Dreptul la aparare1)

Dreptul la aparare¹⁾

Dreptul la aparare este un drept fundamental cetatenesc, de traditie in istoria institutiei drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Dreptul la aparare, intr-o acceptiune larga, cuprinde totalitatea drepturilor si regulilor procedurale ce pot fi folosite de o persoana pentru materializarea apararii contra invinuirilor si acuzatiilor ce i se aduc tentativelor de incalcare a drepturilor, precum si posibilitatea de a-si valorifica cererile sau de a dovedi netemeinicia ori nelegalitatea pretentiilor adversarului. Dreptul la asistenta juridica este un element al dreptului la aparare. Prin asistenta juridica intelegem posibilitatea persoanei de a beneficia de sfaturile, recomandarile unui avocat, ori de a fi reprezentata in mod calificat de avocat, in exercitarea drepturilor si apararea intereselor sale in tot cursul procesului. Scopul dreptului la aparare il constituie garantarea realizarii si respectarii drepturilor si libertatilor omului.

Ce se urmareste in mod concret prin dreptul la aparare? Foarte greu de dat un raspuns complet. Unii autori sustin ca aflarea adevarului. Dar oare este eficienta aflarea adevarului pentru a se realiza dreptul la aparare? Noi credem ca nu! Pentru ca aflarea adevarului neurmata de o aplicare corecta a legii ciunteste dreptul la aparare.

Dar numai aflarea adevarului si aplicarea corecta a legii sunt suficiente? Nu ar fi oare mai bine sa se ia si masuri preventive de aparare, ce pot fi fizice (paza, sisteme de alarmare etc.) si juridice (constituirea de garantii) educative etc., care sa ne puna la adapost de tot felul de procese. Noi credem ca da. De aceea infaptuirea dreptului la aparare, consideram ca are trei componente:

a)posibilitatea de a te apara prin masuri cu caracter preventiv (materiale,

juridice, educative etc.);

b)aflarea si stabilirea adevarului;

c)aplicarea corecta a legii.

In practica, cele trei componente ale dreptului la aparare pot fi realizate prin:

-luarea masurilor necesare pentru paza juridica a patrimoniului prin

cunoasterea si incheierea unor acte juridice corecte, nepagubitoare,

asigurate prin garantii juridice solide etc.;

-infaptuirea masurilor corespunzatoare de paza fizica si tehnica a

persoanei si a patrimoniului acesteia, ce ne pun la adapost de eventualele

incalcari ale drepturilor noastre;

-cunoasterea si inlaturarea din comportament a potentialului victimologic, ce concura la victimizarea noastra;

-stabilirea pe baza de probe a adevarului, in asa fel incat balanta justitieisa nu incline in nici o parte;

-asigurarea capacitatii si posibilitatii legale a administrarii probelor

necesare

-aplicarea unor masuri educative si sanctiuni civile administrative si

penale, intr-o perfecta concordanta cu faptele, si necesitatea preventiei

speciale si generale;

-folosirea corespunzatoare a instrumentelor juridice in realizarea unei

justitii corecte prin:

-infaptuirea prezumtiei de nevinovatie;

-schimbarea incadrarii juridice de la o fapta mai grava la o fapta mai

putin grava;

-dozarea corecta a pedepsei aplicate in raport cu acordarea

circumstantelor atenuante;

-exonerarea de raspundere civila, administrativa sau penala a celor

nevinovati:

-acordarea unor despagubiri juste si legale celor pagubiti material si

moral;

-inlaturarea invinuirilor, acuzatiilor sau a pretentiilor materiale si

morale nedrepte;

-asigurarea posibilitatii valorificarii cererilor si pretentiilor intemeiate.

Dreptul la aparare poate fi exercitat de:

-persoana in cauza, iar in anumite situatii de rudele acesteia;

-persoana respectiva, dupa consultarea avocatului;

-avocatul delegat;

-procurorul;

-Avocatul poporului.

Apararea drepturilor se realizeaza si de organele statului abilitate in acest scop (Politie, Procuratura, Garda financiara, Curtea de Conturi etc.).¹⁾

Dreptul la asistenta juridica, atribut al dreptului la aparare este consacrat constitutional.

Astfel potrivit art. 24 pct.2 din Constitutie, 'in tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu'. Suntem aici in prezenta unui drept al persoanei, pe care ea si-l poate exercita sau nu, pe riscul sau. De aceea textul vorbeste si de avocat ales, in sensul ca partea in proces (persoana deci) isi alege ea aparatorul calificat.

Exista insa procese pentru care asistenta din partea unui avocat este obligatorie, adica legea obliga autoritatea publica, competenta sa desemneze un avocat

care sa apere persoana in cauza. Asemenea situatii pot privi procesele penale in care invinuitii sau inculpatii sunt minori, sau in care se judeca infractiuni grave.

Legile vor trebui deci sa prevada expres asemenea situatii in care autoritatile competente au obligatia sa numeasca din oficiu un avocat pentru apararea persoanei in cauza, daca aceasta din diferite motive, nu-si alege un avocat.

D.        Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica

Persoana vatamata intr-un drept al sau se poate adresa potrivit legii diferitelor instante dupa caz. Astfel, cel vatamat intr-un drept al sau printr-o infractiune se adreseaza organelor judiciare care in conformitate cu procedura penala i-au masuri de reparare, despagubire, pedepsire a celui vinovat etc. De asemenea, cel vatamat intr-un drept al sau printr-un act sau fapt juridic civil, i se face dreptate pe calea prevazuta de procedura civila, de catre o instanta civila.

Insa persoana poate sa fie vatamata dintr-un drept al sau de o autoritate publica sau functionarul acesteia in cadrul unor raporturi speciale, respectiv raporturile juridice de drept administrativ. Vatamarea dreptului poate fi printr-un act administrativ atat legal cat si ilegal. In astfel de raporturi juridice apar autoritatile publice care sunt detinatoare ale puterii ceea ce in lipsa textului constitutional ( art. 48 ) ar fi presupus unele riscuri pentru persoana fizica.

Avand in vedere importanta si specificul relatiilor dintre autoritatile publice si orice persoana in care ultima poate fi vatamata intr-un drept al sau, constituantul prin dispozitii constitutionale a reglementat ca o garantie constitutionala dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica in art. 48, astfel:

'Persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionare in termenul legal a unei cereri este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei. Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica. Statul raspunde patrimonial potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale.'

Procedura concreta, procedura de exceptie dupa care se realizeaza dreptul celui vatamat intr-un drept al sau de o autoritate publica este prevazut de Legea nr. 29/1990.

Aceasta procedura se mai cheama si procedura contenciosului administrativ.

Termenul de 'contencios' provine de la latinescul 'contendere' care inseamna 'a se lupta' pune la lupta', 'a compara', 'a dezbate'.

Prin fenomenul de contencios se intelege, deci, acel proces de constatare a dreptului, care se manifesta sub forma unui conflict de interese, ce nu poate fi solutionat prin intelegere intre parti, ci pe calea unui proces judiciar, in scopul dezbaterii in fata instantei a valabilitatii si interpretarii a acelor reglementari juridice sau a acelor drepturi care au dat nastere conflictului . Legea foloseste sintagma de contencios administrativ, pentru a desemna totalitatea litigiilor de natura administrativa si pentru a le deosebi de celelalte litigii din competenta instantelor care se desfasoara dupa alte reguli, cum sunt litigiile de natura civila, comerciala, penala.

Prin contencios administrativ se intelege totalitatea procedurilor si litigiile ivite intre persoanele fizice sau juridice pe de o parte si autoritatile publice pe de alta parte, avand ca obiect relatiile sociale si normele juridice care apartin dreptului administrativ.

Titularul dreptului prevazut de art. 48 din Constitutie poate fi:

b)orice persoana fizica;

a)orice persoana juridica de drept civil;

c)orice persoana de drept public.

Spre exemplu, o autoritate publica locala poate fi vatamata intr-un drept al sau de o alta autoritate publica locala sau chiar centrala, printr-un act administrativ. Potrivit Constitutiei, in art. 122 pct. 4 'Prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, un act al Consiliului judetean, al celui local sau al primarului in cazul in care considera actul ilegal.' In acest caz, desi prefectul personal nu este lezat in vreun drept al sau, dar daca actul atacat este ilegal, atunci acest act lezeaza interesul general, iar prefectul este obligat sa apere interesul general de orice ilegalitate din activitatea administrativa a autoritatilor administratiei publice locale.

Prin act administrativ se intelege o manifestare unilaterala de vointa juridica, pe baza si in executarea legii, a unei autoritati administrative, prin care se formeaza o situatie juridica noua, sau se refuza o pretentie juridica referitoare la un drept recunoscut de lege, vointa juridica supusa regimului juridic administrativ.

Acte administrative pot sa emita orice autoritate publica, indiferent ca este legislativa sau judecatoreasca, este adevarat ca acestea numai ca exceptie, atunci cand actioneaza ca autoritati administrative in organizarea executarii si executarea in concret a legii.¹⁾

Literatura juridica imparte actele administrative din punct de vedere al obiectului si efectelor lor in trei categorii: acte reguli, acte subiective si acte conditii.

Prin acte reguli se intelege actele prin care se instituie reguli, norme sau se stabilesc situatii juridice cu caracter general; prin acte subiective, se inteleg actele prin care se stabilesc, se modifica sau se sting drepturi subiective sau situatii juridice individuale; prin acte conditii se inteleg actele prin care se aplica unei persoane fizice sau juridice o anumita situatie juridica concreta. Astfel, cu titul de exemplu, se poate spune ca regulamentul este un act regula, deoarece in continutul lui sunt cuprinse norme cu caracter general intr-un anumit domeniu de activitate administrativa; acte subiective sunt cele care contin autorizatii, interdictii (demolari de constructii, exproprieri si altele asemenea), deoarece prin continutul lor se adreseaza persoanelor, fiind, sub acest aspect acte cu caracter individual; in al treilea rand sunt unele acte prin care se stabilesc persoanelor fizice o anumita situatie juridica in temeiul legii, cum sunt actele de numire, delegare, sau transformare, acestea fiind acte conditii.

Potrivit art. 1 al. 1 din Legea nr. 29/1990 se considera act administrativ si refuzul nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept necunoscut de lege respectiv faptul de a nu se raspunde petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede un alt termen.

Consideram ca refuzul nejustificat al satisfacerii unei pretentii juridice referitoare la un drept recunoscut de lege reclamantului , rezulta din principiul legalitatii administratiei publice si din particularitatile capacitatii judirice pe care o au subiectele de drept administrativ in executarii competentei pe baza si in executarea legii. Intr-adevar, principiul legalitatii in organizarea exercitarii legii si exercitarea competentei inseamna dreptul si obligatia, in acelasi timp, a autoritatii administrative de a interveni manifestandu-si vointa juridica si de a satisface, astfel, pretentiile juridice intemeiate pe valorificarea unor drepturi conferite diferitelor subiecte de drept, persoane fizice si juridice. Refuzul estetot un act administrativ sustine dl. Prof. A. Negoita^{1) si} respectiv un act administrativ ilegal , prin care persoana poate fi vatamata in dreptul sau .

Conditia vatamarii intr-un drept al sau este necesara pentru a se naste pentru o persoana dreptul prevazut de art. 48 din Constitutie.

Socotim ca vatamarea unui drept presupune:

-ingradirea exercitarii dreptului respectiv;

-cauzarea unor prejudicii materiale sau morale prin lezarea persoanei

in dreptul respectiv.

Aceasta vatamare a unui drept poate interveni, printr-un act administrativ individual sau printr-un act administrativ normativ ilegal sau legal in cazurile prevazute de lege.

Probarea acestei conditii presupune: existenta dreptului pentru persoana in cauza, precum si vatamarea acestui drept.

Coroborand art. 48 cu art. 21 din Constitutie constatam, ca notiunea de 'drept', folosita in art. 48 semnifica 'orice drept, libertate sau interes al sau legitim'.²⁾

Astfel potrivit noii baze constitutionale a contenciosului administrativ, o actiune nu se poate respinge decat atunci cand reclamantul nu are de aparat nici drepturi, nici libertati si nici interese legitime, ceea ce echivaleaza cu exercitarea abuziva a actiunii de contencios administrativ.

Am vazut in capitolele anterioare ce este dreptul si ce este libertatea. In ceea ce priveste interesul de regula prin acesta se intelege posibilitatea de a-si satisface o necesitate care nu se fundamenteaza pe un drept subiectiv. Or aceasta posibilitate se poate realiza prin incalcarea legii si atunci se cheama interes nelegitim sau fara nici o incalcare, si se numeste interes legitim.

Spre exemplu, o persoana are un interes legitim de a cere in contencios administrativ anularea autorizatiei de constructie obtinute ilegal de vecinul sau care construieste un imobil pe termenul acesteia cu 8 etaje, desi in zona respectiva nu se aproba asa ceva, existand posibilitatea afectarii dreptului sau de proprietate.

Tot in baza unui interes legitim se poate ataca in contenciosul administrativ un concurs pentru ocuparea unui post efectuat cu incalcarea regulilor; cel care a participat la concurs nu poate invoca vreun drept, ci un interes legitim ca activitatea de concurs sa se desfasoare legal, situatie in care ar fi putut castiga concursul . Analizand practica instantelor de contencios administrativ cele mai frecvente spete au vizat: dreptul de apreciere (examene, concursuri, incadrari sau refuzuri de incadrari in functii); recunoasterea unui drept subsecvent (de exemplu, a dreptului de pensie dupa ce a fost reintegrat); drepturi civile ale unei terte persoane (coproprietar, vecin etc.) anularea unor acte administrative in domeniul contraventional etc.

Spre deosebire de raspunderea civila, in cazul contenciosului administrativ nu este necesara probarea vinovatiei functionarului public sau a autoritatii publice, ceea ce presupune un oarecare avantaj in proces pentru cel vatamat intr-un drept al sau printr-un act adminsitrativ fata de cel care foloseste calea contenciosului civil. Vinovatia functionarului public este necesara a fi probata atunci cand se angajaza raspunderea acestuia si nu a autoritati publice .

De la procedura de atac a actelor administrative sunt exceptate unele acte astfel:

a)actele de gestiune savarsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau; in situatia in care prin acestea se cauzeaza pagube persoanei, se poate uza de dispozitiile codului civil privind responsabilitatea civila, delictuala sau contractuala;

b)actele administrative pentru desfiintarea sau modificarea carora legea prevede o alta procedura judiciara;

c)actele adminsitrative adoptate in exercitiul atributiilor de control ierarhic;

d)actele de comandament cu caracter militar;

e)actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Presedintele Romaniei si Guvern; actele administrative de autoritate si actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului; actele administrative referitoare la siguranta interna si externa a statului, precum si cele referitoare la interpretarea si executarea actelor internationale, la care Romania este parte; masurile urgente luate de organele puterii executive pentru evitarea sau inlaturarea efectelor unor evenimente prezentand pericol public, cum sunt actele emise ca urmare a starii de necesitate sau pentru combaterea calamitatii naturale, incendiilor de paduri, epidemiilor, epizoatiilor si altor evenimente de aceeasi gravitate.

Referitor la aceste acte exceptate de la controlul contenciosului administrativ in literatura de specialitate sunt discutii. Socotim ca daca pentru multe din aceste acte ar fi justificata, scoaterea lor de sub dreptul de anulare al instantei, in cazurile cand prin acestea a fost vatamat dreptul unei persoane, ar fi normal ca intr-o viitoare legislatie sa i se permita persoanei, sa-si valorifice acest drept prin intermediul instantei.

Credem de asemenea ca, potrivit art. 1 pct. 3 si art.48 din Constitutia din 1991 nimic nu se opune a se admite responsabilitatea statului si a autoritatilor publice, pentru pagubele cauzate prin acte administrative legale. Analizand art. 48 din Constitutia din 1991, constatam ca acesta nu mai conditioneaza raspunderea autoritatii publice pentru pagubele cauzate de caracterul ilegal al actului administrativ. Spre deosebire de art. 48 din Constitutia din 1991, in constitutiile anterioare, responsabilitatea autoritatii publice era conditionata de caracterul ilegal al actului administrativ¹⁾.

Astfel, din art. 99 al Constitutiei din 1923, conditia ilegalitatii actului rezulta din expresia 'care violeaza un text expres al Constitutiei si legilor in vigoare'. Iar in art. 35 al Constitutiei din 1965, se foloseste sintagma 'act ilegal' precum si 'anularea actului'. De aceea, credem ca art. 48 din Constitutia de la 1991, permite repararea pagubei cauzate prin actul legal, fara sa fie necesara evident anularea acestuia, solutie care ni se pare necesara intr-un stat de drept. Atunci cand legiuitorul constitutional a voit sa fie atacat un act numai pe motiv de ilegalitate, a prevazut aceasta in mod expres, asa cum este reglementat in art. 122 pct. 4 din Constitutie, dreptul prefectului de a ataca actele ilegale ale Consiliilor judetene, locale sau ale primarului.

Dat fiind scopurile si procedura contenciosului administrativ, consideram ca aceasta prezinta o serie de avantaje in raport cu procedura civila comuna astfel:

-specializarea judecatorilor organizati in instante de contencios

administrativ;

-pentru actiunile in cauz a taxa de timbru este de maximum 1.000 lei;

-procedura contenciosului administrativ este mai operativa cu termene

mai  scurte, si asigurata prin daune cominatorii.²⁾

TEME pentru REFERAT:

- Dreptul de acces liber la justitie.

- Dreptul la aparare;

- Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica.

BIBLIOGRAFIE

1.Ioan Muraru -Drept Constitutional si Institutii Politice, Editura Actami,

Bucuresti-1997,p.250-251; 214-215 si 205-205

2.Alexandru Negoita  -Drept Administrativ, Editura Sylvi, 1996, p. 213-281

3. Antonie Iorgovan   -Tratat de Drept Administrativ, vol. I, Ed. Nemira, 1996, p.

269-288 si 406-529

4.Constitutia Romaniei art. 20, 21, 23, 24, 47 si 48

5.V. Dabu                                -Raspunderea juridica a functionarului public, Ed. Global Lex

Bucuresti, 2000