StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Libertate financiara
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » finante internationale » Moneda internationala
Trimite articolul prin email Piata de schimb : Moneda internationala Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Piata de schimb



Piata de schimb se definea prin locul in care puteau fi schimbate monedele, unele contra altora, in baza valorilor faptice, sau garantiei emitentului public (state, cetati) ori privat. Uneori, monedele private s-au impus in fata celor publice: este cazul talerului din vremea regelui Carol Quintul* care se constituie ulterior in sursa de inspiratie a dolarului. Acest taler era o piesa de argint de 24 grame, emisa de un proprietar de mine din Bavaria.
In decursul istoriei, aurul a fost considerat de 10-l5 ori mai valoros decat argintul. Istoricul contemporan Paul Einzig situeaza aparitia pietelor de schimb in secolele V si IV inainte de Cristos. Istoricii sustin chiar existenta unor operatiuni primiti de arbitraj, care permiteau castiguri din diferentele existente intre cursurile de schimb "cotate" pe piata si valoarea intrinseca, reala a monedelor, determinata prin continutul, respectiv greutatea metalului pretios. O moneda "subcotata" permitea, astfel, sa se obtina mai ieftin metalul pretios.
Devalorizarile initiate de Ne



ron in Roma antica, prin scaderea continutului in metal, au condus la aparitia fenomenelor speculati cu monedele romane. Fenomenele speculati si de arbitraj vor fi din nou prezente in secolul al XlII-lea, prin aparitia unui nou sistem de schimb, bazat pe hartia-moneda. Gratie imaginatiei finantistilor papali, in acea epoca vor aparea si primele contracte la termen, care vor permite silirea initiala a unui curs de schimb relativ, pentru operatiuni ce urmeaza sa se deruleze mai tarziu. Un contract din acele timpuri, referitor la vanzarea unei recolte olandeze, stipula respectarea unei rate de conrsie intre moneda importatorului si cea a exportatorului, indiferent care va fi cursul de schimb constatat in momentul livrarii efecti a recoltei. Secolul al XVI-lea a reprezentat dezvoltarea unor adevarate tranzactii strict financiare pe primele piete la termen, motivate, ca si astazi, prin ideea specularii asupra cursurilor sau, dimpotriva, prin dorinta de a se pune la adapost contra riscului de depreciere. Aceste piete iau avant indeosebi in secolele XVIII si XIX.
Procedurile de devalorizareIn cazul unui sistem monetar metalic, devalorizarea reprezinta diminuarea raportului intre continutul in metal pretios si valoarea nominala inscrisa pe moneda. O metoda similara este si cresterea valorii nominale a monedelor. Aceste devalorizari reprezentau, de fapt, o crestere automata a pretului relativ al metalului pretios.
Cea mai che devalorizare cunoscuta a fost realizata de regele grec Solon, in jurul anului 594 inainte de Cristos. Istoricii considera ca procesul de devalorizari repetate, inceput in timpul lui Neron, in secolul I al erei noastre si continuat pana la sfarsitul secolului IV, a condus la caderea imperiului roman, intrucat devalorizarile nu aau pe atunci rolul de a imbunatati situatia conturilor externe. Mercantilistii, in secolele XVI- XVIII, sustineau ideea excedentului balantei comerciale; in acelasi timp, devalorizarea era considerata drept un act de saracire, de scadere a avutiei nationale.
Sistemul etalonului-aur a fost predominant in secolul XIX, convietuind cu sistemul etalonului-argint. Se distinge, de acesta din urma, prin importanta pe care o dobandesc treptat biletele de banca si moneda scripturala. Evolutia sistemului etalon-aur se va caracteriza atat prin conrtibilitatea in aur, cat si prin aparitia, infiintarea acelor institutii capabile sa asigure garantarea conrtibilitatii in aur si, totodata, supletea valorii monedelor imateriale, certificata de acestea. Astfel, o institutie publica, care poate fi cea de emisiune, sau trezoreria, trebuie sa garanteze conrtibilitatea biletelor in aur, in virtutea principiului "Gold Specie Standard". in cadrul acestui sistem, paritatea unei monede se defineste prin continutul in metal pretios. De exemplu, daca francul francez valora, pana in 1914, 0,2903 gr aur, detinatorul unui cont de 3.500 F la o banca franceza se putea prezenta la ghiseele acesteia, solicitand suma de 3.500 F in bilete de banca, pe care, apoi, le putea preschimba la Banca Frantei, in echivalentul de aproximativ 1 kg de aur (3.500 x 0,2903).
Daca, la inceput, se putea solicita preschimbarea oricarei sume sau valori, dupa primul razboi mondial apar restrictii (1925, in Anglia si 1928, in Franta - s-au fixat praguri minime, care permiteau conrsia unor sume necesare pentru obtinerea a cel putin un lingou de aur (principiul Gold Bullion Standard).
Astfel, pe intern, procedeul conrtibilitatii in aur se prezenta sub forma unui sistem cu trei etape:
Determinarea cursurilor de schimb
Schimbul intre doua monede este paritar, atunci cand o anumita cantitate de moneda schimbata contra alteia, permite obtinerea aceleasi cantitati de metal pretios pe piata. Cursul pe piata de schimb, care se supune legilor cererii si ofertei, poate fi, deci, identic cu paritatea.
Regimul etalonului-aur permite, in principiu, garantarea "de la sine" a silitatii cursurilor de schimb, fara interntii pe piata, din partea bancii centrale. Etalonul-aur este, deci, un regim al cursurilor fixe; existenta unei marje de flotare este totusi posibila.*
Devalorizarea, in regimul etalonului-aur, reprezenta modificarea paritatii oficiale a monedei, respectiv a greutatii sale in aur. In ciuda faptului ca bilantul global asupra functionarii sistemului etalonului-aur este controrsat, trebuie sa recunoastem ca aceasta a asigurat silitatea paritatilor si, respectiv, a cursurilor de schimb.
Cu timpul, insa, bancile centrale au inceput sa se comporte ca institutii cu autoritate morala, independente, capabile sa emita bani, fara ca acestia sa fie, in mod strict, acoperiti prin cantitati echivalente de aur sau argint. Aceasta, intrucat exploatarile de rezer naturale de aur nu evoluau in acelasi ritm cu necesitatile de lichiditati impuse de cresterea economica. Siguranta oferita de aur nu mai reprezenta mare lucru, ativ cu cea impusa de biletele de banca. Astfel, la sfarsitul primului razboi mondial, conrtibilitatea in aur a fost suspendata aproape in toate tarile, cu exceptia Statelor Unite, care au interzis bancilor lor, abia in 1933, platile in aur si, respectiv, detinerea aurului de catre particulari. Aceasta detasare a fost posibila datorita increderii detinatorilor de bani in banca centrala si, totodata, fata de o anumita gurnare, incredere care s-a extins, apoi, asupra detinatorilor straini de moneda nationala, care au acceptat sa o pastreze ca atare, fara conrtire in aur. S-au intrunit, astfel, conditiile psihologice necesare pentru instaurarea unui nou sistem, bazat pe o deviza-cheie: acea moneda nationala dotata cu atributii de moneda internationala, la fel de buna ca si aurul, ce putea fi detinuta in rezerle bancilor centrale. Asa s-a ajuns la sistemul "Gold Exchange Standard".
Instaurarea sistemului "Gold Exchange Standard", in anii 1920 si apoi dupa cel de-al doilea razboi mondial, s-a realizat prin interpunerea unui "etaj" suplimentar in cadrul procesului de conrtibilitate. Caracteristica sistemului "Gold Exchange Standard" consta in faptul ca bancile centrale pot constitui rezer atat in aur, cat si in devize forte sau cheie. Lantului depozite-bilete-aur i se substituie, deci, lantul depozite-bilete- devize-aur.
Astfel, persoanele fizice sau juridice nu mai pot solicita la Banca Centrala conrsia in aur a biletelor pe care le detin; etalonul-aur initial s-a transformat intr-un etalon-aur denaturat, incapabil, de acum inainte, sa impuna spontan fixitatea cursurilor de schimb.
Statele Unite ale Americii, emitente ale devizei puternice -moneda-cheie -, fixeaza raportul de schimb al dolarului contra aur. Celelalte tari, ale caror monede sunt conrtibile in moneda-cheie, trebuie sa defineasca o paritate fata de dolar. Cu toate acestea, in mod simbolic, monedele nationale pot fi definite in aur. Astfel, 1 dolar era echivalentul a 0,88867 grame aur sau 35 dolari reprezentau o uncie. Daca Marea Britanie declara o paritate de 1 lira sterlina pentru 7,293 grame aur, se poate deduce ca 1 lira sterlina = 8,207 dolari (7,293/0,88867). in cazul regimului "Gold Exchange Standard", devalorizarea consta in diminuarea raportului de schimb declarat (diminuarea paritatii), fie intre continutul in aur al monedei nationale, fie intre moneda-cheie si moneda nationala.
Conjunctura economica a anilor 1920 si 1930, precum si stadiul cooperarii internationale au facut ca sistemul sa nu supravietuiasca. Modificarile aduse prin acordurile de la Bretton-Woods instituie o varianta a sistemului initial, "Gold Exchange Standard". Nu s-a reusit insa evitarea obstacolelor din experienta antebelica, intrucat evolutia economiei mondiale, in ansamblu, a condus la situatia din 1971, cand SUA nu mai sunt in masura sa asigure conrsia in aur a dolarilor, producandu-se, astfel, desfiintarea celui de-al patrulea etaj al procesului de conrtibilitate.


Monedele flotante
Monedele "flotante" sau "fluctuante" se caracterizeaza prin desfiintarea oricarui tip de ancoraj fata de metalul pretios sau deviza-cheie, permitandu-se, astfel, fluctuarea libera a cursului de schimb. Notiunea de paritate dispare, fiind inlocuita cu cea de curs de schimb sau, pur si simplu, curs. Dispare, de asemenea, in cadrul sistemului cursurilor flotante, termenul de devalorizare, legat de definirea unei paritati oficiale sau unui punct de ancoraj. In consecinta, monedele se depreciaza sau se apreciaza in raport cu altele, pe piata de schimb, gurnata de legea cererii si ofertei.
Moneda internationala este astazi, in principiu, totalmente dematerializata; bancile centrale nu mai sunt obligate sa garanteze conrsia intre monede. Un sistem pur al cursurilor flotante presupune neinterntia bancilor centrale pe piata de schimb. Acumularea si detinerea de rezer nu mai este necesara. In realitate, insa, bancile centrale si-au conservat rezerle in aur si majorat, pe cat posibil, pe cele in devize. Aprovizionarea in devize se realizeaza pe piata, la cursurile in vigoare, determinate prin jocul liber al cererii si ofertei. Orice moneda nationala poate deni internationala, din momentul in care intra in circuitul unei piete internationale. In prezent, dolarul, care si-a pierdut conrtibilitatea in aur, nu mai detine privilegii institutionale in raport cu marca, yenul sau francul, rolul sau de principala moneda internationala fiind motivat prin superioritatea economica si geopolitica a Statelor Unite ale Americii.
Din anii 1971-l973, cand a fost instituit regimul flotarii, sistemul monetar international a fost aproape in totalitate "dematerializat" sau, mai precis, detasat de orice referinta la aur, functionand pe doua etaje: depozite - devize. Aurul cuprins in depozite la bancile centrale nu mai joaca un rol activ.


Dematerializarea monedei - proces irersibil
Atat monedele metalice, cat si cele moderne, dematerializate, presupun o garantare a puterii lor de cumparare. Despre monedele metalice, care au la baza valoarea metalului pretios, se spune ca au valoare intrinseca. In schimb, monedele dematerializate nu reprezinta, practic, nici o valoare - exceptie facand doar emisiunile deosebite, comemorati. Garantarea valorii este un atribut al gurnel


or, statul modern garantand emisiunile de titluri monetare. Neincrederea in moneda nationala genereaza hiperinflatia - caracteristica inca unor tari din America Latina sau din estul Europei; aceasta se explica prin lipsa de credibilitate cu privire la garantarea puterii de cumparare.
In mod progresiv, concomitent cu consolidarea organismelor financiare, bancile acapareaza domeniul emisiunii monetare. Cu toate acestea, statul nu se retrage decat in aparenta, denind ultimul garant.
Dezvoltarea inovatiilor financiare sau, altfel spus, produselor financiare noi in unele tari (SUA, Franta, Marea Britanic si, ceva mai tarziu, cu unele rezer, in Germania, Japonia ) poate fi considerata o noua etapa in evolutia formelor de moneda. Aceste "produse noi" permit evitarea detinerii de bani lichizi atat sub forma de bilete de banca, cat si de depozite. Plasamentele remunerate favorabil pe piata pot fi, insa, transformate aproape instantaneu in depozite. Dezvoltarea acestui tip de "economie fara de moneda" (cashless economy) explica astazi confuzia ce domneste in definitiile oficiale ale monedei.In anii 1970, s-a crezut ca "mana invizibila" si armonizanta a concurentei s-ar putea aplica si in domeniul monetar si financiar, intrucat bancile aau tot interesul sa se bucure de credibilitatea unor paturi largi de clienti, s-a crezut atunci ca interntia statului nu ar mai fi necesara. Economistul ultraliberal F.A.Hayek a preconizat "denationalizarea monedei", ceea ce presupune ca moneda sa fie emisa integral de catre bancile aflate in concurenta.In zilele noastre, ca urmare a crizei economice generalizate, ceea ce a preconizat Hayek nu a fost transpus in practica, statul continuand sa-si exercite monopolul de emisiune si garantare asupra monedelor (bancile centrale au fost si sunt nationalizate in toate tarile lumii).
Rolul bancilor centrale este acela de a coordona activitatile interbancare, de a centraliza rezerle monetare si de a reglementa evolutia acestora, de a superviza activitatile bancare in derea evitarii crizelor de sistem.
Suspendarea conrtibilitatii metalice a avut drept obiect, la inceput, piesele cu valoare intrinseca, respectiv monedele de argint si biletele sau depozitele la dere. Ulterior, tot mai multe tari au extins-o pe extern, pentru ca, in final, dupa decizia presedintelui Nixon de a suspenda, in august 1971, conrtibilitatea in aur a dolarilor detinuti de bancile centrale, aceasta sa fie unanim acceptata.
Aceasta evolutie explica caracterul continuu si irersibil al tendintei de dematerializare a monedei. Ea subliniaza, totodata, intarzierea evolutiva a sistemului monetar international, ativ cu sistemele monetare nationale, intrucat aurul si-a exercitat influenta mult mai multa vreme in sfera relatiilor internationale. Ideea dematerializarii este insa foarte che. in antichitate, Platon, spre deosebire de "metalistul" Aristotel, a propus utilizarea in interiorul tarii a unei monede fara valoare intrinseca, metalele pretioase urmand a fi folosite numai in cadrul relatiilor economice internationale.
Din punct de dere istoric, dematerializarea mijloacelor de plata internationale a precedat dematerializarea monedei nationale, intrucat, cum este lesne de presupus, transferurile de moneda metalica la distante mari erau dificile, costisitoare si riscante. intr-o lume a pirateriei, comertul a necesitat inntarea unor instrumente de plata imateriale. Cambia, prin care, dupa cum spunea Montesquieu, comertul a putut evita violenta, este foarte che: o intalnim in relatiile intre Babylon si asirieni. Aceste cambii, destul de apropiate de ceea ce reprezinta astazi modernele carti de credit, presupuneau o obligatie de plata in tarile de destinatie. Se transportau, astfel, hartiile de valoare si nu monedele, sau metalele pretioase. incepand cu secolul al XlII-lea, contractele notariale si cambiile incep sa substituie, progresiv, piesele metalice. in decursul secolului al XVII-lea, aceste titluri devin andosabile, respectiv transmisibile pana la scadenta, intr-un numar de ori aproape nelimitat. Sub impulsul negustorilor si bancherilor italieni, apar primele burse pentru operatiuni de schimb cu hartii de valoare. Aceste instrumente de plata si credit au permis evitarea legilor care, in religia catolica si musulmana, interziceau imprumuturile cu dobanda, proces care a durat pana la revolutia franceza. Asemenea inovatii financiare s-au raspandit si perfectionat, incluzand dobanda in cursul de schimb. Aceasta practica nu a disparut decat in secolul XVIII, cu toate ca dogma bisericeasca fusese abandonata de multa vreme, mai intai in tarile protestante si, ulterior, in cele catolice. Prin protestantism, ascetismul pur contemplativ va fi inlocuit cu o doctrina pragmatica - aceea a efortului ascensional prin munca. Banul se va sacraliza, denind "chitanta divina" drept rasplata pentru stradania terestra a omului*. Opera sociologica a lui Max Weber, "Etica protestanta si spiritul capitalist" (1905) analizeaza trecerea de la o conceptie religioasa care refuza banul, la o confesiune care il accepta in sistemul sau de valori. Masa baneasca acumulata devine capital. Pozitia weberiana fata de originea capitalismului, prin sustinerea confesiunii protestante drept factor determinant, generator al acestui sistem, a suscitat multe comentarii si rezer din partea filozofilor, sociologilor si economistilor. Weber considera ca protestantismul reprezinta unul din resorturile fundamentale ale economiei capitaliste. El remarca faptul ca patronii de intreprinderi capitaliste prospere, detinatorii de mari capitaluri, personalul eficient si calificat, absolntii de licee de profil tehnic si industrial sunt, cu precadere, protestanti fernti, spre deosebire de catolici, care "tind sa ramana in artizanat". Pragmatismul transant al protestantismului a contribuit enorm, dupa Max Weber, la edificarea "spiritului capitalist al rationalismului economic". Preocuparea fata de bunurile acestei lumi presupune datoria de a castiga painea zilnica si de a acumula capital. Noua etica presupune "mai mult" si "mai bine", legitimand astfel utilitarismul, atat in economie, cat si in toate domeniile vietii sociale. Concilierea religiei protestante cu spiritul banului s-a facut totusi treptat. "Va ni vremea cand Adam Smith va demonstra: ca nu ne adresam umanitarismului din semenii nostri, in cadrul activitatilor utilitar-economice, ci egoismului lor Nu le vorbim niciodata in chip real, despre propriile noastre nevoi, ci despre avantajele pe care le-ar putea aa, intrand in relatie cu noi " Asa s-a ajuns la libera initiativa si piata libera, prin interesul urmarit de fiecare individ in afaceri. Munca neincetata si profiila, vocatia pentru o anumita meserie, succesul in munca, implicit fructul ei, vor echivala cu binecuvantarea divina, conducand la expansiunea ocupatiilor pragmatice, economice.
Moneda fiduciara* - biletul de banca isi face aparitia in Europa la sfarsitul secolului al XVIII-lea, utilizarea sa generalizandu-se in timpul revolutiei franceze. in acelasi timp, pietele monetare nationale se separa de cele internationale. Cu toate ca Amsterdam a fost prima piata financiara internationala, lira sterlina s-a impus drept moneda internationala. Chiar si in prezent, piata Londrei continua sa fie cea mai importanta, cu toata marginalizarea lirei sterline si hegemonia dolarului.
Olanda este, de asemenea, la originea procesului de multina-tionalizare bancara, o data cu aparitia noului instrument - moneda bancara sau scripturala, care permite transferul de fonduri prin simple operatiuni de inregistrare conila. incepand cu secolul al XlX-lea, dezvoltarea sistemului bancar si dezvoltarea retelelor moderne de comunicatii au permis expansiunea acestor instrumente "dematerializate".
Dematerializarea monedei nu este posibila, asa cum am vazut, decat in cazul in care increderea in unitatile emitente este suficient de puternica. Crearea bancilor centrale, in secolul trecut, in prezent mai mult sau mai putin independente de puterea politica, a determinat aceasta evolutie.
Bancile de emisiune europene: foarte putine sunt cu adevaratIndependente
Banca de emisiune Independenta sau nu fata de puterea politica Mandatul generatorilor (posibilitatea de revocare)
1. Deutsche Bundesbank da 8 ani (imposibila)


2. Bank of England nu 4-5 ani (imposibila)
3. Banque de France nu nedeterminat (posibila in orice moment)
4. Banca d'Italia nu nedeterminat (posibila in orice moment)
5. De Nederlandsche Bank De facto 7 ani (dificila)
6. Banque Nationale de Belgique O cooperare stransa este necesara 3 la 6 ani (dificila)
7. Central Bank of Ireland intr-o mare masura 5-7 ani (imposibila)
8. Danmarks Nationalbank intr-o mare masura nedeterminat (dificila)
9. Banco de Espana nu 3-4 ani (posibila in orice moment)


10. Banco de Portugal partiala 5 ani (posibila)
11. Banca Nationala a Greciei nu 3-4 ani (posibila in orice moment)
Sursa: Monnaie - theories et politiques - Ed. Dalloz, Paris, 1994, p.145.
Tratatul asupra Uniunii Europene, cunoscut sub denumirea de Tratatul de la Maastricht (Olanda, 7 februarie 1992), reprezinta documentul care consfinteste principiul independentei bancii centrale, de inspiratie ordoliberala. Conform art. 107 din tratat si protocolului anexa asupra statutului bancii centrale europene (BCE) si, respectiv, sistemului european al bancilor centrale (SEBC) "in exercitarea puterilor si indeplinirea misiunilor si sarcinilor sale nu vor fi solicitate sau acceptate instructiuni din partea institutiilor sau organelor comunitare, gurnelor statelor membre sau oricarui alt organism. Atat institutiile comunitare cat si gurnele se angajeaza sa respecte acest principiu, neincercand sa-i influenteze pe membrii organelor de decizie apartinand BCE sau bancilor centrale nationale in indeplinirea misiunilor".
La acest principiu se aliniaza, in momentul de fata, bancile centrale din tarile apartinand regiunii central-europene.





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact