StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Libertate financiara
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » finantele intreprinderilor
Trimite articolul prin email Riscul de faliment : Finantele intreprinderilor Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Riscul de faliment



Riscul de faliment


Pentru ca o intreprindere sa reziste conditiilor de pe piata, este necesar ca aceasta sa fie solvabila, adica sa aiba capacitatea de a face fata obligatiilor scadente la un moment dat. Criteriile principale care stau la baza identificarii intreprinderilor in dificultate sunt[1]:

insolvabilitatea, adica activul nu este suficient pentru achitarea datoriilor;




supraindatorarea, caz in care gradul de indatorare este atat de mare incat compromite capacitatea intreprinderii de a face fata datoriilor scadente;

existenta unor fapte de natura sa compromita continuarea activitatii.

Intreprinderile in dificultate se caracterizeaza, intre altele, prin:

scaderea rentabilitatii si a volumului de activitate;

folosirea unor tehnici si instrumente de conducere neperformante;

situatie financiara dificila;

grad scazut de utilizare a capacitatii de productie.

Riscul de faliment apare deci atunci cand intreprinderea este incapabila de a face fata angajamentelor a 848b12i sumate fata de terti, deci este strans legat, asadar, de starea de solvabilitate, si, mai ales, de starea capacitatii de plata.

Riscul de faliment este determinat de mai multe cauze:

a) cauze externe:

pierderea unui client important sau falimentul acestuia;

falimentarea unui furnizor de baza;

falimentarea bancii la care intreprinderea isi are contul de baza;

politica agresiva a concurentei care conduce la eliminarea intreprinderii de pe piata;

netinerea pasului cu realizarile tehnologice, ceea ce conduce la scaderea competitivitatii produselor si pierderea pietei;

lipsa cererii pe piata a produselor fabricate;

costul ridicat al materiilor prime;

blocajele existente in economie pot duce la reducerea volumului incasarilor in numerar;

neluarea in considerare a unor reglementari pe linia protectiei mediului emise din timp etc.

b) cauze interne:

management defectuos in politica de investitii, ce conduce la realizarea unor capacitati de productie al caror produs este supus unor dese innoiri, ca urmare a schimbarii gusturilor consumatorilor;

dotarea tehnica neperformanta; mentinerea in exploatare a unor utilaje si echipamente cu productivitate redusa ce produc incarcarea gestiunii calitatii productiei;

pierderi repetate din activitatea de exploatare;

politica neprudentiala de indatorare in perioade de instabilitate economica;

deteriorarea rotatiei activelor circulante;

politica eronata in domeniul creditului comercial.


Cresterea numarului falimentelor in economiile concurentiale a determinat pe analistii financiari sa incerce gasirea unor metode de predictie a riscului de faliment pentru a se putea actiona in directia redresarii intreprinderilor in dificultate. Dintre metodele utilizate in teoria si practica financiara pentru analiza riscului de faliment, noi vom detalia in continuare cele mai frecvent utilizate, respectiv:

analiza statica patrimoniala, cu ajutorul:

fondului de rulment;

metodei ratelor de solvabilitate si lichiditate;

analiza dinamica;



metoda empirica de control al riscului;

metoda scorurilor.


Fondul de rulment si analiza riscului de faliment


Conform teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura echilibrul maselor bilantiere de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli financiare:

Activ imobilizat ≤ Capitalul permanent

Activ circulant ≥ Datorii de exploatare


Asa dupa cum am mai aratat in capitolele precedente, pornind de la regulile de mai sus, Fondul de rulment este un indicator important in aprecierea situatiei financiare a societatii, reprezentand partea din resursele financiare permanente care asigura finantarea activelor circulante reinnoibile permanent.

Aprecierea corespunzatoare a semnificatiei fondului de rulment pentru echilibrul financiar necesita luarea in considerare a duratei medii a activelor si pasivelor, care in practica nu sunt egale decat ca exceptie.

Daca activele circulante se rotesc (deci devin lichide) mai repede decat obligatiile, inseamna ca intreprinderea poate sa-si asigure echilibrul financiar. Un exemplu clasic in acest sens il reprezinta situatia intreprinderilor din sectorul distributiei, a caror activitate se caracterizeaza printr-o rotatie rapida a activelor circulante, datorita incasarii in numerar a vanzarilor (a clientilor) si o rotatie mai lenta a obligatiilor pe termen scurt, datorita termenelor de plata favorabile, acordate de furnizori. In aceste conditii, echilibrul financiar e compatibil nu numai cu un fond de rulment mai mic ca valoare, dar si cu un fond de rulment negativ .

Daca activele circulante se rotesc mai lent decat obligatiile pe termen scurt (deci timpul de transformare a activelor in lichiditati depaseste timpul de achitare a obligatiilor), mentinerea echilibrului financiar necesita un fond de rulment pozitiv si de valoare ridicata.

Desi nu exista o relatie simpla si clara intre fondul de rulment si riscul de faliment al firmei, totusi prin calculul acestui indicator se pot pune in evidenta anumite semnale. Insa, pentru a obtine niste concluzii obiective, analiza fondului de rulment trebuie sa fie intregita cu alte tipuri de analiza a riscului de faliment a firmei, pe care le vom prezenta in continuare.


Analiza statica a riscului de faliment prin metoda ratelor


Solvabilitatea reprezinta capacitatea unitatii patrimoniale de a face fata obligatiilor pe termen lung care rezulta fie din angajamente anterioare contractate, fie din operatii curente, fie din prelevari obligatorii. Nivelul solvabilitatii, ca masura a riscului de faliment a firmei, cel mai adesea se apreciaza prin:

- rata indatorarii, respectiv raportul DATORII / TOTAL PASIV,

- levierul DATORII / CAPITALURI PROPRII.

O solvabilitate foarte buna se apreciaza pentru o rata a indatorarii mai mica de 50% si un levier mai mic de 100%. Pentru intreprinderi solide, cu legaturi statornice fata de creditori se pot admite rate de indatorare de pana la 67% (doua treimi datorii in pasiv) si, respectiv, levier de pana la 200%.

O masura empirica a solvabilitatii se poate face prin rezerva de indatorare calculata ca diferenta dintre potentialul de indatorare (90% din activele fixe corporale) si indatorarea efectiva:

Rezerva indatorare = Potential indatorare - Total credite contractate


Marimea rezervei de indatorare evidentiaza libertatea de care dispune intreprinderea in apelarea la surse externe de capital.


Lichiditatea reprezinta capacitatea elementelor patrimoniale ale firmei de a deveni lichide (stocurile vandabile, creantele incasabile etc.). Ratele de lichiditate exprima capacitatea intreprinderii de a plati datoriile curente ce vor deveni scadente pe termen scurt. Lichiditatea se mai intalneste in literatura de specialitate si in activitatea practica in multe variante, cum sunt:

a) Lichiditatea generala, care compara ansamblul lichiditatilor potentiale asociate activelor circulante la ansamblul datoriilor scadente sub un an, astfel:

Permite aprecierea gradului de acoperire a datoriilor pe termen scurt de catre activul circulant. Ea trebuie sa aiba o valoare de minim 1,2 1,8 (Bogdan, I.). Sub 1 inseamna ca activele circulante nu asigura lichiditate pentru stingerea datoriilor pe termen scurt, firma fiind intr-o situatie financiara critica, deci in zona de risc de firma.

Rata este menita sa releve posibilitatile intreprinderii de a-si transforma mai mult sau mai putin rapid bunurile in lichiditati si de a-si reinnoi resursele de finantare pe termen scurt de care poate dispune. Acest indicator pune in evidenta importanta si calitatea bunurilor patrimoniale la care ea poate face apel atunci cand este nevoita sa-si achite, la scadenta, datoriile contractate pe termen scurt, valoarea economica a activelor sale circulante.

b) Lichiditatea curenta ( intermediara):

Aceasta rata reflecta posibilitatea activelor circulante concretizate in creante si trezorerie de a acoperi datoriile curente. Se exclud stocurile din activele circulante, acestea constituind elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii si lichiditatii lor. Indicatorul exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora datoriile pe termen scurt din creante si disponibilitati. Aceasta rata, de regula subunitara indicatorul are valori normale intre 0,5 si 1 (Hada, T.), insa bancile impun, adesea, o limita minima a acestei rate de 0,8 trebuie analizata si interpretata cu prudenta prin luarea in calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creantelor (numarul de clienti, ponderea lor in totalul creantelor etc.).


c) Lichiditatea la vedere ( imediata) se calculeaza in modul urmator:

= peste 0,3

Aceasta rata asigura interfata elementelor celor mai lichide ale activului cu obligatiile pe termen scurt. Interpretarea ratei trebuie sa mai implice si alte informatii privind conditiile de desfasurare a activitatii. Desi, teoretic, o rata ridicata indica o lichiditate, respectiv o solvabilitate ridicata, ea poate avea si alte semnificatii, ca de exemplu, o folosire mai putin performanta a resurselor disponibile. De asemenea, o valoare ridicata a acestei rate nu este o garantie a solvabilitatii daca celelalte active au un grad redus de lichiditate. O valoare scazuta a ratei de lichiditate imediata poate fi perfect compatibila cu mentinerea echilibrului financiar daca intreprinderea minimizeaza valoarea incasarilor sale, detinand in schimb valori de plasament, creante, stocuri usor mobilizabile in concordanta cu exigibilitatea obligatiilor la termen.


Dupa cum am putut observa, aceste rate exprima cantitativ diferite grade de lichiditate ale ansamblului de active, fara a analiza calitatea lichiditatii acestora. De aceea, ele trebuie interpretate cu prudenta. Comparatia cu intreprinderi similare din sector si/sau comparatia cu rezultate anterioare ale acestor rate conduc la concluzii mult mai fiabile.




Analiza dinamica a riscului de faliment


Permite diagnosticarea si explicarea dezechilibrului financiar, evidentiat prin analiza statica. Cele doua tipuri de analiza sunt deci complementare si trebuie facute in acelasi timp.

Analiza dinamica porneste de la fluxurile de fonduri, determinate de operatiunile de exploatare si de operatiunile de capital (de investitii si de finantare), evidentiate in tabloul de trezorerie.

Instrumentele operationale ale acestei analize sunt (precizam si principalele relatii sintetice de determinare a indicatorilor, desi unii au fost, deja, mentionati, in capitolele anterioare):

excedentul de trezorerie al exploatarii: ETE = EBE ΔNFR,

in care:

EBE = excedentul brut de exploatare

ΔNFR = variatia nevoii de rulment.

Exprima cash-flow-ul degajat de activitatea de exploatare (Amortizare + Profit din exploatare - ΔNFR).

capacitatea de autofinantare: CAF = EBE - Cheltuieli financiare - Impozit pe profit

Exprima cash-flow-ul potential al activitatii de gestiune (amortizare + profit net).

autofinantarea: A = CAF - Dividende prelevate

cash-flow-ul: CF = CAF

In conditii de crestere zero si absenta investitiilor de mentinere, cash-flow-ul este egal cu capacitatea de autofinantare (Amo + PN).

Pornind de la acesti indicatori, analiza riscului de faliment apeleaza la ratele si indicatorii de rambursare a datoriilor si de autonomie financiara:

a) Rata capacitatii de rambursare (DAT/CAF), care, pe termen lung si in regim permanent, ar trebui sa fie mai mica de 3 sau de 4 ani. O rata mai mare de 6 este un bun semnal al intrarii intreprinderii in stare de insolvabilitate.

b) Rata capacitatii de plata a dobanzilor (EBIT + Amo )/Dob, care trebuie sa fie superioara unei referinte istorice sau sectoriale care s-a inregistrat la firme sanatoase.

c) Rata autonomiei financiare (CAF/Rambursarea datoriilor financiare stabile) ar trebui sa fie mai mare decat doi. O astfel de rata mai mica decat unu dovedeste iminenta unui risc important de incapacitate de plata.

d) Excedentul de trezorerie al exploatarii (ETE) poate exprima el insusi capacitatea de rambursare a datoriilor. Ca nivel minim, analistii preconizeaza un nivel al ETE cel putin egal cu cheltuielile financiare (ETE ≥ cheltuielile financiare). Mai sigur, capacitatea de rambursare se asigura daca ETE - Impozit pe profit ≥ Cheltuielile financiare + Rambursarea anuala a datoriilor.


Pentru detectarea riscului de faliment, reputatul specialist citat la inceputul capitolului (I. Stancu) afirma ca acest lucru se mai poate face prin metode empirice si prin metoda scorului.

In opinia acestuia, metoda empirica de control al riscului se realizeaza prin estimarea probabilitatii de producere a evenimentelor adverse (nedorite): pierdere, incapacitate de plata, faliment. Aceasta metoda apreciaza ca intreprinderea este performanta daca probabilitatea de producere a evenimentelor adverse este sub limita de 5 - 10%. La randul lor, evenimentele adverse sunt graduale in exprimarea non-performantei intreprinderii:

- mai putin periculoasa se considera starea in care accidental intreprinderea inregistreaza pierderi. Un control al riscului se asigura daca amortizarea este mai mare decat pierderea si, in consecinta, CAF ≥ 0;

- mai periculoasa este situatia de incapacitate de plata. Aceasta se apreciaza a fi evidenta atunci cand capacitatea de autofinantare este inferioara rambursarii anuale a datoriilor: CAF < Ramburs dat. fin. sau Rata autonom. fin. < 1;

- in sfarsit, cea mai alarmanta este starea potentiala de faliment atunci cand intreprinderea inregistreaza capitaluri proprii negative, respectiv atunci cand activele reale sunt mai mici decat datoriile totale: ANC < 0; Activ real < Datorii totale.


Metoda formala, este o alta modalitate de determinare a riscului de faliment si consta in calculul unei functii scor de clasificare si estimare a probabilitatii ca intreprinderea sa fie sanatoasa sau in dificultate.

Despre aceasta functie scor, ca modalitate de estimare a riscului de faliment, vom vorbi in capitolul urmator.




Hada Teodor, Finantele agentilor economici din Romania, Ed. Intelcredo, Deva, 1999, pg. 197






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre finantele intreprinderilor

Functiile sl organizarea finantelor in economia de piata
Continutul finantelor private
Modelul de piata al rentabilitatii si riscului valorilor mobiliare
Modelul de evaluare a activelor financiare (capm) si modelul de arbitraj (apt)
Teoria optiunilor: fundamentele unei optiuni
Teoria optiunilor: utilizarea si evaluarea optiunilor
Decizia de investitii in mediu cert
Intreprinderea, ca un portofoliu de investitii
Selectionarea proiectelor de investitii probabiliste cu ajutorul capm
Decizia de finantare
Politica de dividend
Influenta structurii capitalurilor asupra valorii intreprinderii
Evaluarea patrimoniala si financiara a intreprinderii
Evaluarea mixta a intreprinderii
Analiza rezultatelor intreprinderii
Tabloul de finantare
Diagnosticul financiar al rentabilitatii si al riscului intreprinderii
Necesitatile de finantare a activitatii intreprinderii
Bugetele intreprinderii
Bugetul vanzarilor
Bugetul productiei
Bugetele liniare si neliniare ale exploatarii
Previziunea trezoreriei
Determinarea necesarului de finantare a ciclului de exploatare (nfce)
Finantarea ciclului de exploatare
Costul creditelor de trezorerie si costul creditelor de scont
Teoria pietelor financiare
Politica de investitii
Politica de finantare si de dividend
Evaluarea intreprinderilor
Analiza financiara
Gestiunea financiara pe termen scurt
Gestiunea financiara pe termen lung
Planificarea financiara
Necesitatea, continutul economic sl functiile finantelor romaniei
Finantele sl activitatea financiara a intreprinderii
Sistemul financiar-bancar
Investitiile intreprinderii, finantarea sl amortizarea lor
Gestiunea activelor s! pasivelor circulante
Bugetul de venituri sl cheltuieli al intreprinderii
Veniturile, cheltuielile si profitul agentilor economici din industrie
Mecanismul financiar al romaniei
Politica financiara a firmei
Capitalurile intreprinderii
Veniturile bugetare ale romaniei din impozitele directe
Imprumuturile de stat
Bugetul de stat
Cheltuieli bugetare ale romaniei
Asigurarile sociale de stat
Asigurarile de bunuri, persoane sl raspundere civila
Atragerea economiilor banesti ale populatiei la casa de economii sl consemnatiuni
Datoria publica externa







































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare