Capacitatea de folosinta a persoanei fizice

CAPACITATEA DE FOLOSINTA A PERSOANEI FIZICE

NOTIUNEA SI CARACTERELE JURIDICE ALE CAPACITATII DE FOLOSINTA

Definitie: Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este acea parte a capacitatii civile care consta in aptitudinea omului de avea drepturi si obligatii civile, de a fi subiect individual de drept civil

Din aceasta definitie este obligatoriu retinerea a trei elemente esentiale

capacitatea de folosinta a persoanei fizice este o parte a capacitatii civile a omului

ea consta in aptitudinea omului de a avea drepturi si obligatii

aceste drepturi si obligatii sunt civile, iar nu drepturi si obligatii in general

Sunt incidente dispozitiile art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954.

Sediul materiei se gaseste in Decretul nr. 31/1954, Decretul nr. 32/1954 decretul nr. 212/1974 pentru ratificarea Pactului international privind drepturile civile si politice ale omului, Decretul nr. 47/1990, ratificat prin Legea nr. 18/1990 referitor la Conventia internationala privind drepturile copilului etc.

Persoana fizica are capacitatea juridica generala, care este compusa din suma capacitatilor de ramura. Astfel fiind, printre aceste capacitati de ramura, 232i87c persoana fizica va avea si capacitatea civila. Ea este compusa din capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

Capacitatea de folosinta este premisa, necesara, obligatorie a capacitatii de exercitiu; prin urmare, persoana fizica nu poate avea capacitate de exercitiu fara a avea, in prealabil, capacitatea de folsinta.

Capacitatea de folosinta prezinta urmatoarele caractere juridice: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea si universalitatea.

Continutul caracterelor juridice:

Legalitatea

Acest caracter consta in insusirea acestei capacitati de a nu putea fi reglementata decat prin lege, sub toate aspectele sale:instituire, inceput, continut, incetare.

In alti termeni, capacitatea de folosinta a persoanei fizice este exclusiv de domeniul legii, ea nefiind de domeniul vointei individuale.

Generalitatea

Exprima aptitudinea generala si abstracta a a omului de a avea toate drepturile si obligatiile civile.

Inalienabilitatea

Reprezinta insusirea capacitatii de folosinta a persoanei fizice de a nu putea forma obiect de renuntare, in tot sau in parte, si nici obiect de instrainare

Egalitatea capacitatii de folosinta a persoanei fizice

Se stie ca un principiu fundamental al dreptului civil roman este acela al egalitatii in fata legii cvile.

Universalitatea

Acest caracter consta in insusirea capacitatii de folosinta de a fi recunoscuta, atribuita tuturor oamenilor

INCEPUTUL CAPACITATII DE FOLOSINTA

Data nasterii reprezinta data inceputului capacitatii de folosinta, conform dispozitiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954.

Data nasterii reprezinta regula, si se dovedeste in cele mai multe cazuri, cu actul de stare civila care este "certificatul de nastere" eliberat in conditiile legii, care are o rubrica speciala consacrata acestui aspect: data nasterii(an, luna,zi), indiferent ca inregistrarea este in termen ori tardiva.

Potrivit legii nasterea copilului trebuie declarata in 15 zile, de catre cei oblgati de lege la aceasta. Peste acet termen dar nu mai tarziu de 1 an, inregistrarea nasterii se aproba de primar. Peste 1 an de la nastere, inregistrarea nasterii se poate face numai in temeiul unei hotari judecatoresti ramasa definitiva.

Exceptia dobandirii capacitatii de folosinta de la data conceptiunii

Potrivit art.7 alin.2 din Decretul nr.31/1954 , drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu.

Cu privire la capacitatea succesorala a persoanei fizice, art.654 C.civ.prevede : "Pentru a succede trebuie neaparat ca persoana ce succede sa existe in momentul deschiderii succesiunii. Copilul conceput se considera ca exista.

Copilul nascut mort este considerat ca nu exista."

Rezulta ca in mod exceptional, in ce priveste drepturile copilului, acesta este socotit ca exista de la data conceptiei, cu conditia sa se nasca viu (art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 si art. 654 din Codul civil in materie succesorala).

Conform art. 61 din Codul familiei, timpul legal al conceptiunii este perioada cuprinsa intre a 300-a si a 180-a zi dinaintea nasterii copilului. Deci termenul de conceptie este de 121 de zile, cuprins intre momentele precizate.

Exceptia pe care o avem aici se mai numeste in doctrina, si capacitatea de folosinta anticipata.

Pentru a-si gasi aplicarea exceptia privind dobandirea capacitatii de folosinta din momentul conceptiunii este necesar sa fie intrunite cumulativ doua conditii:

sa fie vorba numai despre drepturile, iar nu si despre obligatiile copilului; Aceasta conditie decurge din insasi natura exceptiei, si este o masura de favoare pentru copilul conceput dar nenascut inca. Aceasta prevedere legala prezinta un interes de netagaduit. De exemplu, daca in timpul sarcinii mamei sotul acesteia decedeaza, in lipsa prevederii care ia in considerare ca subiect de drept si pe copilul nenascut dar conceput, acesta ar fi trebuit sa fie exclus de la mostenirea tatalui sau, ceea ce ar crea o grava injustitie)

copilul sa se nasca viu (legea romana nu impune si conditia potrivit careia copilul sa fie viabil ci numai sa se nasca viu). Este suficient sa se detecteze existenta aerului in alveolele pulmonare prin proba .., pentru a se dovedi imprejurarea ca acel copil s-a nascut viu si ca a respirat macar o singura data.

Prezumtiile stabilite de art.61 C.Fam si natura lor

Exceptia dobandirii cu anticipatie a capacitatii de folosinta indica drept data a acestei dobandiri data conceptiunii. Cum aceasta data nu poate fi stabilita post factum cu exactitate, legiuitorul a instituit prezumtia timpului legal al conceptiunii.

Conform dispozitiilor art. 61din Codul familiei, legiuitorul a avut in vedere doua prezumtii:

Prezumtia gestatiei celei mai lungi (de 300 de zile) si a gestatiei celei mai scurte (de 180 de zile);

Prezumtia ca era posibila conceptiunea copilului in oricare dintre zilele intervalului de timp cuprins intre a 300-a si a 180-a zi anterioara nasterii acestuia.

Prima prezumtie este o prezumtie absoluta, in cea de a doua este o prezumtie relativa.

Prima prezumtie-prezumtie absoluta

Aceasta inseamna ca nu poate fi rasturnata prin proba contrarie. Deci este inadmisibila proba care ar tinde la o asemenea rasturnare, deoarce s-ar ajunge ca, prin hotarare judecatoreasca, sa se modifice legea, ceea ce este nepermis.

Cea de-a doua prezumtie formeaza obiect de controversa, sub aspectul naturii sale, in sensul ca este admisibila proba care tinde sa stabileasca-neindoielnic- ca era posibila conceptiunea numai intr-o anumita portiune a intervalului de 121 de zile, cu exculderea celeilalte parti a acestui interval legal.

Important pentru capacitatea succesorala.

CONTINUTUL CAPACITATII DE FOLOSINTA A PERSOANEI FIZICE.

Regulile de determinare a continutului capacitatii de folosinta.

Continutul capacitatii de folosinta consta in aptitudinea omului de a avea toate drepturile si obligatiile de natura civila.

Continutul capacitatii de folosinta se obtine din reunirea a doua laturi latura activa - aptitudinea omului de a avea drepturi subiective civile - si a laturii pasive - aptitudinea omului de a avea obligatii civile.

Acest continut al capacitatii de folosinta a persoanei juridice il intalnim in toate cazurile, cu exceptia capacitatii de folosinta anticipata, in care este cuprinsa doar aptitudinea de a dobandi drepturi subiective civile, iar nu si obligatii.

Continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice este determinat de mai multe elemente:

1. continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice se stabileste prin raportarea la sistemul legislativ al unui stat, in vigoare la un moment dat.

Avem in vedere cadrul legislativ al unui stat la un moment dat care configureaza drepturile si obligatiile civile, largind sau restrangand sfera acestora limitele, restrictiile capacitatii de folosinta stabilite prin continutul actelor normative; reglementarile actelor normative in materia dreptului civil, dar si in materia altor ramuri ale dreptului, care au tangenta cu configurarea capacitatii de folosinta. In sistemul legislativ amintit se includ nu numai reglementarile nationale interne, ci si reglementarile internationale.(pacte, conventii internationale privind drepturile civile ale omului) adoptate de un anumit stat.

intinderea reala a continutului capacitatii de folosinta a persoanei juridice se determina numai prin luarea in considerare a ingradirilor acestei capacitati, astfel cum acestea sunt stabilite de legislatia unui stat, la un moment dat.

pentru stabilirea continutului capacitatii de folosinta a persoanei fizice trebuie avute in vedere nu numai izvoarele specifice ale dreptului civil, ci si actele normative care sunt izvoare specifice pentru alte ramuri de drept, in masura in care se refera la elemente ale continutului acestei capacitati (ex.Codul penal, Legea contenciosului administrativ)

stabilirea continutului capacitatii de folosinta a persoanei fizice se face cu luarea in considerare numai a aptitudinii omului de a fi titular de drepturi si obligatii civile, iar nu si de alta natura, apartinand altor ramuri de drept.

In concluzie cele patru reguli se pot exprima in doua propozitii:

1.- contiuntul capacitatii de folosinta a persoanei fizice este dat de aptitudinea omului de a avea toate drepturile si obligatiile civile

2.- in acest continut nu intra drepturile interzise prin ingradirile capacitatii de folosinta si cele apartinand altor ramuri de drept.

Ingradirile capacitatii de folosinta

Intinderea si limitele continutului capacitatii de folosinta a persoanei fizice pot fi verificate prin analiza incapacitatilor prevazute numai de lege.

Dupa finalitatea acestora, incapacitatile pot fi

a) cu caracter de sanctiune

b) cu caracter de ocrotire sau protectie a persoanei.

In raport de modul in care opereaza, exista

a) incapacitati care opereaza de plin drept

b) incapacitati determinate ca efect al unei hotarari judecatoresti.

In raport de izvorul lor, deosebim intre

a) incapacitati stabilite de legea civila

b) incapacitati stabilite de legea penala.

Ingradirile cu caracter de sanctiune

a) sunt acelea pe care le intalnim in legislatia penala, cum ar fi:

i)           pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi;

interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani

degradarea militara

confiscarea averii partiala sau totala

dreptul de a alege si de a fi ales in organele puterii de stat sau in functii elective publice

dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat

dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii

drepturile parintesti

dreptul de a fi tutore sau curator

Dintre drepturile prevazute mai sus pentru dreptul civil prezinta relevanta numai ultimele doua drepturi.

De retinut: Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi incepe dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescriptia executarii pedepsei. 

ii)        pedepsele accesorii, consta in interzicerea unor drepturi din cele prevazute mai sus pe perioada detentiunii, pedeapsa inchisorii atragand de drept interzicerea acestor drepturi

b) Ingradirile cu caracter de pedeapsa civila au in vedere:

i) decaderea drepturilor parintesti (art. 109 din Codul familiei);

ii) ingradirile incluse in pedepsele civile stabilite in materie succesorala (art. 655, 713 si 712 din Codul civil). Este vorba despre nedemnitatea succesorala si acceptarea fortata a mostenirii.

Sunt nedemni de a succede si prin urmare exclusi de la succesiune

condamnatul pentru ca a omorat sau a incercat sa omoare pe defunct

acela care a facut in contra defunctului o acuzatie capitala, declarata de instanta calomnioasa

mostenitorul major care avand cunostinta de omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei

Acceptarea fortata, creditorii eredelui pot pe baza unei hotarari judecatoresti sa-l oblige pe erede la acceptarea succesiunii daca acesta a refuzat-o in paguba lor.

Ingradirile cu caracter de protectie privesc

a) incapacitatile stabilite in Codul civil, in cuprinsul textelor de la art. 806, 807, 809, 810, 833, 1307, 1308, 1309,

- donatiile si dispunere prin testament, minorul sub 16 ani, doctorii care au tratat o persoana

- vanzarea facuta intre soti

- nu se pot face adjudecatari prin persoane interpuse,

1. tutorii ai averii celor de sub a lor tutela

2. mandatarii ai averii ce sunt insarcinati sa vanda

3. administratorii ai averii comunelor sau stabilimentelor incredintate ingrijirii lor

4. oficiantii publici ai averilor statului ale caror vanzari se fac printransii

b) incapacitatile prevazute de Codul familiei, cum sunt cea de la art. 128, care opreste incheierea actelor juridice intre tutore, sot, o ruda in linie dreapta sau fratii si surorile tutorelui, pe de o parte, si minor, de alta ori cea de la art. 133 alin. 3 din Codul familiei conform caruia minorul nu poate sa faca donatii si nici sa garanteze obligatiile altei persoane.

Mai pot fi semnalate ingradiri ale capacitatii de folosinta in materia dreptului comercial. Este vorba de incapacitati, incompatibilitati pe care le prevede Legea in 31/1990, cu modificarile ulterioare.

Incompatibiltati care interzic persoanelor ce detin anumite functii sau profesii legate de interesele generale ale societatii sa exercite comertul cu carcater profesional:

functia de judecator sau procuror

functionarii publici

ofiterii si diplomatii

persoanele care exercita profesii liberale, avocatii, notarii publici, arhitectii

Decaderile impuse de instanta judecatoreasca, sanctiunea interzicerii de a exercita o activitate comerciala, in general pentru fapte infractionale savarsite de comerciant si care in mod direct sau indirect au legatura cu activitatea pe care o presteaza. 

INCETAREA CAPACITATII DE FOLOSINTA

Capacitatea de folosinta inceteaza la moartea persoanei, conform dispozitiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954.

Legea are in vedere doua situatii, si anume moartea constatata fizic, direct prin examinarea cadavrului uman si ipoteza persoanei disparute, caz in care moartea nu poate fi constatata fizic, direct, fiind necesara declararea judecatoreasca a mortii.

In cazul mortii fizic constatate, data mortii este cea inscrisa in actul medical constatator al decesului, iar in ipoteza mortii declarate judecatoresti data mortii rezulta din hotararea judecatoreasca declarativa de moarte definitiva si irevocabila, in cuprinsul careia se mentioneaza care este data mortii persoanei.

In ce priveste declararea judecatoreasca a mortii, sediul materiei este reprezentat de art. 16-21 din Decretul nr. 31/1954 si de art. 36-43 din decretul nr. 32/1954.

Declararea judecatoreasca a mortii constituie o institutie juridica, ce grupeaza ansamblul normelor juridice care urmaresc tocmai aceasta finalitate. Totodata, declararea judecatoreasca a mortii reprezinta si un mijloc juridic de determinarea a momentului incetarii capacitatii de folosinta. Exista atat o necesitate sociala de a determina moartea persoanei disparute cat si o necesitate a familiei celui disparut de a se reglementa situatia juridica a acestuia.

Conform art. 16 din decretul nr. 31/1954, declararea judecatoreasca a mortii trebuie precedata de declararea judecatoreasca a disparitiei sau, intr-o situatie speciala, de exceptie, aceasta se poate face fara ca anterior sa se fi urmat procedura declararii judecatoresti a disparitiei.

Declararea judecatoreasca a disparitiei are valoarea unei conditii de fond necesare pentru a se trece la declararea mortii persoanei in discutie.

Persoana care lipseste de la domiciliu poate fi declarata disparuta printr-o hotarare judecatoreasca daca a trecut 1 an de la momentul ultimelor stiri din care rezulta sa persoana era in viata. Termenul de 1 an se calculeaza fie de la data stabilita prin probe ca fiind data ultimelor stiri din care rezulta ca persoana era in viata ori de la data ultimei zi a lunii sau a anului calendaristic in care sunt cunoscute stiri din care rezulta ca persoana era in viata.

Pentru declararea judecatoreasca a disparitiei, cererea trebuie adresata instantei de la ultimul domiciliu al persoanei disparute. Dupa primirea cererii instantei dispune ca organele primariei si ale politiei sa culeaga informatii cu privire la persoana in cauza.

Cererea se afiseaza la ultimul domiciliu al persoanei disparute si la primarie.

Daca este cazul, se va dispune sesizarea autoritatii tutelare.

Dupa trecerea a 45 de zile de la afisarea cererii se fixeaza termen, cu citirea partilor. Participarea procurorului este obligatorie, iar judecata se face ascultand concluziile acestuia.

Hotararea judecatoreasca de declarare a disparitiei, dupa ce a ramas definitiva, se afiseaza timp de 30 de zile la avizierul instantei si la primaria ultimului domiciliu al persoanei disparute.

Prin hotararea de declarare a disparitiei nu se pune problema mortii persoanei. Pronuntarea acesteia este numai o procedura legala necesara a se putea trece la declararea judecatoreasca a mortii.

Poate fi declarata moarta, prin hotarare judecatoreasca, persoana cu privire la care a fost pronuntata o hotarare de declarare a disparitiei, daca de la data ultimelor stiri din care rezulta ca era in viata au trecut 4 ani.

Hotararea judecatoreasca declarativa de moarte nu poate fi pronuntata daca nu au trecut 6 luni de la data afisarii extrasului de pe hotarare prin care s-a declarat disparitia.

Rezulta ca, pentru declararea judecatoreasca a mortii trebuie sa existe o hotarare de declarare a disparitiei, definitiva si irevocabila, de la data ultimelor stiri cu privire la existenta persoanei sa fi trecut cel putin 4 ani; de la data afisarii extrasului de pe hotararea declarativa a disparitiei sa fi trecut cel putin 6 luni.

Exista si posibilitatea ca declararea judecatoreasca a mortii sa nu fie precedata de procedura declararii judecatoresti a disparitiei.

In conformitate de dispozitiile art. 16 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, atunci cand persoana a disparut intr-o imprejurare exceptionala, care indreptateste a se presupune decesul (legea prevede exemplificativ: fapte de razboi, accidente de cale ferata, naufragiu si altele asemanatoare) iar de la data imprejurarii disparitiei persoanei a trecut cel putin un an, aceasta poate fi declarata moarta, fara a se mai declara in prealabil disparitia sa.

Declararea judecatoreasca a mortii se face dupa aceeasi procedura ca si declararea judecatoreasca a disparitiei.

Data mortii este aceea stabilita, conform imprejurarilor, in hotararea judecatoreasca declarativa de moarte. Daca probe rezulta ultima zi in care s-a produs imprejurarea in care a avut loc disparitia aceasta va fi mentionata in hotarare, iar in ipoteza in care, fata de probele administrate, nu poate fi determinata ziua imprejurarii in care a avut loc disparitia, termenul de 1 an se va socoti fie de la sfarsitul lunii in care s-a produs imprejurarea in care a avut loc disparitia, fie de la sfarsitul anului calendaristic, atunci cand nu se poate stabili nici luna, daca hotararea declarativa de moarte nu a fost precedata de o hotarare judecatoreasca declarativa a disparitiei.

Este posibila rectificarea datei mortii, daca se dovedeste ca adevarata o alta data.

Daca persoana declarata moarta este in viata, se poate solicita oricand anularea hotararii judecatoresti declarative de moarte.

In acest scop, trebuie formulata o actiune in anularea hotararii declarative de moarte, pe care o poate face orice persoana interesata si, in primul rand, cel care a fost declarat mort si a reaparut.

Competenta de solutionare revine instantei care a pronuntat hotararea declarativa de moarte. Instanta va judeca de urgenta cauza, cu ascultarea concluziilor procurorului.

Prin hotararea judecatoreasca de anulare a hotararii declarative de moarte, persoana este considerata a fi in viata) se inlatura lipsa capacitatii de folosinta a acesteia si se pune problema restituirii bunurilor care au trecut la prezumtivii mostenitori.

In ce priveste raporturile juridice dintre persoana care a reaparut si mostenitorii acesteia, care vor restitui bunurile in functie de buna sau de reaua lor credinta si raporturile juridice dintre persoana care a reaparut si subdobanditorii unor bunuri din succesiune, vom prezenta in continuare cateva aspecte.

Cu privire la subdobanditori, solutia va avea in vedere buna sau reaua lor credinta si natura actului, care poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Subdobanditorul de buna credinta si cu titlu oneros nu este obligat sa inapoieze bunurile.

Mai trebuie discutata si problema la care se refera art. 21 din decretul nr. 31/1954, cu privire la situatia comorientilor. Exista o astfel de situatie atunci cand mai multe persoane decedeaza in aceeasi imprejurare, fara a se putea stabili ca una a supravietuit celeilalte. Legea le considera ca fiind decedate in aceeasi clipa.

Pentru a ne afla in prezenta comorientilor este necesar ca persoanele sa fi decedat in aceeasi imprejurare si, din toate datele, sa nu se poata determina care dintre persoane a murit inainte si care a supravietuit. De asemenea, intre aceste persoane trebuie sa existe vocatie succesorala reciproca. In conformitate cu dispozitiile art. 654 din Codul civil, pentru a succede trebuie ca persoana sa existe. Daca cele doua persoane sunt considerate a fi murit in aceeasi imprejurare, in aceeasi clipa, atunci ele nu se vor mosteni una pe cealalta si vor da nastere la doua linii succesorale diferite.