiinta clasica, dogmatismul gindirii economice traditionale si pericolul aritmomorfismului, este subliniata importanta dialecticii si a aprecierilor subiective in stiinta contemporana si se semnaleaza importanta dialogului cu cunostintele predecesorilor nostri. Numeroase lucrari din ultimele decenii au contribuit la constientizarea opiniei publice cu prire la multiplele sfidari cu care se confrunta omenirea in prezent si deci insuficienta cresterii economice pentru rezolvarea lor. Pe aceasta linie se inscriu lucrari ca cea coordonata de R. Richta "Cilizatia la rascruce"(1968), cele semnate de J. Fourastie "Marea speranta a secolului XX" (1963) si F. Perroux "Pentru o noua filosofie a dezvoltarii" (1981), lucrarile lui A. Toffler "Socul itorului" (1970), "Al treilea val" (1981) si "Eco-spasm", lucrarea lui J. Naisbitt "Megatendinte. Zece noi directii care ne transforma ata" (1984) si a lui P. Hawken "Economia care urmeaza" (1983) etc. Retinem, in continuare, pentru exemplificare, doua modele globale de la inceputul deceniului 8 al secolului nostru si doua studii de prognoza economica regionala si globala de la sfirsitul aceluiasi deceniu. Modelul Forrester-Meadows (1971/1972) si teoria "cresterii zero". La cererea "Clubului de la Roma", profesorul nordamerican J.W. Forrester formuleaza o prima schita de model global ("Lumea 1") pe care o precizeaza ulterior ("Lumea 2") si cu ajutorul careia incearca sa desprinda, impreuna cu o echipa de cercetatori condusa de Dennis si Donella Meadows, tendintele cresterii economice la scara mondiala in primele sapte decenii ale secolului XX ("Lumea 3").In lucrarea sa "Dinamica mondiala" (1971), Forrester propune un model format din cinci variabile si anume: populatia si dinamica ei; capitalul, respectiv investitiile succesive de capital si procesul dezvoltarii industriei la scara etara; productia agricola mondiala si nevoile de alimente; consumul de resurse neregenerabile si poluarea mediului natural, ca urmare a evolutiei in timp a primelor patru variabile mentionate. Datele statistice prind cele cinci variabile propuse de Forrester pentru primele sapte decenii din secolul nostru au fost introduse in calculator si extrapolate pentru inca o jumatate de secol pentru a degaja tendinta lor pe termen lung. Concluziile desprinse din aceste calcule au fost expuse in lucrarea "Limitele cresterii" (1972), editata de sotii Meadows si considerata drept primul raport catre "Clubul de la Roma". Din aceste calcule si concluzii se desprinde ideea ca cresterea economica din secolul XX a avut un caracter exponential (prin inmultire). Daca aceasta crestere a variabilelor cuprinse in modelul Forrester-Meadows va continua si in itor, autorii sustin ca pe la inceputul secolului XXI (2030) omenirea va fi confruntata cu o catastrofa deoarece va atinge limite de netrecut ale cresterii economice. Ei au in vedere fie insuficienta de alimente pentru populatia care va creste mai mult si mai repede decit productia agricola, fie insuficienta resurselor sau cel putin a celor neregenerabile pentru dezvoltarea pe scara tot mai larga a industriei, fie ruperea echilibrlui ecologic drept urmare a poluarii mediului natural prin amplificarea productiei industriale si a consumului indidual. Solutia propusa de acesti ginditori consta in strategia "cresterii zero". Aceasta presupune masuri pentru mentinerea in echilibru a "buclei" pozitive (sporul natural) a fiecarei variabile (natalitate, investitii suplimentare, sporul productiei si al venitului etc.) cu "bucla" negativa (scaderea naturala) a acestora (mortalitate, amortisment etc). Practic, aceasta ar insemna oprirea cresterii economice (a sporului de venit national pe locuitor), fara ca aceasta sa insemne stagnare economica (inactitate). Modelul Forrester-Meadows si teoria "cresterii zero" contin, fara indoiala, unele elemente realiste ca da pilda, dezvaluirea caracterului devastant si dezechilibrat al cresterii economice traditionale si critica indeptatita a unor manifestari irationale in atitudinea oamenilor fata de natura (risipa de resurse, poluarea mediului ambiant etc).In acelasi timp, modelul analizat are o serie de cii de constructie (simplificarea excesiva a lumii, redusa la cinci variabile), mai ales de structura, ca de pilda, ignorarea diversitatii lumii. Autorii respecti nu tin seama de existenta unor state nationale distincte si inegal dezvoltate, prezenta unor tipuri si forme diferite de proprietate, a unor structuri sociale si politice distincte de la o tara la alta. Operind cu cifre medii la scara etara, autorii analizati ignora specificul cresterii economice contemporane in diferite categorii de tari. Ei ajung astfel la o concluzie fortata, potrit careia omenirea, prita in ansamblu, ar fi confruntata in itor cu o catastrofa, ipoteza interpretata de unii comentatori drept "sindrom al apocalipsului". Controversele ulterioare pe marginea acestei concluzii au aratat ca, de fapt, este amenintata, nu omenirea in ansamblu, ci unele structuri politice si economico-sociale invechite care s-au dovedit a fi o piedica in calea functionarii normale si eficiente a economiei. Critici intemeiate au fost aduse strategiei "cresterii zero" de ginditori realisti de diferite orientari ideologice datorita subaprecierii rolului stiintei si progresului tehnic in rezolvarea problemelor dificile cu care se confrunta omenirea in zilele noastre, precum si pentru implicatiile ei antipopulare, intrucit aplicarea acestei strategii unilaterale ar condamna majoritatea popoarelor la subdezvoltare perpetua si la mentinerea decalajelor economice care constituie principala sursa a insilitatii economice mondiale. Modelul mondial structurat (cu mai multe nivele) si teoria "cresterii organice". Ca reactie la teoria "cresterii zero" si incercind sa descopere cauzele durabile ale crizelor etare din zilele noastre ("sindromul general de criza a dezvoltarii"), lucrarea "Omenirea la raspintie" (1974), elaborata de sub conducerea lui M. Mesaroc si E. Pestei si considerata drept cel de al doilea raport catre "Clubul de la Roma", face o critica justificata unor modele si teorii anterioare de crestere economica si aduce importante inovatii principial-metodologice in abordarea acestei problematici la scara nationala si etara. Cea mai importanta inovatie metodologica din aceasta lucrare o constituie luarea in considerare a diversitatii lumii, ceea ce i-a determinat pe autori sa grupeze tarile lumii din punct de vedere geografic (pe orizontala) in zece mari regiuni, dupa asemanarile economice si social-culturale ale acestora, si sa cerceteze, pe verticala, structura actitatii social-economice, referindu-se la cinci straturi sau nivele (indidual, tehnologic, demo-economic, socio-politic si ambiental). Pe linga modelul matematic pe calculator, autorii au elaborat numeroase scenarii sau alternative posibile, din care factorii de decizie pot sa aleaga varianta cea mai convenabila in imprejurarile respective, favorizind astfel dialogul dintre om si calculator si optiunile convenabile in functie de sistemul de valori folosit in societatea respectiva. Prin analogie cu natura (in special biologia), autorii analizati fac distinctie intre doua feluri de crestere economica: cresterea nediferentiata (canceroasa) care are loc prin simpla inmultire cantitativa, fiind insotita de manifestari dezordonate, si cresterea diferentiata sau organica, respectiv, cresterea controlata de oameni sau ificata, care presupune si schimbari calitative, inclusiv structurale. Concluzia majora care se desprinde din aceasta lucrare consta in ideea justa ca, nu cresterea in sine, ci modul defectuos in care s-a desfasurat ea pina in prezent, structurile social-economic Strategia dezvoltarii intemeiata pe conceptul de crestere economica organica are multe elemente pozitive dar si unele ambiguitati si limite. Meritul principal al acesteia consta in faptul ca preconizeaza rezolvarea problemelor acute ale contemporaneitatii, inclusiv lichidarea subdezvoltarii si depasirea crizelor etare, prin cooperare internationala si nu prin confruntare, etind conflictele, sustinind politica de dezarmare, de reducere a cheltuielilor militare si insistind asupra urgentei adoptarii de masuri practice in aceste directii. Pentru atingerea acestor obiective, autorii lucrarii sugereaza modificarea atitudinii oamenilor fata de natura, o noua etica si o noua educatie cu scopul armonizarii actitatii oamenilor cu natura. Dintre limitele lucrarii mentionam faptul ca ea nu explica premisele obiective si subiective ale trecerii la cresterea economica organica, mijloacele si implicatiile ificarii ei, precum si unele ambiguitati care insotesc ziunea ei despre raportul dintre suveranitatea nationala si interdependentele dintre natiunile lumii (impresia ca sporirea unuia dintre termeni ar presupune neaparat diminuarea celuilalt, ceea ce nu corespunde realitatii). Discuile sint si unele aprecieri prind originea si natura crizelor etare din zilele noastre. Mesajul general al lucrarii este insa pozitiv intrucit ea inta pe cititor la discernamint si actitate constienta in directia unei cresteri economice ordonate, ca pirghie pentru atenuarea inegalitatilor, dezordinii si nedreptatilor, urmarind lichidarea subdezvoltarii si inlaturarea crizelor economice din ata omenirii. Acest mesaj constructiv explica larga audienta a lucrarii in fata opiniei publice progresiste din zilele noastre. Raportul O.C.D.E. "Cu fata spre itor" ("Interfutures"). infiintata in anul 1960, O.C.D.E. (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica) reuneste 24 de tari cu economie de piata, cele mai dezvoltate din lume, in frunte cu SUA. in anul 1975, OCDE a initiat un studiu pe termen lung prind perspectivele cresterii economice, limitele ei si implicatiile lor asupra economiei si politicii economice ale tarilor dezvoltate, precum si asupra relatiilor acestora cu tarile in curs de dezvoltare. O echipa de cercetatori condusa de profesorul francez Jacques Lesourne si asistata de peste 40 de consilieri care proveneau atit din tari dezvoltate, cit si din tari in curs de dezvoltare, a sintetizat rezultatele acestor investigatii sub forma raportului "Interfutures", intitulat "intimpinind itorul" (sau "Cu fata spre itor", and ca subtitlu "Stapinind probabilul si organizind imprezibilul") (1979). Scopul direct urmarit al acestei lucrari este sa constientizeze guvernele din tarile respective si opinia publica referitor la problemele economico-sociale dificile care se contureaza in perspectiva itorului apropiat si mai indepartat, precum si sa indemne la actiune sistematica si bine pregatita pentru a face fata problemelor dificile care se profileaza in itor. Lucrarea este impartita in cinci parti: I. "Limitele fizice ale cresterii"; II. Tendinte trecute, dimensiuni itoare; III. Societatile industriale dezvoltate confruntate cu schimbarea; IV. Societatile industriale dezvoltate si lumea a treia; V. Cresterea interdependentei mondiale, si se incheie cu modulul de concluzii care rezuma perspectivele cresterii si dezvoltarii itoare, problemele dificile care vor apare in acest proces si face o serie de recomandari de politica economica si sociala. Data fiind marea diversitate a tarilor, iar in interiorul lor a aspiratiilor umane, raportul OCDE precizeaza ca a urmarit patru obiective cu caracter foarte general care intereseaza aceste tari si anume: mentinerea si intarirea securitatii economice si politice a acestor tari atit pe intern cit si extern, reducerea vulnerabilitatii lor in raport cu evenimentele imprezibile care pot avea loc in itor, sporirea eficientei economiei mondiale prin perfectionarea mecanismului de functionare a pietei si prin alte institutii, precum si reducerea inegalitatilor in repartitia veniturilor si a puterii in masura in care acestea ar putea pune in discutie sistemul dominant de valori din aceste tari. Autorii raportului arata ca cresterea la scara macroeconomica va intimpina o serie de dificultati in itor, vorbind despre limitele ei fizice (penuria de resurse neregenerabile), tehnice (incetinirea ritmului inovatiilor) si social-poiitice (scleroza unor institutii, schimbarea unor valori, scaderea capacitatii de coordonare din partea guvernelor). In consecinta, ei exclud scenariul unei cresteri economice rapide. Caracterizind perspectivele dezvoltarii itoare a omenirii, raportul OCDE intrevede accentuarea limitelor fizice, tehnice, economice si social-poiitice, schimbari institutionale in interiorul statelor dezvoltate legate mai ales de relatia dintre mecanismul pietei si politica dirijista a statelor respective, diversificarea situatiei tarilor din lumea a treia in legatura cu cresterea populatiei si rezolvarea problemei alimentatiei, cit si cu perspectivele industrializarii lor. Accentuarea interdependentelor dintre tarile lumii deschide noi perspective amplificarii relatiilor economice internationale, dar si noi dificultati, provenind, in ziunea acestor autori, din existenta statelor nationale si din intensificarea concurentei pe piata mondiala. "Pe scurt - se arata in concluziile acestui raport -, tendinta cea mai probabila este aceea a unei cresteri moderate in tarile dezvoltate (cu o tendinta de scadere a productitatii si de incorporare a unor elemente noi ale cresterii), diferentierea lumii a treia, adoptarea de politici pentru o promovare mai ingenioasa a actitatilor economice nationale prin masuri cu caracter neo-protectionist, orientate in egala masura atit in directia Nord-Nord (relatii intre tarile dezvoltate -n.ns. SSS) cit si in directia Nord-Sud (relatii intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare - n.ns. - SSS). in afara de aceasta, sint de asteptat o serie de crize: mai intii in legatura cu oferta de energie, deficiente in recoltele locale sau regionale datorita intimplarilor legate de clima, revolutii in tarile din lumea a treia si razboaie in unele dintre aceste tari; in al doilea rind, dar cu o probabilitate mai redusa, o dezvoltare cumulata a protectionismului, crize prind rolul statului in tarile dezvoltate si altele"14. Problemele dificile ale itorului sint legate mai ales de patru domenii, in ziunea acestor autori si anume: tranzitia din domeniul energiei spre forme noi (paralel cu conservarea surselor traditionale si dezvoltarea energiei nucleare), cautarea de noi politici nationale de catre tarile dezvoltate, eforturi comune pentru dezvoltarea lumii a treia ca si noi forme de cooperare economica internationala, probleme a caror rezolvare implica riscuri si impune schimbari structurale.In legatura cu cresterea interdependentei si a cooperarii economice dintre tarile lumii, autorii fac doua interesante remarci: prima se refera la cresterea rolului statului in acest domeniu, iar a doua la calitatile si limitele pietei ca mijloc de alocare a resurselor. "Piata este un mecanism excelent pentru alocarea resurselor - se arata in Raportul OCDE - dar unele din premisele teoretice pe care se bazeaza ea nu se verifica in realitate. Printre aceste premise se numara: absenta pozitiilor dominante, neamestecul politicilor care modifica costurile relative ale diferitelor bunuri si sercii, compatibilitatea dintre solutia pietei si deciziile statului in ce priveste relatia dintre prezent si itor. Pe linga acestea - continua Raportul - piata nu garanteaza nicidecum repartitia veniturilor in conditii considerate accepile nici in cadrul natiunilor, nici intre natiuni. in consecinta, singura rezolvare posibila pare a fi acceptarea sistemului actual si imbunatatirea lui treptata in mod substantial. Aceasta presupune un proces indelungat, continuu si complex de schimbare si cooperare"15. Dintre recomandarile practice de politica economica facute de acest raport, atrag atentia mai ales urmatoarele: cultivarea unei atitudini active fata de itor, dezbaterea politicilor demografice, mai buna cunostere a altor culturi, precum si a fenomenelor economice, si sociale, politici ferme in domeniul energetic, dirijarea schimbarilor din tarile dezvoltate, imbunatatirea coordonarii politicilor anticiclice, reducerea somajului, disocierea politicii veniturilor de functionarea pietei muncii, mai buna informare in legatura cu schimbarile structurale, reconsiderarea eficientei statului "bunastarii", acoperirea cheltuielilor generale de administratie prin politica fiscala, redistribuirea responsabilitatilor la nivelele central, regional, local; sprijinirea dezvoltarii lumii a treia, dialogul politic si informarea publicului in legatura cu problemele pe care le ridica cresterea interdependentei dintre tarile lumii. Raportul "Global 2000. Intrind in secolul XXI". La cererea presedintelui SUA din 1977, Consiliul pentru Calitatea Mediului Ambiant si Departamentul de Stat, impreuna cu alte agentii federale au elaborat un studiu referitor la mutatiile probabile prind populatia mondiala, resursele naturale si mediul ambiant pina la sflrsitul secolului XX, urmind ca acesta sa serveasca drept "baza pentru ificarea pe termen lung". Acest studiu a fost coordonat de G.O. Barney si a fost tiparit in trei volume in anul 1980. Specificul acestui raport consta in faptul ca urmareste interdependenta dintre cele trei domenii - populatie, resurse, mediu - dintr-o perspectiva globala si pe termen lung. Comparativ cu Raportul O.C.D.E. (lnterfutures) din anul 1979, Raportul "Global 2000" ajunge la concluzii mai drastice in ce priveste tendintele de itor, printre care, faptul ca lumea din anul 2000 va fi mai aglomerata, mai poluata si mai vulnerabila la distorsiuni decit in anul 1980; ca, in ciuda unei productii materiale mai mari, populatia lumii va fi mai saraca in multe domenii; ca, in ciuda progresului revolutionar din tehnologie, ata pentru cea mai mare parte a populatiei de pe Pamint va fi mai precara, daca natiunile lumii nu vor actiona decisiv pentru a modifica tendintele actuale; decalajul mare existent intre tarile bogate si cele sarace se va adinci; vor creste preturile la alimente si alte resurse naturale; solurile agricole vor suferi o deteriorare grava; fondul forestier se va reduce; se va extinde desertul; exista perspectiva unor perturbari grave la granita dintre secolele XX si XXI. Autorii studiului "Global 2000" au unele rezerve fata de concluziile lui datorita unor contradictii interne si inconsecvente care rezulta din insuficienta corelare a modelelor partiale elaborate de agentiile federale participante la elaborarea studiilor pe probleme, ca si datorita celor trei ipoteze de baza de la care s-a pornit: continuarea generala a politicilor publice referitoare la populatie, resurse, mediu; continuarea ritmurilor rapide de dezvoltare tehnologica si rolul preturilor in reducerea cererii ori de cite ori vor exista restrictii de oferta; faptul ca nu vor avea loc perturbari importante ale comertului international si ale sistemului monetar international, nici perturbari politice, desi studiul semnaleaza "potentialul in crestere al conflictului international si o presiune sporita asupra aranjamentelor financiare internationale"16. Din aceste cauze, autorii precizeaza ca studiul "Global 2000" "nu intentioneaza sa fie considerat o predictie".In finalul voi. 1 din Raportul "Global 2000", intitulat "Trecerea spre secolul XXI" se sintetizeaza principalele deosebiri dintre lumea anului 2000 si lumea de azi si se semnaleaza cresterea unor tensiuni generatoare de pericole crescinde pentru omenire. "Lumea anului 2000 va fi diferita fata de prezent in citeva directii importante - se arata in Raport. Va fi o populatie mai numeroasa. Pentru fiecare 2 persoane de pe glob existind in 1975, vor fi trei persoane in anul 2000. Va creste numarul celor saraci. Patru cincimi din populatia globului va trai in tarile in curs de dezvoltare Decalajul dintre tarile bogate si cele sarace se va adinci la toti indicatorii furnizati de studiu, ca nivelul PNB/locuitor, consumul de produse alimentare, energie, minerale Vor exista mai putine resurse la care se va putea recurge Mediul inconjurator va cunoaste pierderi ale unor importante capacitati de sustinere a etii Se va cunoaste o majorare in termeni reali a preturilor la principalele resurse tale Lumea va fi mult mai vulnerabila atit la dezastrul natural, cit si la perturbarile generate de actitatea umana Lumea va fi mult mai vulnerabila la efectele distructive ale razboiului. Tensiunile care pot conduce la razboi se vor multiplica Probabil, cea mai tulburatoare problema o constituie aceea in care cresterea populatiei si saracia duc la declinuri serioase pe termen lung in productitatea sistemelor de reinnoire a resurselor naturale". Concluzia practica desprinsa din aceste estimari, fata de care exista anumite rezerve, este ca natiunile lumii trebuie sa intreprinda masuri urgente si indraznete atit in mod indidual cit si in mod colectiv, care sa duca la imbunatatirea conditiilor sociale si economice, la reducerea fertilitatii populatiei, la o mai buna gospodarire a resurselor si protectia mediului inconjurator. in caz contrar, afirma raportul citat, "omenirea trebuie sa se astepte la o trecere dificila spre secolul XXI'"8.In anexa la voi. 1 al Raportului "Global 2000" se face o atie a acestuia cu cinci modele premergatoare (Lumea 2 si 3, Modelul Mesaroc-Pestel, modelul Natiunilor Unite, modelul latino-american si MOIRA) si se ajunge la concluzia ca cel mai optimist dintre cele cinci modele mentionate este cel latino-american (coordonat de A. O. Herrera) intrucit studiaza cum ar putea fi utilizate cel mai bine resursele globale pentru a satisface nevoile fundamentale ale oamenilor (hrana, imbracaminte, locuinta, invatamint, sanatate), ajungind la concluzia ca este necesara o rata inalta a investitiilor (25% din PNB anual) si preurind o societate mondiala egalitara, lipsita de exploatare si condusa cu intelepciune, astfel incit sa ete poluarea, degradarea solului si alte forme ale degradarii mediului inconjurator. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
