Dreptul de petitie

Dreptul de petitie

Potrivit art. 47 din Constitutie, cetatenii au dreptul sa se adreseze autoritatilor publice prin petitii formulate numai in numele semnatarilor.

Organizatiile legal constituite au dreptul sa adreseze petitii exclusiv in numele colectivelor pe care le reprezinta. Exercitarea dreptului de petitionare este scutita de taxa. Autoritatile publice au dreptul si obligatia sa raspunda la petitii in termenele si in conditiile stabilite potrivit legii. Exercitarea dreptului de petitionare este o modalitate eficienta de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate, fiind o garantie juridica generala pentru celelalte drepturi si libertati.

Petitia este o cerere prin care se vizeaza apararea, repararea unui drept, a libertatii sau unui interes al petitionarului. Petitia nu se confunda cu denuntul, care este o informare a autoritatii cu privire la anumite ilegalitati, dar prin care denuntatorul nu a fost vatamat.

Dreptul la petitie poate fi exercitat individual de catre cetatean, fie de catre un grup de cetateni, fie de catre organizatii legal constituite, evident referitor la drepturile, libertatile si interesele acestora. Se admite ca o persoana sa faca o petitie pentru o alta persoana numai  in cazurile prevazute de lege, cum ar fi: parintele pentru minor, tutorele pentru minor etc.

Corelativ dreptului cetateanului de a petitiona, articolul 47 din Constitutie, prevede obligatia autoritatilor publice de a examina si raspunde la petitii in termenele si in conditiile stabilite de legi. Aceasta implica obligatia pentru Parlament de a elabora o lege prin care sa se prevada modul concret de exercitare a dreptului la petitie, procedurile, termene, conditii, responsabilitati etc.

Potrivit Legii nr. 1/1978( care a fost abrogata prin Legea nr. 7/1998, fara a intra in vigoare o alta lege care sa reglementeze obiectul acesteia), in art. 1 se arata: 'dreptul de petitionare se exercita prin propuneri, sesizari, reclamatii si cereri adresate organelor puterii de stat, ale administratiei de stat, organelor judecatoresti, organelor procuraturii, institutiilor, unitatilor economice de stat, precum si organizatiilor cooperatiste si celorlalte organizatii obstesti.'

Ca urmare este necesara elaborarea legii care sa precizeze daca in dreptul de petitionare se include, dreptul persoanei de a participa la treburile de interes public prin sesizari si propuneri, ce vizeaza orice problema de interes public, altele decat cele prin care au fost lezati direct in drepturile, libertatile si interesele acesteia.

Din textul constitutional (art. 47) rezulta fara dubiu ca petitiile trebuie sa fie semnate, deci nu anonime. Aceasta este o piedica impotriva abuzului de drept la petitie, implicand o responsabilitate morala si juridica pentru cel care uzeaza de dreptul sau la petitie. Deci, folosirea unor informatii sau date printr-o anonima, de catre o autoritate publica, nu este scuzabila si se face pe raspunderea acesteia sau a functionarului in cauza. Anonimele nu pot fi publicate decat sub responsabilitatea (realitatii faptelor sesizate) celui care o publica. Pe de alta parte, avand in vedere ca functionarii publici sunt obligati sa actioneze din oficiu atunci cand ia cunostinta de o ilegalitate, nu pot invoca, caracterul de anonima a unei sesizari si astfel, sa nu efectueze un minim de verificari a celor semnalate in aceasta.

Dar anonima sub aspectele semnalate nu poate fi invocata ca o proba, nici in acuzarea autorului acesteia pentru calomnie sau insulta si nici in acuzarea persoanei sesizate ca a incalcat legea. Socotim ca aceasta rezulta din dispozitiile si principiile Constitutiei din 1991. Cu atat mai mult socotim ca o anonima nu poate constitui singurul temei al perchezitiei intr-o proprietate privata.