StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept general
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Principiile dreptului



PRINCIPIILE DREPTULUI

            1. NOTIUNEA PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE (GENERALE) ALE DREPTULUI




Principiile de drept sunt ideile conducatoare (prescriptiile fun­damentale) ale continutului tuturor normelor juridice. Ele au atat un rol constructiv, cat si unul valorizator pentru sistemul de drept, in sensul ca ele cuprind cerintele obiective ale societatii, cerinte cu manifestari specifice in procesul de constituire a dreptului si in procesul de realizare a sa. Rolul constructiv al principiilor dreptului este subliniat in relatia specifica momentului creerii dreptului; acest moment este marcat atat de influenta traditiei cat si a inovatiei. Traditia, in planul tehnicii juridice, propune vechile sale modele, urmare a unui respectabil proces de acumulare, iar inovatia tinde sa impuna alte modele, adecvate necesitatilor momentului in care se realizeaza reglementarea. In acest sens 'principiile generale ale unui sistem constituie ansamblul propozitiilor directoare carora le sunt subordonate atat structura cat si dezvoltarea sistemului'[1].

Cuvantul principiu vine de la latinescul principium, care inseamna inceput, obarsie, avand si sensul de element fundamental. Orice principiu este deci un inceput in plan ideal; el poate fi, de asemenea, o sursa, o cauza de actiune.

Un principiu se poate prezenta sub diferite forme: axiome, deductii, dar in special ca o generalizare de fapte experimentale. Atunci cand generalizarea acopera o totalitate a acestor fapte ex­perimentale, suntem in prezenta unui principiu general. Existenta unor principii directoare se impune ca necesara. 'Ideile directoare sunt pentru gandire ceea ce instinctele sunt pentru anima 454h77e le'[2].

Principiile generale ale dreptului imbratiseaza un mare numar de cazuri concrete, ele rezuma fie aprecierile individuale ale relatiilor juridice, fie elementele lor de drept (sub forma unor definitii).

Rolul principiilor de drept este subliniat mai intai in relatia specifica procesului de creatie legislativa. Legiuitorul are in vedere principiile generale in momentul in care construieste solutii juridi­ce care sa satisfaca necesitatile de viata. Principiile de drept contribuie insa in mod hotarator si la cunoasterea unui sistem juridic.

             2. DELIMITAREA PRINCIPIILOR DREPTULUI

Un principiu general de drept este rezultatul unei experiente sociale si o reflectare a unor cerinte obiective ale evolutiei socie­tatii, ale convietuirii sociale, ale asigurarii acelui echilibru necesar intre drepturile unora si obligatiile altora. Pentru intelegerea prin­cipiilor de drept este utila departajarea lor de concepte, de norme si de axiome juridice.

 

a) Exista o anumita corelatie intre principiile fundametale ale dreptului (care se constituie in spiritul ideii de justitie si care exprima elementele de continut cele mai importante ale dreptului) si categoriile si conceptele juridice. Aceasta corelatie consta in aceea ca, conceptele si categoriile juridice servesc ca elemente de mijlocire pentru principiile fundamentale ale dreptului, iar acestea, la randul lor, dau continut concret categoriilor juridice.

Unitatea gandirii juridice nu poate fi inteleasa decat in diver­sitatea categoriilor si conceptelor sale. Acestea apar ca adevarate puncte nodale ale teoriei dreptului. Constituirea categoriilor si conceptelor dreptului se bazeaza pe un act de evaluare a actiunilor umane in raport cu sistemul juridic instituit. Aprecierea, evaluarea actiunilor umane din punctul de vedere al criteriilor juridice, presupune existenta unui sistem de idealuri, principii si norme. Prin intermediul categoriilor si conceptelor juridice (spre exemplu, patrimoniul, cetatenia, subiectul de drept etc.) juristul va proceda la stabilirea naturii juridice a unui fenomen.

Reprezentand parti in structura in dezvoltare a gandirii juridice, categoriile dreptului sunt preluate de la un sistem juridic la altul, fiind valabile atata timp cat exista relatiile sociale pe care le sintetizeaza.

In aceasta lumina, rolul principiilor generale este tocmai acela de a pune de acord sistemul juridic cu schimbarile sociale, proces in cadrul caruia conceptele si categoriile juridice dau principiilor continut concret, le asigura functionalitatea.



 

b) Principiile generale de drept se delimiteaza de normele pozitive ale dreptului. Dreptul este prin definitie o ordine normativa, dispunand de forme de realizare cu totul specifice fata de toate celelalte norme sociale.

In general, normele sociale sunt principiile cele mai simple care reglementeaza relatiile dintre oameni. Normele juridice se rapor­teaza la principiile dreptului cel putin in doua sensuri: normele contin, descriu, statuteaza cele mai multe din principiile dreptului; functionarea principiilor se realizeaza apoi prin aplicarea in practica a conduitei prescrise de norme.

In raport cu principiile, normele juridice au insa o valoare explicativa mult mai mica; ele isi propun sa conserve valori nu sa explice ratiunea existentei acestora.

Spre deosebire de norme, principiile fundametale au valoare explicativa, ele continand temeiurile existentei, evolutiei si transformarii dreptului.

c) Principiile generale se deosebesc si de axiomele, maximele si aforismele juridice. Axiomele, maximele si aforismele juridice reprezinta mici sinteze, cu un grad de cuprindere mult mai mic decat principiile generale si cu un rol limitat in interpretarea fenomenului juridic. Ele rezulta din experienta si din traditie.

3. ORIGINEA PRINCIPIILOR DREPTULUI

Cautarea si explicarea originii principiilor dreptului a constituit o preocupare permanenta pentru scolile si curentele de gandire juridica. In fapt, problema s-a confundat de cele mai multe ori cu explicarea si interpretarea fenomenului juridic ca atare, cu des­cifrarea pozitiei sale in sistemul legaturilor dintre oameni. Asa cum am vazut, in constiinta primelor formatiuni sociale normele apar ca porunci divine impuse oamenilor. 'Nimeni nu stie de unde vin legile; ele sunt vesnice' scria Sofocle in Antigona.

Scoala dreptului natural gaseste in ratiunea umana izvorul cons­tant si general al principiilor juridice. Ele sunt imuabile, valabile pentru orice timp si orice loc.

In general, se poate remarca faptul ca indiferent daca a fost vorba de orientarile pozitiviste, jusnaturaliste sau istorice, justificarea fundamentului dreptului, a principiilor sale generale, calauzitoare, s-a facut plecandu-se de la consi­derarea dreptului ca instrument al asigurarii libertatii si egalitatii oamenilor in raporturile dintre ei sau in raporturile lor cu statul, independent de variatiile istorice in care s-au configurat instrumen­tele juridice de garantare si realizare practica a libertatii si egalitatii.

4. IMPORTANTA TEORETICA SI PRACTICA A STUDIERII PRINCIPIILOR DREPTULUI

Principiile generale de drept sunt prescriptiile fundametale care canalizeaza crearea dreptului si aplicarea sa. Ele sunt strabatute de o dubla dialectica – externa si interna. Dialectica externa priveste dependenta principiilor de ansamblul conditiilor sociale, de structura societatii in ansamblu. O privire generala asupra evolutiei sistemelor de drept si a principiilor conducatoare ne indica faptul ca ritmul transformarii acestora este, in general lent[3]. Dialectica interna a principiilor dreptului priveste ansamblul legaturilor interne caracterstice sistemului juridic, interferentele partilor sale componente.

In privinta utilitatii practice a studiului principiilor generale ale dreptului, problema merita atentie cel putin din doua unghiuri: a) Principiile dreptului traseaza linia directoare pentru sistemul juridic. Fara ele dreptul n-ar putea fi conceput. In acest sens, principiile de drept exercita o actiune constructiva, ele orienteaza activitatea legiuitorului; b) Principiile generale au rol si in ad­ministrarea justitiei. Cei insarcinati cu aplicarea dreptului, trebuie sa cunoasca nu numai 'litera' legii, ci si 'spiritul' sau, iar prin­cipiile de drept alcatuiesc chiar 'spiritul legii'. Omul de drept trebuie sa constate nu numai 'pozitivitatea' legii, el trebuie sa-si explice si ratiunea existentei sale sociale, suportul social al drep­tului, legatura sa cu valorile sociale.

In sfarsit, in cazuri determinate, principiile de drept tin loc de norma de reglementare, atunci cand, intr-o cauza civila sau comerciala, legea tace, judecatorul solutionand cauza in temeiul principiilor generale de drept.

In concluzie, actiunea principiilor dreptului are ca rezultat con­ferirea certitudinii dreptului – garantia acordata indivizilor contra imprevizibilitatii normelor coercitive – si a congruentei sistemului legislativ – adica concordanta legilor, caracterul lor social verosimil, oportunitatea lor.

5. PREZENTAREA ANALITICA A PRINCIPIILOR GENERALE ALE DREPTULUI




Principiile de drept sunt extrase din dispozitiile constitutionale sau sunt deduse pe cale de interpretare.

A. Asigurarea bazelor legale de functionare a statului

Un prim principiu este acela al asigurarii bazelor legale de functionare a statului. Actiunea acestui principiu constituie premisa existentei statului de drept. Caracteristica fundamentala a statului de drept o constituie, in aceasta lumina, cucerirea pe cale legala a puterii si apoi exercitarea sa in conformitate cu cerintele legalitatii, ceea ce implica si simtul compromisului, adica recunoasterea legitimitatii partiale a argumentelor celorlalti.

In statul de drept intinderea puterii trebuie sa fie compensata de scurtimea duratei sale (a celor ce o detin), izvorul oricarei puteri politice sau civile trebuie sa fie vointa suverana a poporului, iar aceasta trebuie sa-si gaseasca formule juridice potrivite de exprimare in asa fel incat puterea poporului sa poata functiona in mod real ca o democratie. Pentru acest motiv trebuie sa existe acele canale intermediare prin care circula puterea, sa fie stabilite garantii constitutionale eficiente pentru realizarea separatiei si autolimitarii puterilor in stat.

B. Principiul libertatii si egalitatii

Intr-o societate democratica, statul – organismul politic care dispune de forta si decide cu privire la intrebuintarea ei – garanteaza juridic si efectiv libertatea si egalitatea indivizilor, adica procedeaza la propria sa limitare.

Nu poate exista egalitatea decat intre oameni liberi si nici libertate decat intre oameni a caror egalitate este consfintita juridic. Egalitatea priveste echilibrul vietii, iar libertatea priveste capacita­tea oamenilor de a actiona fara oprelisti: principiul general al liber­tatii se difuzeaza in ramurile dreptului fie sub forma libertatilor ge­nerale, fie sub forma libertatilor individuale. 'In timp ce libertatile generale indica un set de protectii, libertatile civile definesc canale­le libere si pozitive si ariile activitatii si participarii umane”[4]. Aceste libertati sunt solidare, in sensul ca afectarea uneia produce o reactie in lant, deranjand pe toate celelalte. Astfel, libertatea de gandire este strans legata de libertatea de exprimare, libertatea cuvantului, libertatea de a scrie si de a publica etc. In constitutii si in documentele internationale privind drepturile omului sunt inscrise aceste libertati. Realizarea lor in practica relatiilor sociale a necesitat sacrificii. Asa cum nota Jhering, pentru a stabili ca omul e o fiinta libera, ca are dreptul la libertate, au trebuit mai multe sfortari ca pentru a stabili ca pamantul se invarteste in jurul soarelui.

In planul realizarii efective a libertatii sociale, rolul dreptului se materializeaza in ingradirea inclinatiei unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place, in neutralizarea acelei suspiciuni difuze a autoritatilor politice fata de gruparile neconformiste si in inlaturarea tuturor barierelor si a discriminarilor ce persista in calea asigurarii sanselor egale de manifestare si progres pentru toti oamenii.

C. Principiul responsabilitatii

Responsabilitatea insoteste libertatea. Trebuie operata o demar­catie neta intre libertate si liberul - arbitru.

Responsabilitatea este un fenomen social; ea exprima un act de angajare a individului in procesul integrarii sociale. Libertatea omului se infatiseaza dintr-un intreit punct de vedere: libertatea in raport cu natura, libertatea in raport cu societatea si libertatea omului in raport cu sine insusi. In ordinea de idei care ne intereseaza, aceea a libertatii ca fundament ontologic al responsabilitatii, avem in vedere sensul libertatii sociale a omului (cunoastere, decizie, actiune). Concepand responsabilitatea ca o asumare a raspunderii fata de rezultatele actiunii sociale a omului, se admite faptul ca actiunea sociala este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilitatii, pe de o parte, iar pe de alta parte ca libertatea este o conditie fundamentala a responsabilitatii. Fiind legata de actiunea omului, responsabilitatea apare ca fiind intim corelata cu sistemul normativ. Nivelul si masura responsabilitatii sunt apreciate in functie de gradul si continutul procesului de transpunere constienta in practica a prevederilor normelor sociale.

Dobandind dimensiunea responsabilitatii, individul nu se mai afla in situatia de subordonare 'oarba' si supunere neinteleasa fata de norma de drept, ci in situatia de factor care se raporteaza la normele si valorile unei societati in mod activ si constient[5].

D. Principiul echitatii si justitiei

Acest principiu readuce in prim plan problema existentei unor prescriptii fundamentale preexistente, desprinse din ratiune sau dintr-o ordine supraindividuala si al caror scop este acela de a da siguranta vietii sociale. Intre acestea se numara si echitatea si justitia. Cuvantul echitate vine de la latinescul aequitas, care inseamna: potrivire, dreptate, cumpatare, nepartinire. La greci, si anume la Aristotel, termenul ('epieiheia') avea mai mult valoarea unei justitii sociale, al carui scop era acela de a indrepta legea acolo unde ea era deficitara din cauza caracterului sau universal.



Justitia, (sora romana a lui Dike), reprezinta acea stare generala ideala a societatii, realizabila prin asigurarea pentru fIecare individ in parte si pentru toti impreuna a satisfacerii drepturilor si intere­selor lor legitime.

Prin finalitatea sa, justitia se situeaza printre principalii factori de consolidare a celor mai importante relatii sociale, intrucat ea intruchi­peaza virtutea morala fundamentala menita a asigura armonia si pacea sociala, la a caror realizare contribuie deopotriva regulile religioase, morale, juridice.

La romani justitia se fonda pe principiul moral al dreptatii, ei asezand la baza justitiei acel honeste vivere (a trai cinstit).

Morala crestina influenteaza continutul ideii de justitie. Plecand de la idealismul lui Platon si de la categoriile de 'bine' 'pacat' si 'expiere', crestinismul construieste o intreaga metafizica teologica bazata pe 'justitia divina'. Sfantul Augustin si Toma d'Aquino fac distinctie intre legea divina, legea naturii si legea omeneasca. Exista o ierarhie a legilor; in varful piramidei se plaseaza legile eterne, divine, care dau continut legilor naturii, la baza piramidei stand legile omenesti (dreptul pozitiv).

In concluzie, aceasta enumerare si analiza a principiilor generale ale dreptului, subliniaza faptul ca o buna cunoastere a unui sistem juridic nu poate sa nu porneasca de la examinarea modului in care ideile conducatoare (principiile) sunt reflectate in acel sistem. Aceasta este explicatia faptului ca in epoca noastra atat practicienii, cat si teoreticienii dreptului manifesta un interes crescut pentru principiile de drept. Acest interes este remarcat atat in ce priveste normele si institutiile dreptului intern, cat si in domeniul dreptului international contemporan.

Principiile generale constituie, in acest sens, fundamentul prin­cipiilor de ramura. Plecand de la principiile generale, stiintele juridice de ramura formuleaza o seama de principii specifice, cum ar fi, in dreptul civil: principiul repararii prejudiciului cauzat, desfiintarea unui act initial produce efecte si asupra actului secun­dar, accesorium sequitur principale, in dreptul penal: principiul legalitatii incriminarii (nullum crimen sine lege), in dreptul proce­dural: principiul ascultarii si al celeilalte parti (audiatur et altera pars), in dreptul international public: principiul respectarii trata­telor (pacta sunt servanda) etc.

 



[1] H. Buche, La nature des principes generaux du droit, Revue de Droit international et de Droit compare, 2, 1962, p. 56. Bergel, op.cit., p. 85-105; I. Dogaru, op.cit., p. 113-122; Gh. Lupu, Gh. Avornic, op.cit., p. 99-107; I. Craiovan, op.cit., p. 126-133; Gh. Mihai, R. Motica, op.cit., p. 113-­136; P.C. Vlahide, Repetitia principiilor dreptului civil, vol.l, Europa Nova, 1994; Cr.  Ionescu, Principii fundamentale ale democratiei constitutionale, Lumina Lex, 1997, p. 5-15; Ph. S. James, Introductlon to English Law, London, 1972, p. 5; D. Popescu, A. Nastase, Sistemul prin­cipiilor dreptului international, Ed. Academiei, Bucuresti, 1996, p. 13-20; R. Miga-Besteliu, Drept international public, Ed. AII, 1997, p. 68-74 etc

[2] Beaudant, Le droit individuel et l'Etat, p. 48

[3] R. David, J. Brierly, Major Legal Systems in the World roday, Colher - Marmiilan Lmt., London, 1968, partea 1, titlul III, cap.V

[4] R.E. Macridis, Uberal Democraticy, Contemporary Politicalldeolo­gles. Movements and Recimes. Cambridge, Massachusetts, 1980, p. 20

[5] M. Florea, Responsabilitatea actiunii sociale, Ed. Stiintifica si Enclclopedica, Bucuresti, 1976



loading...






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre drept general









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare