StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Libertate financiara
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » finante internationale » Fluxurile financiare si balanta de plati
Trimite articolul prin email Ajustarea balantelor de plati : Fluxurile financiare si balanta de plati Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Ajustarea balantelor de plati



Literatura economica utilizeaza termenul de "ajustare", prin aceasta intelegandu-se aducerea balantei la starea de echilibru, in principal, prin ajustarea balantei tranzactiilor curente. Aceasta ajustare nu presupune totusi atingerea echilibrului in sens strict, respectiv realizarea egalitatii intre exporturile si importurile de bunuri si servicii, intr-o tara supraindatorata, ajustarea necesita aparitia ulterioara a unui excedent al contului curent care sa permita rambursarea capitalului imprumutat. Orice tara care dispune de oportunitati de institii renile, fie aceasta o tara in curs de industrializare sau de reindustrializare, atrage de la sine capitaluri, ceea ce provoaca in mod mecanic, la inceput, aparitia deficitului curent, dar si suficiente sanse de acoperire ulterioara a acestuia.
Balanta de plati releva o multitudine de date asupra trecutului, prezentului



si viitorului unei natiuni. Din acest motiv, balanta reprezinta instrumentul de care nu se poate face abstractie pentru a putea caracteriza o tara in cadrul mediului international. Problema ajustarilor de balanta conduce la o serie de reflectii interesante. Multa vreme, problema echilibrului balantei de plati s-a aflat in centrul dezbaterilor teoretice de economie internationala, fiind redusa, la inceput, la echilibrul balantei tranzactiilor curente. Aducerea balantei la starea de echilibru, fie ca este vorba de tranzactiile curente sau de operatiunile nemonetare, ramane in continuare in centrul atentiei. In prezent, teoriile bazate pe ideea ajustarii automate, manifestata printr-un ansamblu de forte care corecteaza spontan dezechilibrele inregistrate, cat si cea a corectiilor decretate in baza modificarilor ratei de schimb, prin deprecieri - reevaluari - nu mai sunt de actualitate. Realitatea faptica a infirmat-o mai ales pe cea din urma: o serie de tari, care inregistreaza cursuri de schimb supraevaluate, obtin, de mai multi ani, excedente comerciale (Germania, Japonia) pe cand altele, in primul rand SUA, manevrand cursul monedei, in sensul deprecierii acesteia, nu au reusit sa obtina reducerea deficitului curent. Mecanismul "price specie flow", decretat de Hume - Ricardo, pe care se bazeaza teoria cantitativa asupra banilor, este, la randul sau, destul de departe de realitate. Atat analizele teoretice cat si realitatea faptica conrg catre concluzia ca, in caz de dezechilibru, trebuiesc avute in dere, mai devreme sau mai tarziu, o serie de contraforte care merg in directia reechilibrarii, dar carora li se opun numeroase obstacole care conduc, uneori, la blocarea procesului.
Mecanismele de aducere a balantei la starea de echilibru se bazeaza pe cateva abordari teoretice, cele mai cunoscute fiind:
- efectul-pret sau mecanismul elasticitatii-preturi, bazat pe evolutia preturilor;
- efectul-nit, bazat pe miscarea niturilor;


- abordarea monetarista.
Efectul - pret
Analizele din literatura de specialitate se axeaza, in principal, pe problema devalorizarii (deprecierii), cu frecnta si implicatii mult mai mari decat revalorizarea. Analiza influentei efectului-pret asupra devalorizarii are la baza teoria elasticitatii, iar cercetarea efectelor nit si pret combinate se realizeaza in baza teoriei absorbtiei.
Teoria elasticitatii incearca sa sileasca eficienta pe termen scurt a modificarii cursului de schimb si, respectiv, impactul deprecierii asupra balantei de plati. De pe urma unei deprecieri cu efect normal ar trebui sa rezulte un dublu efect: - orientare a ofertei interne catre piata externa si, respectiv, - o deturnare a cererii interne catre produse indigene, ceea ce presupune o sporire a exporturilor si diminuarea importurilor, in scopul reducerii deficitului contului curent. Valoarea tuturor exporturilor si importurilor, existente inainte de modificarea ratei de schimb, va fi afectata. Preturile exporturilor in moneda straina vor scadea, cele ale importurilor, in moneda nationala, vor creste. In privinta miscarilor de capitaluri, acestea ar trebui sa revina in tara care a depreciat moneda, dupa ce au profitat de "prima" de depreciere. Studiile intreprinse asupra devalorizarilor din anii '60 si '70 releva faptul ca acestea au actionat indeosebi in partea de jos a balantei, asupra miscarilor de capitaluri si mai putin asupra primei parti - bunuri si servicii. in acelasi timp, efectul scontat al deprecierilor nu se va realiza decat daca in tara in cauza se intrunesc cateva conditii precise, si anume: - o utilizare completa a capacitatilor de productie, fara de care o deturnare a ofertei catre strainatate este dificila;


- fenomenul indexarilor salari ale sa fie limitat.
Daca agentii economici indexeaza niturile pe baza cursului de schimb se va intra intr-un cerc vicios, prin asa-numitul "efect de contagiune", agravant al fenomenului;
- se mai adauga aici si problema comportamentului de marja al exportatorilor care vor repercuta asupra pretului in devize doar o parte din variatia cursului de schimb, exportatorii straini avand reactii similare, ceea ce nu se va traduce, practic, prin stimularea exporturilor prin preturi si inrs, in cazul importurilor.
Pentru ca deprecierea sa aiba efectul scontat este necesara indeplinirea unor conditii stricte in materie de elasticitate - pret, conditii relevate de teorema elasticitatilor critice, cunoscuta in literatura sub denumirea de teorema Marshall-Lerner-Robinson. Aceasta stipuleaza ca: "pentru ca o depreciere (devalorizare) sa fie eficienta in termeni de pret, este necesar ca suma elasticitatilor - pret ale cererii externe de export si cererii nationale de import, in valoare absoluta, sa fie mai mare decat 1".
Altfel spus, devalorizarea nu va conduce la reechilibrarea balantei de plati curente decat in conditiile in care cererea pentru exporturile unei tari si cererea nationala de importuri sunt suficient de elastice in raport cu preturile. Daca cererea externa pentru produsele tarii in cauza este rigida, deprecierea nu va determina nici un fel de crestere a vanzarilor de bunuri in strainatate. La fel, cazul importurilor, cand cererea de importuri este elastica, deprecierea va genera o diminuare a bunurilor si serviciilor importate, datorita cresterii preturilor acestora. in cazul unei cereri rigide, deprecierea nu va incetini intrarea de produse straine in tara. in continuare, este de luat in calcul si elasticitatea substitutiei dintre cererea de produse de import si produse similare indigene. Importurile care nu se pot produce in tara trebuie analizate separat.In situatia in care suma elasticitatilor va fi mai mica decat 1,devalorizarea va agrava deficitul balantei curente. Apar, de aceasta data, ceea ce literatura economica a denumit prin "efecte perrse", rezultate ca urmare a unor masuri ce scontau efecte diametral opuse. Teorema elasticitatii critice presupune cateva limite, si anume:
- neglijarea elasticitatii ofertei, presupusa a fi infinita;
- legarea efectelor devalorizarii numai de termenul scurt;
- neluarea in consideratie a posibilelor reactii din partea partenerilor de afaceri.
O analiza aprofundata a acestor aspecte conduce, in continuare, la urmatoarele concluzii suplimentare:
- cresterea exporturilor, ca urmare a deprecierii nu se poate realiza decat daca structurile producti si comerciale nationale sunt adecvate pietelor de export;
- efectul stimulativ asupra exporturilor se poate manifesta numai daca economia nu se afla in situatia de ocupare deplina.In conditiile inexistentei unor capacitati de productie si ale ofertei pentru unii factori de productie, deprecierea va tensiona si mai mult tendintele inflationiste, agravate, adeseori, de comportamentele psihologice. Cumpararile speculati si stocajele antreneaza cresteri ale preturilor interne care erodeaza, pana la anulare, "prima de export" scontata prin depreciere. Din acest motiv, deprecierile se practica intotdeauna insotite de masuri restricti, reusita acestora apreciindu-se, in final, prin promovarea durabila a exporturilor.
Comportamentul agentilor economici care au relatii cu tara in care s-a produs deprecierea este foarte important, la randul sau. in cazul in care acestia considera ca deprecierea reprezinta un instrument de concurenta neloiala, de dumping, pot proceda la masuri de retorsiune, anuland avantajele scontate.
De asemenea, pe pietele imperfecte caracterizate prin importuri foarte sensibile la preturi (materii prime, importuri de produse deficitare, nedisponibile) teorema M - L - R are putine sanse de a fi indeplinita. Studiul BRI (Andersen 1990) arata ca, dintre toate tarile industrializate, doar Suedia pare sa satisfaca aceasta conditie.
Teoria absorbtiei
Interpretarea in baza teoriei absorbtiei releva, la randul sau, o serie de aspecte interesante.
Astfel, pentru ca deprecierea sa reuseasca sa imbunatateasca soldul balantei curente, aceasta trebuie sa reduca cheltuielile interne, respectiv absorbtia. Diminuarea cheltuielilor de consum si institii, ca urmare a cresterii preturilor interne, de pe urma deprecierii, va aa urmatoarele consecinte:
- reducerea incasarilor agentilor economici, datorita scaderii volumului fizic al vanzarilor, scadere determinata de cresterea preturilor. Ca sa ajunga la nilul anterior de incasari, agentii economici vor incerca sa faca economii, limitand consumul sau lichidand valori mobiliare. Consecinta generala va fi cresterea ratei dobanzii si scaderea volumului de institii;
- redistribuirea niturilor, in defavoarea persoanelor cu nituri fixe (salariati), dar in favoarea gruparilor de interese cu o inclinatie slaba spre consum (statul si patronatul sau alte categorii de titulari de profit).
Dupa depreciere, reducerea absorbtiei permite eliberarea de resurse care, in loc sa fie utilizate pe intern, pot fi dirijate spre exterior, sub forma exporturilor. Aceasta situatie nu poate aa efectele scontate asupra balantei comerciale decat daca elasticitatea preturilor va fi destul de ridicata. Se asteapta, totodata, o redistribuire a resurselor producti, in sensul unei alocari mai rationale a acestora, dar si o substituire a produselor importate, denite prea scumpe, cu produse indigene.
In mod similar cu deprecierea, aprecierea monetara determina echilibrarea balantei doar daca se indeplinesc anumite conditii in ceea ce priste efectul schimbarii preturilor si niturilor. Numai in situatia in care suma elasticitatilor cererii externe de exporturi si cererii nationale de importuri (conditia M - L - R) este supraunitara, preturile la export cresc, cererile din exterior trebuind sa scada proportional. In schimb, importurile trebuie sa creasca, datorita reducerii preturilor la produsele din import. Reusita aprecierii monetare depinde, in primul rand, de productivitate, in sensul diminuarii pana la anulare a decalajelor de productivitate intre diferitele tari. Aceste decalaje au facut ca unele tari sa fie mai competiti, realizand excedente comerciale. in acest sens, ambele experimente ale miscarii cursului de schimb care caracterizeaza perioada contemporana, prin flotarea generalizata a monedelor, par sa intareasca convingerea pesimista cu privire la efectul reechilibrant al acestor miscari. Efectele perrse tind sa fie dominante .
In cazul concret al Romaniei, efectele deprecierii monedei sunt puse in evidenta de profesorul Gheorghe Zaman, in studiul intitulat "Strategii ale datoriei publice externe" . Studiul face o analiza amanuntita a conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca economia nationala pentru ca deprecierea sa reprezinte un factor cu influente favorabile asupra balantei de plati. Din pacate, in cazul Romaniei, aceste conditii nu sunt indeplinite, instalandu-se in schimb "efectele perrse", deprecierea constituind un puternic factor inflationist. In cadrul politicilor macroeconomice, se arata in studiul amintit, deprecierea reprezinta o ultima masura la care ar trebui sa se recurga, tocmai datorita caracterului imprevizibil al efectelor sale. Referitor la politica de depreciere a leului, concluziile concrete sunt urmatoarele:
- stocurile de marfuri nevandabile in economia nationala dodesc faptul ca nu exista cerere la export pentru o serie de produse romanesti;
- convingerea ca deprecierea stimuleaza exportul, descurajand, in acelasi timp, importul, este mai mult decat discuila.In acest sens, experienta internationala - cazurile unor economii dezvoltate mult mai sile (SUA, Franta, Italia, Marea Britanie) ilustreaza esecul devalorizarii sau deprecierii monedei nationale ca politica de echilibrare a balantei de plati;
- exporturile romanesti se realizeaza, in mare parte, pe baza unor consistente importuri de materii prime sau produse de completare.
Scumpirea in lei a acestor importuri contribuie, implicit, la scumpirea exporturilor;
- deprecierea monedei nationale, ca tendinta pe termen mediu si lung, in "cascade" mai mari sau mai mici, isi pune amprenta perturbatoare asupra sistemului national de preturi, generand un comportament hiperprecaut, prentiv si deviant al agentilor economici;
- un rol hotarator il are raportul de schimb, respectiv paritatea puterilor de cumparare a monedelor nationale. Inflatia mai ridicata fata de cea a principalilor parteneri comerciali va determina in continuare dezechilibre comerciale legate de preturi si putere de cumparare ; cresterea eficientei exporturilor, ca factor primordial de echilibrare a balantei de plati, trebuie sa fie secondata de preocuparea constanta pentru substituirea unor importuri cu produse autohtone, la standarde calitati superioare si costuri mai reduse, prin sprijinirea industriilor de varf;
- orice crestere sensibila a datoriei publice externe, fara a fi insotita de o crestere economica interna durabila, va conduce, in final, la rezultate dezastruoase.
In consecinta, inflatia interna nu este vinovata absoluta de nereusita politicii economice, deprecierea avand, la randul sau, partea sa de vina, atunci cand nu se indeplinesc cerintele amintite.
Curba in "J"
Toate aceste analize readuc in discutie o formula bine cunoscuta economistilor occidentali, si anume "cercul virtuos al monedei forte", prin totalitatea efectelor poziti pentru tara care detine o asemenea moneda. Teoria "curbei in J" care a inspirat multe din politicile economice adoptate in anii '50, '60, '70 si chiar '80 este astazi falsa, nemairezistand la proba faptelor si nici la o critica teoretica.
Reprezentarea grafica, fie aceasta sub forma literei J sau W, incearca sa demonstreze faptul ca, intr-o prima faza, devalorizarea va conduce la o degradare a soldului balantei comerciale, datorita cresterii preturilor produselor importate. Ulterior, se va intensifica procesul de substitutie a importurilor prin productii interne, ceea ce va permite redresarea balantei.
Proba faptelor invoca situatia Germaniei si Jap


oniei, tari cu moneda forte, care nu contenesc sa acumuleze excedente comerciale. in schimb, Franta, Italia sau SUA, care au recurs, adeseori, la devalorizari si deprecieri, nu au reusit sa echilibreze si in mod durabil, soldul comercial.
Critica teoretica se bazeaza pe cateva observatii:
- in primul rand, asa cum am mai aratat, in cazul deprecierii monedei, nimic nu dodeste ca pretul importurilor creste, iar cel al exporturilor scade exact in aceleasi proportii cu deprecierea monedei.
Intervine comportamentul de marja-parti de piata care merge impotriva efectelor scontate. Exportatorii, de exemplu, pot sa profite marind preturile, deci marjele. In schimb, importatorii pot accepta sacrificii in termeni de pret, pentru a-si conserva portiunile de piata. Este ceea ce s-a intamplat in Franta anilor 1981-'83, cand importatorii si-au redus preturile pentru a nu-si pierde clientii.In al doilea rand, pentru ca devalorizarea sa serasca, intr-adevar, la relansarea exportului, trebuie ca intreprinderile sa aiba vointa ferma si, totodata, capacitatea de a cuceri noi piete. In absenta acestor elemente, nu se va putea profita de sansa care le este oferita, iar mult asteptata redresare de balanta nu se va produce. Exemplul cel mai pertinent, cazul industriei americane: insuficientele acesteia o impiedica sa profite de pe urma deprecierii dolarului si sa recastige pietele pierdute, ceea ce a fost mereu in favoarea japonezilor sau europenilor.
Concluzia ce se impune ii apartine lui Friedman: caderea monedei este un drog usor, care, cu timpul provoaca dependenta. Seamana cu un elixir miraculos, cu efecte trecatoare; din pacate, reprezinta intrarea in "cercul vicios al monedei slabe".
In schimb, strategia monedei forte, la o prima dere dificila, reprezinta o provocare care s-a dodit, pana in prezent, plina de succes. O astfel de provocare, in economie, permite mobilizarea energiilor, interzice concesiile facile, purtatoare de promisiuni desarte. Este cazul tipic tarilor care reusesc cel mai bine, fara a fi doar din intamplare:
*
Germania, Japonia, Olanda, Eltia . Arbitrajul marja-parti de piata
Abordarea teoretica prin prisma arbitrajului marja-parti de piata scoate in evidenta, la randul sau, o serie de aspecte interesante. Astfel, delimitarea comportamentelor de marja, de cele de parti de piata, se va face in functie de pozitia exportatorului pe piata. Aceasta pozitie poate fi, dupa caz:
- cea de "price maker" (cel care face pretul);


- cea de "price taker" (cel care preia pretul).
Prima pozitie corespunde situatiei exportatorului aflat pe pozitia de vanzator al unui produs diferentiat, cu cerere inelastica. Cea de-a doua corespunde unui exportator pozitionat pe o "piata a cumparatorilor" cu un produs de export concurat puternic prin substitute, deci cu cerere elastica. In acest caz, exportatorul va prelua pretul pietei, fiind limitat, in ceea ce priste majorarea marjelor sale, in masura in care produsul se mentine cu greu pe piata, datorita presiunii concurentei. Va aa, deci, interesul, daca moneda se depreciaza, sa micsoreze pretul de export si nicidecum sa-l mareasca. Acest comportament de marja nu inseamna ca devalorizarea-deprecierea va fi fara de efect asupra balantei comerciale. Modificarea cursului va trece printr-un canal de transmisie diferit, care este cel al profiilitatii. In cautarea competitivitatii prin pret, exportatorii prefera o marja de profit avantajoasa. Aceasta marja va comanda renilitatea intreprinderilor din sectorul de export si va permite institiile suplimentare, necesare sporirii ulterioare a competitivitatii. Problema se rezuma, in final, la o chestiune de timp. Se va opta, la inceput, pentru o extindere minima a partilor de piata, in favoarea unui profit mai ridicat care sa permita o ameliorare ulterioara a competitivitatii prin pret. Aceasta optiune presupune, deci, un arbitraj in timp (termen lung sau mediu, contra termen scurt). Tarile care detin avantaje ati, altele decat preturile, vor fi avantajate.
In afara de aceste consideratii, literatura economica recenta mai invoca si efectele de "histerezie" (hysteresis) si, respectiv, de "cap de pod" (beachhead) sau "gatuire" (bottlenecks) .
Termenul de histerezie corespunde, in fizica, intarzierii efectului asupra cauzei, cand un corp este supus unui impuls crescand, apoi descrescand. in economie, concluzia la care s-a ajuns este ca, oricum, nu se va reni la starea initiala. Ideea de histerezie permite sa intelegem de ce exportatorii reactioneaza doar partial si cu intarziere la modificarea cursului. In consecinta, trebuie sa ne asteptam la o rigiditate de reactie din partea fluxurilor comerciale. Celelalte abordari motiaza ideea acelor contraforte care impiedica redresarea mecanica a balantei sub impactul cursului de schimb. Modificarea cursului va fi lipsita de sens daca nu va fi sustinuta prin politici economice adecvate. Este vorba, de fapt, de o combinatie de politici: bugetare, structurale, monetare, cu atat mai mult cu cat comportamentele microeconomice isi pun amprenta asupra preturilor.
Abordarea prin prisma comportamentelor de marja demonstreaza, odata in plus, ca eficienta devalorizarii-deprecierii depinde de indeplinirea acelor conditii la care m-am referit anterior.
Abordarea monetarista si critica acesteia
Punctul de dere bazat pe relatia intre masa monetara si soldul balantei, dezvoltat initial de serviciile de cercetare din cadrul FMI a fost, ulterior, reluat si aprofundat de R. Mundell (1968), J. Frenkel si H. Johnson (1976)** .
Cu toate ca, la inceput, punctul de dere monetarist a prezentat un interes deosebit, ulterior au aparut o serie de critici, incepand cu F. Hahn (1959)*** si continuand cu V. Levy-Garboua si B. Weymuller (1979)**** sau M. Wittman (1979)***** . in primul rand, ipotezele de la care s-a pornit par astazi exagerate. La aceasta, se adauga insuficienta mecanismelor invocate in caz de dezechilibru. Reducerea decalajului intre stocul de moneda dorit si stocul de moneda oferit apare ca realizabila doar pe termen lung, fara a se sti cat va dura, de fapt, aceasta perioada, mai ales ca este vorba de o politica monetara restrictiva.
Pentru a intelege mai bine, sa pornim de la ideile de baza: "orice dezechilibru al balantei de plati este de origine monetara" (H. Johnson), iar excedentul sau deficitul sunt tratate global, ca rezultat al sumei operatiunilor curente si cele ale contului de capital, altele decat cele apartinand autoritatilor monetare. Acest sold al balantei globale reflecta dezechilibrul pietei monetare.
In cazul regimului cursurilor fixe, in conditii de concurenta perfecta, situatia unei tari mici care preia preturile internationale poate fi reprezentata prin 5 ecuatii simple:


Mc = PK(y) (1)
P = S » P' (2)


M0 = D + R-S (3)
R = (Mc-m0)/S (4)


R = B , (5)
unde
Mc - reprezinta cantitatea de moneda ceruta (cererea), M0 - cantitatea oferita, P - nilul preturilor interne, P' - nilul preturilor straine, S cursul de schimb,
R - variatia rezerlor in moneda straina,


D - creditul intern,
B - soldul balantei.
Ecuatia (1) reprezinta functia obisnuita a cererii de moneda, unde Mc depinde de nilul real al preturilor. Ecuatia (2) este relatia paritatii puterilor de cumparare, in baza careia preturile sunt aceleasi, in functie de cursul de schimb. Identitatea (3) stipuleaza ca oferta de moneda este egala cu creditul intern la care se adauga rezerle detinute de autoritati. Se exclude, in consecinta, orice idee de sterilizare a variatiilor rezerlor, la nilul creditului intern. Variatia rezerlor R este egala cu diferenta intre cererea si oferta de moneda (4). Din aceasta ecuatie (4) se deduce ca orice dezechilibru "ex ante" intre oferta si cererea de moneda se traduce printr-un dezechilibru, corespunzator soldului global al balantei de plati.In situatia sistemului in care preturile sunt determinate prin cursul de schimb si nilul preturilor straine, soldul balantei de plati reflecta dezechilibrul pietei monetare. Se pot formula, in continuare, ecuatiile:
B = h (Mc - Mo) (6)


Mc - M0 B < 0 (deficit) (7)
Mc - M0 > 0 B > 0 (excedent (8)In final, soldul balantei de plati joaca un rol de supapa. in caz de deficit (ecuatia 7), daca exista exces de moneda, agentii economici se vor debarasa de aceasta. Conform legii lui Walras, se va produce o reducere a stocului de moneda (procesul de ajustare combinata stoc-flux), contrapartida fiind reprezentata prin excedentul valorii bunurilor si serviciilor importate, valoare masurata in baza cursului de schimb in vigoare. in cazul inrs (ecuatia 8), respectiv situatia cererii de moneda in exces, contul extern va furniza cantitatea de moneda care lipseste.
Aceste conditii permit sa se inteleaga modul de reechilibrare a balantei, in caz de deficit. Daca deficitul are drept cauza oferta de moneda in exces, scaderea cursului va aa drept efect cresterea nilului general al preturilor. Agentii economici vor fi obligati, in consecinta, sa-si reduca cheltuielile, pentru a putea mentine nilul real al incasarilor. Ulterior, se va produce o crestere a nitului, in raport cu cheltuielile, resilindu-se astfel echilibrul extern (reconstituirea rezerlor). in cazul excedentului, situatia se inrseaza.
Dupa cum se poate observa, abordarea monetarista se refera la balanta globala. Faptul ca evita orice referinta la balantele partiale (balanta curenta, balanta contului de capital) ingreuiaza identificarea cauzelor care au produs dezechilibrul: specializare defectuoasa, scurgeri de capital. Totodata, raspunsul la intrebarea de ce moneda joaca un rol exclusiv si de ce alte acti nu au o influenta similara in cadrul acestei abordari este ambiguu. Daca se va aa in dere si piata valorilor mobiliare, se poate ajunge la concluzia ca dezechilibrul balantei de plati reflecta un dezechilibru al acestei piete, compatibil cu cel al pietei de moneda.
Autorii citati arata ca abordarea monetarista nu este foarte productiva: aceasta conceptie clasico-modernista nu poate fi aplicata problemelor concrete ridicate de balantele de plati contemporane intrucat se refera la un echilibru static pe termen lung, problemele pe termen scurt si mediu fiind ignorate. Or, tocmai acestea din urma sunt problemele cu care se confrunta cel mai mult politica economica. Pentru a intelege mai bine, pot fi facute, in continuare, cateva precizari.
Abordarea clasica, liberala, pe aceasta tema, se opune celei mercantiliste care facea din balanta de plati campul privilegiat al inter-ntionismului statal. Teoria "ajustarilor automate" emisa de catre Hume, pe la mijlocul secolului XVIII, va demola conceptia mercan-tilista. Orice excedent tranzitoriu, arata Hume, va provoca cresterea rezerlor, deci a monedei in circulatie, consecinta fiind cresterea preturilor, ceea ce va contribui la degradarea competitivitatii globale a tarii in cauza si va tinde, in final, la anularea "automata" a respectivului excedent.
Abordarea moderna, in termeni monetari, va reformula aceasta che teorie. Orice asa-zis dezechilibru al balantei de plati are, in mod necesar, o origine monetara, consecutiva cresterii rezerlor sau adoptarii unei politici monetare expansioniste. Crearea de moneda nedorita ii va incita pe agentii economici de a se debarasa de aceasta, ceea ce va provoca scaderea pretului relativ al monedei, respectiv inflatia si caderea cursului pe piata de schimb.Intr-un sistem al cursurilor flotante si intr-o perspectiva ideala, ajustarile ar trebui sa se realizeze, in mod exclusiv, prin cursul de schimb. Abordarea monetarista mai sustine si ca dezechilibrele pot fi determinate doar prin diferentele de inflatie existente intre tari ( modulul 7). Prin intermediul si datorita cursurilor flotante, aceste diferente ar trebui sa fie imediat corectate: o tara in care inflatia este mai puternica va dea moneda sa depreciindu-se in aceeasi proportie (teoria paritatii preturilor de cumparare). Flotarea monedelor ar trebui sa neutralizeze influenta monedei asupra structurii balantei de plati, intrucat, conform conceptiei monetaristilor, dezechilibrele au, intotdeauna, o cauza monetara, flotarea ar trebui sa permita chiar renuntarea la insasi notiunea de "ajustare". Intr-o astfel de lume ideala, soldurile ar fi, deci, mereu la nilul optim.
Astfel de abordari au putine sanse sa se rifice in practica. In lumea reala, a deceniului in curs, nu mai putem afirma, cu deplina certitudine, ca o tara "deficitara" isi va dea, in mod sistematic, moneda depreciindu-se. Soldul curent joaca un rol nesigur in formarea cursurilor de schimb. Exemplul clasic: aprecierea dolarului in anii 1980-l985 a fost insotita de o degradare a balantei curente americane. Chiar daca moneda se va deprecia efectiv, aceasta nu inseamna ca se va obtine sau atinge starea de echilibru. La sfarsitul deceniului trecut, excedentele germane au crescut, intr-o perioada in care marca se aprecia in raport cu dolarul. Daca dispar cauzele initiale ale dezechilibrului, de exemplu printr-o supraevaluare a monedei, fluxurile reale nu revin la situatia initiala. Firmele japoneze au profitat de cresterea dolarului, in perioada mentionata mai sus, reusind sa imteze retele de export in SUA, retele care au supravietuit, ulterior, in faza de depreciere a dolarului.
Din aceste moti, economistii inca increzatori in efectul pozitiv al ajustarilor prin cursul de schimb considera ca deprecierile trebuie sa fie puternice, pentru a putea compensa inertiile semnalate. Ele pot doar sa insoteasca politicile macroeconomice corecti dar, nicidecum sa se constituie in baza unei relansari economice reale.





Politica de confidentialitate
Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact