REGIMUL JURIDIC AL PRINCIPALELOR DISPOZITII TESTAMENTARE

Sectiunea I

Legatul

§1. Notiunea de legat. Desemnarea legatarului

Notiunea de legat. Asa cum am vazut, testamentul poate cu­prinde o mare varietate de dispozitii. Insa principala menire a testamen­tului este sa asigure transmiterea, in tot sau in parte, a patrimoniului succesoral - prin derogare de la regulile devolutiunii legale a mostenirii - potrivit vointei testatorului. Acest scop se realizeaza, de regula, prin intermediul legatelor prevazute in testament.

Legatul este o dispozitie testamentara prin care testatorul de­semneaza una sau mai multe persoane care, la decesul sau, urmeaza sa dobandeasca cu titlu gratuit intregul sau patrimoniu sau o fractiune din acesta ori anumite bunuri determinate

Dupa cum rezulta din aceasta definitie, legatul - ca act unilateral de vointa - este o liberalitate pentru cauza de moarte. Legatul este o liberalitate (ca si donatia) pentru ca testatorul urmareste sa procure un avantaj patrimonial (drept real si/sau de creanta) legatarului fara un contraechivalent.

Desemnarea legatarului. Intrucat legatul este o dispozitie testamentara ce exprima vointa unilaterala a testatorului, desem­narea legatarului trebuie sa fie facuta prin testamentul incheiat in formele prevazute de lege (a) si sa fie facuta personal de catre tes­tator (b). Cu respectarea acestor cerinte, testatorul este liber sa aleaga modalitatea de desemnare a legatarului (c).

a) Desemnarea legatarului trebuie sa fie facuta prin testament, in sensul ca elementele necesare pentru identificarea legatarului sa se regaseasca in cuprinsul testamentului.Prin urmare, legatarul trebuie sa fie o persoana determinata sau cel putin determinabila in momentul deschiderii mostenirii.

b) Deoarece testamentul este un act juridic esentialmente per­sonal, desemnarea legatarului trebuie sa fie facuta personal de catre testator, neputand fi lasata la alegerea unei terte persoane. In con­secinta, legatul cu facultate de alegere, prin care testatorul a lasat determinarea legatarului pe seama unei terte persoane (indicate in testament) este nul, pentru ca, in acest caz, nu "testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata" (art.802 C.civ.), ci un tert, dupa moartea testatorului. Astfel fiind, se admite nulitatea legatului facut in favoarea unei persoane a carei alegere este lasata pe de-a intregul la libera apreciere a unei terte persoane (cui voluerit), fara nici o con­tributie din partea testatorului la determinarea pers 757i82h oanei legatarului.

c) Testatorul poate alege liber modul de desemnare a legatarului, nefiind obligat sa respecte formule sacramentale. Astfel, desemnarea directa se poate face nu numai prin indicarea numelui si prenumelui, dar si prin aratarea calitatii care il (ii) individualizeaza pe legatari (de exemplu, nepot, frate sau sora etc.). Desemnarea unei categorii de rude la plural masculin (de exemplu, nepoti, frati etc.) cuprinde si rudele din aceeasi categorie de sex feminin.

Desemnarea legatarului se numeste indirecta daca rezulta din exheredarea (directa partiala, nominala) a unor mostenitori legali, ce are drept rezultat marirea cotei succesorale cuvenite comosteni­torului sau chemarea concreta la mostenire a mostenitorului subsec­vent.

§2. Clasificarea legatelor

Criterii de clasificare. Principalul criteriu de clasificare al legatelor este obiectul dispozitiei testamentare. In functie de acest criteriu distingem, dupa cum vom vedea, legate universale sau cu titlu universal, avand ca obiect patrimoniul defunctului (cota-parte din patrimoniu), pe de-o parte, si legate cu titlu particular, avand ca obiect anumite bunuri determinate..

O alta clasificare a legatelor se face in functie de (absenta sau prezenta) modalitatilor care afecteaza liberalitatea. In functie de acest criteriu deosebim legate pure si simple, respectiv legate cu termen sau sub conditie si legate cu sarcina.

A. Clasificarea legatelor dupa obiectul lor

Feluri. Potrivit legii "se poate dispune prin testament de toata sau de o fractiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate" (art.887 C.civ.). Rezulta ca, in lumina Codului civil, legatul poate avea ca obiect un patrimoniu, o universalitate de bunuri (universitas bonorum) sau bunuri (drepturi) determinate, privite ut singuli. In primul caz, legatul este universal daca are ca obiect intreaga avere a testatorului ce va lasa la moartea sa si cu titlu universal daca vizeaza o cota-parte (fractiune) din acea univer­salitate, iar in al doilea caz, legatul este cu titlu particular (sin­gular), avand ca obiect bunuri determinate.

I. Legatul universal

Notiune. Potrivit legii, "legatul universal este dispozitia prin care testatorul lasa dupa moarte-i, la una sau mai multe per­soane, universalitatea bunurilor sale" (art.888 C.civ.). In literatura de specialitate s-a precizat ca formularea legii nu este riguros exacta, pentru ca lasa impresia gresita potrivit careia legatul ar fi universal numai daca legatarul (legatarii) culeg totalitatea bunurilor testatorului; cu alte cuvinte, caracterul universal al legatului ar depinde de cantitatea bunurilor culese, deci de emolumentul pe care il culege legatarul.

In realitate, legatul este universal daca confera vocatie (che­mare) la intreaga mostenire. Prin urmare, ceea ce intereseaza este nu culegerea efectiva a intregii mosteniri, ci posibilitatea conferita lega­tarului (dreptul lui eventual) de a culege intreaga universalitate suc­cesorala. Astfel se explica dispozitia legala potrivit careia pot exista doi sau mai multi legatari universali; daca ei pot si vor sa vina la mostenire, universalitatea succesorala se imparte in mod egal. Insa fiecare dintre ei are vocatie (eventuala) la intreaga mostenire, astfel incat daca colegatarii nu pot (de exemplu, din cauza predecesului) sau nu vor sa vina la mostenire (sunt renuntatori), unul singur dintre ei (oricare) va putea culege intreaga mostenire.

Precizari pentru unele ipoteze speciale.

Legatarul (legatul) universal poate fi desemnat nu numai sub aceasta denumire, dar si prin termeni echivalenti, de exemplu:

- legatul tuturor bunurilor mobile si imobile .

- legatul cotitatii disponibile a mostenirii, caci in lipsa de mos­tenitori rezervatari la data deschiderii mostenirii sau daca cei existenti nu pot ori nu vor sa vina la mostenire, legatarul are vocatie la in­treaga mostenire

- legatul nudei proprietati a intregii mosteniri este, de asemenea, un legat universal, deoarece legatarul devine proprietarul universalitatii, iar la stingerea uzufructului va avea proprietatea deplina a intregii mosteniri.

- legatul prisosului (ramasitei), adica a ceea ce ramane dupa execu­tarea legatelor (cu titlu universal si/sau cu titlu particular) cuprinse in testament; un astfel de legat este universal pentru ca, daca ceilalti legatari nu pot sau nu vor sa vina la mostenire, legatarul prisosului va culege intreaga mostenire (daca testatorul nu a limitat vocatia sa la o parte din mostenire si daca nu exista mostenitori rezervatari).

II. Legatul cu titlu universal

143. Notiune. Legatul este cu titlu universal daca confera lega­tarului vocatie (chemare) la o cota-parte (fractiune) din mostenire (universalitate), cota-parte exprimata printr-o fractiune matematica sau prin indicarea unei mase de bunuri succesorale, determinate prin natura lor juridica de imobile sau de mobile[2].

Astfel, potrivit art.894 alin.1 C.civ., sunt legate cu titlu universal:

- legatul unei fractiuni din mostenire, precum jumatate, a treia parte (exemplele nefiind limitativ prevazute);

- legatul tuturor bunurilor imobile;

- legatul tuturor bunurilor mobile;

- legatul unei fractiuni din totalitatea bunurilor imobile;

- legatul unei fractiuni din totalitatea bunurilor mobile.

144. Precizari. Dupa cum am vazut, legatul cu titlu universal are aceeasi natura juridica ca si legatul universal, diferenta intre ele fiind numai cantitativa. In consecinta, legatul cu titlu universal ex­primat sub forma unei fractiuni matematice poate imbraca aceleasi forme ca si legatul universal, cum ar fi:

- legatul unei fractiuni din totalitatea bunurilor mobile si imo­bile (adica din intreaga mostenire);

- legatul unei fractiuni din cotitatea disponibila a mostenirii;

legatul unei fractiuni din prisosul mostenirii, adica a ceea ce ramane dupa executarea legatelor cu titlu particular (eventual si cu titlu universal) cuprinse in testament;

- legatul nudei proprietati asupra unei fractiuni din mostenire.

III. Legatul cu titlu particular (singular)

Notiune. Potrivit Codului civil, orice legat care nu este cu titlu universal (si bineinteles nici universal) este singular (art.894 alin.2). Din aceasta definitie negativa s-a tras concluzia ca legatul este cu titlu particular daca confera legatarului vocatie succesorala la unul sau mai multe bunuri determinate (art.887 C.civ.), privite izolat (ut singuli).

Varietati de legate cu titlu particular. In lumina celor aratate constituie legate particulare:

a) Legatul unor bunuri corporale certe, individual determinate (casa, autovehicul etc.) sau bunuri de gen determinate sau deter­minabile dupa numar, masura etc.(o suma de bani, o cantitate de grau etc.).

b) Legatul unor bunuri incorporale (de exemplu, legatul crean­tei pe care testatorul o are impotriva unui tert sau alte drepturi patrimoniale, cum ar fi dreptul de proprietate intelectuala, dreptul asupra unor dividende sau alte beneficii etc.), caci orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este cu titlu particular (art.894 alin.2 C.civ.).

c) Legatul prin care testatorul-creditor iarta datoria legatarului­-debitor (legatum liberationis), caz in care datoria se stinge din momentul deschiderii mostenirii.

d) Legatul unui fapt (posibil si licit) prin care mostenitorul universal sau cu titlu universal este obligat sa faca sau sa nu faca ceva in favoarea legatarului, de exemplu, sa repare casa lui, sa plateasca datoria acestuia fata de un tert etc.

e) Legatul dreptului succesoral mostenit de testator ca univer­salitate sau cota-parte din universalitate (si care, cat timp aceasta mostenire nu a fost lichidata, poate fi instrainata ca atare atat prin acte inter vivos, cat si mortis causa).

f) In sfarsit, si fara a epuiza toate ipotezele posibile, reamintim ca este legat cu titlu particular legatul nudei proprietati a unui (unor) bun(uri) determinate.

Legatul uzufructului. Potrivit Codului civil, este posibil ca prin testament nuda proprietate sa fie lasata unei persoane, iar uzufructul unei alte persoane (art.805).

Aplicatii practice. Asemenea dispozitii testamentare se intalnesc in practica mai ales sub forma legatului nudei proprietati si, respectiv, al uzufructului intregii averi si mai rar asupra unui bun determinat (de exemplu, un teren agricol) sau asupra unei fractiuni de mostenire.

Natura juridica. Daca testatorul a lasat prin testament nuda proprietate in favoarea unei persoane si uzufructul in favoarea alteia, se pune problema calificarii legatelor in cauza. Nu sunt dificultati nici controverse cat priveste legatul nudei proprietati; legatul va fi universal, cu titlu universal, respectiv cu titlu particular dupa cum nuda proprietate lasata legat are ca obiect intregul patrimoniu succesoral, cota-parte din patrimoniu, respectiv unul sau mai multe bunuri singulare. Nici in privinta legatului in uzufruct nu sunt probleme daca este stabilit asupra unui sau unor bunuri deter­minate; legatul uzufructului in cauza este cu titlu particular.

In schimb, foarte controversata este natura juridica a legatului in uzufruct al intregii mosteniri sau al unei fractiuni din mostenire.

Consideram ca legatul uzufructului este un legat cu titlu particular, chiar daca are ca obiect o universalitate sau cota-­parte din universalitate, si deci uzufructul, privit in sine, este - ­potrivit art.550-552 C.civ. - uzufruct universal sau cu titlu universal, iar nu cu titlu particular.

Legatul bunului altuia. Daca legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat ce nu apartine testatorului - ­fiind proprietatea unui tert, eventual chiar proprietatea mosteni­torilor testatorului (mostenitori legali sau legatari universali ori cu titlu universal) - se pune problema validitatii legatului. Precizam ca problema se pune numai daca:

a) testatorul - la data deschidem mostenirii, cand legatul incepe a produce efecte - nu are nici un drept, actual sau viitor (de ex­emplu, afectat de o conditie suspensiva sau de un termen suspensiv, fie si incert), asupra bunului obiect al legatului.

b) obiectul legatului este un bun individual determinat. Daca le­gatul are ca obiect bunuri de gen, fie si inexistente in masa succeso­rala la data deschiderii mostenirii, legatul este perfect valabil deoare­ce nu are ca obiect bunul altuia, dat fiind ca un anumit gen de bunuri nu poate sa apartina nimanui..

Daca cele doua conditii sunt indeplinite, si deci suntem in prezenta legatului lucrului altuia, liberalitatea va fi valabila sau nula, dupa cum testatorul a dispus in cunostinta de cauza sau cu credinta gresita ca bunul este al sau. Astfel:

- Daca testatorul a lasat legat bunul altuia, crezand ca este al sau, legatul este nul (art.907 C.civ.), prezumandu-se ca daca testa­torul ar fi cunoscut realitatea nu ar fi facut liberalitatea. Eroarea de fapt asupra obiectului (error in corpore) in care se gaseste testatorul este conceputa de legiuitor ca viciu de consimtamant distructiva de vointa (eroare-obstacol) cu consecinta nulitatii absolute a legatului datorita lipsei consimtamantului.

- Daca testatorul a dispus de bunul altuia stiind ca nu este al sau, "insarcinatul cu acel legat este dator a da sau lucrul in natura sau valoarea lui din epoca mortii testatorului" (art.906 C.civ.). In fond, in acest caz, in conceptia codului, testatorul nu dispune propriu-zis de lucrul altuia si legatarul nu devine titularul dreptului asupra bunului la data deschiderii mostenirii (si deci nu reprezinta o operatiune spe­culativa), ci il obliga numai pe cel insarcinat cu executarea liberali­tatii (obligatie de a face) sa procure acel bun (de exemplu, un tablou, o bijuterie etc.) de la proprietar si sa-l transmita legatarului, care - in aceasta ipoteza - devine proprietar numai dupa procurarea bunului de catre cel obligat la executarea legatului si transmiterii lui in proprie­tatea legatarului. Mai mult decat atat, insarcinatul cu executarea lega­tului se poate libera de orice obligatie, la alegere, si prin plata va­lorii bunului legat, valoare apreciata in raport de data deschiderii mostenirii. Prin urmare, legatul lucrului altuia creeaza o obligatie alternativa, alegerea avand-o debitorul (art.1027 C.civ.), daca tes­tatorul nu a dispus altfel.

Legatul bunului indiviz. Problema se pune in cazul in care legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual determinat aflat in indiviziune la data deschiderii mostenirii.

Poate fi vorba de un bun proprietate comuna pe cote-parti in­divize a defunctului cu alte persoane sau de un bun facand parte dintr-o universalitate ori cota-parte de universalitate (indiviziune propriu-zisa), de exemplu, bunul care face parte din mostenirea nelichidata, cuvenita testatorului intr-o anumita cota-parte.

Pentru solutionarea soartei legatului in aceste cazuri speciale trebuie facuta o distinctie

a) Daca testatorul a lasat legat cota sa ideala de drept asupra bunului determinat ori cota sa asupra unui bun determinat din universalitate, legatul este perfect valabil, deoarece dreptul asupra cotei-parti ideale din proprietatea bunului determinat (ca si asupra unei universalitati) este un drept de proprietate individual, absolut si exclusiv al fiecarui coindivizar, transmisibil nu numai inter vivos, dar si mortis causa, inclusiv prin legate cu titlu particular.

b) Daca legatul are ca obiect - nu cota-parte ideala ce apartinea testatorului - ci chiar bunul in natura aflat in indiviziune (sau o parte determinata material din acel bun), consideram ca, prin asemanare cu legatul bunului altuia, trebuie sa avem in vedere daca testatorul a dispus de bun in cunostinta de cauza (stiind ca este proprietar numai pro parte) sau cu credinta gresita ca bunul ii apartine in exclusivitate.

In primul caz, legatul este valabil, cel insarcinat cu executarea liberalitatii avand obligatia, la alegere, fie sa procure pentru legatar cota-parte de proprietate apartinand altuia, fie sa plateasca valoarea cotei-parti apartinand altuia.

In cel de-al doilea caz (testatorul a crezut ca bunul ii apartine in exclusivitate) legatul urmeaza sa fie considerat nul (in orice caz pentru partea ce depaseste cota testatorului), prezumandu-se ca, in cunostinta de cauza, testatorul nu ar fi lasat legat proprietatea exclusiva a acelui bun.

B. Clasificarea legatelor in functie de modalitati.

Legatul pur si simplu. Legatul este pur si simplu daca nu este afectat de nici o modalitate. In acest caz drepturile legatarului, asemanator cu drepturile mostenitorilor legali, se nasc din momentul deschiderii mostenirii.

151. Legatul cu termen. Daca testatorul a supus legatul unui termen, efectele se vor produce, in principiu, potrivit dreptului comun in materie de modalitati ale actului juridic, dupa cum ter­menul este suspensiv sau extinctiv.

Daca termenul este suspensiv, drepturile legatarului se vor naste si se vor putea transmite inter vivos si mortis causa - ca si in cazul legatului pur si simplu - din momentul deschiderii mostenirii; numai executarea, exigibilitatea legatului este amanata pana la im­plinirea termenului (de exemplu, la implinirea varstei majoratului). In consecinta, legatarul va putea cere predarea lucrului legat sau plata creantei - desi a devenit proprietar, respectiv creditor, de la deschiderea mostenirii - numai din ziua implinirii termenului (art.926 si 1022 C.civ.).

In cazul termenului extinctiv, legatul produce efecte de la deschi­derea mostenirii intocmai ca un legat pur si simplu, dar la implinirea termenului dreptul legat se stinge pentru viitor (de exemplu, dreptul la o renta).

Legatul sub conditie. Ca si in dreptul comun, conditia care afecteaza existenta (nasterea sau desfiintarea) legatului poate fi suspensiva sau rezolutorie.

a) Daca conditia este suspensiva legatarul nu devine proprietar sau creditor la deschiderea mostenirii, ci numai in momentul realizarii conditiei (indeplinirea sau neindeplinirea evenimentului, dupa cum conditia este pozitiva sau negativa)[3]. Din acel moment insa, conditia produce efecte retroactive; legatarul devine proprietar sau creditor de la data deschiderii mostenirii.

b) Daca conditia este rezolutorie, drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii mostenirii; pendente conditione legatul produce efecte ca si legatele pure si simple. La realizarea conditiei rezolutorii (eveniente conditione) legatul se desfiinteaza cu efect retroactiv de la data deschiderii mostenirii. In consecinta, se desfiinteaza si drepturile succesorilor in drepturi ai legatarului (dobanditori prin acte intre vii sau mortis causa).

In cazul in care conditia rezolutorie nu se realizeaza sau este sigur ca nu se va putea realiza, legatul se consolideaza definitiv, ca si cum ar fi fost legat pur si simplu.

Legatul cu sarcina (sub modo). Specifica liberalitatilor, sar­cina - ca modalitate a legatului - este o obligatie impusa de testator legatarului, care - dupa acceptarea legatului - este tinut s-o execute. Sarcina poate fi prevazuta de testator atat in cazul legatelor univer­sale sau cu titlu universal, cat si in cazul legatelor cu titlu particular.

Sarcina, asemanator conditiei rezolutorii, nu afecteaza dobandi­rea dreptului asupra legatului din momentul deschiderii mostenirii (ca si cum legatul ar fi pur si simplu); pe de alta parte, neexecutarea sarcinii, ca si nerealizarea conditiei, produc efecte pana la momen­tul deschiderii mostenirii.

Sarcina poate fi stipulata in interesul unui tert, in interesul tes­tatorului sau in interesul gratificatului insusi.

a) Daca sarcina este prevazuta in favoarea unui tert, ea reprezinta o stipulatie pentru altul si constituie fie o plata realizata pe aceasta cale, fie o liberalitate indirecta. In acest din urma caz suntem in prezenta unui legat dublu si regulile de capacitate urmeaza sa fie analizate nu numai in raporturile dintre testator si legatar, dar si in raporturile dintre testatorul-stipulant si tertul beneficiar al sarcinii. In schimb, in raporturile dintre legatar si tertul beneficiar, executarea sar­cinii reprezentand plata unei obligatii, problema capacitatii de a face si de a primi o liberalitate nu se pune.

b) Sarcina este in interesul testatorului in cazul in care el per­sonal are un interes - material sau moral - in executarea sarcinii (de exemplu, plata unei datorii, suportarea cheltuielilor de inmormantare sau organizarea unei slujbe religioase de pomenire etc.).

c) Daca sarcina este stipulata chiar in interesul legatarului, sun­tem in prezenta unei liberalitati cu afectatiune speciala, testatorul avand si el un interes - cel putin moral - in executarea sarcinii. De ex­emplu, o suma de bani cu titlu de legat pentru finantarea continuarii unor cercetari stiintifice incepute de testator. Spre deosebire de sar­cina stipulata in favoarea unui tert sau in interesul testatorului si cand legatul inceteaza sa fie liberalitate in masura sarcinii, in acest caz legatul este pur gratuit, dar revocabil in caz de neexecutare.

Ineficacitatea legatelor.

Notiune. Cauze. Notiunea generica de ineficacitate a legatelor - fara a avea o reglementare legala ca atare, dar utilizata in literatura de specialitate - desemneaza acele ipoteze in care dispozitia testamentara prin care testatorul a instituit unul sau mai multe legate este lipsita de efecte juridice, deci este ineficace, din cauze prevazute de lege. Aceste cauze pot fi grupate in patru categorii.

Nulitatea absoluta sau relativa a legatelor intervine in caz de nerespectare a regulilor de forma sau de fond prevazute de lege pentru validitatea lor (lit.A).

Reductiunea legatelor, avand drept consecinta ineficacitatea partiala sau totala a legatelor se produce - la cererea mostenitorilor rezervatari si a celor care infatiseaza drepturile lor (art.848 C.civ.) - ­in cazul in care, prin liberalitatile facute de defunct (tinand seama si de donatiile facute in timpul vietii) s-a depasit cotitatea disponibila. Problemele privind reductiunea liberalitatilor excesive urmeaza sa le analizam in capitolul consacrat rezervei succesorale.

Revocarea testamentului sau a unora din dispozitiile sale (aici ne intereseaza legatele) poate fi voluntara, cand este opera tes­tatorului, sau judecatoreasca, pronuntata de instanta pentru cazurile prevazute de lege (lit.B).

Caducitatea legatelor intervine cand executarea lor devine impo­sibila din cauze posterioare momentului intocmirii testamentului (lit.C). In sfarsit, urmeaza sa analizam si consecintele ineficacitatii legatului, inclusiv problema dreptului de acrescamant (lit.D).

A. Nulitatea legatelor

Regim juridic. Nulitatea absoluta sau relativa a legatului in­tervine in cazul in care testamentul, respectiv dispozitia testamentara prin care a fost prevazut, nu intruneste conditiile de validitate, de fond sau forma, prevazute de lege. Anularea sau constatarea nulitatii legatului urmeaza regimul de drept comun al nulitatilor.

B. Revocarea legatelor

Consideratii generale. Potrivit art.920-923 si 930-931 C.civ legatul nascut in mod valabil poate deveni ineficace prin efectul revocarii lui, fie ca este vorba de revocarea testamentului in intregul lui, fie ca revocarea vizeaza numai legatul (o parte dintr-un legat) sau legatele instituite prin testament.

Revocarea legatelor poate fi voluntara cand isi gaseste sorgin­tea in vointa unilaterala a testatorului sau judecatoreasca cand se pronunta de catre instanta pentru faptele culpabile prevazute de lege savarsite de legatar.

a. Revocarea voluntara

Notiune. In principiu, testamentul, ca si dispozitiile pe care le cuprinde, sunt acte juridice esentialmente revocabile, daca legea nu prevede altfel in mod expres. In orice caz, legatele pot fi revo­cate prin vointa unilaterala a testatorului pana in ultima clipa a vietii.

Dupa modul de manifestare a vointei revocatorii, revocarea voluntara poate fi expresa sau tacita si este valabila daca testatorul a avut capacitatea de a testa si consimtamantul neviciat.

Revocarea voluntara expresa (directa). Potrivit art.920 C.civ., testatorul poate revoca testamentul - toate dispozitiile pe care le cuprinde sau o parte din ele, in speta legatele - printr-un tes­tament posterior (deci incheiat intr-una din formele prevazute de lege pentru testamente) sau printr-un act autentic (autentificat in conditiile art.58-67 din Legea nr.36/1995, iar nu legalizat potrivit art.89). Rezulta ca revocarea voluntara expresa este un act solemn; sub sanctiunea nulitatii absolute actul revocator trebuie sa fie redactat in forma testamentara sau in forma autentica.

Testamentul revocator trebuie sa fie valabil ca atare, dar nu este necesar sa aiba aceeasi forma ca si testamentul pe care il revoca; nu se aplica regula simetriei formelor

Inscrisul autentic revocator poate fi un act redactat special in acest scop, dar poate fi continut si in cadrul unui alt act autentic, de exemplu, contract de donatie incheiat in forma autentica (art.813 C.civ.).

Revocarea voluntara tacita (indirecta). Alaturi de revocarea expresa, se admite si revocarea tacita a legatelor. Revocarea este tacita daca, fara a fi declarata expres, rezulta indirect, dar neindoielnic, din anumite acte sau fapte, savarsite de testator sau cunoscute de el.

Codul civil prevede doua cazuri de revocare tacita: confectionarea unui testament nou (posterior) care - fara a revoca expres pe cel ante­rior - contine dispozitii inconciliabile (incompatibile sau contrare) cu dispozitiile testamentului anterior (art.921) si instrainarea obiectului legatului (art.923) cu care se asimileaza si distrugerea lui. Literatura de specialitate si jurisprudenta considera ca cele doua cazuri nu sunt prevazute de lege limitativ si admit ca revocarea tacita opereaza si in cazul distrugerii testamentului de catre testator sau cu stirea lui.

160. Retractarea revocarii voluntare. Am vazut motivele pentru care si modalitatile in care testatorul, pana in ultima clipa a vietii, poate revoca (expres sau tacit) legatele (universale, cu titlu universal sau cu titlu particular) facute prin testament. Revocarea, fiind si ea un act unilateral de vointa pentru caz de moarte, ca si tes­tamentul insusi, poate fi - la randul ei - revocata, ceea ce se numeste retractarea revocarii. Este vorba, de fapt, de posibilitatea unor revocari succesive.

Retractarea, fiind tot o revocare, poate interveni, in principiu, in aceleasi conditii.

Astfel, retractarea revocarii poate fi expresa, caz in care, sub sanctiunea nulitatii absolute, urmeaza sa fie facuta prin act autentic sau intr-o forma testamentara (art.920 C.civ.), inclusiv stergerea dispozitiei revocatorii de catre testator, urmata de datarea si sem­narea de catre el (cu semnificatia unui testament olograf nou).

In principiu, nu se contesta nici posibilitatea retractarii tacite, fie prin confectionarea unui testament nou - care, fara a retracta ex­pres revocarea anterioara, contine dispozitii care sunt inconciliabile (incompatibile sau contrare) cu revocarea anterioara (art.921 C.civ.) - fie prin distrugerea voluntara a inscrisului revocator.

b. Revocarea judecatoreasca

Notiune. Cauze. Revocarea judecatoreasca a legatelor - ­cauza de ineficacitate ca si revocarea voluntara sau nulitatea ori caducitatea - intervine in cazurile in care legatarul savarseste, in mod culpabil, o fapta dintre cele limitativ prevazute de lege drept cauze de revocare judecatoreasca.

Revocarea judecatoreasca a legatelor - cu aplicabilitate in materia mostenirii testamentare - corespund nedemnitatii suc­cesorale din materia devolutiunii legale a mostenirii, iar cazurile in care poate interveni sunt, in principiu, cele prevazute drept cauze legale de revocare a donatiilor, si anume: neindeplinirea sarcinilor (art.930 coroborat cu art.830 C.civ.) si ingratitudinea legatarului (art.930 coroborat cu pct.1-2 din art.831 si art.931 C.civ.).

Revocarea pentru neindeplinirea sarcinii. Dupa cum am vazut, sarcina de care este afectat legatul obliga pe legatarul ac­ceptant al liberalitatii sa o execute, persoanele interesate (tertul beneficiar al sarcinii, creditorii lui sau executorul testamentar) putand cere prin justitie executarea silita. Legea prevede insa si o alta posibilitate: revocarea judecatoreasca a legatului pentru neinde­plinirea sarcinii (art.930 coroborat cu art.830 C.civ.).

Actiunea in revocare pentru neindeplinirea sarcinii se prescrie in termenul general de prescriptie de 3 ani, termenul de un an prevazut in art.931 si art.833 C.civ. pentru actiunea in revocarea liberalitatilor pentru ingratitudine nefiind aplicabil in cazul neindeplinirii sarcinii.

Revocarea pentru ingratitudine. Potrivit legii, revocarea judecatoreasca poate fi pronuntata daca legatarul a savarsit urmatoarele fapte:        

a) in timpul vietii testatorului (art. 930 coroborat cu art.831 pct.1 si 2 C.civ.):

- atentat la viata testatorului;

- delicte, cruzimi sau injurii grave la adresa lui;

b) dupa moartea testatorului (art.931 C.civ.):

- injurie grava facuta memoriei lui.

C. Caducitatea legatelor

Notiunea de caducitate. Deosebirea fata de nulitate si revocare. Legatele instituite in mod valabil si nerevocate pot deveni ineficace din cauze intervenite ulterior intocmirii testamentului si care fac imposibila executarea lor. Spre deosebire de nulitatea lega­telor, care se datoreaza unor cauze existente in momentul intocmirii testamentului, caducitatea se datoreaza unor evenimente, impreju­rari ulterioare. Ea se deosebeste si de revocarea voluntara a legate­lor, deoarece se produce independent si chiar impotriva vointei testatorului. In sfarsit, caducitatea se deosebeste si de revocarea judecatoreasca prin care se sanctioneaza anumite atitudini culpabile ale legatarului; cauzele care determina caducitatea nu sunt deter­minate sau conditionate de culpa legatarului. Avand in vedere aceste deosebiri si cazurile de caducitate prevazute de lege, ea poate fi definita ca o imposibilitate de executare a legatului, insti­tuit valabil si nerevocat, din cauze obiective posterioare intocmirii testamentului sau din cauza renuntarii legatarului la legat dupa deschiderea mostenirii.

Cazurile de caducitate. Sub titlul de caducitate a legatelor, Codul civil prevede patru cauze care fac imposibila executarea lor: decesul legatarului; incapacitatea legatarului de a primi legatul; neacceptarea legatului de catre legatar; pieirea totala a bunului care formeaza obiectul legatului. Literatura de specialitate mai adauga unele cauze cu efecte asemanatoare caducitatii.

Decesul legatarului. Potrivit legii, legatul devine caduc daca legatarul a murit inaintea testatorului (art.924 C.civ.). Dispozitia se explica prin faptul ca liberalitatile in general si cele facute mortis causa au caracter exclusiv personal; sunt acte incheiate in con­siderarea persoanei legatarului (intuitu personae).

Incapacitatea legatarului de a primi legatul. Potrivit art.928 C.civ. "orice dispozitie testamentara cade cand legatarul va fi necapabil a o primi". Intrucat capacitatea de a primi a legatarului trebuie sa fie apreciata in raport de data deschiderii mostenirii, data la care legatul incepe sa produca efecte, el devine caduc daca in acest moment legatarul este lovit de o in­capacitate de a-1 primi.

Neacceptarea legatului (renuntarea) de catre legatar. Tot art.928 C.civ. prevede caducitatea legatului daca "legatarul nu va primi.". Drepturile legatarului se nasc, de drept, din momentul deschiderii mostenirii. Dar, potrivit principiului ca "nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine" (art.686 C.civ.), principiu aplicabil si in cazul mostenirii testamentare, legatarul are - ca si mostenitorii legali - drept de optiune succeso­rala.    169. Pieirea totala a bunului care formeaza obiectul legatului. Potrivit art.927 C.civ. "legatul va fi caduc daca lucrul legat a pierit de tot in viata testatorului". Dupa cum rezulta - explicit sau implicit - ­din aceasta dispozitie, pentru ca pieirea bunului sa atraga dupa sine caducitatea legatului trebuie sa fie indeplinite mai multe conditii:

a) Legatul sa fie cu titlu particular si sa aiba ca obiect bunuri corporale certe, individual determinate.

b) Pieirea bunului sa fie totala (" pierit de tot", art.927 C.civ.). Daca bunul a pierit numai in parte, legatul nu devine caduc nici macar in parte.

c) Pieirea bunului sa fie produsa "in viata testatorului" (art.927 C.civ.), adica in perioada dintre momentul intocmirii testamentului si data mortii testatorului. Daca bunul era pierit in momentul testarii legatul nu este caduc, ci nul din lipsa de obiect. Iar daca pieirea se produce dupa data deschiderii mostenirii legatul nu devine caduc pentru ca legatarul a dobandit proprietatea bunului de la aceasta data. In consecinta, el suporta riscul pieirii in aceasta calitate (res perit domino), respectiv va avea actiune in despagubire impotriva persoanei responsabile. devine proprietar decat in momentul realizarii conditiei, ceea ce nu mai este posibil din lipsa de obiect (art.927 C.civ.).

d) Cauza pieirii bunului poate fi un eveniment fortuit (caz for­tuit sau forta majora) ori o fapta culpabila savarsita de o terta persoana sau chiar de testator ori legatar. Numai pieirea datorata faptei intentionale a testatorului se analizeaza ca revocare voluntara a legatului, iar nu cauza de caducitate.

Alte cazuri de caducitate. La cele patru cazuri de caducitate prevazute in Codul civil, in literatura de specialitate se mai adauga si altele cum ar fi: neindeplinirea conditiei suspensive sub care a fost stipulat legatul, depasirea cotitatii disponibile, dis­paritia cauzei impulsive si determinante a actului de liberalitate.

Este adevarat ca legatul devine ineficace si in aceste cazuri, insa - riguros vorbind - ele nu constituie veritabile cauze de caducitate.

Soarta legatului grefat pe un legat (principal) devenit caduc. In cazurile in care legatarul (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) al carui legat a devenit caduc (de exemplu, pentru predeces) a fost insarcinat cu un legat in favoarea unei alte persoane, caducitatea legatului principal nu va atrage caducitatea legatului-sarcina, ci acesta din urma va trece asupra succesorului care beneficiaza de caducitatea legatului principal. De exemplu, legatul unei sume de bani cu care a fost insarcinat legatarul casei urmeaza sa fie executat de mostenitorul care beneficiaza de caducitatea legatului casei.

Legatul grefat pe un alt legat va deveni caduc numai daca legatul principal este cu titlu particular si obiectul acestuia piere total in conditiile art.927 C.civ..

In toate cazurile, caducitatea legatului-sarcina nu afecteaza ex­istenta legatului principal, titularul lui beneficiind de caducitatea legatului-sarcina (daca testatorul nu a prevazut altfel).

D. Consecintele ineficacitatii legatelor.

Dreptul de acrescamant

Regula. Daca legatul este ineficace din cauza nulitatii, re­vocarii sau caducitatii (inclusiv din cauza desfiintarii pentru nerea­lizarea conditiei suspensive sau pentru ca s-a realizat conditia rezo­lutorie) se pune intrebarea, care va fi soarta bunurilor (drepturilor) care au format obiectul legatului ineficace.

Regula in materia devolutiunii testamentare a mostenirii este ca ineficacitatea legatului profita acelor mostenitori (legali sau testa­mentari) ale caror drepturi succesorale ar fi fost micsorate sau inla­turate prin existenta legatului sau care aveau obligatia sa execute le­gatul. Cu alte cuvinte, profita mostenitorii in dauna carora legatul ar fi fost executat.

Exceptii. Regula potrivit careia ineficacitatea legatului profita mostenitorilor ale caror drepturi (cote) succesorale ar fi fost micsorate prin existenta legatului sau care aveau obligatia sa execu­te legatul, cunoaste doua exceptii, special prevazute de lege, dato­rate vointei testatorului: substitutia vulgara si legatul conjunctiv, in acest din urma caz operand dreptul de acrescamant.

Substitutia vulgara este acea dispozitie testamentara, permisa expres de lege (art.804 C.civ.), prin care testatorul desemneaza in mod subsidiar un al doilea legatar care urmeaza sa beneficieze prin substitutie de legat (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) in cazul in care primul legatar nu ar putea sau nu ar voi sa beneficieze de legat. Rezulta ca, in acest caz, suntem in prezenta a doua legate alternative; cel de-al doilea produce efecte numai sub conditia (suspensiva) ineficacitatii celei dintai si inlatura dreptul altor persoane (mostenitori legali sau legatari) de a beneficia de aceasta ineficacitate. Ei ar putea sa beneficieze numai daca si cel de-al doilea legat (in favoarea substituitului) ar fi inefi­cace si testatorul nu ar fi dispus altfel.

Legatul conjunctiv si dreptul de acrescamant. Legatul conjunctiv este acea dispozitie testamentara prin care acelasi bun determinat individual sau numai generic este lasat de testator in totalitate in favoarea mai multor legatari cu titlu particular, fiecare avand vocatie (un drept eventual) la totalitatea bunului legat. De exemplu, testatorul lasa casa sau suma de bani depusa la banca legatarilor A si B, fara a determina partea fiecaruia.

In acest caz, intrucat prin vointa testatorului legatul este con­junctiv, daca legatarii pot si vor sa primeasca legatul, fiecare va suporta concursul celuilalt (celorlalti), obiectul legat impartindu-se intre ei in mod egal. In schimb, daca unul (unii) dintre legatari nu poate sau nu vrea sa primeasca legatul, partea lui (lor) nu se scade (pentru a profita altor mostenitori potrivit regulilor generale), ci va mari partea colegatarului (colegatarilor) care pot si vor sa pri­measca legatul, oricare dintre ei avand dreptul la totalitatea bunului legat (art.929 C.civ.). Opereaza asa-numitul drept de acrescamant (drept de crestere, de adaugire).

Sectiunea a II-a

Exheredarea (dezmostenirea)

Notiune. Referitor la patrimoniul succesoral, testamentul poate contine nu numai dispozitii pozitive - legate - dar si dispozitii negative - exheredari (dezmosteniri) - prin care testatorul inlatura de la mostenire unul sau mai multi mostenitori legali, rude sau sot supravietuitor.

Legislatia noastra nu prevede dispozitii referitoare la exhere­dare, dar nici nu interzice. Astfel fiind, validitatea dezmostenirii este unanim recunoscuta. Posibilitatea testatorului de a exhereda rezulta, indirect, si din dispozitiile legale referitoare la rezerva. O data ce legea prevede o cota din mostenire ce se atribuie cu titlu de rezerva succesorala unor mostenitori - chiar impotriva vointei testa­torului care a prevazut exheredarea lor - inseamna ca mostenitorii legali care nu sunt rezervatari pot fi inlaturati de la mostenire cu de­savarsire (rudele colaterale si ascendentii ordinari), iar mostenitorii rezervatari (descendentii, ascendentii privilegiati si sotul supravie­tuitor) pot fi exheredati din acea parte a mostenirii care excede cota lor de rezerva, numita cotitate disponibila.

Precizam ca prin exheredare mostenitorul legal, fie si nerezer­vatar, pierde numai emolumentul mostenirii (vocatia concreta la mostenire), dar nu si titlul de mostenitor. Astfel fiind, in calitate de mostenitor legal poate cere anularea sau constatarea nulitatii dispozi­tiilor testamentare, revo-carea judecatoreasca a legatelor sau constata­rea caducitatii lor, iar mostenitorii rezervatari reductiunea liberalita­tilor excesive. De asemenea, mostenitorul legal exheredat poate cere inventarierea si luarea masurilor de conservare a bunurilor succeso­rale in conformitate cu art.70 si urm. din Legea nr.36/1995, notarul public fiind obligat sa comunice moste-nitorilor legali (fie si exhe­redati) masurile de conservare luate (art.74). Iar daca printr-un testa­ment olograf sau mistic s-a instituit un legatar universal (ceea ce echivaleaza cu exheredarea indirecta a mostenitorilor legali) nota­rul public citeaza la dezbaterea succesorala si pe mostenitorii legali (art.75 alin.2). Daca legatul este cu titlu particular sau cu titlu univer­sal (de exemplu, jumatate din mostenire) mostenitorii legali urmeaza sa fie citati indiferent de felul testamentului, dat fiind ca au vocatie concreta la mostenire (art.75 alin.1). Asemanator cu ipoteza legatului universal, mostenitorii legali urmeaza sa fie citati si in cazul a doua sau mai multe legate cu titlu universal, care epuizeaza intreaga mo­stenire (de exemplu, doua legate pentru cate o jumatate de moste­nire). Iar daca testamentul este autentic (inclusiv privilegiat, autentic simplificat), mostenitorul legal il poate ataca in justitie, potrivit regulilor aplicabile in materie.

Feluri. In functie de modul de manifestare a vointei de exheredare, ea poate fi de mai multe feluri: directa, indirecta si cu titlu de sanctiune.

Exheredarea este directa (expresa) cand testatorul dis­pune prin testament inlaturarea de la mostenire a mostenitorului sau mostenitorilor legali.

Exheredarea directa este totala (generala) daca vizeaza pe toti mostenitorii legali ai testatorului, inclusiv ipoteza unicului moste­nitor legal al testatorului inlaturat de la mostenire. In acest caz, daca testatorul nu a desemnat nici un legatar care sa culeaga mostenirea (cotitatea disponibila), ea devine vacanta si urmeaza sa fie culeasa ca atare de catre stat.

Exheredarea directa este partiala (nominala) cand testatorul inlatura de la mostenire numai unul sau mai multi mostenitori legali. In acest caz, daca testatorul nu a dispus altfel (desemnand legatari), mostenirea - intreaga sau cotitatea disponibila - va fi culeasa de comostenitorul (comostenitorii) celui exheredat sau mostenitorii sub­secventi, potrivit regulilor devolutiunii legale a mostenirii.

Exheredarea este indirecta cand testatorul, fara sa mentioneze expres inlaturarea de la mostenire a mostenitorilor legali, instituie unul sau mai multi legatari care urmeaza sa culeaga mostenirea, respectiv cotitatea disponibila (daca exista mostenitori legali rezervatari). Inseamna ca prin instituirea de legatari mosteni­torii legali nerezervatari pot fi inlaturati de la mostenire total, iar cei rezervatari in limita cotitatii disponibile.

Exheredarea sanctiune, numita si clauza penala, este acea dispozitie testamentara prin care testatorul prevede inlaturarea de la mostenire a acelor mostenitori care ar ataca testamentul sau dispozitiile testamentare cu actiune in justitie.

In principiu, exheredarea sanctiune este valabila; fiind liber sa dispuna de mostenirea pe care o va lasa dupa moarte, testatorul poate lua si masuri de aparare, de respectare a dispozitiilor sale de ultima vointa, inclusiv cele care contin exheredari determinate de sentimente de suparare, de maine etc.

Validitatea exheredarii sanctiune are totusi anumite limite:

- Ea nu poate aduce atingere drepturilor mostenitorilor rezer­vatari; chiar daca au atacat in justitie testamentul si indiferent de rezultatul procesului, dreptul la rezerva ramane neatins.

- Exheredarea sanctiune nu poate impiedica pe mostenitori sa ceara constatarea nulitatii dispozitiilor testamentare contrare ordinii publice sau bunelor moravuri (art.5 C.civ.), de exemplu, nulitatea testa­mentului pentru nerespectarea formei solemne, nulitatea legatului continand o substitutie fideicomisara etc.

Sectiunea a III-a

Executiunea testamentara

§1. Notiunea si natura juridica a executiunii testamentare

Notiune. Executiunea testamentara este o dispozitie cuprinsa in testament prin care testatorul desemneaza una sau mai multe persoane (art.910 C.civ.) conferindu-le imputernicirea necesara pentru a putea asigura executarea dispozitiilor testamentare.

Testatorul recurge la instituirea de executor testamentar, de regula, pentru a-i degreva pe mostenitori de aceasta sarcina sau in cazurile in care apreciaza ca mostenitorii chemati in puterea legii sa execute dispozitiile testamentare (succesori universali) nu ar vrea sau nu ar putea asigura indeplinirea dispozitiilor sale de ultima vointa (de exemplu, sunt minori sau persoane puse sub interdictie).

Executor testamentar poate fi orice persoana (mostenitor legal sau testamentar ori o terta persoana, de exemplu, un avocat), cu singura conditie sa aiba capacitate de exercitiu deplina (art.913 C.civ.).

Testatorul poate desemna unul sau mai multi executori tes­tamentari. In caz de pluralitate atributiile (functiile) pot fi: conjunc­tive, caz in care oricare dintre executori poate sa lucreze singur in vederea indeplinirii misiunii (art.918 alin.1 C.civ.), daca testatorul nu a prevazut sa lucreze in comun; divizate (de exemplu, unul pentru afacerile comerciale, altul pentru cele civile); subsidiare, pentru ipoteza in care primul desemnat nu poate sau nu vrea sa ac­cepte misiunea.

Natura juridica. Potrivit parerii dominante, executiunea testamentara este un mandat special, care - ca atare - se aseamana, dar se si deosebeste de mandatul de drept comun, motiv pentru care regulile de drept comun in materie de mandat se aplica in aceasta materie numai in masura in care legea nu prevede altfel sau nu sunt contrare scopului executiunii testamentare.

§2. Atributiile (functiile) executorului testamentar

Limitare prin lege

Atributiile executorului testamentar sunt reglementate de lege in mod diferit, dupa cum testatorul i-a conferit sau nu "posesiunea" (art.911 C.civ.) - numita dupa terminologia Codului francez sezina - bunurilor mobile din mostenire. Prin urmare, legea prevede anumite atributii generale, minimale, care se exercita de orice exe­cutor testamentar si anumite atributii mai intinse care apartin numai executorului cu sezina.

Atributii generale . Orice executor testamentar - cu sau fara sezina - care a acceptat aceasta sarcina are dreptul si obligatia de a supraveghea si de a asigura executarea dispozitiilor testamen­tare. In acest scop:

- potrivit art.916 alin.2 C.civ., executorul testamentar este chemat sa staruie ca notarul public competent sa faca inventarierea bunurilor succesorale in conformitate cu art.70 si urm. din Legea nr.36/1995;

- cand exista mostenitori (legali sau testamentari) minori, inter­zisi sau absenti, executorul testamentar este obligat sa ceara punerea sub sigiliu (ori predarea unui custode) a bunurilor pentru care exista pericol de instrainare, pierdere, inlocuire sau distrugere (art.916 alin.1 C.civ. coroborat cu art.72 din Legea nr.36/1995).

- daca nu exista suma indestulatoare pentru plata legatelor, exe­cutorul testamentar "va cere vinderea miscatoarelor" (art.916 alin.3 C.civ.) pentru a asigura astfel executarea dispozitiilor testamentare.

- daca s-a contestat in justitie validitatea testamentului sau a unei (unor) dispozitii testamentare, executorul testamentar are drep­tul (si obligatia) sa intervina in proces pentru a sustine validitatea lor (art.916 alin.4).

- in sfarsit, executorul testamentar poate intreprinde si alte masuri, nenominalizate de lege, pentru "ca testamentele sa se exe­cute" (art.916 alin.4), dar fara a intreprinde masuri propriu-zise de executare daca testatorul nu i-a conferit sezina.

Atributiile speciale ale executorului testamentar cu sezina si limitele ei. Potrivit art.911 C.civ., testatorul "poate sa le dea de drept in posesiune, toata sau parte numai din averea sa mobila, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa". Rezulta ca aceasta prerogativa - numita in literatura de specialitate "sezina" (din fr. saisine) - apartine executorului testamentar numai daca i-a fost conferita expres prin testament, insa fara cerinta unor formule sacramentale. Se admite, de exemplu, ca executorul impu­ternicit sa plateasca legatele mobiliare sau executorul instituit sub aparenta unui legatar universal (fara emolument) este executor testamentar cu sezina.

Intrucat certificatul de executor testamentar trebuie sa precizeze "intinderea drepturilor si obligatiilor cu care a fost investit de catre testator" (art.85 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.36/1995), notarul public care il elibereaza trebuie sa precizeze calitatea de sezinar a executorului testamentar, bunurile mobile - ­toate sau partea - pe care le poate detine in aceasta calitate, durata sezinei si sarcinile pe care este chemat sa le indeplineasca.

Incetarea executiunii testamentare

Cazuri de incetare a executiunii testamentare. Misiunea exe­cutorului - fie ca este sezinar sau a fost sezinar dar aceasta a incetat anterior, fie ca nu a fost sezinar - inceteaza in urmatoarele cazuri:

- daca dispozitiile testamentare au fost executate integral;

- prin moartea executorului testamentar (art.917 coroborat cu art.1552 pct.3 C.civ.);

- prin renuntarea executorului mandatul inceteaza in aceasta materie, fara posibilitatea angajarii raspunderii, numai daca dove­deste ca executarea in continuare i-ar pricinui lui insusi o paguba insemnata (art.1556 alin.2 C.civ.) sau ca, din motive mai presus de vointa sa, nu mai poate continua (de exemplu, imbolnavire);

- prin revocarea executiunii de catre instanta, la cererea suc­cesorilor, pentru motive temeinice (abuz sau rea-credinta, incompe­tenta sau infidelitate etc.

- prin punerea sub interdictie a executorului testamentar (art.913 coroborat cu art.1552 pct.3 C.civ.).

Obligatia de a da socoteala. Asemanator mandatarului de drept comun, executorul testamentar este obligat fata de succesorii universali sa dea socoteala de gestiunea sa si sa le predea tot ce a luat in primire in virtutea sezinei sau chiar fara drept (de exemplu, creante succesorale incasate). Totodata, el are dreptul sa i se inapoieze cheltuielile facute din patrimoniul propriu in indeplinirea functiilor sale (pentru inventar, cheltuieli de judecata, onorariu platit notarului etc.) si care sunt sarcini ce greveaza mostenirea (art.919 C.civ.), precum si sa fie dezdaunat, potrivit dreptului comun (art.1549 C.civ.), pentru pierderile suferite cu ocazia indeplinirii misiunii incredintate de testator.

Raspunderea executorului testamentar. Ca si mandatarul con­tractual executorul raspunde - sub forma daunelor-interese - de orice culpa comisa in legatura cu executarea (neexecutatea) dis­pozitiilor testamentare. Diligenta ceruta se apreciaza mai sever (culpa levis in abstracto) daca executorul primeste o remuneratie, indiferent sub ce forma, decat daca a lucrat fara plata (culpa levis in concreto). Raspunderea lui poate fi atenuata de testator, dupa cum am vazut, prin scutirea de obligatia de a da socoteala. In nici un caz, el nu raspunde de pieirea fortuita (dovedita) a bunurilor pe care le-a detinut.