StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare Ón relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept civil

Raportul dintre raspunderea civila delictuala si raspunderea contractuala

RAPORTUL  DINTRE  RASPUNDEREA  CIVILA DELICTUALA  SI  RASPUNDEREA  CONTRACTUALA


           Asemanari. Cele doua forme de raspundere au o esenta comuna data de aceeasi finalitate pe care functiile lor le-o confera, aceea de a repara 434c22e prejudiciul injust suferit de victima si atunci cand repararea in natura nu este posibila, de a indemniza victima prin obligarea faptuitorului la plata unui echivalent banesc reprezentand contravaloarea prejudiciului.



Adeptii teoriei clasice concep raspunderea juridica precum un edificiu asezat pe aceeasi temelie a culpei* (Tr. Ionascu, E. Barach, op cit p. 11 ), toate formele de raspundere fiind subsumate unei functii comune, preventive. De aceea, analiza conditiilor fiecarei ipoteze de raspundere se face pe baza acelorasi conditii: fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si bineinteles culpa debitorului, careia, in ultima vreme, i se spune si mai apasat "vinovatie". Incontestabil cele doua forme ale raspunderii sunt doua ramuri ale aceluiasi trunchi (ME p. 60) alcatuind conceptul de raspundere civila. Chiar daca raspunderii delictuale ii sunt aplicabile o serie de dispozitii privind efectele obligatiilor, ele sunt aplicate prin analogie, astfel ca, despre o institutie a raspunderii civile nu putem vorbi. * (In sens contrar, LP. Op cit. p.353).

Prin urmare, in opinia noastra, conceptul de raspundere civila are mai mult o ratiune didactica fiind destinat unei corecte intelegeri a diferentelor existente dintre raspunderea  civila si raspunderea penala in principal, precum si cu celelalte forme ale raspunderii: materiala, disciplinara etc. Privit dinautrul sau, conceptul nu are un contur propriu. De altfel, asa cum am mai spus, orice tentativa de generalizare in aceasta materie, mergand pana la o raspundere juridica , la o raspundere in general ni se pare inutila si contraproductiva, pentru ca, o raspundere in general nu exista. Exista doar ipoteze de raspundere ce se cer examinate individual si nu potrivit unei scheme unice si rigide privind conditiile  generale ale raspunderii , mergand pana la o tentativa de unificare a raspunderii, fie ea doar terminologica Potrivit acestei abordari ajungem a vorbi de fapta ilicita a debitorului de a nu-si fi respectat obligatiile asumate prin contract, vinovatia debitorului reprezentand latura subiectiva a faptei prejudiciabile etc, toate concretizand un limbaj care astazi este inacceptabil. Accentul pus pe caracterul ilicit al faptei prejudiciabile, pe vinovatia debitorului este in dezacord cu evolutia raspunderii, preocupata din ce in ce mai mult de a rezolva situatia injusta a victimei si mai putin de a identifica vina si ilicitul. De altfel, autori consacrati de drept civil, exprimandu-se in problema aceasta, afirma ca nu se pot reduce cele doua raspunderi la o categorie unica (BS op cit. p. 654) Asa se si explica preocuparea doctrinei si a jurisprudentei pentru a da un raspuns cat mai corect in problema optiunii pe care o are victima intre cele doua raspunderi.


             Deosebiri. Prin traditie, doctrina de drept civil evidentiaza urmatoarele diferente de regim juridic dintre cele doua forme ale raspunderii:

- Se spune ca principala deosebire priveste proba culpei: in timp ce la raspunderea delictuala, victima are a dovedi culpa faptuitorului, la raspunderea contractuala victima are de dovedit contractul si incalcarea de catre debitor a obligatiilor asumate prin contract, anume neexecutarea, executarea necorespunzatoare sau executarea cu intarziere a obligatiilor, culpa fiind prezumata.

Acest mod de a pune problema isi are sorgintea in formularea data de Codul civil francez textelor care instituie principiul raspunderii pentru greseala proprie, formulare pe care o reia si art. 999 din Codul nostru civil care vorbeste de  prejudiciul cauzat prin negljenta sau imprudenta.

Asa cum s-a remarcat, suntem in fata unei inconsecvente terminologice pentru ca una este fapta prejudiciabila si alta este culpa, greseala, vinovatia. Daca abordam greseala omului ca fiind cea care a cauzat prejudiciul,  este firesc sa impunem exigenta dovedirii acesteia. Asa se explica de ce doctrina impune in materia raspunderii delictuale sarcina de a dovedi culpa. In practica insa, ceea ce se dovedeste nu este culpa ci doar prejudiciul si cauzalitatea, legarea rezultatului vatamator de o anumita conduita a persoanei desemnate sa raspunda. Din acest punct de vedere nu exista o diferenta dintre cele doua raspunderi, pentru ca in ambele situatii, simpla proba a prejudiciului, legat de o anumita persoana este suficienta pentru antrenarea raspunderii, fie ea delictuala sau  contractuala. Paratul chemat in judecata are sarcina de a dovedi un fapt pozitiv, cauza exoneratoare de raspundere si nu un fapt negativ, lipsa culpei.

            - Intinderea despagubirii este, de aceasta data, o diferenta neta intre cele doua raspunderi. Astfel, la raspunderea delictuala, intinderea daunelor-interese va cuprinde toate prejudiciile, atat previzibile cat si pe cele neprevizibile, la raspunderea contractuala principiul este ca reparatia priveste doar prejudiciile previzibile, exceptie facand cele cauzate prin dol  sau culpa grava, asimilata dolului (culpa lata dolo aequiparatur).

            - Gravitatea culpei este aproape indiferenta la raspunderea delictuala, unde si cea mai usoara culpa este avuta in vedere, (In Lege Aquillia et culpa levissima venit), ba chiar multe ipoteze reprezinta, cum s-a vazut, raspunderi obiective, in timp ce la raspunderea contractuala ea poate fi declansata in mod diferit, in raport de cele trei grade ale culpei (culpa levissima, culpa levis, culpa lata), in raport de natura prestatiei la care s-a obligat debitorul. 

            -  La raspunderea delictuala autorul prejudiciului este pus in intarziere de drept, in timp ce la raspunderea contractuala, asa cum am vazut, pentru promovarea actiunii in justitie, este necesara punerea in intarziere a debitorului.

            -  La raspunderea delictuala capacitatea de a raspunde o au toate persoanele care au avut discernamant. Pentru persoanele care n-au implinit 14 ani exista o prezumtie relativa a lipsei de discernamant, astfel ca victima va trebui sa faca dovada ca minorul a lucrat cu discernamant, in timp ce pentru minorii de peste 14 ani exista prezumtia contrara ca au discernamant.

            - In timp ce la raspunderea delictuala, autorii aceluiasi prejudiciu sunt solidari, la raspunderea contractuala, daca sunt mai multi debitori, intre acestia obligatia dezdaunarii este divizibila proportional cu obligatia asumata.

            - Clauzele de neresponsabilitate sunt admisibile cu mai mare lejeritate la raspunderea contractuala in timp ce la raspunderea delictuala ele sunt in principiu inadmisibile.

-   Prescriptia dreptului la actiune este diferita: la raspunderea contractuala pe langa termenul de prescriptie  general sunt instituite  si o serie de termene speciale, la raspunderea delictuala termenul este doar cel general, exceptie facand situatia cand fapta prejudiciabila este o infractiune cand termenele sunt cele prevazute de Codul penal.

            - Competenta teritoriala este diferita dupa cum raspunderea este delictuala sau contractuala.


           Domeniul raspunderii contractuale. Pentru ca raspunderea sa fie contractuala, se cer intrunite urmatoarele conditii:


. Existenta unui  contract valabil incheiat Daca incalcarea contractului deschide calea actiunii in raspundere, se pune intrebarea ce raspundere va fi declansata in situatii aflate la limita dintre contract si delict. Astfel, daca nerespectarea promisiunii bilaterale de contract va atrage raspunderea contractuala datorita naturii sale contractuale, ce raspundere va antrena promisiunea unilaterala de contract, care nu poate fi calificata contract? 

S-a apreciat ca fiind  vorba de exprimarea unei vointe de a se incheia un contract, este echitabil ca raspunderea sa fie limitata la prejudiciul previzibil.

            Un contract nul nu va putea antrena decat raspunderea delictuala, datorita efectului retroactiv al nulitatii, considerandu-se ca acel contract nici n-a existat.

Contractul trebuie sa fie incheiat intre victima si autorul prejudiciului. Tot contractuala va fi raspunderea si cand una dintre parti a decedat, succesorul in drepturi continuand persoana defunctului. In cazul contractului incheiat in favoarea unei terte persoane, aceasta nu se poate intemeia decat pe delict, in raport de ea contractul avand valoarea unui simplu fapt juridic.


           2 Prejudiciul trebuie sa rezulte din nerespectarea unei obligatii contractuale. O celebra controversa s-a purtat in Franta in legatura cu prejudiciile produse ca urmare a accidentului petrecut in timpul unui transport. Intr-o prima faza, jurisprudenta a calificat raspunderea tranportatorului ca fiind delictuala pentru ca nu se vedea nicio legatura dintre contractul de transport si accidentul survenit. Cu timpul contractul de transport a fost remodelat prin includerea unei obligatii de securitate in sarcina transportatorului pentru a usura situatia victimei care n-ar mai fi obligata sa dovedeasca o eventuala culpa a celui care a efectuat transportul.

In dreptul nostru, s-a pus problema calificarii raspunderii celui care angajeaza in situatia producerii unor accidente de munca vatamatoare pentru angajati. Argumentele celor care au sustinut teza contractului vizeaza faptul ca un contract de munca presupune respectarea regulilor de protectie a muncii, in timp ce alti autori au sustinut teza contrara, a delictului, plecand de la faptul ca un contract de munca nu cuprinde obligatia angajatorului de a asigura integritatea fizica a angjatilor. S-a spus ca exista o tendinta de a restrange aria contractului in favoarea legii si a raspunderii delictuale. *( ME op. cit. p. 69 )

Credem ca o solutie de principiu este greu de dat, astfel ca preferabil este ca in fiecare caz in parte sa se decida caracterul raspunderii care raspunde cel mai bine unei protectii eficiente a victimei.


Cumulul celor doua forme de raspundere civila. O astfel de problema se pune in situatia cand intre victima si autorul prejudiciului exista un contract valabil incheiat iar prejudiciul s-a produs ca urmare a nerespectarii unei obligatii contractuale. Poate creditorul sa opteze intre cele doua raspunderi? Poate el cumula cele doua actiuni?

Unul dintre raspunsuri este transant: victima nu poate obtine, pentru aceesi fapta si acelasi prejudiciu, doua reparatii: una intemeiata pe delict, alta pe contract. Prin urmare, chestiunea atat de discutata a cumulului celor doua raspunderi se rezuma de fapt in a a sti daca victima are a opta intre temeiul delictual si cel contractual.

In materie contractuala intinderea reparatiei este data de prejudiciul previzibil, astfel ca victima va fi tentata sa apeleze la actiunea delictuala unde intinderea reparatiei nu cunoaste o astfel de limita. Pe de alta parte, alegand delictul, victima va beneficia de daune interese chiar daca autorul poarta o culpa usoara, ceea ce nu se intampla pe teren contractual unde raspunderea este legata de o anumita gravitate a culpei, mai ales la obligatiile de mijloace, legate de diligenta obisnuita a unui bonus pater familias.

Raspunsul nu este usor de dat pentru ca, a permite victimei posibilitatea de a se intemeia pe delict desi exista un contract valabil incheiat intre ea si autorul prejudiciului, ar insemna sa ignoram vointa partilor care face legea in privinta despagubirilor. Jurisprudenta a pronuntat solutii contradictorii, revenind doctrinei, extrem de activt in aceasta privinta sarcina de a transa discutia.*,( M E p. 69 -88, Fr. Deak, Optiunea intre instanta penala si cea civila si intre temeiul delictual ori contractual al raspunderii civile, in RRD nr. 7/67 p. 30 si urm. IMAnghel , Fr. Deak, MF Popa, op cit. p. 40 si urm. C Statescu, Cu privire la raportul dintre norma de drept procesula si norma de drept substantial. Implicatii referitoare la cumulul raspunderii civile delictuale si raspunderea contractuala, in RRD nr. 5/1981, R. Sanilevici, Optiunea intre temeiul contractual al raspunderii civile, daca o unitate a fost pagubita prin infractiunea savarsita de prepusul celeilalte unitati contractante in RRD 4/1972 p. 9 - 15, L P. op cit. 355-359, V. Stoica, In legatura cu incidenta raspunderii civile delictuale in raporturile dintre partile unui contract, in RRD nr. 9/1983)


Un prim enunt este acela potrivit caruia ori de cate ori prejudiciul este cauzat de incalcarea unei obligatii contractuale, creditorul nu se poate intemeia pe delict. Raspunderea delictuala este prin urmare raspunderea de drept comun, ea este subsidiara, in raport cu raspunderea contractuala, care este o raspundere speciala, derogatorie. Motivarea acestei solutii este aceea ca daca s-ar putea invoca regulile raspunderii delictuale atunci cand exista un contract, aceasta ar insemna o nesocotire a vointei partilor care, in raporturile dintre ele, reprezinta legea. Ar fi nedrept ca debitorul sa fie supus unor reguli la care n-a inteles sa adere cand a semnat contractul.


           Al doilea enunt vizeaza exceptia de la aceasta regula a subsidiaritatii raspunderii delictuale in cazul cand incalcarea obligatiillor constituie o infractiune, caz in care, despagubirea poate fi pretinsa de victima fie instantei penale, fie instantei civile, temeiul constituindu-l dispozitiile de la art. 14 si 19 C. proc. pen. Odata facuta optiunea, victima nu mai poate reveni potrivit principiului  Electa una via secunda non permititur.

Potrivit art. 17 C. proc.pen. cand persoana vatamata este o unitate dintre cele prevazute la art. 145 C. pen. sau o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate restransa, actiunea penala este initiata din oficiu, procurorul fiind obligat sa sustina interesele victimei chiar daca nu s-a constituit parte civila. In aceste situatii, daca ulterior au fost descoperite pagube noi ori se constata diferente de daune neacordate ce rezulta din probe noi, se poate formula actiune civila. Victima poate opta intre contract si delict, potrivit art. 20 C. proc. pen. Asemenea derogari se constituie in masuri de protectie acordate unor persoane fizice sau juridice pentru evitarea consecintelor unei aparari ineficiente.




Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact