StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie comerciala
Trimite articolul prin email Componentele costurilor sociale ale tranzitiei la economia de piata si integrarii in economia europeana : Economie comerciala Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Componentele costurilor sociale ale tranzitiei la economia de piata si integrarii in economia europeana



COMPONENTELE COSTURILOR SOCIALE ALE TRANZITIEI LA ECONOMIA DE PIATA SI INTEGRARII IN ECONOMIA EUROPEANA

Reforma si restructurarea economiei nationale - generatoare de costuri sociale

Reforma economica reprezinta procesul amplu si complex de transformari profunde, structurale ale organizarii conducerii si desfasurarii tuturor activitatilor economice care stau la baza motivatiei si functionarii agentilor economici.




Latura economica a reformei are ca principal obiectiv ajustarea structurala a economiei si cladirea unui nou mecanism de functionare a economiei nationale care sa se sprijine pe proprietatea privata si libera initiativa si care sa conduca la instaurarea economiei libere de piata.

Pentru a se putea ajunge la economia de piata se impune infaptuirea unei reforme atotcuprinzatoare care se va incheia odata cu construirea si consolidarea noilor structuri si mecanisme specifice economiei de piata, procesele respective insemnand si incheierea perioadei de tranzitie.

Infaptuirea tranzitiei nu se poate face de la sine si fragmentar, ci doar pe baza unei modificari de natura institutionala, financiara, juridica. Se delimiteaza patru componente ale reformei economice: stabilizarea macroeconomica, liberalizarea, privatizarea economiei si dezvoltarea unei infrastructuri institutionale corespunzatoare. De asemenea, se apreciaza ca cele patru componente, intr-o stransa interdependenta, pot sa se infaptuiasca printr-o sustinuta asistenta externa - financiara, tehnica si umanitara.

Trecerea de la un sistem economico-social centralizat la unul cu economie de piata presupune schimbari radicale in toate componentele societatii. In acest proces, cu adevarat unic este faptul ca au loc modificari de esenta in ceea ce priveste regulile fundamentale de joc din economie, in special in legatura cu interventia puterii publice, cu punerea in miscare si fructificarea fortelor pietei. Acestea au implicatii majore asupra rolului politicilor sociale. Pe de o parte, noile structuri economice, aflate intr-un permanent proces de ajustare, creeaza o cerere suplimentara de programe sociale. Pe de alta parte, programele sociale au o influenta considerabila asupra acceptabilitatii reformelor structurale. Deosebit de importante sunt, de asemenea, schimbarile in insasi programele sociale, schimbarile legate de viabilitatea lor financiara, de managementul acestora, de impactul asupra pietei fortei de munca si, nu mai putin important, de sustinere a functiei de protectie sociala a acestora. Reformele sociale care conduc la o protectia adevarata contribuie la conversia sistemului economic centralizat intr-o economie ce functioneaza pe principii de piata, prin realizarea pacii sociale si, prin aceasta, a stabilitatii politice care are o importanta economica deosebita.

In procesul de reforma initiat in 1990 accentul a fost pus pe aspectele economice legate de constructia pietei: preturi, salarii, comert, privatizare, etc. Societatea romaneasca si economia au fost marcate de o criza profunda. Principala atentie a fost concentrata asupra stabilizarii economiei prin masuri legate de stapanirea inflatiei, de stopare a caderii productiei. Programele de stabilizare economica si ajustari structurale au avut consecinte negative asupra majoritatii membrilor societatii, in special asupra categoriilor vulnerabile.

Pentru populatia Romaniei, programele de reforma economica sunt asociate cu saracia. Reforma a indus consecinte sociale deosebit de grave, mult mai mari decat s-a crezut initial. Evolutiile din sfera sociala sunt mai puternic determinate de caracteristicile si dinamica mediului economic.

Declinul economic continuu din economia romaneasca in ultimii ani impreuna cu masurile de privatizare si restructurare vor pune segmente mai largi ale populatiei intr-o pozitie precara. Motivele de nemultumire economica ale populatiei trebuie rezolvate pentru a evita ca sansele politice ale proiectului ambitios de reforma sa fie umbrite. Diminuarea preconizata a





dezechilibrelor economice si restructurarea intreprinderilor vor imbunatati perspectivele pentru o crestere sustinuta a fortei de munca si a nivelului de trai.

Dupa renuntarea la parghiile administrativ-birocratice de conducere a economiei de comanda romanesti, fenomene ascunse si inabusite pana atunci, ca: inflatia, somajul au rabufnit cu mai multa forta, surprinzand total nepregatite din punct de vedere psihologic, al mentalitatii sau mijloacelor de combatere atat populatia cat si autoritatile publice. Un somaj care depaseste anumite limite, in ceea ce priveste nivelul, structura, durata, este ineficient, dificil sau chiar imposibil de sustinut din punct de vedere economic, intolerabil din punct de vedere politic, proportiile inalte ale somajului de durata pot sa conduca la marginalizarea celor afectati, la descalificarea lor profesionala, la deteriorarea insusirilor productiv-creatoare ale acestora, ceea ce echivaleaza cu pierderi insemnate si impiedica mersul reformei in tara noastra, evolutia normala a societatii romanesti in ansamblul ei.

Atunci cand somajul afecteaza pe tineri, pe varstnici sau pe cei fara calificare, impactul acestui fenomen este si mai puternic asupra vietii sociale, deoarece aceste categorii de populatie, fiind mai vulnerabile, suporta mai greu privatiunile si costul sau. Tocmai aceste aspecte nu trebuie subapreciate sau ignorate in contextul economico-social actual, in cadrul asaltului pentru infaptuirea reformei din tara noastra, in cadrul strategiilor si programelor actuale de restructurare si privatizare.

Costul real al somajului include nu numai sumele destinate pentru plata ajutoarelor de somaj, ci si valoarea productiei si serviciilor care nu se realizeaza ca urmare a trecerii in somaj a unor categorii de salariati, valoarea investitiilor facute de societate pentru pregatirea profesionala a acestora, pentru calificarea si respectiv recalificarea lor. Pentru tarile cu economii precare sau in tranzitie spre economia de piata, securitatea institutionalizata a somerilor pentru prestatiile regulate pentru somaj nu indeplinesc decat un rol limitat in cadrul masurilor de protectie a acestei categorii de populatie. Realizarea unei protectii efective a somerilor este mai greu de sustinut, mai costisitoare pe termen scurt, in tarile cu economii sarace, sau mai putin dezvoltate din punct de vedere economic. Aceasta situatie reprezinta una din problemele majore cu care se confrunta si tara noastra in prezent si de care trebuie sa tina seama la adoptarea masurilor politice de asigurare a protectiei sociale a somerilor in cadrul reformei, care se afla intr-un amplu proces de desfasurare15.

Investigand profund problema restructurarii economiei trebuie in primul rand cunoscute si intelese procesele ce au loc in perioada de tranzitie si facuta o diferenta clara intre acestea si procesele ce caracterizeaza o economie libera, cu un grad inalt de manifestare a liberei initiative. Multe studii publicate in presa arata ca rezultatul major al reformei in primii ani de dupa 1989 a fost doar cresterea imprumuturilor si a importurilor din occident, dar nu si a productiei interne. Solutia de fond a restructurarii o constituie privatizarea, infaptuita cu discernamant, dar si pe fundamente economice, financiare, ecologice, urmarindu-se eficienta in toate etapele. Pentru Romania restructurarea si privatizarea economiei reprezinta procese inevitabile pentru crearea conditiilor necesare trecerii la functiile economiei libere. Intre prioritatile restructurarii, un loc important il ocupa restructurarea productiei nationale, deoarece fara a avea un proces de productie eficient orice economie cade prada marilor dezechilibre si crizelor economice profunde. Trebuie avute in vedere sectoarele economico-sociale care garanteaza circuitul economiei nationale, securitatea alimentara, sanatatea populatiei, progresul tehnico-stiintific. Este, totodata, esential sa se imbine eficienta competitiva cu justetea sociala, bazata pe un ansamblu coerent de premise, masuri de politici macroeconomice si de protectie sociala, pe trei orizonturi de timp: scurt, mediu si lung16.




Somajul - continut,cauze, structurii, evolutie


a. Continut

Somajul este astazi unul dintre aceste aspecte care afecteaza, in proportii diferite, toate tarile, definirea si masurarea acestuia cu precizie formeaza obiectul unor vii controverse, existand mai multe forme de comensurare . Prin ceea ce au in comun aceste definitii putem caracteriza somajul ca o stare negativa a economiei care afecteaza o parte din populatia activa disponibila, prin negasirea locurilor de munca.

In termenii pietei muncii somajul reprezinta excedentul ofertei fata de cererea de munca. Someri sunt toti cei apti de munca dar care nu gasesc de lucru si care pot fi angajati, partial sau in intregime, numai in anumite momente ale dezvoltarii economice. Ei formeaza suprapopulatia relativa pentru ca reprezinta un surplus de forta de munca in raport cu numarul celor angajati in conditii de rentabilitate impuse de economia de piata.

Foarte cunoscuta este si definitia somajului data de Biroul International al Muncii ­organizatie din sistemul Natiunilor Unite care elaboreaza statistici, comparatii, studii si analize de profil pe baza informatiilor furnizate de tarile membre avand ca scop o mai buna cunoastere atat a fenomenului cat si a experientei in combaterea sa. Potrivit acestei definitii este somer oricine are mai mult de 15 ani si indeplineste concomitent urmatoarele conditii:

este apt de munca;

nu munceste;

este disponibil pentru o munca salariata sau nesalariata;

cauta un loc de munca.

Nivelul somajului poate fi caracterizat prin mai multe aspecte: nivelul somajului, intensitatea somajului, durata somajului sau perioada de somaj si structura somajului.

Nivelul somajului se determina atat absolut, ca numar, cat si relativ, ca rata a somajului (numarul somerilor/populatia activa).

In functie de intensitatea somajului se pot distinge:

Somajul partial, care consta in diminuarea activitatilor depuse de o persoana in special prin reducerea duratei saptamanii de lucru sub cea legala, cu scaderea remunerarii;

Somajul deghizat, care presupune ca numeroase persoane sa aiba o activitate aparenta cu eficienta, productivitate mica.

Durata somajului sau perioada de somaj este de la momentul pierderii locului de munca pana la reluarea activitatii. In timp, a avut o tendinta generala de crestere care difera pe tari si perioade istorice. Nu exista o durata a somajului legiferata, dar exista reglementari ce precizeaza durata pentru care se plateste indemnizatie de somaj, care a avut o tendinta de crestere, atingand 18-24 luni, in unele cazuri.

Somajul de durata este considerat un somaj continuu de mai mult de 12 luni. Cei afectati de cresterea duratei somajului vor fi supusi permanent concurentei noilor generatii care intra pe piata muncii. Pentru ei, dificultatilor initiale (calificare inadaptata, varsta) li se adauga pierderea increderii in sine, aparitia problemelor de sanatate, precaritatea situatiei materiale, pierderea calificarii profesionale prin inactivitate.

In Romania, continutul somajului este similar cu cel ce defineste somajul in general, insa se particularizeaza de conditiile economico-sociale concret istorice si specifice.

Astfel, geneza somajului se explica pornind de la situatia in care somajul si sub ocuparea coexista cu potentialul economic, cu capacitatile de productie nefolosite sau partial folosite, intr­-un context de recesiune economica profunda, ceea ce face ca venitul national sa fie cat mai mic decat i-ar permite productivitatea muncii.

Trebuie sa avem in vedere si efectul distructiv pe care dobanzile il pot avea asupra ocuparii si investitiilor. Mentinerea unor rate ridicate ale dobanzilor, situate mult timp peste rata inflatiei, secatuieste economia atat de posibilitatile viitoare de dezvoltare, cat si de posibilitatile de ocupare.






Un alt aspect ce se impune a fi luat in calcul pentru intelegerea genezei si manifestarii somajului in Romania priveste problema salariilor. Uneori, specialistii considera ca rigiditatea salariului in privinta scaderii constituie un element de blocare a pietei muncii, de impulsionare a sporirii somajului. Unii sustin ca marirea necontrolata a salariilor si a costurilor salariale de astazi ar da dimensiuni somajului de maine.

Un alt aspect relevant pentru aprecierea genezei si manifestarii somajului in Romania se refera la faptul ca eliberarea fortei de munca din diferite motive de retehnologizare in diferite ramuri si unitati economice s-a accentuat, in timp ce crearea de locuri de munca a stagnat, din cauza nesigurantei economice si a lentei restructurari a economiei.

Procesul de tranzitie a Romaniei la economia de piata releva cateva trasaturi ale somajului:

cresterea insemnata a numarului somerilor pe intregul parcurs al tranzitiei la economia cu piata concurentiala: rata somajului se misca in jur de 11-12% pe ansamblul economiei. Prognozele in acest sens trebuie sa se realizeze cu prudenta, intrucat, pe langa factorii presupusi a avea o influenta pozitiva (evolutia sectorului privat, amplificarea serviciilor, etc.), se prefigureaza factori cu influenta negativa (ritmul lent al restructurarii economice, aplicarea anevoioasa a legii falimentului, etc.).;

existenta in structura somajului a unui numar important de muncitori, indeosebi cei care au lucrat in unitati economice energointensive;

somajul afecteaza puternic tinerii si femeile. Somerii tineri provin mai ales din mediul urban, avand o pregatire liceala sau profesionala. Cauzele care genereaza somajul in randul tinerilor sunt: penuria locurilor de munca pentru tinerii care intra pentru prima data pe piata muncii; neconcordanta structurii cererii cu cea a ofertei de forta de munca; preferinta patronatelor pentru a angaja persoane cu experienta in activitate; disponibilizarea cu prioritate a tinerilor lucratori etc. Ponderea mare a femeilor in randul somerilor are ca principala cauza persistenta unei mentalitati invechite privind rolul femeii in societate, mentalitate care se manifesta atat la angajare, cat si la disponibilizarea personalului;

tendinta de crestere a somajului de lunga durata. Aceasta se explica mai ales prin perioada mare a recesiunii in cadrul ciclului economic;

alimentarea somajului prin procese de natura economica si social-culturala. Procesele economice tin prioritar de: declinul economiei, inconsecventa aplicarii reformei economice, lipsa de capital, etc., iar procesele social-culturale privesc mai ales: mobilitatea relativ redusa a fortei de munca in plan teritorial din motive sociale restrictive, neconcordanta dintre optiunile profesionale ale celor care cauta de lucru si cerintele vietii social-economice, amplificarea tendintelor de specializare a unor grupuri socio-profesionale, etc17.

b. Cauze

Somajul se formeaza pe baza a doua mari procese economico-sociale:

a. pierderea locurilor de munca de catre o parte a populatiei ocupate;

b. cresterea ofertei de munca prin realizarea de catre noile generatii a varstei legale pentru a se putea angaja si afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte de munca dar inactive, in conditiile unei cereri de munca inferioare acestei cresteri.

a. In cadrul primului proces, in functie de cauzele directe care il determina, se disting mai multe genuri de somaj. In primul rand, somajul ciclic, denumit uneori si conjunctural, cauzat de crizele economice care au loc, de crizele partiale sau de alte crize specifice unei conjuncturi. In general, somajul ciclic poate fi resorbit total sau partial in perioadele de avant economic.

In al doilea rand, somajul structural, determinat de tendintele de restructurare economica, geografica, sociala, etc. care au loc in diferite tari, mai ales sub incidenta crizei energetice si revolutiei tehnico-stiintifice. Reintegrarea acestei forte de munca poate avea loc numai printr-un proces lung si dificil, intrucat presupune cresterea investitiilor, recalificarea celor afectati si reorientarea invatamantului.

In al treilea rand, somajul tehnologic, cauzat de inlocuirea vechilor tehnici si tehnologii cu altele noi, precum si centralizarea unor capitaluri si unitati economice, cu restrangerea locurilor de munca. Resorbirea acesteia este de asemenea dificila intrucat presupune recalificarea fortei de munca in concordanta cu noile nevoi ale capitalului si unitatilor economice, largirea activitatii economice si in special a productiei pentru a putea oferi locuri de munca si cresterea numarului intreprinderilor pentru a asimila cadrele de pregatire superioara afectate prin centralizare.

In al patrulea rand, somajul intermitent, apare ca urmare a practicarii contractelor de munca pe durata scurta din cauza incertitudinii afacerilor unor unitati economice. Aceasta practica poate constitui un mijloc de presiune asupra angajatilor pentru a accepta anumite conditii de munca si salarizare, dar si o masura de siguranta din partea unitatilor economice pentru a nu-si asuma angajamente pentru care pot fi trase la raspundere. Unii autori denumesc acest somaj frictional.

In al cincilea rand, somajul de discontinuitate, care afecteaza in mod deosebit femeile si este cauzat de intreruperea activitatii din motive familiale si de maternitate.

In al saselea rand, somajul sezonier, cauzat de intreruperi ale activitatilor puternic dependente de factori naturali, cum sunt cele din agricultura, constructii, lucrari publice.

b. Cel de-al doilea proces generator de somaj are doua aspecte majore. Unul priveste noile generatii care ajung pe piata muncii si explica formarea somajului prin starea economiei (nivel, structura, tehnica si tehnologie aplicate), prin diferenta dintre ciclul reproductiei fortei de munca si al diferitelor activitati economice, prin formarea noilor generatii in cadrul miscarii populatiei sub incidenta factorilor naturali-biologici, demografici si economici.

Celalalt aspect se refera la esantioanele de populatie activa disponibila care n-au mai lucrat si sunt nevoite sa se incadreze pe un loc de munca, ceea ce explica formarea somajului prin intrarea lor pe piata muncii datorita unor cauze directe: diminuarea posibilitati1or de trai in conditiile unor venituri considerate altadata sigure si eficiente - salariul sotilor, pensiile de urmas, economiile mostenite - care s-au erodat sub actiunea inflatiei si a altor procese din economie; intensificarea miscarii de emancipare a femeilor care nu se mai resemneaza la o viata pasiva; ruinarea micilor producatori.

Din punct de vedere economic, somajul este apreciat ca o expresie a dezechilibrelor existente. Pe prim plan se situeaza dezechilibrul de pe piata muncii; somajul se iveste pe aceasta piata cand oferta este superioara cererii. In al doilea rand, este amintit dezechilibrul pietei bunurilor si serviciilor, somajul fiind astfel considerat consecinta unei productii de bunuri economice inferioare cererii. Ratiunea majora a acestei insuficiente a ofertei tine de insuficienta sau inexistenta capacitatilor de productie. In acest context somajul decurge din insuficienta resurselor destinate capitalului ca factor de productie, in raport cu mana de lucru disponibila.

Problemele pietei muncii nu pot fi intelese fara a tine seama de raporturile sale cu procesul de tranzitie. 0 parte a diminuarii ratei de activitate se poate atribui schimbarii rolului unitatilor economice in legatura cu protectia sociala. 0 alta explicatie a scaderii ratei de activitate, scadere care depaseste cifrele oficiale referitoare la somaj consta in faptul ca un numar mare de someri, precum si persoanele care au depasit perioada de acordare a alocatiilor de sprijin nu mai sunt cuprinsi pe listele oficiale. 0 parte din acestia activeaza in 'economia subterana', practicand 'munca la negru'.

Un alt factor de influenta asupra ratei somajului este evolutia ratei de participare a persoanelor de varsta post activa, care a inregistrat o scadere sensibila. Inainte de tranzitie, rata de participare a acestor persoane era de 20-30% in timp ce in occident era neglijabila. In cursul primilor ani ai tranzitiei aceasta a scazut sub 15% (un sfert si o treime din forta de munca suprimata) ceea ce a contribuit la atenuarea considerabila a ratei somajului.


c. Structura

Structura somajului se refera la componentele acestuia formate prin clasificarea somerilor dupa diferite criterii: nivelul calificarii, domeniul in care au lucrat, categoria socio­profesionala careia ii apartin, ramurile de activitate din care provin, sex, categorii de varsta, rasa.

In ultimul timp se acorda foarte mare atentie studierii structurii somajului pe sexe si





inferioare 60% si tinerii, indiferent de sex, intre 16-35 de ani (75%). De asemenea, persoanele cu studii categorii de varsta. Din analiza structurii somajului rezulta ca cea mai expusa categorie sunt femeile (peste si cele fara calificare alcatuiesc majoritatea somerilor. Aceasta categorie de salariati este foarte vulnerabila, isi poate pierde usor locurile de munca, iar reintegrarea o realizeaza cu salarii reduse. In ultima perioada somajul face ravagii si in randul salariatilor cu studii medii si superioare, mai ales printre femeile tinere pana la 35 de ani.

Durata medie a somajului in randul barbatilor este relativ elastica la variatiile ratei somajului, in timp ce durata medie a somajului feminin este practic inerenta la evolutia ratei somajului. Aceasta evidentiaza faptul ca femeile suporta mai greu flagelul somajului decat barbatii. Procesul de reajustare a cererii de forta de munca a afectat mai cu seama grupele varstnice ale populatiei active masculine si a blocat accesul spre dobandirea unor locuri de munca de catre cele mai tinere cohorte ale fortei de munca feminine.

Rata superioara a somajului la forta de munca feminina se explica indeosebi prin caracteristicile acestei categorii ale fortei de munca. Focalizarea somajului la forta de munca feminina are numeroase incidente asupra vietii familiale: diminuarea venitului si a vigorii familiei, reducerea numarului copiilor si deteriorarea educatiei lor si a potentialului viitor de munca al tarii.

In al doilea rand, din punct de vedere al structurii somajului pe grupe de varsta, situatia cea mai dificila se intalneste la tineri.

Daca consideram somerii pana la 29 de ani care cuprind tinerii absolventi de studii medii si superioare, ponderea acestora in total era de 55,7% in 1998 si 58,4% in 2000. In schimb, ponderea somerilor in varsta de peste 40 de ani era de numai 22% in 1998 si 23,3% in 2000. La ambele grupe mentionate se constata o tendinta de crestere.


Tabelul nr.1.

Ponderea somerilor pe grupe de varsta si sex la 31.dec.1998 si 2000                  

Total

Sub 25 ani

25 – 29 ani

30 – 39 ani

40 – 49 ani

50 – 55 ani

Peste 55 ani

Total1998              2000

Din care:



Barbati 1998

2000

Femei 1998

2000

*Sursa: Raporturi de munca, nr. 4/2001, p.23.

(Somerii care beneficiaza de ajutor de somaj si alocatie de sprijin).

Cauzele principale ale acestui fenomen se cantoneaza in domeniul investitiilor, al crearii de noi locuri de munca, necorelarii corespunzatoare a pregatirii profesionale efectuate in scoli profesionale si universitati si cerintele efective ale locurilor de munca create de diferiti agenti economici. Sunt generate astfel mari pierderi de potential creativ de munca, indispensabil pentru restructurarea economiei, cu efecte grave asupra comportamentului si integrarii tineretului in societate.




d. Evolutie

Oscilatii sezoniere.

Din punct de vedere al variatiei, in cursul anului, a ratei somajului, analiza datelor releva ca acesta tinde sa sporeasca mai rapid in perioada septembrie-octombrie. In acest fel se releva in mod indirect faptul ca modelarea cererii de forta de munca, un rol deloc neglijat revine unor activitati cantonate in sectorul agricol sau cel al serviciilor, care au un pronuntat caracter sezonier.

Evolutiile lunare ale ratei somajului releva o serie de aspecte interesante ale fizionomiei acestui fenomen, de cresterile sezoniere ale cererii de forta de munca beneficiind mai cu seama persoanele care se afla in cautarea unui loc de munca de mai putin de 1 an. Totodata, o corelatie inversa se inregistreaza intre rata somajului si proportia femeilor in totalul numarului de someri. Aceste tendinte semnaleaza existenta, in cadrul populatiei active aflata in somaj, a unei componente sezoniere in care majoritari sunt barbatii si a unei componente structurale, in care femeile predomina.

Somajul este considerat un fenomen natural, un mecanism de realocare a resurselor de munca in functie de volumul si structura cererii sistemului productiv.

Insa, proportiile mari si ratele ridicate ale somajului provoaca uriase pierderi de potential economic si este un permanent pericol social. In acest sens conduce la mari pierderi de productie de venituri ale societatii, la degradarea calificarii, indemanarii individuale, a pierderii de venit si statut social, la descurajare si demotivare, la saracirea familiei. Aparut oficial in 1991, in Romania a inregistrat in anii urmatori o crestere exploziva.


Tabelul nr.2.

Evolutia numarului de someri si a ratei somajului in perioada 1992-1999


Ani

Nr. somerilor

(mii pers.)

Rata somajului (%)




Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 2000, p.1l2; Buletinul Statistic nr.12/1996.

Se observa, in primu1 rand, cresterea puternica a somajului in anii 1992-1994, atingandu-se un nivel maxim, dupa care a inceput sa scada in anii urmatori. In al doi1ea rand, somaju1 a capatat un caracter de masa, atingand cu mare forta diferite categorii sociale. Pe termen scurt si chiar pe termen mediu somajul s-ar putea dubla, daca restructurarea va recapata forta si amploarea necesara.

Numarul somerilor in luna aprilie 2000 a fost de 1139,2 mii de persoane, in scadere eu 27,5 mii fata de luna precedenta. Rata somajului a fost de 11,6%. Comparativ cu aprilie 1999 numarul somerilor a fost mai mic cu 14,4 mii de persoane. Femeile reprezentau 45,8% din numarul total de someri. Numarul somerilor inregistrat 1a sfarsitul lunii mai erau de 1097,4 mii de persoane, in scadere cu 41,8 mii fata de luna precedenta si cu 35,5 mii de  persoane, fata de mai 1999. Femeile reprezentau 46,5%. Numarul somerilor inregistrat la sfarsitul lunii iunie 2000 era de 1067,0 mii de persoane, in scadere cu 30,4 mii fa-a de luna precedenta. Comparativ cu aceeasi luna 1999, numaru1 somerilor inregistrat 1a agentii1e pentru ocupare si formare profesiona1a a fost mai mic cu 54,8 mii de persoane. Rata somaju1ui in iunie 2000 a fost de 10,8%, calculata in raport cu populatia activa civila tota1a, fata de 11,4% in iunie 1999. La sfarsit de semestru, numarul somerilor inregistrati in evidenta agentiilor judetene pentru ocupare si formare profesionala si a Municipiului Bucuresti a fost de peste 1,06 milioane de persoane, 43,3% provenind din sectorul privat18.




Masuri de diminuare a somajului. Corelarea cererii cu oferta de forta de munca

Somajul s-a impus atentiei guvernelor si fortelor sociale, devenind o preocupare generala. Pe termen scurt obiectivul major il formeaza atenuarea exacerbarii consecintelor sale, iar pe termen mediu si lung, acest obiectiv consta in diminuarea sau chiar resorbirea resurselor de munca aflate in somaj.

Numeroasele aspecte interdependente, prin natura lor vizeaza atat firmele, cat si societatea, atat pe cei ce lucreaza cat si pe someri. Toate acestea formeaza obiectul unor reglementari sau orientari care, in totalitatea lor sunt cunoscute ca politici sau masuri pentru diminuarea somajului. Masurile pentru diminuarea somajului, dupa aspectul concret la care se refera, pot fi grupate in trei mari categorii: masuri care privesc direct pe someri, masuri care privesc populatia ocupata, alte masuri.

a. Din prima categorie se remarca: masurile de organizare a pregatirii si calificarii celor in cautarea unui loc de munca pentru a putea face fata noilor tehnici si tehnologii; facilitatile acordate de stat pentru crearea de noi intreprinderi care ofera locuri de munca si pentru crearea de noi locuri de munca in activitatile publice. Se pune concomitent problema rationalizarii fortei de munca din sectorul public.

O mare importanta au dobandit, in ultimii ani, masurile pentru trecerea la noi forme de ocupare (angajare): angajarea pe timp spatial sau cu orar atipic; angajarea provizorie cu contract cu durata determinata (medie sau scurta); angajari specifice, stari sau contracte de munca de tipuri deosebite, create in cadrul politicilor recente de diminuare a somajului, inexistente in trecut.

b. Masurile care privesc populatia activa ocupata au ca scop, pe de  o parte, sa previna cresterea somajului printr-o calificare adecvata. Pe de alta parte, ele tind sa diminueze somajul prin crearea de posibilitati suplimentare de angajare care se asigura prin reducerea timpului de munca si a duratei vietii active. Cea mai semnificativa problema a masurilor care privesc populatia ocupata se refera la 'impartirea muncii' intre cei angajati si crearea unor noi posibilitati de angajare. Acesta decurge din insasi realitatea cresterii lente sau chiar a descresterii, in anumite momente, a volumului necesarului de munca. In aceste conditii, singura maniera de a face sa lucreze cat mai multi sau chiar toti, este ca fiecare sa lucreze mai putin. Aceasta presupune o reimpartire a muncii la, scara economiei si afirmarea unor noi principii de organizare a muncii si productiei. Considerata ca atare, impartirea muncii nu poate reprezenta o masura de durata pentru diminuarea si resorbirea somajului. Ea trebuie neaparat completata cu amplificarea investitiilor si cresterea productivitatii in conditiile unei noi organizari a muncii. Diminuarea reala a somajului nu poate fi decat rezultatul crearii de noi locuri de munca. Aceasta preocupare se transpune, adesea printr-o crestere efectiva a locurilor de munca, insotita de rezultate benefice corespunzatoare.

Studiile realizate in tarile care au reusit sa creeze, in ultimii ani, un numar apreciabil de locuri de munca, releva urmatoarele:

• crearea noilor locuri de munca se realizeaza odata cu sporirea activitatilor existente in economia tarii;

• activitatile care concura la crearea noilor locuri de munca sunt mai ales de natura industriala, cu toate ca ponderea industriei in economie are tendinta sa scada;

• cu cat piata muncii este mai flexibila, cu atat creste si se diversifica oferta de locuri de munca in procesul dezvoltarii activitatilor din economie;

• are loc o reconsiderare a ocuparii nesalariate si neagricole a fortei de munca, sporind capacitatea noilor firme de a angaja efective mai mari de salariati.

Masurile pentru diminuarea somajului si ameliorarea celor afectati de somaj figureaza printre revendicarile tuturor organizatiilor sindicale si sunt sprijinite de largi grupuri socio­profesionale. Programele de actiune ale sindicatelor cuprind insa si alte obiective care privesc populatia ocupata: garantarea locurilor de munca, cresterea salariilor si imbunatatirea conditiilor de odihna, inlaturarea discrepantelor intre salariile medii ale barbatilor si cele ale femeilor.


Complexitatea fenomenului, a formelor si implicatiilor sale in toate componentele organismului economico-social fac deosebit de dificila gasirea unor masuri de diminuare a somajului. De aceea, somajul s-a impus atentiei guvernelor si fortelor sociale, devenind o preocupare generala. Solutiile preconizate cuprind o gama foarte variata si vizeaza atat firmele, cat si societatile, atat pe cei ce lucreaza, cat si pe someri. Toate acestea formeaza obiectul unor reglementari care, in totalitatea lor, sunt cunoscute ca politici sau masuri pentru diminuarea somajului. Somajul ridica, asadar, numeroase probleme economice si sociale atat pe termen scurt, cat si pe termen mediu si lung. Pe termen scurt, pentru atenuarea consecintelor sale, obiectivul major il constituie asigurarea unor venituri minime pentru cei afectati, ceea ce se realizeaza prin ajutorul sau indemnizatia de somaj.

In general, indemnizatia de somaj reprezinta un sistem in cadrul caruia sumele antrenate se pot grupa pe doua destinatii: de asigurare si de asistenta pentru someri. Pentru asigurare, indemnizatia de somaj ofera o completare a mijloacelor de trai, pentru o perioada determinata si atata timp cat persoana ce o incaseaza dovedeste ca este somer si realizeaza un venit sub un anumit nivel. Pentru asistenta, indemnizatia de somaj, contribuie la sustinerea programelor de calificare si recalificare, precum si a programelor de incadrare in activitate. In legatura cu ajutorul de somaj, majoritatea tarilor practica numeroase prevederi limitative si intampina greutati, cauzate atat de limitarea resurselor, cat si de nemultumirile celor care, prin impozite si taxe contribuie la formarea fondurilor necesare. Fiind in prezent, un fenomen cu caracter de dependenta pentru aproape toate statele lumii, somajul s-a impus atentiei fortelor sociale competente profesionale, avand ca obiect principal elasticizarea fortei de munca. Reconversia profesionala are menirea sa dirijeze dezechilibrele de pe piata muncii, mai ales sub raport structural, si sa diminueze fenomenul de inadecvare a instruirii si pregatirii fortei de munca la specificul locurilor de munca ce se ofera.

Atenuarea crizei somajului se poate realiza numai prin cresterea productiei si crearea de locuri de munca in activitati noi. Pentru aceasta trebuie sa se renunte la subventionarea industriilor cu productie necompetitiva, care determina izolarea lor in raport cu piata mondiala. Economiile in tranzitie trebuie sa se adapteze la noile cerinte ale pietei mondiale, una dintre orientari putand fi catre sectoarele cu cerere mare de forta de munca, dar cu calificari care sa reprezinte un avantaj competitiv. Pentru ameliorarea crizei somajului cresterea nivelului investitiilor productive este, de asemenea, o conditie obligatorie; in acest sens va trebui creat un sistem de drepturi patrimoniale si asigurat un mediu macroeconomic stabil, o piata financiara care sa functioneze. Unul din aspectele primordiale ale politicii in acest domeniu, care influenteaza in mod direct asupra situatiei ocuparii fortei de munca este ritmul privatizarii si restructurarii intreprinderilor. Fara relansare si redresare economica, somajul risca sa se agraveze si mai mult .

In perioada 2003-2005, posibilitatile de ocupare a fortei de munca vor fi influentate decisiv de viteza cu care se vor desfasura procesele de restructurare si retehnologizare ale diferitelor ramuri; ritmul si metodele utilizate pentru privatizarea societatilor comerciale; gradul de 'deschidere' a economiei romanesti si pasii ce vor fi facuti pentru integrarea tarii noastre in Uniunea Europeana sau alte organizatii de colaborare economica regionala19.

In acest caz, chiar daca se va obtine (, relansare a activitatii economice, aceasta nu va insemna automat si o reducere substantiala a ratei somajului. In intervalul 2003-2005, se apreciaza ca ritmul mediu anual de crestere a PIB nu va diferi prea mult de nivelul prognozat in unele studii de specialitate pentru anul 2010, in jur de 2,5%. Coroborand acest ritm de crestere  economica cu faptul ca, asa cum rezulta din expresia internationala pe termen lung, fiecare procent de sporire anuala a PIB induce o expansiune cu 0,2-0,5% a cererii de forta de munca si cu nivelul de 9,8 milioane persoane ocupate la sfarsitul anului 2005 se poate aprecia ca locurile de munca viabile vor oscila in anul 2005 intre 10,1 si 10,5 milioane, rata somajului urmand sa se situeze intre 9,1 % ~i 12,5%.







In cazul unei cresteri economice moderate, in cursul actualului deceniu nu se va putea evita mentinerea unor rate inalte ale somajului. Pentru atingerea in anul 2003 a unui nivel de circa 11 milioane de persoane ocupate, ceea ce ar face ca rata somajului sa fie mai mica de 5%, ar fi necesar un ritm mediu anual de crestere al PIB de cel putin 4%.

Daca insa se tine seama de necesitatea realizarii si restructurarii in aceasta perioada a unor importante componente ale aparatului productiv, care intr-o prima faza vor genera o crestere a PIB fara cresterea numarului de locuri de munca se poate estima ca realizarea obiectivului ca in 2003 rata somajului sa fie mai mica de 5% va fi conditionata de existenta unor rate de crestere anuala a PIB deosebit de ridicate, respectiv de circa 5-6%.

In concluzie, se poate aprecia ca strategia de utilizare a fortei de munca, de creare si dezvoltare a unei economii competitive va trebui sa imbine viziunea pe termen lung cu viziunea pe termen scurt. De asemenea, avand in vedere ca structura pe varste a ofertei de forta de munca se va modifica rapid, programele in domeniul fortei de munca ar trebui sa asigure premisele valorificarii calitatilor capitalului uman in fiecare perioada a devenirii economiei romanesti.



Inflatia: continut, cauze, evolutii, implicatii


a. Continut

Inflatia este una dintre cele mai complexe si mai controversate probleme economice contemporane, care se prezinta mai ales ca un proces macrosocial. Interesele variate manifestate de grupurile socio-profesionale fata de inflatie, ca limite firesti ale cunoasterii unui astfel de proces economic, dinamic si complex, au facut posibila aparitia unor· numeroase puncte de vedere cu privire la natura inflatiei.

Inflatia este analizata ca un proces general, atemporal si aspatial, singurul sau parametru de referinta fiind variatiile preturilor. Inflatia este acea situatie, acea stare a economiei, in cadrul careia creste continuu, anormal indicele general al preturilor. De regula este asociata cu cresterea cantitatii banilor fie sub forma de moneda, fie sub cea de bani de credit, crestere suplimentara fata de cea garantata de starea comertului si mai rapida decat iesirile reale (productia).

Nu orice sporire de preturi inseamna inflatie, cresterea inflationista a preturilor presupune ce preturi nationale sa sporeasca mai mult decat cele internationale (indicele general al preturilor); sporirea preturilor sa se generalizeze si sa se prelungeasca fara perspective clare de incetare; cresterea respectiva sa aiba efecte economice si sociale patologice, dureroase pentru ansamblul economiei nationale.

Inflatia contemporana trebuie abordata si clarificata in termeni cat mai concreti, intrucat ea se intrepatrunde cu numeroase alte procese social-economice, macro si mondoeconomice. Inflatia actuala ramane un proces de depreciere a banilor. Inflatia se manifesta, de asemenea, ca o crestere generala a tuturor preturilor, crestere a indicelui general al preturilor (nu doar a preturilor bunurilor de consum), crestere diferentiata pe categorii de bunuri, pe factori de productie, pe variate piete teritoriale. Inflatia modifica deci corelatiile dintre preturi.

Procesele inflationiste desemneaza modificari calitativ-structurale in ansamblul sferei circulatiei, atat in sfera circulatiei banesti cat si in cea a marfurilor corporale si serviciilor. Ele exprima un anume sens al evolutiei marimilor marfaro-banesti: un excedent al masei monetare aflate in circulatie in raport cu oferta de bunuri. Evidenta in primul rand in sfera circulatiei banesti, inflatia este un proces monetaro-material, un dezechilibru care dreneaza economiile populatiei spre speculatii aducatoare de profituri pe termen scurt, sustragandu-se de la investitiile productive.

Procesele inflationiste actuale se interfereaza cu numeroase aspecte psihologice, ele sunt o disfunctie acceptata de agentii economici ca un rau necesar al cresterii economice. Tarile cu economie de piata cauta sa asigure un surplus de oferta de marfuri fata de cererea solvabila a populatiei, considerandu-se ca o inflatie moderata si controlata de institutiile bancare constituie raul cel mai mic, oferind sanse de progres general.






Inflatia este un fenomen compozit, vizand aspecte:

• monetare, in masura in care emisiunea de moneda este o conditie de declansare si/sau mentinere a inflatiei;

• structurale, intrucat structurile industriale, sociale, statale creeaza un mediu propice transmiterii si dezvoltarii presiunilor inflationiste;

• de dereglare a mecanismelor economiei reale, care genereaza efecte nefavorabile asupra productiei repartitiei si consumului de bunuri si servicii.

Inflatia contemporana reprezinta un proces structural ce cuprinde ansamblul macrosocial. Ca orice proces structural este insotita de efecte restructurate mai mari sau mai mici, mai dureroase sau mai putin dureroase. In unele cazuri si pentru unele grupuri sociale, aceste efecte s-au dovedit benefice. Efectele inflatiei depind insa si de masura in care factorii de decizie stiu si pot sa o controleze.

Inflatia sau deprecierea se calculeaza in statistica internationala sub forma indicelui preturilor de consum, fiind un indicator agreat. Indicele preturilor consumatorilor, sau de consum (IPC) se calculeaza si se publica lunar, in majoritatea tarilor, ca o masura a inflatiei. EI are importanta pe plan social, datorita faptului ca in contractele colective de munca se prevede, de regula, clauza compensarii cresterii preturilor, aspect care este masurat prin acest indice. In acelasi timp, politica fiscala si monetara a guvernului este corelata cu modificarile in IPC, el sta la baza stabilirii necesitatilor pentru investitii si in ultima instanta la calcularea cheltuielilor bugetare. Indicele preturilor consumatorilor exprima modificarea medie a preturilor pentru un cost tipic de bunuri si servicii, cumparate de pe piata de anumite categorii de familii, respectiv structura pe medii (urban si rural) si pe categorii sociale, IPC are o larga utilitate in analizele economice, putand fi utilizat in mai multe domenii: utilizare conjuncturala, folosirea in contabilitate si folosirea in plan social.

Utilizarea in plan social este cea care intervine explicit sau implicit in negocierile sociale privind stabilirea nivelului salariilor, a pensiilor, a ajutoarelor de somaj, a rentelor, etc., aceste indexari sunt utilizate ca garantii pentru mentinerea si cresterea puterii de cumparare, respectiv a salariului real si a veniturilor reale. Salariul real exprima puterea de cumparare a salariului nominal. Evolutia puterii de cumparare depinde in practica de modul in care sunt reajustate in functie de evolutia preturilor.

Din punct de vedere macroeconomic exista doua forme de manifestare a inflatiei:

a. inflatia prin cerere - motivata prin existenta cererii excesive la nivel national, in conditiile angajarii depline a fortei de munca, lucru ce atrage cresterea preturilor. Aceasta isi gaseste acoperire, la nivel monetarist, in existenta unei cantitati mai mari de bani in economie, ce va duce la o marire a cererii de bunuri si servicii;

b. inflatia prin costuri - caracterizata prin faptul ca apare ca urmare a maririi costurilor din economie, crestere datorata pretentiilor salariale sau anumitor conjuncturi care conduc la cresterea preturilor materiilor prime, energiei, etc. Apare spirala pret-salariu si tendinta de transfer a acestor influente ale costurilor catre consumatorul final. Cele doua forme coexista si se completeaza reciproc in 'practica inflationista' a economiilor nationale. Exista si alte interpretari date de specialisti fenomenului inflationist, ca de exemplu: inflatia prin bani, inflatia prin productivitate.

In functie de intensitatea de manifestare, inflatia poate fi:

inflatie taratoare, atunci cand cresterea anuala a IPC nu depaseste 3%;

inflatie moderata, atunci cand cresterea anuala a IPC nu depaseste 6%;

inflatie rapida, atunci cand cresterea anuala a IPC se apropie de 10%;

inflatie galopanta, atunci cand cresterea anuala a IPC depaseste 10%.

Relatia directa intre PIB si rata de crestere a preturilor este pusa in evidenta prin doi termeni:

• Stagflatie - fenomen de crestere rapida, in paralel, a inflatiei si a somajului, sau de mentinere a inflatiei si a somajului la un nivel ridicat, desi politica fiscala si monetara continua sa fie aplicata. PIB stagneaza sau creste foarte lent.







• Slumflatie - procesul de declansare a unei inflatii accelerate, paralel cu scaderea dezastruoasa a productiei, adica inflatie rapida sau galopanta, iar PIB scade.

Daca se analizeaza ritmul de crestere a inflatiei se disting: inflatia taratoare si inflatie deschisa, iar daca se tine cont de mediul economic se delimiteaza o inflatie de prosperitate si o inflatie de penurie.

Inflatia moderna nu produce perturbatii de amploare ale preturilor relative, ineficientele generate fiind in mod obisnuit reduse. In cazul unei inflatii moderate, stabile sau normale, oamenii nu-si fac prea multe griji in a cheltui, investi bani, rata dobanzii fiind real pozitiva si nu prea mica. Banii isi pastreaza valoarea de la un an la altul iar populatia nu ia masuri de precautie prin clauze contractuale prin care sa se includa indexari ale valorilor nominale cu marimea ascendenta sau descendenta a indicelui preturilor.

Inflatia galopanta provoaca grave si multiple blocaje si distorsiuni, dezechilibre, cea mai mare parte a tranzactiilor fiind indexate sau echivalate intr-o valuta convertibila. Banii isi pierd valoarea rapid, nu sunt pastrati decat in sume minime necesare, pietele financiare isi reduc sensibil activitatea, iar alocarea fondurilor se face in functie de anumite scheme de rationalizare si nu de rata dobanzii. Marfurile se depoziteaza, se cumpara valori imobiliare (case, pamant) si nu se acorda imprumuturi banesti la o rata obisnuita a dobanzii.

Cazurile de hiperinflatie se inregistreaza in economiile profund zguduite de dezechilibru, dezorganizate si haos. Indicele preturilor cunoaste cresteri astronomice, tendinta de depozitare, stocare si tezaurizare devine generalizata. Viteza de circulatie a banilor se mareste intr-un ritm uimitor, se inregistreaza o instabilitate pronuntata a preturilor relative si salariilor, ceea ce genereaza costuri si inechitati deosebit de puternice, cu grave implicatii asupra distribuirii avutiei nationale.



b. Cauze

Unii specialisti au explicat inflatia actuala doar prin emisiunea excesiva de semne banesti (inflatia prin moneda). 0 asemenea explicatie a procesului inflationist este unilaterala, avand caracter strict tehnico-monetar. Altii considera ca excesul de cerere solvabila este cauza declansarii si mentinerii inflatiei (inflatie prin cerere). 0 asemenea cauza consolideaza un dezechilibru de durata intre oferta si cererea solvabila de bunuri, aceasta din urma devenind mai mare decat prima. Inflatia a carei cauza principala consta in insuficienta productiei (ofertei), in sensul ca sporirea veniturilor, indeosebi a salariilor, nu e compensata prin cresterea productiei, este denumita de specialisti inflatie reala. Profiturile cresc mai incet decat masa economiilor disponibile spre a fi investite, statul incepe sa promoveze programe proprii de investitii, pe seama bugetului, pentru ridicarea productivitatii muncii si reducerea costurilor. Profiturile sunt insuficiente, de aceea se recurge la credit. Cresterea substantiala a creditului duce la un dezechilibru intre cererea nominala de bunuri de consum personal si oferta reala de asemenea bunuri. Cresc preturile pe piata, intrucat masa monetara suplimentara se exprima in sporirea imediata a cererii de consum, in timp ce investitiile nu se materializeaza in cresteri reale ale ofertei de marfuri. Puterea de cumparare a salariilor se reduce. In aceste conditii, creditul pe termen scurt si masa monetara sporesc in afara nevoilor normale ale economiei. Speculantii cauta sa-si completeze stocurile de marfuri in asteptarea unor preturi viitoare superioare, fapt ce diminueaza oferta curenta de marfuri.

Numerosi alti autori considera ca la baza inflatiei sta sporirea costurilor de productie (inflatia prin costuri). Intreprinderea, statul, salariatii actioneaza convergent in directia cresterii costurilor.

Unora si acelorasi factori (cauze) li se acorda roluri diferite in ansamblul mecanismelor de declansare si de mentinere a proceselor inflationiste. Economistul american radical J.K.Galbraith considera ca inflatia este datorata in primul rand variatiilor salariului nominal, el pune accentul pe inflatia propagata prin costurile salariale. Economistii de orientare neokeynesista au apreciat ca inflatia este rezultatul modificarilor specifice ale salariului nominal, cat si celor ale marjelor de profit, cantitatea de moneda adaptandu-se fluxurilor reale.








Fondatorii si adeptii sintezei neoclasice keynesiene (Solow, Samuelson, Tobin, Hicks) au departajat cauzele inflatiei pe termen lung si pe termen scurt. Pe termen lung inflatia este un fenomen monetar, fiind legata mai ales de oferta de moneda. Pe termen scurt, inflatia decurge din modificarea ratei somajului, modificarea salariilor medii.

Mai recent, s-a conturat si optica potrivit careia inflatia este efectul activitatii unor oameni politici influenti in domeniul monetar-financiar. Se considera ca procesele inflationiste se declanseaza atunci cand intervine o ruptura intre supraaprecierea celor viitoare.

Specialistii incadreaza cauzele de ordin psihologic ale inflatiei in ansamblul factorilor ce conditioneaza si determina procesul respectiv. Toti factorii inflatiei excesive cu atat incarcaturi economice cat si politico-sociale. Sensul evolutiei unui factor, dimensiunea dinamicii acestuia (crestere, scadere) nu se reflecta identic in dinamica inflatiei si in amploarea ei. De exemplu, deficitul bugetar nu se reflecta intotdeauna in cresteri ale procesului inflationist iar o marime anume a deficitului nu provoaca pretutindeni aceeasi rata a inflatiei.

Mecanismul de producere a inflatiei constituie un subiect de maxima importanta, care presupune parcurgerea urmatoarelor etape: declansarea, derularea, extinderea si stagnarea fenomenului inflationist.

Declansarea are loc atunci cand in cadrul sistemului economiilor nationale apar conditii de dezechilibru economic:

existenta si lansarea continua pe piata a unei cantitati mari de bani;

dezechilibru intre rata consumului si rata investitiilor;

deficit bugetar excesiv, inregistrat prin majorarea cheltuielilor finantate de inflatie, in conditiile cresterii mai lente a veniturilor;

cresterea preturilor ca urmare a costurilor in crestere si zvonurilor existente in economie;

dezechilibrarea cererii agregate, in raport cu oferta agregata;

intensificarea relatiilor de creditare prin crearea banilor de cont;

concurenta si diferenta de productivitate la producatori;

calitatea si strategia actului de guvernare;

conditiile internationale de racordare a economiilor nationale la economia mondiala. Asemenea cauze au ca finalitate declansarea fenomenului inflationist. Sansele de aparitie ale acestor conditii declansatoare cresc atunci cand in economia nationala se fac simtite urmarile unor catastrofe naturale (seceta, inundatii, etc), razboaie, presiuni, schimbari de sisteme economice, conjuncturi internationale (socuri, embargouri, etc.).

Prin schimburile intersectoriale, efectele inflationiste vor avea drept consecinta extinderea fenomenului asupra tuturor circuitelor economice. Prin acest pas se ajunge la caracterul de continuitate si autointretinere, cu grad de generalizare la scara macroeconomica.



c. Evolutie.

Indicele general al preturilor si tarifelor de consum (IPC) exprima modificarea medie ponderata a cheltuielilor pe care o familie de talie mijlocie din mediul urban le face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenta, in concordanta cu nivelul si structura nevoii sociale istoriceste determinate.

Presiunile asupra cresterii preturilor au fost determinate de mai multi factori, dintre care:

existenta unor monopoluri de stat si private in economie, care dicteaza pretul;

niveluri inalte ale salariilor in unele societati comerciale cu capital de stat;

cheltuieli nejustificate ale unor sectoare din administratia publica (deplasari in tara si strainatate inutile);

cresterea coruptiei si a economiilor paralele;






devalorizarea monedei nationale in raport cu valutele liber convertibile;

marimea preturilor si tarifelor la combustibili, energie si servicii cu efecte in cascada pentru preturile din aval;

marimea taxelor si impozitelor care, in final se regasesc in cheltuielile efectuate de agentii economici, si in felul acesta, se constituie in componente de crestere a preturilor de desfacere cu amanuntul, deci, cu alte cuvinte se transforma in cresteri ale preturilor de consum ale populatiei;

inflatia din importuri, etc.

Hotararea de Guvern 11 09/oct.1990, de liberalizare a preturilor nu a insemnat numai un pas foarte important pe drumul democratizarii economice si politice a societatii romanesti, dar si momentul in care economia romaneasca a fost intoarsa cu fata spre adevar. Din acest moment pretul ar fi trebuit sa devina un indicator care sa deosebeasca o intreprindere rentabila de una nerentabila. In lipsa unei piete normale in care sa functioneze un mecanism concurential (monopolul era prezent in ramuri si subramuri economice sau pe largi zone geografice), datorita complexitatii situatiei politice si sociale, dezechilibrelor si tensiunilor macro si microeconomice mostenite, situatiei internationale nefavorabile, s-a intrat intr-o spirala inflationista, astfel ca preturile au crescut in medie de 94,84 ori, sau cu 94,84%36, dupa cinci ani de liberalizare. 1 noiembrie 1990 a fost prima zi in care preturile au fost stabilite conform principiilor economiei de piata, in functie de cerere si oferta. Urmarea a fost o imediata crestere a preturilor, in doua luni acestea crescusera in medie de 1,37 ori, cu un ritm mediu lunar de 17,4%. Anul ce a urmat, 1991, a fost un an inflationist cu varfurile in lunile aprilie, cand s-a continuat liberalizarea preturilor prin reducerea listei preturilor administrate de stat, iulie, cand au ramas sub control numai 14 categorii de preturi de consum si noiembrie. Ritmul mediu de crestere a preturilor de consum a fost in 1991 de 10,3% astfel ca la sfarsitul anului erau mai mari fata de octombrie 1990, in medie de 4,44 ori. In 1992, escala preturilor a continuat, lunile mai si septembrie insemnand noi reduceri de transe de subventie la produsele inca neliberalizate. Paralel a crescut vertiginos cursul de schimb leu-dolar. La sfarsitul anului, ritmul mediu lunar inflationist a fost de 9,6% (mai mic decat in 1991) iar preturile la consumator au crescut, in medie, fata de octombrie 1990 de 13,3 ori.

Anul 1993 aduce o grabire a ritmului de liberalizare a preturilor si de infaptuire a reformei economice in general. Este anul cel mai puternic inflationist, datorita eliminarii ultimei transe de subventii bugetare pentru unele marfuri si servicii destinate consumului populatiei, in mai 1993. De asemenea in semestrul II s-a inlocuit ICM cu TVA, s-a liberalizat adaosul comercial (1 iulie 1993) au crescut accizele, s-a continuat deprecierea cursului de schimb leu­ dolar. Cel mai inalt varf inflationist este luna mai, cu o crestere fata de luna anterioara de 1,304 ori sau cu 130,4%. Ritmul mediu lunar inflationist a fost de 12,1%, iar preturile au crescut fata de octombrie 1990 in medie de 52,6 ori.

Anul 1994 a insemnat o temperare a cresterii preturilor, fenomenul intrand sub control, datorita unui complex de factori: stabilitatea politica, economica si sociala, finalizarea reformei in domeniul liberalizarii preturilor, suportul politic de care s-au bucurat masurile antiinflationiste. Ritmurile medii inflationiste pentru 1994 si 1995 au fost cele mai scazute: 4,1%, respectiv 1,6% (pana in iulie) La sfarsitul anului 1994 preturile la consumator erau mai mari fata de octombrie 1990, in medie, de 85,05 ori, iar anul 1995 inregistreaza un indice inflationist scazut, 100,9% marcheaza debutul relansarii economice, caracterizat prin aparitia tendintelor de refacere a echilibrelor economice si de instalare a stabilitatii macroeconomice, tendinte care se accentueaza in cursul anului 1995. Masurile economice luate in acesti doi ani, au avut drept efect evolutia ascendenta a cererii pe piata bunurilor de consum. Rata inflatiei a

Cunoscut o stagnare considerabila, cu efecte benefice asupra puterii de cumparare a populatiei si implicit asupra consumului acesteia. In 1995 s-a inregistrat o rata anuala relativ modesta, doar 27,8%.

In anul 1996, cu tot efortul si dorinta guvernului de a tine preturile sub control, evolutia acestora, din cauza agravarii situatiei economice, nu a putut fi stapanita, inregistrand o dinamica alarmanta.







Efectul a fost nefast pentru majoritatea populatiei, amploarea inflatiei a fost in 1996 socanta, rata anuala fiind de 56,9%, depasind prognoza de 20%. Rata inflatiei dec.1998/dec.1997, de 40,6%, se incadreaza in limitele restabilite (de circa 45%). Dupa puseurile inflationiste prin primele luni ale anului 1997 a urmat o perioada de atenuare si chiar de stabilizare a ratei lunare a inflatiei. O asemenea tendinta poate fi consecinta unei anumite tendinte de stabilizare macroeconomica precum si a unei politici monetare adecvate perioadei de tranzitie20.

d. Implicatiile sociale. Cateva din consecintele generale ale inflatiei.

Ruinarea micilor depunatori prin expansiunea creditului. Cele mai dezastruoase efecte se produc cand sunt reunite 2 conditii:

a. o populatie obisnuita cu o metoda relativ stabila;

b. cantitati mari de moneda devansate pe piata creditului timp indelungat.

Pentru ca piata trebuie sa absoarba creditul suplimentar trebuie ca rata dobanzii sa scada; primii posesori ai monedei sunt intr-o situatie avantajoasa, gasindu-se in fata unor preturi corespunzatoare unei mase monetare mai mici. Procesul de ajustare a preturilor merge din produs in produs in functie de preferintele detinatorilor succesivi ai monedei suplimentare. Cei mai dezavantajati vor fi ultimii care vor intra in posesia acestor bani, aflandu-se deja in fata preturilor ajustate.

Saracirea categoriilor cu venituri fixe (in special a pensionarilor). Daca preturile cresc, iar veniturile lor raman neschimbate sau sporesc cu o suma mai mica decat sporirea

preturilor la produsele pe care le cumpara ei (indiferent de „nivelul general al preturilor”, situatia lor se deterioreaza).

Avantajele debitorilor fata de creditori (ruinarea micilor depunatori este un caz particular).

Procesul inflationist echivaleaza cu o uriasa redistribuire a bunurilor de capital si a celor de consum. Moneda aditiona1a aruncata pe piata distorsioneaza rata dobanzii artificial scazuta falsifica planurile intreprinzatorului si i1 face sa creada ca exista mai mult capital decat exista in realitate. O moneda in depreciere rapida are si alte efecte nefaste rezultate din denaturarea contabilitatii, apar profituri mari, dar aparente. Aceste profituri aparente:

- incita 1a consum; intreprinzatorul isi consuma capitalul avand impresia ca-l mentine sau chiar ca-l sporeste;

- incita la sporirea impozitelor:

- starnesc ura populatiei.

Exploziile in lant ale preturilor au contribuit la erodarea puterii de cumparare a veniturilor, indexarilor si compensatiilor, fapt care a facut ca astazi majoritatea popu1atiei tarii sa se afle sub limita minima a unui nivel de trai decent. Efectele inflatiei asupra populatiei sunt reflectate de indice1e mizeriei. In plan social, cresterea preturilor si a inflatiei a contribuit la amplificarea tensiunilor sociale, cu consecinte negative asupra dezvoltarii economiei si a climatului social in general. Tensiunile sociale au avut loc atunci cand guvernantii si agentii economici nu s-au bazat, in actiunile intreprinse in domeniul indexarii si compensarii veniturilor, pe aprecierea lucida a modului cum populatia a perceput impactul inflatiei asupra scaderii nivelului sau de viata. Starea de saracie a populatiei accentuata an de an a generat miscari revendicative pentru drepturi salariale si alte drepturi sociale. La randul lor aceste tensiuni sociale s-au rasfrant negativ asupra climatului politic si social din tara, fapt care a intarziat procesul crearii si dezvoltarii economiei de piata in Romania.

Hiperinflatia a generat fenomenele de decadere a societatii civile prin faptul ca a impiedicat procesul de formare sau chiar a atenuat decaderea (saracirea) claselor de mijloc din tara noastra. Dupa experienta tarilor avansate cu economie de piata rezulta ca societatea decade atunci cand clasele de mijloc nu-si indeplinesc rolul de factor echilibrat. In prezent asistam la deteriorarea criteriilor normale de ierarhizare a indivizilor in societatea romaneasca.





Cai si modalitati de reducere si stopare a inflatiei


Inflatia a fost si ramane un fenomen preponderent negativ, indiferent de intensitatea si sensul evolutiei ei. Criza inflationista structurala este un proces care preocupa toate tarile cu economie de piata care au elaborat politici antiinflationiste si indeosebi politici anti ­hiper inflationiste. Termenii noi in care trebuie dusa lupta cu inflatia sunt cei de ameliorare, de prevenire, de stabilizare si de trecere pe o asemenea baza, la relansarea cresterii economice. Factorii ce intervin sunt agentii macroeconomici specializati, mijloacele ce pot fi folosite sunt cele care se inscriu pe traiectoria inversa a cauzelor care au generat sau pot genera o astfel de disfunctie.

Hiperinflatia apare ca urmare a unor neglijente prelungite ale agentilor economici specializati, care conduc la decaderea generala a claselor de mijloc si distrugerea institutiilor sociale de baza. Impartirea societatii in doua categorii de oameni - imbogatiti si saraciti de inflatie- este unul din semnele deteriorarii criteriilor normale de ierarhizare a indivizilor in societate. In conditiile hiperinflatiei dependentele dintre economic si politic se deterioreaza si se distorsioneaza cu efecte negative pentru intreaga societate. Experienta a aratat ca, in conditiile crizei structurale, precizarea scopului urmarit prin programul de stabilizare devine obligatorie. Este necesar sa se delimiteze masurile ce tolereaza o inflatie moderata de cele care tind sa lichideze inflatia in general. Programul antiinflationist trebuie sa stabileasca si modalitatile trecerii de la stabilizare economico-monetara la cresterea economica autentica.

Mijloacele de reducere a efectelor inflatiei excesive pot fi concepute in legatura directa cu cauzele care le-au generat. Daca fenomenul a fost indus prin moneda, pentru oprirea hiperinflatiei sau pentru ameliorarea efectelor ei este de asteptat sa dea rezultate bune terapia monetara. Aceasta presupune in primul rand reducerea in visteria statului, pe calea impozitelor speciale progresive, a mijloacelor de plata acumulate pe cai ilicite. Aceasta masura reparatorie poate da rezultate bune numai daca este atotcuprinzatoare si rapida. De asemenea, economiile populatiei, aflate in stare baneasca latenta trebuie sa se transforme in capitaluri.

Stabilirea unor rate remuneratorii ale dobanzii prin care sa fie atrase economiile in conturile bancilor si sa fie investite cu prioritate in sectoarele producatoare cu cicluri economice cat mai scurte este calea dezvoltarii acestei probleme. Lupta impotriva inflatiei excesive nu mai poate fi dusa doar cu instrumente izolate (monetare, salariale, de preturi). Programele antiinflationiste pot cuprinde urmatoarele componente legate intre ele: acceptarea unei etape de recesiune controlata, ca antidot la hiperinflatie, liberalizarea procesului de sporire a somajului ca premisa a scaderii salariilor, a costurilor si preturilor.

Pentru tarile din centrul si estul Europei se pune problema de a invata urgent din experienta altor tari cu economie de piata dezvoltata, urmatoarele: sa puna inflatia unor politici coerente si flexibile, sa poata trece rapid de la un program antiinflationist la altul, sa adapteze aceste programe de masuri la tipul si intensitatea inflatiei fiecarei perioade.

Cai de lupta simultana impotriva inflatiei si a somajului.

Aceste politici sunt deosebit de dificile. Nu exista instrumentul unic pentru a realiza simultan mai multe obiective (de lupta impotriva somajului, recesiunii si dezechilibrului extern. Puterile publice sunt constranse in majoritatea cazurilor sa ierarhizeze obiectivele lor si sa puna in actiune mai multe instrumente ale politicii economice. Dar orice alegere a unui obiectiv implicand o alegere a uneia (sau a mai multor) politici comporta costuri. Masura costurilor si a avantajelor este o problema dificila.

Politicile de lupta simultana impotriva inflatiei si a somajului pot fi grupate in trei subansamble: deflatia, politica pietei muncii si politica ofertei:







a. Politica deflationista

Aceasta politica consta in a lupta mai intai si mai ales impotriva inflatiei pentru a reduce somajul pe termen mijlociu. Mijloacele utilizate sunt conventionale. Ele vizeaza sa reduca sau sa franeze cererea globala prin suprimarea sau reducerea deficitului bugetar, franarea crearii monetare, blocajul sau moderarea cresterii veniturilor.

Politica de deflatie se bazeaza in principal pe o actiune voluntara de incetinire a evolutiei preturilor si a costurilor nominale. Dar este esential ca politica monetara sa contribuie, in ceea ce priveste, la aceasta actiune. Aceasta politica de control ordonat al evolutiei monetare trebuie sa fie compatibila cu politica bugetara. Inconvenientul major al unei politici de deflatie rezida intr-o pierdere a productiei sau o reducere a ritmului de crestere. Costul acestei politici este deci o crestere, cel putin momentana, a somajului.

O varietate mai brutala a deflatiei consta in a crea in mod voluntar o recesiune in scopul mentinerii unui somaj important. Obiectivul este de a reduce procentul inflatiei datorat scaderii salariilor si reducerii anticipatiilor inflationiste.

b. Politicile fortei de munca.

Aceste politici au ca obiect de a actiona asupra structurii pietei muncii prin masuri neavand incidente inflationiste. Actiunile posibile sunt foarte numeroase: reciclarea salariatilor prin formarea profesionala; imbunatatirea informarii si conditiilor functionarii unei Agentii Nationale pentru angajari; reducerea duratei saptamanale a muncii; pensionari anticipate; crearea de locuri de munca publice; controlul imigrarii; reexaminarea modalitatilor de acordare a indemnizatiei de somaj; scaderea varstei de pensionare.

c. Politicile ofertei.

Masurile asociate politicilor ofertei au fost popularizate de catre sustinatorii economiei ofertei. Ideea de baza este foarte simpla. Pentru a reduce presiunile inflationiste, nu trebuie sa se reduca cererea, ci sa se mareasca oferta. Aceasta crestere nu poate sa vina decat dintr-o miscare a costurilor pentru a stimula oferta de munca si de capital. In practica, masurile preconizate vizeaza sa reduca impozitele si sa modereze evolutia costurilor salariatilor. Reducerea fiscalitatii pe societati creste veniturile disponibile ale intreprinderilor, ceea ce incurajeaza investitiile si productia.

Succesul acestor masuri depinde in mod evident de ponderea prelevarilor obligatorii de origine fiscala si sociala suportate de contribuabili.








Politica de confidentialitate
Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact