 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sectorul public in raport cu cel privat
|
|
Taxonomia modurilor de productie si de finantare |
|
| Pentru intelegerea deplina a modurilor de organizare a productiei si pentru o mai buna fundamentare a actiunilor practice privind domeniile in care trebuie sa se realizeze privatizarea este necesar sa se raspunda la urmaAŽtoarele doua intrebari cruciale: 1. in care dintre cele doua sectoare - public si privat - se produc bunurile? 2. Cum sunt finantate bunurile respecti sau, cu alte cuvinte, cine plateste productia si consumul bunurilor produse: bugetul pubbc sau consumatorul privat ? Asemenea intrebari si raspunsurile cunite sunt importante nu numai in sine ci si in perspectiva intelegerii necesitatii si alegerii domeniilor spre care trebuie orientata privatizarea. Productia bunurilor, atat tangibile, cat si intangibile, poate aa loc in: - sectorul public, compus din organizatiile bugetare de stat si di prinderile proprietate de stat; - sectorul privat, compus din organizatiile si intreprinderile private. Finantarea are loc atat pentru productie, cat si pentru procurarea bunuAŽ rilor. Pentru ambele activitati finantarea se poate face: - in mod privat, adica din niturile obtinute din vanzarea produselor proprii; - in mod public, adica din alocatiile de la bugetul de stat. Productia de bunuri realizata de organizatiile publice cu finantare de la buget reprezinta acea forma in care statul are o implicare maxima. Celelalte forme rezultate din combinarea criteriilor mentionate conduc la diminuarea implicarii statului in productia de bunuri. in schema din . redam clasiAŽficarile obtinute din combinarile posibile ale criteriilor privind sursele de fiAŽnantare si formele de proprietate ale organizatiilor producatoare de bunuri. F I N Sectorul producator Privat Public (1) 2 P Finantare privata/productie privata Finantare privata/productie publica A r sau » sau N i Productie privata de bunuri private Productie publica de bunuri private T V Exemple: Exemple: A a » alimente » electricitate R t » imbracaminte » gaze E a » locuinte t » telefoane A a- F I N » masini . » transporturi cai ferate (3) 4) P Finantare publica/Productie privata Finantare publica/productie publica A u sau sau N b Procurarea publica de bunuri private Productie publica de bunuri publice T 1 Exemple: Exemple: A i » echipamente militare » aparare nationala R c » medicamente » productia de legi si de regle- E a » medicamente pentru spitale mentari publice A » bunuri pentru internate si scoli » apararea aplicarii legilor si reAŽglementarilor publice Fig. 10.1. Combinarile dintre formele de finantare si sectorul producator In schema din . 10.1. apar patru forme fundamentale de organizare a productiei de bunuri ce corespund celor patru cadrane: In cadranul (1) sunt cuprinse bunurile finantate in mod privat si produse in cadrul sectorului aflat in proprietate privata. Producatorii privati sunt cei care determina oferta totala de bunuri si servicii iar consumatorii privati (inAŽdivizi, unitati private) platesc ei insisi produsele si serviciile procurate. in acest cadran este cuprinsa productia privata de bunuri private.In cadranul (4), aflat la cealalta extremitate, sunt cuprinse bunurile publiAŽce produse de organizatiile de stat si finantate de la buget din niturile obtinuAŽte din impozite si taxe. Este vorba, deci, de productia publica de bunuri publice.Intre aceste doua extremitati se afla cele doua cazuri intermediare repreAŽzentate de cadranele (2 ) si (3). In cadranul (2) sunt cuprinse bunurile produse de sectorul aflat in proAŽprietatea publica si finantate (de sectorul privat) din niturile obtinute de firme din vanzarea propriilor produse pe piata. Aceasta combinatie reprezinAŽta productia publica de bunuri private cu finantare privata. In cadranul (3) sunt cuprinse acele bunuri produse de sectorul privat, care sunt vandute sectorului public contra unor sume de bani de la buget. Acestea se refera la echipamente militare, bunuri necesare scolilor si spitalelor, buAŽnuri pentru administratia de stat s.a. Aceasta combinatie este denumita proAŽcurarea publica de bunuri produse de sectorul privat. Categoriile de bunuri cuprinse in cadranele (2) si (3) corespund formeAŽlor de productie mixte. Ele reprezinta rezultatul conlucrarii sectorului puAŽblic cu cel privat pe linie de finantare si de productie. Prin politicile econoAŽmice aplicate se urmareste, in principiu, ca prin colaborarile realizate dintre cele doua sectoare sa se ajunga la un mecanism economic capabil sa duca la atingerea obiectilor lor economice si politice. Daca vom analiza marimea si dinamica celor patru forme de organizare a productiei, vom observa existenta unor diferente noile intre tari, precum si anumite schimbari in structura si in evolutia acestora. Astfel, in unele tari, productia bunurilor realizate de catre sectorul de stat cu finantare fie publica (de la buget), fie privata a capatat o amploare foarte mare. Datorita raspandirii in diferitele straturi ale populatiei a unor puternice curente de gandire economica si politica in favoarea reformelor economice, ca urmare a unor masi contributii ale cercetarilor economice, incepand cu deAŽceniul '80 in multe tari dezvoltate si in curs de dezvol Din analiza dinamicii structurii diferitelor economii nationale se poate remarca faptul ca forma mixta de productie - cu finantare privata si cu productie realizata in unitatile proprietate de stat [cadranul (2)] - a luat cea mai mare amploare (in timpul si dupa cel de al doilea razboi mondial) in acele tari capitaliste dezvoltate in care au dominat la conducere partidele socialiste si cele social-democrate. in tarile, la conducerea carora s-au aflat partidele comuniste, aceasta forma de organizare a productiei a capatat o generalizare absoluta in urma nationalizarilor efectuate si a colectivizarii agriculturii. In aceste tari volumul productiei, inclusiv al bunurilor cu vocatie pur privata (alimente, imbracaminte etc.) s-a realizat aproape in totalitate in intreprinAŽderi aflate in proprietate publica. Chiar si in aceste tari insa finantarea a avut, in cea mai mare parte, un caracter privat, in sensul ca niturile pentru acoperirea cheltuielilor cu inputurile proneau nu de la bugetul de stat, ci din vanzarea produselor pe piata pentru a se asigura un minimum de responAŽsabilitate si de stimulare economica pentru administrarea avutiei publice si pentru rezultatele obtinute.In ultimul deceniu, am asistat la o diminuare a sectorului public prin transferul catre sectorul privat chiar si a productiei unor bunuri considerate, prin traditie, ca fiind proprii sectorului public cum sunt, de exemplu, posta, telecomunicatiile, energia electrica, transporturile aeriene, constructiile navale, caile ferate, asigurarile. Mai mult, in unele tari cu o mai puternica orientare liberala au fost puse in functiune sau au fost privatizate numeroase intreprinderi proAŽducatoare de aparate de zbor militare, de armament, de instalatii si echipaAŽmente de aparare etc, statul urmand sa-si procure asemenea bunuri pe calea incheierii de contracte si a cumpararii acestor bunuri prin licitatie publica, platile facandu-se din sumele alocate in mod special de la bugetul de stat. Cu toata tendinta de a transfera o cat mai mare parte a economiei de la sectorul public la cel privat prin procedeele cunoscute ale privatizarii, totusi, in multe tari fie dezvoltate, fie in curs de dezvoltare exista inca un sector public important - de multe ori mult supradimensionat - in care statul este implicat in mod direct in productia de bunuri si servicii atat publice, cat si private, precum si in procurarea bunurilor pentru consumul public de la sectorul privat. Daca in cazul bunurilor publice implicarea statului in productie este fiAŽreasca, in cazul celor private aceasta implicare pare cu totul nefireasca. TocAŽmai de aceea este legitima intrebarea: care sunt totusi ratiunile care stau la baza pastrarii implicarii statului in productia de bunuri private? In modulele anterioare au fost analizati principalii factori care determina extinderea sectorului public sub diferitele sale forme. Am vazut ca printre acesti factori, cel care necesita implicarea statului in controlul direct al proAŽductiei de bunuri private prin drepturile de proprietate este monopolul natuAŽral, intrebarea este daca, intr-adevar, monopolul natural este un argument atat de puternic incat sa impuna solutia productiei publice a bunurilor privaAŽte ca singura varianta posibila? Daca in cazul monopolurilor (inclusiv al celor naturale) interntia statului este imperios necesara, totusi, asa cum vom dea mai jos, nu intotdeauna vaAŽrianta implicarii lui directe - in calitatea sa de proprietar - ar fi solutia optima. Pentru o mai buna intelegere a argumentelor care pledeaza pentru una dintre variantele de implicare a statului in rezolvarea problemelor puse de existenta si de efectele monopolurilor, dam in anexa cateva elemente explicaAŽti suplimentare privind modul lor defectuos de functionare si efectele lor negati asupra economiei de ansamblu. Avand in dere trasaturile lor neAŽgati, necesitatea interntiei statului pentru remedierea cauzelor si a efectelor acestora se bucura de o larga aprobare din partea specialistilor ecoAŽnomisti, precum si a politicienilor din aproape tot spectrul politic. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
