Definitia mandatului european
de arestare. Conceptui de predare
Potrivit art. 1 al Deciziei-cadru, mandatui european de arestare este o decizie
judiciara emisa de autoritatea competenta a unui stat membru, in vederea
arestarii si predarii de catre autoritatea competenta a altui stat membru a
unei persoane solicitate in vederea urmaririi, judecarii sau executarii unei
pedepse sau a unei masuri privative de libertate (este vorba de orice masura
privativa de libertate care a fost dispusa pentru completarea sau inlocuirea
u 424e48e nei pedepse printr-o hotarare penala).
Dupa cum rezulta din definitia data, precum si din
textui sau, Decizia utilizeaza termenul de predare pentru ceea ce, in procedura clasicS, se considera a fi extradare.
Intrebarea care se pune este daca, prin aceasta
Decizie-cadru, Consiliul a creat o noua forma de cooperare internationals intre
statele membre, diferita de extradare. Pomind de la contextui in care a fost
adoptata Decizia-cadru, de la prevederile sale, precum si de la movable aduse
de aceasta in raport cu procedura clasica de extradare18, se poate
afirma ca este vorba de o asemenea situate.
O parte a doctrinei a sustinut insa ca procedura
mandatului european de arestare este o forma a
extradarii. Unii autori au descris Decizia-cadru ca fiind o incercare de
facilitare a extradarii intre statele membre, iar altii
ca fiind o versiune modems a extradarii. Potrivit acestei ultime opinii,
termenul de predare utilizat este un termen
impropriu si, de fapt, procedura bazata pe mandatui european de arestare nu
aduce o noua forma de cooperare internationals intre statele membre ale
Uniunii, ci este vorba doar despre o extradare sub un nume diferit. Autorul
considers ca este vorba de un termen impropriu pomind
de la faptui ca predarea este o forma distincta de remitere a
persoanelor solicitate, care opereazS intre un stat si o organizatie sau
instants internationala.
Interpretarea, potrivit careia mandatui european de arestare nu este o noua forma de cooperare, a
fost insusita deja de unele state membre care nu considers predarea ca fiind un
mecanism nou si diferit de extradare sau o procedura sui generis. Spre
exemplu, Marea Britanie, pentru a implementa Decizia-cadru, a facut
amendamentele necesare la legea privind extradarea, Part I of the
Extradition Act 2003, farS a adopta o noua lege privind mandatui european
de arestare.
Potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie Europeans,
trecerea de la extrSdare la mandatui european de
arestare reprezinta o schimbare totals de directie. Ambele institufii servesc
aceluiasi scop - de a preda catre autoritSrile competente ale altui stat o
persoana care a fost acuzatS sau condamnata pentru savarsirea unei infractiuni,
pentru ca aceasta sa poata fi urmarita, judecata sau supusa executarii unei
pedepse. Insa, aici se tennina asemanarile intre cele doua
institurii. Argumentele avocatului general aduse in favoarea acestei
opinii pornesc de la faptui ca, in timp ce in cazul extradarii, legatura se
stabileste intre doua state suverane, statui solicitant si statui solicitat,
care actioneaza din pozitii independente, in cazul mandatului european de arestare,
ceoperarea este ceruta si acordata in cadrul unui sistem juridic supranational,
armonizat, unde, renuntand partial la suveranitatea lor, statele transfers
anumite competente decizionale si de actionare in favoarea unor organe si institutii
supranationale.
In cazul extradarii functioneaza acel principiul al
cererii, potrivit caruia statui solicitant cere cooperarea statului solicitat, care decide daca sa acorde acea cooperare in functie de
imprejurarile cazului, avand in vedere si motive care depasesc sfera pur
juridica si intra in sfera relatiilor intemationale, unde principiul
oportunitatii are un rol important. in schimb, in procedura
mandatului european de arestare scopul este de a acorda asistenta cuiva cu care
imparti aceleasi principii, valori si obiective.
In concluzie, potrivit opiniei avocatului general, mandatui
european de arestare inlocuieste extradarea cu un nou sistem de predare intre
autoritatile judiciare, sistem bazat pe recunoasterea reciproca, pe libera
circulate a deciziilor judiciare si pe inaltui grad de incredere dintre statele
membre (preambulul Deciziei-cadru, pet. 1, 5, 6 si 10), singura similitudine
intre cele doua sisteme fiind scopul in vederea caruia au fost create.
