ACTIVITATEA COMERCIALA

1.1. COMERTUL

Nevoia omeneasca de a schimba bunuri a generat o noua activitate, "comertul", cuvant care provine din limba latina "commutatieo mercium", adica schimb de marfa. Notiunea de comert, cu continut extrem de complex si dinamic, implica schimbul de marfuri, de monezi si servicii, determinand o functie economica care consta in cumpararea de marfuri, monezi sau servicii si a le revinde in aceleasi stadii fizice, dar in conditii economice consumatorului si realizarii unui profit convenabil vanzatorului.

Sub aspect juridic, notiunea de comert defineste transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum si prestatiile de servicii realizate intre diferitele stadii ale productiei sau intre producator si consumator.

1.2. COMERCIANTUL

Potrivit art. 7 din Codul Comercial Roman, sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca profesie obisnuita, societatile comerciale, r 636c29g egiile autonome si organizatiile cooperatiste.

Potrivit prevederilor Codului Comercial, la titlul II al carti I despre fapte de comert, distingem acte de comert obiective, care au aceasta calificare independent de calitatea persoanei care-l infaptuieste si acte de comert subiective, a caror calificare este determinata de calitatea de comerciant a persoanei care le infaptuieste.

Deci comerciantul este definit prin activitatea economica pe care acesta o exercita ca persoana fizica ori prin organizarea unei intreprinderi sub forma de societate comerciala, inmatriculata ca atare in registrul comercial.

Pentru ca cineva sa poata fi considerat comerciant prin definitia data de lege trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

sa fie o persoana (majora;

sa faca acte de comert in numele sau;

comertul sa fie exercitat ca profesie.

1.3. ACTE SI FAPTE DE COMERT

Exercitarea profesiei de comerciant presupune desfasurarea unor activitati in cadrul carora comerciantul intra in raporturi cu alte persoane sau societati comerciale, efectuand acte de vanzare, cumparare, inchiriere, transport, servicii etc Prin art. 7, Codul Comercial Roman foloseste notiunea de fapte de comert in legatura cu activitatea desfasurata de comerciant. Potrivit Legii 26/1990 privind registrul comertului, au calitatea de comerciant persoanele fizice si juridice care exercita in mod obisnuit acte de comert. Precizam ca in principiu, faptele de comert prevazute in art. 7 din Codul Comercial si actele de comert din art. l din Legea 31/1990, din punct de vedere practic, nu prezinta nici o diferenta intre acte si fapte de comert.

Prezentam in continuare faptele de comert definite ca obiective si subiective.

Obiective sunt acele fapte de comert din care fac parte cumparaturile de produse sau de marfuri spre a se vinde, fie in natura, fie dupa ce vor fi lucrate sau puse in lucru, ori a se inchiria, precum si cumpararea, spre a se vinde, de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert.

De asemenea, Codul Comercial considera fapte de comert orice intreprinderi de furnituri, intreprinderi de constructii, fabrici, manufacturi, imprimerii, intreprinderi de editura, librariile si intreprinderile de transport persoane si lucruri pe apa si pe uscat.

Sunt fapte de comert cumparaturile si vanzarile de actiuni si parti de actiuni ale societatilor comerciale, cambiile si ordinele de plata de produse sau marfuri, operatiunile de banca si schimb.

Alte acte obiective de comert sunt constructia, cumpararea, vanzarea sau revanzarea de tot felul de vase pentru navigatie interioara sau exterioara si tot ce priveste echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas, expedierile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si de navigatie, asigurarile navigatiei, depozitele pentru cauzele de comert si depozitele in docuri.

Subiective sunt considerate fapte de comert cele accesorii faptelor de comert obiective, respectiv asigurarile, sunt numai fapte de comert in ceea ce il priveste pe asigurator, contul curent si cecul nu sunt fapte de comert in ceea ce ii priveste pe comercianti. Nu sunt considerate nici fapte de comert cumpararea de produse sau de marfuri pentru uzul cumparatorului sau a familiei sale.

1.4. CLASIFICAREA COMERCIANTILOR

Indiferent de modul de exercitare a comertului - sub forma individuala sau sub forma societara avem urmatoarele categorii de comercianti:

ð      comercianti de marfuri - sunt cei care cumpara spre a revinde marfuri sau produse fie in stare naturala fie in stare prelucrata.

ð      bancherii - cei care cumpara si vand efecte publice (obligatiuni emise si bonuri de tezaur), efecte comerciale (cambii, bilete la ordin), monede straine, sau fac operatiuni de imprumut sub orice forma.

ð      fabricantii sau industriasii - proprietarii si conducatorii unor fabrici sau intreprinderi industriale.

ð      antreprenorii - persoanele care conduc o antrepriza de constructii, montaj.

ð      asiguratorii - persoane care asigura.

ð      carausii - persoanele care realizeaza in baza unui contract de transport transportul marfurilor intre doua puncte comerciale.

ð      armatorii - persoane care armeaza o nava - respectiv organizeaza si asigura expeditia maritima si isi asuma o anumita raspundere in legatura cu transportul respectiv; in unele cazuri poate fi chiar proprietarul navei.

ð      antrepozitarii - persoane care inchiriaza spatii de depozitare, cantitati de marfuri cu un anumit regim de pastrare.

ð      comisionarii - persoane care trateaza o anumita activitate comerciala in numele lor, dar pe socoteala altor persoane, dar in schimbul unui beneficiu.

ð      intermediarii - persoane care de obicei in schimbul unui avantaj banesc fac legatura intre vanzator si cumparator sau incheie o tranzactie intre doua parti, cu imputernicirea acestora.

Dintre comerciantii calificati astfel de lege, persoanele fizice care exercita in mod obisnuit astfel de acte de comert, societatile comerciale, r 636c29g egiile autonome si organizatiile cooperatiste; importanta cea mai mare in privinta volumului si diversitatii bunurilor si serviciilor o au societatile comerciale, asa dupa cum am aratat.

1.5. CONTINUTUL ACTIVITATII DE COMERT

Activitatea de comert reprezinta in ultima instanta un ansamblu de operatiuni incepand cu intrarea produsului pe piata sub forma de bun utilizabil, pana in momentul trecerii lui in posesia cumparatorului prin comercializare.

De mentionat ca pe langa actele de vanzare sau intermediere intra in discutie si activitati legate de distributia fizica, precum si noi activitati cum ar fi: cercetarea pietei, informarea populatiei, educarea consumatorului, promovarea unor servicii legate de produse sau de alte necesitati umane. Prin caracterul sau complex, notiunea de utilitate defineste atat un produs sau bun si un lucru de folos sau un serviciu util sau utilizabil.

Comertul prin activitatea sa reprezinta faza intermediara intre producator si consumator sau intre functia de productie si functia de consum - utilizator.

Activitatea de comert este un sector creator de utilitati atat in serviciul producatorului cat si a utilizatorului, cuprinzand o parte importanta a fluxului monetar din fiecare tara.

1.6. FUNCTIA COMERTULUI

Comertul este destinat sa asigure un flux normal producatorului spre consumator in cele mai bune conditii indeplinind urmatoarele functii:

ð      cumpararea continua de la producatori a marfurilor necesare consumatorilor, asigurand astfel continuitatea productiei si mijloacele banesti necesare. Vanzarea incheie ciclul pe care il parcurg marfurile din sfera circulatiei in sfera consumului, unde sub forma de bunuri utilizabile sau servicii vor satisface consumatorii.

ð      comerciantul ca functie la fel de importanta ca prima poate stoca marfurile in vederea aplatizarii varfului de consum, ori pentru a obtine un pret mai bun de la consumator, dar in acelasi timp realizeaza disponibilitatea spatiului necesar productiei. Aceasta stocare acopera distanta dar si timpul necesar productiei.

ð      o a treia functie a comertului are in vedere adaptarea cantitatilor, a partilor pe care consumatorul le solicita. O serie de marfuri nu pot intra in consumul populatiei, decat dupa o prealabila pregatire, respectiv lotizare.

ð      alta functie are in vedere aprovizionarea atat in centrele cu densitate mare de populatie dar si in punctele indepartate sau izolate unde densitatea populatiei e foarte mica

ð      activitatea de proiectare si asigurare a spatiilor comerciale, a bazei tehnico-materiale si cu personalul calificat este o alta functie a comertului.

ð      o functie mai recenta o constituie cea de cercetare a doleantelor, sugestiilor si doleantelor de consum. In acest sens sunt utilizate personal  cu inalta calificare profesionala care trebuie sa imbine cercetarea stiintifica a prospectiunilor comerciale cu studii tehnologice, urmand a se realiza produse la cererea si sugestia consumatorilor.

1.7. TIPOLOGIA FIRMELOR COMERCIALE

Potrivit legislatiei din marea majoritate a tarilor, in vederea efectuarii actelor de comert, persoanele fizice sau juridice se pot asocia si constitui in diverse tipuri de societati comerciale, regii autonome sau cooperatii de consum.

1.7.1. SOCIETATEA COMERCIALA

Termenul de societate are doua sensuri:

Unul prin care se desemneaza contractul prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun, cu scopul de a imparti foloasele, sau pentru a beneficia de economiile care ar putea rezulta din aceasta asociere (caz particular asociat unic). Acest contract reprezinta actul constitutiv al societatii.

Pe de alta parte, termenul de societate desemneaza persoana juridica, respectiv "persoana morala" careia i s-a atribuit "bunul sau lucrul" pus in comun si care este investit sa actioneze in numele si interesul societatii care o constituie. Respectiv societatea comerciala este o persoana juridica prin care, in temeiul contractului de societate, persoanele ce o constituie convin ca prin aporturile individuale aduse sa constituie un fond special comun (capital social), din a carui exploatare si savarsirea de acte si fapte de comert sa obtina profit care se poate reimparti in proportia participarii la constituirea capitalului social si dupa activitatea tuturor obligatiilor legale.

Societatile comerciale pot fi:

societati comerciale de persoane;

societati comerciale de capitaluri.

Totodata se poate evidentia si faptul ca exista forme de societate cu vocatie generala, respectiv "societatile tip" si cele corespunzatoare unor situatii specifice sau speciale, respectiv "societatile particularizate" ca tip.

1.7.1.1. Societatile tip (sau tipice)

Societatile cu personalitate juridica sunt societatile reglementate de Legea Societatilor comerciale nr. 31/1990 republicata in Monitorul Oficial nr. 33 / 1998 unde sunt clasificate astfel:

a) Societate in nume colectiv -  in care asociatii au toti calitatea de comerciant si raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile sociale ale societatii

b) Societatea in comandita simpla pe de o parte, mai multi asociati comanditati, avand calitatea de comercianti si raspunzand nelimitat si solidar pentru obligatiile societatii si pe de alta parte unul sau mai multi asociati comanditati care nu au calitatea de comercianti si a caror contributie la acoperirea pasivului social este limitata numai pana la concurenta aportului lor la capitolul social.

c) Societate cu raspundere limitata - in care asociatii nu au calitatea de comerciant si raspund pentru obligatiile sociale ale societatii numai in limita aportului lor la capitalul social.

d) Societate in comandita pe actiuni - avand capitalul impartit pe actiuni (respectiv parti egale a capitalului social) si in care sunt grupati pe de o parte mai multi asociati comanditati si care raspund solidar pentru obligatiile societatii, iar pe de alta parte, unul sau mai multi asociati comanditari necomercianti, obligatiile lor la acoperirea pasivului social este numai in masura aportului lor la acoperirea capitalului social.

e) Societatea pe actiuni (SA) - cunoscuta si sub denumirea de societate anonima in care asociatii detin un titlu negociabil numit actiune, reprezentand o cota parte din capitalul social si in care actionarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor.

1.7.1.2. Societatile fara personalitate morala

a) Societatea civila - este o asociere printr-un contract, prin care doua sau mai multe persoane fizice sau juridice care nu au calitatea de comerciant se invoiesc sa puna in comun bani sau bunuri cu scopul impartirii foloaselor. Societatile civile pot efectua numai operatiuni cu caracter civil, iar asociatii sunt personal si nelimitat responsabil, pentru obligatiile sociale, proportional cu aportul lor in societate, ca exemplu putem da fondurile deschise de investitii.

b) Societatea in participatiune - constituita printr-un contract intre o persoana fizica avand calitatea de comerciant ori o societate comerciala si una sau mai multe persoane fizice care nu au calitatea de comercianti. Prin aceasta forma de societate, comerciantul sau societatea comerciala acorda celorlalti asociati o participare la beneficiile si pierderile uneia sau mai multor operatii comerciale sau chiar asupra intregului comert, societatea in participatiune este singura forma de societate comerciala reglementata de Codul Comercial (art. 251 - 256). Contractul de asociere in participatiune poate fi civil sau comercial, in functie de natura si obiectul sau. Societatile in participatiune pot fi civile sau comerciale si nu au nevoie de inmatricularea in registrul comertului. Majoritatea asociatilor pot ramane necunoscuti tertilor.

1.7.1.3. Societati particularizate prin statut

Societati particularizate prin statutul lor juridic:

a) Organizatiile cooperatiste - mestesugaresti, de comert, de consum si de credit sunt constituite de persoane fizice in scopul de satisfacere al populatiei. Membrii organizatiei sunt in acelasi timp si asociati si cooperatori.

b) Societati cu capital variabil. Capitalul acestor societati este susceptibil de majorare sau diminuare permanenta ca efect al noilor varsaminte facute de asociati. Cele mai cunoscute fiind societatile de investitii si societatile agricole (art. 5 din Legea 36/1991 privind societatile agricole).

c) Societatile cu capital de stat, integral sau majoritar provenite din fostele unitatii economice de stat si care au fost infiintate prin Hotarari Guvernamentale, care sunt inca guvernate de Legea 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat in regii autonome si societati comerciale.

1.7.1.4. Societati particularizate prin obiectul de activitate

Aceste societati sunt supuse unor conditii speciale de constituire autorizare, impuse de reglementarile legale.

Ele se grupeaza dupa obiectul de activitate:

a)      in sectorul de credit - societatile bancare;

b)     in sectorul pietei de capital (titluri financiare) - societati de administrare a fondurilor de investitii, societati de brokeraj, societati de depozitare.

c)     in sectorul profesiunilor libere:

societati de expertiza contabila;

societati civile profesionale:

avocati, notari;

medici, farmacii;

de furnizori.

d) in sectorul asigurarilor - societatile de asigurare-reasigurare.

Figura 1 - Clasificarea societatilor comerciale

1.7.2. SOCIETATI DE PERSOANE SI SOCIETATI DE CAPITALURI

Societati de persoane in care asociatii se accepta reciproc - cedentul este obligat sa ramana in societate, in care cesionarului i se refuza acceptul de a prelua partile sociale. Asociatii hotarasc daca un eveniment constituie un impediment in functionarea societatii. Capitalul societatii este impartit in mod conventional in parti de interes, reprezentate de cotele partilor din capitalul social detinute de fiecare asociat, in cazul societatilor cu raspundere limitata sunt denumite de lege "parti sociale" (art. 32, Legea 31/1990). Societatile de capitaluri sunt societati al caror regim nu este fondat pe persoane ci pe capitaluri adus ca aport la societate. Capitalul acestor societati este impartit pe actiuni, care sunt titluri financiare negociabile. Elementul principal, actiunea, titlul care poarta drepturile si obligatiile acordate personalului.

Societatile de capitaluri sunt societati deschise in general si in care actionarii nu se cunosc intre ei, iar actiunile sunt liber concesionabile. Societatile de capitaluri mai poarta denumirea si de societati pe actiuni.

1.7.3. ASOCIATIILE FAMILIALE

Asociatiile familiale reprezinta un tip de firma comerciala care actioneaza in domeniul distributiei, fiind constituita din membrii unei familii cu o gospodarie comuna.

Autorizatiile privind constituirea si functionarea firmelor respective cuprind mentiuni cu privire la numele solicitantilor, obiectul de activitate. Mijloacele financiare necesare asociatiilor familiale, atat pentru constituire cat si pentru desfasurarea activitatii, pot proveni din:

resurse proprii;

credite bancare;

finantari straine.

Autorizatiile privind constituirea sunt in competenta organizatiilor locale, potrivit prevederilor Codului Comercial.

Litigiile legate de refuzul de autoritate sau de retragere a autorizatiei sunt de competenta tribunalelor teritoriale de judet sau municipiu.

1.7.4. PERSOANELE AUTORIZATE SA DESFASOARE O ACTIVITATE INDEPENDENTA

Potrivit prevederilor Codului Comercial si al legislatiei, persoanele fizice pot fi autorizate sa desfasoare activitati independente in domeniul serviciilor sau al realizarii anumitor produse si servicii.

Intreprinzatorii care primesc aprobarea de a desfasura o activitate independenta in calitate de persoana autorizata pot lucra si prin cumul si intr-o alta unitate cu capital de stat sau privat.

Autorizarea pentru prestarea de servicii sau realizarea diverselor produse se asigura de catre organele locale, ea fiind similara cu asociatiile familiale, in plus trebuie sa existe o atestare a capacitatii profesionale care se da de catre organele abilitate in acest domeniu, respectiv organizatiile profesionale specifice activitatii pentru care se cere autorizarea.

1.7.5. REGIILE AUTONOME

Regiile autonome s-au organizat si functioneaza ca persoane juridice in ramurile strategice ale economiei nationale. Regiile sunt organizate si functioneaza in baza Legii 15/1990.

De regula, regiile autonome se infiinteaza prin hotarari ale Guvernului cand este vorba de cele de interes national, sau decizii ale organelor administratiei publice locale - prefectura sau primarii ale municipiilor, cand se au in vedere regiile de interes local.

Regiile autonome sunt proprietare ale bunurilor din patrimoniul lor, avand o functionare bazata pe gestiune economica proprie si autonomie financiara. Ele intocmesc bugete de venituri si cheltuieli si bilant contabil.

Consiliul de administratie este organul de conducere. Organele de conducere ale regiilor autonome, atat consiliile de administratie, cat si directorii sunt numiti prin ordin al ministrului de resort sau decizie a prefectului sau primarului, dupa caz

1.8. CAPITALUL SOCIAL

Constituirea capitalului social reprezinta prima faza de finantare a unei societati comerciale. Cea mai mare parte a intreprinderilor se organizeaza ca societati de capital, adica societati in care aportul de capital se face prin titluri liber negociabile, care nu angajeaza responsabilitatea aducatorului decat pentru suma subscrisa. Aportul la capitalul social poate fi prin aport in natura (utilaje, instalatii, cladiri) sau varsat (lichiditate - cash).

Dintre societatile de capital, cea mai raspandita este societatea anonima pe actiuni, care se caracterizeaza prin faptul ca responsabilitatea actionarilor este limitata la suma participarii lor la capitalul social. Acesta este divizat in actiuni. Alte tipuri de societati comerciale descrise in capitolul anterior: societate in comandita pe actiuni, societate in comandita simpla, societate comerciala cu raspundere limitata, societate comerciala in nume colectiv si intreprinderi unipersonale, prezinta caracteristici proprii in ceea ce priveste constituirea capitalului social si au fost descrise la locul respectiv.

Cresterea capitalului social reprezinta o decizie strategica care este luata de adunarea generala a actionarilor. Are loc in cazuri de dezvoltare a activitatii si care urmaresc o crestere economica cu scopul maririi rentabilitatii. Cresterea capitalului social marcheaza viabilitatea intreprinderii, faptul ca lucreaza rentabil si are un efect pozitiv, crescand increderea bancilor si a partenerilor de afaceri in intreprindere. Cresterile de capital reprezinta un mijloc de finantare prin fonduri proprii, ca si autofinantarea. Deosebirea consta in faptul ca, in timp ce autofinantarea este practic o finantare interna realizata prin efortul propriu al societatii comerciale, respectiv capitalizarea unei parti a beneficiului, cresterea de capital reprezinta o finantare externa prin fonduri proprii aduse din afara societatii de catre actionari. Din acest punct de vedere cresterile de capital se aseamana cu finantarea prin indatorare, care este tot o finantare externa.

Cresterile de capital social prin noi aporturi in numerar conduc la sporirea mijloacelor banesti ale societatilor comerciale, la cresterea lichiditatii financiare, spre deosebire de celelalte cresteri de capital - prin incorporarea rezervelor si convertirea datoriilor, care nu fac altceva decat sa modifice structura juridica a pasivului.

Cresterile de capital reprezentand aport de lichiditati, se mai pot analiza si ca vanzari de actiuni, in final, indiferent de forma in care au loc cresterile de capital, conduc la intarirea fondului de rulment al societatii, si deci duc la intarirea echilibrului financiar. Sporirea capitalului social nu este insotita imediat de o sporire a activelor imobilizate.

Reducerea capitalului social poate fi determinata de producerea unor pierderi in patrimoniu. Oricare ar fi motivul reducerii, acesta se hotaraste de catre adunarea generala a actionarilor.

Modificarea marimii capitalului trebuie inscrisa in Registrul Comertului si comunicata tuturor creditorilor intreprinderii.

Pentru reducerea capitalului social se pot aplica trei procedee: scaderea valorii nominale a actiunilor existente, reducerea numarului actiunilor, sau combinarea celor doua procedee.

Reducerea capitalului social prin cumpararea propriilor actiuni se poate realiza in trei feluri:

societatea comerciala cumpara un numar de actiuni in vederea anularii lor;

societatea comerciala rascumpara unele actiuni, atribuindu-le ulterior salariatilor, cand se urmareste atragerea salariatilor ca actionari;

societatea cumpara propriile actiuni la bursa, in vederea regularizarii cursului lor. Acest din urma procedeu este aplicabil numai in cazul societatilor cotate la bursa.

Amortizarea capitalului social presupune restituirea catre actionari inainte de data lichidarii, a valorii nominale a actiunilor lor, integral sau partial, din rezervele constituite sau din beneficiu. Restituirea capitalului social nu aduce practic nici o modificare a volumului acestuia inscris in statut si la Registru Comertului, intrucat sursa din care se face restituirea este beneficiul sau fondul de rezerva.

Restituirea de capital este impusa fiscal ca si dividendul.

1.9 ACTIUNI

Am definit deja actiunea ca fiind o fractiune egala si indivizibila a capitalului social. Vom trece in revista cateva detalii privind clasificarea actiunii, caracteristicile actiunilor si piata actiunilor.

Am aratat ca actiunile pot fi clasificate ca nominative sau la purtator. Aceste tipuri sunt determinate prin actul constitutiv al societatii, in caz ele vor fi la purtator. Actiunile nominative pot fi emise in forma materiala, pe suport de hartie, sau sub forma dematerializata prin inscriere in cont. Actiunile nu vor putea fi emise pentru suma mai mica decat valoarea lor nominala. Actiunile nominative pot fi convertite la purtator si invers, prin hotararea adunarii generale extraordinare a actionarilor.

Caracteristicile actiunilor au scopul sa clarifice relatiile dintre societate si actionar. Ele trebuie sa cuprinda un numar mai mare sau mai mic de caracteristici, dar trebuie sa cuprinda minimul de date privitor la:

denumirea si durata societatii;

durata actului constitutiv, numarul din Registrul Comertului sub care este inmatriculata societatea si numarul din Monitorul Oficial al Romaniei in care s-a facut publicarea;

capitalul social, numarul actiunilor si varsamintele efectuate;

avantajele acordate fondatorilor;

actiunile vor fi semnate de doi administratori.

Caracteristicile actiunilor dupa fazele emisiunii, in conformitate cu acest criteriu, capitalul constituit prin vanzarea actiunilor poate fi autorizat, capitalul subscris, capitalul varsat si capitalul emis si varsat.

1. Capitalul autorizat.

Orice societate comerciala pe actiuni trebuie sa obtina aprobarea din partea puterii publice de a pune in vanzare actiuni.

Permisiunea se solicita prin aprobarea actului constitutiv al societatii.

Cu acest prilej se aproba si tipul si caracteristicile actiunilor puse in vanzare, numarul lor si valoarea totala a capitalului.

Capitalul varsat se constituie treptat pe masura depunerii efective de numerar.

Capitalul emis varsat se mai numeste si capital declarat, si reprezinta sumele varsate efectiv si integral pe masura subscrierilor.

2. Capitalul subscris

Capitalul subscris reprezinta valoarea totala a capitalului pe care diversi terti s-au angajat sa-1 depuna. Societatea comerciala aproba subscrierea facuta de viitorii actionari. Din acest moment varsarea sumelor devine obligatorie.

Caracteristicile actiunilor dupa valoarea lor

Sub aspectul valorii scriptice, actiunile pot fi de doua feluri:

a)      actiuni cu valoarea nominala inscrisa pe formular ;

b)     actiuni fara valoare nominala.

a) Actiuni cu valoare nominala. Valoarea nominala sau facila este suma minima pe care trebuie s-o deburseze un actionar. Valoarea nominala a unei actiuni nu va putea fi mai mica de 1000 lei. Capitalul social nu este altceva decat suma valorilor nominale ale actiunilor. La valoarea nominala se calculeaza dividendele.

b) Actiuni fara valoare nominala sunt cele care n-au inscrise pe titlu nici un fel de valoare. Cu prilejul negocierii se stabileste valoarea lor, urmand ca intreaga suma obtinuta sa se mobilizeze la capitalul social. Cursul actiunilor la bursa poate fluctua sub sau peste valoarea nominala, functie de rezultatele financiare ale societatii.

Caracteristicile actiunilor dupa drepturile pe care le confera:

Prin vointa fondatorilor societatilor comerciale, actiunile emise pot oferi diferite drepturi - privilegii - detinatorilor, si care trebuiesc consemnate in actul constitutiv al societatii. Se pot emite actiuni preferentiale cu dividend prioritar fara drept de vot, ce confera titularului:

1) dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuit al exercitiului financiar, inaintea oricarei alte prelevari;

2) privilegiul de vot este atasat actiunii si nu cumparatorului initial, asa incat el se transfera fiecarui detinator succesiv;

3) privilegiul de participare se ataseaza numai  actiunilor cu privilegiul de dividend, si permit actionarului sa primeasca un dividend aditional la cel cuvenit, pe actiunile cu privilegiul de dividend. Actiunea deci, participa in mai mare masura la repartizarea profiturilor;

4) privilegiul de conversiune da posibilitatea de a schimba o actiune detinuta, contra unei alte actiuni, cu alte caracteristici sau cu alt titlu emis de aceeasi societate.

1.9.1. PIATA ACTIUNILOR

Piata actiunilor consta din piata primara si piata secundara.

Piata primara, pentru oferirea actiunilor firmei, este piata pe care sunt emise actiuni preferate (preferentiale) sau actiuni comune, adica sunt vandute pentru prima data investitorilor, masura prin care firma obtine capital pentru nevoile sale interne.

Piata secundara este piata pe care actiunile sunt comercializate intre investitori, dupa ce acestea au fost emise de firme. Scopul pietei secundare este acela de a furniza lichiditati investitorilor care cumpara actiunile de pe piata primara. Fara aceasta piata secundara, piata primara ar fi serios afectata in privinta capacitatii firmelor de a obtine capital, deoarece investitorii nu vor dori sa-si imobilizeze fondurile in actiuni care nu sunt usor convertibile in numerar (lichiditate - cash) atunci cand au nevoie de el.

Piata actiunilor este un indicator important al valorii si bunastarii investitiilor care plaseaza actiuni (capital) intr-o firma.

1.10. OBLIGATIUNI

Obligatiunile sunt tot valori mobiliare emise de firme sau de stat, pentru procurarea fondurilor necesare sub forma de imprumut, prin marirea capitalului circulat.

Obligatiunea este un titlu financiar reprezentand creanta detinatorului acesteia asupra emitentului, rezultata in urma unui imprumut pentru care acesta din urma, firma sau statul, platesc periodic o dobanda de regula fixa si urmeaza sa rascumpere obligatiunea peste un anumit termen.

Obligatiunile sunt emise in general la o valoare nominala de 1000 dolari. Daca are un cupon de 10% dobanda si scadenta peste 10 ani, investitorul cumpara un venit de 100 dolari/an , adica 1000 dolari in 10 ani (fara a mai socoti si rambursarea capitalului avansat la scadenta).

Societatile pe actiuni pot emite obligatiuni la purtator sau nominative, care sa nu depaseasca trei patrimi din capitalul varsat si existent, conform celui din urma bilant contabil aprobat.

Obligatiunile pot fi emise in forma dematerializata, prin inscriere in cont. Pentru a proceda la emiterea de obligatiuni prin oferta publica, administratorii vor publica un prospect de emisiune care va cuprinde:

denumirea, obiectul de activitate, sediul si durata societatii;

capitalul social, numarul de inscriere in Registrul Comertului;

situatia patrimoniului;

categorii de actiuni emise de societate;

suma totala a obligatiunilor care au fost emise anterior si a celor ce urmeaza a fi emise, modul de rambursare, valoarea nominala a obligatiunilor, dobanda lor, indicarea daca sunt convertibile dintr-o categorie in alta, ori in actiuni;

sarcinile ce greveaza imobilele societatii;

aprobarea emiterii de obligatiuni.

Exista mai multe tipuri de obligatiuni:

ipotecara - inseamna ca datoria firmei este garantata de o ipoteca pe activele firmei;

generala - este o creanta fata de firma eminenta, fara stabilirea drept garantie a unui activ;

cu colateral - inseamna ca obligatiunea este garantata cu hartii de valoare provenind din alte firme, plasate de firma eminenta la terti.

Tinand seama de modul de rascumparare a obligatiunii, se pot utiliza obligatiuni:

cu fond de rascumparare, cand societatea pune periodic intr-un fond suma din care va rascumpara la scadenta obligatiunile emise;

seriale, cand un anumit numar de titluri ajung la scadenta in fiecare an;

executabile, sunt obligatiunile care pot fi platite inainte de scadenta, in orice moment convenabil firmei eminente;

convertibile, care pot fi preschimbate la optiunea detinatorului cu actiuni preferentiale, la un anumit raport de schimb.

Diversitatea tipurilor de actiuni a fost generata de necesitatea acoperirii celor doua riscuri - riscul pretului de piata (curs bursier) si riscul ratei dobanzii. Concurenta obliga intreprinderile eminente sa propuna formule care sa asigure plasarea acestora.

1.11. LEGISLATIA PRIVIND SOCIETATILE COMERCIALE

Regimul societatilor comerciale s-a regasit in Codul Comercial Roman din 1887, care, prin art. 77 - 269 stabilea cadrul normativ pentru: societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla, societatea in comandita pe actiuni, societatea anonima (pe actiuni). Totodata prin art. 251 - 256, Codul Comercial reglementa societatea in participatiune. De altfel, si in prezent singura forma de societate comerciala guvernata de Codul Comercial este "societatea in participatiune".

Toate celelalte societati comerciale urmeaza regimul general stabilit prin reglementarea de baza - Legea societatilor comerciale nr. 31/1990 republicata in Monitorul Oficial nr. 33/29.01.1998 completata cu reglementari speciale, respectiv:

Legea privind reorganizarea unitatilor economice de stat in regii autonome si societati comerciale nr. 15 /1999;

Legea privind activitatea bancara nr. 33/1991;

Legea privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura 36/1991;

Legea privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor din domeniul asigurarilor nr. 17/1991.

Ordonanta Guvernului privind reglementarea constituirii si functionarii fondurilor deschise de investitii si a societatilor de investitii de intermediere financiara nr. 24/1993.

Legea privind valorile mobiliare si bursele de valori nr. 52/1994, ale caror dispozitii sunt completate cu reglementarile emise de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, vizand piata de capital si societatile care opereaza pe aceasta piata.

Ordonanta Guvernului nr. 49 1994 privind regimul juridic aplicabil unor societati comerciale constituite in temeiul Legii nr. 15/1990, care se restructureaza prin diviziune sau fuziune.

Ordonanta Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activitatii de expertiza contabila.

Legea privind procedura reorganizarii si lichidarii judiciare.

Decretul Lege din 1936 pentru infiintarea Caselor de amanet si imprumut nr 2561/1936 repusa in aplicare dupa 1989.

Legea privind registrul comertului nr. 26/1990.