StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Arta de a lua DECIZIA CORECTA
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » doctrine si curente » Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Modele sl teorii macroeconomice de crestere economica



Economistii care au studiat cresterea economica in perioada postbelica s-au ocupat, cu precadere, de studierea raportului cantitativ dintre factorii de productie utilizati si rezultatele obtinute, respectiv sporul de produse si de nit in care s-au concretizat aceste rezultate. Principalul instrument de instigatie folosit in acest scop a fost modelul de crestere economica, respectiv o constructie teoretica bazata pe retinerea factorilor de productie esentiali pentru cresterea economica, in viziunea respectivilor autori si corelarea rezultatelor obtinute (a sporului de produse si de nit national) cu modificarile internite in volumul factorilor respectivi si in re


latia dintre ei. Interpretarea cauzelor cresterii economice astfel cercetate, precum si a implicatiilor acesteia a dat nastere teoriilor despre cresterea economica.In primele decenii ale perioadei postbelice specialistii in aceste probleme s-au ocupat mai ales de perfectionarea instrumentarului de analiza si formalizarea matematica a relatiilor dintre factorii cresterii si ritmul cresterii economice. Comentind aceste realizari, I. Sachs apreciaza insa ca problema teoretica fundamentala a stiintei economice contemporane pare a fi cercetarea "regularitatilor" sau "constantelor" pe baza carora are loc dinamica economica, in primul rind, modificarea factorilor care atrag dupa sine schimbari in functiile de productie din diferite tari (proportiile in care se combina diferiti factori de productie)5.
Evolutia postbelica a teoriilor despre cresterea economica si tipologia modelelor de crestere. Gindirea economica dominanta sau conntionala despre cresterea economica din tarile dezvoltate a descris o traiectorie sinuoasa in perioada postbelica. Initial, ginditorii respectivi au fost animati de un puternic optimism, legat, in parte, de trecerea la economia de pace, iar in parte de preponderenta keynesismului si dirijismului, respectiv de speranta stapinirii ciclicitatii economice si a atenuarii sau chiar a eliminarii crizelor din economia contemporana. Practica a aratat insa ca acest optimism nu aa diplina acoperire faptica, intrucit, dupa un scurt timp de euforie, dezechilibrele economice au reaparut. Ulterior, s-a conturat scepticismul fata de modelele si teoriile cresterii economice legat de excesul de matematizare care ingreuna comunicarea nu numai cu marele public, ci chiar si intre specialisti,;precum si de caracterul devastator al cresterii economice, in practica, care a dus la risipa"de resurse si la poluare. La granita dintre deceniile 7 si 8 aceasta nemultumire a imbracat forma unui accentuat pesimism, culminind cu "sindromul apocalipsului" sau oprirea fortata a cresterii economice datorita inmultirii efectelor ei negati si a piedicilor in continuarea ei in forma anterioara.
Ultimele decenii din secolul nostru au fost marcate de alternarea valurilor de speranta si de ingrijorare in legatura cu cresterea economica, tinind seama de schimbarile internite in cercetarea stiintifica, mai ales deplasarea accentului spre procesul mai complicat al dezvoltarii, pentru care cresterea economica este numai una dintre multiplele pirghii care ii stau la dispozitie.
Modelele economice si teoriile despre cresterea economica pot fi clasificate dupa multiple criterii^, dintre care retinem doua mai importante din punct de dere didactic si anume: nilul la care abordeaza problemele (micro-, macro- si mondoeconomic) si baza teoretica de la care pleaca (keynesism, neoclasicis, marxism, radicalism etc.). Referindu-ne, in acest modul la modelele macroeconomice de crestere economica, vom semnala, in continuare, citeva particularitati mai importante ale unor modele neokeynesiste, neoclasice si structurale, acestea din urma cu elemente teoretice atit din marxism cit si din gindirea liberala neoclasica si eterodoxa.
Continutul si semnificatia unor modele neokeynesiste si postkeynesiste de crestere economica. Teoriile neokeynesiste despre cresterea economica din perioada postbelica au ca punct de plecare si ca temelie modelul Harrod-Domar care a rezultat din preocuparea de dinamizare a modelului keynesist de explicare a mecanismului de functionare a economiei contemporane de piata, asa cum am aratat in modulele VI si VII.
Acest model se bazeaza pe lucrarile economistului britanic Roy F. Harrod "Spre o teorie economica dinamica" (1948), "Spre o noua politica economica" (1967) si "Dinamica economica" (1973), precum si pe lucrarea economistului nordamerican E.D. Domar "Eseuri despre cresterea economica" (1957).In cuprinsul modulului VII (Evolutia postbelica a keynesismului) au fost prezentate componentele modelului Harrod-Domar: variabilele endogene si exogene, parametrii folositi (coeficientul capitalului si eficienta institiilor), ecuatia fundamentala a
modelului (G = ') din care decurge formula economiilor necesare pentru obtinerea Cr
unei rate determinate de cresterea nitului (adica s = G a Cr), precum si concluziile
teoretice si practice formulate pe aceasta baza7.
Modelul Harrod-Domar are trei obiecti majore: sa explice relatiile functionale dintre variabilele endogene (rata economiilor, coeficientul capitalului, marimea institiilor si rata sporirii nitului national) si cele exogene (cresterea populatiei, progresul tehnic si cresterea productivitatii muncii) pe care le ia ca date, fara sa studieze originea si modificarea lor in timp; sa explice dezechilibrele care insotesc cresterea economica (utilizarea incompleta a capacitatilor de productie, somajul, dezechilibrul intre cerere si oferta, crizele comerciale, dezechilibrul balantei de plati externe etc); sa motize si sa nuanteze politica economica dirijista sub forma de "stop and go" in functie de diferite etape pe care le parcurge cresterea economica.
Acest model a demonstrat in mod convingator faptul ca unul din factorii esentiali ai cresterii economice il constituie institiile, evident, in limitele fixate de capacitatea de conomisire a societatii in momentul respectiv si de tehnica preponderenta si costul ei, redate de parametrii coeficientul capitalului (C, Cr) introdus de Harrod (1948) si eficienta institiilor (o) introdus de Domar (1947, 1957).
Distinctia facuta de R.F. Harrod intre cele doua feluri de rate ale cresterii principial posibile, rata garantata (Gw) si rata naturala (Gn), precum si rata reala (G = ') a deschis o perspectiva realista pentru instigarea dezechilibrelor din economia contemporana de piata, directie in care nici el nu a inaintat insa prea mult, deoarece nu a cercetat cauzele care conduc spre deosebiri mai mult sau mai putin pronuntate intre rata reala si celelalte doua rate posibile (garantata si naturala) ca si intre acestea doua din urma.
Cit priste politica de interntie a statului in economie dupa principiul "stop and go", aceasta a dat rezultate poziti pe termen scurt, dar autorul ei nu a surprins efectele ei negati pe termen lung (inflatia si cronicizarea somajului).
Economista britanica Joan Robinson (1903-l983) a adus importante contributii la dezvoltarea teoriei keynesiste (neokeynesiste si postkeynesiste) a cresterii economice, expuse mai ales in lucrarile "Acumularea capitalului" (1956), "Eseuri in teoria cresterii economice" (1962) si "Erezii economice: citeva intrebari demodate in teoria economica" (1971).
Dintre acestea amintim cinci aspecte mai importante si anume:


- distinctia dintre timpul logic si timpul istoric;
- identificarea factorilor care determina modul de functionare a unei economii, deci si desfasurarea cresterii economice;
- analiza rolului pe care-l indeplineste acumularea de capital in procesul cresterii economice si a limitelor pe care le poate intilni aceasta in practica;
- o schita pentru tipologia modelelor de crestere economica (un "model al modelelor");
- interesante observatii critice la adresa modelelor de crestere economica elaborate de alti economisti etc.
Unele din aceste probleme (factorii determinanti ai cresterii si acumularea de capital) au fost tratate in cap. VII8. Mentionam, in continuare, alte citeva aspecte ale contributiei economistei britanice, indeosebi cele referitoare la factorul timp si rolul repartitiei in procesul cresterii economice.
Cresterea economica ii obliga pe cercetatori sa urmareasca procesele economice in mod dinamic, sa studieze schimbarile de ordin cantitativ care intervin in relatiile dintre variabilele macroeconomice implicate, precum si in rezultatele obtinute cu ajutorul lor, pe masura trecerii timpului. J. Robinson remarca, pe buna dreptate, unele deosebiri in ce priste modul cum percep si utilizeaza factorul timp economistii occidentali care se bazeaza pe metodologii diferite.
Modelele de crestere economica elaborate pe baza teoriei neoclasice si a echilibrului economic general au in dere timpul logic, adica succesiunea uniforma a timpului, nefacind deosebire intre trecut si viitor.
Modelele keynesiste de crestere economica pleaca de la recunoasterea incertitudinii in activitatea economica si deci iau in considerare timpul istoric, ceea ce inseamna ca se bazeaza pe invatamintele trecutului, care este bine cunoscut, dar si pe anticiparile viitorului care nu sint insa certe. Pentru aceste moti, J. Robinson apreciaza ca modelele de crestere economica bazate pe timpul istoric sint mai relevante pe teoretic, deoarece sint mai aproape de realitatea concreta.
Conceptiile diferitilor economisti despre cresterea economica si acumularea de capital, respectiv institii, sint strins legate de viziunea lor despre repartitia nitului national intre principalele categorii de agenti economici (capitalistii si muncitorii). in consecinta, incercind sa formuleze o tipologie a acestor conceptii ("un model al modelelor"), J. Robinson atrage atentia asupra deosebirilor de metoda si teorie care exista intre gindirea economistilor liberali clasici ("modelul clasic") si gindirea keynesista ("modelul keynesist").In modelele clasice salariile sint determinate de nevoile de subzistenta ale muncitorilor, iar profitul este "un surplus rezidual" (ceea ce ramine din nit dupa scaderea salariilor).In modelele neoclasice, arata autoarea in continuare, "rata dobinzii este pretul de oferta al capitalului si salariile reprezinta restul".In modelele keynesiste "repartitia este gurnata de institii si de economisire"9.
Interesante observatii critice face J. Robinson cu privire la teoriile si modelele de crestere economica elaborate de R.F. Harrod, P. Domar, N. Kaldor, L. Pasinetti, precum si de o serie de economisti neoclasici.
N. Kaldor (1908-l986) face un pas inainte in modelarea si analiza cresterii economice pe baze keynesiste prin includerea in model a problemei repartitiei nitului national si prin analiza functiei progresului tehnic. El si-a expus ideile in lucrarile "Eseuri asupra valorii si repartitiei", "Eseuri asupra silitatii economice si a cresterii" (1960) si doua volume de "Eseuri asupra politicii economice" (1964).
Progresul realizat de acesta consta in faptul ca nu s-a limitat sa examineze numai categoriile globale (cerere, oferta, nit, economii, institii etc), ci a inceput analiza structurala a unora dintre ele, indeosebi economiile, facind distinctie intre economiile tacute de intreprinzatori din profitul obtinut (sc sau s ) si economiile facute de muncitori din salariile incasate (sw).
Spre deosebire de Keynes care a studiat echilibrul economic in conditii de somaj pe termen scurt, Kaldor considera ca cresterea economica presupune un echilibru economic insotit de folosirea deplina a miinii de lucru pe termen lung. El sustine ca in conditiile deplinei folosiri a miinii de lucru, economiile se adapteaza la intentia intreprinzatorilor de a insti si ca in procesul acestei adaptari au loc anumite modificari in ponderea pe care o detin in nitul national cele doua feluri de nituri: profitul si salariile. Aceasta inseamna ca procesul repartitiei nitului intre diferite categorii de agenti economici are un rol activ in procesul cresterii economiei in sensul ca mijloceste adaptarea economiilor la intentia de institii a intreprinzatorilor. El pleaca de la constatarea ca inclinatia spre economii este mult mai mare la intreprinzatori decit la muncitori. in aceste conditii, daca intentia intreprinzatorilor de a insti este mai mare decit inclinatia lor spre economii, atunci va creste pronderea profitului in nitul national in dauna salariilor. Inrs, daca inclinatia spre economii a intreprinzatorilor este mai mare decit nclinatia lor spre institii, atunci va creste ponderea salariilor in nitul national.
Argumente suplimentare in ce priste legatura dintre cresterea economica si procesul repartitiei nitului national aduce si L.L. Pasinetti in culegerea de studii publicate in volumul "Cresterea si repartitia nitului: eseuri in teoria economica" (1974). Este vorba mai ales de trei idei. in primul rind, faptul ca marimea ratei de crestere economica si inclinatia capitalistilor spre economii, respectiv institii, determina proportia in care se imparte nitul intre capitalisti si muncitori, precum si rata profitului. Aceasta inseamna ca, atunci cind sporeste nitul, se fac institii mari si deci inclinatia spre economii (acumulare) a capitalistilor este mare, profitul va detine o pondere mai mare in totalul nitului ativ cu salariile. in al doilea rind, el admite ca pot sa faca economii si muncitorii, ca deci pe linga salarii ei pot obtine si alte cistiguri (participarea la profit), dar ca acest lucru nu modifica raportul dintre salarii si profit. inclinatia muncitorilor spre economii (sw) si deci contributia lor la finantarea institiilor le aduce un nit suplimentar (o parte din profit), dar nu modifica repartitia functionala a nitului in cele doua subdiviziuni principale - nituri cvasi-contractuale (salarii, dobinzi, rente) si nituri reziduale (profiturile capitalistilor, inclusiv ale marilor corporatii). in al treilea rind, ca, pe termen lung, acumularea de capital are surse dirse, nu se limiteaza numai la inclinatia capitalistilor spre economii, ceea ce face ca rata profitului sa dobindeasca o anumita independenta fata de capital, sa fie influentata de o serie de factori exogeni.
Continutul si semnificatia modelelor neoclasice de crestere economica. Spre deosebire de modelele keynesiste de crestere economica, elaborate cu ajutorul instrumentarului macroanalitic (categorii agregate, globale), din perspectiva influentei pe care o au cererea de marfuri si inclinatia spre consum a oamenilor asupra economiei, modelele neoclasice sint construite cu ajutorul instrumentarului microanalitic marginalist, din perspectiva ofertei de marfuri, respectiv a productiei. Premisele teoretice ale acestor modele moderne sint: teoria celor trei factori de productie si a niturilor corespunzatoare (J.B. Say), teoria marginalista a utilitatii finale si teoria repartitiei nitului in functie de productivitatea marginala a factorilor de productie.
Scopul modelelor neoclasice este de a evidentia rolul celor doi factori esentiali de productie - capitalul (K) si munca (L) - in cresterea economica, posibilitatea substituirii lor reciproce si in mod deosebit rolul progresului tehnic in cresterea economica, precum si evidentierea ciclicitatii procesului cresterii economice.
Printre cei mai de seama reprezentanti ai teoriilor si modelelor neoclasice de crestere economica se numara: J.E. Meade, J.R. Hicks, R. Solow, T.W. Swan, E.S. Phelps.
Contributiile neoclasicilor la analiza cresterii economice se refera mai ales la doua probleme: pe de o parte, determinarea aportului fiecarui factor de productie la cresterea economica si examinarea posibilitatilor de substituire reciproca a acestora, iar pe de alta parte, evidentierea rolului indeplinit de progresul tehnic in cresterea economica si analiza ciclicitatii lui.
Pentru prima problema este reprezentativ modelul Solow-Swan de crestere economica, expus in articolele lui R. Solow "Functia de productie si teoria capitalului" (1956) si "O contributie la teoria cresterii economice" (1956) si in lucrarea "Teoria cresterii: o expunere" (1970), precum si in studiile si in lucrarile lui T.W. Swan "Cresterea economica si acumularea de capital" (1956) si "Modelele de crestere ale epocii de aur si functiile de productie" (1963), ca si lucrarile lui J.E. Meade "O teorie neoclasica a cresterii economice" (1961-l965) si a lui M. Morishima "Silitate, echilibru, crestere" (1964).
Pentru cea de a doua grupa de probleme sint reprezentati: lucrarile lui J.R. Hicks



"O contributie la teoria ciclului economic" (1950) si "Capital si crestere" (1965), precum si studiile Iui R. Solow "Functia de productie si teoria capitalului" (1955-l956), "Institiile si progresul tehnic" (1960), "Teoria capitalului si rata randamentului" (1963), "Rata dobinzii si schimbarea tehnicilor" (1967), ca si studiile lui C.J. Bliss "Cu privire la Putty-Clay"(1968).
Modelele neoclasice de crestere economica pleaca de la ipoteza autoechilibrarii spontane a economiei de piata prin intermediul fluctuatiei preturilor si, in aceste conditii, urmaresc optimizarea folosirii factorilor de productie, inclusiv substituirea lor reciproca in anumite limite.
Aceste modele explica cresterea economica (sporul de produse si de nit) prin aportul combinat a doi factori de productie: capitalul (K) si munca (L). Cresterea economica este rezultatul serviciilor producti aduse de cei doi factori de productie. Ei exprima acest rezultat in unitati fizice sau naturale.
Dinamica sau ritmul cresterii economice depinde, in viziunea acestor autori, de doi factori diferiti: pe de parte, de rata acumularii de capital si a institiilor (deci, cresterea lui K), iar pe de alta de progresul tehnic (ceea ce permite reducerea ponderii lui L ca urmare a cresterii productivitatii muncii).
Punctul de plecare al instrumentarului analitic folosit de modelele neoclasice de crestere economica este functia de productie Cobb-Douglas (1929), care exprima in mod simplificat relatia dintre cantitatea si combinarea celor doi factori de productie (K si L) si rezultatul obtinut, fie sub forma sporului de productie (Q), fie sub forma cresterii nitului {Y).


Forma elementara a functiei Cobb-Douglas este:
Q=f(K,L) sau Y=f(K,L)
Daca se introduce in formula si elasticitatea de productie a celor doi factori si anume: elasticitatea capitalului (notata cu simbolul a sau Ek) si elasticitatea muncii (notata cu simbolul p sau Et sau E{_k, atunci formula de mai sus devine:
Q = f(Ka + I?) sau Y=f(KEk+LE>-* )
Problema substituirii celor doi factori se pune in practica mai ales atunci cind salariile au tendinta sa creasca si intreprinzatorii cauta sa inlocuiasca, cel putin in parte, munca, denita mai costisitoare, cu capitalul, respectiv cu masinile mai producti si relativ mai ieftine.In legatura cu primul factor de crestere economica, neoclasicii au studiat caile optimizarii economiilor sau a acumularii de capital. Ipoteza ideala a acumularii este redata sub denumirea de "regula de aur a acumularii".
Referindu-se la "regula de aur a acumularii", E.S. Phelps (1961/1965) arata ca rata economiilor (s) trebuie sa fie egala cu elasticitatea de productie a capitalului (Ek).In legatura cu cel de al doilea factor al cresterii economice, neoclasicii fac distinctie intre progresul tehnic neutru si progresul tehnic nonneutru. Cind nu se modifica nici raportul dintre cresterea economica si capital, nici raportul dintre munca si capital, progresul tehnic este denumit neutru. Cind se modifica aceste relatii, progresul tehnic este denumit nonneutru. in functie de sensul in care opereaza, progresul tehnic nonneutru poate duce la economisirea de munca (pentru ca au crescut salariile) si cresterea ponderii capitalului (fiind denumit "capital intensi") sau economisirea de capital (pentru ca s-a ieftinit munca) si cresterea ponderii muncii (fiind denumit "labor intensi").In legatura cu desfasurarea cresterii economice, modelele neoclasice se ocupa si de dinamica si consecintele institiilor de capital. Astfel, J.R. Hicks face distinctie intre doua feluri de institii: institiile induse (7) efectuate pe baza imboldului spre institii, in limitele inclinatiei spre economii, iar institiile autonome (A) sint cele determinate de factori exogeni, printre care progresul tehnic.
Daca cresterea economica ar aa loc numai pe baza institiilor induse, deci a celor determinate de inclinatia spre economii si de imboldul spre institii ale agentilor economici, neoclasicii considera ca s-ar putea realiza in practica o crestere economica echilibrata, ca pe termen lung s-ar realiza "regula de aur" a acumularii si a cresterii economice.Intrucit insa au loc si institii autonome, a caror frecnta si dinamica depind de factori exogeni care sint legati de elemente intimplatoare, cresterea economica este insotita de mari fluctuatii in timp, care imprima procesului un caracter ciclic. Originea fenomenelor de disfunctionalitate, a crizelor economice este explicata cu ajutorul unor factori exogeni economiei, indeosebi in legatura cu progresul tehnic.Intrucit domeniul progresului stiintific si tehnic este extrem de mobil, cunoaste schimbari rapide, iar uneori bruste, cu implicatii profunde asupra economiei, deci si a cresterii economice, neoclasicii au studiat amanuntit aceasta problematica sub denumirea de "modele ale generatiilor succesi de progres tehnic" ("vintage models").
Aceste modele de crestere se bazeaza pe o conceptie mai recenta despre capital ca materializare a deciziei societatii de a amina pina la o data ulterioara consumul serviciilor oferite de resursele disponibile in prezent, precizind ca in practica de toate zilele capitalul nu este ceva omogen, ci se materializeaza intr-o mare varietate de clf>uiri, masini, unelte, marfuri etc.
Dat fiind faptul ca mijloacele de munca existente fac parte din p/oductii obtinute in perioade de timp diferite, care incorporeaza realizari diferite ale stiintei si tehnicii, respectiv ca generatiile succesi de tehnica difera din punct de dere calitativ, se ridica numeroase probleme dificile care prisc: determinarea corecta a functiilor de productie, insumarea (agregarea) diferitelor componente ale progresului tehnic, atit la nil microeconomic cit mai ales la nil macroeconomic, area anticiparilor (calcule ex ante) cu realizarile efecti (calcule ex post), masurarea volumului capitalului si a eficientei lui etc.In functie de particularitatile diferitelor componente ale capitalului si de asemanarile sau deosebirile dintre calculele anticipati (ex ante) si cele retrospecti (ex post), neoclasicii disting trei feluri de modele ale generatiilor de tehnica, dindu-le denumiri (porecle) decurgind din atia care poate fi facuta intre o substanta compacta, modelata, care permite anumite optiuni economice ("putty" care inseamna in limba engleza "chit" si "caramida arsa"), si o substanta neprelucrata, compusa din elemente nediferentiate care exlcud optiunile economice ("clay", care inseamna in limba engleza "argila", "lut", "pamint"). Neoclasicii vorbesc despre modele "putty-putty", modele "putty-clay" si modele "clay-clay"10.
Meritul acestor modele consta in faptul ca cerceteaza probleme foarte importante pentu practica economica, indeosebi aspecte tehnice legate de corelatia dintre volumul fizic al masinilor si numarul de muncitori necesari, precum si sporul de productie obtinut, sugerind solutii pentru substituirea factorilor de productie si pentru analiza ata a diferitelor generatii de masini.
Principalele limite ale acestor modele constau in faptul ca ignora o serie de probleme dificile cu continut social-economic (de exemplu: relatia dintre cresterea economica si repartitia nitului national, rolul factorilor naturali si al factorilor institutionali in procesul cresterii economice, respectiv al problemelor de structura, precum si legatura dintre calculele in unitati fizice si cele exprimate in bani etc).In manualul studentesc international "Economics", editat de P.A. Samuelson si W.D. Nordhaus (1989), se face o prezentare didactica mai simpla a modelului neoclasic de crestere economica, insotita de o serie de reprezentari grafice care ilustreaza miscarea diferita a componentelor separate ale modelului (productia, munca, capitalul, raportul dintre capital si productie, productia si salariul real pe lucrator, rata medie a dobinzii), modificarea limitelor in care se formeaza preturile factorilor de crestere economica si a randamentului capitalului ca urmare a acumularii de capital, a institiilor si progresului tehnic.
Pe aceasta baza, se formuleaza o serie de regularitati sau tendinte de lunga durata ale procesului de crestere economica a tarilor dezvoltate si anume:
(1) "Populatia si forta de munca au crescut, dar cu o rata (intr-un ritm) mult mai modest decit volumul capitalului, avind drept rezultat cresterea inzestrarii cu capital a muncitorilor ("capital deepening")".
(2) "S-a manifestat o tendinta ascendenta a ratelor salariului real".
(3) "Ponderea salariilor ativ cu cistigurile obtinute din proprietati s-a redus foarte usor pe termen lung".
(4) "in loc sa se obser o scadere a ratei randamentului la capital sau a ratei reale a dobinzii, se pot constata mari oscilatii ale profitului in timpul crizelor (ciclurilor economice)".
(5) "in loc sa se obser o crestere constanta a raportului dintre capital si productie pe masura cresterii ponderii capitalului pe lucrator, cum sustine legea randamentelor descrescinde, raportul dintre capital si productie a scazut in realitate dupa 1900, desi dupa 1950 se observa numai schimbari mici".
(6) "Pentru cea mai mare parte din secolul XX rata nationala a economiilor din SUA (egala cu economiile nationale particulare impartite la PNB) a fost sila. Raportul dintre institiile brute si PNB s-a mentinut, de asemenea, aproape constant in decursul acestei perioade. Dar in 1980, deficitul gurnamental mare a dus la o scadere accentuata a ratei nationale a economiilor".
(7) "Daca se inlatura efectele ciclicitatii economice, produsul national a crescut cu o rata constanta de 3-4% anual. in plus, aceasta rata de crestere a fost mai mare decit media ponderata a capitalului, muncii si a cheltuielilor de resurse, intrucit inovatia tehnologica trebuie sa fi jucat un rol cheie in cresterea economica".In aceeasi lucrare se arata ca pentru analiza procesului complex de crestere economica in decursul timpului si pentru efectuarea unor atii internationale se foloseste "metoda conilizarii cresterii" (the growth accounting approach) care presupune identificarea cit mai precisa a contributiei separate a fiecarui factor de productie la cresterea economica, prin ponderarea cresterii cantitati a fiecarui factor (capital si munca) cu proportia lui de participare la impartirea nitului national. Ceea ce ramine din totalul ratei de crestere economica, dupa cp se scade aportul muncii si al capitalului, revine progresului tehnic si tehnologic, denumita 'productivitatea factorului total" (T.C. -de la "technological change")12.
Cu ajutorul acestei metode, aplicata sub conducerea economistului nordamerican E. Denison, s-a ajuns la concluzia ca in SUA, PNB a crescut in perioada 1948-l986 cu 3,2% anual si ca "Ceva mai mult decit jumatate din cresterea productiei in SUA poate fi explicata prin cresterea muncii si a capitalului (cu 1,8%). Cealalta parte a cresterii este un rest (rezidual) care poate fi atribuit educatiei, inovatiei, economiilor de scara, progresului stiintific si altor factori"13.
Un model structural de crestere economica cu o baza teoretica mixta: modelul input-output elaborat de W. Leontief. Economistul liberal eterodox W. Leontief, originar din Rusia, dar naturalizat in SUA (n. 1906), s-a format la confluenta dintre patru mari curente de gindire economica (liberalismul clasic, neoclasicismul, marxismul si keynesismul). Fiind bun cunoscator al matematicii si statisticii, ca si al istoriei contemporane a multor economii nationale, W. Leontief a contribuit in mod substantial la perfectionarea instrumentarului analitic de cercetare empirica si cantitativa, luind in considerare si unele elemente calitati (structurale).
In esenta, este vorba despre modelul si metoda "input-output" sau "intrari-iesiri", elaborata de W. Leontief pe parcursul citorva decenii de cercetare stiintifica si activitate didactica si materializata in numeroase studii si lucrari dintre care mentionam citeva deosebit de semnificati: "Balanta economiei nationale a URSS" (1925), "Economia ca ciclu" (1928), "Relatia reciproca dintre preturi, productie, economie si institii" (1937), "Structura economiei americane, 1919-l929" (1941), "Analiza input-output" (1965), "Matrici structurale ale economiilor nationale" (1947), "Analiza dinamica a echilibrului economic" (1957), "Unele probleme fundamentale ale analizei structurale" (1952), "Unele probleme fundamentale ale analizei empirice input-output" (1955), precum si doua lucrari: "Analiza input-output. Teoria interdependentei ramurilor" (1966), publicata in limba romana in 1970, si impreuna cu A. sectiuner si V. Petri "Viitorul economiei mondiale. Studiu al Organizatiei Natiunilor Unite" (1977) publicata in acelasi an si in limba romana.
Instigatiile lui W. Leontief au fost stimulate.de constatarea unor insuficiente ale teoriei economice dominante (conntionale) din tarile occidentale ("mainstream economics"), printre care accentul pus pe latura cantitativa a proceselor economice si ignorarea aspectelor calitati ale acestora, excesul de matematizare, insuficienta variabilelor globale considerate a fi omogene etc.
Urmarind sa depaseasca aceste deficiente, W. Leontief si-a propus sa studieze structurile macrocategoriilor economice, inclusiv ale economiilor nationale, fluxurile dintre aceste structuri si sa masoare interdependenta cantitativa dintre ele, pentru ca apoi sa faca unele aprecieri si cu privire la calitatea (eficienta) acestor relatii.
Instrumentele folosite de metoda input-output sint matricea structurala a economiei nationale si coeficientii tehnici de consuni ai fiecarei ramuri economice din productia celorlalte ramuri ale economiei. in loul intocmit, fiecare ramura economica apare de doua ori: pe rticala in calitate de consumator si deci cumparator al unor elemente de productie (input) necesare propriei activitati, cumparate din alte ramuri si pe orizontala in calitate de producator si vinzator, precizindu-se volumul total al productiei obtinute (output) si ramurile spre care este aceasta orientata prin vinzare. Coeficientii tehnici de consuni (coeficientii intrarilor) exprima intensitatea fluxurilor dintre diferite ramuri ale economiei nationale.
Cu ajutorul acestor instrumente de cercetare empirica, W. Leontief a intreprins analiza structurala a economiei, folosind patru notiuni de baza: dependenta, interdependenta si ierarhia ramurilor, precum si circularitatea proceselor economice.
Aceasta analiza i-a permis sa puna in evidenta interdependenta dintre toate ramurile economiei nationale si sa ajunga la concluzia ca pentru functionarea normala a economiei oricarei tari sint necesare proportii rationale intre ramurile interdependente ale economiei nationale.
Modelul input-output a fost conceput ca instrument multifunctional -static si dinamic -de studiere a economiei nationale. El a marcat un progres remarcabil in cercetarea economica, facilitind legatura dintre teoria si practica economica, precum si dialogul dintre economistii de cele mai dirse orientari politico-ideologice. Cu ajutorul acestui model si al instrumentelor de instigatie ajutatoare, au avut loc perfectionarea sistemelor statistice nationale si a conturilor economiei nationale, elaborarea de previziuni economice pe termen scurt si mediu, largirea posibilitatilor de analiza economica, inclusiv a analizelor regionale, pe ramuri si intreprinderi.
Modelul (metoda) input-output si teoriile economice corespunzatoare au insa un pronuntat caracter tehnic, nepropunindu-si sa ia in studiu factorii institutionali care pot influenta interdependentele economice semnalate cu ajutorul lor, ceea ce atrage dupa sine anumite limite in folosirea acestui mijloc de instigatie.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica

Impactul gindirii economice
Liberalismul - principala tendinta din gindirea economica
Reactii sociale si nationale fata de liberalismul economic clasic
Marxismul - a doua tendinta din gindirea economica
Liberalismul neoclasic sau marginalist la sfarsitul secolului xix si inceputul secolului xx
Ascensiunea dirijismului in perioada interbelica
Evolutia postbelica a keynesismului si dirijismului
Neoclasicismul si neoliberalismul in perioada contemporana (1918-1994)
Teorii moderne si contemporane despre comertul international
Cresterea economica in dezbaterea economistilor din perioada postbelica
Teorii contemporane despre subdezvoltare si strategiile lichidarii ei
Gindirea economica din romania de la inceputuri
Curente de gindirea economica din romania in perioada 1859-1918.
Curente de gindire economica din romania mare in perioada interbelica (1918-1940)








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics