StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Libertate financiara
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale Fise fiscale Situatii financiare Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » finantele intreprinderilor
Trimite articolul prin email Structura si politica financiara a intreprinderii. gestiunea financiara : Finantele intreprinderilor Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Structura si politica financiara a intreprinderii. gestiunea financiara



STRUCTURA SI POLITICA FINANCIARA A INTREPRINDERII. GESTIUNEA FINANCIARA




1. Structura financiara a intreprinderii


Structura financiara a intreprinderii reflecta compozitia capitalurilor acesteia.




Capitalurile intreprinderii pot fi proprii si imprumutate, cu mentiunea ca primele se obtin in special prin autofinantare si aportul asociatilor, proprietarilor sau actionarilor, iar capitalurile imprumutate se obtin prin credite pe termen scurt, mediu si lung.

Capitalurile proprii, impreuna cu fondurile imprumutate pe termen lung si mediu, alcatuiesc capitalul permanent. Acesta se caracterizeaza printr-o mai mare stabilit 111f52b ate in timp fata de acea parte a capitalului total care apare sub forma fondurilor imprumutate pe termen scurt si care are un caracter fluctuant, chiar pe perioade foarte scurte.Stabilirea unei structuri financiare este o decizie care tine de politica financiara. Este, in primul rand , vorba de a decide cum trebuie facuta repartizarea finantarii intre creditele pe termen scurt si capitalurile permanente. In al doilea rand, in cadrul capitalului permanent se pune aceeasi problema, a proportiei care trebuie stabilita intre fondurile proprii si cele imprumutate pe termen mediu si lung. Unii manageri financiari prefera sistemul imprumuturilor pe termen scurt, caci ofera mai multa suplete, iar altii prefera finantarea din capitalurile permanente, deoarece este mai putin costisitoare. In aceste sens, este necesar sa se tina seama de topul de finantare care trebuie sa fie cel mai bine adaptat la natura investitiilor, acestea putand fi:

- investitii de natura activelor fixe;

- investitii de natura activelor circulante;

Activele fixe trebuie sa fie finantate prin capitaluri permanente, deoarece reprezinta o nevoie stabila pe o perioada indelungata. In schimb activele circulante trebuie sa fie finantate atat dintr-o parte a capitalului permanent denumita fond de rulment, cat si din credite pe termen scurt. Acoperirea financiara din capitalul permanent si din credite pe termen scurt a ciclului de exploatare este reclamata de caracterul stabil al unei parti a nevoilor de active circulante, precum si de fluctuatiile mari pe care le sufera acestea, ca urmare a modificarii conditiilor de aprovizionare, de productie si de comercializare.

Importanta structurii financiare decurge in special din influenta imprumuturilor asupra rentabilitatii fondurilor proprii , din asigurarea autonomiei intreprinderii si din riscul financiar generat de contractrea de datorii.

Structura financiara a intreprinderii necesita o analiza temeinica, in care scop agentii economici si organismele care acorda credite calculeaza anumite rate de indatorare, care permit sa se examineze compozitia sau repartitia capitalurilor.



Printre ratele care se folosesc mentionam:

a) Rata de indatorare ( Ri ) care se calculeaza astfel:

Ri= datorii pe termen lung si mediu / capitaluri proprii

Aceasta rata indica marimea si proportia capitalului propriu in raport cu imprumuturile contractate pe termen lung si mediu. Din nivelul acestei rate se deduce daca o intreprindere poate sau nu sa mai contracteze datorii, cunoscand ca fondurile proprii nu trebuie sa fie mai mici decat cele imprumutate.

b) Rata de autonomie financiara ( Ra )

Ra = datoria totala/capital propriu




2. Politica financiara




Politica financiara reprezinta o componenta a politicii generale a intreprinderii, avand o insemnatate deosebita asupra constituirii, repartizarii si folosirii fondurilor, in scopul realizarii programelor economice curente si de dezvoltare, al cresterii eficientei ciclurilor de exploatare si de investitii si a intregii activitati. Intre politica economica generala si cea financiara exista convergente. Politica financiara are misiunea de a rezolva aspecte legate de metode de procurare a fondurilor, stabilirea pe destinatii rationale si folosirea eficienta a acestora, asigurarea echilibrului financiar, fixarea preturilor, reducerea costurilor capitalului etc. si trebuie sa fie adaptata permanent la conditiile concrete ale fiecarei intreprinderi. Deciziile de politica financiara se sprijina pe structura financiara adoptata de intreprindere in functie de obiectivele sale, de rentabilitate, de crestere si de risc. Principalele sarcini ale politicii financiare constau in alegerea unui ritm de crestere a capitalului economic si a modalitatilor de finantare ale acestei cresteri, deoarece o asemenea alegere guverneaza sporirea capitalului financiar si gradul de autonomie a intreprinderii.

Scopul intreprinderii este de a obtine profit, al carui nivel depinde de cresterea capitalului financiar.

In acest cadru, intreprinderea va cauta sa-si maximizeze capitalul economic prin dubla decizie de investitii si de finantare. Cresterea capitalului ridica problema costului finantarii, dar si pe cea a proportiei dintre capitalurile proprii si cele imprumutate. Costul capitalului se refera la cheltuielile de procurare si de folosire a tuturor mijloacelor de finantare, fiind un indicator care permite managerului financiar sa selecteze investitiile si sursele de acoperire financiara a acestora.

Asupra politicii financiare a intreprinderii exercita o influenta destul de mare actionarii, imprumutatorii, statul si alti factori din mediul inconjurator. Acest mediu isi pune amprenta asupra activitatii economico-financiare si politicii financiare printr-o serie de constrangeri, cum sunt: inflatia sau cresterea preturilor, innoirea tehnologiei,exercitarea controlului din partea organismelor de credit, conditiile politice si sociale, politica monetara, fiscalitatea, etc. O decizie fundamentala de politica financiara, dupa cum rezulta de mai sus, se refera la alegerea mijloacelor de finantare care consta in determinarea, pe de o parte a volumului finantarii externe in comparatie cu finantarea interna, iar pe de alta parte in alegerea compozitiei finantarii externe: capital propriu sau imprumuturi.

Managerul financiar determina mai intai suma totala a necesarului de finantat si apoi trebuie sa hotarasca atat asupra partii care va fi finantata din capitalul permanent in opozitie cu creditele pe termen scurt, cat si asupra repartitiei intre fonduri proprii si cele imprumutate. Buna asigurare cu fonduri si alegerea tipului de finantare care se adapteaza ,mai bine la conditiile intreprinderii reprezinta o sarcina principala a managerului financiar. In acest scop, se intocmeste un plan de finantare pe termen lung care grupeaza utilizarile de fonduri si resursele previzibile spre a se realiza echilibrul financiar global. Daca resursele financiare interne nu sunt suficiente, diferenta va putea fi finantata din resurse externe, adica prin majorari de capital sau imprumuturi pe termen mediu si lung, eventual si din credite pe termen scurt. In legatura cu imprumuturile, o decizie politica financiara consta in alegerea formei acestora- pe termen lung, mediu sau scurt- pentru a raspunde mai bine marilor intreprinderi si a se obtine costuri cat mai reduse.

Resursele financiare interne constituite prin autofinantare provin nu numai din profit, ci si din amortizare, iar un aspect al politicii financiare il reprezinta si accelerarea acesteia.



3. Gestiunea financiara


Gestiunea financiara poate fi definita ca un ansamblu de decizii si activitati care concura la reglarea si la ajustarea fluxurilor financiare si a fondurilor, la gospodarirea resurselor financiare ale intreprinderii.



Domeniul gestiunii financiare include gospodarirea activelor fixe, colecatrea capitalurilor si deciziile de intrebuintare a acestora pe anumite destinatii, definirea unei politici de rezultate si de crestere economica etc.

Mentinerea echilibrului financiar si a unui nivel minim de rentabilitate a utilizarii fondurilor reprezinta un obiectiv specific al gestiunii financiare. Starea de echilibru care permite firmei sa asigure in orice moment plata datoriilor sale poate fi numita , in sens restrans, lichiditate, cu mentiunea ca de mentinerea acesteia depinde nu numai autonomia, ci si existenta intreprinderii. Astfel, se poate afirma ca lichiditatea reprezinta un obiectiv esential al gestiunii financiare.

Mentinerea lichiditatii firmei depinde si de marimea surplusului monetar care este generat in special de rentabilitatea activitatii.

Orice decizie privind utilizarea fondurilor trebuie sa raspunda nu numai criteriului de lichiditate, ci si celui de rentabilitate. Lipsa de rentabilitate sau o rentabilitate insuficienta pune in pericol lichiditatea si mentinerea capitalului. Lichiditatea si rentabilitatea, ca obiective ale gestiunii financiare sunt elemente care intervin in definirea politicii generale a firmei.

Activitatile care tin de gestiunea financiara sunt guvernate de obiectivele stabilite prin politica generala a intreprinderii

Aceste activitati sunt foarte eterogene, referindu-se la rezolvarea unor probleme de trezorerie, colectarea si utilizareafondurilor pentru toate categoriile de investitii, controlul realizarii investitiilor, previziunea si analizele necesare pregatirii deciziilor etc.

Scopurile gestiunii financiare pot fi sintetizate astfel:

- asigurarea echilibrului financiar si a rentabilitatii;

- cresterea activelor si a cifrei de afaceri;

- asigurarea flexibilitatii, care permite intreprinderii sa se adapteze la niste conditii dificile sau sa sesizeze noi oportunitati de profit sau de crestere.

Scopurile gestiunii financiare se pot controla cu ajutorul mai multor indicatori, intre care putem aminti: nivelul fondului de rulment in comparatie cu necesarul, gradul de indatorare, rentabilitatea economica, ratele de crestere a cifrei de afaceri, capacitatea de autofinantare, volumul lichiditatii etc.

Gestiunea financiara se inscrie intr-un sistem de previziune si de control menit sa asigure administrarea relatiilor pe termen lung si scurt in mediul inconjurator. In acest scop in intreprinderi se elaboreaza planuri strategice si pe termene medii si scurte, care reflecta resursele financiare si utilizarile lor.

Gestiunea financiara are un domeniu foarte larg, impunand rezolvarea in special a doua probleme esentiale:

- echilibrarea ansamblului de fluxuri privind incasarile si platile, adica asigurarea echilibrului financiar;

- rentabilitatea folosirii fondurilor, astfel incat sa se asigure atat remunerarea lor, cat si dezvoltarea firmei.

Rezolvarea ambelor probleme impune efectuarea unui control riguros asupra intregii activitati a intreprinderii.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre finantele intreprinderilor

Functiile sl organizarea finantelor in economia de piata
Continutul finantelor private
Modelul de piata al rentabilitatii si riscului valorilor mobiliare
Modelul de evaluare a activelor financiare (capm) si modelul de arbitraj (apt)
Teoria optiunilor: fundamentele unei optiuni
Teoria optiunilor: utilizarea si evaluarea optiunilor
Decizia de investitii in mediu cert
Intreprinderea, ca un portofoliu de investitii
Selectionarea proiectelor de investitii probabiliste cu ajutorul capm
Decizia de finantare
Politica de dividend
Influenta structurii capitalurilor asupra valorii intreprinderii
Evaluarea patrimoniala si financiara a intreprinderii
Evaluarea mixta a intreprinderii
Analiza rezultatelor intreprinderii
Tabloul de finantare
Diagnosticul financiar al rentabilitatii si al riscului intreprinderii
Necesitatile de finantare a activitatii intreprinderii
Bugetele intreprinderii
Bugetul vanzarilor
Bugetul productiei
Bugetele liniare si neliniare ale exploatarii
Previziunea trezoreriei
Determinarea necesarului de finantare a ciclului de exploatare (nfce)
Finantarea ciclului de exploatare
Costul creditelor de trezorerie si costul creditelor de scont
Teoria pietelor financiare
Politica de investitii
Politica de finantare si de dividend
Evaluarea intreprinderilor
Analiza financiara
Gestiunea financiara pe termen scurt
Gestiunea financiara pe termen lung
Planificarea financiara
Necesitatea, continutul economic sl functiile finantelor romaniei
Finantele sl activitatea financiara a intreprinderii
Sistemul financiar-bancar
Investitiile intreprinderii, finantarea sl amortizarea lor
Gestiunea activelor s! pasivelor circulante
Bugetul de venituri sl cheltuieli al intreprinderii
Veniturile, cheltuielile si profitul agentilor economici din industrie
Mecanismul financiar al romaniei
Politica financiara a firmei
Capitalurile intreprinderii
Veniturile bugetare ale romaniei din impozitele directe
Imprumuturile de stat
Bugetul de stat
Cheltuieli bugetare ale romaniei
Asigurarile sociale de stat
Asigurarile de bunuri, persoane sl raspundere civila
Atragerea economiilor banesti ale populatiei la casa de economii sl consemnatiuni
Datoria publica externa







































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare