StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » economie politica » Sectorul public in raport cu cel privat
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Motivatia si tensiunea pentru performanta in sectorul public



Am analizat mai sus aspectele legate de silirea sau definirea responAŽsabilitatilor si obligatiilor reciproce atat ale statului, in calitate de proprietar, cat si ale managementului care va conduce efectiv activitatea intreprinderii. Chiar daca obligatiile reciproce r imbraca forma contractuala iar sistemul informational va fi perfect simetric (disponibil deopotriva intreprinderii si guAŽvernului), problema ameliorarii performantelor tot nu va fi pe deplin rezolvata atata timp cat nu se analizeaza si nu se rezolva problema motivatiei.
Adeseori se pune insa intrebarea daca in cazul sectorului public productiv managementul si personalul executant pot fi pe deplin motivati in sporirea performantelor si daca pot exista intr-adevar la acestia aspiratia si tensiunea necesara pentru a realiza atare obiective. Fa


ra existenta acestor elemente, care formeaza motorul ce pune in miscare intregul mecanism, sistemul de contractare a performantelor ramane o simpla dorinta ori un exercitiu mai mult teoretic. Tocmai de aceea trebuie vazut daca la intreprinderile publice, spre deosebire de cele private, exista motivatii, precum si posibilitati efective de a se realiza motivatiile tuturor actorilor economici - proprietari, manageri si personal executant - si mai ales daca aspiratiile acestora atat la nivelul intreprinderii, cat si la cel al actorilor economici se afla sau pot fi formulate la un asemenea grad ridicat de tensiune incat sa existe un interes economic real care sa faca posibila sporirea performantelor.1
Economistii de diferite orientari politice si filosofice accepta faptul ca motivatia este centrul vital ce pune in miscare orice activitate economica. Un sistem economic - fie el simplu sau complex - este de neconceput fara moAŽtivatii, adica fara factor stimulator intern care sa-i asigure functionarea norAŽmala. Motivatia (ca factor stimulator intern) impreuna cu alti factori interni contribuie la determinarea manifestarilor de comportament si are un rol important pe linia sustinerii unor actiuni si atitudini. in lumea motivatiilor, stimulii externi actioneaza prin intermediul conditiilor interne care pot intensifica conduita pentru atingerea obiectivelor.
Dorinta de a realiza un scop, un ideal, intr-o perioada de timp determiAŽnata, este numita aspiratie. Ea reprezinta un element motivational imporAŽtant, un factor al dezltarii economico-sociale. Aspiratia este un element vaAŽriabil ca intensitate si se masoara prin indicatori cum sunt nivelul de aspiAŽratie, tensiunea de aspiratie si gradul de tensiune al aspiratiei. Nivelul de aspiratie este definit prin performanta pe care agentul economic doreste sa o realizeze intr-o activitate anumita si intr-un timp determinat. Un nivel inalt al aspiratiilor exprima o dorinta a agentilor economici de a realiza o perforAŽmanta mai ridicata.
Numai in cazul declansarii unui inalt nivel de aspiratie la care se adauga existenta unui climat obiectiv farabil politic, economic si social de intreAŽtinere si realizare a aspiratiilor se poate infaptui progresul economic si social. Aceasta este o conditie necesara insa nu si suficienta.
Pentru a ajunge la performanta proiectata, numita nivelul de aspiratie, este necesar sa se creeze la agentii economici anumite stari tensionale. Aceste stari se pot exprima prin doi indicatori: nivelul de tensiune a aspiratiei si gradul de tensiune a aspiratiei.
Nivelul de tensiune a aspiratiei (y) este cu atat mai inalt cu cat difeAŽrentele de la nivelul cel mai inalt fezabil pe care agentul economic vrea sa-l atinga (a) si nivelul cel mai scazut de la care pleaca in actiunea sa (b) sunt mai mari. Prin urmare, cu aceasta diferenta se masoara nivelul de tensiune (y = a - b).
Gradul de tensiune a aspiratiei (y ) reprezinta raportul dintre nivelul cel mai inalt pe care agentul doreste sa-l atinga si nivelul minim de la care agentul pleaca in acest demers (y = alb).
Numai existenta starilor tensionale poate garanta realizarea unui nivel inalt de aspiratie si, deci, poate duce la performanta proiectata. intrebarea este daca la actorii economici ai intreprinderii publice, in raport cu cei de la intreprinderile private, exista un nivel abil de aspiratie, precum si un nivel abil de tensiune care sa duca la performante abile.
Raspunsul afirmativ la aceasta intrebare apare atunci cand se sustine teza potrivit careia, pe de o parte, statul, in calitate de proprietar, ar actiona la fel ca orice proprietar privat (fie individual, fie actionar) iar, pe de alta parte, managerii intreprinderii publice pot avea un comportament identic cu cel al managerilor unor firme mari reprezentand societati pe actiuni, in sensul ca in ambele cazuri ei isi pot urmari propriul lor interes atat pe seama interesului public (in cazul intreprinderii publice, cat si pe seama actionarilor (in cazul intreprinderilor private).1
Desi la ambele categorii de intreprinderi exista anumite similitudini,totusi ies in evidenta insemnate diferente, mai ales in ce priveste nivelul (gradul) de tensiune a actorilor economici procat de situatia diferita a celor doua cateAŽgorii de intreprinderi in raport cu anumite fenomene ale mecanismului ecoAŽnomic de piata - faliment, concurenta, sistem de stimulare etc.
Teoretic, in conditiile concurentei, intreprinderea privata se afla in situaAŽtia de a fi expusa starii de faliment ca limita a marimii pierderilor suferite de pe urma unui management ineficient. Aici functioneaza un mecanism natural de eliminare de pe piata a unitatilor ce nu se pot adapta exigentelor acesteia. Perspectiva falimentului impune unitatii economice private o puternica conAŽstrangere bugetara. Perspectiva starii de faliment creaza proprietarilor (indiAŽviduali sau actionari), precum si corpului managerial o stare de tensiune inalta ce se poate solutiona printr-o stare de veghe permanenta asupra merAŽsului afacerilor, concretizata in demersuri insistente pentru ridicarea reala a performantelor intreprinderii in scopul de a evita falimentul si a asigura prosperitatea firmei. Aceasta implica aplicarea unei politici stranse de conAŽstrangeri bugetare si preocuparea constanta pentru inovarea tehnologica si pentru mentinerea firmei pe pietele existente, paralel cu cucerirea altora noi.Intreprinderile publice au alt comportament chiar daca unele dintre ele opereaza pe pietele pur concurentiale iar altele pe pietele dispuile, ca in cazul monopolurilor naturale. Diferenta de comportament este data de difeAŽrenta in motivatia si in starea de tensiune a actorilor economici. La intreprinderile publice lipseste nu numai motivatia ci si tensiunea necesara a actorilor relevati - proprietari si manageri - de a ridica performanta ia cotele care sa asigure inlaturarea pierderilor si, prin aceasta, evitarea falimentului, intruAŽcat ei (actorii) stiu ca statul, in ultima instanta, va interveni pentru solutioAŽnarea problamelor financiare.
In cele ce urineaza m reda aspectele strict necesare care pot exAŽplica lipsa acestei tensiuni la proprietarul-stat, la managerii selectati si controlati de stat, precum si la executanti.
a) Statul, ca proprietar, continua sa ramana mai mult o notiune abstracAŽta. Reprezezentantii guvernamentali constituiti in anumite forme organizaAŽtorice, numite agentii guvernamentale, sunt imputerniciti sa vegheze asupra functionarii intreprinderilor publice si sa hotarasca diverse demersuri sau schimbari in cadrul gestionarii acestor intreprinderi, sa selecteze managerii s. a. Statutul lor de functionari publici, precum si legile nu le permit insa acestora sa trateze intreprinderile respective ca pe propriile bunuri. Orice hotarare luata de reprezentantii guvernamentali trebuie sa aiba la baza o anumita reglementare si sa urmeze anumite reguli administrativ-birocratice presilite. Pentru reprezentantii guvernamentali, intotdeauna, mai puterAŽnica este respectarea regulilor presilite decat solutionarea practica in



mod creativ a unor neajunsuri in ce priveste starea economica a intreprinderilor (pierderi suferite, lipsa de resurse etc). O explicatie ar fi aceea ca interesele acestor reprezentanti nu concorda cu interesele intreprinderilor respective, remunerarea lor nefiind legata de performantele acestora ca in cazul adevaAŽratilor proprietari, fie ei chiar actionari. Asa cum m vedea in alt modul, functionarii agentiilor guvernamentale, care se ocupa de modul de gestionare a firmelor de stat, de regula, au ca obiective maximizarea cheltuielilor bugeAŽtare si sporirea numarului de functionari in agentiile respective ca urmare a amplificarii formelor administrative de operare. Deci, ei nu au nici o motivatie reala pentru ridicarea performantelor intreprinderilor publice. Motivatiile vin mai mult din exterior. In lipsa motivatiei interne, stimulii externi fie raman fara efect, fie temporizeaza sau chiar deviaza conduita economica a subiectului de la cea normala.
b) Managerii de la intreprinderile publice selectati si controlati de stat in baza contractelor de performanta incheiate cu guvernul, in mod forAŽmal, isi propun sa solutioneze un set de probleme care sa asigure functionaAŽrea satisfacatoare a intreprinderii publice. in fapt ne aflam, pe de o parte, in fata unui proprietar insuficient definit si lipsit atat de posibilitatea luarii unor decizii operative, cat si de competenta impunerii unor prerogative de autentic proprietar, iar, pe de alta parte, in fata unei echipe manageriale lipsita de acel nivel minim de tensiune pe care l-ar cere angajarea la efortul de ridicare a nivelului de performanta prin realizarea unor puternice constrangeri bugetare.
Tensiunea managementului pentru performanta este scazuta sau inexisAŽtenta mai ales cand el este pus in situatia, pe de o parte, de a raspunde de rezultatele unei firme la care proprietarul nu exercita un control riguros si nu are autoritate, iar, pe de alta parte, de a se confrunta cu sindicatele ce desAŽfasoara actiuni exagerate in revendicarile lor salariale sau chiar anarhice. De regula, in sectorul public productiv sindicatele impun intreprinderii cheltuieli cu salarii fara o corelare a lor cu productivitatea muncii, avantajate" fiind in aceste actiuni, pe de o parte, de situatia lor de monopol, iar pe de alta parte, de slabiciunea unui patronat si a unui management insuficient responsabilizat.
Din cauza practicii - devenita deja traditionala - de a se acoperi pierderile intreprinderilor publice prin acordarea de subventii, se diminueaza la limita tensiunea de aspiratie a managerilor pentru ridicarea performantei. Echipele manageriale devin convinse ca intreprinderile publice nu pot da faliment inAŽtrucat, in orice imprejurari, ele r fi sprijinite de stat prin acoperirea pierderilor cu subventii de la buget, mai ales cand asemenea intreprinderi constituie monopoluri naturale.
Mentinerea managerilor la un nivel minim de tensiune pentru ridicarea performantei intreprinderilor publice ativ cu cele private este deterAŽminata si de legatura foarte slaba si limitata dintre remunerarea lor si niveAŽlul profitului obtinut in cazul intreprinderilor de stat.
c) Nivelul tensiunii la executantii dintr-o intreprindere publica este mult mai mica decat la cei dintr-o intreprindere privata, mai ales din cauza unor posibilitati limitate de diferentiere a salarizarii in functie de contributiiAŽle efective, cantitative si calitative, aduse de salariati la ridicarea performanAŽtelor economice. in intreprinderile publice exista mult mai putine posibilitati de a recompensa financiar rezultatele muncii si de a angaja personal strict dupa capacitatea productiva sau creativa, ori dupa calitatile personale. GreuAŽtati mari se intampina si cand se pune problema de a demite personalul cu rezultate slabe in munca sau de a ajusta numarul personalului in functie de performantele obtinute in productie, ceea ce contribuie la estomparea tensiuAŽnii de aspiratie in intreprinderile publice.
Tensiunea necesara pentru performantele ridicate este generata nu de marimea salariului mediu al personalului ci de diferentierea cat mai rationaAŽla a salariului in functie de anumite criterii. Nu nivelul mediu al salariului ci diferentele de recompensa a diferitelor munci si a altor activitati economice contribuie la sporirea tensiunii. Gradul de stimulare este cu atat mai ridicat cu cat este mai mare diferenta de recompensa a muncii calificate fata de cea necalificata, a muncii instruite fata de cea mai putin instruita, sau cu cat resAŽponsabilitatea si initiativa sunt mai ridicate, ori regiunile geografice unde se desfasoara munca sunt mai indepartate si mai lipsite de facilitati.1 Din pacate intreprinderea publica, in atie cu cea privata, are putine posibilitati pe aceasta linie. Ea trebuie sa se alinieze la normele generale guvernamentale care nu intotdeauna sunt cele mai adecvate fiecarei conditii in parte. Toti acestia constituie factori ce franeaza sau estompeaza tensiunea interna din unitatile publice pentru cresterea performantelor.
Din analizele efectuate in ultimele trei module asupra bunurilor si sectoAŽrului public ativ cu bunurile si sectorul privat rezulta o seama de deoAŽsebiri in ce priveste atat comportamentul, cat si performantele. Asemenea deosebiri defarizeaza in mod dramatic sectorul public. Din dezltarile de mai sus reiese un fapt destul de clar: extinderea sectorului public nu trebuie interpretata ca fiind o adevarata fatalitate pentru economiile contemporane. Dimpotriva, daca se iau in considerare atributele tuturor bunurilor si serviAŽciilor, precum si posibilitatea de a crea conditiile necesare pentru a dezlta pietele dispuile prin inlaturarea barierelor de intrare si iesire, sectorul public (mai cu seama cel productiv) se poate diminua la maxim. insa, cu toata diminuarea acestuia, problema slabei performante ramane prezenta. O cale de redresare a situatiei, experimentata in mai multe tari, este aceea a introAŽducerii sistemului contractelor de performanta convenite intre guvern si inAŽtreprinderile publice. Totusi, problema de fond nu se solutioneaza dat fiind faptul ca slaba motivatie si lipsa tensiunii la toti actorii intreprinderilor puAŽblice raman aproape neschimbate datorita specificului acestui sector.
Un alt factor important care inhiba actorii organizatiilor publice in spoAŽrirea performantei il constituie neajunsurile manifestate in cadrul proceselor de luare a deciziilor. Cunoscand faptul ca fiecarui tip de organizare economi-co-sociala ii este propriu un anumit sistem de luare a deciziilor - politic, admiAŽnistrativ sau birocratic, negociere etc. - o analiza ativa a diferitelor sisteme va fi in masura sa arunce o lumina si mai clara asupra virtutilor dar si asupra neajunsurilor pe care le intrunesc diferitele mecanisme de functioAŽnare a sistemelor de organizare economico-sociala. Aceste aspecte r fi anaAŽlizate in urmatoarele module ale acestui lum.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre sectorul public in raport cu cel privat

Relatia reciproca dintre politica si economie
Sectorul public in raport cu cel privat
Politici economice aplicate in tarile aflate in tranzitie
Sistemele de nevoi si activitatea economica
Necesitatea si continutul tranzitiei postsocialiste
Proprietatea, munca si repartitia - elementele de baza in economia romaneasca
Sistemul resurselor economice
Economia de piata si legitatile ei
Piata produselor. sistemul de preturi
Piata serviciilor. sistem de tarife
Piata informatiilor. protectia proprietatii intelectuale
Piata capitalului si dobanda. bancile si bursele de valori
Piata fortei de munca si somajul. sistemul de salarizare
Piata monetar-valutara si inflatia
Consumul. structura si legile sale economice
Oferta de marfuri in economie
Economia si politica








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare  
analytics